ANALIZA DISCURSULUI POLITIC

Andrada Cristianna Buda-Stancu

MCRP, an II
Ce este discursul? Discursul este modul de utilizare a limbajului și a limbajului (limbaj non-
verbal, limbaj tehnic, vocabular divers), pe baza căruia actorii sociali își prezintă
interlocutorului o interpretare a unor fapte. În ceea ce privește utilizarea limbajului și a
limbajului specific pentru a influența unele fapte. Se poate spune că toate actele de
comunicare au o dimensiune discursivă, atâta timp cât afectează interlocutorii direcți și
indirecti într-o limbă sau într-o anumită limbă.

Noile teorii care se bazează pe arta vorbirii în public sunt de părere că este important
ca faptele ce se bazează pe o întâmplare reală să fie cele care constituie obiectul relatării
discursului. În ceea ce privește discursul, prezentarea acestuia trebuie făcută într-un mod
clar, concis, care să nu plictisească sau să fie banal.

Discursurile pot fi clasificate pe baza tipologiilor în două tipuri:

 discursul informativ – acesta are scopul de a oferi publicului informații noi în ceea ce
privește subiectul abordat; este recomandat ca acest discurs să nu supraaprecieze
informațiile pe care audiența deja le deține. Locțiitorul are datoria de a-și ajusta
informația oferită, dar și modul de prezentare în funcție de audiența pe care acesta o
deține, astfel evitându-se un limbaj mult prea conceptual, care ar putea fi greu de
urmărit chiar și de publicul specialist. Pentru ca acest tip de discurs să aibă un
adevărat succes, trebuie să îl prezentăm într-un mod personalizat. Abordarea unui
subiect care va un subiect mult prea general, nu v-a atrage atenția publicului, la fel
de mult cum v-a atrage atența un discurs care se bazează pe exemple concrete. Un
exemplu bun ar fi acela că un discurs ce se bazează pe efectul pe care îl au curele
de slăbire asupra oameniilor o să aibă un efect mult mai slab asupra publicului decât
dacă cazul acestor efecte ar fi prezentate din experiența unei persoane cunoscute
sau al unei persoane din public;
 discursul persuasiv – este folosit pentru a determina sau pentru a solidifica
convingerile pe care le are auditoriul. Pentru a apela la un astfel de discurs, este
nevoie să folosim argumente construite pe fapte, judecăți sau pe decizii personale.
Dacă se apelează la folosirea deciziilor personale, acestea trebuie să fie bazate pe
nevoi, soluții, dar și pe aplicabilitate.

În ceea ce privește tipul de prezentare al discursului sunt diferite tipuri la care putem
apela: discursul poate fi citit, redactat din memorie, prezentat din notițe (în cazul în care
discursul a fost redactat înainte și este nevoie să fie consultate elementele principale), dar
poate fi și improvizat.
 Există, de asemenea, și discursuri care necesită cititrea acestora, însă nu sunt
recomandate deoarce intonația în acestea nu o să fie una naturală, iar contactul vizual cu
audiența va fi inexistent. Pentru a putea fi evitate aceste mici impedimente, vorbitorul trebuie
să exerseze constant modul în care acesta vorbește, pauzele de care nevoie, dar și de a își
adopta modul în care susține discursul la informațiile pe cae vrea să le ofere audienței.

Dacă este folosită prezentarea din memorie, avantajul pe care îl are acest tip este
acela că audiența va fi impresionată de naturalețea folosită. Dezavantajul acestui tip de
discurs este acela că vorbitorul poate uita anumite informații care pot fi importante în
materialul pregătit.

Prezentarea în care sunt folosite notițe este indicată în cazul unui discurs elaborat,
acesta scriindu-și informațiile pe care le cobsideră necesare pe niște biletele, asigurându-se
că nu le omite în cadrul prezentării. Acest tip de discurs îi oferă vorbitorului o naturalețe, dar
îi și permite să își modifice informațiile pe baza reacțiilor publicului.

Prezentarea improvizată este cea mai puțin folosită în cadrul discursurilor, chiar dacă
folosirea acestui tip necesită o pregătire redusă în ceea ce privește informațiile oferite. De
cele mai multe ori, acest tip se folosește atunci când publicul alege să pună întrebări, iar
răspunsul oferit trebuie să conțină punctul de vedere ce a fost deja menționat, să fie
exprimat clar poziția susținută, argumentarea punctului de vedere pe baza unor informații
concrete (statistici, exemple, etc), toate acestea făcând ca poziția pe care o are acesta să fie
clarificată într-un mod cât mai rapid.

Discursul electoral este modalitatea principală prin care actorii politici pot genera
evenimente în campaniile electorale. Odată lansat în spațiul competitiv al unei campanii
electorale, discursul electoral urmează o „gramatică” tradițională care include „capitole”
atribuite unor protagoniști precum candidații, mass-media și „clasa media”. circulaţie.
(personalități din viața publică care comentează evenimente), alegătorii și diferitele lor
reprezentări Cu alte cuvinte, instituțiile și practicile discursului electoral existau deja, chiar
înainte ca acesta să devină „limbaj”.

Când ținem un „discurs” vehiculăm anumite fapte și în același timp caracterizăm

faptele la îndemână. Ne atribuim posturi atât nouă, cât și interlocutorilor noștri în funcție de
situația în care ne aflăm. Arătăm cât de implicați suntem în actul comunicării, cât de
important este pentru noi contextul în care comunicăm.

Discursul este politic atunci când se evaluează situațiile de interes public. În primul
rând, ceea ce distinge discursul politic de alte tipuri de discurs este convenția sa. Oricât de
„originale” ar fi conjuncțiile care provoacă acest discurs, ele sunt imediat normalizate prin
rangul instituției și comentariile adecvate reprezentanților instituției. Tot discursul politic
funcționează pe baza unor argumente convenționale care justifică rolul instituțiilor, pe de o
parte, și imaginea publică a celor care le reprezintă, pe de altă parte.

În al doilea rând, un discurs este politic dacă el însuși este considerat „adevărat” sau
corect. Mai mult decât orice altă formă de discurs, politicul transmite „versiunea corectă” a
unor fapte și angajamentul maxim al autorului față de veridicitatea conținutului. Declarațiile
politice spun adevărul „înaintea” conținutului propriu-zis.

Materialul discursului politic decurge din faptul că, în funcție de contextul comunicării, actorii
politici activează strategii specifice de credibilitate menite să transmită „adevărul”. De ce
„minciunile politice” sunt ridiculizate sau condamnate de opinia publică și de ce politicienii își
îndeplinesc adesea promisiunile fără a le ascunde? Poate pentru că politicienii nu trebuie
doar să spună adevărul, ci trebuie să fie percepuți de alegători ca pe cineva care spune
adevărul atât într-o situație dată, cât și, în general, indiferent de circumstanțe.

Politicienii își fac prea multe griji în legătură cu construirea încrederii în ei înșiși și
exagerează sau subestimează ceea ce oamenii vor să audă. Între timp, regimul media în
care activează actorii politici contribuie la dezvoltarea unor tehnici de încredere din ce în ce
mai sofisticate. Astfel, în timp ce în primele etape discursurile politice erau îndreptate către
„adevăr” după criterii ideologice, în epoca mediaizării, politica este un întreg aparat
tehnologic și peisagistic care produce „imagini ale adevărului”.

Politica nu se poate defini ca un ansamblu de sectoare izolate, căci în orice moment

o problemă socială poate deveni politică. Activitatea politică pune în prim plan conceptul de
comunicare, deoarece orice problemă poate să-și găsească soluționarea în urma unor
discuții care propun modalități de rezolvare sau tehnici și tactici de negocire.

S-a observat că discursul politic se află la intersecția a trei tipuri diferite de discurs:
discursul jurnalistului, discursul politicianului și discursul cetățeanului obișnuit. Scopul său
este de a crea o interpretare particulară a realității care este întotdeauna condiționată de
dobândirea sau exercitarea puterii. Dar comunicarea politică este amenințată de medierea
excesivă și de pericolul de a transforma politica într-un spectacol. Sondajele media pot
răsturna rezultatele alegerilor. Așa cum medierea politică poate dezvolta încrederea
publicului în conducătorii unei țări până la un punct de utopie, dezavantajul ei este o țară
care nu are încredere într-o clasă politică care simte ură și antipatie.

Discursul politic ridică problema statutului celui care îl produce, politicianul-

candidatdevenind stăpân „nu doar prin „manevrarea” iscusită a cuvintelor, ci şi prin funcţia
pe care oîntrupează, el ajungând în urma legitimării să fie „stăpânul” unor alegători”, arma
omului politic fiind cea „de a vorbi simplu fără a da impresia că, de fapt, vorbeşte mult”1

Problema controversată a influenței mass-media este pusă mai mult ca oricând în

campaniile electorale.Din punctul de vedere al candidatului, „prestarea mass-media”
înseamnă, în primul rând, pregătirea unei situații de mediatizare pentru candidat. Din acest
punct de vedere, candidații se referă la mass-media drept resurse formale. Pe de altă parte,
atâta timp cât candidatul are un „trecut mediatizat”, mass-media poate fi, de asemenea, o
resursă acumulată pentru candidat.

Identitatea politică „necesită două tipuri de acțiuni interactive: campanii de marketing

bazate pe cunoașterea consumatorilor/populare și procese competitive între multipli actori
politici angajați în conflicte constante pentru putere”2

1
Camelia-Mihaela Cmenciu, Strategii persuasive în discursul politic (2005), Iaşi, Editura Universitas
XXI, pg. 60

2
Camelia-Mihaela Cmenciu, Tendinte actuale în campaniile de relatii publice (2013), editura
POLIROM, pag. 94
 BIBLIOGRAFIE ȘI WEBGRAFIE:
1. Camelia-Mihaela Cmenciu, Strategii persuasive în discursul politic (2005), Iaşi, Editura
Universitas XXI
2. Camelia-Mihaela Cmenciu, Tendinte actuale în campaniile de relatii publice (2013),
editura POLIROM
3. https://www.academia.edu/17272089/Analiza_discursului_politic (accesat la data de
20.01.2023)
4. https://www.ssoar.info/ssoar/bitstream/handle/document/7165/ssoar-commargps-
2007-2-necula-discursul_politic_actual_-_intre.pdf?
sequence=1&isAllowed=y&lnkname=ssoar-commargps-2007-2-necula-
discursul_politic_actual_-_intre.pdf (accesat la data de 20.01.2023)
5. https://www.rasfoiesc.com/business/marketing/comunicare/ANALIZA-DE-DISCURS-
POLITIC-Ana98.php (accesat la data de 21.01.01.2023)