COLEGIUL NAŢIONAL BĂNĂŢEAN TIMIŞOARA

ROMANTISMUL

Definirea termenului

Romantismul este o mișcare artistică și filozofică apărută în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea
în Europa, ca opoziţie la clasicism, şi care a durat mare parte din secolul al XIX-lea. A fost o mișcare contra
raționalismului care marcase perioada neoclasică, ce se va pierde la apariția spiritului romantic. Autorii
romantici au scris din ce în ce mai mult despre propriile lor sentimente, subliniind drama umană, iubirea tragică,
ideile utopice.

Apariţia curentului

Dacă secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate și rațiune, începutul secolului XIX va fi marcat de
subiectivitate, de emoție și de eul interior.
Romantismul apare inițial în zona care va fi mai târziu Germania (orientarea a avut și ea o importanţă
fundamentală în unificarea germană prin mișcarea Sturm und Drang) și în Anglia.
Mișcarea Sturm und Drang (literal, Furtună și imbold/avânt) este considerată a fi precursoarea
Romantismului în Germania. Poetul Johann Wolfgang von Goethe a fost cel mai faimos reprezentant al
acesteia.
Literatura romantică şi-a găsit sursele ideatice şi de expresie în operele sociologice sau filozofice ale lui
J.J.Rousseau, Kant, Shelling, iar romantismul târziu a fost dominat de influenţa ideilor metafizice ale lui Hegel,
Schopenhauer, Nietzsche, Kierkegaard şi alţii.

Romantismul este caracterizat prin setea de libertate, spargerea normelor convenţionale si rigide ale
clasicismului, inclinarea spre reverie şi spre explorarea complexităţii eului uman.
Romantismul a susţinut manifestarea fanteziei şi exprimarea sentimentelor, a originalităţii,
spontaneităţii şi sincerităţii emoţionale, promovarea libertăţii de expresie, explorarea universului interior al
omului.

Aspecte ale romantismului:

1. un romantism avântat, vizionar şi revoluţionar;

2. un altul caracterizat prin regretul faţă de trecutul patriarhal şi rezistenţa la procesul de înnoiri;
3. decepţia urmată consolidării burgheziei care a trădat interesele poporului.

Teoreticianul romantismului european este considerat Victor Hugo, care a trasat şi a identificat
direcţiile şi trăsăturile acestui curent cultural în Prefaţa de la drama Cromwell (1827), un adevărat program-
manifest: “să dăm cu ciocanul în teorii, în poetici şi în sisteme”, “ nu există alte reguli decât legile generale ale
naturii”, “ poetul este un copac, care-şi produce operele, aşa cum un arbore îşi produce fructele”.

Caracteristicile romantismului literar:

1. afirmarea individualităţii, a originalităţii şi a spontaneităţii;

2. recursul la imaginaţie/fantezie ca principiu fundamental al creaţiei;
3. respingerea regulilor impuse de clasicism pentru o serie de genuri literare;
4. interesul pentru mituri, legende, basme şi pentru simboluri;
1

PROF. OTILIA PINTEA – CLASA A XI-A

COLEGIUL NAŢIONAL BĂNĂŢEAN TIMIŞOARA

5. atracţia faţă de natură, faţă de trecutul istoric şi faţă de spaţiul exotic (reflectarea în opere a specificului
naţional - culoarea locală);
6. evadarea din lumea reală se realizează prin vis sau somn (mitul oniric), într-un cadru natural nocturn;
7. acordă o importanţă deosebită sentimentelor omeneşti, cu predilecţie iubirii, trăirile interioare intense
fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative;
8. preocuparea pentru definirea timpului şi a spaţiului nemărginite, ca proiecţie subiectivă a spiritului
uman (concepţie preluată din lucrările filozofilor idealişti);
9. asumarea poziției demiurgice (demonice) față de universul creat;
10. dezvoltarea emoţiei şi a sentimentului, intensitatea trăirilor;
11. preferinţa pentru situaţii şi personaje exceptionale;
12. portretizarea omului de geniu şi condiţia nefericită a acestuia în lume;
13. personajele romantice nu sunt dominate de raţiune, ci de imaginaţie şi de sentimente;
14. fascinaţia misterului;
15. introducerea unor noi categorii estetice: urâtul, grotescul, fantasticul, macabrul, pitorescul, feericul;
16. introducerea unor specii literare inedite: drama romantică, meditaţia, poemul filozofic, nuvela istorică,
elegia, pastelul, poemul, meditaţia, idila, drama, jurnalul de călătorie;
17. în genul liric se manifestă inovaţii prozodice şi supremaţia subiectivismului, a pasiunii înflăcărate, a
fanteziei debordante;
18. îmbogăţirea limbii literare, prin includerea cuvintelor şi expresiilor populare, a arhaismelor, a
regionalismelor, specifice oralităţii;
19. utilizarea antitezei;
20. ironia romantică dobândeşte, adesea, accente satirice sau pamfletare;
21. lărgirea viziunii estetice prin inovație la nivelul speciilor literare, al tematicii, al motivelor şi al
limbajelor artistice.

Temele predilecte: geniul, singurătatea, meditaţia nocturnă, visul şi reveria, pasiunile, rostul poetului şi
al poeziei într-o lume meschină, melancolia, farmecul naturii, boala, trecutul (ruinele), viaţa ca vis etc.

Reprezentanţii romantismului în literatura universală: Victor Hugo, Lamartine, Vigny, Musset,

Al.Dumas - tatăl, Stendhal (în literatura franceză), Goethe, Schiller, Heine, Novalis (în literatura germană),
Byron, Shelley, Keats, Scott (în literatura engleză), Manzoni, Leopardi (în literatura italiană), Puşkin,
Lermontov (în literatura rusă).

PROF. OTILIA PINTEA – CLASA A XI-A