UNIVERSITATE ,, AUREL VLAICU” DIN ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE ȘI SOCIALE

SPECIALIZAREA: Jurnalism
DISCIPLINA: Tehnici de lucru specializate în radio

Referat
TALK SHOW-UL RADIOFONIC

Profesor coordonator:
Lect.univ.dr. Cristian Măduța

Studentă: Boțoroga Mariana

Arad
2023
 TALK SHOW-UL RADIOFONIC

Definiție
Gen jurnalistic de radio cu mare audienta, talk show-ul poate fi considerat, la o prima
abordare, un interviu mai complex. Dacă în studio sunt mai mulți invitați talk showul poate fi
considerat o dezbatere de tip o masă rotundă. Realizarea unui talk show presupune abilități de
comunicare în plus din partea jurnalistului, numit aici moderator. De regula, acesta nu
lucrează singur, ci împreună cu producătorul și o echipa redacțională. Aceștia sunt fața
nevăzută a talk show-ului, profesionalismul lor asigurând de multe ori succesul emisiunii.

Talk show-ul se poate face de către un moderator sau doi, cu un singur invitat sau cu mai
mulți. După cum, la emisiune pot participa, prin telefon, și ascultătorii, care adresează
întrebări sau formulează opinii. Schematic, talk show-ul poate îmbracă următoarele forme: -
un moderator ăi unul sau mai multi invitați - doi moderatori și, cel puțin, doi invitați -
moderator(i), invitat(i), plus ascultători - moderator, ascultători, nici un invitat în talk show-ul
cu doi moderatori este recomandabil sa fie invitate cel puțin doua persoane. În lucrările de
specialitate se considera ca acest tip de dialog nu este un talk show veritabil, ci o masa
rotunda. Unii autori, cum ar fi P. Charaudeau, R. Ghilione (2005), susțin ca talk show-ul
autentic este cel în care intervin ascultătorii. Talk show-ul presupune, în aceasta viziune,
participarea unui auditoriu la discuție, care are reacții, exprima opinii. Rezultatul este o
emisiune interactiva, în care ascultătorii sunt îndemnați sa telefoneze la redacție și sa intre în
direct în emisiune, formulând întrebări, prezintă argumente pro sau contra celor discutate. În
ultima vreme, radiourile FM difuzează talk show-uri în care nu se afla nici un invitat în
studio, conținutul emisiunii fiind dat de dialogul dintre moderator și ascultătorii care intervin
telefonic, în direct. În absenta unei accepții tranșante a genului, vom folosi termenul de talk
show radiofonic in sens larg, pentru orice discutie purtata in studio intre moderator(i) si
invitat(i), indiferent daca aceasta este insotita sau nu de interventia ascultatorilor. Mai retinem
ca scopul talk show-ului este dezbaterea aprinsa, polemica si ca acest gen jurnalistic permite
si comunicarea directa cu ascultatorii. In ceea ce priveste numarul invitatilor la un talk show-
ul radiofonic, este recomandabil ca in studio sa nu se afle mai mult de trei persoane (plus
moderatorul). Un al patrulea si eventual al cincilea participant ar putea fi luati prin telefon.
Daca sunt prea multi invitati, discutia este greu de condus, vorbesc uneori mai multi in
acelasi timp, vocile se suprapun, iar ascultatorul nu mai intelege mare lucru. Interventiile
ascultatorilor pot fi incoporate in emisiune in trei moduri: 13 - ascultatorii suna la telefon si
adreseaza, live, intrebari invitatilor din studio - intrebarile ascultatorilor sunt inregistrate si
difuzate intr-un moment decis de moderator - moderatorul da citire intrebarilor formulate de
ascultatori
Talk show-urile radiofonice pe teme politice sunt realizate fie cu analisti, fie cu politicieni,
fie se apeleaza la formule combinate, unde apar si politicieni, si analisti, tocmai pentru a i se
oferi ascultatorului o diversitate de opinii si a face dezbaterea mai aprinsa. Este citat adesea,
ca exemplu clasic de talk show, cel practicat de BBC decenii la rand, unde erau doi invitati -
unul al puterii si celalalt al opozitiei- care se infruntau pe diverse teme, prezentandu-si
argumentele si contraargumentele. Ei erau asistati de un moderator, care dadea glas
nedumeririlor ascultatorilor. Moderatorul se manifesta echidistant cu invitatii sai si lasa
publicul sa se convinga asupra credibilitatii fiecaruia. In peisajul radiofonic romanesc, de
dupa 1989, talk show-urile au fost promovate de sectiile romanesti ale posturilor de radio
internationale Radio Europa Libera, BBC, Deutsche Welle. Ele ofereau ascultatorilor
dezbateri politice saptamanale pe probleme de actualitate. La emisiuni erau invitati
politicieni, analisti, personalitati ale momentului. In ianuarie 1991, Radio Europa Libera a
inaugurat o emisiune saptamanala de 50 de minute, intitulata „Fata-n fata”, realizata de Emil
Hurezeanu. Intentia, marturisita, a realizatorului a fost ca, prin confruntarea deschisa intre
invitati cu opinii diferite, pe marginea unor probleme controversate, sa i se sugereze
ascultatorului nu atat solutii ale problemelor, cat metoda dialogului, ca forma de intelegere
democratica a realitatii. (vezi E Hurezeanu, „Cutia neagra”, 1997, Ed.Albatros, Bucuresti).
Intre timp formatul, metoda de realizare, chiar si titlul s-au extins, si le regasim astazi in grila
de programe a multor posturi de radio. Tipologie Lucrarile de specialitate analizeaza diferite
formate de talk show. O clasificare propusa ar fi urmatoarea: talk show controversa, de
personalitate si in exclusivitate cu ascultatorii. (Ovidiu Simonca, in M.Coman coord.,
2001:).Talk show-ul controversa este incadrat de unii autori in categoria talk show discutie,
iar talk show-ul in exclusivitate cu ascultatorii se mai numeste si interactiv. Discutie si
controversa Talk show-ul discutie se desfasoara in studioul radio, este elaborat, trebuie sa
furnizeze informatie si sa ofere credibilitate. Talk show-ul controversa reprezinta un duel de
idei, pro si contra, intre doi invitati in studio. Este un atac de anvergura. Ambii combatanti se
gasesc in prima linie si isi arunca unul altuia cuvinte. Acest mod de confruntare este frecvent
in dezbaterile pe teme politice, economice, pentru ca si jocurile sunt importante: pentru
oamenii politici, castigarea alegerilor; pentru directorul unei mari firme, castigarea unei
batalii economice; iar pentru unii, simpla dorinta de a face valuri. Emisiunea debuteaza cu o
scurta prezentare a subiectului , sub forma unui pachet (package), Moderatorul actioneaza ca
un arbitru, avand grija ca invitatii sa vorbeasca un 14 timp egal si discutia sa nu alunece spre
teme colaterale sau injurii. Interventiile ascultatorilor trebuie sa fie scurte si la obiect. Finalul
este deschis, tema propusa nu are un raspuns definitiv si deci emisiunea nu are o concluzie.
Ascultatorul isi formeaza o imagine despre participanti si cele sustinute de ei.

Talk-show-ul de personalitate In orice domeniu, exista personalitati care, prin ele insele,
creeaza autoritate, sunt referintele domeniului. Acestia sunt interlocutori privilegiati pentru
analize, dezbateri, interviuri. Este un interviu cu o durata mai mare, care are un singur invitat.
Scopul este punerea in lumina a unor anumite laturi ale activitatii acestuia, a intentiilor sale,
daca este vorba despre un politician. Pentru ca emisiunea sa nu fie monotona, moderatorul il
supune pe invitat unui adevarat tir de intrebari. In acest scop, moderatorul trebuie sa cunoasca
foarte bine aspecte legate de activitatea invitatului, declaratii ale acestuia, eventualele
scandaluri an care a fost implicat sau acuzatii care planeaza asupra lui.. Moderatorul este cel
care controleaza discutia si pune intrebari. El nu trebuie sa se lase dominat de invitat sau sa
fie obedient, „sa-i ridice mingi la fileu”. Un talk show lipsit de incisivitatea moderatorului
ramane o simpla discutie la o cafea, iar pentru ascultator, un prilej de plictiseala. In cadrul
acestui tip de talk show pot fi difuzate inserturi cu declaratii mai vechi ale invitatului, un vox
pop, opinii cu privire la personalitatea acestuia, de la preiteni, colegi, dusmani, celebritati. Se
poate recurge la un phone in cu oaspeti surpriza sau cu ascultatori, pot fi difuzate fragmente
muzicale indragite de invitat sau care evoca activitatea lui, jingle-uri personalizate. Eventual
in studio poate aparea la un moment dat un al doilea invitat, discutia urmand sa fie continuata
in trei. Un asemenea tip de talk show vizeaza fie un scop educational, fie incitarea la discutii.
Talk-show-ul interactiv Talk-show-ul in exclusivitate cu ascultatorii sau interactiv este de
tipul unui exercitiu civic si reflecta o diversitate de opinii. In aceasta lume, in care fiecare
tinde sa devina tot mai autonom si mai independent, opinia publica, tot mai informata si mai
solicitata, se impune ca un adevarat interlocutor. Moderatorul propune o tema si ii cere
ascultatorului sa-si spuna prin telefon parerea in legatura cu tema in discutie. Tema este,
obligatoriu, de actualitate si de larg interes. Formula call in (telefon in emisie) este indicata in
tratarea unor subiecte controversate, ca de exemplu reintroducerea uniformelor scolare,
legalizarea prostitutiei, comercializarea drogurilor, libertatea religioasa si existenta sectelor.
De asemenea, pot fi abordate subiecte de divertisment: „Cum ar trebui sa arate
femeia/barbatul ideal?” Timp de circa o jumatate de ora, prin emisiune se perinda multe voci.
Pentru ca emisiunea sa fie considerata reusita, ea trebuie sa atraga cat mai multe interventii si
pareri cat mai diverse. Aportul cognitiv nu conteaza, ci doar relatia intersubiectiva. Audienta
este in ultima instanta cel mai bun indiciu al unui talk show de succes. 15 Moderatorul
trebuie sa aiba grija ca replicile interlocutorilor sa fie concise si in acord cu subiectul. In
general, durata unui call in este de un minut. Este „minutul de glorie” al ascultatorului
obisnuit, mediu, anonim. Ea se poate prelungi insa la 2-3 minute, daca interlocutorul spune
intr-adevar ceva interesant si are un stil alert. Uneori, cel ce telefoneaza divagheza.
Moderatorul trebuie sa-l aduca prompt la subiect si sa-l intrebe daca are ceva de spus in
legatura cu acesta. Uneori, la capatul firului se afla o persoana care incepe sa-si povesteasca
viata. Si aceasta trebuie pe data intrerupta. Unii ascultatori suna, in incercarea de a-si rezolva
o problema personala. Politicos, ei trebuie intrerupti si intrebati daca au ceva de spus in
legatura cu tema discutiei. Nu trebuie respinsi cu brutalitate, pentru ca emisiunea ar putea
pierde astfel cativa ascultatori fideli. Moderatorul poate intrerupe convorbirea in orice
moment, daca ascultatorul devine nepoliticos sau se abate de la subiect. Pentru a limita
surprizele neplacute, se poate recurge la o formula de selectare a interlocutorilor: in timp ce
se difuzeaza o piesa muzicala (on-air), se pot purta off-air si inregistra convorbiri cu
ascultatorii, dupa care sunt alese cateva si prezentate ca si cand ar fi in direct. Ascultatorii
dobandesc, subiectiv, impresia de live, iar moderatorul se pune la adapost de eventuale
suprize neplacute.
Talk show-ul interactiv, fie ca este de radio sau de televiziune, ocupa un loc tot mai
privilegiat in spatiul public, tinand loc de dezbatere publica, dar si de spectacol mediatic. Asa
cum observa P.Charaudeau si R.Ghiglione (2005), nu numai ca ocupa un loc special in
spatiul public, dar are totodata tendinta de a largi campul acestuia: integreaza domeniul
privat, intim, judecatile si afectele individuale ale omului obisnuit, socializandu-le in acelasi
timp. Nu in ultimul rand, acest tip de talk show este o forma de libertate a cuvantului si
contribuie, ca orice forum, la reducerea coeficientului de frustrare a indivizilor. In timp ce
unii autori considera talk show-ul o ipostaza, postmoderna, a celebrei agora antice, altii sustin
ca acest gen mediatic ofera o dubla iluzie: cea a liberului acces al cetateanului la puterea
cuvantului si cea a unui loc temporar in care se exercita „cuvantul puterii”, adica al
moderatorului. De ce iluzie? Pentru ca, spun cei doi autori, moderatorul ii ofera – si ii
retrage!- cuvantul invitatului, ajungand chiar pana la a-i construi identitatea. Iluzie si pentru
ca moderatorul, prin cuvantul puterii, face din talk show scena unei dominari liber consimtite.

Conceperea si realizarea talk show-ului

Un talk show nu este o improvizatie permanenta, cum s-ar putea crede. Tema se alege
deobicei cu o zi-doua inainte de emisiune. Este preferabil sa fie o tema de actualitate.
Moderatorul se documenteaza asupra ei si se gandeste la posibili invitati. Dupa ce s-a decis
asupra invitatului, l-a contactat pe acesta si are confirmarea participarii, moderatorul
aprofundeaza documentarea si schiteaza cadrul discutiei. Pregatire, dar nu in exces Discutia
trebuie pregatita. Moderatorul alcatuieste un desfasurator al emisiunii, isi fixeaza intrebarile
si incearca sa le memoreze. Dialogul trebuie sa dea impresia de spontaneitate, de aceea
moderatorul nu va citi intrebarile, ci le va enunta ca si cum atunci 16 le-ar formula. Inainte de
inceperea emisiunii, invitatului i se aduce la cunostinta desfasuratorul, fara a se intra in detalii
si i se va reaminti durata emisiunii. Un pericol, semnalat de M.Guiraud si L.Bourdon (1991),
este ca talk show-ul sa fie ratat prin exces de pregatire. Atat realizatorul, cat si invitatul pot
deveni captivii scenariului pus la punct, pana la ultimul detaliu, inaintea emisiunii. Se poate,
de exemplu, ca invitatul sa nu raspunda intrebarilor, daca ele nu se incadreaza in ceea ce a
fost dinainte stabilit; dupa cum, el poate dezvolta un raspuns la o intrebare care nu a fost pusa
in emisiune. Exemplu: Jurnalistul si invitatul convin asupra prezentarii unui argument
privind…… Jurnalistul pune o intrebare precisa, la obiect … Invitatul da un raspuns general
privind………. Unii realizatori nu doresc sa pregateasca talk show-ul cu invitatul lor. Altii nu
doresc nici macar sa-l intalneasca pe interlocutor inainte de emisiune, pentru a evita ca acesta
sa se „descarce” si sa spuna tot ce are de spus pe tema in discutie. Riscul ca invitatul sa se
„epuizeze” inainte de emisiune exista. Mai ales cand interlocutorul soseste la redactie cu mult
timp inainte de ora stabilita. De obicei, el vrea sa afle, in amanunt, cum va decurge
emisiunea, ce intrebari i se vor pune si nu se va multumi cu raspunsul amabil, dar general, al
jurnalistului. Acestui tip de interlocutor pregatirea talk show-ului la care va participa i se va
parea intotdeauna insuficienta. De aceea, este de dorit ca invitatul sa soseasca cu 5-10 minute
inainte de ora inceperii emisiunii. Acest interval este suficient pentru ca jurnalistul sa-i aduca
la cunostinta (sau sa-i reaminteasca) unghiul de abordare a temei si principalele intrebari
care-i vor fi puse. On air Talk show-ul incepe cu o scurta prezentare a temei, este prezentat
invitatul, dupa care moderatorul ii adreseaza intrebarea cea mai apropiata de titlul emisiunii.
Moderatorul nu trebuie sa fie absorbit cu totul de desfasuratorul emisiunii, ci sa urmareasca
atent ce spune invitatul, pentru a-l putea intrerupe atunci cand este cazul si a-i cere sa
clarifice o problema ori sa explice pe ce se bazeaza afirmatia pe care acesta tocmai a facut-o.
Invitatul nu trebuie lasat sa dea raspunsuri lungi, dar nici nu trebuie intrerupt brutal, asa cum
fac unii moderatori, tocmai cand spune ceva interesant. Moderatorul trebuie sa „simta” cand
sa intervina si cand este nevoie sa asculte. Trebuie retinut ca talk show-ul este o emisiune de
autor si ca nu exista retete standard care sa asigure succesul. Dincolo de reguli, personalitatea
moderatorului cantareste foarte mult in reusita unei emisiuni. Promovarea atractiva,
deopotriva a emisiunii si a realizatorului, sporeste considerabil audienta. Nu intamplator, talk
showurile sunt astazi emisiunile de referinta ale unui post de radio, cele care atrag cei mai
multi ascultatori.
 UNIVERSITATE ,, AUREL VLAICU” DIN ARAD
FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE ȘI SOCIALE
SPECIALIZAREA: Jurnalism
DISCIPLINA: Tehnici de lucru specializate în radio

Referat
GENURI REDACȚIONALE RADIO

Profesor coordonator:
Lect.univ.dr. Cristian Măduța

Studentă: Boțoroga Mariana

Arad
2023
 GENURI REDACTIONALE RADIO
Radioul, ca și alte forme ale mass-media folosește în principiu același formate redacționale
având însă unele caracteristici definitorii date de specificul acestui mediu de comunicare.

1. Știrea radio
Știrea este definita de majoritatea dicționarelor ca noutate, raport sau descriere a unui
eveniment. Astfel, John Hartley arata ca „știrea nu este evenimentul cu valoare de știre în
sine, ci mai curând raportul sau relatarea evenimentului.”
Specificitatea știrii radio este data de mediul folosit pentru transmiterea ei, care este, asa
cum am vazut, cel oral, vorbit. Astfel, ea trebuie analizata din doua perspective, aceea a
mediului și al redactării care trebuie sa fie adecvat mijlocului. David Garvey si William
Rivers arata ca știrea radiofonica trebuie sa întrunească câteva caracteristici, valabile in fapt
și pentru celelalte canale mediatice, dar care in cazul radioului devin elemente definitorii
pentru determinarea valorii de știre:
- noutatea
- operativitatea
- acuratețea
- proeminenta 
- amploarea 
- raritatea
- personalizarea 
- concretețea
- conflictul și competiția
- dinamismul
- proximitatea

Irene Joanescu referindu-se la aspectele fundamentale are știrii radiofonice arata ca

acestea trebuie sa fie in primul rand factuale, adică ele conțin fapte adevărate, evenimente
care s-au întâmplat. In al doilea rand știrile sunt noutăți, ele răspunzând curiozității și/sau
necesității de a cunoaște informații de ultima ora. In al treilea rand știrile trebuie sa fie
interesante pentru un număr semnificativ de oameni. Astfel știrea poate fi definita ca:
„prezentarea unor evenimente, fapte sau opinii recente, care interesează un numar
semnificativ de oameni.”
Elaborarea unei știri presupune existenta informației, aceasta putând fi obținută de reporter
prin observare directa sau apelând la alte surse. Vasile Tarciuc arata ca metoda observării
directe este cea mai eficienta, pentru ca reporterul, fiind martor la eveniment, are posibilitatea
sa observe ăi sa interpreteze corect evenimentul. Atunci când nu este martor la eveniment, el
trebuie sa apeleze la alte surse pentru a obține informația.
Interviul pentru culegerea de informații are o cu totul alta conformație decât interviul
radiofonic. Dispare lansarea pe care o face de obicei jurnalistul și se pun direct întrebările in
legătura cu evenimentul respectiv mai multor surse, după care se face selecția informațiilor.
Dintre sursele de informare ale unui post de radio Vasile Traciuc menționează: sursele
interne, care includ reporterii de teren ai postului de radio, corespondenții care sunt angajați
ai postului și colaboratorii; sursele externe, care sunt formate in principal din agenții de
presa, dar pot cuprinde ăi alte instituții, birouri de presa, alte media; surse neidentificate, sau
protejate, formate din oficiali, frecvent necitați.
Revenind la specificul știrii de radio trebuie arătând ca acestea sunt tratate in doua forme ți
anume: știri flash, care răspund la principalele întrebări ale știrii: cine, ce, când, unde, cum și
prezintă elementele definitorii ale evenimentului. Acestea sunt scurte, ele avand ca
dimensiune a redactării scrise pana la 10 rânduri, iar ca durata a difuzării maximum 30 de
secunde. Flash-ul are structuri si dimensiuni diferite. Unele posturi private considera flash-
ul ca fiind foarte scurt, de dimensiunea unei fraze, a lead-ului, caz in care elementele de
detaliu lipsesc. La baza acestei alegeri sta ideea ca elementele suplimentare vor fi date,
oricum, de postul public, care prefera difuzarea știrilor care conțin cat mai multe informații.
Cea de-a doua forma este cea a stirilor complexe, care pe lângă elementele definitorii ale știrii
contine si elemente de continut, de detaliu. Acestea contin mai multe fraze, in care se cauta a
raspunde si la intrebarea de ce?, iar ca durata se pot intinde pana la 2 minute. De asemenea,
ele cuprind adesea si insert-uri.
Inserturile sunt formate din interviuri, reportaje, declaratii sau relatari care nu trebuie sa
depaseasca fiecare o durata prea mare. Ele au rolul de a completa sau argumenta o informatie.
Introducerea unui insert confera mai multa credibilitate evenimentului si completeaza stirea
prezentata in jurnal.
Ca si modalitate de transmitere stirile sunt grupate in: buletine de stiri cu o durata de 3 pana
la 5 minute si care cuprind, de obicei stiri flash si radiojurnale cu o durata de 15 – 20 minute,
care cuprind alaturi de stiri flash si stiri complexe, relatari si interviuri. Buletinele informative
se deosebesc de jurnalele de actualitati din televiziune prin faptul ca sunt mai scurte si se
repeta cu o mai mare regularitate. Ele se difuzeaza la intervale de o ora si sunt emisiuni de
sine statatoare. In cazuri cu totul speciale, atunci cand exista evenimente de importanta
majora , pot fi difuzate editii speciale,la alte ore decat cele programate, prin intreruperea
programului initial - programele radio au, de altfel, o mare flexibilitate.
Vasile Traciuc arata ca in urma cercetarilor facute de psihologi, s-au stabilit unele limite in
ceea ce priveste capacitatea de concentrare a omului pentru a percepe un material vorbit.
Materialele mai mari, care depasesc 7-8 minute, obosesc ascultatorul si atentia ii poate fi usor
distrasa de alti factori sau influente ale mediului in care se afla; de aceea , s-au cautat
mijloace de a-l deconecta dupa cateva minute de stiri. In acest scop se folosesc mai multe
mijloace,care au ca scop atragerea ascultatorului pentru a retine informatiile cuprinse intr-un
jurnal de stiri.
 Unele posturi de radio folosesc asa numitele „virgule”, care au rolul sa odihneasca
ascultatorul pentru a fi in masura sa recepteze bine urmatoarea serie de stiri. Alte posturi
folosesc aceste semnale dupa fiecare stire. In nici un caz nu este recomandata transmiterea
stirilor avand pe fundal muzica orchestrala. Motivatia este simpla; ascultatorul poate fi
deranjat de fundal, astfel incat atentia sa poate bascula de la text la muzica aflata pe fundal.
Referitor la scriitura stirii radiofonice, Irene Joanescu enunta sapte puncte ce sunt relevante
pentru intreaga scriitura a stirilor:
1. Scriitura pentru stirile radio este scurta si conversationala.
2. Fiecare stire incepe cu cel mai important fapt, desi stilul audio permite variatiuni pe
aceasta tema.
3. In radio, stirile sunt scrise deseori astfel incat sa poata permite incorporarea interviurilor
inregistrate ale surselor. Incercam sa scriem stirea astfel incat sa nu repete cuvant cu cuvant
ceea ce spune interlocutorul, sau, invers, inregistrarea sa repete ceea ce spune stirea.
4. Textul se compune astfel incat sa poata fi citit cu voce tare, iar cuvintele pe care le contine
trebuie sa fie usor de pronuntat.
5. Stirile radio sunt scrise pentru a fi auzite, deci trebuie sa fie clare. Ascultatorul nu poate sa
se reintoarca pentru a descifra ceea ce nu a inteles.
6. Stirile radio urmeaza unei conversatii standard privind structura frazei – inclusiv plasarea
numelui sursei, indicarea acesteia, la inceputul frazei in loc de sfarsit.
7. Stirile radio se concentreaza pe cele mai noi intamplari, de aceea ele sunt scrise la prezent.

Jurnalistii radio trebuie sa respecte regula celor 3 C: claritate, concizie, culoare și

tehnica scrierii în spirală .
In cuprinsul stirii se raspunde la intrebarile fundamentale la care nu s-a raspuns in
introducere. In stirea de radio se citeaza persoanele oficiale care fac declaratii sau se
introduce insert –ul cuprinzand o scurta declaratie. Atunci cand se introduce o persoana cu o
functie oarecare, intai se precizeaza functia si apoi numele persoanei. De asemenea, in
cuprinsul stirii nu vor fi repetate informatiile din introducere, si se recomanda folosirea
verbelor la timpul prezent.
Ultima parte a stirii (incheierea) cuprinde detalii mai putin importante.

Referitor la ierarhizarea stirilor intr-un buletin informativ, Vasile Traciuc arata ca

buletinele informative sunt difuzate in direct, pentru a asigura operativitatea in transmitere, o
inregistrare prealabila putand sa intarzie difuzarea unei informatii de ultima ora, sosita la
redactie.
Deoarece intr-un buletin de stiri sau radiojurnal sunt transmise mai multe stiri este important
sa nu incepem toate stirile cu raspunsul la aceeasi intrebare.
 2. Relatarea radio

Relatarea reprezinta acel gen publicistic care se afla la granita dintre stire si reportaj.
Relatarea este „un gen publicistic de informare, care permite prezentarea pe larg a
informatiilor despre un eveniment” . Ca si specific, relatarea presupune prezenta pe teren a
jurnalistului si realizarea unei documentari directe.
Majoritatea relatarilor trateaza subiecte despre a caror desfasurare se stie dinainte, fapt care
permite o predocumentare, adica o punere la curent a jurnalistului cu tema si persoanele
implicate in desfasurarea acestuia. Aceasta este urmata apoi de documentare, si anume de
participarea la eveniment, urmarirea desfasurarii acestuia. In final, poate avea loc si
o postdocumentare care consta in integrarea informatiilor intr-un context informational.

3. Reportajul radio

Evolutia profesionala a jurnalistului de radio presupune o anumita acumulare de experienta

redactionala. El porneste, de obicei, de la redactarea unei stiri radio, unde isi dezvolta
abilitatile scrisului „ pentru ureche”, iese in teren si realizeaza un sondaj, apoi un interviu la
care este necesara o experienta si o munca mai elaborata. In reportaj regasim genuri mai
accesibile cum ar fi sondajul sau interviul, combinate cu un anumit tip de ierarhizare a
informatiilor si un mod de prezentare a acestora cat mai coerent. Reportajul este un gen
jurnalistic in care talentul si experienta reporterului sunt elemente hotaratoare.
Reportajul a fost definit de mai multi teoreticieni ai genurilor jurnalistice, dintre care Vasile
Traciuc retine doua variante, care pot fi considerate relevante pentru specificul radioului.
Langlois considera ca: „ prin definitie, un reportaj raporteaza ceea ce se intampla si ceea ce s-
a intamplat. El prezinta un eveniment, o situatie, expune fapte”. O alta incercare de definire a
reportajului o face Michel Voirol care aprecia ca: „ regula de aur in reportaj este rigoarea
informatiilor si scopul redactarii unui reportaj este acela de a-i face pe cititori sa vada, sa
auda si sa simta ceea ce jurnalistul insusi a vazut, a auzit si a simtit” . Din combinarea
elementelor celor doua variante putem obtine o definitie mult mai potrivita pentru reportajul
radiofonic. Se poate spune ca reportajul este un „raport” facut de reporterul care se afla la
locul unde se intampla ceva, are loc un eveniment.

4. Interviul radio

Interviul este considerat in radio un gen jurnalistic fundamental, fiind prezent in majoritatea
emisiunilor. Dialogul dintre jurnalist si interlocutor reprezinta cel mai eficient mijloc de a
obtine si transmite o informatie catre public, mai ale in radio unde se lucreaza cu cuvantul
rostit. Nimic nu este mai convingator pentru ascultator decat informatia primita direct de la
intervievat, acesta fiind considerat ca prima si cea mai credibila sursa.
Interlocutorul poate fi o personalitate, care are exercitiul interviului, dar poate fi si un om
obisnuit care nu este un bun vorbitor, dar detine informatii pe care reporterul le transmite
publicului prin intermediul conversatiei.
Daca incercam sa definim interviul trebuie spus ca in teoria genurilor jurnalistice s-au dat mai
multe definitii.
Pe langa faptul ca interviul are rolul de a furniza informatii, de a fi o sursa majora de
informatii, in radio el capata o particularitate si anume el este prezentat publicului, aproape in
forma in care s-a desfasurat fiind element de sine statator in continutul programului. Interviul
este o conversatie in cadrul careia un jurnalist pune intrebari, uneia sau mai multor persoane
pentru a afla informatii, opinii, explicatii etc. si care permite cunoasterea unui fapt sau a unei
situatii. Fata de presa scrisa, interviul radiofonic nu poate fi „redactat” decat intr-o mica
masura. Nu exista posibilitatea reformularii unei idei si nu se poate completa, corecta sau
nuanta o afirmatie.
Metoda interviului a fost folosita cu mult inaintea aparitiei presei si este des utilizata in
diverse stiinte. Interviul de presa foloseste mijloace si metode, in functie de tipul media
pentru care este realizat. Interviul in radio capata alte conotatii prin prezenta efectiva a
intervievatului, cu vocea si tonul folosit, cu emotiile pe care le poate avea, cu ezitarile pe care
le manifesta atunci cand intrebarea adresata il surprinde sau il pune in incurcatura.
Radioul foloseste interviul mai mult de cat alte mijloace media pentru ca prezenta la microfon
a unei singure voci poate duce la monotonie, iar aparitia unei voci noi inseamna si un element
sonor nou, care de obicei capteaza atentia publicului.
Interviul in radio are mai multa credibilitate de cat atunci cand este reprodus prin tiparire,
unde un cuvant sau o afirmatie pot fi interpretate gresit de multe ori intentionat. Publicul unui
radio este mult mai numeros si mai eterogen de cat cel a unui ziar. Un post de radio are un
public tinta caruia i se adreseaza dar se stie ca acesta este uneori in miscare putand migra
foarte repede catre alte posturi.
Teoreticienii in domeniu Garvey & Rivers ,Langlois, au stabilit tipologii ale interviului in
functie de mai multe criterii, cu structuri mai mult sau mai putin arborescente.
Criteriile dupa care se poate stabili o tipologie sunt date de rezultatul relatiei reporter –
interlocutor.
Reporterul de radio foloseste modul de adresare directa cand realizeaza un interviu. Vorbeste
cu interlocutorul si in acest mod publicul devine martor la aceasta discutie.
Radioul se raporteaza diferit la publicul sau, atat prin structura programelor difuzate cat si
prin subiectele abordate. Un post de radio in FM are un public care prefera anumite tipuri de
programe, o muzica de un anumit tip si diferite modalitati de expresie publicistica. Postul
public are si el un public tinta, mai numeros si mai diversificat ca preferinte.
Tipologia interviului poate fi stabilita in functie de urmatoarele criterii:
Modul de realizare; relatia dintre reporter si intervievat; continutul comunicarii.
Modul de realizare este dat de circumstantele in care poate fi abordat subiectul si
interlocutorul ales de reporter care de multe ori hotaraste singur cum si cu cine realizeaza
interviul.
Interviul inregistrat ramane cel mai des folosi in radio pentru ca ofera posibilitatea unei
pregatiri minutioase inaintea inregistrarii, iar apoi poate fi prelucrat prin montaj, curatate de
„balbe” si repetitii suparatoare. Interviul inregistrat prezinta si marele avantaj ca se poate
constitui intr-o marturie si chiar in document sonor, ce poate fi pastrat in fonoteci pentru mai
mult timp, mai ales cand interlocutorul este o personalitate.
Interviul in direct este luat intervievatului direct in timpul emisiei, astfel incat apar unele
dificultati atat pentru reporter, care-si asuma un anumit risc in abordarea interlocutorului
pentru ca nu mai exista posibilitatea de a reveni, cat si pentru intervievatul emotiv la care pot
aparea unele inadvertente in exprimare.
Interviul prin telefon  este frecvent utilizat in radio pentru ca se inregistreaza o crestere a
operativitatii, fiind evitata pierderea unui anumit timp pentru deplasarea reporterului la locul
inregistrarii. Acest tip de interviu este transmis tot in direct si se realizeaza de cele mai multe
ori cu personalitati cunoscute. Tendinta transmiterii in direct a emisiunilor si implicit a
materialelor continute in emisiune este evidenta la majoritatea posturilor de radio pentru ca se
obtine un spor de operativitate si actualitate.

5. Ancheta

In teoria genurilor exista unele semne de intrebare in ceea ce priveste locul pe care-l ocupa
ancheta. Unii afirma ca ar fi o derivatie a reportajului, deci face parte din reportaj, fiind
identificat ca „ reportaj de investigatie”. Cei mai multi insa, au unele indoieli si incearca sa
separeu cele doua genuri. Justificarea o gasim in complexitatea acestui gen jurnalistic prin
faptul ca exista multe puncte de interferenta intre reportaj si ancheta. Astfel, in ancheta gasim
unele elemente de reportaj, dar scopul ramane diferit. Michel Voirol afirma ca reportajul
„ arata ” iar ancheta „ demonstreaza „ . Astfel spus, in reportaj „ se spune „ ce se intampla, iar
in ancheta „ se cerceteaza „ de ce s-a intamplat ceva.
In reportaj, reporterul exploreaza cotidianul iar in cazul anchetei, reporterul isi propune sa
cerceteze un fapt, sa afle adevarul in legatura cu acel fapt, de obicei o neregula. Ele este cel
care investigheaza, apeleaza la diferite surse, le verifica si propune de multe ori si solutii.
Exista o diferenta intre o ancheta judiciara ti una jurnalistica. In ancheta jurnalistica,
reporterul este cel care semnaleaza disfunctia respectiva, vine cu argumente prin care sustine
cele descoperite de el si atrage atentia publicului ascultator. Ancheta ramane un semnal de
alarma tras de jurnalisti, la o ilegalitatea sau neregula existenta intr-un domeniu.
Radioul a folosit acest gen jurnalistic mai mult dupa 1989, cand a fost posibil, de fapt, ca un
jurnalist sa investigheze anumite fenomene negative. Reporterul de investigatie trebuie sa
manifeste atractie fata de profesia de jurnalism, ceea ce presupune nevoia permanenta de
informatie. Rabdarea, calmul, autocontrolul devin esentiale in munca de investigatie, care
necesita timp si efort fizic.

Pentru radio, spatiul de emisie pus la dispozitia unui reporter de investigatie nu se poate
intinde foarte mult. Subiectele abordate se incadreaza de obicei in actualitatea unei
saptamani. La o ancheta se lucreaza cel mai adesea in echipa, fiecaruia revenindu-i cate o
zona din domeniul cercetat. O trasatura comuna majoritatii investigatorilor buni este credinta
ca cineva, cumva, lucreaza impotriva interesului public, iar ei trebuie sa porneasca de la
convingerea ca actul ilicit, conspiratia, nu pot fi ascunse pentru totdeauna.
Problemele legate de metodele folosite pentru obtinerea informatiilor nu sunt singurele de
ordin etic, cu care se confrunta reporterul de investigatie. Exista si problema limbajului
folosit in materialul realizat. Nu trebuie sa exagereze, sa inventeze, ci sa opteze pentru o
acuratete absoluta ceea ce presupune ca declaratiile sa fie reproduse intocmai, asa cum au fost
emise de sursa.
Un alt principiu peste care reporterul nu trebuie sa treaca este acceptarea mitei. Indiferent de
forma sau ocazie, va refuza, aceasta fiind cea mai comuna si mai periculoasa forma de
coruptie.
Ancheta radiofonica poate fi prezentata in programele unui post de radio local, teritorial sau
public. Important este ca subiectul abordat sa fie de interes pentru publicul tinta.
Pentru a stabili particularitatile anchetei este suficient sa reamintim cateva trasaturi specifice
scriiturii in radio si este clar ca se va aplica regula fundamentala, de a scrie „ pentru ureche „.
Fraza va fi configurata simplu, cu propozitii clare si fara exprimari pretentioase, cu un limbaj
accesibil. Ancheta pentru radio pe langa scriitura radiofonica mai are si alte particularitati.
Actualitatea este specifica majoritatii genurilor, dar in cazul anchetei se poate spune ca
deseori un subiect ramane in actualitate o zi din saptamana sau mai multe, timp suficient ca
un reporter sa faca investigatia. Subiectul unei anchete poate fi atemporal, nefiind legat de
activitatea de moment.
Oralitatea specifica radioului are si in cazul anchetei o mare importanta. Fiind vorba de
investigatie , se poate crede ca tonul folosit de reporter poate fi mai ridicat sau mai autoritar,
dar tocmai pentru ca avem de obtinut informatii de la unii chiar implicati intr-un fapt, trebuie
adoptat o atitudine neutra.
Concizia este specifica radioului, dar in cazul acesta devine obligatorie pentru ca intr-o
ancheta regasim mai multi intervievati : martori, oficialitati si sondaje realizate pe strada.
Apoi, avem in vedere ca apare si scriptul reporterului, care are o alta consistenta, ocupand
mult timp. Cel mai adesea asupra reporterului este exercitata o anumita presiune pentru a
reduce durata unei anchete. Unele anchete se pot impinge si pe un interval de timp de pana la
15 minute, dar in general este acceptata varianta optima de 4- 5 minute. In aceste conditii
concizia ramane hotaratoare.
Ritmul anchetei este dat de cursivitatea si logica introducerii interviurilor si vox-urilor
inregistrate in teren, dar si de conceperea unui script clar si coerent. Reporterul are sarcina sa
selecteze prin montajul final cele mai importante si semnificative pasaje pentru a da
cursivitatea si atractivitate materialului sau. Numai astfel ascultatorul devine curios si ramane
pe receptie pana la finalul anchetei.
Ancheta in radio nu poate avea un ritm cotidian ca cel al reportajului. Ancheta presupune un
alt volum de munca, mult mai complexa, in care, reporterul trebuie sa treaca prin mai multe
etape, cum ar fi colectarea informatiilor, verificarea, inregistrarile in teren, montajul si
elaborarea scriptului.
Ancheta in radio este evident mai putin detaliata decat ceas din presa scrisa, timpul alocat
intr-o emisiune fiind limitat de economia emisiunii, de desfasurator, dar in functie de
importanta subiectului investigat se pot face si unele exceptii.
Drumul parcurs de la concepere pana la realizare este anevoios. Reporterul intampina
obstacole nebanuite in demersul lui investigativ. Singura solutie pentru anchetatorul jurnalist
ramane organizarea riguroasa a muncii de investigare, care presupune o etapizare cat mai
precisa.
Alegerea subiectului este o prima incercare la care reporterul este supus. Cu cat subiectul
este mai interesant, cu atat calitatea materialului jurnalistic este mai mare. Este bine ca
subiectul sa fie ales in functie de semnificatiile si implicatiile avute in plan local, in zona de
interes a publicului.
Alegerea subiectului nu este pentru reporter o sarcina usoara, deoarece el are multe intrebari
la care-si raspunde cand se fixeaza asupra unui subiect.
Planificarea este o etapa complexa. In momentul in care este luata decizia de a merge mai
departe in realizarea anchetei, apare necesitatea determinarii scopurilor, care pot fi stabilite in
functie de experienta reporterului. Planificarea implica intelegerea si invatarea normelor din
domeniul aflat in studiu. Acest proces reprezinta de fapt construirea bazei.
Planul anchetei poate avea urmatoarea dispunere:
Problema – ipoteze – verificari –concluzie
In situatia unui subiect conflictual sunt urmarite :
argumentele partilor implicate – faptele – opiniile specialistilor- cine are dreptate
Documentarea este etapa in care reporterul trebuie sa inteleaga
domeniul anchetat. El apeleaza la biblioteci, statistici si alte materiale. O alta sursa de
documentare este literatura de specialitate si discutiile cu expertii pe domeniul vizat. In
documentare principala operatiune este valoarea surselor. Sursele se impart in doua mari
categorii – surse scriptice si orale.
Reporterii experimentati castiga incredere comportandu-se adecvat cu sursele. Tratamentul
politicos primit din partea reporterului le stimuleaza pofta de a da informatii.
Munca de culegere a informatiilor in etapa de documentare devine extrem de importanta si
utila pentru ca reporterul trebuie sa inregistreze toate declaratiile chiar daca nu este hotarat sa
mearga pana la capatul investigatiei. Aceste inregistrari vor fi utile la montajul materialului
final.
Alegerea unghiului de abordare este un element esential in abordarea subiectului. In functie
de unghiul ales, acelasi subiect poate influenta atat munca jurnalistului cat si concluzia la care
ajunge. De exemplu:
unghi larg     unghi restrans
- prostitutia pe Internet - prostitutia in Romania
Inregistrarea materialelor este un proces continuu, pentru ca orice declaratie este bine sa
ramana pe banda de magnetofon, iar interviurile cu persoanele „ cheie „ cele implicate in
subiectul investigat, devin documente sonore. Modalitatea principala de lucru in realizarea
unei anchete este intervievarea persoanelor si a martorilor implicati. Interviul reprezinta
principalul instrument de care se foloseste reporterul. Pot fi folosite interviurile prin intalnire
directa, in teren si prin telefon.
Montajul este operatia care cere reporterului multa atentie si rabdare. Din punct de vedere
tehnic este preferat montajul digital, pentru ca ofera posibilitatea separarii interventiilor, atat
auditiv cat si vizual, pe monitorul computerului, fiind posibila vizualizarea pauzelor dintre
interventii, unde va fi inserat scriptul.
Redactarea scriptului reprezinta conceperea unui text de catre reporter, care are rolul de a
completa o informatie din interventia unui interlocutor sau poate aduce o informatie noua.
Scriptul are si rolul de lega informatia si de a o face inteligibila. In acelasi timp face trecerea
de la un intervievat la altul.
Difuzarea anchetei se face prin integrarea sa in sumarul unei emisiuni informative sau intr-o
emisiune specializata. Ancheta are, insa, un pronuntat caracter informativ, astfel incat de cele
mai multe ori isi gaseste locul in emisiuni difuzate la ore de audienta maxima.

6. Comentariul
Comentariul este un gen jurnalistic de opinie, prin urmare opinia urnalistului iese in evidenta.
Comentariul aduce in atentia publicului un eveniment care a avut loc, este in desfasurare sau
urmeaza sa aiba loc in viitor. Comentatorul are sarcina sa faca o analiza pertinenta a
evenimentului sau faptului semnalat, sa comenteze fiecare element constitutiv si sa-si expuna
parerea .
Comentariul este prezent in majoritatea media, dar capata forme specifice. In presa scrisa
poate lua forma editorialului, cronicii, criticii, eseului. In radio, intervine concizia, conditie
obligatorie pentru ca publicul nu are prea multa rabdare. In aceste conditii sarcina
jurnalistului de radio devine mult mai dificila, pentru ca el trebuie sa spuna cat mai mult intr-
un timp cat mai redus. Un comentariu pentru radio nu trebuie sa depaseasca 2 minute, timp
suficient in care autorul poate dezvolta o analiza si lua o atitudine asupra subiectului
comentat.
Comentariu dobandeste in cazul radioului noi valente. Prin aparitia vocii celui care a redactat
textul, cu inflexiunile si tonul adecvat textului, cu ironia care se simte in voce atunci cand
este cazul, cu pauzele, care pot fi uneori semnificative. Si in cazul comentariului radiofonic
este evidentiata personalitatea jurnalistului. Acesta devine cunoscut prin stilul adoptat care
poate fi moderat sau incisiv, ironic, caustic uneori.
Comentariul radiofonic are anumite particularitati rezultate din specificul radioului.
Comentariul radiofonic nu trebuie sa de paseasca 2 – 3 minute. Publicul percepe mult mai
bine un text mai scurt, are rabdarea necesara sa asculte pana la sfarsit tot materialul, daca
acest prezinta si interes pentru el. un comentariu incitant devine tentant pentru un ascultator
chiar neavizat sau neinteresat de subiect.
Structura textului unui comentariu radiofonic poate fi cea clasica : introducere, continut,
concluzie.
In introducere este prezentat evenimentul. In cazul unui eveniment consumat putem
presupune ca mare parte din public este in tema, dar oricum ramane cealalta parte care nu stie
nimic. Putem spune ca in introducerea unui comentariu vom regasi o stire, care urmeaza apoi
sa fie dezvoltata in continut.
Continutul comentariului este reprezentat de analiza elementelor constitutive si argumentele
aduse de comentator, care pot fi pro sau contra. Aici apare opinia autorului, dar si
argumentele care vin in sprijinul opiniilor emise de el. tonul si plasticitatea limbajului devin
elemente decisive in valoarea unui comentariu.
Concluzia reprezinta „verdictul” , daca putem spune asa, la fenomenul sau faptul luat in
analiza de autor. Cel care redacteaza un comentariu poate sa incheie cu cateva fraze in care sa
sugereze solutii pertinente pentru rezolvarea unei situatii sau sa prezinte urmarile posibile ale
fenomenului semnalat.
Comentariul are un rol foarte important in radio pentru ca aduce multe completari la
informatia transmisa pe parcursul zilei. Comentariul ajuta publicul sa interpreteze corect, sa
descopere semnificatia unui eveniment .
Vasile Traciuc arata ca o anumita tipologie a comentariului radiofonic este greu de stabilit,
dificultatea fiind in localizarea comentariilor in emisiunile radio. Comentariul poate fi prezent
si intr-un jurnal de stiri, dar acesta ar trebui sa contina doar detalierea faptelor care au generat
un eveniment prezentat in stire, fara o implicare evidenta a redactorului, fara opinia lui.