FUNCŢIA DE CULTURALIZARE

1. Esenţa funcţiei de culturalizare

2. Cultura mediatică: obiective şi roluri
3. Implicaţii ale mass-media în cultură
4. Cultura de masă

1. Esenţa funcţiei de culturalizare

În societăţile tradiţionale, existenţa individului era determinată, pe de o parte,

geografic, demografic şi socio-economic, iar, pe de altă parte, cultural. Ne putem imagina
cultura unui popor ca pe un fond comun din care fiecare îşi trage individualitatea şi
capacităţile de exprimare, acţiune şi creativitate. Acest fond cuprinde tradiţiile, obiceiurile,
istoria, precum şi toate creaţiile artistice ale acelui neam şi care, luate împreună, alcătuiesc
sufletul poporului respectiv. Însă, apariţia comunicării de masă a dus la schimbarea
societăţilor. Tiparul, radioul, televizorul şi, desigur, internet-ul au transformat comunicarea
într-un fenomen global, lucru care a dus la schimburi culturale intense. Culturile naţionale
au început să se amestece, să facă împrumuturi unele de la altele şi aceasta datorită funcţiei
de culturalizare a mass-media.
Funcţia educativ-culturală este aceea care dă măsură capacităţii mass-media de a
solidariza indivizii, prin emisiuni, articole, campanii tematice şi de a crea consensuri
culturale. Ea are un caracter manifest-benefic, de la explicarea, pentru cele mai diverse
categorii de cititori, a legilor, normelor, principiilor culturale ale societăţii sau comunităţii
în care s-au născut şi din care fac parte, până la familiarizarea auditoriului lor cu întregul
sistem de valori culturale universale. În acest context putem vorbi de natura dublă a
activităţii mass-media din perspectiva funcţiei respective: aspectul enculturar şi cel
aculturar.
Enculturaţia este procesul de dobândire, de însuşire de către membrii unei societăţi a
culturii lor prin interiorizarea obiceiurilor, tradiţiilor, a literaturii sau a limbii materne.
Anterior, acest proces era dirijat în mod exclusiv de familie, mediul social imediat sau
biserică. Odată, însă cu creşterea impactului mass-media şi cu extinderea acoperirii
mediatice, transmiterea moştenirii culturale şi formarea sau modelarea gândirii şi a
comportamentelor sociale devine o atribuţie şi a cestora. „Presa răspunde astfel nevoii
indivizilor şi comunităţii de perpetuare a valorilor comune şi de identificare cu acele
modele pe care o comunitate le consideră a fi „repere de acţiune”.i
Aculturaţia, este definită ca un proces de trecere de la o societate la alta, or
desemnează mecanismele de însuşire şi de integrare culturală a individului în societăţi
străine, şi care poate avea efecte atât pozitive, cât şi negative. Este vorba de interiorizarea
şi asimilarea unor tradiţii şi obiceiuri naţionale ale unor popoare de către altele. Migraţia,
de exemplu, conferă valori deosebite aculturării, or, aceasta devine pentru imigranţi cea
mai eficientă formă de integrare în noua societate. Este un proces cu vădite efecte pozitive.
Un act de aculturare cu efect negativ poate fi considerată şi sărbătorirea în mediul nostru
autohton a Zilei îndrăgostiţilor, Halloween-ului etc.
Valorile cuprind practic întreaga existenţă umană şi asigură continuitate vieţii sociale.
Ele au rolul de a conserva structurile sociale. Ele sunt elementele de bază ale constituirii
modelelor de acţiune, fiind şi în calitate de criterii de apreciere a activităţilor umane.
Valoarea exprimă umanizarea progresivă a omului, distanţarea de natura neumanizată.
Umanizarea individului prin valori reprezintă o modalitate a existenţei. Însuşirea culturii
(ca o totalitate de valori materiale şi spirituale) nu se realizează prin mecanisme naturale,
biologice, ci pe calea educării, a învăţării, adică pe calea asimilării valorilor. În acest
context, un rol primordial îi revine mass-media.
Mass-media au menirea de a confirma, de a întări, prin activitatea lor permanentă şi
continuă, valorile şi normele morale, etice, culturale ale unei societăţi. Punând în circuit
informaţii cu caracter general şi practic, referitor la diverse criterii şi standarde socio-
culturale, mijloacele de informare în masă îşi educă/formează, ghidează cititorii voluntar şi
involuntar. În cele mai dese cazuri, auditoriul care suportă efectele acestui ghidaj nu
conştientizează prezenţa, impactul şi limitele influenţei mesajului mediatic, presa
influenţând, astfel, indirect conduita umană. Publicul, însă, are posibilitatea să accepte sau
să nege, să aleagă sau să respingă, să modifice sau să negocieze, să dezbată şi să aprecieze
rolurile şi valorile promovate prin mass-media. Din perspectiva funcţiei de culturalizare,
activitatea presei – directă sau indirectă – „este în egală măsură conservatoare şi
inovatoare, stabilizatoare şi dinamizatoare, păstrătoare a unor valori tradiţionale şi
generatoare de noi valori”.
Transmiterea valorilor contribuie la realizarea stabilităţii sociale şi la menţinerea în timp
a structurilor culturale. Conform lui Mihai Coman, prin promovarea diferitelor modele de
comportament, presa oferă un set de roluri sociale şi un vocabular simbolic, răspunzând,
astfel nevoii publicului de modele şi de termeni de referinţă. Transmiterea moştenirii
culturale înseamnă transmiterea valorilor şi a modelelor sociale de la grupuri către indivizi,
de la o generaţie la alta şi numără printre consecinţele sale creşterea coeziunii sociale,
integrarea socială a indivizilor, impunerea normelor culturale, amortizarea tendinţei
indivizilor de a se lăsa luaţi în stăpânire de indistincţie ori anomie paralizantă.
Graţie funcţiei de culturalizare, mass-media se încadrează în categoria instituţiilor
sociale care exercită asupra maselor o permanentă activitate educativ-culturală. Educaţia
mediatică se referă la procesul de accesare, analizare, evaluare şi creare a mesajelor într-o
varietate de moduri, genuri şi forme mediatice. Foloseşte un model instrucţional bazat pe
cercetare care încurajează oamenii să pună întrebări în legătură cu ceea ce urmăresc la
televizor, citesc sau ascultă. Educaţia mediatică urmăreşte dezvoltarea unei culturi
mediatice. Furnizează oamenilor unelte/instrumente prin care:
• să analizeze în mod critic mesajele,
• să detecteze propaganda, cenzura sau discriminarea (inclusiv motivaţiile acestor
acţiuni) din ştiri sau alt gen de programe publice,
• să înţeleagă modul în care anumite trăsături structurale, cum ar fi distribuirea
mijloacelor de producţie şi modul de finanţare, pot să afecteze informaţia prezentată.
Cultura mediatică permite oamenilor să fie creatori şi producători de mesaje
mediatice, astfel încât să faciliteze o mai bună înţelegere a fiecărui tip de media şi, de
asemenea, să permită dezvoltarea unei media independente.

2. Cultura mediatică: obiective şi roluri

 Activitatea presei din perspectiva funcţiei educativ-culturale presupune realizarea mai
multor obiective, aşa precum:
- promovarea modelelor culturale şi a celor de conduită umană;
- transmiterea moştenirii culturale naţionale şi a celei universale;
- menţinerea structurilor sociale;
- promovarea principiilor etice şi estetice;
- propagarea valorilor morale supreme;
- iluminarea spirituală şi cultivarea intelectului;
- popularizarea teoriilor ştiinţifice şi lărgirea cunoaşterii;
- făurirea consensului socio-cultural şi coagularea societăţii;
Întru realizarea acestor obiective, mass-media exercită mai multe activităţi, între care:
explicarea valorilor culturale naţionale şi internaţionale, formarea şi modelarea viziunilor
estetice, definirea şi sistematizarea principiilor etice, propagarea invenţiilor tehnice,
ştiinţifice, culturale etc. Prin funcţia sa de culturalizare, presa contribuie la formarea
gândirii, la lărgirea cunoaşterii, la dezvoltarea viziunilor etice şi estetice, la promovarea
principiilor şi idealurilor morale, la formarea culturii generale a cititorului, iar prin aceasta
– îl educă, îl instruieşte, îl formează ca personalitate.
Funcţia de culturalizare a mass-media a pus în circuit produse mediatice ce purtau
amprenta canalului de transmisie şi care au generat o nouă formă de cultură – cultura
mediatică. Diferenţa dintre cultură şi cultură mediatică constă în modul de creaţie şi modul
de consum. Cultura este produsă individual, în momente de maxim creativ, şi reflectă mai
mult personalitatea autorului, fiind consumată tot individual, în momentul ales de
consumator. Cultura mediatică, însă este alcătuită din produse create la comandă, astfel
încât să se potrivească într-un format dat (de timp, sau de spaţiu), iar momentul
consumului nu poate fi ales, el fiind programat de altcineva. Cultura mediatică este un tip
de cultură pe care publicul uşor îl poate însuşi şi „digera”.
Cultura mediatică se formează în baza imaginilor, sunetelor şi spectacolelor pe care le
preluăm de pe canalele mediatice sau chiar de pe stradă, în măsura în care ne sunt oferite
intenţionat. Acestea toate oferă resurse, care ajută la constituirea unei culturi comune
majorităţii indivizilor. Diferitele grupuri sunt legate într-un tot unitar prin cultură – acest
sistem de simboluri şi mesaje care absoarbe diferenţele şi le valorifică.
Informatizarea crescândă a societăţii umane a generat o cultură, care are la bază
adiţionarea, şi nu sinteza. În cele mai multe cazuri, omul nu caută informaţia, ci, din contra,
este expus informaţiei. Aşadar, prin mass-media, creaţia artistică se află în faţa unei noi
situaţii: nu publicul vine spre artă, ci arta spre public. Potrivit lui Pavel Câmpeanu, factorul
determinant se schimbă: el nu mai este instruirea personală a receptorului, care a venit spre
arta respectivă spre a-şi satisface o necesitate spirituală, ci tehnica impersonală a
recepţionării, care duce arta spre radioascultători şi telespectatori. Acest public dispune de
posibilitatea, dar, parţial, nu şi de necesitatea spirituală de a recepta comunicări artistice.
Odinioară, necesitatea spirituală genera noi tehnici menite să o satisfacă; astăzi, noile
tehnici trebuie să genereze, în multe cazuri, necesitatea, care să permită valorificarea lor
deplină. Întotdeauna instruirea şi necesitatea au fost anterioare receptării; acum receptarea
e nu arareori anterioară instruirii şi necesităţii.
Mesajele culturale, care ajung la public prin intermediul presei, comportă anumite
schimbări de formă, iar uneori chiar şi de conţinut şi aceasta datorită faptului că ele sunt
ajustate la specificitatea şi posibilităţile tehnice ale canalelor mediatice prin care acestea au
fost transmise. Particularităţile mesajelor culturale difuzate de către mass-media sunt:
- o fuziune foarte avansată între artă şi tehnică;
- un mijloc de popularizare a artei, dar totodată şi un pericol de
schematizare şi sărăcire a acesteia;
- mesajele culturale sunt, mai curând, compoziţii sumare;
- se consumă adeseori într-un mod fragmentat;
- sunt într-o măsură tot mai mare produsele unor echipe, nu ale unor
indivizi;
- stimulează apariţia unor genuri artistice inedite (scenariul radiofonic, de
televiziune, teatrul televizat, teatrul la microfon, drama radiofonică,
reportajul televizat etc.);
- au ca efect şi condiţie psihologică extravertirea, pe când majoritatea
percepţiilor artistice au o reacţie psihologică inversă, de intravertire;
 - facilitează circulaţia internaţională de mesaje artistice, contribuind la
universalizarea artei;
- creează publicuri imaginare socio-culturale;
- creează stereotipuri şi clişee culturale.
Aşadar, forţa mesajelor culturale mediatice porneşte de la capacitatea lor de a înfrânge
legile spaţiului, iar slăbiciunea lor porneşte de la totala lor subordonare faţă de legile
timpului. Cu toate acestea, mesajele culturale au forţa de a oferi numeroase modele de
comportament, fapt care situează mass-media într-o poziţie ambivalentă: „pe de o parte, ele
sunt solicitate să exercite o acţiune educativă neutră (în sensul formării unor oameni
informaţi, cultivaţi, conştienţi de poziţia şi răspunderea lor socială), iar pe de altă parte, ele
sunt „curtate” pentru resursele lor persuasive, pentru puterea lor de a influenţa
comportamentul indivizilor de grupuri cu interese politice şi economice”.ii
Potenţialul mass-media de a influenţa masele, sub aspectul instruirii/culturalizării
acestora, este foarte puternic. Bine exploatat, mesajul mediatic poate civiliza publicul,
cizelându-i comportamentul şi formându-i viziuni estetice corecte. Folosit cu rea voinţă sau
neglijat, el poate adânci starea de deteriorare a conduitei umane, poate forma viziuni
greşite, poate promova principii şi idealuri non-valorice.

3. Implicaţii ale mass-media în cultură

Într-o încercare de a pune faţă în faţă elogiile şi acuzaţiile privind activitatea culturală
a mijloacelor de comunicare în masă, am delimitat implicaţiile pozitive şi negative ale
mass-media în cultură, observând că foarte frecvent avantajele se pot transforma în
dezavantaje şi invers.

Implicaţii pozitive:
1. Reduce distanţa culturală dintre diferite fenomene culturale (teatru, muzică, cinema,
literatură etc.).
2. Lărgeşte orizontul, îmbogăţeşte cu cunoştinţe noi (fenomene, tendinţe, personalităţi
culturale).
 3. Pătrunde în toate mediile sociale, democratizând cultura.
4. Creează noi forme de cultură (divertismentul cultural).
5. Creează modele noi de percepere a culturii (sondaje, dezbateri, interviuri, reportaje)
6. Dă un nou conţinut timpului liber (mod de recreare, dar şi de îmbogăţire a
vocabularului din domeniul cultural-distractiv).
7. Uşurează tranziţia de la un domeniu al culturii la altele, mai superioare.
8. Stimulează creaţia artistică.
9. Stimulează curiozitatea, trezeşte interesul pentru cultură.
10. Determină o ridicare a standardelor artistice ale maselor (educarea maselor).
11. Creează un imens public nou.
12. Determină o tendinţă de descentralizare a culturii.
13. Întăreşte şi diversifică legăturile imaginare ale omului cu lumea.
15. Oferă o varietate de programe culturale, focalizând atenţia asupra fenomenelor de
artă.
16. Creează posibilitatea eliberării unor energii spirituale.

Implicaţii negative
1. Coboară standardele de cultură şi favorizează producţiile mediocre.
2. Nu oferă cunoştinţe, ci noţiuni elementare.
3. Înlocuieşte cultura intensivă prin cea extensivă.
4. Transformă creaţia în producţie, propagă o cultură fragmentară şi superficială.
5. Stipulează automatismele.
6. Reduce timpul recepţionării altor forme de cultură.
7. Izolează individul de lumea reală şi favorizează pasivitatea socială.
9. Împiedică satisfacerea curiozităţilor culturale pe alte căi.
10. Transformă cultura în cultură de masă, favorizează răspândirea stereotipurilor.
11. Diminuează influenţa pozitivă a publicului instruit.
12. Politizează şi ideologizează activităţile culturale.
14. Stimulează recepţionarea pasivă a culturii.
 15. Îngustează câmpul de selecţie al individului, care recepţionează înainte de a putea
alege, fără conştiinţă de cauză, ceea ce diminuează facultatea atitudinii critice.
16. Creează posibilitatea denaturării şi nevalorificării unor uriaşe energii spirituale.
Mesajele culturale ale mass-media sunt structurate în aşa fel încât să poată provoca
interesul unei părţi considerabile din această masă. Pentru a reuşi în acest sens, mai e
nevoie de a combina elementul de masă cu cel de timp de recepţie. Timpul de emisie
trebuie să coincidă cu timpul de recepţie. Această coincidenţă poate avea loc doar ca
moment şi nu ca durată: capacitatea tehnică a emiţătorului de a transmite neîntrerupt 24 de
ore pe zi, se loveşte de incapacitatea fizică, socială şi psihologică a receptorului de a
recepţiona neîntrerupt. Totodată, recepţia nu poate avea loc decât pe durata de emisie.
O particularitate esenţială a culturii, în general, şi a artei, în special, este acţiunea
comunicării. Or, scopul oricărei comunicări este de a fi receptată şi, eventual, asimilată. În
unele situaţii, receptarea mesajului emis e inevitabilă. În alte situaţii, ea depinde de
opţiunea receptorului potenţial, care, uneori (în cazul mesajelor mass-media) are de ales
între mai multe variante de reacţii posibile: a primi mesajul respectiv (pe care-l poate
recepta activ sau pasiv); a alege între el şi alte mesaje de acelaşi tip; a alege între el şi alte
mesaje de alte tipuri. Pentru că receptorul potenţial dispune de o serie de posibilităţi de
opţiune, mass-media (emiţătorul) încearcă, prin mesajul pe care-l transmite, să cucerească
receptorul. De constatat că mesajul cultural al mass-media trebuie să-şi atragă publicul în
momentul şi locul, de obicei, cel mai puţin favorabil actului de receptare artistică: condiţia
spaţială cea mai răspândită e locuinţa personală, iar condiţia temporală – timpul destinat
relaxării (destinderii). Aceste coordonate predispun la lipsă de concentrare. Ele reprezintă
bariere fizice şi psihologice, pe care mesajul cultural mediatic trebuie să le depăşească
pentru a fi cu adevărat recepţionat şi asimilat.

4. Cultura de masă

În spaţiul cultural modern întâlnim diverse subculturi, ansambluri, mai mult sau mai
puţin coerente, „de reprezentări, care îşi trag rădăcinile din sfera culturală generală în care
sunt integrate”. Există mai multe tipuri de subculturi: în funcţie de diversele categorii
sociale, de diferenţele geografice etc. Astfel, deosebim: (sub)cultura de elită, (sub)cultura
folclorică, (sub)cultura populară, (sub)cultura de masă şi alte tipuri de subculturi cum sunt
cele religioase, etnice, profesionale, alternative, mediatice etc.
Mass-media favorizează dezvoltarea culturii de masă, prin faptul că uniformizează
cunoştinţele, credinţele indivizilor, dar nu neapărat şi difuzează doar cultură de masă.
Cultura difuzată de către mijloacele de comunicare în masă se dovedeşte a fi o „hrană
culturală” relativ ieftină şi la îndemâna oricui, mass-media, devenind într-o oarecare
măsură, o sursă de culturalizare a populaţiei. De fapt, ponderea mijloacelor de comunicare
în masă în acţiunea de culturalizare a populaţiei este astăzi mai mare decât a celorlalte
sisteme instituţionale ale culturii. Doar că prezenţa artei în mass-media este marcată de
anumiţi factori, precum tehnica specifică de comunicare, condiţiile specifice de receptare,
modul de combinare a elementului de „timp” şi a celui de „masă”. Orice cultură presupune
un anumit set de simboluri. Mesajele media sunt şi ele exprimate prin anumite simboluri,
impunând, astfel, pe „piaţa culturală” contemporană un nou sistem de norme, simboluri,
imagini. Receptarea acestora este şi ea specifică, locul „spectacolului public” fiind luat de
„spectacolul privat”. În aceste condiţii, numărul receptorilor ia proporţiile unei mase (masa
fiind definită drept o mulţime omogenizată).
Cultura de masă reprezintă stadiul ultim atins de umanitate până în acest moment. Ea
este cultura ce caracterizează societatea de masă, fiind definită, în mod negativ şi
globalizator, în cel mai larg sens. După teoreticienii critici, cultura de masă, ca expresie a
decăderii culturii clasice în contactul cu masele, reprezintă mijlocul prin care şi-a asigurat
succesul capitalismul monopolist. Ansamblul sistemului producţiei de masă (bunuri,
servicii, idei) serveşte, de fapt, vinderii sistemului capitalist. În esenţă, cultura de masă
desemnează ansamblul comportamentelor, miturilor şi reprezentărilor produse şi difuzate
conform unor tehnici industriale, în special a acelora care însoţesc expansiunea sistemelor
mass-media.
Cultura de masă este caracterizată prin:
a. generalizarea modului industrial de producere a bunurilor culturale,
b. standardizarea produselor,
c. creşterea distanţei sociale între creatorii de bunuri culturale şi public,
 d. înlocuirea criteriilor estetice de valorizare prin criterii economice,
e. simplificarea conţinuturilor şi eliminarea dimensiunii intelectuale în favoarea
atributelor afective etc.
Arta cultă avea, până nu demult, un public specializat, instruit şi cultivat, care
reprezenta un fragment nesemnificativ din întreaga populaţie, pe când astăzi, prin
intermediul mijloacelor de comunicare în masă, la ea poate avea acces oricine. Dar, în mod
inevitabil, datorită particularităţilor publicului mass-media, mesajul cultural difuzat de
către acestea câştigă ca întindere, dar pierde ca profunzime. Dar mass-media, satisfăcând
cerinţele actuale ale publicului, trebuie totodată să stimuleze apariţia şi răspândirea treptată
a unor cerinţe spiritual-estetice de factură superioară.
Deşi se află în continuă mişcare, cultura de masă rămâne a fi cea mai accesibilă şi mai
ieftină formă de cultură generală. Ea nu primează şi, respectiv, nu promovează valori
absolute, însă anume datorită ei oamenii au reuşit să se elibereze de constrângeri. Circuitul
cultural prin mass-media se caracterizează prin modalitatea „momentului de selecţie”, ce se
situează între creaţie şi consum. În circuitul cultural public se află o cantitate de valori
(cărţi, spectacole, conferinţe, concerte, muzee etc.) din care omul alege (în funcţie de
înclinaţii, preocupări, influenţe, stări de spirit) pe cele necesare lui. Pe când, în cazul
culturii prezentate de mass-media, selecţia e dublă: jurnaliştii, organizatorii programelor
media aleg o parte din valorile aflate în circuit şi, la rândul lui, consumatorul alege numai o
parte din valorile culturale pe care i le oferă mass-media. Deci, actul selectiv al
consumatorului e precedat de actul selectiv al realizatorului de programe.
Cantitatea valorilor culturale difuzate de către mass-media nu pot egala niciodată
cantitatea valorilor culturale aflate în circuitul cultural. Din acest motiv, e necesar ca
publicul mijloacelor de comunicare în masă să echilibreze discrepanţa dintre valorile
culturale oferite de către mass-media, nerestrângându-se la un consum de cultură efectuat
exclusiv pe această cale şi adresându-se în continuare surselor tradiţionale: cărţii,
muzeului, spectacolului de teatru, operei etc.
Prin funcţia de culturalizare, mass-media dirijează întreg procesul de formare a culturii
individuale, colective şi chiar a celei sociale. Ele joacă „un rol important, de la
familiarizarea celor mici cu legile şi normele societăţii în care s-au născut, până la
familiarizarea imigrantului cu întregul sistem de coduri sociale agreat de comunitatea în
care doreşte să se integreze”.iii

Literaturi recomandate
1. Coman, Mihai. Introducere în sistemul mass media. Iaşi: Polirom, 1999.
2. Cobianu-Băcanu, Maria; Stolz, Gabriela. Modele culturale şi orientări valorice în
perioada de tranziţie. Bucureşti: Editura Universităţii, 1994.
3. Costin, Cornelia. Politicile culturale şi calitatea vieţii. Timişoara: Editura de Vest,
1996.
4. Frigoiu, Nicolae. Industrie culturală şi cultură de masă. Bucureşti: Editura Politică,
1989.
5. McLuhan, Marshall. Mass-media sau mediul invizibil. Bucureşti: Nemira, 1997.
7. Popa, Dorin. Mass-media, astăzi. Iaşi: Institutul European, 2002.
8. Stepanov, Georgeta. Responsabilitatea socială a jurnalistului: valori şi atitudini.
Analele ştiinţifice ale USM. Chişinău: CEP USM, 2005.
9. Toffler, Alvin. Consumatorii de cultură. Bucureşti: Antet, 1997.
i
Mihai Coman. Introducere în sistemul mass-media. Iaşi: Polirom, 1999, p. 82.
ii
Ibidem.
iii
Dorin Popa. Mass-media, astăzi. Iaşi: Institutul European, 2002, p. 92.