I.

CONCEPEREA ȘI PLANIFICAREA EMISIUNII MAGAZIN:

CORELAȚIA POLITICII EDITORIALE CU AGENDA
PUBLICULUI

Obiective de referință:
1. Corelarea politicilor editoriale cu agenda publicului
2. Etapele de concepere și planificare a emisiunii Magazin TV

1. Corelarea politicilor editoriale cu agenda publicului

Conceperea și planificarea emisiunii pornesc de la clasificarea unor astfel de produse TV,

ținând cont de cel puţin patru condiţii de bază: a) varietatea tematică; b) nivelul de implicare
al furnizorului de mesaj în configurarea amplitudinii de înţelegere a acestui mesaj de către
telespectator; c) elementele de genuri jurnalistice folosite la realizarea emisiunii; d)caracterul
monologic sau dialogic al actului de transmitere a mesajului.
a) Varietatea tematică a emisiunilor Magazin este generată de trei factori: primul se
regăseşte în concepţia şi statutul TV, cel de-al doilea – în politica editorială de anticipare a
aşteptărilor telespectatorilor, cel de-al treilea vizează structura monotematică sau politematică a
unei emisiuni propriu-zise. Primului factor datorează emisiunile magazin clasice: cognitive,
educative, de cultură, pentru bărbaţi şi femei, de divertisment. Cel de-al doilea factor a dat
naştere Magazinelor lifestyle (Stil de viaţă). Termenul a fost introdus în 1950 ca un derivat din
cel al stilului în artă reciclat de industria „culturii de masă” şi transformat dintr-o categorie
estetică într-o calitate a consumului de mărfuri. Or în această „industrie a culturii”, fiind
implicată şi mass-media, TV a venit în casele telespectatorilor cu emisiuni din lumea mondenă,
despre modă, automobile, lumea afacerilor, consum, shoping, bonton, tainele sănătăţii, călătorii
exotice, muzică, poveşti de success, lumea filmului etc. Cu alte cuvinte, interesele publicului
dictează deja politicile editoriale și TV tradițională nu poate rezista acestei presiuni. Apropo,
termenul Magazin vine în TV din presa scrisă. Pentru a ne convinge de flexibilitatea politicilor
editoriale, e de ajuns să urmărim ceea ce se întâmplă în păresa românească, de exemplu, în care
găsim:
Reviste pentru bresle şi categorii sociale - Magazin agricol, Magazin funerar, Business
magazine; Reviste de cultură - Dosarele Istoriei, Magazin Istoric; Reviste literare - SCI-FI
Magazin; Reviste de ştiinţă - Terra Magazin; Reviste financiare - Business Magazin; Reviste
pentru copii - Minimax Magazin; Reviste pentru adolescent – Popcorn; Reviste pentru femei –
Unica; Reviste despre celebrităţi – Story; Reviste de modă - Beau Monde; Reviste de lifestyle -
Best Magazin; Reviste de - Bucătăria pentru toţi.
Cât priveşte structura monotematică sau politematică a Magazinului, aceasta depinde de
numărul de subiecte incluse, dar şi de varietatea lor. Astfel, un Magazin de cultură va găzdui
subiecte din lumea teatrului, muzicii, artelor plastice etc. O emisiune consacrată sănătăţii va
insera sfaturi ale medicilor, reţete, sugestii pentru un mod de viaţă sănătos etc. Există, însă şi
Magazine care au un singur subiect, reportajul principal, în jurul căruia se desfăşoară
dezbaterile, investigaţiile, cometariile. Magazinele politematice sunt cele de actualităţi, mai
cunoscute şi ca bilanţ săptămânal al principalelor evenimente sau subiecte. Exemple ar fi
newsmagazinele sau emisiunile gen almanah de popularizare în diferite domenii.
 b) Nivelul de implicare al furnizorului de mesaj în configurarea amplitudinii de
înţelegere a acestui mesaj de către telespectator îl putem identifica în textul jurnalistic ce se
prezintă ca un material produs de un comunicator profesionist (de obicei, un jurnalist) cu
intenţia de a informa, forma, convinge sau distra publicul. Patrick Charaudeau, în A
communicative conception of discourse, Discourse studies, defineşte câteva tipuri de mesaj
pe care prezentatorul unei emisiuni îl poate elabora, ţinând cont de scopul pe care vrea să-l
obţină în relaţia emiţător-receptor. Astfel, pentru a părea credibil el însăşi, dar şi pentru a
face credibil mesajului livrat, prezentatorul, în opinila lui Charaudeau, poate apela la mai
multe atitudini discursive. Prima ar fi atitudinea de neutralitate care îl îndeamnă să şteargă
din discursul său orice urmă de judecată de valoare sau evaluare personală. „Aceasta este
atitudinea martorului care vorbeşte în stil de raport (mod de constatare), raport cu privire la
ceea ce a văzut, a auzit, a încercat. În acest caz, discursul mărturie este un discurs al
adevărului „în primă instanţă“, care, prin definiţie, nu poate fi pus la îndoială”, menţionează
cercetătorul francez. A doua ar fi atitudinea de distanţare care va ghida receptorul să adopte
punctul de vedere imparţial al unui specialist care vine cu analize fără pasiune, de expert,
pentru a explica motivele unui fapt, pentru a comenta rezultatele unui sondaj sau pentru a
demonstra o teză. A treia ar fi o atitudine de angajament prin care jurnalistul, prin alegerea
cuvintelor sau a argumentelor, ori prin modilarea evalutivă a discursului său se impune ca un
subiect vobind din convingere. Adevărul, aici, este confundat cu puterea de convingere a
celui care vorbeşte, iar acest adevăr ar trebui să influenţeze destinatarul. Magazinele TV
marcare de ultimele două atitudini pot fi numite sugestive, adică din cele care au puterea sau
calitatea de a deştepta sugestii, care inspiră sau stârnesc anumite reprezentări sau idei, care
sugerează.
c) Elementele de genuri jurnalistice folosite la realizarea emisiunii sunt deseori folosite în
diferite tipuri de magazin pentru a furniza atitudini, expertize, soluţii şi concluzii vis-a-vis de
subiectele inserate. Prin transferul de autoritate, invitaţii în studio adaugă plusvaloare şi
abilităţii prezentatorului de a selecta cele mai actuale teme sau probleme pe care ar dori să le
discute sau să le dezbată în cadrul emisiunii. Interviurile, uneori în controversă, comentariile,
anchetele, ştirile în urmărire ajută la crearea unei dramaturgii cu toate elementele sale
constitutive: anunţarea temelor, conflictul, punctul culminant, deznodământul. Amalgamul
dialogic şi investigativ este specific, în deosebi, Magazinelor săptămânale de bilanţ al
evenimentelor principale (24 într-o oră – Digi24). În acelaşi timp, cronicile, eseurile, schiţele
de călătorie, schiţele portret, articolele istorice, rezumatele vulgarizate ale noutăţilor din
domeniile ştiinţelor şi artelor etc. conferă Magazinului audiovizual caracterul distinct adecvat
scopului propus de realizatorii lui.
d) Caracterul monologic sau dialogic al procesului de transmitere a mesajului este ales în
dependenţă de caracterul subiectelor (atemporale, orientate spre un public precis pasiv, care,
satisfăcându-şi curiozitatea, doar recepţionează informaţia fără a fi obligat să reacţioneze la
ea prin modificări de viziuni sau de comportament) sau de actualitate, din imediata apropiere
temporală sau spaţială, care ar putea influenţa cumva viaţa telespectatorului sau ar produce
modificări de atitudine ori ce comportament din partea lui. Unele emisiuni, cum ar fi cele
pentru tineri, copii, gospodine, sau care sunt destinate hobby-urilor, deşi sunt realizate doar
de un prezentator care transmite mesajul într-un format monologic, ar putea fi plasate şi la
polul opus – cel dialogic - în cazul în care acest prezentator joacă şi rolul de animator printr-
un permanent apel, invitând telespectatorul să imite ceva, să realizeze ceva împreună cu vis-
a-vis-ul de la micul ecran – cu alte cuvinte, prin necontenite mesaje de solidaritate
comunicativă.
2. Etapele de concepere și planificare a emisiunii Magazin TV
Pentru începători, cel mai important lucru de care trebuie să ţină cont atunci când îşi
propun să aştearnă pe hârtie o concepţie de emisiune video-magazin, ca, de altfel, şi în cazul
altor produse de televiziune, este să-şi viseze mai întâi ideea, să-şi asume un angajament
interior faţă de specificul creaţiei vizuale. Definind ceea ce înţelegem prin idee, înţelegem că
esenţa ei include creativitate și originalitate, aplicate la dramaturgie. (De l'idée au scenario.
Doc Comparato. l’art d’écrire pour la télévision et le cinema. Traduit du portugais par Luc
Boëls)
Nu este nimic mai simplu şi mai complex decât o idee. Prima reflecţie ar fi să considerăm
că elementul cel mai evident pentru a inventa ceva este talentul. Ideea este un proces mental,
rodul imaginaţiei noastre. Din secvenţa de idee se naşte creativitatea; idea şi creativitatea ca baza
oricărei lucrări artistice. Originalitatea va face un text diferit de un alt text şi diferenţele-cheie
individuale vor fi stilul, se vor rezuma în stilul lui. În televiziune, pentru a putea obţine o idee, ar
trebui să gândeşti în imagini. Apoi interpretăm aceste imagini cu ajutorul cuvintelor. Desigur,
este la fel de esenţial ca în procesul de identificare a unei viziuni originale să încerci a judeca cu
gândurile telespectatorului, cu aşteptările lui, cu interesele şi cu ceea ce îl poate surptinde.
Specificul imaginațiri vizuale se ascunde în primatul imaginii. Ori, aşa cum constată savantul
român Lucian Ionică în amplul studiul Imaginea vizuală. Aspecte teoretice, „imaginea are un
înţeles al ei, independent de cel al realităţii reprezentate, este înţelesul creat de autor. Această
imagine nu este un duplicat, o copie a „ceva” aflat în afara ei, ci un text vizual cu propriile sale
tensiuni şi exigenţe.” Imaginile „de factură jurnalistică sunt, în primul rând, documente, rostul
lor este să arate când şi unde s-a petrecut un lucru important. Dincolo de acestă obligaţie, cele
mai reuşite dintre imaginile de presă oferă şi o viziune asupra lumii, exprimate prin simboluri
care, în câteva cazuri, au marcat o generaţie. Forţa lor vine, probabil, din caracterul autentic,
neregizat, nepremeditat. Există o sinceritate a faptelor şi situaţiilor, care permite unei idei să-şi
găsească astfel calea spre a ieşi la lumină”. Concepţia emisiunii este alcătuită din acele elemente
care sunt repetitive în interiorul emisiunii, pe baza cărora se poate caracteriza emisiunea, lasând
exprimării artistice, publicistice, posibilitatea ca la fiecare ediţie să fie adusă cantitatea de creaţie
şi de originalitate.

Elementele componente ale concepției sunt:

1. Titlul programului. 2. Descrierea formatului. Formatul este un proiect cominicaţional,

elucidând o manieră de alegere şi asamblare de conţinuturi prin care se caută personalizatea
emisiunii, întărirea capacităţii de a atrage şi reţine publicul. 3. Durata. 4. Frecvenţa şi
numarul de ediţii. 5. Poziţia în grilă (ziua şi ora.) 6. Publicul ţinta: se stabileşte:– Vârsta; –
Rezidenţa; – Nivelul de instruire; – Audienţa scontată (dupa primele 4 ediţii). 7. Motivaţia
editorială şi artistică. 8. Conţinutul care trebuie să aibă sinopsisul (povestea pe scurt a
emisiunii), concepţia regizorală asupra ei şi modalităţile regizorale. 9. Personajele principale
(Moderatori, invitaţi). 10. Locul de filmare. 11. Tipuri de producţie.
Productiile se grupeaza dupa cateva categorii majore:
a) Dupa loc: - productii de teren; -productii de studio,
b) Dupa modul de distribuire: -producții în direct; - producții înregistrate; - producții care
simulează transmisia în direct (live-on-videotape), realizate în condiții de transmisie în direct,
dar difuzate ulterior, c) Dupa metoda de producție (echipamente necesare): - producții cu o
cameră; - producții cu mai multe camere. 12. Resurse de producție necesare: - umane; -
artistice; - tehnice. 13. Desfasurătorul cadru. Se întocmeşte de producător. Dar poate fi
elaborat chiar de către realizatorul emisiunii. Este vorba despre o idee de realizare a unui
anumit tip de emisiune, idee ce vine din partea unui redactor. În asemenea cazuri, el este
acela ce întocmește și desfășuratorul emisiunii și îl prezintă producătorului. 14. Elemente
care ţin de valenţele şi oportunitățile emisiunii (valoarea artistică, documentară, inedită, de
patrimoniu, costurile mici, medii, mari, foarte mari, durata producţiei, difuzarea şi bugetul).
Programul denumește, în general, o singură producție, este un termen echivalent cu cel de
emisiune de televiziune Pentru ca emisiunea Magazin să prindă viață ca format, ea trebuie să
respecte acele elemente care se repetă în fiecare ediţie, dându-i identitate şi deosebind-o de
alte emisiuni cu tematică similară. Un specific al Magazinului este că ediţiile lui devin seriale
specializate în care „Decuparea lumii în entităţi depinde în mare măsură de intenţii şi
cunoştinţe.” (Lucian Ionică, Imaginea vizuală. Aspecte teoretice, Editura Marineasa
Timişoara, 2000)

Bibliografie
1. Bejan S. Tehnici de realizare a emisiunilor de televiziune. Bucureşti: Editura Fundaţiei
România de Mâine, , 2008
2. Ionică Lucian, Imaginea vizuală. Aspecte teoretice,Editura Marineasa Timişoara, 2000.
3. Charaudeau, Patrick, A communicative conception of discourse, Discourse studies, vol.4,
number3, SAGE Publications, London 2002., http://www.patrick-charaudeau.com/A-
communicative-conception-of.html
4. Кузнецов Г.В., Цвик В.Л., Юровский А.Я. Телевизионная журналистика.
Редакционная коллегия. Издательство Московского Университета «Высшая
школа», 2002