Universitatea Transilvania din Braşov

Facultatea de Sociologie şi Comunicare

Specializarea Comunicare si Relatii Publice

TALK SHOW-UL TV,

TRANSPUNEREA ELECTRONICA A TRAGEDIEI GRECESTI

Studentă: Fazakas Denisa

Grupa: 16LF321
Coordonator: Conf. Dr. Mariana
Borcoman

– Mai, 2023 –
 WEBOGRAFIE

1. https://www.scrigroup.com/diverse/jurnalism/TALK-SHOWUL-TV-
TRANSPUNEREA-EL45767.php
2. http://www.e-story.eu/observatory/europe-and-media/history-and-tv-in-
romania/

Patrick Charaudeau si Rodolphe Ghiglione - Talk show-ul. Despre libertatea cuvantului ca mit, Ed. Polirom, 2005,
pag. 112
 I. Introducere
O emisiune de televiziune este referința generală la orice conținut produs
pentru vizionare pe un televizor care este difuzat prin satelit sau prin cablu.
Aceasta include conținutul realizat de radiodifuzorii de televiziune si exclude
știrile de ultimă oră, reclamele sau trailerele care sunt de obicei plasate între
emisiuni. Emisiunile de televiziune sunt cel mai adesea programate pentru
difuzare cu mult înainte de timp și apar pe ghiduri electronice sau alte liste
TV, dar serviciile de streaming le fac adesea disponibile pentru vizionare
oricând. Conținutul dintr-o emisiune de televiziune este produs prin una dintre
cele două metodologii de producție, emisiuni înregistrate în direct, cum ar fi
emisiunile de soiuri și reviste de știri filmate pe o scenă de studio de
televiziune sau evenimente sportive (toate considerate producții liniare).
Celălalt model de producție include animația și varietatea de producții
cinematografice, de la filme la seriale. Spectacolele care nu sunt produse pe
scena unui studio de televiziune sunt de obicei contractate sau licențiate pentru
a fi realizate de companiile de producție corespunzătoare. Emisiunile de
televiziune pot fi vizionate în direct (într-un mod liniar/în timp real), pot fi
înregistrate pe video de acasă, un înregistrator video digital pentru vizionare
ulterioară sau pot fi transmise în flux pe internet.
În România, televiziunea publică este reprezentată instituțional de
Televiziunea Română (TVR) cu o istorie mai mult de 50 de ani și care emite,
în acest moment, pe șase canale. Primele lucruri de menționat, când vorbim
despre trecutul Televiziunii Române TVR, ar fi că, dincolo de istoria sa
instituțională1 (legată de progresul tehnologic, multiplicarea canalelor etc.),
există un punct critic de referință, față de care avem înainte și după: acel punct
este Revoluția Română din 1989. Deși pe site-ul TVR, www.tvr.ro, această
dezbinare pare să nu existe (în textele legate de istoria TVR), punctul de
cotitură este esențial din cauza cenzurii dure.

II. Despre Talk show-uri

Termenul de talk show a aparut la jumatatea anilor '90, fiind cultivat la inceput
indeosebi de televiziunea americana. Pentru unii autori, el apare drept o concesie
l'amricaine, facuta "suprematiei audientei si indicelui de satisfactie prin
televiziune".[1] Nol Nel considera, dintr-un punct de vedere, ca o emisiune tip talk
show seamnana cu o discutie "de salon", care nu are legatura cu asperitatile, cu
profunzimile cu care ne obisnuisera deja clasicele emisiuni dezbatere .Din punct
de vedere terminologic, plecam de la doua componente: "Talk" - discutie,
conversatie, dar si barfa si de la "Show" - spectacol, expozitie, fast. Daca ar fi sa
cercetam istoria acestui gen care, practic, a revolutionat televiziunea, ar trebui sa
ne intoarcem in anul 1985, atunci cand se difuza prima editie a celebrei 'Larry
King Live', emisiune difuzata de CNN care a ajuns acum, dupa mai bine de doua
decenii, la peste un milion de telespectatori in fiecare noapte.

Patrick Charaudeau si Rodolphe Ghiglione - Talk show-ul. Despre libertatea cuvantului ca mit, Ed. Polirom, 2005,
pag. 112
 Dintr-un punct de vedere putem considera talk show-ul ca fiind emblema a ceea
ce am putea considera, cu un termen imprumutat din geologie sau din istorie, neo-
televiziunea. Pastrand aceeasi terminologie, dezbaterile clasice ar putea fi datate
intr-o epoca ce ar putea fi plasata in paleo sau, cel mult, mezo-televiziune.Dupa
peste doua decenii de la aparitia genului, acest termen l-a inlocuit aproape cu totul
pe cel de dezbatere. Cu toate acestea, cele doua genuri, unul caracterizat prin
sobrietate si accentul pus pe informare, iar celalalat pe spectacol, coexista.

Spre deosebire de dezbatere, talk show-ul este o forma de schimb organizata astfel
incat sa scoata la iveala conflictul, drama umana, sub diverse aspecte, in legatura
cu o tema-pretext, printr-o confruntare a unor judecati si opinii exprimate transant
si cu ajutorul unui dispozitiv televizual care se complace in a ilustra aceste
conflicte sau a sugera drama. "El corespunde unei puneri in spectacol a cuvantului
apt sa serveasca unei abordari sensibile, emotionale a celor doua forme de
dezordine umana care sunt conflictele intre indivizi si dramele intime ale
persoanei".[2] Dintre cele mai cuprinzatoare si mai nuantate definitii date talk
show-ului, este de semnalat cea pe care o formuleaza Nol Nel: "Apoteoza a media,
transpunere electronica a tragediei grecesti, prin progresia dramatica pe care o
contine si prin catharsis colectiv, complement indispensabil al democratiei, talk
show-ul reprezinta , finalmente, o structura in care intra in rezonanta si se
contamineaza doua forme de reprezentare sociala: statul-spectacol, cu eroii sai
politici, si Televiziunea-stat, cu socializarea instantanee pe care o propune in
cadrul marilor dezbateri ideologice."Patrick Charaudeau si Rodolphe Ghiglione
enumera cateva dintre caracteristicile talk show-ului. Una dintre acestea ar fi ca
invitatii unei astfel de emisiuni sunt solicitati fine in calitate de persoane
combative, fie de victime. Rolul acestora este acela de a reprezenta cel mai bine
categoria din care fac parte, astfel incat printr-o regie bine pusa la punct de
moderator, "conflictul" sa capete o amploare cat mai mare, spre deliciul sau
compatimirea telespectatorilor. "Organizarea emisiunii este orientata in intregime
catre dramatizare si divertisment, cu prezentarea unor documente si anchete care
constituie marturii ale acestei dezordini sociale si ii scot in evidenta aspectele cele
mai dramatice".

Formatul unei asemenea emisiuni utilizeaza diferite genuri (interviuri, reportaje,

confesiuni, muzica, anchete etc.), astfel incat tensiunea sa fie cat mai mare, iar
efectul asupra publicului cat mai puternic. Moderatorul uni talk show are misiunea
de a provoca, de a determina antagonisme, de a declansa o stare puternica de
emotie in randul invitatilor dar, mai ales, al publicului care priveste emisiunea.
Sau, daca o cere desfasuratorul de a determina o cascada de rasete. Celebra
emisiune "The Oprah Winfrey Show" este un exemplu cat mai elocvent in acest
sens, ea bucurandu-se de cea mai mare cota de audienta din istoria televiziunii
americane.Autorii lucrarii "Talk show-ul. Despre libertatea cuvantului ca mit"
propun impartirea acestor emisiuni in doua categorii, diferentiate dupa tipul de
discurs care este practicat.

Prima dintre ele are in vedere talh show-ul de tip polemic. "Ele aduc in prim-plan
persoane care, pentru ca au fost implicate intr-o "situatie conflictuala" si indiferent
de statutul lor social sunt chemate sa se confrunte (sa dezbata) in legatura cu o
tema". Astfel de emisiune este "Cerule mare! martea mea" (Ciel! Mon mardi),
moderata de Christophe Dechavanne.
Patrick Charaudeau si Rodolphe Ghiglione - Talk show-ul. Despre libertatea cuvantului ca mit, Ed. Polirom, 2005,
pag. 112
 A doua categorie o reprezinta talk show-urile introspective. In acest caz
spectatorilor le sunt prezentate persoane care "au trait in comun o aceeasi
experienta si care sunt indemnate sa o povesteasca, fiecare din punctul ei de
vedere". Acesta poate fi diferit sau chiar contradictoriu, ceea ce mareste doza de
spectaculos. O astfel de emisiune este "Jos mastile" (Bas les masques), moderator
Mireille Dumas.

Participantii la talk show sunt, evident, diferiti, in functie de cele doua categorii
prezentate mai sus. In primul caz putem vorbi despre actori sociali care au fost sau
sunt intr-o situatie conflictuala. Ei sunt, asa cum spun Parick Charaudeau si
Rodolphe Ghiglione, "cei-care-actioneaza", care gandesc si vorbesc, care au de
interpretat un rol care impune mobilitate, suspans, deznodamant necunoscut. In
cel de-al doilea caz, arhetip intalnit in emisiunea "Jos mastile", personajele se
lanseaza in orizontul aminitirilor, in cel al subiectivismului unor termeni precum
"cred", "mi se pare", "dupa cate imi amintesc". Un astfel de invitat care joaca rolul
unui martor, reducandu-se la esenta sa, poate fi identificat cu formula "eu-care-
este".

Talk show-ul se difernetiaza de emisiunile de tip dezbatere printr-o suita de

caracteristici, foarte bine surprinse de Charaudeau si Ghiglione :

-Au un loc foarte important in spatiul public, rol care are un mare potential de
crestere. El se adreseaza domeniul privat, intim, centrandu-se pe racordarea la
judecatile si sensibilitatii omului obisnuit

-Are o punere in scena proprie, un propriu sistem de gestiune, un discurs propriu,

foarte vizibil dar lipsit de o mare profunzime. Din acest punct de vedere, suntem
de acord cu R. Barthes, care considera ca avem de-a face cu un discurs-simulacru,
caracteristic unei lumi mic-burgheze.Autorii lucrarii "Talk show-ul. Despre
libertatea cuvantului ca mit" propun impartirea acestor emisiuni in doua categorii,
diferentiate dupa tipul de discurs care este practicat.

Prima dintre ele are in vedere talh show-ul de tip polemic. "Ele aduc in prim-plan
persoane care, pentru ca au fost implicate intr-o "situatie conflictuala" si indiferent
de statutul lor social sunt chemate sa se confrunte (sa dezbata) in legatura cu o
tema". Astfel de emisiune este "Cerule mare! martea mea" (Ciel! Mon mardi),
moderata de Christophe Dechavanne.

A doua categorie o reprezinta talk show-urile introspective. In acest caz

spectatorilor le sunt prezentate persoane care "au trait in comun o aceeasi
experienta si care sunt indemnate sa o povesteasca, fiecare din punctul ei de
vedere". Acesta poate fi diferit sau chiar contradictoriu, ceea ce mareste doza de
spectaculos. O astfel de emisiune este "Jos mastile" (Bas les masques), moderator
Mireille Dumas.

Participantii la talk show sunt, evident, diferiti, in functie de cele doua categorii
prezentate mai sus. In primul caz putem vorbi despre actori sociali care au fost sau
sunt intr-o situatie conflictuala. Ei sunt, asa cum spun Parick Charaudeau si
Rodolphe Ghiglione, "cei-care-actioneaza", care gandesc si vorbesc, care au de
Patrick Charaudeau si Rodolphe Ghiglione - Talk show-ul. Despre libertatea cuvantului ca mit, Ed. Polirom, 2005,
pag. 112
 interpretat un rol care impune mobilitate, suspans, deznodamant necunoscut. In
cel de-al doilea caz, arhetip intalnit in emisiunea "Jos mastile", personajele se
lanseaza in orizontul aminitirilor, in cel al subiectivismului unor termeni precum
"cred", "mi se pare", "dupa cate imi amintesc". Un astfel de invitat care joaca rolul
unui martor, reducandu-se la esenta sa, poate fi identificat cu formula "eu-care-
este".

Talk show-ul se difernetiaza de emisiunile de tip dezbatere printr-o suita de

caracteristici, foarte bine surprinse de Charaudeau si Ghiglione :

-Au un loc foarte important in spatiul public, rol care are un mare potential de
crestere. El se adreseaza domeniul privat, intim, centrandu-se pe racordarea la
judecatile si sensibilitatii omului obisnuit

-Are o punere in scena proprie, un propriu sistem de gestiune, un discurs propriu,

foarte vizibil dar lipsit de o mare profunzime. Din acest punct de vedere, suntem
de acord cu R. Barthes, care considera ca avem de-a face cu un discurs-simulacru,
caracteristic unei lumi mic-burgheze.Autorii lucrarii "Talk show-ul. Despre
libertatea cuvantului ca mit" propun impartirea acestor emisiuni in doua categorii,
diferentiate dupa tipul de discurs care este practicat.

Prima dintre ele are in vedere talh show-ul de tip polemic. "Ele aduc in prim-plan
persoane care, pentru ca au fost implicate intr-o "situatie conflictuala" si indiferent
de statutul lor social sunt chemate sa se confrunte (sa dezbata) in legatura cu o
tema". Astfel de emisiune este "Cerule mare! martea mea" (Ciel! Mon mardi),
moderata de Christophe Dechavanne.

A doua categorie o reprezinta talk show-urile introspective. In acest caz

spectatorilor le sunt prezentate persoane care "au trait in comun o aceeasi
experienta si care sunt indemnate sa o povesteasca, fiecare din punctul ei de
vedere". Acesta poate fi diferit sau chiar contradictoriu, ceea ce mareste doza de
spectaculos. O astfel de emisiune este "Jos mastile" (Bas les masques), moderator
Mireille Dumas.

Participantii la talk show sunt, evident, diferiti, in functie de cele doua categorii
prezentate mai sus. In primul caz putem vorbi despre actori sociali care au fost sau
sunt intr-o situatie conflictuala. Ei sunt, asa cum spun Parick Charaudeau si
Rodolphe Ghiglione, "cei-care-actioneaza", care gandesc si vorbesc, care au de
interpretat un rol care impune mobilitate, suspans, deznodamant necunoscut. In
cel de-al doilea caz, arhetip intalnit in emisiunea "Jos mastile", personajele se
lanseaza in orizontul aminitirilor, in cel al subiectivismului unor termeni precum
"cred", "mi se pare", "dupa cate imi amintesc". Un astfel de invitat care joaca rolul
unui martor, reducandu-se la esenta sa, poate fi identificat cu formula "eu-care-
este".

Talk show-ul se difernetiaza de emisiunile de tip dezbatere printr-o suita de

caracteristici, foarte bine surprinse de Charaudeau si Ghiglione :

Patrick Charaudeau si Rodolphe Ghiglione - Talk show-ul. Despre libertatea cuvantului ca mit, Ed. Polirom, 2005,
pag. 112
 -Au un loc foarte important in spatiul public, rol care are un mare potential de
crestere. El se adreseaza domeniul privat, intim, centrandu-se pe racordarea la
judecatile si sensibilitatii omului obisnuit

-Are o punere in scena proprie, un propriu sistem de gestiune, un discurs propriu,

foarte vizibil dar lipsit de o mare profunzime. Din acest punct de vedere, suntem
de acord cu R. Barthes, care considera ca avem de-a face cu un discurs-simulacru,
caracteristic unei lumi mic-burgheze.Autorii lucrarii "Talk show-ul. Despre
libertatea cuvantului ca mit" propun impartirea acestor emisiuni in doua categorii,
diferentiate dupa tipul de discurs care este practicat.

Prima dintre ele are in vedere talh show-ul de tip polemic. "Ele aduc in prim-plan
persoane care, pentru ca au fost implicate intr-o "situatie conflictuala" si indiferent
de statutul lor social sunt chemate sa se confrunte (sa dezbata) in legatura cu o
tema". Astfel de emisiune este "Cerule mare! martea mea" (Ciel! Mon mardi),
moderata de Christophe Dechavanne.

A doua categorie o reprezinta talk show-urile introspective. In acest caz

spectatorilor le sunt prezentate persoane care "au trait in comun o aceeasi
experienta si care sunt indemnate sa o povesteasca, fiecare din punctul ei de
vedere". Acesta poate fi diferit sau chiar contradictoriu, ceea ce mareste doza de
spectaculos. O astfel de emisiune este "Jos mastile" (Bas les masques), moderator
Mireille Dumas.

Participantii la talk show sunt, evident, diferiti, in functie de cele doua categorii
prezentate mai sus. In primul caz putem vorbi despre actori sociali care au fost sau
sunt intr-o situatie conflictuala. Ei sunt, asa cum spun Parick Charaudeau si
Rodolphe Ghiglione, "cei-care-actioneaza", care gandesc si vorbesc, care au de
interpretat un rol care impune mobilitate, suspans, deznodamant necunoscut. In
cel de-al doilea caz, arhetip intalnit in emisiunea "Jos mastile", personajele se
lanseaza in orizontul aminitirilor, in cel al subiectivismului unor termeni precum
"cred", "mi se pare", "dupa cate imi amintesc". Un astfel de invitat care joaca rolul
unui martor, reducandu-se la esenta sa, poate fi identificat cu formula "eu-care-
este".

Talk show-ul se difernetiaza de emisiunile de tip dezbatere printr-o suita de

caracteristici, foarte bine surprinse de Charaudeau si Ghiglione :
-Au un loc foarte important in spatiul public, rol care are un mare potential de
crestere. El se adreseaza domeniul privat, intim, centrandu-se pe racordarea la
judecatile si sensibilitatii omului obisnuit.

-Are o punere in scena proprie, un propriu sistem de gestiune, un discurs propriu.

Din acest punct de vedere, suntem de acord cu R. Barthes, care considera ca avem
de-a face cu un discurs-simulacru, caracteristic unei lumi mic-burgheze. Asistam,
practic, la o ideologie a simulacrului care consta in aceea ca, desi talk show-ul
proclama interactivitatea cu publicul, de fapt acestuia i se confisca cuvantul. Cei
doi autori merg mai departe in a interpreta rolul pe care il detine un simplu invitat
al unei emisiuni talk show. "El este prins intre ciocanul universurilor impuse si
nicovala dramatizarii din talk show. Actor al unui teatru despre care nu stie nimic,
Patrick Charaudeau si Rodolphe Ghiglione - Talk show-ul. Despre libertatea cuvantului ca mit, Ed. Polirom, 2005,
pag. 112
 nici piesa, nici replicile, el este la mila animatorului/regizorului care, prezent pe
scena, il foloseste in modul cel mai potrivit propriilor reprezentari ale
dramaturgiei capabile de a capta auditorii". Bineinteles ca nici un realizator de talk
show nu va recunoaste acest lucru, cu totii vorbind de cat de important este
publicul pentru acestia. In acest sens, Robert Turcescu, moderatorul emisiunii
""100%", spunea urmatoarele: "Trebuie sa te gandesti in permanenta la faptul ca,
in talk show-ul respectiv, nu joci doar pentru tine si pentru victoriile tale ca
jurnalist, ci, mai ales, pentru cei care se afla "in tribune" si care, intr-un astfel de
caz, sunt telespectatori, aflati acasa, in fata televizotului". Alte caracteristici ale
talk show-ului sunt comune cu cele pe care le detine si o emisiune tip reality show

-Apropierea aparenta a cetateanului de televiziune, publicul devenind instrumentul

de legitimare a discursului moderatorului.

-Existenta unei "realitati fictionale" care, de regula, se construieste in jurul unui

subiect centrat pe domeniul vietii sociale. Se alege o tema de interes, cum ar fi
maltratarea unor copii, si se aduc in studio persoane care au puncte de vedere
foarte diferite, mizandu-se pe conflictul dintre acestea (primele emisiuni de acest
gen au apartinut lui Phil Donahue).

-Amestecul genurilor. "Talk show-ul francez al lui Christophe Dechavanne a

impins la extrem amestecul genurilor in a o suta editie a emisiunilor sale, la 20
noiembrie 1990)

-Importanta dispozitivului tehnic care duce la declansarea discursului cetateanului

-Functia sociala.

Patrick Charaudeau si Rodolphe Ghiglione - Talk show-ul. Despre libertatea cuvantului ca mit, Ed. Polirom, 2005,
pag. 112