HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]

4. ROMANTISMUL1
(fr. „romantisme” > rom. „romantism”)

Romantismul este o mișcare artistică, literară și intelectuală apărută ca reacție împotriva

excesului de încredere în raționalismul și constrângerile tematice și formale ale clasicismului și
împotriva normelor politice și sociale ale iluminismului, acționând în numele creației și imaginației ce
exprimă o stare de spirit, o atitudine general-umană, definită prin sensibilitate, interiorizare, subiectivism,
natură visătoare, elegiac-meditativă.

Condițiile istorice și culturale ale apariței și dezvoltării romantismului

Dezvoltată de timpuriu, de pe vremea „Cântecului Nibelungilor” sau a lui „Beowulf”, din secolul al
VIII-lea, din poemele epice ale ciclului despre Carol cel Mare, din legendele cavalerilor „Mesei Rotunde”
sau din operele scriitorilor italieni ai Renaşterii precum Giovanni Boccaccio, Dante Aligheri sau Francesco
Petrarca, literatura romantică își va găsi în sfârșit identitatea și crezul artistic în expresia teoretică a
filosofiei vremii de la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Anglia și la începutul secolului al XIX-lea în
Franța și Germania: în cultul rousseauist al naturii, în socialismul utopic, în idealismul kantian, în
dinamica dialecticii hegeliene și, mai ales, în idealismul obiectiv al lui Schelling, în metafizica voluntaristă a
lui Schopenhauer, în individualismul nietzschean și în existențialismul lui Kierkegaard. Ori, pentru ca
romantismul să se manifeste ca o mișcare literară de sine stătătoare, a fost necesară evoluția societății și
generalizarea unor stări și atitudini psihice, care s-au realizat simultan în diferite țări. Entuziasmul
spiritului liberal față de idealurile revoluțiilor din Anglia (1688), din Franța (1789-1794), frământările din
plan social, lupta dintre forțele societății feudal-monarhice și mișcările burghezo-democratice,
respingerea feudalismului pe plan ideologic și politic au determinat negarea clasicismului și impunerea
unei noi orientări estetice. În consecință, romantismul avea să devină „liberalismul în literatură” care
completează liberalismul politic al vremii, așa cum va sublinia Victor Hugo, în prefața lui „Hernani” (1830).
Cu timpul, romantismul a devenit o amplă mișcare culturală, ce cuprinde nu numai literatura, ci și artele
plastice, muzica, filosofia, istoria, estetica. Perioada preromantică a pregătit această mișcare prin reacția
față de cultul rațiunii, căruia îi va opune elogiul sentimentului și al fanteziei creatoare. De pildă, în
Anglia, poezia cu accente pesimiste a lui Edward Young, James Thomson și Thomas Gray pune în circulație
motivele „ruinelor”, „nopților”, „cimitirelor”, „peisajului rustic și sumbru”, o lirică elegiacă, melancolică
sau protestatară. În Germania, preromantismul ia formă specifică, fiind cunoscut sub numele de „Sturm
und Drang” („Furtună și avânt”) ca expresie a sensibilității desprinse de orice contact cu lumea, prin
adâncirea în stările sumbre sufletești ale eului („Suferințele tânărului Werther” de Goethe), ce dezvoltă
tema luptei pentru libertate din piesa „Hoții” a lui Schiller. În Franța, Victor Hugo, promotorul
romantismului, prin prefaţa la drama istorică „Cromwell”, din 1827, oferea trecutului o mai multă
deschidere artistică şi tematică decât prezentul. De asemenea, în „Notre-Dame de Paris”, Quasimodo,
personaj excepţional, sfâşiat de mari antiteze, este o fiinţă de o deosebită urâţenie, dar dotat cu o
sensibilitate ieşită din comun. În „Legenda secolelor” („La Legende des Siecles”) se produce imersiunea în
istorie, reluând avatarurile umanităţii, omul dobândind un statut ascensional, prin care îşi depăşeşte condiţia
existenţială. În literatura română, romantismul pătrunde cu o oarecare întârziere, după 1830, sub forma
unui romantism patriotic, care milita pentru constituirea unei literaturi originale, prelungindu-şi însă
influenţa până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin lirica lui Mihai Eminescu şi chiar mai târziu,
în secolul al XX-lea (în tradiționalism), ca stare de spirit ce nu dispare niciodată. Apariția „Curierului
românesc” al lui Ion Heliade Rădulescu, constituie începutul orientării literaturii române spre romantism
(manifestare originală a spiritualității poporului nostru: participarea scriitorului la lupta pentru împlinirea
idealului de libertate mai larg, spre valorile universale. Manifestul romantismului românesc este
„Introducţia” lui Mihail Kogălniceanu, publicată în primul număr al revistei „Dacia literară” (1840). Astfel
că, sub influența profundă a filosofiei, romantismul a devenit mişcarea artistică care aspiră spre un idealism
subiectiv, spre acel individualism enunţat de Schopenhauer în „Lumea ca voinţă şi reprezentare” („Die
Welt als Wille und Vorstellung”, 1819) și de Nietzsche („Aşa grăit-a Zarathustra”, „Genealogia moralei”,
„Ştiinţa voioasă”), care elimină barierele unui nedorit ameliorism sacrificial al omului. Filosofia romantică
presupune dezvoltarea nelimitată a ființei umane ce aspiră la titanism şi genialitate. Și în timp ce simțurile
sunt relativizate („Lumea devine vis, visul devine lume” - Novalis), imaginaţia devine un factor vital de
manifestare a spiritului („Lumea imaginaţiei este însăşi lumea eternităţii” - Blake).
1
În sens general, cuvântul apare în secolul al XVII-lea în Anglia, însemnând, ca adjectiv, „copilăresc”, „nefiresc”.
1
HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]
Trăsăturile romantismului – viziunea despre lume
a). Cultivarea sensibilității,
imaginației, misterului și a
fanteziei creatoare („phantasia”)
în defavoarea rațiunii lucide
b). Evadarea din realitate în
trecut, istorie, tradiție și vis
c). Interesul pentru
contemplarea frumuseții și
pitorescului naturii, pentru
culoarea locală
d). Preocuparea pentru
descoperirea, definirea și
contemplarea infinitului
spațial și temporal
- redescoperirea afectivității (emoții, sentimente, pasiuni) prin
trecerea de la rațional spre zonele tainice ale sufletului,
descifrând trăiri dincolo de zona conștientului (înclinația spre
meditația filosofică și cultivarea melancoliei, a nostalgiei, a
iubirii, a suferinței, dar și a vocației ironiei, a trăirilor armonizate
cu peisajul naturii ocrotitoare și participative);
- exaltarea sensibilității și a fanteziei creatoare prin suprimarea
limitelor și legilor experienței concrete și prin descătușarea
forțelor vizionare ale omului (aspirația spre un individualism
idealist subiectiv de umanitate) ce oferă conștiinței și imaginației
un câmp nemărginit de interpretare (libertatea creatoare);
- evadarea din prezent (din spațiul comun, cunoscut) în trecut
sau viitor (un spațiu subiectiv, atemporal, fără contururi clare) se
realizează sub forma visului, a somnului sau a stărilor onirice
(stări ale subconștientului) într-un decor nocturn sau exotic;
- evocarea trecutului nu este un simplu refugiu dintr-un prezent
obositor, ci o formă de a insufla contemporanilor idealuri
naționale superioare (proiectare subiectivă a spiritului uman);
- predomină inspirația din istorie (evul mediu) și latura exotică
(antichitatea clasică trebuie înlocuită cu istoria modernă, bogată în
subiecte dramatice);
- contemplarea naturii se concretizează prin descrierea
peisajelor sau a momentelor anotimpurilor în pasteluri și prin
reflecții asupra problemelor universului în meditații filosofice;
- considerarea omului ca un microcosmos (univers mic) în care
se oglindește și se rezumă macrocosmosul (universul mare),
într-o perfectă comuniune cu natura;
- predilecția pentru abisurile nopții, cerul cu marii aștri și lumi
siderale, oceanul, marea, lacurile, izvoarele, codrul, vegetalul
abundent, floralul cu o gamă sugestivă de culori etc.;
- natura evocată devine cadru sugestiv (peisaj nocturn, crepuscul
misterios, mediu întunecat, brutal sau idealizat, depărtări
fascinante, vagul exotic, ținuturi stranii sau sublime etc.);
- descoperirea infinitului dă relief sufletului romantic și explică
alte caracteristici: nostalgia primordialului, a arhaicului și a
miticului, dorul de adâncimile istoriei etc.;
- respingerea prezentului fad și decadent relevă un univers
oniric compensatoriu ale altor „zări” infinite, nelimitate
temporal întărește ideea că esența omului se împlinește în
nemărginire (de aici setea de absolut, căutarea neobosită și cu
orice sacrificii a drumului spre ideal, nevoia nestinsă de depășire a
realului, a condiției date): „În noi, sau nicăieri, este eternitatea cu
lumile ei, trecutul și viitorul.” (Novalis);
- agitația sufletului atras de infinit – însetat de absolut – nu
cunoaște liniște, căci pentru scriitorul romantic adevărul nu se
găsește ca pentru clasici în avântul ideii, ci numai în „ imensitatea
infinitului”;
2
HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]
e). Predilecția pentru mit și
simbol și interesul pentru
creația populară (pentru
folclor) și pentru tradițiile
naționale (din istorie, folclor,
frumusețile naturii)
f). Construirea personajelor
excepționale care acționează
în împrejurări excepționale
g). Creația este produsul
inspirației, fanteziei creatoare
(principii estetice)
(este inspirată de muze, prin
iluminare, prin viziune și prin
proiecție onirică)
- redescoperirea bogăției fondului (mit și simbol) și formei
operelor folclorice (povești și legende din folclor);
- predomină inspirația din istorie (evul mediu) și latura exotică
(antichitatea clasică trebuie înlocuită cu istoria modernă, bogată
în subiecte dramatice);
- limbajul artistic se nuanțează prin expresii plastice, preluate din
folclor, din graiul viu al poporului;
- promovează inspiraţia din tradiţia și trecutul istoric al
neamului (imprimă curentului un caracter naţional-patriotic);
- afirmarea personajului ca individualitate excepţională,
dominată nu de rațiune, ci de imaginație și trăiri intense (omul de
geniu şi condiţia nefericită a acestuia în lume) ;
- modelul uman definește particularul, unicul, eul individual
suprapersonalizat, ființând în sfera sensibilității atitudini și
ipostaze umane precum: titanul, geniul, profetul, magul, regele,
naturile prometeice, demonul, îngerul, Hyperion, Prometeu,
inadaptatul, pesimistul, visătorul, răzvrătitul, nebunul;
- personajele romantice sunt construite pe principiul antitezei și
exprimă victoria pasiunii și imaginației în fața rațiunii (ele au
trăsături psihice antitetice și cu sentimente contrastante; ele sunt
sentimentale, interiorizate, imaginative, visătoare, însetate de
cunoașterea absolută, sunt răzvrătite, dilematice, dinamice etc.);
- afirmarea originalității și a libertății de creaţie, a imaginaţiei, a
negării mimesis-ului ca principiu estetic central;
- modelul estetic este opera deshisă care pledează pentru
exaltarea libertății depline de creație, pentru suprimarea
limitelor între speciile literare, dar și pentru formele contrastive,
imprevizibile prin diversitatea subiectelor (încurajarea
amestecul de tragic și comic, de sublim și grotesc);
- arta romantică, în opoziție cu cea clasică, este preocupată de
unitate, de amestecul genurilor, de renunțarea la regulile
unităților în numele verosimilului și al culorii locale (un mare
eveniment istoric nu poate să se desfășoare doar într-un loc și în
decurs de douăzeci și patru de ore);
- categoriile estetice ale romantismului sunt: urâtul, grotescul,
macabrul, pitorescul, feericul, bizarul, fantasticul, romanescul,
sublimul, frumosul, dionisiacul etc., precum și a unor specii
inedite precum drama romantică, lirica eului (meditația, elegia,
doina cultă, pastelul), lirica măștilor (poemul filosofic), proza
sentimentală, istorică și fantastică;
- izvoarele artei sunt miturile cosmogonice, istoria națională,
natura primordială (cosmică / telurică), folclorul, onirismul etc.;
- utilizarea unor procedee artistice variate precum: antiteza în
construirea personajelor, situațiilor și ideilor exprimate
(real/ideal; angelic / demonic; om de geniu / om comun; terestru /
cosmic; materialitate / spiritualitate; muritor / nemuritor; etern /
efemer etc.) și ironia romantică ce dobândește accente satirice
sau pamletare, fiind un mijloc artistic folosit atât în specia literară
cu nume sugestic, satira, cât și în poemele filosofice;
3
HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]
h). Lărgirea viziunii estetice
prin inovație la nivelul
speciilor literare, al tematicii,
motivelor și limbajelor
artistice
UNIVERSUL TEMATIC
ROMANTIC
 iubirea (proiectată într-un cadru
natural);
 natura terestră și cosmică (ca
stare de suflet);
 timpul filosofic bivalent (uman-
terestru – finit / universal- cosmic –
infinit);
 neliniștea infinitului spațial și
temporal ;
 atracția transcendentului;
 obsesia idealului și raporturile
acestuia cu realul, cu imediatul;
 nostalgia originilor;
 întoarcerea spre illo tempore și
valorificarea tiparelor mitico-
magice;
 cultivarea misterului;
 sondarea sufletului și a
psihicului (visul, inconștientul,
iraționalul);
 aspirația spre absolut, spre
desăvârșire;
 meditația filosofică;
 cosmogonia;
 istoria (națională și universală);
 folclorul;
 tradiția;
 condiția umană (viața și
moartea);
 condiția omului de geniu;
 nostalgia absolutului;
 creația ;
 aspirația spre perfecțiune etc.
(nocturnul, cosmicul, geneza,
extincția se ilustrează în imagini
artistice);
- stilul romantic este retoric, exaltat, pitoresc și puternic
metaforizat, încărcat de valori afective (sugestia, hiperbola,
aluzia, verbul energic și elocvent), redat prin exclamații,
invocații și interogații poetice (întrebare urmată de răspuns) și
retorice (întrebare la care nu se așteaptă un răspuns);
- difersificarea stilurilor individuale în funcție de natura
mișcărilor psihice și a emoțiilor trăite, cultivând, potrivit
temperamentului, stilul patetic, evcocativ, colorat, muzical, fraza
amplă, încărcată de imagini și antiteze;
- limba literară se îmbogăţeşte prin valorificarea tuturor
registrelor - popular, regional, arhaic sau limbaj oral, prin
pătrunderea arhaismelor, regionalismelor și a cuvintelor
populare, iar la nivel stilistic se constată mai multe modalități
literare: preferinţa pentru un ton solemn şi un stil încărcat de
tropi și predilecţia pentru hiperbolă, simbol, antiteză, pentru
retorism, pentru sonoritatea verbală, dar și pentru o ironie fină
(sensul mesajului transmis este contrar înțelesului cuvintelor care
îl compun), pe tonalitate, amestecul umorului cu sarcasmul;
MOTIVE ROMANTICE
 motivul iubitei pierdute / moarte, favorizat de fondul melancolic al
poetului (poezia „Mortua est”);
 idealizarea iubirii sau a ritualului erotic, care înaintează până la
sacrificiu, întrucât moartea poate fi considerată cauză a despărţirii cuplului
sau din contră, treapta către iubirea veşnică (în poezia „Și dacă...”);
 ipostaza femeii-înger, himeră care are rolul de a alina îndrăgostitului
moartea sau de a oferi liniştea şi pacea veşnică prin moarte, care nu este
văzută ca o tenebră macabră, ci este tot o prezenţa angelică;
 motivul fantasmei, al iubitei ca proiecţie a dorinţei se regăseşte în
poezia „Din ocean de vise”;
 motivul despărţirii, al rememorării, al chemării, al deziluziei este
prezent în poeziile: „Departe sunt de tine…”, „Singurătate”, în care poetul
sugerează faptul că, odată cu firul iubirii s-a rupt şi legătura sa cu lumea;
 motivul nostalgiei cauzate de pierderea iubitei este evidenţiat în sonetul
„Afară-i toamnă”, în care poetul îşi exprimă melancolia lăsată în urmă de o
iubire care nu a fost trăită, ci doar visată;
 motivul femeii generatoare de inspiraţie reiese din poezia „Sunt ani la
mijloc” și este un motiv în care femeia își câştigă nemurirea;
 motivul senzualităţii cunoaşte câteodată intensităţi surprinzătoare pentru
cine cunoaşte tonurile obişnuite ale cântului eminescian de dragoste;
 motivul omului de geniu („a bătrânului dascăl”, „a tânărului voievod”,
a luceafărului, îndrăgostitului „cufundat în stele”, a magului, profetului,
regelui) în care singura atitudine într-o lume incapabilă să înţeleagă eforturile
de a depăşi limitele înţelegerii obişnuite este izolarea, contemplarea sinelui;
 motivele asociate temei naturii (motivul nocturn al lunii, stelele,
luceafărul, izvorul, codrul, pădurea, lacul, teiul, salcâmul (copacul sacru),
trestia, nufărul, floarea albastră etc.- spaţii protectoare ale îndrăgostiţilor);
 motive asociate temei timpului (naptea, visul, meditația, așteptarea
înfrigurată, înserarea, trecerea iereversibilă a timpului, timpul sacru al
iubirii, timpul cosmic, motivul amintirii etc.);
 motive asociate temei istoriei (ruinele, vestigiile, fantomele, evadarea în
timp și în istorie etc.);
 motive asociate temei cosmogoniei (cosmosul, titanul, momentul genezei
și al extincției universului, călătoria cosmică (zborul sideral) etc.);
 motive asociate temei iubirii (chemarea iubitei, nostalgia iubirii, sărutul,
dorul „dureros de dulce”, femeia-demon, voluptatea suferinței etc.);
 motive fantastice, simbolice și filosofice (lumânarea, fereastra, tabloul,
viața ca vis, viața ca teatru etc.).
4
 HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]
În consecință, scriitorul romantic creează un vast orizont imaginar, cadrul natural este nocturn,
exotic, figurând lumi îndepărtate, castelele sunt sumbre, în ele trăind fiinţe solitare, prevalează eroul, iar
personajele demoniace sunt ostracizate, izolate în mari singurătăţi. Personajul romantic este predispus
la reverie: el trăieşte la limita dintre oniric şi real, acţiunile sale având loc mai curând noaptea, timp
misterios de revelaţie a tainelor naturii, un timp al potențării inconștientului, al visului, halucinațiilor.
Realul este eludat, de multe ori inacceptabil, iar oniricul se instalează în prim-plan, îndeplinind toate
năzuinţele secrete ale fiinţei umane. Visul şi exotismul, interesul pentru tărâmuri îndepărtate
reprezintă temele și motivele predilecte ale romantismului, care exaltă sentimentul şi fantezia
creatoare: „Poezia este ceea ce e mai intim în toate.” (Victor Hugo) Acest curent îndeamnă scriitorii să
se inspire din istoria naţională şi din creaţiile folclorice ale ţărilor lor. Romantismul preia tradițiile
naționale și populare și promovează cultul naturii, lirismul subiectiv, fantezia creatoare și libertatea de
expresie, adeseori zugrăvind eroi excepționali: „Poezia trebuie să ne arate mai puțin pe poet și mai mult
pe om însuși. Ea trebuie să scoată la lumină ceea ce i s-a revelat poetului prin privirile furișate în
sanctuarul sufletului.” (Lamartine). Romantismul propune intuiția ca metodă de cunoaștere, „libertatea
fanteziei creatoare” redată de „intensitatea și spontaneitatea expresiei”, ca o reacție împotriva filosofiei
clasice, raționale. Romantismul introduce în sfera literaturii trăirea umană, frământarea sentimentelor
contradictorii și mai ales predispoziția pentru liric, fantastic, miraculos, melancolic, pasional, zugrăvite
cu o mare libertate de expresie: „Zugrăvind eul poetului, poezia va zugrăvi umanitatea întreagă. Inima
omului nu se schimbă, ea va rămâne totdeauna inima omului, temelia artei.” (Victor Hugo). În ceea ce
privește forma, romantismul nu inventează noi structuri, ci le exacerbează pe cele existente, făcând ca
materialul sonor să urmeze dramaturgia sentimentelor, a literaturii. De altfel, romantismul nu se definește
ca un stil, ci ca „atitudine spirituală, ca o stare de spirit” (W.G. Berger). Și, dacă scriitorii clasici tindeau
spre obiectivitate, ignorând particularul în favoarea generalului, prin conturarea unor tipuri umane precum
avarul, mincinosul, ipocritul etc., romanticii nu acceptau decât individualitatea. În consecință,
romantismul militează pentru abolirea dogmatismului estetic și al academismului, a domniei
raționalismului rece și plat, a ordinii stereotipizate, pentru ieșirea din conventional și abstract, pentru
lărgirea nelimitată a universului de probleme, de atitudini, de reprezentări și de imagini ale omului și
artei. Astfel că, romantismul a proclamat primatul subiectivității, ideea afirmării originalității,
spontaneității și sincerității emoționale, a liberei inspirații personale. De asemenea, romantismul a
promovat fantezia și sentimentul nostalgiei iubirii neîmplinite, cultul eului individual și national și
libertatea de expresie ca principii și condiții fundamentale ale artei autentice: „E nemaipomenit că tocmai
înlăuntrul tău trebuie să privești că e afară. Profunda și întunecata oglindă e în adâncul omului. Acolo e
acel clar obscur, înspăimântător. Ceea ce se oglindește în sufeltul oamenilor e mai amețitor decât văzul
direct.” (V. Hugo). Modelul lumii este un univers într-o continuă devenire, cu numeroase cicluri cosmice
marcate de cosmogonie și apocatastază (cultivarea tainei, tenebrelor). În proză, romantismul se manifestă
cu predilecție pentru peisajul pitoresc, pentru portretul fizic și pentru acțiunea captivantă, în timp ce în
dramă, accentul va pica pe conflictele violente, pe eroii antagonici și pe triada retorică.
REPREZENTANȚI AI ROMANTISMULUI EUROPEAN
 în literatura franceză: Victor Hugo (romanul „Mizerabilii”), Alphonse de Lamartine („Meditații poetice”), Alfred de
Vigny (piesa „Chatterton”, volumele de poezii „Poeme antice și moderne” și „Destinele”), Alfred de Musset (drama
istorică „Lorenzaccio”, volum de poezii „Nopțile”);
 în literatura engleză: W. Scott („Cântece de la fruntariile Scoției”, romanul „Ivanhoe”), Percy Bysshe Shelley (drama
lirică „Prometeu descătușat”), George Gordon Byron („Peregrinările lui Childe Harold”; „Poemele orientale”, drama
„Cain”), William Wordsworth, Samuel Taylor Coleridge, Robert Southey, John Keats;
 în literatura italiană: Giacomo Leopardi („Mici opere morale”), A. Manzoni, Giuseppe Mazzini este figura centrală a
Risorgimentului în Italia, scriind în revista „Giovane Italia”, similară cu „Dacia literară” a lui Mihail Kogălniceanu;
 în literatura germană: Friedrich Schlegel („Culegere de poezie romantică din evul mediu”), Novalis, cu „idealismul
magic” („Imnuri către noapte”), Hoffmann, promotor al fantasticului („Elixirurile dragostei”), Heinrich Heine („Cartea
Cântecelor”), Friedrich von Schiller, Friedrich Holderlin, August Wilhelm, L. Tieck („Motanul încălțat”, „Prințul
Zebrino”), C. Brentano („Cornul minunat al băiatului”), Ernst Theodor Amadeus Hoffmann;
 în literatura americană: Herman Melville („Moby Dick”, „epopeea spiritului neliniştit al Americii”), de Longfellow,
Edgar Allan Poe, cu volumele de poezii „El Araaf” şi „Poeme” (1845);
 în literatura rusă: Mihail Lermontov („Demonul”), Al. Pușkin (romanul istoric „Fata căpitanului”, nuvela socială „dama
de pică” ) anihilează orice regulă clasicistă de creaţie în „Boris Godunov”, la fel cum Shakespeare o făcea în „Macbeth”,
piesă populată de fiinţe terifiante, vrăjitoare ce hotărăsc soarta personajelor, cunoscând trecutul şi viitorul.

5
 HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]

ROMANTISMUL ROMÂNESC
În literatura română, romantismul cunoaște trei etape principale:
a). Prima etapă, preromantică, între 1830 și 1840, caracterizată prin explorarea concomitentă a
unor motive preromantice și romantice (poezia ruinelor, a nopții, a visului, a meditației), cu influențe
lamartiniene. Această primă etapă, care are ca element de specificitate și elanul patriotic, aspirația spre
independență și unitate națională, este reprezentat de așa numiții romantici timpuri (preromantici) precum
Gheorghe Asachi, Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu și Andrei
Mureşanu, poeţi ce oscilează în creaţiile lor între clasicism şi romantism, utilizând atât epistola, specie
clasică prin excelenţă, cât şi meditaţia romantică. În operele lor fuzionează elemente clasice, neoclasice și
preromantice propriu-zise. Ei cultivă o poezie de meditație filozofică sau cu accente patriotice
vibrante, elegia erotică și creații lirice sociale. În creațiile lor circulă, le lângă motivele preromantice,
ca cel al ruinelor sau al mormintelor, și unele teme specific romantice, cum este evocarea trecutului
istoric, de obicei în forma antitezei trecut-prezent, în scopul trezirii sentimentelor naționale. Este perioada
când Ion Heliade Rădulescu și Grigore Alexandrescu traduc din Byron, Lamartine si Hugo și când prin
poemul „Sburătorul”, Ion Heliade Rădulescu valorifică folclorul, miturile și realizează o atmosferă
fantastică, atrăgând atenția asupra creaților populare, care vor constitui un bogat izvor de inspirație
pentru scriitorii noștri romantici. În cele cinci cânturi ale poemului „Antolida” apare în viziune
mitologică, pentru prima dată în literatura română, tema titanismului.
b). A doua etapă definește momentul pașoptist, cu predominanța liricii militante, patriotice,
vizionare, de evocare istorică, cu descoperirea filonului folcloric (Grigore Alexandrescu, Cezar Boliac,
Andrei Mureșanu). Momentul 1840 este decisiv pentru mișcarea romantică românească, iar revista
„Dacia literară”, editată de Mihail Kogălniceanu, consitituie un adevărat manifest al romantismului
românesc, care orientează scriitorii spre o literatură cu un pronunțat caracter național-popular,
inspirată din istorie, folclor, frumusețile patriei și din realitatea socială. Pe fondul bogat al culturii
populare, în care domină lumea miturilor, motivul dorului și al comuniunii cu natura, precum și
fantasticul propriu basmelor, romantismul apare ca generator de talente, care vor culmina la Eminescu,
expresia superioară a spiritualității românești. Romantismul de la 1840 se manifestă în literatura română
prin autori precum: Alecu Russo, Nicolae Bălcescu, Dimitrie Bolintineanu, Costache Negruzzi, V.
Alecsandri, conducătorii generației revoluționare de la 1848, care iubesc, trăiesc istoria și o aduc cu
pasiune în operele lor, ca o palmă dată de „trecutul glorios prezentului mișelit”: „Astfel, literatura,
prinzând rădăcini naționale adânci, sănătoase, dobândea o înaltă misiune socială și etică. Și în acest
univers de patriotism ardent se înscrie acțiunea tuturor membrilor generației, dar mai cu seamă a lui
Alecsandri, cel mai reprezentativ poet al epocii.” (Zoe Dumitresu-Bușulenga). În același rimp, folclorul
reînoiește și în această etapă poezia romantică românească cu motive și forme noi (culegerea de poezie a
lui V. Alecsandri contribuie la orientarea literaturii spre creația orală). Inspirația socială, frecventă la
romanticii acestei generații, legată de idealul luptei naționale și sociale, aduce în operele literare
coexistența elementelor romantice cu cele realiste (îndeosebi însemnările memorialistice ale lui Negruzzi,
Alecsandri, Ion Ghica). Din a treia generație romantică pașoptistă, aceea a maturității romantismului
românesc, fac parte: Al. Odobescu, B.P. Hașdeu (primul amintind în nuvelele sale istorice de Walter
Scott) și Bogdan Petriceicu Hașdeu care extinde studiul folclorului, al lingvisticii și realizează drama
romantiă „Răzvan și Vidra”.
c). A treia etapă este cea postpașoptistă, cu inflexiuni elegiace, pesimiste și critice ce va
culmina în creația lui Eminescu, considerat ultimul mare romantic european. Romantismul eminescian
reprezintă etapa de plinitudine a curentului pe care „Eminescu îl va face să transmită fiorul realităților
impalpabile și al lumilor înecate dinlăuntrul nostru, muzica legănătoare sau tumultuoasă a peisajului,
mitul originilor și rostogolirea civilizațiilor, spectacolul orologiei cosmice și al desagrerării universale,
convocând astfel Subconștientul, Natura, Istoria, Transcendetul, Absurdul, personajele marii literaturi
din toate timpurile.” (Paul Cornea). Astfel că, Mihai Eminescu (1850-1889) marchează culmea
romatismului românesc și ridică literatura națională, în context universal: versul lui, alături de cel al
marilor romantici, Heine, Byron, V. Hugo sau Lermontov, marchează cu forța geniului, dezvoltarea
romantismnului universal. Sunt promovate anumite direcții tematice (optimismul revoluționar și
meditația sceptică, liniștitoare, farmecul dureros și voluptatea), dar și numeroase motive pur romantice
6
 HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]
(îngerul, demonul, somnul, visul, spațiile insiderabile, noaptea, codrul, comuniunea cu natura, floarea
albastră, izolarea în trecut și prezent, viața a vis, identitatea indivizilor prin destinul morții, dorul
nemărginit) prind conturul perfecțiunii în versul eminescian. Tabloul genezei și al morții lumilor din
„Scrisoarea I”, valorile filosofice și umane, estetica perfectă din „Luceafărul” sunt expresia maturității
eminesciene, care-l înalță în poezia universală.
Succesiv, fenomenul este caracteristic și altor perioade literare. Atitudinea romantic
eminesciană coexistă cu realismul, sămănătorismul, simbolismul (sfârșitul sec. al XIX-lea și primele
decenii ale sec. al XX-lea) și se manifestă, frecvent, ca epigonism eminescian prin operele lui George
Coșbuc, Octavian Goga, Al. Vlahuță, D. Zamfirescu, B. Șt. Delavrancea, M. Sadoveanu, T. Arghezi, Al.
Philippide, E. Botta și, chiar Al. Macedonski, în prima etapă a creației sale lirice.

TRĂSĂTURI ALE ROMANTISMULUI ROMÂNESC

Romanticii români evidențiază în creațiile lor și numeroase trăsături specifice romantismului românesc:
 valorificarea elementului național (reînvie trecutul istoric, se inspiră din creaţia populară, se preocupă
de afirmarea specificului naţional în operele literare);
 caracterul militant (creația artistică este subordonată idealurilor naționale și sociale ale epocii);
 retorismul decurge din dimensiunea militantă a creației romantice (este un mijloc de persuasiune);
 eclectismul stilistic (romantismul românesc, de la scriitorii pașoptiști și până la Mihai Eminescu, și-a
integrat anumite aspecte și trăsături particulare ale clasicismului, acest amestec de clasicism și romantism
fiind, după unii istorici literari, o caracteristică a romantismului târziu);
 motivul ruinelor, preluat după „Les Ruines”, de Volney, este ilustrat în operele multor poeţi romantici
timpurii, devenind un bun prilej de evocare a gloriei străbune ( de ex. în poezia „Strigoii” lui Eminescu,
Arald, rege peste avari, face apel la vechile religii păgâne pentru a-şi trezi la viaţă iubita, regina dunăreană
Maria);
 mitul strigoiului este preluat din Btirger, din balada „Lenore”, fiind întâlnit şi la Vasile Alecsandri, în
„Noaptea Sfântului Andrei”, şi la Dimitrie Bolintineanu, în „Mihnea şi baba”.
Particularități ale prozei romantic românești:
 prezența unui nartor implicat afectiv, ce renunță, adeseori, la atributul omniscienței (așa cum se
întâmplă în proza fantastică);
 acțiune bogată în întâmplări neobișnuite și răsturnări de situație spectaculoase, legate cel mai adesea
de ascensiunea și prăbușirea unor personaje;
 personaje excepționale, înzestrate cu defecte și calități care depășesc media umană obișnuită;
 cultivarea pitoresului (pitoresc este ceea ce place ochiului, ceea ce e singular, neobișnuit);
 întrebuințarea frecventă a antitezei, atât ca procedeu compozițional, cât și ca mijloc de caracterizare a
personajelor;
 limbaj care mizează pe expresivitate (bogat în figuri de stil);
 interes manifestat față de specii cum ar fi nuvela istorică și romanul istoric, nuvela fantastică și
romanul fantastic, memoriile de călătorie etc.

Clasicism-romantism
„Clasicism – romantism sunt două tipuri ideale, inexistente practic în stare genuină, reperabile
numai la analiza de retortă. [...] Clasicul face apoteoza omului, romanticul descrie martiriul, drama
omului. Viața clasicului este inteligibilă, geometrică; a romanticului este fără sens, sau cu sens ascuns.
În termeni astronomici am zice: calsicul e un solar, romanticul e un selenar. [...] Sub aspect temporal,
clasicul trăiește într-un prezent etern, e un eleat; romanticul stă în perspectiva unui trecut indefinit, e un
heraclitean. [...] Clasicului îi lipsește sentimentul naturii. În clasicism te izbește arhitectonicul, decorul
unic. În romantism, varietatea faunei și florei. În romantism natura copleșește pe om [...] Clasicul e
didactic, epic, tragic, anacreonic. Romanticul e liric, dramatic, speculativ”.
(George Călinescu, Clasicism, romantism, baroc)

7
 HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]
Colegiul Național „Zinca Golescu”, Pitești Varianta 1
Catedra de limba și literatura română
Prof. Hiu Ion-Valeriu
Anul școlar 2020-2021

EXAMENUL DE BACALAUREAT
MODELE DE ÎNCADRARE A UNUI TEXT LA PRIMA VEDERE ÎN ROMANTISM
1. Comentează, în minimum 250 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind două trăsături ale
romantismului:
Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie,
locuitorii acestei lumi, presupunându-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în
proporțiunile în care le percepem noi. [...] Și obiectele ce le văd, privind c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi –
mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopicăși numai făptura ochilor
noștri ne face s-o vedem în mărimea în care o vedem? Cine știe dacă nu vede fiecare din oameni toate celea într-
un fel, și nu aude fiecare sunet într-alt fel – și numai limba, numirea într-un fel a unui obiect ce unul îl vede așa,
altul altfel, îi unește în înțelegere. [...].
Și, într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare și oricât de mică ar fi,
numai o picătură în raport cu nemărginirea? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp,
oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? Și iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de
rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în
aceste clipite oamenii ar lucra tot atât de lungi ca pentru ai noștri – evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca
pentru ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de milioanele de infuzorii ale acelor
cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie – și toate acestea, toate, ar fi – tot astfel ca și azi.
... În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de
ghindă și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care
ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucru care sunt în noi, mister pe care l-au posedat poate magii
egipteni și asirieni, atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi aievea în trecut și am putea
locui lumea stelelor și a soarelui. [...] Dacă lumea este un vis – de ce n-am putea să coordonăm șirul fenomenlor
sale cum voim noi? Nu e adevărat că există un trecut – consecutivitatea e în cugetarea noastră – cauzele
fenomenelor, consecutive pentru noi, aceleași întotdeauna, există și lucrează simultan. [...]. În aceste atome de
spațiu și timp, cât infinit! Dacă-aș putea și eu să mă pierd în infinitatea sufletului meu pân’în acea fază a
emanțiunii lui care se numește epoca lui Alexandru cel Bun de exemplu, și cu toate acestea...
(Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis)
Notă!
Pentru conținut (comentarea textului prin evidențierea trăsăturilor romantismului) sunt acordate 6
puncte:
- pentru comentarea adecvată, nuanțată și exemplificată a semnificațiilor textului dat (a universului tematic,
a motivelor literare, a tipului de narațiune, a tipului de narator, a tipului de personaj și a viziunii artistice) prin
evidențierea relației dintre trăsăturile romantismului și ideile (judecățile de valoare) ce reies din textul dat – 6
puncte:
- pentru comentarea sumară și neexemplificată a textului, prin evidențierea ezitantă a relației dintre
trăsăturile romantismului și ideile (judecățile de valoare) ce reies din textul dat – 3 puncte;
- pentru simpla comentare a textului, fără a preciza trăsăturile romantismului sau tendința de generalizare
(schematism fără comentare a textului) – 1 punct;
Pentru redactare sunt acordate 4 puncte:
– pentru utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite cerinței, claritate și precizie a eunuțului, varietate
lexicală, sintaxă adecvată) – 1 punct;
– pentru logica înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățule de analiză și argumentare (la relația adecvată între idei
și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante) – 1 punct;
– pentru ortografie – 1 punct (0–1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte);
– pentru punctuaţie – 1 punct (0–1 greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 250 de
cuvinte (minimum o pagină) şi să dezvolte subiectul propus.
8
 HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]
MODEL DE REZOLVARE (cuvintele bolduite din model sunt trăsături ale romantismului)
Întregul discurs narativ se focalizează pe tema reflectării subiective asupra condiției umane și este o
meditație filosofică a eului narator asupra „cunoașterii lumii înconjurătoare” și a „relativității timpului și
spațiului”, în care puterea fără margini a fanteziei creatoare și capacitatea omului de a transcende, prin vis,
orice graniță spațio-temporală este posibilă.
În primul rând, cultivarea sensibilității, imaginației, misterului și a fanteziei creatoare („phantasia”),
prin suprimarea limitelor și legilor concrete ale realului („Nu există nici timp, nici spațiu – ele sunt numai în
sufletul nostru.”) și prin descătușarea forțelor vizionare ale omului („lumea-i visul sufletului nostru”), oferă
conștiinței și imaginației eului narator un câmp nemărginit de interpretare a misterului lumii prin trecerea de
la rațional spre zonele tainice ale sufletului, în lumea „stelelor și a soarelui”. Această interferență a imaginilor
reale cu cele de esență onirică, produce confuzie: „visul era viața și viața era vis”. Or, prin această lume creată
la granița dintre vis și realitate, care devine „o reprezentare a eului”, se face trecerea dincolo de zona
conștientului, în „fantasticul interior” al „onirismului” specific romatismului eminescian. Comparațiile „lumea ca
un bob de rouă”, timpul ca „o picătură de vreme” și infinitul „ca reflectare a cerului înstelat într-un strop de rouă”
devin niste reflecții filosofice asupra condiției umane: macrocosmosul se oglindește și se rezumă în
microcosmos, în natura ființei umane. Acestea sugerează capacitatea ființei umane de a conduce subiectiv jocul
temporalității, suprapunând experiența visului, cu experiența realității: „Dacă lumea este vis, de ce n-am putea să
coordonăm șirul fenomenelor sale?”. Iar predilecția pentru abisurile nopții, a cerului cu marii aștri, a lumii
siderale („am putea locui lumea stelelor și a soarelui”) devine un cadru sugestiv, un crepuscul misterios, dar și
un mediu întunecat al depărtărilor fasciante, a unor ținuturi stranii, dar sublime, idealizate: „În aceste atome
de spațiu și timp, cât infinit!”. Contemplarea lumii și a timpului trădează tensiunea sufletului atras de infinit,
însetat de absolut, suflet care nu cunoaște liniște, căci pentru el adevărul nu se găsește precum la clasici în avântul
ideii, ci numai în imensitatea infinitului.
În al doilea rând, evadarea din prezentul real-ficțional, din spațiul comun, cunoscut eului-narator, „într-
un spațiu închipuit ca fără margini”, într-un trecut ficțional, atemporal, definit ca „eternitate fără margini”, se
realizează „ca proiectare subiectivă a spiritului uman” în lumea visului, a reveriei nocturne, și a iubirii: „Dacă-
aș putea și eu să mă pierd în infinitatea sufletului meu...”. Ori această descoperire a infinitului oferă relief
sufletului romantic și explică nostalgia arhaicului și a miticului din vremea lui Alexandru cel Bun, dorul de
adâncimile istoriei și setea de absolut a devenirii eului creator, aflat pe drumul sacrificial al idealului
cunoașterii. De aceea, și respingerea prezentului fad și decadent, ce relevă un univers oniric compensatoriu ale altor
„zări infinite”, nelimitate temporal și trăite subiectiv, întărește ideea că esența omului se împlinește în
nemărginire, în nevoia nestinsă de depășire a propriei condiții: „În noi, sau nicăieri, este eternitatea cu lumile
ei, trecutul și viitorul” (Novalis). Eul narator, selenar, dionisiac, inegal în atitudini, fascinat de istoria apusă, de
metafizică și poezie, devine o individualitate excepțională, o ființă cosmică dominată de trăiri intense, fapt ce-l
caracterizează în ipostaza contemplativului singuratic, însetat de cunoașterea absolută. De asemenea, predilecția
pentru mit și simbol, redată prin tematica romantică a timpului ambivalent, a neliniștii infinitului spațial și
temporal, a nostalgiei originilor și atracțiilor transcendentului, a obsesiei idealului și raportului acestuia cu
realul, a întoarcerii în lumea visului, a inconștientului, a iraționalului, cât și a valorificării tiparelor mitico-
magice ale existenței (confuzia voită între vis și realitate), se realizează prin sondarea sufletului, a psihicului, prin
estomparea simțurilor ce oferă libertate imaginației creatoare. Această unitate a părţilor nesfârşit divizibile în
timp şi spaţiu constă în procesul conştiinţei, în care trecutul e cuprins în prezent, la rândul lui un viitor în germene.
Astfel că, lumea „din afară” dă granițele, iar simțurile sunt cele care dau „o formă propusă de ele” și, de aceea,
omul „va rămâne înlăuntrul murilor lui și niciodată nu va intra în ființa lucrurilor” (Mihai Eminescu).
Așadar, acest pasaj reflexiv, cu deschidere filosofică, aduce în peisajul prozei romantice cugetarea
filozofică și dimensiunea vizionară a visului ca posibilitate de împlinire a dorinței, a inspirației, fanteziei și
creativității artistice, prin exaltarea libertății depline de creație, a feericului dionisiac, către care aspiră omul de
geniu. Imaginația acoperă setea de absolut, dorința de cunoaștere cosmică, evadarea din convențional și
rațional spre universuri nebănuite, aspirația spre descifrarea abisului propriei conștiințe, întrega lume
rămânând, în fond, o construcție subiectivă a eului creator („lumea-i visul sufletului nostru”). Stilul romantic este
unul meditativ, filosofico-retoric, exaltat, pitoresc și puternic metaforizat, încărcat de valori afective, redat prin
exclamații și interogații retorice, care au rolul de a întări impresia de spontaneitate și de a potența miraculosul
existențial. Preferinţa pentru un ton solemn şi un stil încărcat de tropi și predilecţia pentru simbol, antiteză,
pentru retorism, pentru sonoritatea verbală și tonalitate meditativă încadrează textul în romantism. Noutatea
incontestabilă a textului constă în modul original în care Eminescu îmbină filosofia cu naraţiunea fantastică şi
descrierea, transpunând în imagini artistice un orizont ce nu există decât în puterea imaginaţiei, inexplicabil şi
necontrolabil raţional.

9
 HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]
Colegiul Național „Zinca Golescu”, Pitești Varianta 2
Catedra de limba și literatura română
Prof. Hiu Ion-Valeriu
Anul școlar 2020-2021

EXAMENUL DE BACALAUREAT
MODELE DE ÎNCADRARE A UNUI TEXT LA PRIMA VEDERE ÎN ROMANTISM

1. Comentează, în minimum 250 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind două trăsături ale
romantismului:
Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ți placă ție, Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Căci în priviri citeam o veșnicie Și-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
De-ucigătoare visuri de plăcere. Copila mea cu lungi și blonde plete?

Dar nu mai pot. A dorului tărie Cu o suflare răcorești suspinu-mi,

Cuvinte dă duioaselor mistere; C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere mbete.
A celui suflet ce pe al meu știe. Fă un sfârșit durerii… vin’ la sânu-mi.
(Mihai Eminescu, Iubind în taină)
Notă!
Pentru conținut (comentarea textului prin evidențierea trăsăturilor romantismului) sunt acordate 6
puncte:
- pentru comentarea adecvată, nuanțată și exemplificată a semnificațiilor textului dat (a universului
tematic, a motivelor și simbolurilor literare, a tipului de monolog și a viziunii artistice) prin evidențierea
relației dintre trăsăturile romantismului și ideile (judecățile de valoare) ce reies din textul dat – 6 puncte:
- pentru comentarea sumară și neexemplificată a textului, prin evidențierea ezitantă a relației dintre
trăsăturile romantismului și ideile (judecățile de valoare) ce reies din textul dat – 3 puncte;
- pentru simpla comentare a textului, fără a preciza trăsăturile romantismului sau tendința de
generalizare (schematism fără comentare a textului) – 1 punct;
Pentru redactare sunt acordate 4 puncte:
– pentru utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite cerinței, claritate și precizie a eunuțului,
varietate lexicală, sintaxă adecvată) – 1 punct;
– pentru logica înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățule de analiză și argumentare (la relația adecvată
între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante) – 1 punct;
– pentru ortografie – 1 punct (0–1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte);
– pentru punctuaţie – 1 punct (0–1 greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0
puncte).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 250 de
cuvinte (minimum o pagină) şi să dezvolte subiectul propus.

MODEL DE REZOLVARE (cuvintele bolduite din model sunt trăsături ale romantismului)

Întregul discurs liric se focalizează, în spiritul romantismului, pe tema iubirii neîmplinite, ținută
sub tăcere și este o meditație filosofică a eului liric asupra „cunoașterii ființei umane”, transformând
lirismul într-o expresie a subiectivității, în care puterea fără margini a fanteziei creatoare și
capacitatea omului de a transcende, prin vis, orice graniță spațio-temporală este posibilă.
Încă din incipitul textului se remarcă sentimentul puternic al iubirii ce transcende ființa umană
și o transformă într-o taină ce este păstrată sub tăcerea veșniciei, ca mai apoi să fie redată adresativ
„ucigătoarelor visuri de plăcere” ce le nutrește pentru ființa iubită: „Gândind că astfel o să-ți placă ție”.

10
 HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]
O parte esențială a vieții sale este ascunsă de lumea din jur, ceea ce provoacă tristețea și dorința de
schimbare în sufletul lui. Eul liric se vede nevoit să ascundă ceea ce îl face fericit și-l împlinește spiritual.
El simte că nu mai poate continua în tăcere, astfel încât își exprimă în mod sincer și direct sentimentele în
fața persoanei iubite. Astfel că trăirile ființei poetice sunt sugerate prin inversiunea „ucigătoare visuri”,
care denotă forța deosebită a dragostei, așezată sub semnul iluziei, în vreme ce inversiunea „a dorului
tărie” trădează suferința accentuată a acestuia, cauzată de absența ființei îndrăgită și de imposibilitatea
împlinirii prin iubire. În consecință, cultivarea sensibilității, imaginației, misterului și a fanteziei
creatoare se realizează prin suprimarea limitelor și legilor concrete ale realului și prin evadarea din
realitate în vis, în reverie („ucigătoare visuri de plăcere”). Or, redescoperirea afectivității se face prin
trecerea de la rațional spre zonele cele mai tainice ale ființei, în nostalgia unei iubirii neîmplinite, a
dorului veșnic viu ce se asociază cu „dulcea-nvăpăiere” a cuvintelor „duioaselor mistere”.
[...]
Prin urmare, prin tematică, prin motivele literare („dorul”, „visul”, „tăcerea”), prin exaltarea
sensibilității și fanteziei creatoare ce oferă conștiinței și imaginației un câmp nesfârșit de
interpretare, cât și prin conturarea unui spațiu fără contururi clare sub forma unor stări onirice,
contemplative, textul dat se încadrează în romantism. Proiectarea subiectivă a spiritului uman se
realizează în lumea visului, a reveriei și a iubirii. Nostalgia primordialului se identifică aici cu setea de
iubire și nevoia permanetă de depășire a realului. Stilul este retoric, exaltat, pitoresc și puternic
metaforizat.

11
 HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]
Colegiul Național „Zinca Golescu”, Pitești Varianta 3
Catedra de limba și literatura română
Prof. Hiu Ion-Valeriu
Anul școlar 2020-2021

EXAMENUL DE BACALAUREAT
MODELE DE ÎNCADRARE A UNUI TEXT LA PRIMA VEDERE ÎN ROMANTISM

1. Comentează, în minimum 250 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind două trăsături ale
romantismului:
„Aș vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald,
În dulcea-nfiorare a sufletului cald,
Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt,
Ca lebăda ce moare pe propriul ei cânt,
Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci...
O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! [...]
Cu ochii tăi de înger mă mângâi și mă minți,
Căci ei cuprind o lume de dulci făgăduinți,
De-amor fără margini, de scumpe fericiri,
Cum nu se află-n lumea aceasta nicăiri,
Căci este umbra blând-a iubirii cei de veci,
Ce trece cu întreaga-i putere, pe când treci! [...]”
(Mihai Eminescu, Apari să dai lumimă)
Notă!
Pentru conținut (comentarea textului prin evidențierea trăsăturilor romantismului) sunt acordate 6
puncte:
- pentru comentarea adecvată, nuanțată și exemplificată a semnificațiilor textului dat (a universului
tematic, a motivelor și simbolurilor literare, a tipului de monolog și a viziunii artistice) prin evidențierea
relației dintre trăsăturile romantismului și ideile (judecățile de valoare) ce reies din textul dat – 6 puncte:
- pentru comentarea sumară și neexemplificată a textului, prin evidențierea ezitantă a relației dintre
trăsăturile romantismului și ideile (judecățile de valoare) ce reies din textul dat – 3 puncte;
- pentru simpla comentare a textului, fără a preciza trăsăturile romantismului sau tendința de
generalizare (schematism fără comentare a textului) – 1 punct;
Pentru redactare sunt acordate 4 puncte:
– pentru utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite cerinței, claritate și precizie a eunuțului,
varietate lexicală, sintaxă adecvată) – 1 punct;
– pentru logica înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățule de analiză și argumentare (la relația adecvată
între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante) – 1 punct;
– pentru ortografie – 1 punct (0–1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte);
– pentru punctuaţie – 1 punct (0–1 greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0
puncte).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 250 de cuvinte (minimum o
pagină) şi să dezvolte subiectul propus.

ÎNCEPUTUL MODELULUI ANALITIC:

Întregul discurs poetic se focalizează, în spiritul romantismului, pe tema iubirii, transformând lirismul (al cărui semn
rămâne, printre altele, excpresivitatea limbajului) într-c excpersie a subiectivității.
Încă din incipitul textului, se remarcă dorința profundă a împlinirii dragostei prin contemplarea extatică a ființei iubite, idee
redată cu ajutorul inversiunii „cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald”. În acceași ordine de idei, metafora „O, marmură, aibi
milă” sugerează suferința profundă pe care subiectul liric o experimentează prin eros, sentiment care se așază – în cele din urmă –
sub auspiciile tanaticului („Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt”). În plus, epitetul „dulci făgăduinți” evocă o speranță
protectoare, paradisiacă, fapt evidențiat și prin metafora „ochi de înger”.
[...]

12
 HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]
Colegiul Național „Zinca Golescu”, Pitești Varianta 4
Catedra de limba și literatura română
Prof. Hiu Ion-Valeriu
Anul școlar 2020-2021

EXAMENUL DE BACALAUREAT
MODELE DE ÎNCADRARE A UNUI TEXT LA PRIMA VEDERE ÎN ROMANTISM

1. Comentează, în minimum 250 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind două trăsături ale
romantismului:
„Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de Maur*,
Peste el cerul d’Egipet desfăcut în foc și aur;
Pe-a lor maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc,
Flori, juvaieruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roșii ca jăratic, alte-albastre, ochi ce plâng. [...]
Se-nserează... Nilul doarme și ies stelele din strungă,
Lunca-n mare își aruncă chipul și prin nori le-alungă,
Cine-a deschis piramida și-năutru a intrat?
Este regele: în haină de-aur roș și pietre scumpe,
El intră să vad-acolo tot trecutul. – I se rumpe
Al lui suflet, când privește peste-al vremurilor vad.
În zadar guvernă regii lumea cu înțelepciune,
Se-nmulțesc semnele rele, se-mpuțin faptele bune;
În zadar caut-al vieții înțeles nedeslegat,
Iese-n noapte... și-a lui umbră lungă-ntins se desfășoară
Pe-ale Nilului lungi valuri. – Astfel pe-unde de popoare
Umbra gândurilor regii se aruncă-ntunecat.”
(Mihai Eminescu, Egipetul)
Notă!
Pentru conținut (comentarea textului prin evidențierea trăsăturilor romantismului) sunt acordate 6
puncte:
- pentru comentarea adecvată, nuanțată și exemplificată a semnificațiilor textului dat (a universului
tematic, a motivelor și simbolurilor literare, a tipului de monolog și a viziunii artistice) prin evidențierea
relației dintre trăsăturile romantismului și ideile (judecățile de valoare) ce reies din textul dat – 6 puncte:
- pentru comentarea sumară și neexemplificată a textului, prin evidențierea ezitantă a relației dintre
trăsăturile romantismului și ideile (judecățile de valoare) ce reies din textul dat – 3 puncte;
- pentru simpla comentare a textului, fără a preciza trăsăturile romantismului sau tendința de
generalizare (schematism fără comentare a textului) – 1 punct;
Pentru redactare sunt acordate 4 puncte:
– pentru utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite cerinței, claritate și precizie a eunuțului,
varietate lexicală, sintaxă adecvată) – 1 punct;
– pentru logica înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățule de analiză și argumentare (la relația adecvată
între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante) – 1 punct;
– pentru ortografie – 1 punct (0–1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte);
– pentru punctuaţie – 1 punct (0–1 greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0
puncte).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 250 de cuvinte
(minimum o pagină) şi să dezvolte subiectul propus.

13
 HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]
Colegiul Național „Zinca Golescu”, Pitești Varianta 5
Catedra de limba și literatura română
Prof. Hiu Ion-Valeriu
Anul școlar 2020-2021

EXAMENUL DE BACALAUREAT
MODELE DE ÎNCADRARE A UNUI TEXT LA PRIMA VEDERE ÎN ROMANTISM
1. Comentează, în minimum 250 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind două trăsături ale
romantismului:

„Se făcuse noapte. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunii trecea, sfâșiind valurile transparente de nouri ce
se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri,
apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spfre
țărrmii adormiți. Și-n locul acestei feeri a nopții lăsate asupra unui rai înconjurat de mare trecea Cezara ca o-nchipuire de
zăpadă, cu părul ei lung de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea încet... Toate visele, toată încântarea unei aromate nopți de
vară îi cuprinsese sufletul ei virgin... ar fi plâns! Își aducea aminte de amantul ei și-i părea că-i Eva-n paradis, singură cu
durerea ei. Ea veni lângă lac și văzuc cărare de prund pe sub apă. Începu să treacă și apa fugea rotind împrejurul gleznelor ei...
Ea se uită l-acea dumbravă încântată.... o dorință de fericire îi cuprinse sânul... era atât de însetată de amor, ca copilul cel tânăr
și fraged, buzele ei erau uscate de dorința unei sărutări, cugetarea ei era împătimită ca un strat cu florile pe jumătate veștejite de
arșiță. Când ajunse în dumbravă, umbra mirositoare a arborilor nalți arunca un reflect albastru asupra pieliței ei, încât părea o
statuă de marmură în lumină viorie... Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe
mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el. „Ah! gândi ea zâmbind, ce nebună sunt...
predutindenea el, în frumusețea nopții, în tăcerea dumbrăvilor!”... El s-apropiec... Ea credea asemenea că are-o-nchipuire aievea
înaintea lui... O privi lung, se priviră lung.”.
(Mihai Eminescu, Cezara)
Notă!
Pentru conținut (comentarea textului prin evidențierea trăsăturilor romantismului) sunt acordate 6
puncte:
- pentru comentarea adecvată, nuanțată și exemplificată a semnificațiilor textului dat (a universului tematic,
a motivelor literare, a tipului de narațiune, a tipului de narator, a tipului de personaj și a viziunii artistice) prin
evidențierea relației dintre trăsăturile romantismului și ideile (judecățile de valoare) ce reies din textul dat – 6
puncte:
- pentru comentarea sumară și neexemplificată a textului, prin evidențierea ezitantă a relației dintre
trăsăturile romantismului și ideile (judecățile de valoare) ce reies din textul dat – 3 puncte;
- pentru simpla comentare a textului, fără a preciza trăsăturile romantismului sau tendința de generalizare
(schematism fără comentare a textului) – 1 punct;
Pentru redactare sunt acordate 4 puncte:
– pentru utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite cerinței, claritate și precizie a eunuțului, varietate
lexicală, sintaxă adecvată) – 1 punct;
– pentru logica înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățule de analiză și argumentare (la relația adecvată între idei
și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante) – 1 punct;
– pentru ortografie – 1 punct (0–1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte);
– pentru punctuaţie – 1 punct (0–1 greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 250 de
cuvinte (minimum o pagină) şi să dezvolte subiectul propus.

14
 HIU ION-VALERIU [CURENTE LITERARE ȘI CULTURALE - ROMANTISMUL]
Colegiul Național „Zinca Golescu”, Pitești Varianta 6
Catedra de limba și literatura română
Prof. Hiu Ion-Valeriu
Anul școlar 2020-2021

EXAMENUL DE BACALAUREAT
MODELE DE ÎNCADRARE A UNUI TEXT LA PRIMA VEDERE ÎN ROMANTISM

1. Comentează, în minimum 250 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind două trăsături ale
romantismului:
„Un farmec trist și nențeles I te-ai rugat: dorul nespus
Puterea mea o leagă, Din suflet să-ți alunge,
Și cu nimic nu m-am ales Dar el se-nalță tot mai sus
Din viața mea întreagă. Ca să nu-l pot ajunge.

E un luceafăr răsărit Va rămânea necunoscut

Din negura uitării Și va luci departe
Dând orizon nemărginit Căci luminează din trecut
Singurătății mării. Iubirii celei moarte.”
(Mihai Eminescu, Un farmesc trist și nențeles)
Notă!
Pentru conținut (comentarea textului prin evidențierea trăsăturilor romantismului) sunt acordate 6
puncte:
- pentru comentarea adecvată, nuanțată și exemplificată a semnificațiilor textului dat (a universului
tematic, a motivelor și simbolurilor literare, a tipului de monolog și a viziunii artistice) prin evidențierea
relației dintre trăsăturile romantismului și ideile (judecățile de valoare) ce reies din textul dat – 6 puncte:
- pentru comentarea sumară și neexemplificată a textului, prin evidențierea ezitantă a relației dintre
trăsăturile romantismului și ideile (judecățile de valoare) ce reies din textul dat – 3 puncte;
- pentru simpla comentare a textului, fără a preciza trăsăturile romantismului sau tendința de
generalizare (schematism fără comentare a textului) – 1 punct;
Pentru redactare sunt acordate 4 puncte:
– pentru utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite cerinței, claritate și precizie a eunuțului,
varietate lexicală, sintaxă adecvată) – 1 punct;
– pentru logica înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățule de analiză și argumentare (la relația adecvată
între idei și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante) – 1 punct;
– pentru ortografie – 1 punct (0–1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte);
– pentru punctuaţie – 1 punct (0–1 greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0
puncte).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 250 de cuvinte
(minimum o pagină) şi să dezvolte subiectul propus.

15
 Prof. Hiu Ion-Valeriu [CURENTE CULTURALE ȘI LITERARE – ROMANTISMUL]

Colegiul Național „Zinca Golescu”, Pitești Varianta 7

Catedra de limba și literatura română
Prof. Hiu Ion-Valeriu
Anul școlar 2020-2021

EXAMENUL DE BACALAUREAT
MODELE DE ÎNCADRARE A UNUI TEXT LA PRIMA VEDERE ÎN ROMANTISM
1. Comentează, în minimum 250 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind două trăsături ale
romantismului:

„În fața locuinței lui Dionis se ridica o casă albă și frumoasă. Dintr-o fereastră deschisă din catul* de sus el auzi prin
aerul nopții tremurând notele dulci ale unui clavir și un tânăr și tremurător glas de copilă adiind o rugăciune ușoară, pare că e
parfumată, fantastică. El își închise ochii ca să viseze în libertate. I se păru că e într-un pustiu uscat, lung, nisipos ca seceta,
deasupra ăruia liărea o lună fantastică și palidă ca fața unei virgine muribunde. [...] Întredeschise ochii și văzu prin fereastra
arcată* și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată într-o haină albă, înfiorând cu degetele ei subțiri, lungi și
dulci clapele unui piano sonor și acompaniid sunetele ușoare ale unor note dumnezeiești cu glasul ei dulce și moale. [...] Închise
iar ochii până ce, recăzut în pustiul cel lung, palatul alb se confundă cu nourul de argint și juna fată cu îngerul pe genunchi. [...]
Când se deșteptă din reveria sa, fereastra de sus a palatului era deschisă, în salon întuneric și sticlele ferestrei străluceau ca
argintul în alba lumină a lunii.”.
(Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis)

Notă!
Pentru conținut (comentarea textului prin evidențierea trăsăturilor romantismului) sunt acordate 6
puncte:
- pentru comentarea adecvată, nuanțată și exemplificată a semnificațiilor textului dat (a universului tematic,
a motivelor literare, a tipului de narațiune, a tipului de narator, a tipului de personaj și a viziunii artistice) prin
evidențierea relației dintre trăsăturile romantismului și ideile (judecățile de valoare) ce reies din textul dat – 6
puncte:
- pentru comentarea sumară și neexemplificată a textului, prin evidențierea ezitantă a relației dintre
trăsăturile romantismului și ideile (judecățile de valoare) ce reies din textul dat – 3 puncte;
- pentru simpla comentare a textului, fără a preciza trăsăturile romantismului sau tendința de generalizare
(schematism fără comentare a textului) – 1 punct;
Pentru redactare sunt acordate 4 puncte:
– pentru utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite cerinței, claritate și precizie a eunuțului, varietate
lexicală, sintaxă adecvată) – 1 punct;
– pentru logica înlănțuirii ideilor în scris, la abilitățule de analiză și argumentare (la relația adecvată între idei
și argumente, formulare de judecăți de valoare relevante) – 1 punct;
– pentru ortografie – 1 punct (0–1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte);
– pentru punctuaţie – 1 punct (0–1 greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 250 de
cuvinte (minimum o pagină) şi să dezvolte subiectul propus.

16