Romantismul

 Este o miscare artistica si literara din prima jumatate a secolului al XIX-lea (aprox. 1790-
1850), aparuta in spatiul european in contextul revolutiilor burghezo-democratice, al
luptei pentru independenta si libertate nationala

 curent artistic și literar ce  apare la sfârşitul sec. al XVIII-lea în Franța, Anglia şi

Germania

 Isi gaseste expresia in filozofia idealista germana (Schelling, Fichte, Hegel,

Schopenhauer)

 reprezentanţi: Lamartine, Hugo, Vigny, Musset, Schiller, Heine, Grimm, Byron,

Shelley, Keats, Leopardi, Manzoni, Puşkin, Schiller,

 teoretician – V. Hugo în prefaţa de la drama „ Cromwell” – 1827.   Manifestul literar

al Romantismului este Prefata la drama Cromwell de Victor Hugo (1827): “Nu exista
reguli, nici modele. [...] Conceptul artei de frumos include si uratul si grotescul”

 la noi apare cu o întârziere de câteva decenii, primele manifestări romantice fiind

evidente în perioada pașoptistă la Alecsandri, Gr. Alexandrescu, I. H. Rădulescu, V.
Cârlova, Bolintineanu, Gheorghe Asachi, C. Negruzzi, Alecu Russo, Gheorghe Lazăr,
Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, Timotei Cipariu, Gheorghe Barițiu, Andrei
Mureșanu, continuându-se apoi cu Eminescu (considerat ultimul mare romantic
european)., O.Goga, G.Cosbuc - prelungiri ale Romantismului. La toți aceștia spiritul
romantic s-a amestecat cu elemente ale esteticii clasice.

 sensul inițial al termenului romantic era de „pitoresc”

 cel care a introdus cuvântul în limba română a fost Daniil Scavinschi, poet și
traducător român (Voltaire, Lamartine etc.)

 apare ca reacţie la raţionalismul şi constrângerile impuse de clasicism

Principii estetice:
 Se remarcă aspiraţia spre originalitatea şi libertatea formelor; spargerea barierelor
tematice şi formale.
 Subiectivitatea este accentuată, determinată de primatul sentimentului, al trăirii, de
exacerbarea eului poetic.
 Antiteza este procedeul artistic fundamental, atât în construcţia personajelor, a
destinelor, cât şi în ilustrarea stărilor sufleteşti contradictorii.
 Condiţia geniului este abordată şi din perspectiva filosofică.
 Mediile sociale relevate sunt diverse şi contrastante, fiind înfaţişate inclusiv periferia
sordidă şi lumea celor umili.

1
  Natura evocată devine cadru sugestiv (peisaj nocturn, crepuscul misterios, mediu
întunecat, brutal sau idealizat, depărtaăi fascinante, vagul exotic, ţinuturi stranii sau
sublim).
 Limba literară se îmbogaţeşte prin valorificarea tuturor registrelor - popular,
regional, arhaic sau limbaj oral.
 Se observă libertatea genurilor şi a speciilor, care interferează în structuri hibride :
liric şi epic, eseu, critică, poem filosofic, teatru poetic etc.
 Romantismul promovează în special poezia lirică, dar şi dramaturgia sau proza, iar
speciile noi sunt: meditaţia, elegia, poemul filosofic, drama, nuvela istorică.
 Stilul romantic este retoric, exaltat şi pitoresc, susţinut de antiteză, hiperbolă, tiradă,
în acord cu pasiunile şi trăirile interioare ale eului poetic sau cu intensitatea
conflictului dintre personaje.

Trăsături:  
 imaginatia este principiul fundamental de creatie;
 primează sentimentul, sensibilitatea umană si fantezia creatoare aupra raţiunii
 subiectivitatea; expansiunea eului individual
 respingerea regulilor impuse de clasicism; libertatea de creatie
 fascinatia misterului si a exceptionalului; antiteza; locala; interesul pentru mituri,
folclor, simboluri, trecutul istoric, natura si spatii exotice
 cultivarea emotiei si a sentimentului; intensitatea trairilor (pasiunea); antiteza
 afirmarea individualitatii, a originalitatii, a spontaneitatii

 romanticii își propuneau ca surse de inspirație realitățile naționale (elemente

patriotice, dorința de unitate națională), tradițiile folclorice, istoria, legendele și
miturile îndepărtate (vezi îndemnul lui Kogălniceanu pentru scriitorii pașoptiști în
„Dacia literară”)

 există o strânsă legătură între individ și natură

 absolută libertate de creaţie, încercarea de a elibera actul creației de orice convenții

sau canoane clasice. De aici apare și amestecul genurilor și a speciilor, o trăsătură a
literaturii romantice.

 cultul eului, exagerare a personalităţii, tema omului de geniu

 predilecţia spre cosmic (motive astrale: stelele, luna soarele),  spre exotic (insula),
magic și fantastic, spre nocturn (motivul visului, al somnului), spre acvatic (ape, izvoare,
mare, fântână etc.)

 folosirea altor motive specifice :  demoniacul, mortul viu, copacul sacru, floarea
albastră, ruinele

 procedeu compoziţional specific: antiteza

2
 personaje romantice: geniul, demonul, îngerul, sentimentalul, visătorul, răzvrătitul,
însetatul după absolut. În general, romantismul surprinde personaje din toate mediile
sociale. Intenția este să se creeze personaje excepționale în împrejurări excepționale.

 stări specifice:

 frenezia – beţia sufletească

 melancolia – tristeţe + plăcere

 introduce noi categorii estetice: sublimul, grotescul, macabrul, fantasticul, feericul;

 cultivă sensibilitatea, imaginaţia, originalitatea, fantezia creatoare, misterul;

 evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric) într-un cadru nocturn
sau exotic (spre deosebire de perioada anterioară marcată de clasicism care maximiza
încrederea în raţiune şi luciditate);

 promovează inspiraţia din tradiţie, folclor, trecutul istoric al neamului, ceea ce

imprimă curentului un caracter naţional-patriotic;

 acordă o deosebită importanţă sentimentelor omeneşti, cu predilecţie iubirii, trăirile

interioare fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare şi participative;

 afirmă personajul ca individualitate excepţională, construieşte eroi excepţionali în

situaţii excepţionale, dar portretizează şi omul de geniu şi condiţia nefericită a acestuia
în lume.
 Personajele romantice nu sunt dominate de raţiune, ci de imaginaţie şi trăiri intense;
 defineşte timpul şi spaţiul ca fiind nemărginite, ca proiectare subiectivă a spiritului
uman;
 utilizează procedee artistice variate, dintre care se remarcă antiteza.
 Introduce noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, feericul
precum si specii literare inedite precum drama romantica, meditatia, poemul filozofic
și nuvela istorică.
 Cultivă sensibilitatea, imaginația și fantezia creatoare, minimalizând rațiunea și
luciditatea.
 Promovează inspirația din tradiție, folclor și din trecutul istoric.
 Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), într-un cadru natural
nocturn.
 Contemplarea naturii se concretizează prin descrierea peisajelor sau a momentelor
anotimpurilor în pasteluri și prin reflecții asupra gravelor probleme ale universului în
meditații.
 Acordă o importanță deosebită sentimentelor omenești, cu predilecție iubirii, trăirile
interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative.

3
  Construiește eroi exceptionali, care acționează în imprejurări ieșite din comun, și
portretizează omul de geniu și condiția nefericită a acestuia în lume; personajele
romantice nu sunt dominate de rațiune ci de imaginație și de sentimente.
 Preocuparea pentru definirea timpului și a spațiului nemarginite, ca proiectie
subiectivă a spiritului uman, concepție preluată de la filozofii idealiști.
 Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul principal atât
în structura poeziei, cât și în construirea personajelor, situațiilor, ideilor exprimate
 Ironia romantică dobândește, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc
artistic folosit atât in specia literara cu nume sugestiv, satira, cât și în poeme filosofice.
 Puritate absolută in locul rigorii rationale a clasicismului
 Asumarea poziției demiurgice (demonice) față de universul creat
 Preferința pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună în evidență
antonimiile specifice unei existențe contradictorii
 Lărgirea viziunii estetice prin inovație la nivelul speciilor literare al tematicii, motivelor
si limbajelor artistice

  Temele literare romantice sunt diverse :

- istoria medievala (idealul cavaleresc)
- folclorul local, miturile, fantasticul, fabulosul
- trecutul istoric (Evul Mediu)
- natura locala sau spatiile exotice
- exceptionalul (situatii, personaje)
- timpul (evadarea din realitate in fantezie, vis, trecut istoric, spatiu natal sau spatii
exotice)
-  atmosfera nocturna
- antiteza trecut-prezent
- dragostea
- neliniștea infinitului spațial și temporal
- atracția transcendentului
- obsesia idealului și raporturile acestuia cu realul , cu imediatul
- nostalgia originilor, întoarcerea spre illo tempore și valorificarea tiparelor mitico-
magice
- cultivarea misterului, sondarea sufletului și a psihicului (visul, inconștientu,
iraționalul)
- aspirația spre absolut, spre desăvârșire
- meditația filosofică
            Personajul romantic:
- erou exceptional pus in imprejurari exceptionale
- antiteza (inger-demon); titanul, geniul
- provine din toate mediile sociale

4
- exprima victoria pasiunii asupra ratiunii
- defineste particularul, unicul, individualul
            

Mihai Eminescu- teme și motive literare romantice

Eminescu a fost un mare poet romantic dupa cum recunoaste el insusi in poezia "Eu nu cred nici in
Iehova": "Eu raman ce-am fost, romantic". Si intra-devar in operele sale, atat in poezie cat si in
proza, intalnim o seama de teme si motive specifice romantismului. Acestea sunt de circulatie
europeana, unele fiind preluate de la Schoppenhauer, Kant sau personalitati romantice ale vremii.

Principalul motiv literar intalnit la Eminescu este cel al lunii, gasit in aproape toate poeziile. Ea este
"stapan-a marii", in Scrisoarea I, sau "regina noptii moarta", in Melancolie, in orice caz
impresioneaza mereu prin aparitia ei si simbolizeaza iubirea. De remarcat ca nu apare niciodata altfel
decat sub forma de luna plina, cu exceptia Scrisorii III unde are alta semnificatie (luna noua in
descrestere era stema Imperiului Otoman).

Un alt motiv des intalnit este cel al codrului, foarte frumos descris in Povestea codrului si ridicat la
rangul de voievod: "Imparat slavit e codrul,/ Neamuri mii ii cresc sub poale,/ Toate inflorind din mila/
Codrului Mariei-Sale."

Uneori poetul se adreseaza codrului personificandu-l si considerandu-l sfetnicul sau.

Atunci cand codrul nu este prezent in poezie apare in mod sigur un alt copac. Fie teiul, precum in
Luceafarul: "Sub sirul lung de mandrii tei/ Sedeau doi tineri singuri", fie plopul: "Pe langa plopii fara
sot/ Adesea am trecut", sau salcamul: "Deasupra criptei negre a sfantului mormant/ Se scutura
salcamii de toamna si de vant" (O,mama). Alteori apar doar crengile ca simbol al pomului sau
codrului: "Si aceiasi pomi in floare/ Crengi intind peste zaplaz".

Din multe poezii nu lipsesc nici florile cum al fi cele de tei, ca in Dorinta: "Iar in par infiorate/ Or sa-ti
cada flori de tei" sau floarea albastra, simbolul idealului inaccesibil, in poezia cu acelasi nume:
Floare-albastra! Floare-albastra!/ Totusi este trist in lume" sau in Calin: "Flori albastre tremur ude in
vazduhul tamaiet".

Apa prezenta in poezia eminesciana, uneori sub forma de izvor, ca in Dorinta: "Vino-n codru la
izvorul/ Care tremura pe prund", alteori de un lac: "Lacul codrilor albastru/ Nuferi galbeni il incarca",
in poezia cu acelasi nume, sau chiar de mare: "Si s-arunca fulgerator/ Se cufunda in mare" in
Luceafarul.

Cateodata pe malul lacului intalnesti trestii ca in poezia Lacul: "Ia din trestii sa rasara / Si sa-mi cada
lin pe piept". Animalele sunt reprezentate de cele mai multe ori de cerb: "Prin miscarea naltei ierbi,/
Eu te fac s-auzi in taina/ Mersul cardului de cerbi".

Un alt motiv, cerul este deseori acoperit de nori ca in Sara pe deal: "Nouri curg, raze-a lor siruri
despica". Cand norii nu apar sau lasa sa se intrevada printre ei se poate zari soarele: "Soarele ce azi e
mandru, el il vede trist si ros/ Cum se-nchide ca o rana printre norii intunecosi".(Scrisoarea I) Alteori
se zaresc chiar stelele: "Stelele-n cer/ Deasupra marilor/ Ard departarilor,/ Pana ce pier" (Stelele-n
cer) sau doar Luceafarul, cea mai frumosa stea: "Langa fereastra, unde-n colt/ Luceafarul asteapta."

Buciumul este si el un motiv caracteristic ce da sonoritate peisajului descris: "Seara pe deal buciumul
suna cu jale". Uneori este inlocuit de corn, efectul sonor fiind acelasi : "Dintre ramuri de arin/
Melancolic cornul suna".(Peste varfuri)

5
In mijlocul naturii alaturi de celelalte elemente ce constituie motive literare, poetul se lasa cuprins
de somn: "Ne-om razima capetele-un de altul/ Si surazand vom adormi sub inaltul" (Sara pe deal).
Dupa somn vine in mod firesc visul: "Vom visa un vis ferice,/ Ingana-ne-vom c-un cant/ Singurate
izvoare…"(Dorinta). Altadata viata este vazuta ca vis, visul capatand alt sens: "Caci e vis al nefiintei
universul cel himeric".(Scrisoarea I)

Motive literare specific eminescine pot fi considerate si marmura, apare de exemplu in Din valurile
vremii: "Din valurile vremii, iubita mea rasai/ Cu bratele de marmur, cu parul lung balai", demonul :
"Un demon sufletul tau este/ Cu chip de marmura frumos" in Te duci, si dorul: "In veci acelasi doruri
mascate cu-alta haina/ Si-n toata omenirea in veci acelasi om(…)/ Dorinti nemarginite plantand intr-
un atom".(Imparati si proletari).

MOTIVE ASOCIATE TEMEI IUBIRII ÎN LIRICA LUI MIHAI EMINESCU

 Motivul iubitei pierdute/moarte , favorizat de fondul melancolic al poetului, a intrat adânc în

imaginarul eminescian menţinându-se aproape în toată opera acestuia.
 Ipostaza femeii înger, himeră care are rolul de a alina îndrăgostitului moartea sau de a oferi
liniştea şi pacea veşnică prin moarte. La Eminescu, moartea nu este văzută ca o tenebră
macabră, ci este tot o prezenţa angelică: „Voi vă imaginaţi scheletul unui om şi-i ziceţi moarte.
Pentru mine e un înger drag, cu o cunună de spini, cu faţa palidă şi cu aripi negre”.
 Motivul fantasmei, al iubitei ca proiecţie a dorinţei
 Motivul despărţirii, al rememorării, al chemării, al deziluziei este prezent în poeziile: “Departe
sunt de tine…”, “Singurătate”, “De câte ori, iubito…”, în care poetul sugerează faptul că, odată cu
firul iubirii s-a rupt şi legătura sa cu lumea.
 Motivul nostalgiei cauzate de pierderea iubitei este evidenţiat și in sonetul „Afară-i toamnă”, în
care poetul îşi exprimă melancolia lăsată în urmă de o iubire care nu a fost trăită, ci doar visată.
 Motivul femeii generatoare de inspiraţie reiese din poezia „Sunt ani la mijloc”, însă este un
motiv general al lirismului eminescian. În schimbul acestui dar misterios, femeia câştigă
nemurirea.
 Motivul senzualităţii cunoaşte câteodată intensităţi surprinzătoare pentru cine cunoaşte
tonurile obişnuite ale cântului eminescian de dragoste: „Ah, mierea buzei tale am gustat-o,/ A
buzei tale coapte, amorul meu”.
 motivul visului

Motive asociate temei naturii:

 luna, izvorul, codrul, lacul , marea, luceafărul, stelele etc. În toate creaţiile poetului, codrul
nu reprezintă doar un loc unde se desfăşoară povestea de dragoste, ci şi un spaţiu protector
al îndrăgostiţilor. De exemplu, în poezia “Lacul”, poetul îşi cheamă iubita: „Vino-n codru, la
izvorul...” , "Vino-n codru la izvorul/ Care tremură pe prund/Îngânane-vor c-un cânt/
Singuratece izvoare,"
 motivul florilor de tei, motivul florilor albastre, motivul salcâmului etc.: "Iar în păr,
înfiorate,/ O să-ţi cadă flori de tei."; "Sub un salcâm dragă m-aştepţi tu pe mine"

Alte motive literare :

6
 Motivul omului de geniu: în „Scrisoarea I”, „bătrânul dascăl” trăieşte într-o izolare aproape
totală: „ Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l.../ Ce-o să aibă din acestea pentru el
bătrânul dascăl?/ Nemurire, se va zice.” Singura atitudine într-o lume incapabilă să înţeleagă
eforturile de a depăşi limitele înţelegerii obişnuite este izolarea, contemplarea sinelui: „Nu spera
când vezi mişeii/ Ce e val ca valul trece...” (Glossă)