CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………….........................2

Capitolul I. Aspecte teoretice privind tematica culturală în emisiunile radio

1.1. Particulrităţile comunicării radiofonice....................................................................................7
1.2. Speciile jurnalismului cultural radiofonic...............................................................................11

Capitolul II. Studiu de caz: Analiza posturilor de radio „MOLDOVA 1” şi „RADIO

ACTUALITĂŢI” (România)
2.1. Specificul postului de radio în reflectarea problemelor de cultură.........................................22
2.2. Modalităţi de organizare şi prezentare a emisiunilor radio.....................................................37

Concluzii…………………………………………………………………………………….......45

Bibliografie……………………………………………………………………………………...48

Anexe…………………………………………………………………………………………….52

1
 INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei cercetate. Societatea actuală, mass-media joacă un rol
crucial în viaţa socială, devenind, de-a lungul timpului, o putere crescânda şi indispensabilă, cu o
influenţă puternică asupra segmentelor societăţii. Într-un stat democratic, ele au rolul de a
informa, comenta şi critica, fiind considerate „centrul vital al vietii publice.
Mass-media este o importantă sursă de comunicare, fie că este vorba de un post de
televiziune, radio, un ziar sau un site de știri locale. Datorită ubicuităţii informaţiei în ziua de azi,
dar și a ușurinţei de a răspândi această informaţie  pretutindeni, mass-media este o unealtă foarte
bună în ceea ce privește promovarea de orice fel, inclusiv a unor evenimente culturale.
În primul rând, prin intermediul mass-mediei o informaţie ajunge rapid (și sigur) la
publicul-ţintă, datorită faptului că trăim în era vitezei și a diferitor surse de comunicare. Astfel,
publicul larg poate afla despre un eveniment cultural de la televizor, de la un post radio, dintr-un
ziar fizic sau on-line.
În al doilea rând, datorită a mai multor metode de informare și transmitere a unui mesaj,
scris, vorbit sau desenat, mass-media permite informarea unui număr foarte mare de persoane în
ceea ce privește organizarea unui eveniment. Astfel, datorită faptului că aceeași informație apare
în mai multe surse, de mai multe tipuri, șansa ca numărul de persoane interesate să crească este
mai mare decât dacă un eveniment cultural s-ar promova doar în ziar, sau doar într-un cerc
restrâns de cunoscuţi.
Dezvoltarea mass-media în noua eră a tehnologiei digitale globale constituie un element
de referinţă pentru înţelegerea efectelor produse în rândul diverselor categorii de public prin
intermediul mesajelor produse de mijloacele de comunicare de masă. Acestea au devenit un
vector de transmitere a diverselor modele şi valori culturale convertite în tematici şi subiecte
specifice.
Sistemele mass media au avut o influenţă profundă asupra societăţii şi a culturii
contemporane. Expunerea la diversele mesaje media, indiferent că discutăm despre
cinematografie, radio sau televiziune, vizualizarea unui anumit program determină receptarea şi
ulterior posibila acceptare a acestuia. Orice mesaj mass media difuzat, şi acceptat în mod
favorabil de public, constituie astfel un argument pentru modelul stimul-răspuns. Mesajele media
constituie practic realitatea socială, influenţează capacităţile şi nivelul de raţionare al persoanei,
precum şi apartenenţa acesteia la un anumit segment de public divers din societate
În concluzie, mass-media joacă un rol major în ceea ce privește promovarea
evenimentelor; pe de o parte, datorită numărului mare de persoane ce pot afla despre eveniment
din mai multe surse și pe de altă parte, datorită rapidității cu virgulă care circulă informaţia.

2
 Ca mijloc de comunicare în masă, şi radioul îndeplineşte funcţiile menţionate mai sus.
Însă în cazul lui, unele funcţii sunt mai accentuate, ţinând cont de specificul canalului. De
exemplu, informarea este mult mai rapidă şi eficientă în comparaţie cu televiziunea, unde este
necesară editarea imaginii şi a sunetului. Elementele noi aduse de radio în peisajul mass-media
sunt prioritatea difuzării şi instantaneitatea mesajului. "Transmisia directă de la un eveniment în
desfăşurare, declaraţiile martorilor la eveniment sau a oamenilor politici făcute în direct ridică
foarte mult gradul de credibilitate." [49, p.42] Desigur că şi televiziunea are această posibilitate,
însa chiar şi aşa modalităţile tehnice de transmisie ale radioului sunt mult mai rapide. Este
suficientă prezenţa unui reporter la fata locului desfăşurării unui eveniment şi un telefon mobil
pentru o transmisie imediată şi de senzaţie. Mai mult, încrederea creşte, în timp, în cel care a
furnizat primul informaţia. Se spune că radioul anunţă, televiziunea completează prin imagini şi
presa comentează.
Radioul stă la baza relaţiilor sociale, a comunităţii eterogene şi imaginare, formate prin
răspândirea lui şi prin posibilitatea de a putea fi receptat în zone geografice unde televiziunea cu
greu poate pătrunde. Putem lua ca exemplu zonele izolate fără curent electric, în care singura
sursă de informare este radioul cu baterii. Universalitatea canalului permite, de asemenea,
receptarea programelor unui post în orice punct de pe glob, în funcţie de modalitatea de emisie şi
de transmisie. Un exemplu elocvent ar fi Radio Europa Liberă, post ascultat în toată ţara în
timpul perioadei comuniste, cu sediul la München, în Germania. Echipa de români care lucra la
producerea şi transmiterea materialelor audio încercau să duca un război pe calea undelor
împotriva regimului de atunci. Informaţiile urmăreau să descrie imaginea României propagată în
spaţiul european şi încercau să ofere o perspectivă realistă ascultătorilor despre situaţia din ţară.
Prin vocea şi atitudinea prezentatorilor se putea observa lupta psihologică continuă cu
regimul comunist, ceea ce răspândea un sentiment puternic de solidaritate în rândul românilor.
Astfel, radioul poate fi un mijloc de comunicare î masa puternic, care poate concura prin puterea
cuvântului cu produsul mediatic vizual.
Specificitatea canalului audio se remarcă şi prin flexibilitatea programelor radiofonice
care pot fi întrerupte în orice moment pentru o ediţie specială de ştiri sau pentru a transmite î
direct un eveniment. În comparaţie, presa scrisa ofera informaţii din ziua precedentă din cauza
timpului necesar pentru conceperea şi editarea articolelor. În schimb, prin intermediul tiparului,
informaţiile se pot păstra în cazul în care se doreşte a se reveni la ele, pe când mesajul radio este
caracterizat de efemeritate. De asemenea, acesta poate fi mai greu de reţinut, aşa cum se
menţiona mai sus. Primul are avantajul că oferă o imagine vizuală a scrisului, uşor de memorat,
în timp ce radioul necesită o mai mare atenţie. Însă, cuvintele auzite la radio ajută ascultătorul

3
să-şi formeze o imagine auditivă şi îi dă posibilitatea de a-şi pune imaginaţia şi creativitatea în
funcţiune la auzul informaţiilor.
Datorită fluxului informaţional continuu, canalul audio devine unul dinamic, in care
imbinarea cuvantului cu sunetul sunt esentiale. Pauzele trebuie sa fie cat mai scurte, de 3-4 sau
maxim 6 secunde, deoarece ele pot deruta ascultatorul sau il pot agasa. In acelasi timp, ele au
rolul de a da o anumita ritmicitate postului alaturi de jingle-urile identitare ale postului.
Din cauza densităţii mesajelor, în radio se lucrează sub presiunea timpului şi în
prelucrarea informaţiilor, dar şi în difuzarea lor. Jurnalistul din audio-vizual este în permanenţă
stresat de încadrarea în timp. De aceea, munca în echipă este foarte importantă, iar colaborarea
membrilor săi se poate observa în produsul mediatic final.
Radioul este cunoscut ca cel care anunţă primul, caracterizat de rapiditate şi operativitate.
Specificitatea canalului constă în prelucrarea rapidă a informaţiilor şi timpul redus de la
obţinerea informaţiei şi până la difuzarea ei. Datorită acestei caracteristici, radioul este
întotdeauna cu un pas înaintea televiziunii, care, dacă urmăreşte obţinerea unui produs mediatic
calitativ, are nevoie de un montaj video adecvat. Punctul forte al canalului audio constă tocmai în
mobilitatea sa, dând posibilitatea publicului să fie în permanenţă în mişcare şi nu imobilizat în
faţa televizorului. Drept urmare, acest mijloc este omniprezent însoţind ascultătorul peste tot.
Posturile radio se pot asculta în sălile de aşteptare, în maşină, la birou, în metrou, în
ascensor şi chiar şi în timpul parcurgerii drumului pe jos, prin intermediul telefoanelor mobile
conectate cu căşti audio. Radioul este deci un canal mediatic intim, personal şi mult mai fidel
ascultătorului. Acesta permite şi desfăşurarea altor activităţi datorită efortului mai mic de a
asculta, comparativ cu cel de a citi. De altfel, accesibilitatea sa îl transformă într-un mijloc
folositor, eficient şi prietenos. Pentru persoanele cu un anumit handicap fizic, cum ar fi
nevăzătorii sau cei imobilizaţi, radioul poate deveni "antidotul singurătăţii neliniştite". El se
transformă într-un prieten de nădejde care alungă singurătatea şi care sfătuieşte, informează şi
binedispune. Astfel, s-a format în rândul publicului obişnuinţa de a deţine un aparat radio şi de a
rămâne fidel unui post anume.
Reieşind din cele expuse mai sus, importanţa temei studite este argumentată. Mai mult,
"radioul ramane un mijloc eficace de propagare a culturii şi prin cultură a educatiei". [48, p.45]
Acesta concurează cu televiziunea încă de la apariţie. Ea beneficiează de îmbinarea imaginii cu
sunetul şi captează atenţia mai repede. În apărarea radioului se poate spune însă că volumul de
informaţie este mult mai crescut în cazul lui, pentru a putea acoperi timpul de emisie. Pentru
produsele radiofonice trebuie făcută o documentare minuţioasă şi mult mai atentă pentru a trezi
interesul, pentru a-l angrena pe ascultător în discuţie. Aşa cum am menţionat mai sus, puterea
cuvântului nu poate fi contestată. Ea are uneori un impact mult mai mare asupra publicului decât
4
imaginea. Pe de altă parte, un tip de comportament prezentat la radio poate influenţa mai puţin în
lipsa imaginii şi poate fi mai greu imitat de către tineri. Acest aspect este benefic în cazul
modelelor negative şi în defavoarea celor pozitive care trebuie prezentate in mod repetat şi
printr-un discurs convingător pentru a fi adoptate într-un final.
Scopul şi sarcinile cercetării. Scopul cercetării constă în analiza evenimentelor
culturale din cadrul emisiunilor radiofonice. Astfel, scopul cercetării ştiintifice s-a propus a fi
atins prin soluţionarea următoarelor sarcini de bază:
- determinarea particularităţilor comunicării radiofonice;
- definirea conceptului de cultură;
- analiza esenţei şi particularităţilor conceptului de cultură;
- determinarea speciilor jurnalimului cultural radiofonic;
- analiza şi interpretarea specificului posturilor de radio „MOLDOVA 1” şi „RADIO
ROMÂNIA ACTUALITĂŢI”;
- determinarea şi analiza evenimentelor culturale difuzate la posturile de radio
„MOLDOVA 1” şi „RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI”;
Baza ştiinţifico-metodologică a tezei au constituit-o conceptele, propunerile,
publicaţiile, experienţa şi cunoştinţele vaste ale îndrumătorilor contemporani, precum: V
Traciuc, I. Joanescu, D. Ruşti, D. Randall, M. Voirol, L. Roşca, I. Drăgan, D. Popa, Ph.
Fontanier, M. Coman, R. Bîlbâie, M. Kunczic, ş.a.
Obiectul cercetării îl constituie studierea şi analiza elementelor culturale definitorii din
cadrul emisiunilor radiofonice, tendinţele şi problemele cu care se confruntă mass-media în
utimii ani. S-au elaborat măsuri şi direcţii de optimizare a emisiunilor culturale în cadrul
posturilor de radio.
Volumul şi structura lucrării. Scopul şi sarcinile cercetării au prefigurat structura
lucrării, care constă din introducere, două capitole, concluzii şi recomandări, lista surselor
bibliografice, anexe.
Capitolul I “Aspecte teoretice privind tematica culturală în radio jurnalism”
cuprinde definirea esenţei şi particularităţilor comunicării radiofonice, specificul speciilor
jurnalismului cultural radiofonic.
În capitolul II “Analiza şi interpretarea produsului radiofonic cultural la posurile de
radio „MOLDOVA 1” şi „RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI” este efectuată analiza
specificului postului de radio şi a evenimentelor culturale. De asemenea, se analizează
modalităţile de organizare şi prezentare a emisiunilor radio.
În Concluzii şi recomandări sunt formulate concluziile generale şi recomandările
elaborate asupra temei studiate, care ar putea contribui la îmbunătăţirea şi dezvoltarea produsului
5
radiofonic cultural în ansamblul său şi a evenimentelor culturale din cadrul posturilor de radio
„MOLDOVA 1” şi „RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI” .
Cuvinte cheie: evenimente culturale, elemente culturale, emisiuni radiofonice, mass-
media, post de radio. materiale culturale etc.

6
 CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND TEMATICA
CULTURALĂ ÎN RADIO JURNALISM
1.1. Particularităţile comunicării radiofonice
Comunicarea reprezintă una din trăsăturile definitorii ale omului, este faptul primar prin
care oamenii interacţionează în spaţiul social, care este un spaţiu intersubiectiv construit prin
intermediul comunicării. Procesul de comunicare nu este numai o dimensiune intrinsecă şi
definitorie a omului ci este vital pentru existenţa sa, pentru desfăşurarea activităţilor care produc
şi reproduc viaţa socială.
Comunicarea este un proces prin care un emiţător transmite informaţii receptorului prin
intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte. Acest proces
de realizează în mai multe feluri, de unde şi tipuri diferite de comunicare.
În funcţie de criteriul luat în considerare, distingem mai multe forme ale comunicării.
Un prim criteriu luat în clasificarea formelor comunicării îl constituie modalitatea sau
tehnica de transmitere a mesajului. Identificăm astfel, după Ioan Drăgan, [23, p.46]
comunicarea directă, în situaţia în care mesajul este transmis uzitându-se mijloace primare -
cuvânt, gest, mimică; şi comunicarea indirectă, în situaţia în care se folosesc tehnici secundare -
scriere, tipăritură, semnale transmise prin unde hertziene, cabluri, sisteme grafice etc.
În cadrul comunicării indirecte distingem între:
 comunicare imprimată (presă, revistă, carte, afiş, etc.);
 comunicare înregistrată (film, bandă magnetică etc.);
 comunicare prin fir (telefon, telegraf, comunicare prin cablu, fibre optice etc.);
 comunicare radiofonică (radio, TV, având ca suport undele hertziene).
În funcţie de modul în care individul, sau indivizii, participă la procesul de comunicare
identificăm următoarele forme ale comunicării:
 comunicare intrapersonală (sau comunicarea cu sine; realizată de fiecare individ în forul
său interior);
 comunicarea interpersonală (sau comunicare de grup; realizată între indivizi în cadrul
grupului sau organizaţiei din care fac parte);
 comunicarea de masă (este comunicarea realizată pentru publicul larg, de către instituţii
specializate şi cu mijloace specifice);
Un alt criteriu după care putem clasifica procesul de comunicare este natura mesajului
transmis. [62, p.18] Astfel distingem:
 comunicarea verbală - adică comunicarea prin intermediu cuvintelor;

7
  comunicarea non-verbală - sau comunicarea care foloseşte altă modalitate decât cuvântul
(mimica, gestica etc.).
În cadrul comunicării verbale se distinge:
- comunicarea scrisă - adică mesajul este cuvânt imprimat, tipărit. Mesajul este o succesiune de
simboluri pe care le recunoaştem ca litere, cuvinte fraze şi paragrafe. Aceste simboluri sunt
percepute prin văz.
- comunicarea orală - cuvântul este prezentat în formă vorbită, mesajul fiind primit prin
intermediu auzului.
Ţinând seama de aceste distincţii în cadrul procesului de comunicare, identificăm
comunicarea radiofonică făcând parte din comunicarea indirectă, fiind o comunicare de masă
realizată în formă vorbită.
Din această delimitare a comunicării radiofonice faţă de alte forme de comunicare rezultă
un set de patru caracteristici majore, care descriu natura acestui canal de comunicare - radioul:
 Cuvintele folosite şi succesiunea în care ele sunt prezentate sunt doar auzite, nu văzute.
 Cuvintele şi succesiunile sunt prezentate audienţei doar o dată. Nu există o posibilitate
pentru ascultător de a căpăta o repetare a mesajului.
 Nu există de obicei un mecanism de feedback imediat şi deci nici o oportunitate pentru
sursă de a modifica mesajul în timpul transmiterii.
Deşi audienţa difuzării poate fi largă în ansamblu, această audienţă colectivă este formată din
multe grupuri mici sau indivizi, aflaţi, fiecare, în locuri diferite de receptare. [65, p.15]
Caracteristicile comunicării orale
Comunicarea orală reprezintă, ca şi comunicarea scrisă, un sistem propriu de reguli şi
norme, doar că sensibil mai bogat şi mai complex, datorită factorilor extra şi para lingvistici şi
influenţei decisive a cadrului situaţional.
Comunicarea eficientă şi eficace depinde în mare măsură de felul în care comunicăm,
adică de stilul comunicării. Potrivit unei celebre formulări „stilul este omul însuşi”, este evident
că fiecărui individ îi este caracteristic un anumit mod de exprimare, un anumit stil, care poartă
pecetea propriei personalităţi, a culturii, a temperamentului şi a mediului social în care acesta
trăieşte. Stilul nu este o proprietate exclusivă a textelor literare, el este specific oricărui act de
comunicare.
Indiferent de stilul de comunicare abordat, acesta trebuie să îndeplinească, în principal,
următoarele calităţi: [62, p.77-78]
 claritatea - expunerea sistematizată, concisă şi uşor de înţeles; absenţa clarităţii
impietează asupra calităţii comunicării, conducând la obscuritate, nonsens şi la echivoc;

8
  corectitudinea - o calitate care pretinde respectarea regulilor gramaticale în ceea ce
priveşte sintaxa, topica; abaterile de la normele gramaticale sintactice se numesc
solecisme şi constau, cu precădere, în dezacordul dintre subiect şi predicat;
 proprietatea - se referă la modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a
exprima mai exact intenţiile autorului;
 puritatea - are în vedere folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii
literare; potrivit cu evoluţia limbii putem identifica arhaisme, care reprezintă cuvinte
vechi, ieşite din uzul curent al limbii, neologisme, cuvinte recent intrate în limbă, al căror
uz nu a fost încă pe deplin validat şi regionalisme, cuvinte a căror întrebuinţare este
locală, specifică unei zone. Potrivit cu valoarea de întrebuinţare a cuvintelor, cu sensurile
în care acestea sunt folosite de anumite grupuri de vorbitori, putem identifica două
categorii de termeni: argoul, un limbaj folosit doar de anumite grupuri de vorbitori care
conferă cuvintelor alte sensuri decât cele de bază pentru a-i deruta pe cei care nu cunosc
codul şi jargonul, care este un limbaj de termeni specifici unor anumite comunităţi
profesionale, folosiţi pentru a realiza o comunicare mai rapidă;
 precizia - are drept scop utilizarea numai a acelor cuvinte şi expresii necesare pentru
înţelegerea comunicării;
 concizia - urmăreşte exprimarea concentrată pe subiectul de comunicat, fără divagaţii
suplimentare şi neavenite;
La aceste calităţi generale se adaugă şi o serie de calităţi specifice, particulare, cum ar fi:
 naturaleţea - constă în exprimarea firească, fără afectare, fără o căutare forţată a unor
cuvinte sau expresii neobişnuite, de dragul de a epata, de a uimi auditoriul;
 demnitatea - impune utilizarea în exprimarea orală numai a cuvintelor sau a expresiilor
care nu aduc atingere moralei sau bunei cuviinţe; mai nou este invocată în acest sens şi
atitudinea politically corectnnes, evitarea referirilor cu caracter rasial, şovin, antisemit,
misogin sau androgin;
 armonia - obţinerea efectului de încântare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte şi
expresii capabile să provoace auditoriului reprezentări conforme cu intenţia vorbitorului;
 fineţea - folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprimă într-un mod indirect
gânduri, sentimente, idei.

9
 1.2. Speciile jurnalismului cultural radiofonic

Prin cultură, existenţa se îmbogăţeşte cu cea mai profundă variantă a sa. Cultura este semnul
vizibil, expresia, figura, trupul acestei variante. Cultura ţine deci mai strâns de definiţia omului
decât conformaţia sa fizică sau cel puţin tot aşa de strâns”. Lucian Blaga

Cultura, care vine de la cuvântul latin „colere” ce se traduce prin ”a cultiva”/ ”a

onora” se referă în general la activitate umană. Definiţia dată de UNESCO consideră cultura ca
”o serie de caracteristici distincte a unei societăţi sau grupă socială în termeni spirituali,
materiali, intelectuali sau emoţionali”.
Cultura reprezintă o moștenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicaţie
specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul și artele, mass media (presa, radioul,
televiziunea), media interactivă (telefonul). În același fel se transmit gesturile, ritualurile,
cunoștinţele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însușita prin diverse forme ale
memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar și prin intermediul memoriei obiective
(obiecte, peisaje,cărţi, numere, reguli).
Mass-media a preluat din rolul social al familiei şi al instituţiilor de învăţământ în
procesul de educare a copiilor. Ele transmit valori şi modele culturale ale societăţii şi au un rol
important în formarea gândirii şi comportamentului indivizilor, în special, în rândul tinerilor.
Mijloacele media au posibilitatea de a face să circule diferite modele de comportament general
acceptate de societate, răspunzând nevoii de perpetuare a valorilor comunităţii. Ele transmit de la
o generaţie la alta „mituri, tradiţii şi principii care ii conferă individului o identitate etnică sau
naţională”. [5, p.36-37] Prin transmiterea valorilor, „mass-media contribuie la realizarea
stabilităţii sociale şi la menţinerea, în timp, a structurilor culturale”. [11, p.83] Rolul lor este să
transmită cunoştinţe şi să formeze oameni cultivaţi.
Jurnalismul cultural, ca ramură implicită a jurnalismului, are un trecut semnificativ. Presa
scrisă este cea care a consacrat specia în revistele culturale. Să amintim doar contribuţia lor la
formarea şi elevarea limbii române literare în sec. XIX, la rolul jucat în răspândirea şi formarea
literaturii române culte. De altfel, genurile consacrate de presa scrisă rămân instrumentele
jurnalismului cultural în audiovizual. Radioul public a adaptat jurnalismul cultural specificului
său, de exemplu canalul Radio România Cultural (fost Bucureşti 2) şi mai noul Radio România
Muzical cultivă în mod declarat toate genurile, atât cele informative cât şi producţiile artistice. În
programele postului TVR Cultural, apărut pe piaţa media românească în octombrie 2002, ca
răspuns la asumarea misiunii educative a posturilor publice, regăsim toate genurile clasice ale
jurnalismului, adaptate specificului cultural.
10
 De la ştire la reportaj şi anchetă, de la docudrama la teatrul radiofonic şi teleplay,
jurnalismul cultural lucrează cu instrumentele jurnalismului universal, de aceea consider utilă o
trecere în revistă a genurilor şi analiza modului în care se adaptează ele la exigenţele abordării
culturale. De altfel, bibliografia săracă dedicată exclusiv jurnalismului cultural dovedeşte că
distincţia între specii se face greu, mai ales că informarea corectă şi accesibilă publicului este
rolul fundamental al jurnalismului de orice fel. Totuşi, la nivel semiotic şi compoziţional
distingem diferenţe semnificative, pe măsură ce înaintăm în descrierea genurilor complexe. În
jurnalismul cultural raportul denotaţie/conotaţie se schimbă, în favoarea mesajului secund.
Adesea mesajul conotativ este sursa unei abordări creator-poetice, care conferă speciilor
narative ale jurnalismului cultural valoare literară. „Presa scrisă, cu precădere cea culturală, se
canalizează spre funcţia emotivă a limbajului şi cultivă funcţia poetică a cuvântului. [...] De
multe ori accentul emoţional se află situat în planul conotativ, textul stabilind legătura afectivă
cu cititorul prin sugestiile de ordin artistic sau care se adresează unei minţi predispuse spre
analiza contextuală. Prin efecte emotive, limbajul propune căi mai scurte spre cititor, iar funcţia
poetică a mesajului creează efecte de durată, ceea ce face ca aceste două atribute să prevaleze
în presa scrisă.” [11, p.52]
Pe de altă parte, producţia artistică originală din audiovizual este specifică doar
jurnalismului cultural şi ea presupune tehnici şi strategii care hibridează teritoriul ficţiunii
literare cu cel al spectacolului.   
Lucrarea Doinei Ruşti, [58, p.8-9] dedicată presei culturale, propune o clasificare a
genurilor presei scrise după apartenenţa lor la speciile narative sau non-narative. Această
clasificare este susţinută de argumentul regăsirii povestirii scurte la baza oricărei compoziţii
narative. Speciile narative propuse de autoare sunt: ştirea scurtă, reportajul, jurnalul foileton şi
portretul. În speciile non-narative „nota dominantă o constituie enunţarea ideii şi susţinerea ei
prin numeroase căi (uneori, narative), formula compoziţională bazându-se pe enumeraţie,
demonstraţie, dar recurgând şi la dialog, confesiune, descriere explicativă”. Speciile non-narative
includ, conform propunerii autoarei: manifestul şi programul, eseul, analiza şi comentariul de
eveniment sau editorialul, tableta sentenţioasă, recenzia, cronica, pamfletul, interviul, polemica,
scrisoarea deschisă.
Considerăm că tratarea diferenţiată a informaţiei din presa culturală de producţia artistică,
provoacă şi uşurează identificarea strategiilor estetice de abordare a jurnalismului cultural, în
sensul judecării axiologice a produselor culturale din audiovizual.
O primă categorie, se opreşte la genurile prin care se exersează funcţia de informare şi
reflectare a realităţii în zona evenimentelor culturale. Aici grupăm: ştirea, interviul, reportajul,
documentarul şi cronica sau comentariul. O altă categorie se ocupă de specificul producţiei
11
artistice originale în mass-media: teatrul radiofonic şi de televiziune, divertismentul şi spaţiul
sonor muzical.
Ştirea
Ştirea este unitatea funcţională a textului jurnalistic, fundamentul şi justificarea lui;
nucleul din care s-au dezvoltat toate celelalte genuri ale jurnalismului. Acesta este şi motivul
pentru care vom insista asupra regulilor de compoziţie şi vocabular ale ştirii, cu evidenţierea
caracteristicilor ştirii de radio, care datorită oralităţii sale se supune unor exigenţe în plus.
Avertismentul lui David Randall: „Există aproape tot atâtea definiţiii ale ştirii câte articole s-au
scris şi se scriu în continuare”, [55, p.38] ne atrage atenţia asupra multitudinii criteriilor de
judecare a unei informaţii, pentru a putea fi considerată ştire. „O definiţie generală a ştirii,
aşadar, este: informaţie proaspătă şi inedită a unui subiect de interes general despre care nu s-a
mai auzit. […] Dar ştirea nu este un concept abstract, şi nici unul suficient sieşi. Ea nu există
decât în relaţe cu un număr de alţi factori. Aceşti factori au legătură atât cu publicul căruia îi
este adresată ştirea, cât şi cu articolul respectiv. Ei ne ajută să decidem ce vrem de fapt să ştim
şi - lucru ce produce mai multe dispute în redacţiile din toată lumea decât orice altceva -
greutatea unui subiect, valoarea sa de ştire”. [55, p.38]
Factorii ce determină valoarea de informaţie, după David Randall, se împart în factori
specifici, ce ţin de fapte verificabile, asupra cărora se poate emite o judecată; şi factori generali,
în directă legătură cu cititorii şi contextul. În stabilirea valorii de informaţie a unei ştiri, David
Randall propune câteva criterii extrase din experienţa sa de jurnalist, criterii valabile de altfel şi
pentru selectarea informaţiilor în ştirea culturală. „Un element important în judecarea valorii de
informaţie este numărul de cititori care vor fi interesaţi de un anume subiect. Cu cât efectul
lucrurilor de spre care informezi este mai îndelungat, cu atât mai bun şi mai important este
articolul”. [55, p.45]
Din diferitele definiţii propuse de literatura de specialitate extragem caracteristicile ştirii:
sunt factuale (adică conţin fapte adevărate), sunt noutăţi şi interesează un număr semnificativ de
oameni. Ierarhia ştirilor într-un jurnal se stabileşte după următoarele criterii, propuse de David
Randall:
 În vârf stau articolele despre ce s-a întâmplat.
 Urmează cele despre ce se întâmplă.
 Următoarele pe scala valorilor sunt articolele despre ceea ce se spune că se va întâmpla.
 Ultimele se situează articolele despre ceea ce se declară.

12
 În construcţia jurnalelor de ştiri culturale, cum sunt cele difuzate de Radio România
Cultural sau TVR Cultural, criteriile de selecţie enumerate mai sus sunt recomandate şi asigură o
distribuţie justă a informaţiei, descrescător cu importanţa şi relevanţa ei pentru publicul vizat.
Literatura de specialitate inventariază modelele de compunere şi editare a jurnalelor de
ştiri după următoarele tipare: liniar, în crescendo, decrescendo, în arc sau în crevasă. Criteriul
general de ierarhizare a ştirilor în compunerea jurnalelor, rămâne însă cel temporal, al
proximităţii.
În audiovizual stilul oral este determinat de specificul canalului de comunicare: cuvintele
sunt auzite, mesajul e irepetabil, audienţa e mare dar neomogenă şi izolată. „Radioul, este în
definitiv, un mediu pentru ureche în care trebuie să fiţi capabili să ascultaţi şi să înţelegeţi un
lucru de prima oară şi să distingeţi un sunet de altul”. [34, p.7]  Caracteristicile difuzării pe
calea undelor impun exigenţe în redactarea ştirilor. Stilul oral, pretinde claritatea frazei,
simplitate, precizie. O frază bună în audiovizual va fi scurtă, va conţine doar o idee, iar
caracterul oral al comunicării favorizează cuvintele cu efect sonor. Ritmul şi culoarea frazei sunt
caracteristici importante ale textului destinat urechii. „Principala caracteristică a stilului
scriiturii pentru radio, în contrast cu stilul presei scrise, este înclinaţia spre informal şi
spontan”.[34, p.53] 
Pauzele în ritmul de lectură a ştirii dau auditoriului timp pentru prelucrarea informaţiei.
Alăturarea subiect - predicat asigură grad mare de informativitate iar diateza activă e
recomandată pentru directeţe şi concizie. Timpul prezent al verbelor e preferabil în ştirea din
audiovizual.
În privinţa compoziţiei ştirii în audiovizual, structura piramidei inversate, omologată ca
lege a presei scrise, este nuanţat aplicată, dat fiind timpul de răspuns al ascultătorului la
informaţia orală. E necesară o secvenţă de introducere, care să atragă atenţia asupra importanţei
ştirii. Abia apoi poate curge partea esenţială a comunicării; cea care răspunde celor 6 întrebări
fundamentale. În jurnalele complexe, lansarea sau introducerea gazdă e partea ce revine
prezentatorului şi e considerată parte integrantă a ştirii, având în general rolul de atenţionare a
auditoriului asupra subiectului ştirii. Lansarea dă faptele de bază şi spune de ce e importantă
ştirea.
Lead-ul, preluat în radio din presa scrisă, nu mai răspunde obligatoriu la toate cele şase
întrebări (cine?, ce?, unde?, când?, cum?, de ce?), ci urmăreşte să atragă atenţia ascultătorului, să
dea o idee generală despre subiect. Lead-ul, la rândul său, poate fi de mai multe tipuri. Lead-ul
standard expune explicit faptele. Lead-ul soft sau fapt divers, alege un unghi uman de
introducere a ştirii. Lead-ul întârziat se constituie într-un anunţ adresat audienţei. Lead-ul
umbrelă strânge dou ă sau mai multe ştiri. În funcţie de lead-ul ales, corpul ştirii poate fi
13
prezentat în succesiune cronologică, în succesiune efect-cauză sau în succesiunea acţiune-
reacţiune. Un loc important în dinamizarea ştirii îl deţine insertul de glas. În radio citatele directe
sunt înlocuite cu parafraze din motive de text auzit, nucitit (văzut). O altă voce e un element
sonor nou, creşte dinamismul şi credibilitatea ştirii. În cazul insertului de glas în ştire, în
atribuirea sursei, regula impune aşezarea titulaturii şi funcţiei în faţa numelui.
După felul în care este compusă ştirea există patru tipuri de structuri obiţnuite pentru
construirea unei ştiri radio:
 structura tip problemă/soluţie
 succesiunea temporală urmăreşte ordonarea ideilor în funcţie de importanţa lor
 clepsidra începe cu un lead rezumativ, urmând apoi cronologia faptelor
 circular: fiecare parte a ştirii este egal importantă [34, p.317] 
Toate aceste posibilităţi de compunere a elementelor ştirii dinamizează şi dau amprenta
oralităţii, specifică ştirilor în audiovizual.
Presa culturală din audiovizual foloseşte ştirea scurtă, redactată alert, cu accent pe
informaţia accesibilă unui public larg. Stabilirea valorii de informaţie, structura şi regulile de
compoziţie a ştirii sunt aceleaşi şi în jurnalismul cultural, care răspunde aceloraşi exigenţe de
concizie, claritate şi acurateţe a informaţiei. „În cazul în care este vorba despre ştiri culturale,
contextul şi amănuntul referenţial plasează informaţia nu doar într-un plan de interes larg, dar
şi de divertisment”.[58, p.10]
Interviul
Din numeroasele definiţii posibile ale interviului, cităm pe cea propusă de Marcel Tolcea,
ca fiind cea mai sugestivă pentru demersul jurnalismului cultural: „Interviul este o conversaţie,
de obicei dintre două persoane, pentru a obţine informaţie în beneficiul unei audienţe nevăzute.
Interviul este adesea un schimb informaţional ce poate da naştere unui nivel de înţelegere la
care, singură, nici una dintre părţi nu ar avea acces”.[44, p.53]
Bibliografia de specialitate face distincţie între conversaţie şi interviu, accentuând scopul
său informativ şi necesitatea unei bune documentări a reporterului, pentru a-şi justifica statutul
de profesionist, care pune întrebări în cunoştinţă de cauză. „Interviul este specia care
informează şi elucidează prin intermediul unui dialog”. [57, p.159] O conversaţie este
întâmplătoare, un interviu are un scop şi este condus spre atingerea lui de către reporter.
În audiovizual, interviul este fundamentul jurnalismului, parte constituentă a tuturor
celorlalte genuri complexe (reportaj, anchetă, documentar). Modelul interviului din presa scrisă
oferă câteva reguli de abordare, cu nuanţările specifice adaptării la oralitatea genului. Mai mult,
caracterul oral al canalului audiovizual dictează modificarea unor reguli de abordare a
interlocutorului. Irene Joanescu foloseşte pentru a caracteriza interviul radio sintagma „artă a
14
conversaţiei”, accentuând astfel contribţia personală a reporterului, dincolo de reguli, la reuşita
unui interviu. Interviul, e fără îndoială, momentul cel mai delicat al exercitării profesiei de
jurnalist, datorită contactului direct, faţă în faţă, cu interlocutorul, unde intervin hotărâtor factori
umani, necuantificabili, ce ţin de intuiţia şi adaptabilitatea reporterului, de capacitatea lui de a se
impune ca partener de dialog pentru interlocutor. În plus, în audiovizual, concizia şi coerenţa
înregistrării obligă reporterul la o pregătire prealabilă a întrebărilor, mult mai exactă şi mai
amănunţită. Dacă în presa scrisă elaborarea ulterioară a materialului scris permite reveniri asupra
unei întrebări insuficient de exact formulate, în audiovizual înregistrarea nu poate fi uneori
prelucrată (fonotecată). De aceea întrebările trebuie să fie scurte, la obiect, concise dar în acelaşi
timp să convingă interlocutorul, să îl stimuleze.
O trecere în revistă a tipurilor de interviu, clasate de bibliografia de specialitate, aruncă o
lumină asupra complexităţii genului şi implicit, a seriozităţii cu care trebuie el abordat.
Clasificarea interviurilor în audiovizual se face în felul următor: [12, p.136]
După modul de realizare, interviul poate fi instantaneu sau pregătit. După circumstanţe,
distingem:
 Interviu prin întâlnire directă, stabilită în prealabil, într-un loc de comun acord ales.
 Interviu la faţa locului, provocat de un eveniment.
 Interviu la o conferinţă de presă, unde pentru consemnarea în audiovizual e preferabilă o
scurtă declaraţie ulterioară a purtătorului de cuvânt, concisă şi mult mai alertă.
 Interviu în direct, live, în cadrul unei emisiun.În acest caz creşte sentimentul de
participare al ascultătorului dar riscul realizatorului de a pierde controlul asupra timpilor
morţi este mai mare. Acest tip de interviu cere o bună documentare şi stăpânirea
tehnicilor interviului. „E riscant, obositor şi intens dar e o prestaţie artistică” [12, p.165]
 Interviu prin telefon, specific canalului audiovizual. Are dezavantajul lipsei contactului
direct (faţă în faţă) cu interlocutorul, dar e util pentru obţinerea unor informaţii, practic
instantaneu cu evenimentul pe care îl consemnează. Are valoare şi în transmiterea unei
atmosfere a locului: zgomotul de fond şi participarea afectivă a interlocutorului se
transmit în glasul şi ritmul relatării. Acest tip de interviu ţine de specificul reacţiei rapide
a canalului audiovizual la evenimente.
După conţinut, sunt trei mari categorii:
 Interviul informativ,
 Interviul interpretativ şi
 Interviul afectiv.
La rândul lor cele trei mari categorii suportă subdiviziuni. Interviul interpretativ poate fi
de analiză, de comentariu şi de opinie. Analiza presupune prezenţa unui expert, comentariul cere
15
părerea specialistului, iar opinia pune faţă în faţă puncte de vedere controversate. Cunoaşterea
acestor subdiviziuni este utilă reporterului în algerea corectă a interlocutorului, în funcţie de
informaţia pe care o culege prin interviu. Criteriile de clasificare ale interviului radiofonic sunt
prezentate în Anexa 1.
În jurnalismul cultural interviul joacă un rol hotărâtor. Interviul interpretativ şi cel afectiv
prezintă un interes deosebit, deoarece prima categorie intră frecvent în compoziţia reportajelor şi
anchetelor, dar e relevant şi de sine stătător, în timp ce interviul afectiv aduce o viziune generală
asupra interlocutorului. Caz particular al interviului afectiv, interviul de personalitate devine o
mărturie directă a istoriei culturale, pe care audiovizualul o consemnează. Arhivele sonore sau
video sunt însemnate surse documentare, prin care audiovizualul şi-a câştigat recunoaşterea şi
locul în cultura societăţii.
„Deşi este folosit şi în realizarea altor specii, cum ar fi portretul aus ancheta, interviul
are funcţia principală de a exprima o atitudine, o opinie, este un mod direct de prezentare a
unor idei. De multe ori se constituie în mărturisiri importante ale unor arti ẟti sau oameni de
cultură. […] În cazul acesta putem vorbi de caracterul documentar al interviului, de rolul lui de
documentar în istoria culturii”. [12, 159]
În interviurile cu personalităţi David Randall recomandă întrebările care permit
comparaţia personalităţii cu imaginea ei publică. În acest caz, documentarea reporterului şi
cunoaşterea temeinică a domeniului, este condiţia obigatorie a reuşitei interviului.
Pornind de la constatarea că interviul constituie adesea pretextul scrierii unor cărţi de
mărturisiri cu personalităţi ale vieţii artistice şi culturale, Doina Ruşti [12, 159] analizează în
studiul său specificul interviului cultural şi identifică două direcţii de abordare: interviul de
mărturisire (predominant narativ) şi interviul de idei. „În primul caz, interviul este folosit ca
pretext pentru realizarea altei specii, deoarece nu jocul întrebărilor şi al răspunsurilor se află în
primă atenţie. În cea de-a doua situaţie interesează opiniile, ideile, lămurirea unei atitudini, iar
aceasta este cu adevărat misiunea unui interviu”. [12, p.160]
În acest ultim caz, al interviului de opinie, rolul reporterului devine mult mai dificil,
documentarea lui prealabilă şi cunoaşterea domeniului fiind hotărâtoare în reuşita dialogului.
Rolul lui nu se mai limitează la culegerea de informaţii, ci în măsura în care poate deveni un
partener de dialog, provoacă clarificări explicite şi se ajunge la acel „nivel de înţelegere, la care,
singură, nici una dintre părţi nu ar avea acces”. Iată de ce s-a propus mai sus, definiţia lui
Marcel Tolcea pentru interviul cultural.
Interviul se regăseşte şi în sondajul de opinie (vox sau interviul-expres), nu doar în
interviul de informaţie sau explicaţie, conform tipologiei propuse de Doina Ruşti. Important
rămâne, în toate clasificările interviului, accentul pus pe rolul construcţiei întrebărilor, care
16
conduc dialogul şi fac posibilă colectarea informaţiei, singurul scop, unanim recunoscut, al
interviului.
Reportajul. Documentarul.
Ambele genuri recurg la tehnici de compoziţie literară, iar funcţia referenţială şi fatică
este completată de cea poetică şi expresivă.
Adeseori, reportajul este asimilat în mod greşit unui gen literar, poate şi datorită
notorietăţii câştigate în literatură. Reportajul literar consacrat de Geo Bogza este exemplul clasic
pentru confuzia originilor: el este preluat din speciile jurnalismului şi nu invers. O definiţie a
reportajului propune Luminiţa Roşca, aducând corecţiile practicii jurnalistice, definiţiei de DEX.
„Specie publicistică având drept scop informarea asupra unor fapte de a ctualitate, din
realitatea imediată, de interes pentru un public larg, în urma investigării la faţa locului, apelând
adesea la modalităţi literare de expresie”. [12, p.10] Toate sursele bibliografice insistă pe
participarea directă a reporterului la evenimentul despre care relatează şi la prelucrarea ulterioară
a materialului cules la faţa locului, după tehnica alternanţei planurilor, ca elemente specifice care
diferenţiază reportajul de alte specii jurnalistice.
În presa scrisă, reportajul circumscrie o tipologie, adoptată ulterior şi în audiovizual, cu
necesare amendamente ce decurg din liniaritatea lecturii audiovizuale şi emisia în timp real.
Distingem: reportajul de atmosferă (urmăreşte să redea „culoarea locală” a evenimentului) şi
reportajul de eveniment (urmăreşte să plaseze cititorul în mijlocul faptelor). După valoarea
evenimentului distingem faptul divers, actualitatea de interes uman şi social, conflictele şi
reportajele care urmăresc evenimente în evoluţie temporală. Practica jurnalismului moldovenesc
a omologat faptul divers, reportajul senzaţional şi reportajul de eveniment, ca tipuri frecvent
întâlnite în media.
„Ceea ce deosebeşte fundamental reportajul de alte genuri publicistice este calitatea
informaţiei aflate la baza redactării sale [….] Nu constituie nucleul unui reportaj decât faptele
ce se petrec sub ochii ziaristului”. [12, p.15] Participarea directă a jurnalistului la eveniment îl
situează în postura de martor obiectiv, sau de participant subiectiv. Observarea personală şi
intervievarea participanţilor sunt cele două surse obligatorii de informaţie ale reportajului. În
funcţie de acestea se stabileşte unghiul de abordare şi strategia de compunere a informaţiei în
textul propriu-zis.
Construcţia unui reportaj răstoarnă în general ordinea cronologică, pentru că arta
povestitorului este parte din construcţia reportajului. „Reportajul nu este povestirea, minut cu
minut, a ceea ce ai văzut, auzit, trăit, ci o reconstrucţie” [7, p.27], ceea ce lasă teren de
desfăşurare creativităţii şi exprimării sensibilităţii jurnalistului. Tehnica general acceptată a
compunerii reportajelor este alternanţa planurilor, şi este considerată de unii autori o lege a
17
reportajului. Ea „dictează” întreaga activitate de asamblare a scenelor şi detaliilor într-o
compoziţie semnificativă şi unitară. Reportajul „asamblează elemente narative, portrete,
descrieri, citate, detalii diverse într-o construcţie ce are drept scop reconstituirea unei felii de
viaţă”. [12, p.49]
Reportajul radiofonic respectă regulile de colectare şi asamblare a informaţiei impuse de
presa scrisă. La nivel expresiv însă planul sonor referenţial, purtător de mesaj, este dublat de
fundalul sonor, ca al doilea plan de comunicare, un plan ce se adresează mai degrabă emotivităţii
ascultătorului. Un moment specific al realizării reportajului este înregistrarea secvenţelor sonore,
care presupune abilitate, spirit de observaţie şi cunoştinţe tehnice.
În radio sunetul joacă rolul fundalului, al scenografiei poveştii. Dacă în reportajul scris se
accentuează rolul fotografiilor adiacente şi al legendei lor la completarea tabloului descris,
reportajul radio nu poate fi conceput fără sunetul de atmosferă. El se înregistrează odată cu
opiniile participanţilor la eveniment, ca fundal sonor. Dar se recomandă folosirea lui conştientă,
ca element de scenografie sonoră, de situare auditivă într-un spaţiu dat. Buclele de sunet din
corpul reportajului oferă ascultătorului timpul de răspuns la mesajul textului auditiv. Interviurile
de pe teren se montează în corpul reportajului cu inserturi de glas, ce dau culoare, dinamism şi
credibilitate. Insertul de glas joacă rolul citatului din presa scrisă.
În radio insertul de glas se pretează bine scenarizării evenimentului despre care relatează
şi obţinerii efectului de participare a ascultătorului la eveniment. Radioul, ca mijloc de informare
în masă, îşi propune să surprindă şi să reflecte ritmul existenţei contemporane, în evenimente şi
fapte cotidiene. De aceea nu putea trece peste exigenţele limbajului vizual fără să găsească un
echivalent sonor la concizia exprimării oferite de acesta. Revalorizarea spaţiului sonor este
soluţia găsită de radiofonişti la nevoia de concizie şi ritm. Sunetele naturale sau substitutele lor
sonore capătă importanţa semnului iconic din zona vizualului.
Un element specific reportajului în audiovizual este liniaritatea mesajului, care impune
cerinţe de lungime a materialului montat, astfel încât să se păstreze atenţia şi interesul audienţei.
Spre deosebire de textul scris, unde cititorul poate sări unele paragrafe sau reveni asupra altora,
reportajul din audiovizual trebuie să aibă claritate, concizie, echilibru în alternarea planurilor
comunicării, şi mai ales o lungime atent estimată în funcţie de subiect, astfel încât să păstreze
trează atenţia audienţei.
În jurnalismul cultural reportajul joacă un rol fundamental, fiind considerat de unii autori
ca cea mai însemnată specie jurnalistică, în care se îmbină cele trei moduri de expunere
(descrierea, naraţiunea şi dialogul).
Reportajul literar se diferenţiază de reportajul de informare printr-un grad crescut de
creativitate permisă autorului, a nivelelor de codificare a mesajului, a categoriilor estetice la care
18
poate face apel, a opiniei reporterului conţinută în comperaj. Sugestiile conţinute în textul
reportajului literar contravin principiilor informării, dar „dirijează gusturile şi înţelegerea lumii.
Amănuntele descriptive, naraţiunea secundară, dar mai cu seamă stratul metaforic al unei
scrieri, fie ea literară sau nu, construiesc o imagine manevratoare, conţin un mesaj subliminal
sau doar inoculează sentimente favorabile unei opinii”. [58, p.60]
În concluzie, reportajul cultural îşi permite „libertăţi” de expresie şi compoziţie pe care
reportajul de informare nu le are. Componenta creativă dominantă, justifică procedee
compoziţionale care fac apel la categorii literare: absurdul, satiricul, grotescul, parodicul, ş.a.
„Amestecul de verosimil, real şi imposibil, de cele mai multe ori acceptat convenţional, a
devenit o metodă frecventă pentru crearea umorului, pentru particularizarea descrierii, sau
pentru a evidenţia mesajul”. [58, p.74] Ca specie intermediară, mai nou intrată în vocabularul
mediatic românesc, feature-ul este un gen jurnalistic de graniţă, care îmbină funcţia informativă
cu cea a divertismentului, făcând uz de tehnica reportajului: reporterul povesteşte întâmplări la
care a fost martor, sau la care a avut acces intermediat, prin documentare, cu un limbaj
literaturizat, adesea neconvenţional.
În feature subiectele sunt întotdeauna prezentate dintr-un unghi de abordare de interes
uman-educativ şi nu depind strict de actualitate. Date fiind asemănările între reportaj şi feature,
trebuie observat că reportajul este specia mai largă, cuprinzătoare, în sensul în care un feature
este întotdeauna un reportaj dar nu şi invers. Gradul mai mare de artistic implicat în feature, îl
apropie dedocudramă, altă specie de graniţă, importată de mediile române şi tot pe filieră anglo-
americană. În măsura în care ambele scenarizează întâmplări sau situaţii reale, putând face apel
la actori pentru a-i interpreta pe protagonişti, felul în care îmbinărealitatea cu ficţiunea le
situează în proximitatea zonei de creativitate originală, specifică doar canalului audiovizual.
Cu reportajul cultural ne aflăm în plin spaţiu al teatralizării, al efectului spectacular, al
creativităţii neîngrădite, unde tehnica dominantă este scenarizarea evenimentului. Acesta e şi
motivul pentru care propunem o alăturare a reportajului cultural de documentarul cultural, în
care elementele de teatralitate sunt favorizate ca mijloace de expresie cu pronunţată valoare
estetică. Diferenţa principală între documentar şi reportaj e dată de lungimea materialului, care,
în cazul documentarului, poatevaria de la 30 de minute la o oră. În Radioul modern, o definiţie
cuprinzătoare a documentarului dată de Laurence Gillian, fost reporter BBC, în care găsim
justificarea alăturării lui de reportaj, acesta descria reportajul: „Combinaţie de autenticitate a
discuţiei cu forţa dramatică a unei piese de teatru, dar spre deosebire de piesă, al cărei scop e
să creeze iluzia dramatică de dragul ei, scopul reporterului este de a convinge ascultătorul de
adevărul a ceea ce se spune, chiar dacă se spune într-o formă dramatică”. [45, p.199]

19
 Criticii preţuiesc documentarul pentru investiţia de creativitate şi profesionalism dar
audienţa scontată în radio e mică. În radio, unde presiunea actualităţii e foarte mare, efortul
realizării unui documentar e prea mare comparativ cu audienţa, de aceea a devenit un gen rar
practicat după litera manualului. O specie derivată, minidocumentarul, ajunge la maximum 5
minute, pentru a putea răspunde la exigenţa radiofonică a conciziei şi liniarităţii, şi tinde să ia
locul documentarul de mare întindere.
Documentarul are o structură dramatică: „nu este ficţiune, dar ar trebui construit în
aceeaşi manieră cu prezentarea dramatică”. [58, p.263] Implicarea deliberată a audienţei în
prezentare, argumentele construite pe documente reale, coexistă cu libertatea experimentului şi
cu exerciţiul ingeniozităţii. Toate aceste atribute fac din documentar un gen la graniţă cu
artisticul, motiv pentru care a devenit un teren predilect al televiziunii şi filmului, unde a câştigat
notorietate şi recunoaştere. Să amintim aici doar secţiunile dedicate special documentarului în
concursurile de film şi producţie de televiziune. În anii '40 ai sec. XX, când televiziunea cucerea
definitiv spaţiul mediatic, radioul i-a cedat documentarul şi divertismentul. După o carieră
glorioasă în cinema în anii '20, documentarul se dezvoltă spectaculos în televiziune, după al
Doilea Război Mondial.
Cronica, recenzia şi comentariul
Cu cronica, recenzia şi comentariul intrăm pe terenul analizei critice specializate. Aici,
spre deosebire de genurile prezentate până acum, interesează în primul rând opinia jurnalistului.
Nu doar în jurnalismul cultural, care a consacrat în revistele culturale ecenziar de carte, cronica
de spectacol şi expoziţie sau comentariul la eveniment ca element în stabilirea ierarhiilor estetice,
ci şi în jurnalismul de informaţie, adesea, natura şi importanţa subiectelor justifică un articol de
analiză. „Articolele de analiză disecă evenimentele, temele, problemele şi consecinţele în
încercarea de a explica ce se întâmplă în prezent sau ce se va întâmpla în viitor. De asemenea,
ele ar trebui să încerce să explice semnificaţia acestor evenimente şi contextul lor”. [55, p.200]
O adevărată inflaţie de comentatori şi analişti a invadat spaţiul audiovizual în talk-show-
uri sau ca specialişti în jurnalele de ştiri. Prea puţine dintre opiniile exprimate cu orice ocazie
sunt cu adevărat pertinene şi pot deschide o cale de înţelegere a evenimentului luat în discuţie. S-
a produs o supralicitare a comentariului şi analizei, care atrage atenţia prin contrast, asupra
seriozităţii şi responsabilităţii cu care ar trebui abordat acest rol de către jurnalist. „Dintre toate
închipuirile care s-au născut din ceaţa confuziei umane de la marele război încoace, cea mai
futilă şi în acelaşi timp cea mai pretenţioasă este aceea a profundului analist sau comentator cu
reacţie imediată, care ştie toate răspunsurile pe loc şi poate rezolva marile probleme, cu
finalitate absolută, trei sau chiar şase zile pe săptămână”. [66, p.206]

20
 În jurnalismul cultural recenzia şi cronica sunt adesea formatele principale de lucru ale
jurnalistului. Presa scrisă a consacrat statutul de cronicar. Sunt celebre exemplele cronicarilor de
la marile cotidiene americane sau occidentale, ale căror cronici fac să cadă spectacole sau
influenţează semnificativ vânzările (cărţilor, spectacolelor, operelor de artă). Cultura e la rândul
ei o marfă: ierarhii, clasamente, topuri se fac cu contribuţa cronicarilor din mass-media, ca parte
a mecanismului economic din care face parte şi cultura.
În radio cronica lecturată este tot mai rar întâlnită. Este de cele mai multe ori disimulată
sub forma reportajelor, ce conţin secvenţe de interviu cu autorii evenimentului cultural comentat
(spectacol, carte, expoziţie). În formula clasică, cronica de radio trebuie să fie scurtă, cu accent
pe informaţie, să folosească un limbaj mediu ca accesibilitate şi e citită adesea de autorul ei. Nu
poate depăşi 3 minute, (2 800 de semne), pentru a menţine atenţia ascultătorului. „Spre
deosebire de ziare, ascultătorul aşteaptă de la un post de radio în primul rând să fie ţinut la
curent cu evenimentele, şi nu să i se prezinte variante comentate. Şi totuşi, comentariul şi nota
îşi au şi ele rostul lor la radio. De la un post de radio consacrat, ascultătorii aşteaptă deja o
îndrumare în ordonarea evenimentelor şi sugerarea unor explicaţii sau soluţii legate de anumite
teme”. [32, p.219]
Posturile publice de radio şi în special Radio România Actualităţi şi-a menţnut
notorietatea în zona culturală, încât să poată difuza cronică şi comentariu de eveniment cultural,
să ofere un punct de vedere esteitc despre producţiile culturale comentate.

21
 CAPITOLUL II. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA PRODUSULUI
RADIOFONIC CULTURAL LA POSTURILE DE RADIO „MOLDOVA 1”
ŞI „RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI”
2.1. Specificul postului de radio în reflectarea problemelor de cultură
Compania Teleradio Moldova (TRM) este principala instituţie publică a audiovizualului
din Republica Moldova. Canalele de radio sunt Radio Moldova şi Radio Moldova Internaţional.
Compania își desfășoară activitatea începând din ziua de 30 octombrie 1930, primele
ediţii radiofonice fiind transmise printr-un emițător de 4 kW, pus în funcţiune la Tiraspol.
Recepţionarea emisiunilor radiofonice pe tot teritoriul republicii a devenit posibilă abia în 1936,
când tot la Tiraspol a fost construită noua staţie de emisie: M.  Gorki.
Postul naţional Radio Moldova este o structură a Instituţiei Publice Naţionale a
Audiovizualului (IPNA) „Teleradio Moldova”, reprezentând instituţia publică a audiovizualului.
Departamentele și redacţiile din componenţa Radiodifuziunii realizează programe de actualitate,
muzicale, culturale, pentru tineret și copii, internaţionale. Radio Moldova Internaţional este o
subdiviziune a Radiodifuziunii Naţionale, care produce și difuzează via Internet programe în
limbile română și rusă, engleză, franceză, spaniolă.
Radio Moldova emite în benzi de unde medii și FM. Programele 1 Radio Moldova și
Radio Moldova Internaţional pot fi audiate și pe Internet, pe site-ul oficial al companiei.
Teleradio Moldova este membru al Uniunii Europene pentru Radio și Televiziune. A
sponsorizat și realizat proiecte televizate ca „Eurovision”, „FIFA World Cup”, „UEFA
Champions League”, „Cupa Independenței”. TV Moldova 1 dispune de 5 studiouri, patru care
mobile, centru tehnic emisie. [68]
În urma monitorizării realizate de Consiliul Audiovizualului a postului de radio
„Moldova 1”, s-a constatat că: emisiunile principale a zilei sunt buletinele informative (ediţii
română/rusă). Emisiunea se bucură de un nivel sporit de notorietate, rating înalt. Zilnic prin
intermediul Euroviziunii sunt recepţionate informaţii și sunt transmise cele mai importante știri
din Republica Moldova.

Tabelul 1.1. Topul temelor în subiecte/emisiuni radio ca frecvenţă

Teme Total %

Cultură 413 49,58

Educaţie 73 8,76

Agricultură 60 7,20

22
 Religie 37 4,44

Sănătate 22 2,64

Relaţii interetnice 17 2,04

Tineret 15 1,80

Ceremonii, aniversări 13 1,56

Administraţie publică locală: 12 1,44

Alegeri 12 1,44

Tabelul 1.2. Topul temelor în subiecte/emisiuni radio ca durată (sec)

Teme Total %

Cultură 712828 69,84

Educaţie 86335 8,46

Tineret 40550 3,97

Relaţii interetnice 27550 2,70

Religie 17105 1,68

Agricultură 15800 1,55

Familia 10761 1,05

Sănătate 10015 0,98

Justiţie 8590 0,84

Armată 7450 0,73

Comparând paleta tematică a emisiunilor monitorizate conchidem urmatoarele: postul de

radio Moldova 1 a plasat în circa 50 la sută ca frecvenţă, şi în circa 66 – 70 la sută ca durată
emisiuni culturale.
Rezultatele monitorizărilor pentru perioada 22-28.09.2016 au atestat următoarele:

23
 Tabelul 1.3. Rezultatele monitorizărilor pentru perioada 22-28.09.2016

B.1. Formatul de principiu: Generalist Conform concepţiei Rezultatele monitorizării

B.2 Structura programelor după sursa de provenienţă
2.1 Producţie autohtonă 100% 100%

(164 ore 59 min. 33 sec.)

2.2 Producţie proprie 100% 100%

(164 ore 59 min. 33 sec.)

2.3 Producţie retransmisă 0% 0%
B.3. Opere europene 100% 100%

(164 ore 59 min. 33 sec.)

B.4. Structura serviciului de programe pe tipuri de programe/emisiuni:
4.1 Programe informative şi analitice 20,1% 26,19%

(42 ore 06 min. 16 sec.)

4.2 Programe educaţionale şi culturale 62,3% 58,07%

(93 ore 20 min.)

4.3 Alte tipuri de programe 17,6% 15,74%

(25 ore 16 min. 12 sec.)

    Publicitate: 1,30% (02 ore 10 min. 44 sec.)
    Jingle-uri: 2,59% (04 ore 17 min. 05 sec.)
    Rebut tehnic: 49 min. 43 sec.

Pe lângă grija a ceea ce mâncăm şi îmbrăcăm, fiecare dintre noi se preocupă şi de hrana
sufletului. I. Kant spunea că „Un popor fără cultură e un popor uşor de manipulat”. În virtutea
acestor idei este necesar ca în grila unui post de radio care se respectă să se regăsească cel puţin
o emisiune culturală. Şi cum R. Moldova abundă de evenimente culturale, trebuie să existe
emisiuni care să o prezinte.
În urma analizei emisiunilor culturale difuzate de Radio Moldova 1 putem constata că
postul are în grila sa de emisie următoarele emisiuni:
 „Academia Radio” - durata 30 min.
Periodicitate: săptămânal 
Gen: program educaţional/cultural
Descriere: revistă radio, teme şi probleme din domeniul ştiinţei
Realizator: Andrei Viziru
 “Album duminical” – durata 105 min.
Periodicitate: săptămânal 
24
Gen: program educaţional/cultural
Descriere: revistă radio, teme şi probleme din domeniul ştiinţei
Realizator: Svetlana Sârbu
 “Casa Radio” – durata 100 min.
Periodicitate: săptămânal 
Gen: program educaţional/cultural
Descriere: revistă radio
Realizator: Larisa Verdeş, Daniela Gherman
 “Casa Rusească” (Русский Дом) – durata 20 min.
Periodicitate: săptămânal 
Gen: program educaţional/cultural
Descriere: revistă radio
Realizator: Ludmila Scebnev
 „Dialoguri culturale” – durata 30 min.
Periodicitate: săptămânal 
Gen: program cultural
Descriere: revistă radio de literatură, teatru şi artă
Realizatori: Veaceslav Gheorghişenco, Andrei Viziru
 „Două maluri – Un destin” – durata 30 min.
Periodicitate: săptămânal 
Gen: program cultural
Realizator: Diana Istrati
 „Matinal Naţional” – durata 145 min.
Periodicitate: luni-vineri 
Gen: program informativ-analitic şi educaţional-cultural
Descriere: revistă radio de literatură, teatru şi artă
Realizatori: Cristina Zavulan-Jovmir, Nicu Ţurcanu
 „Matinal de Week-End” – durata 155 min.
Periodicitate: sâmbătă-duminică 
Gen: program educaţional-cultural
Realizator: Alina Chiriac Ivaşcu
 „Spaţiul culturii” (Пространство Культуры) – durata 20 min.
Periodicitate: săptămânal
Realizator: Ludmila Scebnev
 „Teatru la microfon” – 22:30 (luni-vineri), 22:15 (sâmbătă-duminică)
25
Periodicitate: cotidian
Gen: program educaţional-cultural
Realizator: Alexandru Roşu
 „Teatru la microfon pentru elevi” – durata 60 min.
Periodicitate: sâmbătă-duminică
Gen: program educaţional-cultural
Realizator: Alexandru Roşu

În urma analizei emisiuniloir culturale difuzate de postul de radio Radio Moldova 1, în

cadrul emisiunii „Academia Radio” care este difuzată săptămânal pe parcursul a 1 lună de zile
s-a facut referire la următoarele subiecte:
 2.03.2017 - Aspecte de la Conferinţa ştiinţifică consacrată omagierii a 105 ani de la
naşterea scriitorului Andrei Lupan, publicist, traducător, membru corespondent al AŞM *
Utilizarea nanotehnologiilor în fizica aplicată. Dialog cu Ion Tighineanu, prim-
vicepreşedinte AŞM
 9.03.2017 - Topul descoperirilor ştiinţifice în anul 2016 comentat de Valeriu Canţer,
academician *Activitatea femeilor în mediul ştiinţific şi academic. Dialog cu Aurelia
Hanganu, secretar ştiinţific general al AŞM .
 16.03.2017 - Migraţia forţei de muncă din Republica Moldova în Italia, avantaje şi
dezavantaje. Dialog cu Victor Moraru, doctor habilitat în ştiinţe politice, coordonator al
Secţiei Ştiinţe Politice şi Sociale al AŞM *Implementarea soiurilor noi de plante
leguminoase. Dialog cu Victor Celac, doctor habilitat în ştiinţe biologice, cercetător
ştiinţific principal al Institutului de Genetică, Fziologie şi Protecţie a Plantelor, AŞM.
 23.03.2017 - Aspecte de la Conferinţa Internaţională „Chimia ecologică şi chimia
mediului ambiant - 2017” *Perspectivele acordului de colaborare între Institutul de
Cercetări Juridice şi Politice al AŞM şi Fundaţia Universitară a Mării Negre. Dialog cu
Valeriu Cuşnir, directorul Institutului.
În perioada analizată putem observa că postul de radio Moldova 1 a abordat în cadrul
emisiunii „Academia Radio” subiecte ce ţin de Conferinţele Ştiinţifice. Astfel, pe parcursul a 30
minute acestea s-au abordat prin intermediul a diverse dialoguri cu reprezentanţi şi oameni de
ştiinţă a Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Informaţiile parvin din prima sursă, astfel veridicitatea
lor este mult mai mare. Realizatorul a folosit drept element definitoriu acurateţea evenimentelor,
respectând adevărul şi prezentarea evenimentului conform desfăşurării lui.
În urma analizei emisiunii culturale “Album duminical” difuzată săptămânal de postul
de radio Radio Moldova, putem constata că au fost abordate următoarele subiecte:
26
  05.03.2017 - Duminica… cu personalitate. Dialog cu Mihaela Damian, actriţă la Teatrul
Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău *Convorbiri literare. Literatura de călătorii,
călătoriile în literatură. Interviu cu scriitoarea Maria Şleahtiţchi *Ştiinţa de azi pentru
lumea de mâine. Câmpul fotovoltaic. Consemnează Mihai Târşu, directorul Institutului
de Energetică al AŞM* Vocea memoriei. Serafim Belicov, poet. Evocări.
 12.03.2017 - Duminica… cu personalitate. Dialog cu Nicolae Busuioc, scriitor (Iaşi,
România) *Convorbiri literare. „Partea de zbor” a lui Liviu Damian. Interviu cu Rodica
Damian, fiica poetului *Ştiinţa de azi pentru lumea de mâine. Substanţe biologic active în
hrana albinelor. Consemnează Laurenţia Ungureanu, director-adjunct, Institutul de
Zoologie *Scenă şi culise. Interviu cu Valeriu Pahomi, actor la Teatrul „Eugen Ionesco”.
 19.03.2017 - Duminica cu personalitate. Dialog cu Gheorghe Reabţov, profesor de limba
şi literatura franceză la ASEM *Convorbiri literare. Cărţile care ne fac oameni. Interviu
cu Ala Bujor, editor, redactor de carte *Scenă şi culise. Evocări. Eugeniu Ureche, actor
de teatru şi cinema – 100 de ani de la naştere *Ştiinta de azi, pentru lumea de mâine. Noi
tehnologii de stocare a informaţiei. Dialog cu academicianul Valeriu Canţer.
 26.03.2017 - Duminica… cu personalitate. Dialog cu Angela Stafi, psiholog *Ştiinţa de
azi pentru lumea de mâine. Fenomenul inteligenţei artificiale *Scenă şi culise. Gala
UNITEM, ediţia a XVI-a. Interviu cu Alexandru Grecu, preşedintele Uniunii Teatrale*
Vocea memoriei. Aurel Ciocanu. Evocări.
Emisiunile culturale de la postul Radio Moldova se adresează publicului larg de diferite
vârste şi preocupări. Sunt atinse subiecte care privesc publicul cel mai tânăr (copiii), publicul
tânăr, adult şi vârstnic. Formatul emisiunilor este, fie de talk-show cultural, fie de tip reportaj. În
acest sens, sunt prezentate interviuri cu oameni de cultură, concerte, lansări de carte, expoziţii de
artă plastică şi fotografie, expoziţii ale muzeelor etc., lucruri care contribuie la formarea şi
dezvoltarea culturii unui om.
În perioada analizată putem observa că postul de radio Moldova 1 a abordat în cadrul
emisiunii „Album Duminical” subiecte ce ţin de artă, cultură, teatru. Astfel, pe parcursul a 105
minute acestea s-au abordat prin intermediul interviurilor cu diverse personalităţi din lumea
teatrului, literaturii, ştiinţei etc. Realizatorul emisiunii a utilizat ca element definitoriu
proeminenţa, dată de persoanele participante în cadrul emisiunii şi de locul pe care ele îl ocupă în
scala socială. Oamneii implicaţi în emisiune sunt persoane cunoscute, astfel interesul publicului
este mai mare. O emisune unde sunt implicate persoane publice prezintă mai mult interes
deoarece acţiunile acestora pot influenţa mediul social, cultural, politic, în care se află publicul şi
de care depinde acesta.

27
 Emisiunile difuzate zilnic de către postul de radio Radio Moldova, au fost monitorizate
pe paprcursul a 1 săptămână de emisie.
Astfel, în urma monitorizării emisiunii culturale “Casa Radio” difuzată de luni până
vineri de postul de radio Radio Moldova, putem constata că au fost abordate următoarele
subiecte:
 23.03.2017 - O nouă ediţie a Concursului „Ars Adolescentina”. Interviu cu Adriana
Corcodel, laureata anului 2016 la etapa creaţie literară proprie * De Ziua Mondială a
Meteorologiei. Interviu cu medicul Georgeta Urechi, pasionată de prezicerea timpului *
 24.03.2017 - Un tractor pentru satul natal din partea profesorilor. Interviu cu Valeriu
Guţu, primarul comunei Cioreşti, r-nul Nisporeni * Ziua Mondială a combaterii
tuberculozei. Ce ştim despre TBC? Sondaj* Campania Socială de Paşti. Interviuri cu
donatori *
 27.03.2017 - Ziua Mondială a teatrului. Gala UNITEM. Avanpremieră * Calendar: 27
martie 1918 Unirea Basarabiei cu România. Participă Ion Negrei, istoric * Campania
socială de Paşti. Interviuri cu donatori *
 28.03.2017 - Salubrizare de primăvară. Interviu cu Petru Cozlan, primarul s. Căţeleni, r-
nul Hânceşti * Istoria unui portret. Amintiri despre Grigore Vieru cu pictorul Leonid
Popescu * Campania „Masa Bucuriei”. Pregătirea voluntarilor. Interviu cu Ana Ceban,
coordonator *
 29.03.2017 - Experienţa privind managementul deşeurilor solide preluată din Slovacia.
Interviu cu Ion Stratulat, viceministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor * Acord
pentru dezvoltarea turismului receptor. Interviu cu Svetlana Lazăr, Preşedintele
Asociaţiei Naţionale pentru Turismul Rural, Ecologic şi Cultural * „O istorie foarte
simplă”. Reportaj de la Teatrul „Eugene Ionesco”*
 30.03.2017 - Experienţa privind managementul deşeurilor solide preluată din Slovacia.
Interviu cu Ion Stratulat, viceministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor * Acord
pentru dezvoltarea turismului receptor. Interviu cu Svetlana Lazăr, Preşedintele
Asociaţiei Naţionale pentru Turismul Rural, Ecologic şi Cultural * „O istorie foarte
simplă”. Reportaj de la Teatrul „Eugene Ionesco”*
 31.03.2017 - Reparaţie a 300 de kilometri de drumuri locale – proiect finanţat de BERD.
Interviu cu Vitalie Rapcea, viceministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor *
Oraşul Ungheni la 555 de ani: documente şi imagini expuse în Muzeul local de Istorie şi
Etnografie. Interviu cu Vasile Iucal, director * Campania Socială de Paşti. Interviuri cu
donatori *

28
 În perioada analizată putem observa că postul de radio Moldova 1 a abordat în emisiunea
„Casa Radio” mai multe subiecte în cadrul aceleiaşi emisiuni. Acestea au fost în mare parte
reprezentate de interviuri şi reportaje. Emisunile au fost destul de personalizate, acestea au fost
legate de om fie ca subiect, fie ca obiect al acestuia. Prezentarea faptelor în care sunt implicaţi
oameni, cu problemele lor sau oameni care prin acţiunile lor pot influenţa calitatea vieţii întregii
colectivităţi au un impact asupra ascultătorului destul de mare.
Analizând emisiunea culturală “Casa Rusească”, difuzată săptămânal, putem constata că
emisiunea a abordat următoarele subiecte:
 08.03.2017 - Program pentru vorbitorii de limba rusă: De Ziua Internaţională a femeii.
Interviu cu scriitoarele Olesea Rudeaghina, Nina Avidon, Tamara Artemieva
 15.03.2017 – Scriitorul şi viaţa. Interviu cu Lidia Latieva
 22.03.2017 - Interviu cu scriitoarea Natalia Rodina
 29.03.2017 - Activitatea Centrului „Dobrînea”. Interviu cu Svetlana Onufrienco,
preşedinte
Pe parcursul perioadei analizate putem observa că în cadrul emisiunii “Casa Rusească”,
pe durata a 20 minute, realizatorul emisiunii Ludmila Scebnev a abordat diverse subiecte
caracteristice tematicii culturale prin dialoguri faţă-în-faţă cu diverşi reprezentanţi ai culturii
ruseşti, astfel vorbitorii de limbă rusă au putut fi familiarizaţi cu diverse personalităţi ai lumii
culturale ruseşti.
În urma analizei emisiunii „Dialoguri culturale”, se observă următoarele tendinţe:
 4.03.2017 - Filmul „Afacerea Est” - în competiţii la Festivalurile de cinema europene.
Interviu cu Igor Cobîleanski, cineast * Cele două „Chiriţe” ale regizorului Slava Sambriş.
Dialog *
 11.03.2017 - „Sinele arhaic” la Ion Creangă. Dialog cu Mihai Cimpoi, academician *
Artiştii care unesc oamenii. Dialog cu Elvira Cemârtan-Voloşin, artist plastic, Directorul
Centrului Cultural „Artelit” *
 18.03.2017 - Ponderea prozei feminine în procesul literar din Republica Moldova. Dialog
cu scriitoarele Claudia Partole şi Maria Pilchin * Simbioza dintre modernitate şi tradiţie
în arta plastică. Interviu cu Victoria Romanciuc, doctor în studiul artelor, artist plastic *
 25.03.2017 - Proza scurtă din RM. Dialog cu Nicolae Spătaru, scriitor * Artistul
polivalent Gheorghe Vrabie. Evocări. Consemnează Eleonora Sâdnic, critic de artă *
În urma difuzării emisiunii „Dialoguri culturale” s-a constatat că redactorul emisiunii a
folosit interviul drept instrument jurnalistic, în acest context comunicarea interpersonală a fost
principalul element al dialogului.

29
Emisiunea „Două maluri – un destin” abordează în cadrul său diverse subiecte, precum:
 05.03.2017 - Conflictul din regiunea de est a ţării în 25 de ani. Interviu cu Grigore
Policinschi, preşedintele raionului Dubăsari; Sergiu Ghervas, participant la acţiunile de
lupte de la Nistru; Valeriu Mitul, preşedintele Asociaţiei veteranilor de razboi „Corjova
1992”; Svetlana Jitariuc, profesoară la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din
Grigoriopol *
 12.03.2017 - Promovarea şi valorificarea tradiţiilor şi obiceiurilor în satul Molovata
Nouă, r-nul Dubăsari. Dialog cu Oleg Gazea, primarul localităţii, Valentina Verlan,
directorul Bibliotecii Publice, Raisa Rosca, directorul Muzeului de istorie*
 19.03.2017 - Noi oportunităţi de colaborare între oamenii de cultură de pe ambele maluri
ale râului Nistru, proiect implementat în cadrul Programului „Susţinerea măsurilor de
promovare a încrederii”. Interviu cu Viorel Albu, coordonator de programe, PNUD
Moldova * Proiectul „Construim punţi, depăşim bariere” implementat pe ambele maluri.
Interviu cu Sorin Mereacre, directorul Fundaţiei Est-Europeane în RM *
 26.03.2017 - Festivalul Filmului Francofon, ediţia a XVI-a la Chişinău şi Tiraspol.
Interviu cu Adrian Cibotaru, director adjunct al Alianţei Franceze din Moldova * Cartea
„O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari”. Experienţele personale ale autorului
Vlad Grecu, originar din or. Dubăsari *
Analizând contextul emisiunii „Două maluri – un destin” putem afirma că emisiunea
abordează pe larg promovarea şi valorificarea obiceiurilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Realizatorul utilizează diverse tehnici de comunicare în cadrul interviurilor.
Emisiunea „Matinal Naţional” difuzată de luni-vineri abordează subiecte educaţional-
culturale precum ar fi:
 13.03.2017 - Calendarul zilei (07.15) * Afiş cultural (07.40) * Protecţia civilă în caz de
dezastre naturale. Interviu cu Valentina Ceban, primarul s. Ocolina, r-nul Soroca *
Grădiniţe din Chişinău modernizate cu surse financiare acordate de Guvernul României.
Interviu cu Alexandru Fleaş, şef interimar al Direcţiei Educaţie a Municipiului Chişinău *
 14.03.2017 - * Calendarul zilei (07.15) * Afiş cultural (07.40) * Compensaţie la serviciile
de transport pentru categoriile defavorizate. Interviu cu Mariana Diminţean, specialist
principal la Direcţia Asistenţă Socială, Dubăsari * Ziua Mondială a Protecţiei
Consumatorilor. Interviu cu Grigore Caţer, şef direcţie la Agenţia pentru Protecţia
Derepturilor Consumatorilor * Antologia tratamentelor naturiste. Avitaminoza şi
consecinţele ei. Sfatul specialistului*

30
  15.03.2017 - Radiojurnal (08.00) * Meteo * Info-sport * Publicitate (07.08, 07.57, 08.10,
08.57) * Calendarul zilei (07.15) * Afiş cultural (07.40) * Integrarea socioprofesională a
tinerilor defavorizaţi. Interviu cu Liliana Samcov, manager de proiect * Cooperarea în
domeniul protecţiei copilului. Interviu cu Tatiana Lungu, şef Serviciu Asistenţă
Pedagogică din cadrul Direcţiei Învăţământ General Dubăsari*
 16.03.2017 - *Radiojurnal (08.00) * Meteo * Info-sport * Publicitate (07.08, 07.57,
08.10, 08.57) * Calendarul zilei (07.15) * Afiş cultural (07.40) * Acces la apă de calitate
în raioanele Floreşti şi Soroca. Interviu cu Victor Caun, şeful Serviciului managementul
proiectelor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor * Ascensoare
pentru persoane cu nevoi speciale. Interviu cu Laura Bohanţova, manager de proiect *
 17.03.2017 - * Radiojurnal (08.00) * Meteo * Info-sport * Publicitate (07.08, 07.57,
08.10, 08.57) * Calendarul zilei (07.15) * Ideea care inspiră (07.40) * Afiş cultural
(07.40) * 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între RM şi Japonia. Interviu cu
Vasile Bumacov, ambasadorul RM în Japonia * Un nou proiect de dezvoltare regională
în Nordul Moldovei. Interviu cu Ion Bodrug, directorul ADR Nord *
Emisiunea „Matinal Naţional” are un auditoriu foarte mare, întrucât este difizată în
fiecare zi dimineaţă, astfel fiecare persoană înainte de a merge la serviciu, acasa sau în maşină,
are posibilitatea de a asculta ştiri proaspete, noutăţi culturale, meteo ş.a. Emisiunea are o
structură complicată, fiind formată din mai multe insert-uri. Reuşeşte să transmită informaţia
rapid, astfel evenimentele transmise sunt percepute de ascultător aproape simultan cu momentul
producerii sale.
Emisiunea „Matinal de Week-Wend” difuzată în fiecare sâmbătă şi duminică este o
emisiune educaţional-culturală. Pe parcursul unei luni de analiză e emisiuni, s-au abordat
următoarele subiecte:
 18.03. 2017 - ŞTIRI (7.00) * Radiojurnal (08.00) * Meteo * Info-sport * Publicitate
(6.57, 07.08, 07.57, 08.10, 08.57) * Dimineaţa în sat. Reportaj din satul Dîşcova, r-nul
Orhei * Cuvinte şi linkuri. Rubrică susţinută de Elena Ungureanu, doctor în filologie *
Anticafea – spaţiu pentru socializare, lectură, dezbateri. Proiect implementat în or. Bălţi.
Interviu cu Nona Mihalcean, directorul Centrului de resurse pentru tineri şi adolescenţi *
O casă fără pericole pentru copilul tău. Campanie Naţională de prevenire a accidentelor
casnice la copiii mici * Dimineaţa în sat. Reportaj din satul Dîşcova, r-nul Orhei *
Cuvinte şi linkuri. Rubrică susţinută de Elena Ungureanu, doctor în filologie * Anticafea
– spaţiu pentru socializare, lectură, dezbateri. Proiect implementat în or. Bălţi. Interviu cu
Nona Mihalcean, directorul Centrului de resurse pentru tineri şi adolescenţi * O casă fără

31
 pericole pentru copilul tău. Campanie Naţională de prevenire a accidentelor casnice la
copiii mici *
 Radiojurnal (08.00) * Meteo * Info-sport * Publicitate (6.57, 07.08, 07.57, 08.10, 08.57)
* Gânduri creştine (07.20) * Poeme de colecţie * Zilele Francofoniei în Republica
Moldova. Dialog cu Jeremie Petit, consilier al Ambasadei Franţei în RM * Ştii să eviţi
pericolele străzii? Campanie Naţională pentru prevenirea accidentelor rutiere la copii *
Gânduri creştine (07.20) * Poeme de colecţie * Zilele Francofoniei în Republica
Moldova. Dialog cu Jeremie Petit, consilier al Ambasadei Franţei în RM * Ştii să eviţi
pericolele străzii? Campanie Naţională pentru prevenirea accidentelor rutiere la copii *
 25.03.2017 - ŞTIRI (7.00) * Radiojurnal (08.00) * Meteo * Info-sport * Publicitate (6.57,
07.08, 07.57, 08.10, 08.57) * Dimineaţa în sat. Reportaj din s. Rezina, r-nul Ungheni
Cuvinte şi linkuri. Rubrică susţinută de Elena Ungureanu, doctor în filologie * Ora
Planetei - reducerea consumului de energie şi protejarea naturii. Interviu cu Raisa Leon,
şefa Secţiei politica de mediu, monitorizare şi planificare strategică, Ministerul Mediului
RM * O casă fără pericole pentru copilul tău. Campanie Naţională de prevenire a
accidentelor casnice la copiii mic *
 26.03. 2017 - * Radiojurnal (08.00) * Meteo * Info-sport * Publicitate (6.57, 07.08,
07.57, 08.10, 08.57) * Gânduri creştine (07.20) * Poeme de colecţie * Festivalul Cultural
„Zilele Basarabiei” la Timişoara, România. Dialog cu Cristina Laşcu, preşedintele
Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Timişoara * Ştii să eviţi pericolele străzii?
Campanie Naţională pentru prevenirea accidentelor rutiere la copii *
Analizând formatul emisiunii „Matinal de Week-Wend” putem susţine că este o emisiune
ce se bucură de un larg auditoriu. Emisiunea conţine ştiri culturale, interviuri, reportaje.
Documentarea realizatorilor relevă o cunoaştere temeinică a domeniului, aceasta fiind obigatorie
în reuşita emisiunilor.
În cadrul emisiunii „Spaţiul culturii” difuzată săptămânal la Radio Moldova 1, pe
parcursul a 1 lună de analiză, putem distinge abordarea următoarelor subiecte:
 07.03.2017 - Program pentru vorbitorii de limba rusă: Elegie. Versuri de Grigore Vieru
şi Dumitru Matcovchi *
 14.03.2017 - „Filosofia fiecărei zi”. Interviu Tatiana Batâr, doctor în filosofie *
 21.03.2017 - Ne va salva oare frumuseţea? Interviu cu scritoarea Liudmila Saraskina
(Rusia) *
 28.03.2017 - Interviu cu scriitorul Andrei Burac *

32
 Analizând emisiunea “Spaţiul culturii” pe parcursul unei luni, se observă un format destul
de simplu al acesteia, practic este o emisiune-interviu, unde realizatoarea Ludmila Scebnev
dialoghează cu diverse personalităţi, având chiar şi invitaţi de peste hotare.
Analizând emisiunea „Teatru la microfon”, care este difuzată de luni-vineri, putem
constata că emisiunea a abordat pe parcursul unei luni următoarele subiecte:
 11.03.2017 - Aurel Baranga. „Viaţa unei femei”. Actori ai teatrului „Mihai Eminescu”,
1992. Partea a I *
 12.03.2017 - Aurel Baranga. „Viaţa unei femei”. Actori ai teatrului „Mihai Eminescu”,
1992. Partea a II-a *
 18.03.2017 - Ion Druţă. „Tot ce avem mai sfânt”. Partea I. Teatrul „Vasile Alecsandri”
din Bălţi, 1990.
 19.03.2017 - Ion Druţă. „Tot ce avem mai sfânt”. Partea a II-a. Teatrul „Vasile
Alecsandri” din Bălţi, 1990.
 25.03.2017 - Karol Jozef Wojtila. „În faţa prăvăliei bijutierului”. Radio Moldova, 2011.
Partea I.
 26.03.2017 - Karol Jozef Wojtila. „În faţa prăvăliei bijutierului”. Radio Moldova, 2011.
Partea a II-a.
Spectacolele difuzate în cadrul emisiunii „Teatru la microfon” sunt scrise atât de scriitori
autohtoni, cât şi de scriitori străini. Acestea captează publicul iubitor de teatru, putând fi
ascultate şi în zilele de week-end.
Trecând în revistă emisiunile culturale din cadrul postului de radio „Radio Moldova 1”
putem constata că postul de radio are în grila sa de emisie destule emisuni cu tematică culturală.
Astfel, din totalul a 11 emisiuni culturale, 7 dintre acestea sunt difuzate săptămânal, 3 emisiuni -
de luni până vineri şi 1 – sâmbătă-duminică. Emisiunea „Teatru la microfon” este difuzată pe
tot parcursul săptămânii, chiar şi în week-end.

Radio România Actualităţi (RRA) este un post public de radio, de informare de interes
naţional cu format generalist, care reflectă evenimentele cotidiene, atât cele interne cât și pe cele
internaţionale.
Radio România Actualităţi este unicul post din România cu acoperire națională de peste
99% din teritoriul ţării. Emite 24 de ore din 24, 7 zile din 7 și are cea mai extinsă reţea de
corespondenţi din ţară și din străinătate, precum și trimiși speciali în zonele de conflict. Radio 
România Actualităţi oferă publicului său cele mai complexe programe de știri, „Radiojurnal” -ul

33
fiind de mult timp un brand cu notorietate, radioprograme cu conţinut social, cultural, politic,
economic și de divertisment.
Î nfiinţat în anul 1928, sub numele de Societatea de Difuziune Radio - Telefonică, Radio
România este unul din cele mai vechi posturi de radio din Europa, bine racordat însă, prin
dinamică, strategie editorială și conținut al emisiunilor la realitatea imediată. Înainte de 1
noiembrie 1928, data la care a avut loc prima transmisiune a postului naţional, exista în România
o adevărată mișcare pro-radiofonie, al cărei principal protagonist era profesorul Dragomir
Hurmuzescu (primul președinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii); pasiunea și munca
unor pionieri ai domeniului, în România, s-au concretizat prin înființarea instituţiei care astăzi
poartă numele de Societatea Română de Radiodifuziune și pe care milioane de ascultători o
cunosc drept Radio România.
Investit cu încrederea a milioane de ascultători fideli din întreaga ţară, Radio România
Actualităţi, postul numărul 1 în preferinţele românilor, rămâne consecvent misiunii sale de bază -
informare, formare, educaţie şi divertisment, oferind prin noua grilă de programe un echilibru
optim între emisiunile dedicate vieţii politice, economice, sociale, cultural-educative şi
religioase, divertismentului, muzicii şi sportului.
Conceptul care a stat la baza grilei de programe, aplicată de la 1 noiembrie 2013, a fost
acela de a dinamiza ritmul emisiunilor, în paralel cu diversificarea paletei editoriale.
Acest concept a revitalizat grila de programe a Radio România Actualităţi, tematica
radioprogramelor şi emisiunilor înregistrând o creştere semnificativă a componentei educativ-
culturale şi religioase de la 9,86 % la 14,40 %.
În paralel, emisiunile informative au fost gândite astfel încât să acopere o paletă cât mai
amplă din subiectele care preocupă ascultătorii noştri de-a lungul întregii zile, ţinând pasul în
timp real cu evenimentele politice, economice, sociale, cultural-educative şi religioase sau
sportive.
Radio România Actualităţi oferă în acest moment, între posturile cu profil similar din
Uniunea Europeană, unul dintre cele mai adecvate şi optimizate concepte de programe, îmbinând
misiunea sa de serviciu public de radiodifuziune şi interesul public cu necesităţile de informare
ale ascultătorilor săi, obţinând şi păstrându-şi audienţa, fără a face compromisuri editoriale facile
şi comerciale. [69]
Preocupată permanent de calitatea conţinutului editorial, echipa de profesionişti a Radio
România Actualităţi a inclus în grila de programe emisiuni noi, dedicate cu precădere educaţiei,
culturii, ştiinţei, şi realizate în formule jurnalistice care ţin pasul cu evoluţia tehnologică actuală
şi cu dinamica media radiofonică.

34
 Se pot asculta emisiuni complexe şi tematice, emisiuni informative, emisiuni destinate
activitatii parlamentare, emisiuni de dezbatere, emisiuni de cultură şi civilizaţie, teatru radiofonic
naţional, emisiuni şi transmisiuni sportive, emisiuni muzicale, emisiuni de divertisment dar şi
formate pentru persoanele cu dizabilităţi, emisiuni cu teme religioase sau dedicate românilor din
străinătate.
 „Valori ascunse - Dincolo de ziduri” (un talk-show dedicat culturii și patrimoniului
naţional),
 „Printre stele” (o emisiune de educaţie și cultură),
 „Nume mari” (emisiune educativă de evocare a marilor personalităţi care au făcut istorie
în domenii de referinţă),
 „Hai cu noi... în weekend” (un program de promovare a actualităţii cultural-artistice și
muzicale).
Sunt numai câteva dintre emisiunile incluse în grila de programe și al căror rol este acela
de a deschide ascultătorilor porţile universului cultural și artistic de mare valoare, de a-i oferi
repere educaţionale și morale, precum modele autentice, altele decât cele promovate de media
comercială. Alături de ele, tot emisiuni noi, destinate lărgirii orizontului ascultătorilor, sunt și:
 „Românii de pretutindeni”
 „Perspective”.
Emisiunilor menţionate li se adaugă o paletă extrem de diversă de rubrici cultural-
educative ce pot fi ascultate de-a lungul întregii zile și care, prin dinamismul editorial, își propun
să atragă ascultători din cât mai diferite categorii sociale și vârste:
 “Lumina cuvintelor”
 „Tiptil printre sinonime”
 „Cultura la ea acasă”,
 „Minutul de limbă română”,
 „Carte deschisă”,
 „Cărţi pentru copii”,
 „Pe afiș - cultura”,
 „Biblioteca de weekend”,
 „Thalia”,
 „Printre simeze”,
 „O istorie într-un minut”,
 „Caută România la ea acasă”,
 „Piese care au făcut istorie”.

35
 Se regăsesc şi în grila actuală emisiunile de notorietate ale postului Radio România
Actualităţi, cele care de-a lungul anilor s-au identificat în conştiinţa ascultătorilor cu postul
public: Noapte bună copii!, Teatrul Naţional Radiofonic.
Emisiunile postului de radio Radio România Actualităţi îşi propun pe de o parte,
prezentarea liricii româneşti începând cu primele manifestări ale acesteia şi terminând cu cele
mai recente apariţii, prin difuzarea poeţilor importanţi şi a creaţiilor mai puţin circulate, dar şi
exploatarea patrimoniului liric universal. De exemplu: emisiunea literară specială pentru
nevăzători “Lumina cuvintelor”, prezintă creaţiile acestora.
Împreună cu Radio România Actualităţi, celelalte două posturi naţionale dedicate
exclusiv vieţii culturale în întregul său ansamblu – Radio România Cultural şi Radio România
Muzical – contribuie pe deplin la îndeplinirea misiunii publice a Radio România.
Am analizat câteva emisiuni culturale difuzate de Radio România Actualităţi, printre care:
 „Valori ascunse - Dincolo de ziduri” (un talk-show dedicat culturii și patrimoniului
naţional).
Este o emisiune de nişă, de actualitate culturală, difuzată la Radio România Actualităţi.
Titlul subliniază fundamentul pe care e construită întreaga emisiune. Cultura defineşte ceea ce
suntem pentru că e aproape de noi, e despre noi, făcută pentru noi dar totodată dincolo de noi.
 Emisiunea educativă de evocare a marilor personalităţi care au făcut istorie în domenii de
referinţă „Nume mari”.
Analizând emisiunea putem constata că formatul emisiunii este unul de tip interviu, unde
sunt invitati diverse personalităţi. Exemple sunt prezentate în Anexa 2 şi Anexa 3.
 Emisiunile „Noapte bună copii” şi „Teatrul Naţional Radiofonic” are ca scop
promovarea operelor tradiţionale din cultura românească şi universală.
Emisiunile date sunt o variantă de popularizare a culturii în rândul publicului şi de
atragere a acestuia către activităţile de acest gen desfăşurate în instituţiile de cultură publică.
Postul public „Radio România Actualităţi” încearcă în mică măsură să programeze în principal
piese de teatru din arhiva naţională sau capodopere ale cinematografiei româneşti.
 Emisiunile „Minutul de limbă română”, „Tiptil printre sinonime”, aici poţi afla ce
greșeli se fac frecvent în limba română, dar şi ce sinonime poţi găsi pentru deștept,
freamăt sau ageamiu (Tiptil printre sinonime). Iar astea sunt doar câteva exemple care
caracterizează aceste emisiuni. Aceste două emisuni abundă în rubrici, reportaje și
interviuri care te fac să simţi că, ascultând, timpul tău nu trece degeaba.
 Emisiunea „Pe afis – cultura”.

36
 Emisiunea se adresează publicului larg de diferite vârste şi preocupări. Sunt atinse
subiecte care privesc publicul cel mai tânăr (copiii), publicul tânăr, adult şi vârstnic. Formatul
emisiunii este, fie de talk-show cultural, fie de tip reportaj. În acest sens, sunt prezentate
interviuri cu oameni de cultură, concerte, lansări de carte, expoziţii de artă plastică şi fotografie,
expoziţii ale muzeelor etc., lucruri care contribuie la formarea şi dezvoltarea culturii unui om.
Exemple tematice ale emisiunii sunt prezentate în Anexa 4.
Un om pasionat de radio nu poate să ignore identitatea sonoră a emisiunilor de la „Radio
România Actualităţi”. ID-urile vorbite, înregistrate cu o vocea unui actor (Mihai Gruia Sandu),
puse pe un fond instrumental antrenant, conferă postului o anumită decenţă. Iar celebra sintaxă
„Aici București, Radio România Actualităţi. Ora exactă”, urmată de cele șase bipuri, ne
demonstrează dorinţa lor de a-și dovedi tradiţia în domeniu, dar și de a păstra cu grijă elemente
de patrimoniu cultural, fie el și neoficial.
Emisiunile culturale la Radio Moldova şi Radio România Actualităţi în perioada de
referinţă au tratat un număr comparabil de teme: respectiv Radio Moldova – 11 emisiuni
culturale; şi Radio România Actualităţi – 22 emisiuni. Frecvenţa lor de abordare, însă, a fost
diferită. Prin urmare, am putea constata că emisiunile culturale de la Radio România Actualităţi
s-au distins printr-o diversitatea tematică relativ mai pronunţată decât cele de la Radio Moldova.
Teatrul radiofonic este prezent în grilele de program ale ambilor radiodifuzori ca o
continuare a tradiţiei prin care posturile publice aduceau în casele oamenilor reprezentaţiile
teatrale. Fie că se numesc “Teatru radiofonic”, “Teatru radiofonic pentru elevi”, , “Noapte
bună, copii”, toate au ca scop promovarea operelor tradiţionale din cultura românească şi
universală. În unele situaţii accentul este pus pe operele care fac parte din programa de
învăţământ.
Emisiunile culturale de la ambele posturi tratează în diverse forme jurnalistice nu doar
tradiţiile culturale româneşti ci şi ale minorităţilor, obiceiurile legate de sărbătorile tradiţionale,
literatura populară, dar şi diverse proiecte destinate conservării valorilor tradiţionale autentice
din diversele zone ale ţării în domeniul creaţiilor muzicale.

2.2. Modalităţi de organizare şi prezentare a emisiunilor culturale

Pentru a determina modalităţile de organizare şi prezentare a emisunilor culturale vom
recurge la identificarea trăsăturilor caracteristice ale jurnalismului radio, la analiza tehnicilor de
realizare a conţinutului radiofonic și anume a rubricilor culturale.

37
 Pentru a înţelege mai bine comunicarea radio mă voi referi la modelul clasic al lui
Shannon și Weaver, care reprezintă o strategie schematică a oricărui proces de comunicare.
Această schemă reprezintă “mama tuturor modelelor de comunicare”. Această schemă denotă o
regulă generală care sună în felul următor: “Comunicarea reprezintă acel proces în care un
emiţător transmite mesajul său, cu ajutorul unui canal, receptorului, cu scopul de a avea un
răspuns de la acesta”. [67, p.104]
 Comunicarea interpersonală, care se bazează pe discuţiile pe care le avem la serviciu,
universitate, acasă sau oricare interacțiune cu lumea care ne înconjoară (face to face).
 Comunicarea intrapersonală, acea care ţine de personalitate și intimitate.
 Comunicarea de grup, presupune discuţia de la trei persoane și mai mult.
 Comunicarea publică, poate fi exemplificată cu cea de pe internet, unde mai multe
publicuri se întâlnesc în același mediu.
 Comunicarea mediatică, este cea care constă în comunicarea radiofonică, de televiziune,
cea întâlnită în cinematografie, în presa scrisă și literatură. Deci, în mare măsură, mass-
media are rolul să adune toate tipurile de comunicare, ceea ce înseamnă că atrage un
public vast și divers.
Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
1. Verbal - 7% (al cuvintelor)
2. Paraverbal - 38% (ton, volum, viteză de rostire)
3. Nonverbal - 55% (expresia facială, poziţia, mişcarea etc).
Ce-i revine comunicării radiofonice, atunci când cele 55% lipsesc? Aici se află marele
secret pentru un jurnalist aflat la pupitru. O comunicare radiofonică implică capacităţile oratorice
ale jurnalistului, tonul vocii, viteza de rostire și chiar dispoziţia acestuia. Este foarte important ca
jurnalistul radio să fie mereu într-un proces de cunoaștere a artei vorbirii. Acesta este un
domeniu, care continuă să scoată la iveală unele taine oratorice, chiar și în prezent.
Un conţinut radiofonic trebuie să fie lipsit de manipulare! În caz contrar, riscăm să dezamăgim o
mare parte a publicului, pentru că orice proces de comunicare implică sinceritate, din partea
ambelor păţi. [60, p.52]
O discuţie cu ascultătorul radio, căruia i-am analizat preferințele melomanice și
interesele, poate să pară simplă. Aceasta se va întâmpla până nu ne vom întreba, ca și jurnaliști
care ţin la produsul pe care îl mediatizăm: “care este dispoziţia ascultătorului?”, “este interesat
ascultătorul, în acest moment, de tema discutată la radio?”, “ce influenţă pozitivă aduc eu cu
ajutorul textului difuzat?”, “care este scopul pe care îmi doresc să îl urmez?”...

38
 Emisiunea radiofonică poate fi permanentă sau ocazională. Cele permanente sunt
poziţionate în grila de programe ale postului la aceleaşi ore şi zile din săptămână. Grila de
programe reprezintă o planificare riguroasă a emisiunilor ce urmează să fie difuzate pe termen
lung, mediu şi scurt. Emisiunile ocazionale, mai rare, sunt elaborate doar în momentul când
există evenimente importante ce ar putea justifica introducerea acestora în programe. Am putea
menţiona mari evenimente politice, campionate mondiale de fotbal sau diferite conflicte armate
cu ocazia cărora au fost elaborate emisiuni speciale. Şi alegerile au reprezentat evenimente care
au oferit motive întemeiate pentru elaborarea emisiunilor de acest tip. [60, p.30]
În ceea ce priveşte etapele parcurse pentru realizarea unei emisiuni radiofonice trebuie să
se ţină seama de formatul emisiunii şi de modul de transmitere, fiecare având anumite
particularităţi.
Emisiunea radiofonică specializată presupune existenţa unei idei, a unei teme care să fie
argumentată folosindu-se mijloacele specifice radioului, pe când emisiunea magazin are o paletă
mai largă de teme sau domenii de care se ocupă. În ambele cazuri este necesară o muncă de
concepţie, care începe cu elaborarea unui generic.
Genericul unei emisiuni este compus din cuvinte şi sunete care sunt adaptate temei sau
scopului emisiunii. Bineînţeles că genericul este tot atât de important ca titlul din presa scrisă,
dar pe lângă cuvânt apare şi sunetul, care poate fi zgomot, dar şi muzică, (semnal muzical, de
obicei muzica instrumentală). El mai trebuie să conţină, în câteva cuvinte şi scopul emisiunii:
chiar daca titlul este suficient de sugestiv trebuie aduse unele completări necesare, deoarece
genericul are şi rolul unei promisiuni făcute ascultătorului. Având în vedere că percepţia este
auditivă, genericul trebuie ă fie cât mai expresiv şi incitativ pentru a capta atenţia ascultătorului.
Genericul este rodul muncii unei echipe formate din realizator, ilustrator muzical şi
operatori. Combinarea cuvântului cu semnalul muzical, care are un anumit ritm adaptat la tema
emisiunii face posibilă mărirea gradului de interes manifestat de ascultător şi îi creează acestuia
un reflex, în timp, astfel încât de la primele acorduri el poate recunoaşte emisiunea pe care
urmează să o asculte. [49, p.55]
Odată cu genericul emisiunii mai sunt elaborate şi alte generice sub alte forme decât a
celui de început, mult mai scurte, cu care se intervine pe parcursul emisiunii. Tot atât de necesare
sunt şi genericele de rubrică, în cazul emisiunilor generaliste rubricile fiind de cele mai multe ori
stabile. Acestea dau emisiunii o nota de dinamism şi exercită o atracţie deosebită asupra
ascultătorului. Şi indicativul de post poate căpăta forme diferite, în funcţie de talentul
realizatorului. Poate fi suficient să se spuna – Radio Moldova - pe un fundal muzical, dar pot fi
găsite formule mult mai agreabile şi mai inspirate.

39
 Înainte de o nouă ediţie se practică difuzarea unor “promo-uri”, care au rolul de
promovare a emisiunii: dacă sunt bine făcute, reuşesc să atragă atenţia şi interesul publicului
pentru emisiunea respectivă creşte considerabil.
Documentarea este următoarea etapă în conceperea unei emisiuni radiofonice. Societatea
Româna de Radiodifuziune dispune de un Centru de documentare, aflat în incinta Casei Radio,
unde realizatorii pot face o documentare amănunţită pe mai multe domenii, prin accesul la fişe,
cărţi şi publicaţii. Etapa de documentare nu trebuie să lipsească din activitatea unui jurnalist, în
conceperea oricărui material jurnalistic, pentru că oricât de bine pregătit ar fi, nu poate acoperi
varietatea de domenii care pot fi abordate într-o emisiune. [24, p.5-18]
În următoarea etapa este alcatuit sumarul emisiunii, care conţine subiectele ce vor fi
abordate pentru argumentarea temei. Tot în această etapă se stabileşte şi genul jurnalistic folosit
pentru fiecare din subiecte. Realizatorul trebuie să aibă în vedere ordonarea temelor care dau o
anumită fluenţă şi numărul acestora pentru a nu încărca emisiunea cu prea mult text vorbit.
Trebuie să existe un echilibru între materialele vorbite şi muzică, proporţia fiind, dacă se poate
40% cuvânt şi restul muzică.
Publicul percepe mesajul transmis prin cuvânt cu mai mult interes atunci când este
combinat cu muzică. El simte nevoia şi de destindere, astfel încât realizatorul trebuie să îmbine
într-un mod cât mai plăcut cuvântul cu muzica, ilustraţia muzicală (muzica instrumentală care
poate fi introdusă între materialele vorbite sau poate însoţi ca fundal sonor un comentariu) sau
“cortinele muzicale” (mici pasaje de muzica orchestrală). Din dozarea corectă a acestora decurge
ritmul emisiunii, care trebuie să fie cât mai rapid pentru a nu plictisi. În limbajul jurnalistilor de
radio există aşa numita “burtă” care este de fapt o zonă din emisiune care plictiseşte, care nu
prezintă interes pentru public. În timpul acestor segmente neinteresante există riscul ca publicul
să migreze către alt post de radio.
În continuare se poate trece la înregistrarea materialelor pe reportofon. Reporterii
redactori specializaţi fac aceste înregistrări în teren, după o documentare corespunzătoare pe
subiectul propus. Materialul brut înregistrat pe casetă este transpus prin copiere pe un
magnetofon profesional cu viteza 19 ori introdus în computer. Prelucrarea materialului brut se
face prin montaj, astfel încât să fie curăţat de “balbe” (eventuale greşeli în vorbire), pauze sau
defecte de înregistrare. Această operaţie se numeşte în limbajul de specialitate “fonotecare” şi
constă în tăierea cu o foarfecă a bucăţilor de bandă, care sunt inutile şi lipirea celor care conţin
informaţie utilă folosind un scotch special, de aceeasi dimensiune cu banda magnetică. Tăietura
se face în dreptul capului de redare al magnetofonului în două moduri: perpendicular sau oblic,
la un unghi de 45 de grade. Este preferată tăietura la 45 de grade, pentru ca atunci când sunt
lipite capetele, posibilitatea de desprindere este mai mică, dar şi pentru o atenuare a eventualei
40
magnetizări a benzii, prin contactul cu foarfeca. Magnetizarea benzii influenţează calitatea
audiţiei prin imprimarea, în locul unde s-a facut tăietura, a unui semnal nedorit. [8, p.56]
Această metoda de prelucrare a benzii magnetice este depăşită, noile tehnologii oferind
posibilităţi mult mai mari. Prelucrarea digitală cu ajutorul computerului şi a softurilor speciale
de prelucrare a sunetului este mult mai eficientă şi oferă mai multe facilităţi atât la montaj, cât şi
la obţinerea unei calităţ superioare a sunetului. În acelaşi timp sunt eliminate riscurile asumate la
montajul clasic. Oricând se putea desface lipitura, de multe ori chiarîn timpul emisiei.
Nu trebuie însă înţeles că montajul este o operaţie pur mecanică sau digitala. Redactorul
reconcepe materialul brut, ajutat de operator, urmărindu-se coerenţa şi logica textului rezultat. La
montaj se urmăreşte şi respectarea semnelor de punctuaţie din intonaţia vorbitorului. Trebuie ca
“punctul” existent în textul scris să se simtă şi în lecturare. De multe ori se aud materiale
înregistrate şi montate defectuos, în care din intonaţia celui care vorbeşte nu se simte punctul,
schimându-se uneori chiar şi sensul celor spuse de vorbitor. Vina nu este a vorbitorului, pentru
că el a respectat în vorbire pauza necesaă când a terminat fraza, dar redactorul din dorinţa de a
păstra o anumită parte din frază nu a mai ţinut cont de faptul că din intonaţie lipseşte pauza care
este identificată cu sfârşitul frazei. [8, p.63]
Vorbitorul face uneori pauze şi atunci când ezită sau nu ştie ce răspuns ă dea la una din
întrebările reporterului, ori îşi caută cuvântul potrivit. Deseori într-un anumit context pauzele pot
fi semnificative, astfel încât ele nu trebuie eliminate decât atunci când este cazul. O ezitare sau o
pauză dau de cele mai multe ori naturaleţe şi veridicitate.
După prelucrare, toate materialele înregistrate sunt ascultate şi cronometrate de către
redactorul emisiunii. În cazul prelucrării digitale această operaţie devine inutilă pentru că în
computer este marcat şi timpul cu mare exactitate.
Comperajul reprezintă textul redactat de realizator care face legătura sau trecerile de la
un subiect la altul. Desigur că jurnalistul poate să se lase la limita inspiraţiei de moment, dar
riscă să fie incoerent, astfel încât este mai bine să redacteze un text sau, dacă are o oarecare
experienţă, poate nota doar ideea pe care urmează să o dezvolte la momentul potrivit. La
redactarea comperajului trebuie avut în vedere limbajul folosit, care va fi adaptat genului de
emisiune, accesibilitatea textului fiind factorul hotărâtor. El trebuie să fie clar, concis şi direct,
iar tonul şi inflexiunile vocii animatorului trebuie adaptate la tipul de emisiune. [20, p.12]
În următoarea etapă se întocmeşte desfăşurătorul emisiunii, care conţine: subiectul
materialului înregistrat, genul jurnalistic, comperajul şi muzica folosită. La fiecare dintre acestea
este menţionată durata în minute şi secunde, urmând evoluţia emisiunii de la început până la
sfârşit. Desfăşurătorul este redactat, în două exemplare (unul pentru prezentator şi celălalt pentru
regie), fiind un punct de reper în derularea emisiunii atât pentru cel aflat în studio cât şi pentru
41
regizorul de emisie. Respectarea timpului din desfăşurător devine obsesia celui care prezintă
emisiunea, pentru că o depăşire la unul dintre subiecte poate influenţa derularea emisiunii în
ansamblul său.
Ultima etapă devine punerea în undă - emisia. Buna colaborare a prezentatorului cu
echipa tehnică este hotărâtoare pentru o bună emisie. De multe ori între prezentator şi regizorul
de emisie se crează o atmosferă de colaborare, care ajunge până acolo încât regizorul de emisie
intuieşte ce vrea prezentatorul, la un moment dat şi un semn fiind suficient pentru următoarea
manevră tehnică.
Aceste etape sunt valabile atat pentru emisiunea înregistrată cât şi pentru cea transmisă în
direct; deosebirile vin din dificultăţile care apar la “direct”. Emisiunea înregistrată permite
retuşuri care se fac la înregistrarea finală, când este realizat mixajul şi înregistrat comperajul
prezentat de realizator sau animator. Din montaj se mai pot scurta trecerile muzicale sau
materialele vorbite pentru ca emisiunea să se încadreze î timpul alocat. Totodată se pot aduce
unele ajustări şi în ordonarea subiectelor sau dozajul între materialul vorbit şi muzică, tehnologia
de elaborare permiţând orice intervenţie până se obţine banda cu înregistrarea finală a emisiunii.
[20, p.28]
În cazul emisiunii în direct apare fenomenul de ireversibilitate, astfel încât gradul de
dificultate este mult mai mare, fiind necesare o pregătire mult mai exactă şi o conlucrare mai
bună între membrii echipei. Respectarea orelor fixe ale rubricilor presupune respectarea cu
stricteţe a desfăşurătorului. Ascultătorul se obisnuieşte să asculte rubricile preferate (informţii
meteo sau horoscopul) la ore cât mai precise, respectate pe parcursul emisiunii, pentru că şi
timpul său este programat, poate cu aceeaşi exactitate. Respectarea desfăşurătorului devine o
obsesie a realizatorului care poate recupera anumite depăşiri de timp, dar aceasta presupune un
volum de muncă suplimentar, depus în timpul emisiei, fapt care adesea poate dăuna calităţii.
Publicitatea reprezintă un element important care intervine în derularea emisiunii. Momentele
publicitare trebuie difuzate la ore fixe şi cu nivel ridicat de audienţă, pentru că susţinerea
financiară obţinută din această activitate devine pentru unele posturi singura sursa de finanţare.

42
 Figura 2.1. Etapele în realizarea unei emisiuni
Sursa: Elaborat de autor în baza Popescu, C.F., 2005, Manual de jurnalism I, Bucureşti,
Tritonic

Ascultătorul s-a obişnuit să urmărească în mod sistematic, la anumite ore şi în anumite

zile din săptămână, emisiunile preferate. Astfel a devenit un obiectiv pentru orice post de radio
să-şi menţină şi să atragă cât mai mulţi ascultători. Publicul are posibilitatea să aleagă, din
multitudinea posturilor de radio, pe acela care-i oferă emisiuni ce răspund preferinţelor sale.
Puţini ştiu, însă, că în spatele unei emisiuni radiofonice difuzate de un radio se ascunde
un mare volum de muncă, dar şi o echipă corespunzătoare în care fiecare are rolul sau, de la
concepere până la difuzare. Realizarea unui proiect de emisiune presupune parcurgerea unor
etape.
1. Concepţia. În această fază vor fi avute în vedere mai multe elemente: [58, p.62]
 capacitatea redacţiei de a realiza proiectul în timpul cerut;
 bugetul necesar pentru finalizare;
 aspecte de calitate redacţională şi creativitate, în funcţie de cerinţele managerului;
 definirea activităţilor, a resurselor şi estimarea costurilor.
2. Planificarea. Dacă proiectul a fost aprobat se poate trece la planificarea detaliată, în care
se au în vedere sarcinile proiectului şi organizarea resurselor. O bună planificare va necesita timp
şi resurse, dar va scuti redacţia de cheltuieli inutile.
3. Realizarea. În această fază producătorul obţine aprobarea din partea managerului postului
şi negociază costurile implicate, care vor fi suportate din surse proprii sau altele (sponsorizări),
numărul de jurnalişti necesar, colaborarea cu alte departamente, calitatea şi originalitatea
proiectului.
Sistemul de management prin proiecte a fost implementat şi în radioul public încă din
anul 2008 şi dă rezultate foarte bune. Prima emisiune realizată în sistem de proiect “Căldura

43
mare” a fost la postul de radio “Radio România Actualităţi”, fiind considerată ca emisiune pilot,
difuzată în cursul sezonului estival.
Pornind de la un studiu al audienţei (media ultimilor trei ani) pe intervalul orar 12.00-
15.00, s-a ajuns la concluzia că aceasta se situează între 25 şi 35%. Vârsta majorităţii
ascultăorilor a fost de peste 45 de ani, iar ca nivel de pregătire predominau cei cu studii medii. În
ceea ce priveşte statutul economic al acestui public, doar 13% aveau venituri peste medie. În
aceste condiţii, cu o audienţă descrescătoare, producătorii au considerat oportun să conceapă un
proiect de emisiune care să fie adaptată sezonului estival, pentru a stopa declinul audienţei şi
recucerirea zonelor cu audienţă scăzută, prin valorificarea noilor staţii de emisie în FM.
În structura emisiunii s-a ţinut seama de disponibilităţile publicului în perioada estivală şi
s-a reconsiderat raportul cuvânt-muzică. S-a optat pentru 35% - cuvânt şi 63% - muzică. În ceea
ce priveşte conţinutul s-a apelat pentru prima oară la prezentarea pe postul public de radio a
faptului de viaţă, a cotidianului, a evenimentului considerat minor care se pretează cel mai bine
la comentariul tip “Caragiale” (anacronicul, moravuri, disfuncţiile sociale şi chiar prostia
omenească). [68]
În această emisiune au fost incluse multe subiecte de actualitate şi multă muzică, dar nu a
lipsit şi varietatea genurilor jurnalistice folosite; de la relatări, interviuri până la reportaje.
Emisiunea a fost difuzată zilnic (în direct) şi nu a lipsit chiar implicarea publicului, prin
legăturile telefonice între realizator şi ascultători, care sunau de multe ori din autoturisme pe
telefoanele mobile. Singurele momente “mai delicate” au fost atunci când condiţiile atmosferice
erau mai puţin adecvate, cu suficiente ploi şi vreme mai rece pentru o vară normală, iar jingle-
urile pregătite pentru “o … căldură mare” încercau să amintească ascultătorilor că de fapt este
vaă. Producătorii au apelat în acele momente la înregistrările din creaţia lui Caragiale, benzi din
fonoteca radioului.
Desigur că nu a fost exclusă actualitatea politică, socială, economică, culturală şi acolo
unde s-a impus, prezentarea a fost făcută în forme gazetăreşti tradiţionale, cu decenţă şi
echidistanţă specifică unui post public de radio.
Producătorii au avut o bună colaborare cu celelalte sectoare; redacţii, reţeaua de
corespondenţi, studiourile teritoriale şi serviciul tehnic unde s-a preferat colaborarea cu aceleaşi
echipe pentru fiecare realizator. [68]
Acest tip de emisiune s-a bucurat de succes, astfel încât s-a trecut la sistemul de licitaţii în
care producătorii, grupaţi pe echipe, au propus diferite proiecte pentru emisunea “Matinal”.
Important este că sistemul proiectelor de emisiuni funcţionează şi se înregistrează o creştere a
creativităţii în elaborarea emisiunilor radio.

44
 CONCLUZII
Mass-media este un factor al educaţiei, care lasă urme adânci în memoria individului. Ea
poate să mărească sau să micşoreze experienţele unei persoane. Într-o societate informatizată,
cultura nu trebuie să rămână în urmă. Mass-media este prezentă în cadrul societăţii prin ziare,
reviste, radio, televiziune, internet. Chiar dacă informaţia parvine prin aceste canale, ea trebuie
filtrată, deoarece nu este întotdeauna veridică. Atenţia cuvenită ne ajuta să delimităm binele de
rău, originalul de neoriginal.
Transmiterea valorilor şi modelelor culturale a fost, timp îndelungat, controlată de
familie, de şcoală şi de instituţiile religioase. Odată cu creşterea influenţei mass-media în
societate, acestea au devenit un adevărat difuzor de cultură, introducând valorile în circuitul
destinat publicului larg. Se schimbă, în acest fel, condiţiile în care se realizează culturalizarea.
Mass-media acţionează ca o “instituţie a democratizării culturale”, care face posibilă
creşterea consumului de bunuri culturale şi determină o anumită dinamică a cerinţelor,
gusturilor, aspiraţiilor, atitudinilor şi opiniilor maselor. Apare cultura de masă, ca urmare a
faptului că un număr mare de indivizi intră în contact cu valorile, fără intermedierea şcolii sau a
altor instituţii abilitate.
Radioul pe parcursul a mai multor decenii a progresat foarte mult. Pe lângă mijloacele de
comunicări moderne, radioul este şi va rămâne o modalitate optimă de transmitere a informaţiei.
În amalgamul de posturi de radio existente, la etapa actuală, în Republica Moldova,
Radioul Naţional îşi păstrează şi în prezent importanţa, atât pentru publicul din localităţile rurale
cît şi pentru publicul urban.
Radioul este şi chiar trebuie să fie, receptiv la schimbările atestate în societate. Prin
urmare radioul trebuie să-şi manifeste pe deplin calităţile pentru a fi în pas cu ”moda” societăţii.
Emisiunile şi intervenţiile regionale au o sarcină de program strategică şi orientată înspre
ascultători. Succesul unei relatări calificate nu poate influenţa semnificativ numărul de

45
ascultători. Un post de radio în republică trebuie să chibzuiască bine pentru cine vrea într-adevăr
să emită emisiunea.
Relatarea la nivel naţional din studiouri, are o mare importanţă mai ales în cazul
evenimentelor de actualitate. Radioul prin funcţiile şi obiectivele sale, are un rol important în
societate, şi anume, prelucrarea informaţiei şi difuzarea ei în rândurile populaţiei. Prin rolul ei
esenţial informarea în masă a ascultătorilor cu toate ştirile şi informaţiile de pe mapomond,
radioul este una din sursele principale de stocare a informaţiei.
Utilitatea şi importanţa radioului nu se pot însă, rezuma numai la acestea, el are un impact
benefic asupra societăţii.
Menirea instituţiei date poate fi viabilă numai atunci, când îşi găseşte suport sigur în
numărul impunător de ascultători. În acest context radioul se prezintă drept factor eficient al
noilor primeniri, canal de exprimare a voinţei maselor, opinei şi dispoziţiei lor, drept cea mai
bună reprezentativă tribună a publicităţii. Aceasta fiind spus, autorul aduce primul argument în
motivarea temei alese, adică - actualitatea ei. Specificul de instituţie publică determină şi rostul
ei de a încuraja ascultătorii să-şi formeze opinii personale într-un mod liber, să respecte
demnitatea persoanelor şi să promoveze valorile împărtăşite de Consiliul Europei şi OSCE, în
special cu referinţă la democraţie, pluralism, toleranţă şi respect pentru drepturile şi libertăţile
omului.
A devenit o acsiomă deja formula, că un ziar sau un post de radio, având cel mai talentat
colectiv, îşi va epuiza forţele, dacă nu va oferi teren celor mai interesanţi oameni din rândurile
cititorilor şi ascultătorilor cu gândire neordinară, cu propuneri contradictorii.
Din păcate, produsele culturale reprezintă un procent scăzut din grila de programe,
exceptâd cazul în care canalul mediatic este specializat în acest domeniu. Nici timpul de emisie
nu este unul prielnic, emisiunile fiind difuzate în afara timpului de maximă audienţă sau la ore
târzii. Mijloacele de comunicare nu doar promovează modelele de comportament, ci şi generează
unele noi, ca de exemplu cel de consum.
Pe de altă parte, mass-media sunt acuzate că prezintă modele negative (falşi eroi, false
vedete) care au o influenţă negativă puternică. În special, tinerii, încă de la vârste fragede, au
tendinţa să imite diferite personaje din filme, desene animate sau să adopte comportamentul
anumitor personalităţi, vedete pe care ajung să îi idolatrizeze. Prezenţa constantă a acestor falşi
eroi sau false vedete în lumea mediatică duce la comportamentul de imitare, din dorinţa de a
ajunge ca ei, de a fi faimoşi sau de a ajunge în centrul atenţiei. Mass-media vin cu
contraargumentul că aceste modele antisociale sunt prezentate ca exemple negative şi că ele
reflectă realitatea înconjurătoare.

46
 Însă, trebuie de menţionat că, perspectiva studiilor funcţionaliste care spun că indivizii
sunt liberi să aleagă un anume canal sau produs cultural pe care doresc să îl consume. „Nu mai
este vorba despre a şti ce le fac mass-media oamenilor, ci despre ce fac oamenii cu mass-media”
[5, p.180]. Motivarea alegerii este făcută în funcţie de valorile, interesele şi nevoile fiecărui
individ, aşa cum spune şi principiul teoriei folosinţelor şi recompenselor.
Prima Lege a audiovizualului adoptat în 1995, a pus începutul dezvoltrii audiovizualului
pe baza diversificării surselor şi formelor de proprietate. Dezvoltarea rapidă a audiovizualului în
ţările vecine a dus la dezvoltarea fenomenului de retransmitere a produciilor TV străine în
detrimentul produciilor autohtone. Calitatea programelor principalului producător de emisiuni
TV, postul naţional „Moldova 1”, nu face faţă concurenţei cu alte posturi de televiziune de peste
hotare.
În R. Moldova există un singur post de radio cu acoperire naţională - postul naţional
„Radio Moldova”, care face parte din compania publică „Teleradio Moldova”. Activează, de
asemenea, un şir de posturi cu acoperire regională, care retransmit emisiuni ale posturilor de
radio din Rusia şi din România, şi intervenţii scurte ale emisiunilor proprii în ore nefavorabile.
Posturile locale de radio sunt amplasate în majoritatea absolută a raioanelor şi constituie 44 de
staţii care difuzează prin eter şi un post de radio cu difuzare prin cablu (satul Sărătenii Mari).
Doar postul naţional TV „Moldova 1” şi postul naţional „Radio Moldova” sunt
întreprinderi finanţate din buget. Toate celelalte posturi de radio şi televiziune (excepţie
„Teleradio Găgăuzia”) sunt întreprinderi private.
Reportajele şi interviurile atât de la Radio Moldova 1, cât şi la Radio România Actualităţi
tratează evenimente culturale desfăşurate în Chişinău, Bucureşti, în ţară şi în străinătate - din
domeniul literaturii, filmului, teatrului, muzicii uşoare, populare şi simfonice, baletului, operei
ş.a.m.d - sunt adesea prezentate ca o invitaţie de participarte sau mod de aprofundare a unui
fenomen cultural-artistic.
Radioul, ca şi alte forme ale mass-media foloseşte în principiu acelasi formate
redacţionale având însă unele caracteristici definitorii date de specificul acestui mediu de
comunicare.

47
 BIBLIOGRAFIE
Monografii şi cărţi
1. Allen, R., Arta de a scrie recenzii, în Keeble, Richard (coord.), 2009, Presa scrisă. O
introducere critică, Iaşi, Polirom.
2. Andrews, P., 2006, Jurnalismul sportiv. O introducere, Iaşi, Polirom.
3. Apud Jean-Noel Jeanneney, “O istorie a mijloacelor de comunicare”, 1997. [3, p.34]
4. Achim Mihu, Antropologia Culturală, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.
5. Bertrand, J. C., O introducere în presa scrisă şi vorbită, pp. 36- 37. [5, p.36-37, p.180],
6. Balle, F. (coord.), 2005, Dicţionar de media Larousse, Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic.
7. Berger Rene, Artă şi comunicare, Editura Meridiane, Bucureşti, 1976. [7, p.27]
8. Bâlbâie, R., Relatarea, în Coman, Mihai, 1999, (coord.) Manual de jurnalism, vol.II, Iaşi,
Polirom. [8, p.29, 56, 63, 140]
9. Capelle, M., 1994, Ghidul jurnalistului, Bucureşti, Carro. Coman, M. (coord.), 1997, Manual
de jurnalism, (vol. I), Iaşi, Polirom. [9, p.15]
10. Connor Steven, Cultura postmodernă: O introducere în teoriile contemporane, Bucureşti,
1999. [10, p.33]
11. Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, p. 83 [11, p. 52, 83]
12. Coman, M. (coord.), 1999, Manual de jurnalism, (vol. II), Iaşi, Polirom. [12, p.6, 10, 15, 49,
136, 159, 160, 165]
13. Charaudeau, Patrick. Talk show-ul: despre libertatea cuvântului ca mit. Patrick Charaudeau,
14. Rodolphe Ghiglione; trad. de Oana Pocovnicu; pref. de Daniela Zeca-Buzura. Iaşi: Polirom,
2005. [14, p. 214, 245]
15. De Micheli, Mario, 1968, Avangarda artistică a secolului XX, Meridiane, Bucureşti.
16. De Broucker, Jose, 1995, Pratique de l’information et ecriture journalistique, CFPJ, Paris.
[16, p.205, 207]

48
17. De Lauwe, Chombart, Paul-Henri, 1982, Cultura şi puterea, Editura Politică, Bucureşti. [17,
p.78]
18. De Burgh, H. (coord.), 2006, Jurnalismul de investigaţie. Context şi practică, Cluj-Napoca,
Limes.
19. Dubief Eugene, “Le journalisme”, Paris, Hachette, fa., p.2. [19, p.2, 8, 10]
20. Danciu, I.M., 2005, Mass-media. Modernitate, postmodernitate, modernizare, Cluj-Napoca,
Tribuna. [20, p.12, 28]
21. Diaconu, B., „Etica jurnalismului de investigaţie. Că de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit”,
Revista 22, nr.853 din 11-17 iulie 2006. [21, p.12-13]
22. Dinu Mihai, Comunicarea: Repere fundamentale, Bucureşti, 1999.
23. Drăgan Ioan, Paradigme ale comunicării de masă, Editura Şansa, Bucureşti, 1996, p.46. [23,
p.46]
24. Florea, L.S., Catarig A.T., „Préliminaires à une étude des genres de la presse écrite. À la
recherche de critères pour une typologie opérationnelle”, Studia Universitatis Babeş- Bolyai,
Ephemerides, LV, 2, 2010, pp.5-18. [24, p. 5-18]
25. Ferreol, Gilles, Flageul, Noel, 1998, Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Polirom,
Iaşi.
26. Gaillard, Philippe, 2000, Tehnica jurnalistului, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
27. Garvey, Daniel, E. , Rivers, W, Newswriting for the electronic media, Wadsworth, 1982.
28. Ganz, Pierre, Le reportage radio-tele,CFPJ, Paris, 1990.
29. Garvey, Daniel E. & Rivers, William L, Newswriting for the Electronic Media, Wadsworth
Publishing Co, Belmont Ca, 1982.
30. Hartley, J., 1999, Discursul ştirilor, Iaşi, Polirom. Keeble, R. (coord.), 2009, Presa scrisă. O
introducere critică, Iaşi, Polirom, p.21. [30, p.21]
31. Hay, Victoria, The essential feature (writing for Magazines and Newspapers), Columbia
University Press, New York, 1990.
32. H. Haas Michael, Uwe Frigge, Gert Zimmer, Radio Management: Manualul jurnalistului de
radio, Iaẟi, Editura Polirom, 2001, p. 219. [32, p.219]
33. Hilliard, Robert L, Writing for Television and Radio, 5th ed, Wadsworth Publishing Co, 991.
34. Joanescu Irene, Radioul modern: tratarea informatiei si principalele genuri informative,
Editura ALL, Bucuresti, 1999, pag. 60. [34, p.7, 53, 60, 82, 317]
35. Kunczik, M. & Zipfel, A., 1998, Introducere în ştiinţa publicisticii şi a comunicării, Cluj
Napoca, Presa Universitară Clujeană.
36. Larson, Charles, 2003, Persuasiunea, Polirom, Iaşi.
37. Lakhani Dave, 2009, Persuasiunea – arta de a obţine ceea ce vrei, ed Amalteia, Bucureşti.
49
38. Langlois, J.L., Le manuel de journalisme radio-tele, Editions Saint- Martin, Montreal, 1989,
p.103.
39. Mencher, Melvin, Basic News Writing, 3rd ed., Wm.C. Brown Publishers, Dubuque, Iowa,
1989.
40. Melvin Mencher şi Jean Dominique Boucher, citaţi de Radu Balbaie în op. cit. pag. 142-144.
[40, p.142-144]
41. Martin-Lagardette, J.-L., 1994, Ecrire, informer, convaincre. Le guide de l'écriture
journalistique, Paris, Syros.
42. McLuhan, Marshall, 1975, Galaxia Gutenberg, Editura Politică. Bucureşti. [42, p.8, 46, 168-
169]
43. Mentcher, Melvin, 1991, News Reporting and Writing, WMC Brown Company Publishers,
New York.
44. Metzler Ken, apud. Mihai Coman, Manual de jurnalism, Iaẟi, Editura Polirom, 2001, vol. II,
p. 53. [44, p.53]
45. Mc Leish,, apud. Irene Joanescu, op.cit., p. 199. [45, p.199]
46. Montant, Henri, 1994, Commentaires et Humeurs, CFPJ, Paris.
47. Mucchielli, Alex, 2002, Arta de a influenţa, Polirom, Iaşi.
48. Popescu, C.F., 2002, Dicţionarul explicativ de jurnalism, relaţii publice şi publicitate,
Bucureşti, Tritonic.
49. Popescu, C.F., 2005, Manual de jurnalism I, Bucureşti, Tritonic. [49, p.42, 55]
50. Popescu, C.F., 1999, Practica jurnalismului de informare. Principii, reguli, provocări, Sibiu,
Ed. Univ. „Lucian Blaga”.
51. Petcu, Marian, “Integrare prin comunicare. Cazul Romaniei” în Dimensiuni ale cunoaşterii
societăţii contemporane, Ed. Universitatii Lucian Blaga, Sibiu, 2002.
52. Petcu, Marian, Sociologia mass media, Ed Dacia, Cluj-Napoca, 2002.
53. Popescu Oana, Teatrul şi bucuria comunicării, Bucureşti, 1990.
54. Preda, S., 2006b, Jurnalismul cultural şi de opinie, Iaşi, Polirom.
55. Randall, D., 1998, Jurnalistul universal, Iaşi, Polirom. [55, p. 38, 45, 200, 201]
56. Roşca, Luminiţa, Reportajul, în Coman, Mihai (coord.), 2009, Manual de jurnalism, Iaşi,
Polirom.
57. Roşca Luminiţa, Producţia textului jurnalistic, Iaşi, Editura Polirom, 2000, p. 159. [57,
p.159]
58. Ruşti Doina, Presa culturală: specii, tehnici compoziţionale şi de redactare, Bucureşti,
Editura Fundaţiei Pro, 2002, p. 8-9. [58, p.8-9, 10, 60, 62, 74, 263]
59. Traciuc, Vasile, Jurnalism radio, Editura Tritonic, Bucureşti, 2007, p. 42. [57, p.42, 98-99]
50
60. Traciuc, Vasile, Emisiunea radiofonică. Concepereşi realizare, Editura Meridian Press,
Craiova, 2000. [60, p. 30, 52]
61. Traciuc Vasile, Modalităţi de transmitere a ştirilor în radio, în Manual de jurnalism, vol I,
Editura Polirom, Iasi. 1997, pag.159-160.
62. Tran Vasile, Stănciugelu Irina, Teoria comunicării, Editura Ccomunicare.ro, Bucureşti,
2003, p.18. [62, p.18, 77-78]
63. Voirol Michel, Guide de la rédaction, Les Guides du Centre de formation et de
perfectionnement des journalistes, Paris, 1992, p. 52-55. [63, p.52-55]
64. Vianu, Tudor, 1968, Studii de stilistică, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti.
65. Walters, L., Roger, Broadcast Writings, Principles and Practice, New York, Random House,
1988, p. 15. [65, p.15]
66. Westbrook Pegler, apud. David Randall, op.cit., p. 206. [66, p.206]
67. Shannon Claude, Weaver Warren, The Mathematical Theory of Communication, University
of Illinois Press, 1949. [67, p.104]

Resurse electronice
68. http://www.trm.md/ro/actualitati-online/
69. http://www.mediatrust.ro/monitorizare_presa_RTV
70. http://www.romania-actualitati.ro/

51
 Anexa 1.

Figura 1.1. Criterii de clasificare a interviului în radio

Sursa: Adaptat după Traciuc Vasile, Jurnalism radio, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003, p.86.

52
 Anexa 2.

Perpessicius - Cronicarul Radioului

Perpessicius - Dumitru S. Panaitescu 

(n. 21 octombrie 1891, Brăila — d. 29 martie 1971, București) a fost un istoric și critic literar,
folclorist, eseist și poet român, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al
Academiei Române.

53
S-a născut la Brăila, la 21 octombrie 1891, ca al doilea fiu al lui Ștefan Panait, muncitor, originar
din Ianina, și al Elisabetei Panait, născută Daraban, originară din Cucora (Putna). 

În 1898 a fost înscris în clasa întâi la școala primară numărul 4 din Brăila, pe care a absolvit-o în
1902. 

Din anul 1907 a studiat la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila. Până la terminarea liceului a
fost secretar general al societății culturale „Avântul”, a elevilor de la liceul Nicolae Bălcescu.

În vara anului 1909, petrecându-și vacanța la mănăstirea Agapia, l-a cunoscut și s-a împrietenit
cu Titu Dinu, elev al lui Ovid Densusianu, la Facultatea de Litere din București. 

În 1910 absolvă liceul și devine student al Facultății de litere, la secția de filologie modernă. În
primul an de facultate a lucrat ca pedagog la pensionul Schewitz-Thieren, având sarcina de a
împărți elevilor mâncarea. A luat parte la cursurile ținute de Ovid Densusianu, Nicolae Iorga, Ion
Bianu, Ion Bogdan, Mihail Dragomirescu.

În anul al treilea de facultate a primit o bursă lunară în urma unui concurs, iar cu sprijinul și
recomandarea lui Ion Bianu, devine meditatorul nepoților lui Ion Ghica. 

În 1914 s-a căsătorit cu Alice Paleologu, o colegă de facultate.

În 1914 obține licența în filologie romanică la Universității din București.

A debutat cu schița „Omida - Din lumea celor care se târăsc”, o replică la volumul Din lumea
celor cari nu cuvântă a lui Emil Gârleanu. 

Schița a fost semnată cu pseudonimul Victor Pribeagu și a apărut în revista brăileană Flori de
câmp, nr. 5 din 20 iulie 1911.

A debutat ca poet cu poezia Reminiscență în revista „Versuri și proză” a lui I.M. Rașcu în nr.7-8
din aprilie 1913, semnată cu pseudonimul D. Pandara, un fel de anagramă compusă din inițiala
prenumelui său și din începutul numelui de familie al tatălui, Pan(ait) și al mamei sale Dara(ban).

54
Foto: 1927, George Potra și Perpessicius, Liceul Matei Basarab.Perpessicius este pe rândul
al doilea, în extrema stângă, alături de ceilalţi profesori. 

Semnează cu pseudonimul Perpessicius în Cronica (1915), revistă condusă de Gala Galaction și

Tudor Arghezi. 

Mobilizat pe front, este rănit în 1916 și rămâne invalid de mâna dreaptă. 

Profesor în mai multe localități ale țării, autor al unor apreciate manuale de literatură pentru
liceu, elaborate împreună cuAl. Rosetti și Jacques Byck.

Colaborează la Cuvântul, Lumea, Universul literar, România, Revista Fundațiilor Regale,

Letopiseți, Neamul românesc, Cartea vremii, Flacăra, Gândirea, Cugetul românesc, Ideea
europeană, Gazeta literară, Contemporanul, Viața românească, România literară, Steaua,
Luceafărul.

A ținut cronica literară la Radio între 1929 -1947 (cu întreruperi). 

AUDIO, Nume mari, ediţia din 3 septembrie 2015

A fost director general al Bibliotecii Academiei, al Muzeului Literaturii Române (1957) și al

revistei Manuscriptum.

Culegerea de note intitulată Repertoriu critic (1925) a fost publicată într-o revistă de bibliografie.
Notele completau imaginea poetului cu aceea a iubitorului de cărți și a criticului.

Volumul Scut și targă apărut în 1926, dezvoltă teme inspirate din experiența războiului și de
vremurile care au urmat.

55
Anexa 3.

Constantin Tănase - creatorul teatrului

românesc de revistă

56
 

Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880 – d. 29 august 1945) a fost un actor român de scenă și de
vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.

S-a născut într-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie), într-o casă
țărănească din Vaslui, județul Vaslui. A fost un elev mediocru, cele mai mari note fiind la
muzică și sport, iar primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la
Grădina "Pîrjoala", unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu si I.D.
Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii,
cu care juca scene din piesele Meșterul Manole, Capitanul Valter Mărăcineanu sau
Constantin Brâncoveanu, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentațiile s-au mutat în
hambar și chiar în poiată.

Foto: trupa lui Constantin Tănase în anii de glorie. Marele actor este marcat cu X

Prima experiență profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiș condusă de
Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol in Vaslui și a fost ales
tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiții. În 1896 termina gimnaziul și, în
ciuda dorinței sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iași, unde a fost respins la
examenul medical, singura probă unde nu-și făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel.
Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul "Nicolae
Bălcescu", la care însă a fost nevoit să renunțe după câteva săptămâni din lipsă de bani.

57
În Brăila s-a împrietenit cu învățătorul și scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani
catedra sa din Cursești, Rahova, de vreme ce Adam urma să plece la cursuri în Belgia. S-a
descurcat destul de bine ca învățător, însă a intrat în conflict cu directorul și câțiva profesori.
Cu ajutorul lui Adam, a primit un alt post la Hârșoveni, Poenești, unde învățase poetul
Alexandru Vlahuță. Tănase și-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica și
gimnastica pe primul loc, lucru care a atras noi elevi către școală. Părinții elevilor au fost de
asemenea implicați în activitățile școlare, prin excursii in aer liber, unde preda istorie și
geografie. Ajuns foarte repede un personaj iubit in localitate, atrage însă antipatia notarului si
câtorva avocati locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase este în cele din urmă dat
afară.

Ziua de 14 octombrie 1899 îl găsește în București, unde s-a înrolat voluntar la Regimentul 1
Geniu București. Dupa efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de
Artă Dramatică, de unde a absolvit în 1905. A inceput sa lucreze în teatru, și s-a căsătorit cu
Virginia Niculescu în 1917.

58
In 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, împreună cu care urma să creeze o
tradiție de teatru de cabaret/ revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi,
mai ales la teatrul de revistă "Constantin Tănase", care functioneaza încă la adresa fostului
"Cărăbuș" pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureștiului.

- See more at: http://www.romania-

actualitati.ro/constantin_tanase_creatorul_teatrului_romanesc_de_revista-
78777#sthash.WtrbC4gf.dpuf

Anexa 4.

Azi la « Pe afiş – cultura»: Daniela Rei Vişan

în dialog cu Dan Pavel
Published by în 23 aprilie 2017

Daniela Rei Vişan în dialog cu Dan Pavel, la Radio România Cultural, duminică, 23 aprilie 2017 de la ora
22,20.

59
 ”Dacă religia şi teologia nu au rezistat şocului Gutenberg, puterea
politică a reuşit să se adapteze de minune; ea a lepădat monarhia şi feudalismul pentru a îmbrăca alte
haine şi însemne ale puterii, de data aceasta bazate pe carte şi pe efectele ei, cele ale burgheziei. Este

momentul de apogeu al cărţii! Dacă Evul Mediu folosea „cartea ca

simbol”, atât în ipostaza „cărţii naturii” cât şi în cea de” carte ca o lume”, societatea burgheză
transformă în totalitate cartea în marfă, în armă ideologică şi mai ales într-o importantă forţă de

producţie. Cartea tipărită  devine o expresie tehnologică a

capitalismului. În această calitate, aşa cum bine observa Marshall McLuhan, ea acţionează în direcţia

individualismului burghez, naţional ismului modern şi omului alienat. Ceea ce n-

a observat McLuhan este că forţa de şoc a cărţii este asemănătoare bumerangului; bazele societăţii,
economiei, politicii şi culturii burgheze sunt ameninţate de puterea cărţii de a naşte forţe potrivnice.

 În acest moment, puterea politică tinde să folosească tehnologia pentru a substitui puterii cărţii (ce se
adresează raţiunii) o altă putere, cea auditivă şi electronică a mass-mediei, care se adresează din nou în

60
mod preponderent afectivităţii şi sensibilităţii. Societatea capitalistă
modernă, aculturală prin respingerea cărţii şi a universului ei, devine mai uşor de manipulat şi de
stăpânit. Proletariatului, intelectualităţii şi altor forţe progresiste li se oferă surogate culturale care nu
mai au nimic de-a face cu discursivitatea raţională, critică şi revoluţionară a cărţii. Sportul profesionist,
muzica, cinematografia comercială, pornografia, violenţa, industria distracţiilor, kitschul, drogul şi
alcoolismul controlate formal sunt numai câteva din substitutele cărţii.

 Redimensionarea culturii tipografice, prin transferul puterii cuvântului scris produs şi producător de
raţionalitate, asupra noilor structuri comunicative, reprezintă şansa culturală de remediere a acestui
impas.Altminteri…”

                                             Dan Pavel- Bibliopolis-Editura Cartea Românească 1990

Duminică, 23 aprilie 2017, de la ora 22,20 vă propunem un subiect

incomod, cu nenumărate faţete amăgitoare şi chiar riscuri ,pentru cei care doresc să se apropie prea
mult de el. Este vorba despre relaţia dintre politică şi ARTĂ, folosind acest ultim termen într-un sens

ceva mai generos, incluzând deci artele vizuale, literatura şi filosofia.

Punctul de plecare al dialogului nostru l-a constituit cenzura din perioada comunistă, mai greu de înţeles
poate astăzi, de tinerii care nu au trăit spaimele unui regim totalitar.

Un exemplu concret, este chiar povestea volumului Bibliopolis apărut abia în 1990 la Editura Cartea
Românească, la aproximativ 3 ani după ce Constantin Noica, mentorul său spiritual, îi mărturisea lui Dan

61
Pavel despre cât de important este să scrii, fără a ţine cont de vicisitudinile istoriei, de capriciile modei

de invidiile sau admiraţia colegilor de breaslă sau ale publicului.

Cenzura politică din perioada comunistă a fost înlocuită astăzi, în România, dar nu numai, de alte tipuri
de cenzură, mai subtil, dar mult mai profund insinuate în viaţa culturală românească dar şi

internaţională. Încurajarea excesivă a anumitor teme, subiecte la

modă, creionarea unui nou grup de artişti, mercenari ai diverselor guvernări sau grupuri de interese, fac
tot mai dificilă viaţa multor artişti care încearcă să rămână loiali crezului lor artistic.

Dezvoltarea excesivă a tehnologiilor moderne, au contribuit la acutizarea, la creşterea exponenţială , a

aşa-zisei” tiranii a majorităţii”, teoretizată în mod magistral, dincolo de ocean, cu peste 100 de ani în
urmă de Alexis de Tocqueville.

„De fiecare dată când o bibliotecă este arsă-fie din voinţa unei puteri politice, fie din pornirea spontană
a unei mulţimi-înseamnă că trebuie să luăm în considerare un context social şi cultural mult mai larg

62
decât cel al bibliotecii. Nu numai că nu avem ştire despre toate cărţile
arse sau distruse, dar o societate care îşi arde cărţile face tot posibilul pentru distrugerea fizică şi

intelectuală a autorilor de cărţi, a publicului real şi a publicului

potenţial, astfel încât scrierea cărţilor(trecută, prezentă şi viitoare), citirea lor (prezentă şi viitoare) să fie
împiedicată. O asemenea societate strâmbă presimte în mod inconştient propria sa parţialitate şi
unilateralitate, propriul sfârşit, care poate fi accelerat prin răspândirea cărţilor şi a ideilor găzduite de
cărţi.

De aceea, pentru a nu fi distrusă în mod rapid, societatea respectivă

insituie un sistem de represalii care nu are ca efect decât întârzierea agoniei cu decenii sau secole, dar
care nu poate evita propria dispariţie până la urmă.”

                                     Dan Pavel-Bibiopolis Editura Cartea Românească 1990

Duminică 23 aprilie 2017,de la ora 22,20, numai la Radio România Cultural, Dan Pavel ne va atenţiona
care sunt capcanele lumii moderne, capcane prin care ni se tocesc lent discernământul, capacitatea de
cunoaştere şi de a comunica în mod real. O emisiune de Daniela Rei Vişan

63
64