TRĂSĂTURI ALE CURENTELOR LITERARE

ROMANTISMUL
Romantismul literar și-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIX-lea, manifestându-se în
paralel cu romantismul artelor plastice și cu cel muzical.

Trăsături:

 Romantismul respinge toate normele și dogmele clasicismului, încurajând spontaneitatea,

imaginația și libertatea în creație.

 Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul,

feericul precum și a unor specii literare inedite precum drama romantică,
meditația, poemul filozofic și nuvela istorică.
 Izvoarele de inspirație sunt istoria națională, mitologia, folclorul, natura, iubirea.

 Cultivă sensibilitatea, imaginația și fantezia creatoare, minimalizând rațiunea și

luciditatea.
 Se folosesc motive precum visul/reveria, cosmicul(luna, stelele), vegetalul(codrul,
arborele protector), zborul cosmic, înserarea, iar printre temele preferate se află istoria,
natura, trecerea timpului, soarta schimbătoare, destinul omului de geniu, viața ca teatru.

 Acordă o importanță deosebită sentimentelor omenești, cu predilecție iubirii, trăirile

interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative. Stările
dominante sunt: tristețea, melancolia, nostalgia, contemplația, scepticismul, pesimismul.

 Preocuparea pentru definirea timpului și a spațiului nemărginite, ca proiecție subiectivă a

spiritului uman, concepție preluată de la filozofii idealiști.

 Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul principal atât în
structura poeziei, cât și în construirea personajelor, situațiilor, ideilor exprimate: condiția
umană efemeră-eternitatea universului, om de geniu-om obișnuit, angelic-demonic.

 Personajele sunt excepționale în situații excepîionale, fiind preferați eroi din categorii
sociale extreme (rege, cerșetor, rob etc.)

 Pune în antiteză prezentul decăzut și trecutul glorios, intenția fiind una ironică, satirică
uneori.
 SIMBOLISMUL
Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la sfârșitul secolului XIX, care se
opunea naturalismului și parnasianismului, potrivit căreia valoarea fiecărui obiect și fenomen din
lumea înconjurătoare poate fi exprimat și descifrat cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare,
de manifestare propriu acestui curent.

Trăsături:

 Folosirea simbolurilor pentru a sugera anumite idei poetice,stări

 Valorifică ambiguitatea, sugestia, limbajul subiectiv, textul fiind orientat spre cititor.
 Prin teoria corespondențelor se stipulează faptul că oricărui sunet îi corespunde o stare de
spirit (vocalele închise conturează ideea de tristețe, de suferință interioară a poetului, iar
cele deschise sunt asociate cu solemnitatea, sobrietatea, de cele mai multe ori cele două
tipuri de sunete fiind alternate în cadrul discursului poetic).
 Muzicalitatea versurilor este un element de bază al simbolismului și se obține prin
numeroase căi: alternarea vocalelor închise cu cele deschise, prin figurile fonetice, de
tipul aliterației, asonanței, prin repetițiile ce devin refren, prin laitmotiv, prin inversiuni,
prin rimă și ritm, prin valorificarea resurselor stilistice ale timpurilor și modurilor verbale
(gerunziu și imperfect)
 Se valorifică sinesteziile.
 Se asociază culorilor stări și sentimente: alb și negru-moarte, depresie; roz și verde-
nevroză; galben-isterie; violet-agresiunea mediului asupra individului; gri și cenusiu-stări
confuze, nedefinite; roșu-stingerea vieții.
 Sunt preferate instrumentele muzicale care accentuează stările de tristețe și melancolie:
pianul, vioara, violoncelul, chitara.
 Anotimpurilor le sunt asociate stări specifice: primăvara-nevroză, spleenul, angoasa,
sentimentul constant al inadaptării la mediu; vara-descompunerea materiei, sentimentul
sfârșitului de lume; toamna-anotimpul preferat pentru că se poate asocia cu solitudinea,
izolarea, pustietatea parcului dezgolit corespunde stărilor poetului; iarna-moartea,
deprimarea.
 Motivul pietrelor prețioase se asociază cu exoticul, nostalgia depărtării, cu dorința
nematerializată de evadare, cu artificialul.
 Printre temele preferate se numără: condiția poetului neînțeles, marginalizat de societate,
solitudinea, monotonia existenței, moartea, iubirea ca eșec etc.
 Atitudinea poetului față de lume este una de inadaptare ce provoacă suferința poetului
  Sunt preferate spațiile închise(odaia, casa), dar și spații deschise( parcul solitar, pustiu,
orașul)
 Sentimente specific simboliste: tristețea, depresia, nevroza, solitudinea, pliciseala,
frustarea, dezolarea.

MODERNISMUL
Modernismul este o mișcare culturală, artistică și ideatică care include artele vizuale,
arhitectura, muzica și literatura progresivă care s-a conturat în circa trei decenii înainte de
anii 1910 - 1914, când artiștii s-au revoltat împotriva tradițiilor academice și istorice impuse și
considerate standard ale secolelor anterioare, începând cu cele ale secolului al XIV-lea și
culminând cu rigiditatea și "osificarea" academismului secolului al 19-lea.

Trăsături:

 Poezia modernistă: lirismul subiectiv, limbajul metaforic, ambiguitatea și sugestia, versul

liber, ingambamentul, cultivarea artei poetice, teme precum trecerea timpului, iubirea ca
formă de cunoaștere, creația, cunoașterea.
 Proza modernă: romanul subiectiv, de analiză psihologică, narator subiectiv, narator-
personaj, scrierea de tip confesiune, jurnal, autenticitatea, focalizarea internă, accentul
cade pe conflictul interior, personajul trăiește o puternică dramă, fiind în conflict cu el
însuși, cu lumea în care trăiește, cu universul.

 Negarea valorilor poetice.

 Refuzul capodoperei și al ideii de frumos, de perfecțiune.

 Ruptura de trecut.

 Revolta și libertatea de exprimare.

 Originalitatea și tendința de a șoca.

 Starea de conflict între luciditatea conștiinței și spaimele necunoscutului

 Luciditatea, efortul prin care gândirea își cucerește adevărurile

 Problematica conștiinței nelinistite

 Predilecția pentru stări limită:coșmar, halucinație, ridicol, grotesc

  Exacerbare a sensibilității, a facultăților perceptive, vederea monstruoasă

 Drama tristeții metafizice, a omului problematic înstrăinat de tainele genezice ale

universului

 Aspirația spre regăsirea echilibrului originar

TRADIȚIONALISMUL
Tradiționalismul este o mișcare literară, manifestată în perioada interbelică, a cărei ideologie se
cristalizează în jurul revistei „Gândirea”, care a apărut în perioada 1921 - iunie 1944.
Traditionalismul este un curent literar ce apare ca reactie la modernism, respingand orice inovatie
sau deschidere spre lumea occidentala, la nivel cultural.

Trăsături:

 Infățișează tradițiile și obiceiurile poporului, insistându-se pe datini, pe mitologie și

folclor.
 Se prezintă lumea patriarhală asociată cu valori morale, cu simplitatea și frumusetea vieții
în cadrul rural.
 Se remarcă nostalgia întoarcerii la origini, cultul strămoșilor, sentimentul dezrădăcinării
celui plecat în lumea orașului, simțind că a abandonat lumea satului.
 Motivul amintirii este asociat cu singura modalitate pe care omul o are pentru a recupera
timpul pierdut și copilăria.
 Sunt evocate figuri emblematice pentru lumea satului, precum preotul, invățătorul,
lăutarul, părinții, bunicii.
 În lirica tradiționalistă a sec. al XIX-lea intervine și elementul religios, valorificarea
reperelor și simbolurilor creștine.
 Țăranul este asociat cu perfecțiunea, cu frumusețea morală, existența sa este una idilică,
în armonie cu natura și conformă cu ritmul obiceiurilor străvechi.
 Intervine adeseori meditația pe marginea trecerii timpului, ce provoacă tristețea și
melancolia poetului care înțelege că nu mai poate recupera trecutul.
  Copilăria devine vârsta perfectă a inocenței, a frumuseții spirituale, în constrast cu
maturitatea care înseamnă dezrădăcinare și pierderea identității.

NEOMODERNISMUL
Neomodernismul este un curent literar apărut în 1947 din inițiativa lui Geo Dumitrescu, dar se
intensifică mai mult în perioada anilor ’60, în timp ce România era cuprinsă de comunism.

Trăsături:

 Limbajul este puternic subiectivizat, accentuându-se perspectiva eului liric, acesta fiind
cel care ordonează universul conform propriei dorințe.
 Se preferă exprimarea metaforică, limbajul abstract este armonizat cu cel familiar, iar în
versificație se preferă versul liber.
 Teme preferate: iubirea, trecerea ireversibilă a timpului, moartea, existețta, creația,
cunoașterea.
 O mare parte a poeziilor din această perioadă sunt arte poetice.
 Se remarcă prin a crea o lume imaginară ca alternativă la universul cenzurat propus de
societatea comunistă, prezentarea unei percepții subiective asupra lumii fiind definitorie
pentru acest curent.
 Imaginarul poetic este inedit, ambiguu, ermetic, tonul poate fi ironic.
 Nichita Stănescu-poezia poeziei, criza de identitate, un poet al transparenței, limbaj
poetic surprinzător
 Ion Alexandru- concretizarea simbolurilor, expresionism țărănesc, limbaj solemn, cu
tonalități de imn
 Marin Sorescu, M.Ivănescu-ironiști și fanteziști, limbaj simplu, ce implică parodia și
umorul
 Ana Blandiana-lirica feminină, spiritualizarea emoției, limbajul metaforic.
 +Trăsăturile de la modernism.