UNIVERSITATEA ECOLOGICA BUCURESTI

Talk show-ul
COMUNICARE TV SI RADIO
BOBE (ROMANCA) IULIANA

STIINTELE COMUNICARII ANUL III-IFR

1|Page

Talk-show-ul

Termenul de talk show a apărut la jumătatea anilor

’90, fiind cultivat la început îndeosebi de televiziunea
americană. Pentru unii autori, el apare drept o concesie à
l’américaine, făcută „supremaţiei audienţei şi indicelui de
satisfacţie prin televiziune”.1Noël Nel consideră, dintr-un
punct de vedere, că o emisiune tip talk show seamnănă cu o
discuţie “de salon”, care nu are legătură cu asperităţile, cu
profunzimile cu care ne obişnuiseră deja clasicele emisiuni
de dezbatere.
Spre deosebire de dezbatere, talk show-ul este o
formă de schimb organizată astfel încât să scoată la iveală
conflictul, drama umană, sub diverse aspecte, în legătură cu
o temă-pretext, printr-o confruntare a unor judecăţi şi opinii
exprimate tranşant şi cu ajutorul unui dispozitiv televizual
care se complace în a ilustra aceste conflicte sau a sugera
drama. “El corespunde unei puneri în spectacol a cuvântului
apt să servească unei abordări sensibile, emoţionale a
celor două forme de dezordine umană care sunt
conflictele între indivizi şi dramele intime ale persoanei”. 2
Dintre cele mai cuprinzătoare şi mai nuanţate definiţii date
talk show-ului, este de semnalat cea pe care o formulează
Noël Nel: “Apoteoză a media, transpunere electronică a
1
Noël Nel, Le débat televise, 1990, Armand Collin, Paris, pag. 23
2
Patrick Charaudeau şi Rodolphe Ghiglione – Talk show-ul. Despre libertatea cuvântului ca mit, Ed. Polirom, 2005,
pag. 112
2|Page

tragediei greceşti, prin progresia dramatică pe care o

conţine şi prin catharsis colectiv, complement indispensabil
al democraţiei, talk show-ul reprezintă , finalmente, o
structură în care intră în rezonanţă şi se contaminează două
forme de reprezentare socială: statul-spectacol, cu eroii săi
politici,şi Televiziunea-stat, cu socializarea instantanee pe
care o propune în cadrul marilor dezbateri ideologice.”3
Patrick Charaudeau şi Rodolphe Ghiglione enumeră câteva
dintre caracteristicile talk show-ului. Una dintre acestea ar fi
că invitaţii unei astfel de emisiuni sunt solicitaţi fie în calitate
de persoane combative, fie de victime. Rolul acestora este
acela de a reprezenta cel mai bine categoria din care fac
parte, astfel încât printr-o regie bine pusă la punct de
moderator, “conflictul”poate să capete o amploare cât mai
mare, spre deliciul sau compătimirea telespectatorilor.
“Organizarea emisiunii este orientată în întregime către
dramatizare şi divertisment, cu prezentarea unor documente
şi anchete care constituie mărturii ale acestei dezordini
sociale şi îi scot în evidenţă aspectele cele mai dramatice”. 4
Formatul unei asemenea emisiuni utilizează
diferite genuri (interviuri, reportaje, confesiuni, muzică,
anchete etc.), astfel încât tensiunea să fie cât mai mare, iar
efectul asupra publicului cât mai puternic. Moderatorul uni
talk show are misiunea de a provoca, de a determina
antagonisme, de a declanşa o stare puternică de emoţie
3
Noël Nel, op.cit., pag. 9
4
Patrick Charaudeau şi Rodolphe Ghiglione, op. cit., pag. 111
3|Page

în rândul invitaţilor dar, mai ales, al publicului care

priveşte emisiunea. Sau, dacă o cere desfăşurătorul de a
determina o cascadă de râsete.
Participanţii la talk show sunt, evident, diferiţi, în
funcţie de cele două categorii prezentate mai sus. În primul
caz putem vorbi despre actori sociali care au fost sau sunt
într-o situaţie conflictuală. Ei sunt, aşa cum spun Parick
Charaudeau şi Rodolphe Ghiglione, „cei-care-acţionează”,
care gândesc şi vorbesc, care au de interpretat un rol care
impune mobilitate, suspans, deznodământ necunoscut. În cel
de-al doilea caz, arhetip întâlnit în emisiunea „Jos măştile”,
personajele se lansează în orizontul aminitirilor, în cel al
subiectivismului unor termeni precum „cred”, „mi se
pare”, „după câte îmi amintesc”.5 Un astfel de invitat care
joacă rolul unui martor, reducându-se la esenţa sa, poate fi
identificat cu formula „eu-care-este”.Talk show-ul se
diferneţiază de emisiunile de tip dezbatere printr-o suită
de caracteristici, foarte bine surprinse de Charaudeau şi
Ghiglione :
 Au un loc foarte important în spaţiul public, rol care
are un mare potenţial de creştere. El se adresează
domeniul privat, intim, centrându-se pe racordarea la
judecăţile şi sensibilităţii omului obişnuit;
 Are o punere în scenă proprie, un propriu sistem de
gestiune, un discurs propriu, foarte vizibil dar lipsit de
5
Patrick Charaudeau şi Rodolphe Ghiglione, op. cit, pag. 115
4|Page

o mare profunzime. Din acest punct de vedere, suntem

de acord cu R. Barthes, care consideră că avem de-a
face cu un discurs-simulacru, caracteristic unei lumi
mic-burgheze;6
 Promovează un discurs „eu-noi”, al unui „eu” care
devine un model valabil pentru public, o figură
emblematică a unui simptom colectiv. Avem un discurs
în care„voi” şi „tu” sunt termeni integraţi în oglinda a
ceea ce înseamnă „eu însumi”.
Talk show-ul promovează „o nouă normă, un nou
spectacol, o nouă ideologie. O nouă normă a unei opinii
publice care nu ar mai fi externă dezbaterii publice, ci
inclusă în acesta, generându-o şi oferindu-i, via media,
un răspuns de reparare a dezordinii sociale”.7 Ni se
propune, apoi, un nou tip de spectacol, în care temele
spaţiului public se amestecă cu cele ale spaţiului privat,
seriozitatea cu divertismentul, identitatea anonimă cu cea
de erou, chiar şi mediatic. Îl al treilea rând, vorbim chiar
despre o nouă ideologie. Sub pretextul de a descoperi
adevărul, telespectatorul este, practic, îndemnat să
participe la „consumarea unei fantasme de adevăr
„inesenţială”, fără să aibă dreptul la cuvânt”.
Asistam, practic, la o ideologie a simulacrului care constă în
aceea că, deşi talk show-ul proclamă interactivitatea cu
publicul, de fapt acestuia i se confiscă cuvântul. Cei doi
6
R. Barthes, Mythologies, Le Seuil, 1957 (capitulul 2, „Mitul în zilele noastre”)
7
Patrick Charaudeau şi Rodolphe Ghiglione, op. cit, pag. 121
5|Page

autori merg mai departe în a interpreta rolul pe care îl

deţine un simplu invitat al unei emisiuni talk show. „El este
prins între ciocanul universurilor impuse şi nicovala
dramatizării din talk show. Actor al unui teatru despre care
nu ştie nimic, nici piesa, nici replicile, el este la mila
animatorului/regizorului care, prezent pe scenă, îl foloseşte
in modul cel mai potrivit propriilor reprezentări ale
dramaturgiei capabile de a capta auditorii”. Bineînţeles că
nici un realizator de talk show nu va recunoaşte acest lucru,
cu toţii vorbind de cât de important este publicul pentru
aceştia. În acest sens, Robert Turcescu, moderatorul
emisiunii „”100%”, spunea următoarele: „Trebuie să te
gândeşti în permanenţă la faptul că, în talk show-ul
respectiv, nu joci doar pentru tine şi pentru victoriile tale ca
jurnalist, ci, mai ales, pentru cei care se află „în tribune” şi
care, într-un astfel de caz, sunt telespectatori, aflaţi acasă, în
faţa televizotului”.8
Talk show-ul adevenit conceptual generalizat
pentru a marca, la televiziune, interacţiunea filmată in
platou intre un moderator şi unul sau mai mulţi invitaţi.
Tranziţia de la o accepţiune la alta reflectă nu numai
varstele televiziunii, in succesiunea lor cronologică şi
tehnologică, ci şi o evoluţie a viziunii editoriale.Intrebarea
care se pune frecvent este accea dacă dezbaterea televizată a
dispărut, dacă a fost inlocuită de talk show odată cu
americanizarea modelelor de comunicare televizuală.
8
Buzura , D.Z., op. cit, pag. 150
6|Page

Majoritateate oreticienilor mass-media admit existenţa

ambelor genuri, ca structuri dramaturgiceşi
deliberative.Formula de structuri dramaturgice şi
deliberative ii aparţine teoreticianului francez Robert Vion.
Talk show-ul este intr-o traducere liberă un spectacol al
vorbelor, „a vorbi” + „spectacol”. El se poate inrudi cu
şueta, deşi aceasta presupune cel mai adesea o convorbire
intimă, uşoară şi plăcută, ceea ce nu se intamplă intotdeauna
cu incrancenatele talk show-uri ale marilor moderatori. Talk
show-ul este comparat adesea cu o coridă,cu politicieni
impinşi de-a valma in arenă - şi cu ziarişti pe post de
matadori (AndreiPleşu). Talk show-ul este, deci, terenul
unde se afirmă moderatorul.
In cazul talk show-ului moderatorul trebuie să se
preocupe in deaproape de invitarea interlocutorilor,
precizandu-le data, ora,locaţia, canalul deteleviziune,
moderatorul, formatul emisiunii şi tema de discuţie.Distanţa
de la dezbatere la talk show, de la interviul televizat la
talkshow, este aceea de la credibil la seducător, de la
polemicla sociabil (NoelNel)Cu foarte rare excepţii, talk
show-ul este o emisiune deprime-time. Televiziunile care
difuzează talk show localizează acest format in grila de
programe in intervalul orar 19–22.Strategiile clasice de
programare il recomandă ca emisiune cu character serial,
derulată zilnic in afara weekendului, sau ca emisiune cu
frecvenţă săptămanală.
7|Page

Talk show-ul acordă prioritate in special

argumentelor şi conduitelor bazate pe experienţa cotidiană a
invitatului şi moderatorului, de unde şi nota mai familiară,
mai accesibilă.„E mai util să-ţi cumperi o pungă mare de
popcorn şi să rămai in faţa ecranului ca să te uiţi la talk
show-ul făcut de altcineva,decat să-l faci tu insuţi fără o
documentare minuţioasă şi adecvată.” (NoelNel) Rezultă
limpede necesitatea unei documentări riguroase, care iţi va
conferi siguranţă in timpul dezbaterilor.
Moderatorul
In pregătirea unui talk show moderatorul trebuie
să-şi aleagă informaţia din cele mai credibile surse,
indiferent de costul lor.Moderatorul nu trebuie să-şi
subestimeze asistenţa. „Intrecei care tevăd şi te aud sigur
sunt şi caţiva la fel de buni ca tine, aşaincat: fii autoritar
fără să te incrunţi, fără să te alarmezi şi fără să ridicivocea;
imbracă-te ingrijit, fără să pară insă că in fiecare seară se
transmite la televiziune propria ta nuntă; din cand in cand e
bine să zambeşti chiar dacă eşti pe scaunul moderatorului.”
(Noel Nel)
Moderatorul trebuie să-şi convoace oaspeţii puţin mai
devreme faţă de ora obişnuită de incepere a „spectacolului”.
El trebuie să le lase invitaţilor impresia că se află intr-un loc
familiar, anticipand intr-o oarecare măsură momente din
desfăşurarea acţiunii: tema, intrebările, chiar să le arate
camera de prim-plan repartizată fiecăruia.Machiajul,
8|Page

probele de sunet, repartizarea in studio pot să ii crispeze pe

neavizaţi. Moderatorul trebuie să fie exemplu de naturaleţe,
să nu-şi consulte notiţele pană in ultima clipă, inainte de
inceperea emisiunii,in faţa invitaţilor,să fie machiat şi atent
cu invitaţii la sosirea acestora şi pană la intrarea in platou,
astfel incat să se observe reacţiile şi alte amănunte care ii pot
fi defolos in timpul transmisiunii directe.Moderatorul
trebuie să se adreseze politicos şi prin comenziclareechipei
din platou cu care lucrează, asigurandu-se că iirăspunde
conformaşteptărilor. O colaborare perfectă inspiră
incredereparticipanţilor laemisiune şi impune respect.
„Relaţia dintre moderator şi invitaţii săi din platou esteaceea
dintremedic şi pacient. Nimeni nu are incredere intr-un
chirurg căruia ii tremură bisturiul in mană.” (Noel Noel).

Bibliografie
1. Buzura , D.Z.,
2. Noël Nel, Le débat televise, 1990, Armand Collin, Paris;
9|Page

3. Patrick Charaudeau şi Rodolphe Ghiglione – Talk

show-ul. Despre libertatea cuvântului ca mit, Ed.
Polirom, 2005,
4. R. Barthes, Mythologies, Le Seuil, 1957 (capitulul 2,
„Mitul în zilele noastre”).