Universitate de Stat din Moldova

Facultatea de Istorie și Filosofie

CULTURA ÎN
SECOLUL AL XIX-LEA

Cristina GHERASIM,
dr., lect. univ.
SECOLUL XIX-LEA
 Sursele romantismului
• Din perspectivă istorică romantismul
este considerat :
 O reacție artistică la consecințele
Marii Revoluții Franceze (1789-1799)
O reacție la dominarea puterilor
despotice.
O reacție la efectele revoluției
industriale
 ROMANTISMUL
Romantismul este o mișcare artistică și filozofică apărută în
ultimele decenii ale secolului XVIII în Europa, care a durat mare parte
din secolul XIX. A fost o mișcare contra raționalismului care marcase
perioada neoclasică, ce se va pierde la apariția spiritului romantic. Inițial,
doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai târziu forma
unei mișcări. Autorii romantici au scris din ce în ce mai mult despre
propriile lor sentimente, subliniind drama umană, iubirea tragică, ideile
utopice. Dacă secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate și rațiune,
începutul secolului XIX va fi marcat de subiectivitate, de emoție și de eul
interior.
Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment așa-
zis romantic înainte de răspândirea sa efectivă, fiind numiți de aceea pre-
romantici. Printre aceștia se află Francisco Goya și Bocage.
Romantismul apare inițial în zona care va fi mai târziu
Germania (mișcarea a avut și ea o importanță fundamentală în unificarea
germană prin mișcarea Sturm und Drang) și în Anglia.
Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte
și a marcat în special literatura și muzică (deși romantismul se manifestă
în aceste arte mai târziu decât în altele). Când curentul a ajuns în școli, au
apărut critici împotriva idealizării de către acesta a realității.
 Particularităţi ROMANTISMULUI:
- libertatea de creaţie, refuzul normelor şi al regulilor
impuse de clasicism;
- afirmarea individualităţii, a originalităţii şi a
spontaneităţii;
- cultivarea sensibilităţii, a imaginaţiei. Gândirea
romantică se întemeiază pe nevoia de eliberare a eului de orice
fel de constrângeri (religioase, politice, sociale, estetice,
morale);
- egotismul. Actul de creaţie este înţeles ca
interiorizare, ca autocontemplare, întoarcere către sine.
Schelling afirma că pentru a ajunge să cunoşti adevărul, lumea
înconjurătoare, trebuie să te cunoşti mai întâi pe tine. El îi
acordă un rol privilegiat artistului care, animat de o
misterioasă energie creatoare, are menirea de a reface unitatea
dintre om şi natură. În viziunea romanticilor, raţionalismul şi
apariţia civilizaţiei moderne de tip industrial (a doua jumătatea
a sec. al XVIII-lea), l-au înstrăinat pe om de natură, de
semeni, de el însuşi;
- amestecul genurilor, al speciilor şi al stilurilor;
- cultivarea antitezei (trecut – prezent, înger –
demon, omul superior – omul comun);
 Particularităţi ROMANTISMULUI:
- personaje excepţionale în împrejurări excepţionale. Se observă la
romantici predilecţia pentru personaje puternic individualizate, cu calităţi sau defecte
ieşite din comun, aflate în conflict cu societatea, cu ele însele sau cu Dumnezeu.
Adeseori, eroul romantic este un inadaptat, neînţeles de societatea în care trăieşte,
izolat (apare sentimentul singurătăţii). Alteori este prins între tendinţe şi aspiraţii
contradictorii, ce îl pot împinge până la dedublare sau nebunie. Apar în creaţiile
romanticilor personaje din toate mediile sociale. Se remarcă interesul pentru
ipostazele excepţionale ale umanului: titanul, demonul, geniul;
- ironia romantică. Dezgustat de realitatea în care trăieşte, artistul are
tendinţa de a se refugia într-o lume imaginară, pe care şi-o construieşte în funcţie de
propriile dorinţe şi idealuri. Romanticul se retrage, pentru a fi departe de realitatea
meschină, chiar şi pentru o clipă, în lumea visului, în trecutul istoric, în natură.
Conştientizează însă că acest univers al fanteziei nu este durabil (ci doar o soluţie de
moment) şi atunci îl supune deriziunii, atitudine cunoscută sub numele de ironie
romantică;
- cultul Antichităţii. Romanticii priveau Antichitatea ca pe un spaţiu al
frumuseţii şi armoniei, ca pe o lume paradisiacă, întemeiată pe comunicarea între
uman şi divin, sau ca pe un univers tragic, dominat de geniul lui Orfeu, simbol al
durerii universale (întâlnit şi în poezia lui Eminescu – „Memento Mori!”);
- interesul pentru specificul naţional şi pentru folclor, legende,
mituri, basme, simboluri. Filosoful german Herder arată că originalitatea unui autor
sau a unei literaturi rezultă din valorificarea elementului naţional;
 Particularităţi ROMANTISMULUI:
- interesul faţă de trecutul istoric şi faţă de spaţiile exotice (în primul rând faţă de
Orient);
- contemplarea naturii. Natura constituie pentru romantici cadrul marilor
experienţe (dragostea, moartea), dar şi locul de refugiu al inadaptatului măcinat de răul
secolului. În literatura romantică sunt înfăţişate două ipoteze ale naturii: natura
protectoare dar şi natura ostilă, indiferentă la suferinţele omeneşti;
- în romantism se impune un cult al sentimentului, iubirea fiind trăirea
supremă. Stările de suflet asociate iubirii sunt contradictorii, aşa cum chipul femeii
iubite este când demonic, când angelic, trezind fie dispreţ şi repulsie, fie adoraţie şi
evlavie;
- interesul pentru redarea culorii locale;
- cultivarea visului. Visul constituie pentru romantici esenţa existenţei, în timp
ce realitatea devine iluzie, aparenţă. Visul, în forma reveriei, este şi stare de creaţie.
- fascinaţia misterului şi gustul pentru fantastic. Preferinţa pentru fantastic
satisface interesul romanticului faţă de ceea ce este straniu, neobişnuit, ţine de sfera
excepţionalului;
- preferinţa pentru nocturn. În timp ce clasicul este un spirit diurn, romanticul
este fascinat de elementul nocturn ce poate constitui cadrul unor experienţe mistice,
erotice sau terifiante. Motivul nocturn se asociază cu atracţia pe care o exercită, asupra
spiritului romantic, cosmosul, astralul: luna şi stelele sunt frecvent invocate, apărând
ideea că adevărata patrie a sufletului omenesc, este cerul;
 Romantismul cultivă evadarea din lumea reală în cea
mitică întru-un spaţiu şi timp abstract, de aici rezultând specificul
unor teme:

Tema istoriei

Evadarea într-un timp istoric naţional sau universal care era de foarte
multe ori idealizat, întrucît din trecut se desprind modele comportamentale şi
idealuri : libertatea, sacrificiul de sine, puterea exemplului inaintaşilor faţă de
contemporani.
Starea dominantă este aceea a zădărniciei, inutilităţii, a trecerii
universale, a dezvoltării ciclice şi irepetabile.

Sobieski şi românii, Costache

Scrisoarea III, Mihai
Negruzzi
Eminescu
 Tema filozofică

Un registru problematic deosebit de variat expimă însăşi complexitatea

universului, meditaţii asupra timpului care este suportul existenţei, finit şi infinit,
asupra spatţului, vieţii, sensului ei, raportului dintre om si divinitate, problemele
fericirii, morţii, sensul şi scopul cunoaşterii.

TIMPUL= supratema operei

Fugit irreparabile tempus

Vanitas vanitatum
Fortuna labilis
 Tema naturii
Natura este un cadru propice de meditaţie, de melancolie, de interiorizare, de
trăire superlativă, unică şi de contemplaţie.
Romantismul manifestă preferinţă pentru un peisaj exotic foarte montat, floral,
viu, pitoresc.
Moment predilect al stării de vrajă în natură este acela al nopţii, astfel
romantismul conturează o multitudine de motive favorizante relaţiilor totale dintre eu şi
natură, de aici reiese motivul cadrului nocturn.
Scriitori preromantici sunt: în Anglia, Joung, în Franţa A. De Musset creatorul
cilului liric „Noptile”, iar in Germania Novalis cel mai mare poet al nocturnului.
Sub semnul nocturnului se definesc şi alte motive, precum cele cosmice,
luminoase cu preponderent motivului luminii, motivului nocturn şi selenar, steaua şi
luceafărul ca un punct de referinţă a trecerii macrocosmicului.
Mai apar şi motive vegetale: floarea albastră, florile de tei, florile de nufăr,
motive acvatice: izvorul, lacul, marea.
 Tema iubirii
Profund asociată cu aceea a naturii întrucât împlinirea visului de iubire
este raportată la un peisaj natural, feeric, intim, uneori deschis spre misterul
cosmic, din natură poetul îşi găseşte un punct de referinţă pentru interiorizarea
trăirii sale intime.
În lirica romantică sentimentul dominant este al iubirii pentru că aceasta
era privită ca o cale specific umană de implinire, deci de cunoaştere a misterului
existenţei.
Nostalgia spre absolut sau ideal era frecvent substituită de nostalgia spre
o iubire ideală sau pierdută, de aici şi natura speciilor : meditaţie intima, pastelul.
Motivul dominant al iubirii, dar cu extinţie şi în alte motive, este cel al
visului, acestuia i se coordonează motivul dorului din literatura română, norocului
ce exprimă o fericire trecătoare, întrucât şi iubirea este supusă trecerii timpului.
De aici rezulta motivul trecerii în care femeia apare ca înger cu ochi albaştri şi
părul blond în opoziţie cu bărbatul care apare ca un demon cu ochi negri.
În literatura română se regăsesc teme şi motive ale literaturii populare :
relatia om natură, motivul zburătorului, mitul iubirii.
Specii ale literaturii populare realizează o spectaculoasă înnoire a
literaturii culte prin transferul în literatura cultă a literaturii populare şi adaptarea
aceasta literaturii romantice, astfel ei redescoperă miturile care vor fi înzestrate cu
sensuri moderne.
 Alfred de Vigny
(1797-1863)
- promotor al romantismului;
- „Singurul romantic care a avut
idei generale și mai ales o
concepție de viață bine gândită,
personală filosofică”
Ferdinand Brunetiere
- lirica sa este grava, sobră,
reflexivă, concentrată și
abordează teme majore ca:
destinul geniului, sensul
existenței, viața , moartea;
- Opera: Chatterton (un poet care
s-a sinucis la 18 ani)
 Alfred de Musset
(1810-1857)
- unul dintre reprezentanții
marcanți ai romantismului
francez;
- a scris opere de teatru: Un
spectacol în fotoliu, Capriciile
Mariannei, Cu dragostea nu-i de
glumit, Lorenzaccio (dramă
istorică în 39 de tablouri –
Florența Renașterii) etc.
 Victor Hugo
1802-1885
- poet, dramaturg și romancier
francez;
-a fondat ziarul Conservateur;
-simpatizant al Republicii, a fost
exilat de Napoleon al II-lea în
Belgia;
- Romane: Mizerabilii și Notre Dame
de Paris;
-Drame și tragedii: Cromwell,
Hernani, Marion Delorme, Regele
petrece, Ruy Blas, Burgavii etc.
 George Gordon Byron
(1788-1824)
- reprezentant al
romantismului englez;
- Opere:Pelerinajul lui
Childe Harold și Don Juan
 Mihail Lermontov
(1814-1841)
- descrie tabloul înaltei
societăți ruse;
- problema dragoste,
neîncrederii geloziei;
Opere: Mascarada,
 A. Pușkin
(1799-1837)
influențat de Shaskespeare
și de evenimentele din
Imperiul Rus;
Opere: Boris Godunov,
Mozart și Salieri,
Oaspetele de piatră,
Rusalka (mici tragedii)
 B.P. Hașdeu
(1836-1907)
- un îndrumător al vieții
teatrale românești;
- promovează îmbogățirea
repertoriului original,
reflectarea caracterului
politic și moral al unei epoci;
- Opera: Răzvan și Vidra;
 Vasile Alecsandri
(1821-1890):
-reprezentat al
teatrului romantic;
- Opera de bază:
Despot Vodă,
Chirița în provincie,
Piatra din acasă etc.
 Caracteristicile picturii romantice

-Căutarea de exotic, de -Exprimarea senzațiilor -Accentuarea

sălbatic; extreme, paradisurile originalității artistice;
-Căutarea unui refugiu artificiale și naturalețea
în religie sau în natură; în aspectul său -Variabilitatea naturii și
rudimentar; a sentimentelor;
-Pasiunea pentru
afirmarea - Lansarea în aventuri
sentimentului; și îmbarcarea în nave -Evidențierea
cu destinația polilor întâmplărilor
imprevizibile.
Manifestarea romantismului în pictură

1) Este succesor imediat al neoclasicismului

2) Introduce gustul pentru medieval și mister,

dar și pentru pitorescul și sublimul din
natură

3) Un rol de vază îl ocupă imaginația

individuală ce dă frâu liber sentimentelor și
înlocuiește abordarea intelectual-rațională
a neoclasicismului
 Francisco Goya

• Primele manifestări romantice în pictură le

regăsim la pictorul spaniol Francisco Goya –
în cea de a doua etapă a creației sale.
Francisco Jose de Goya y Lucientes s-a
născut la 30 martie 1746 în Aragon Spania.
Acesta a fost un important pictor și creator de
gravuri spaniol, el servind mult timp ca artist
al curții regale din Spania.
• Francisco Goya ar fi rămas probabil creator
al unei picturi liniștite și echilibrate, dacă nu
s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume
și îl eliberează de convenția picturii oficiale.
La aproape 50 de ani, Goya pornește într-o
incursiune în adâncurile misterioase și
zbuciumate ale sufletului omenesc.
Familia lui Carol al IV-lea
 Perioada după ce pictorul spaniol își
pierde auzul este considerată ca cea
a apogeului creațiilor sale, dominate
de teme triste, inspirate din realitatea
epocii, motiv pentru care sunt
cunoscute precum “Picturi Negre”.

Secretele ‘’Picturilor Negre’’

‘’Sabatul vrăjitoarelor’’

‘’Bătrânele’’
 “Un pelerinaj la San Isidro”

“Capetele într-un peisaj”

“Procesiunea Sfântului Ofici”

“Soartele”
“Doi oameni bătrâni”
“Saturn devorâdu-și copii”

“Doi bătrâni mâncând supă”

 Maniera dramatică a pictorului de redare a

„realității” este evidentă în cele 14 scene pictate
între anii 1821-1823, printre care se află “Saturn
devorându-și copii” și “Doi bătrâni mâncând
supă”.
 Creațiile lui sunt considerate de-a dreptul macabre
pentru unii, dar valoarea lor este unică, fiind
precursorul picturii moderne și o sursă de inspirație
pentru urmașii săi.
 Theodore Gericault
• Theodore Gericault – s-a născut la 26
septembrie 1791 Rouen, Franța. El a
fost un important pictor și litograf
francez, exponent al romantismului în
pictură.
• Creația lui Gericault poartă semnul
transformărilor istorice al unei epoci
marcate de contradicții. Operele
artistului reprezintă, sub anumite
aspecte, o continuare a drumului ales de
Jaques Louis David, deși cuprind
accente inovatoare.
Una dintre cele mai apreciate creații ale
sale, pentru care a primit și medalia de
aur este”Ofițer de vânători din garda
imperială” realizată în anul 1812, în
care este reprezentat un eroic ofițer, ce
făcea parte din garda lui Napoleon.

Pictorul iese din tiparul epocii, prin

orientarea către o singură scenă și nu
către întreaga luptă, cum se proceda
anterior.
O altă pictură de mare valoare a lui Gericault este “Pluta Meduzei” . Capodopera
respectivă a fost realizată de el fiind inspirat din accidentul vasului de război regal
care s-a lovit de o stâncă în 1816. La ea lucrează timp de 9 luni.
 Alte picturi de vază

“Derby la Epsom” 1821- Louvre, Paris

“Cuirasier rănit” 1814- Louvre, Paris

“Cal sălbatic oprit de sclavi” 1817-

Musee des Beaux Arts, Rouen
 “Cinci cai văzuți din spate”
• Tabloul “Cinci cai văzuți din spate” a fost
executat în grajdurile imperiale de la Versailles.
Tema aleasă de Gericault șochează opinia
publică. Pictorul se dovedește a fi primul artist
care îndrăznește să aleagă ca motiv al unei opere
de artă – niște spinări obișnuite de cai.
Fragmentele reprezintă siluetele animalelor și au
fost concepute de a fi de sine stătătoare.
Alegându-și această temă pentru tablou,
Gericault îi conferă o importanță de care s-au
bucurat până atunci numai temele nobile (scene
istorice, antice, portrete). El dorește să
demonstreze că tema unui tablou este în sine de
importanță secundară, contând de fapt stilul
operei. Gericault pictează aceste spinări de cai cu
foarte mare grijă. Tabloul impresionează prin
convingere și mare precizie. Prin tușe de pensulă
mărunte, simple și folosirea culorilor delicate și
strălucitoare, pictorul recreează în mod sugestiv
culoarea mătăsoasă, catifelată a părului de cal.
 “Invidia” 1822 “Cleptomania”

“Răpitorul de copii”

“Mania grandoarei militare” “Mania jocurilor de noroc”

Pictura
“Seara”
Portretul lui Mustapha
 Eugene Delacroix

• Eugene Delacroix – s-a născut la 26

aprilie 1789, în Charenton-Saint-
Maurice, Franța și a fost unul dintre
principalii artiști și pictori ai
perioadei romantice franceze. Acesta
a primit instructaj artistic la Paris și
a devenit liderul epocii romantice
franceze din sec. al XIX-lea.
• Acesta a fost inspirat de istorie,
literatură, scenă exotică și natură,
astfel ele au servit ca teme de bază,
reprezentative în picturile sale.
“Dante și Virgiliu intrând în infern”

Primul său tablou este pictat la

vârsta de 24 de ani, în anul 1822 și
se numește “Dante și Virgiliu
intrând în infern”. Acest tablou
impresionează prin corpurile
dezgolite de femei și bărbați, a
căror durere se poate citi pe chip,
inspirate din “Infernul” lui Dante.
Acul din mânecă pe care îl
utilizează Delacroix este
“culoarea” – prin intermediul
căreia el reușește să ilustreze într-o
manieră deosebită tristețea
oamenilor care încearcă să se urce
în barcă.
 Pictura
“Fata orfană la
cimitir”
 În 1824 Delacroix prezintă în salonul de pictură de la Paris un alt tablou cu renume
“Masacrul pe Chios” sau “Măcelul de la Chios”. Sursa de inspirație a tabloului este de
natură istorică. În luna aprilie a anului 1822 populația greacă din insula Chios a fost
masacrată de armata înaltei porți . Acele imagini înfricoșătoare au cutremurat întreaga
Europă. Pregătindu-și tabloul , Delacroix a scos informații din cartea locotenentului
Voutier – ofițer francez care a luptat în rândurile grecilor și a scris în 1823- Amintiri din
războiul grec.
“Grecia pe ruinele
Missolonghi“

În 1827 apare o altă lucrare pe tema

luptei poporului grec pentru
independență – “Grecia pe ruinele
Missolonghi“. În tablou este reprezentată
figura unei femei grecești hotărâte și
mândre, descrisă pe pânză, personificată
ca Grecia neînvinsă.
În 1827 Delacroix a finalizat 2 lucrări care reflectau căutările creative ale maestrului
în domeniul mijloacelor și metodelor de exprimare artistică. Acestea sunt picturile
“Moartea lui Sardanapalus” și “Marino Faliero”.
 Pictura
“Marino Faliero”
“Libertatea conducând poporul”

La vârsta de 32 de ani,
Delacroix realizează opera
“Libertatea conducând
poporul”, un tablou
desăvârșit, inspirat de
revoluționarii din anul
1830. Este considerată o
pictură reprezentativă
pentru curentul romantic.
Compoziția “Femeile algeriene din camerele lor” , creată în 1834, e una cu caracter static.
Îi lipsește acel dinamism și tensiune impetuos caracteristic lucrărilor anterioare ale
artistului. Delacroix apare aici ca un maestru al culorilor. Schema de culori utilizată de
pictor în întregime reflectă varietatea strălucitoare a paletei, pe care privitorul o asociază cu
culorile din Est.
 Joseph Mallord William Turner

• Joseph Mallord William

Turner – s-a născut la 23
aprilie 1775, în Maiden
Lane – Anglia. A fost un
mare pictor și gravor britanic
peisagist, reprezentant al
romantismului. Specializat
în peisaje și scene marine,
era considerat de
impresioniștii francezi ca
unul dintre principalele
modele artistice.
 “Pescari pe mare”
• Una dintre
picturile sale
celebre este cel
din anul 1796,
numit “Pescari
pe mare”
După călătoriile ce le-a făcut în străinătate realizează picturi în care relevă calitățile sale
picturale și instinctul dramatic. Printre acestea se regăsește “Aruncarea de la Calais”-
reprezintă pescari francezi ieșind în larg, o reprezentare furtunoasă și exactă a stării unii
furtuni, a frământării valurilor scoase din experiența nemijlocită a pictorului.
 Bătălia de la Trafalgar 1808

Deși înfățișează moartea celebrului comandant

naval britanic Horatio Nelson la bordul Victoria,
mesajul lucrării este unic.
Lacul Buttermir cu curcubeul și precipitații
Catedrala din
Cana
REALISMUL
 Definitie
• Realismul este un curent literar-
artistic, apărut în Franţa la
mijlocul secolului al XIX-lea, ce îşi
propune reprezentarea obiectiva
şi veridică a realităţii.
 Context social- cultural
• dezvoltarea ştinţelor: medicină, psihologie,
antropologie care generează o orientare
raţionalistă, pozitivistă, subliniind relaţia
dintre om şi societate, om şi mediu,
elementele care determină formarea şi
evoluţia speciei umane.( G. Cuvier, Ch.
Darwin, H. Taine)
• dezvoltarea burgheziei şi a sistemului
capitalist
• dezvoltarea presei
 Caracteristici ale realismului
• Dacă romantismul se adresa aproape exclusiv
sensibilităţii, urmărind să emoţioneze , să
impresioneze, realismul se adresează raţiunii,
având drept ţintă adevărul, cunoaşterea,
înţelegerea lumii, a raportului dintre individ şi
societate. Imaginaţia nelimitată a romanticilor
este înlocuită cu observarea şi analizarea
atentă a realitătii .
• principiul veridicităţii şi al
verosimilităţii: realismul
ofera o imagine a omului şi
a lumii cât mai aproape de
adevăr, fără să
idealizeze ,să
înfrumuseţeze, fără să
caute senzaţionalul,
spectaculosul. Ceea ce
conteaza este iluzia
realităţii, impresia de real,
credibilul
• Degas, Repetitia →
• Degas,
Absintul
• preocuparea pentru social.
• Textul realist prezintă o imagine cât mai clară şi mai
complexă a societăţii dintr-un timp şi un spaţiu istoric
determinat, evidenţiind structura şi mecanismele sociale.
Omul este înţeles ca o fiinţa socială care trăieşte, se
dezvoltă, se formează în mijlocul unei anumite societăţi.
Relaţia om-societate este una dintre temele fundamentale
ale realismului.
• Un subiect privilegiat în realism este banul, modul în care
acesta influenţează destine şi caractere. Tema banului/ a
înavuţirii este însoţită de o atitudine critică în faţa
tendinţei de transformare a banului în valoare supremă.
Degas, Afaceri cu bumbac
 preocuparea pentru psihologic. Scriitorul realist analizează
mecanismele psihologice ale individului, viaţa interioară a acestuia
• acţiunea prezintă viaţa cotidiană, cu
detaliile ei banale, comune. Tocmai
această insistenţa pe detaliul
semnificativ creează iluzia realităţii;
• ca modalitate narativă predomină
scenă ,care prin detaliile ei , oferă
senzaţia de eveniment concret, viu,
real;
• perspectiva este exterioară a unui narator de
persoana a III-a omniscient, capabil să ofere
informaţii variate , complexe, vizând
totalitatea( sa spună totul despre un
personaj);
• acţiunea este construită cronologic,
evenimentele se înlănţuie logic şi cauzal
pentru a facilita înţelegerea acesteia;
• stilul este în general obiectiv, detaşat, neutru,
lipsit de implicare, impersonal( la primii realişti
există o mai accentuată subiectivitate)
 – fiinţa complexă, amestec de calităţi şi
Personajul realist defecte;
– este prezentat în mediul lui de viaţă nu în
situaţii neobişnuite. Descrierea atentă a
mediului urmăreşte să releve modul în
care mediul influenţează, determină
caracterul personajului;
– este înfăţişat în evoluţie, se transformă,
se modifică pe parcursul acţiunii, nu are
un caracter dat, imobil;
– este tipic, reprezintă o categorie socială
sau umană, având trăsături şi
comportamente specifice. Tipuri umane
realiste: avarul, parvenitul ( arivistul),
ratatul, snobul, muncitorul, ţăranul,
intelectualul, artistul, politicianul,
burghezul;
 Reprezentanti in Franta
● Honore de Balzac( 1799-1850)
este creatorul romanului realist.
Romanele sale păstrează note
romantice: idealizarea unor
personaje feminine, notaţiile
subiective ale naratorului. A scris
foarte multe romane în care
surprinde viaţa de provincie sau
cea pariziană, lumea afacerilor,
viaţa de familie, etc. Romane:
Eugenie Grandet, Moş Goriot, Iluzii
pierdute, Medicul de ţară, etc
● Stendhal ( Henri Beyle)
(1783-1842).Dragostea,
parvenirea şi războiul sunt
teme majore ale
capodoperelor sale: Roşu
şi negru, Manăstirea
din Parma în care
rigoarea analizei sociale se
împleteşte cu profunzimea
analizei psihologice.

●
Gustave
Flaubert( 1821-
1880) surpride prin
subtilitatea, fineţea
analizei psihologice
a sentimentului de
dragoste în romanul
Doamna Bovary
 A.S. Griboedov
(1793-1829)
-face parte din prima generație
de revoluționari ruși;
- dezvăluie în aspre linii critice
tabloul mentalității și
moravurilor aristocrației
retrograde;
Opera: „Prea multă minte strică”
(personajul principal – Ceațki)
 N.V. Gogol
(1809-1852)
- a căutat să dea o
imagine concentrată a
tot ce e rău în Rusia
- Opere: Jucătorii de
cărți, Căsătoria,
Revizorul
 L.N. Tolstoi
(1828-1910)
- piesele de teatru reliefă drama
unor conștiințe vinovate de
adulter, asasinat, incest,
pruncucidere;
- prezintă tabloul mizeriei
morale a lumii țărănești;
Opera: Puterea întunericului
 A.P. Cehov
(1860-1904)
- regimul țarist este prea
adânc înrădăcinat pentru
a fi remediate prin
reformele puține;
-Opere: „Pescărușul”,
„Unchiul Vania”, „Trei
susurori”, „Livada cu
vișini”
• Alţi reprezentanţi:
• Rusia:
● Dostoievski: Crimă şi pedeapsă,
Fraţii Karamazov, Idiotul;
● Tolstoi, Război şi pace, Anna
Karenina;
● Gogol, Suflete moarte;
● Cehov, Teatru( Trei surori, Unchiul
Vanea)
• Anglia:
● Charles Dickens, Marile speranţe
● Thomas Hardy ,Tess D´Urberville, Departe de
lumea dezlănţuită, Primarul din Casterbridge;
● John Galsworthy, Comedia modernă.
● W. Thackeray, Virginienii;
• Germania: Thomas Mann, Doctor Faustus,
Muntele vrăjit
• Norvegia: Henrik Ibsen, Nora, Stâlpii
societăţii( dramaturgi )
Dickens, Hardy, Mann, Ibsen
• Literatura română:
°Nicolae Filimon, Ciocoii vechi si noi
°Ioan Slavici, Mara, Moara cu noroc,
Padureanca
°I.L. Caragiale, comedii, nuvele
°Liviu Rebreanu, Ion, Pădurea
spânzuraţilor, Răscoala
°Camil Petrescu, Ultima noapte de
dragoste...,
Patul lui Procust
°Cezar Petrescu,
Calea Victoriei,
Intunecare
°MihailSadoveanu, Baltagul, Locul unde nu s-a întâmplat
.
nimic, Floarea ofilita, Venea o moara pe Siret
°Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzica de Bach
°George Călinescu, Enigma Otiliei, Cartea nuntii, Scrinul negru
° Marin Preda, Morometii, Cel mai iubit dintre pamanteni ,
Risipitorii, Intrusul,etc