Romantismul

 este un curent artistic și literar ce apare la sfârşitul sec. al XVIII-lea în Franța,

Anglia şi Germania;
 a fost teoretizat de Victor Hugo în prefaţa de la drama „Cromwell” – 1827;
 apare ca reacţie la raţionalismul şi constrângerile impuse de clasicism, ca reacție
împotriva clasicismului, o reacție atât de vehementă încât a rămas cunoscută în
cultură sub sintagma „lupta dintre antici și moderni”;
 romantismul se constituie ca o reacţie împotriva excesului de încredere în raţiune,
promovat de clasicism, acţionând în numele creaţiei şi al imaginaţiei. Dacă scriitorii
clasici tindeau spre obiectivitate, ignorând particularul în favoarea generalului, prin
conturarea unor tipuri umane precum avarul, mincinosul, ipocritul etc., romanticii
nu acceptau decât individualitatea;
 reprezentanţi: Lamartine, Hugo, Vigny, Musset, Schiller, Heine, Grimm, Byron,
Shelley, Keats, Leopardi, Manzoni, Puşkin;
 la noi, apare cu o întârziere de câteva decenii, motiv pentru care opoziția față
de clasicism nu e la fel de puternică precum în cultura europeană, primele
manifestări romantice fiind evidente în perioada pașoptistă la Alecsandri, Gr.
Alexandrescu, I. H. Rădulescu, V. Cârlova, Bolintineanu, Gheorghe Asachi, C.
Negruzzi, Alecu Russo, Gheorghe Lazăr, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Cezar
Bolliac, Timotei Cipariu, Gheorghe Barițiu, Andrei Mureșanu, continuându-se apoi
cu Eminescu (considerat ultimul mare romantic european). La toți aceștia spiritul
romantic s-a amestecat cu elemente ale esteticii clasice;
 Romantismul s-a manifestat în literatura română în trei etape:
1. preromantismul (cunoscut și ca romantism al scriitorilor pașoptiști sau de tip
Biedermaier);
2. romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt);
3. romantismul posteminescian.

Trăsături:

 introduce noi categorii estetice: sublimul, grotescul, macabrul, fantasticul,

feericul;
 cultivă sensibilitatea, imaginaţia, originalitatea, fantezia creatoare, misterul;
 evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric) într-un cadru
nocturn sau exotic (spre deosebire de perioada anterioară marcată de clasicism
care maximiza încrederea în raţiune şi luciditate);
 promovează inspiraţia din tradiţie, folclor, trecutul istoric al neamului, ceea ce
imprimă curentului un caracter naţional-patriotic; romanticii își propuneau ca surse
de inspirație realitățile naționale (elemente patriotice, dorința de unitate națională),
tradițiile folclorice, istoria, legendele și miturile îndepărtate (vezi îndemnul lui
Kogălniceanu pentru scriitorii pașoptiști în „Dacia literară”);
 primează sentimentul, sensibilitatea umană asupra raţiunii;
 acordă o deosebită importanţă sentimentelor omeneşti, cu predilecţie iubirii, trăirile
interioare fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare şi participative;
 există o strânsă legătură între individ și natură;
  absolută libertate de creaţie, încercarea de a elibera actul creației de orice
convenții sau canoane clasice. De aici apare și amestecul speciilor, o trăsătură
a literaturii romantice.
 cultul eului, exagerare a personalităţii, tema omului de geniu;
 afirmă personajul ca individualitate excepţională, construieşte eroi excepţionali
în situaţii excepţionale, dar portretizează şi omul de geniu şi condiţia nefericită a
acestuia în lume. Personajele romantice nu sunt dominate de raţiune, ci de
imaginaţie şi trăiri intense;
 personaje romantice: geniul, demonul, îngerul, sentimentalul, visătorul,
răzvrătitul, însetatul după absolut. În general, romantismul surprinde personaje din
toate mediile sociale;
 defineşte timpul şi spaţiul ca fiind nemărginite, ca proiectare subiectivă a
spiritului uman;
 utilizează procedeul compoziţional specific: antiteza;
 predilecţia spre cosmic (motive astrale: stelele, luna, soarele), spre exotic
(insula), magic și fantastic, spre nocturn (motivul visului, al somnului), spre
acvatic (ape, izvoare, mare, fântână etc.);
 folosirea altor motive specifice: demoniacul, mortul viu, copacul sacru, floarea
albastră, ruinele;
 stări specifice:
 frenezia – beţia sufletească
 melancolia – tristeţe + plăcere

Principii estetice:
- se remarcă aspiraţia spre originalitatea şi libertatea formelor;
- spargerea barierelor tematice şi formale;
- subiectivitatea este accentuată, determinată de primatul sentimentului, al trăirii,
de exacerbarea eului poetic;
- antiteza este procedeul artistic fundamental, atât în construcţia personajelor, a
destinelor, cât şi în ilustrarea stărilor sufleteşti contradictorii;
- condiţia geniului este abordată şi din perspectiva filosofică;
- natura evocată devine cadru sugestiv (peisaj nocturn, crepuscul misterios, mediu
întunecat, brutal sau idealizat, vagul exotic, ţinuturi stranii sau sublim);
- limba literară se îmbogaţeşte prin valorificarea tuturor registrelor – popular,
regional, arhaic sau limbaj oral;
- se observă libertatea genurilor şi a speciilor, care interferează: liric şi epic,
eseu, critică, poem filosofic, teatru poetic etc.;
- romantismul promovează în special poezia lirică, dar şi dramaturgia sau proza, iar
speciile noi sunt: meditaţia, elegia, poemul filosofic, drama, nuvela istorică;
Personajul romantic:
- erou excepţional în imprejurări excepţionale;
- antiteza (înger-demon); titanul, geniul;
 - provine din toate mediile sociale – exprimă victoria pasiunii asupra raţiunii –
defineşte particularul, unicul, individualul
Stilul - stilul metaforic – fuziunea genurilor şi a speciilor – îmbogăţirea limbii literare:
limbaj popular, arhaic
Teme și motive:
- iubirea;
- natura;
- istoria;
- neliniștea infinitului spațial și temporal;
- atracția absolutului;
- nostalgia originilor, valorificarea miturilor;
Motive literare:
- motivul omului de geniu;
- femeia înger;
- motivul iubitei pierdute;
- motive asociate temei naturii: apa, lacul, stelele, luna, teiul, codrul – ca spațiu
protector al iubirii;
- motivul despărțirii, rememorării.