CURENTE LITERARE

CARACTERISTICI DE BAZĂ

1. Romantism (sec. al XIX-lea): (cele mai multe opere romantice sunt poezii lirice în care
eul liric subiectiv apare prin verbe și pronume la pers I. Acestea se numesc mărci lexico-
gramaticale ale eului liric sau ale subiectivității)
 relația om-natură: omul face parte din natură, fiind în comuniune cu ea (în armonie)
 natura este un decor frumos, în care omul se simte foarte bine și poate visa la orice ideal:
iubire, timp, spațiu, univers, geniul, fericire, cunoaștere.
 poetul/eroul romantic este visător, melancolic(trist), însingurat, izolat de lume, idealist;
 eroul romantic este un om excepțional văzut în situații de viață excepționale;
 izvoare de inspirație pentru romantici: natura, folclorul (mitologia), istoria
 teme romantice: iubirea, natura, viața, moartea, timpul, spațiul (cosmic/terestru), istoria, mitul
(= credință străveche), geniul (savantul, titanul);
 motive romantice (=cuvinte din text care sugerează tema textului): visul, cadrul nocturn (lună,
stele, noapte); elemente ale naturii (codrul, apa, râul, marea, lacul, cerul);
 specii lirice: poemul liric, elegia, meditația; specii epice: poemul eroic, basmul, povestirea
fantastică.
Reprezentanți: Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Ion Heliade Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu
(perioada pașoptistă); Mihai Eminescu; Alexandru Macedonski (ciclul Nopților), George
Coșbuc, Octavian Goga (sfârșitul sec. al XIX-lea).

2. Realism (sfârșitul sec. al XIX-lea –începutul sec. al XX-lea):

 Operele realiste se inspiră din realitatea cotidiană (obișnuită, zilnică), de aceea sunt mai ales
opere epice: schiță, nuvelă, roman, povestire, fabulă.
 Eroul realist este un om obișnuit încadrat într-un tip uman (= om care are o trăsăturaă de
caracter dominantă): avarul (lacom și zgârcit); parvenitul/arivistul ( om care vrea să facă parte
din înalta societate fără să muncească sau pentru a-și atinge scopul folosește mijloace
necinstite); junele-prim ( bărbat superficial în relații, care curtează femeile ca să profite de
ele); cocheta (o femeie căreia îi place să fie curtată de bărbați); intelectualul interesat de
carieră; aristocratul rafinat; senilul (ramolit); fata bătrână, baba absolută (rea, bârfitoare,
lacomă), politicianul corupt, șantajist, incult, demagog;
 Tipurile umane sunt centrate pe câte un defect major, deoarece orice operă realistă are
caracter moralizator, adică transmite un mesaj/ o învățătură: de ex. cine se încadrează într-un
anumit tip uman trebuie să fie atent la urmările pe care le are comportamentul lui în societate:
orice om care greșește, este pedepsit (de legile oamenilor sau ale lui Dumnezeu), mai
devreme sau mai târziu.
 Teme realiste: degradarea omului sub influența negativă a banului, a dorinței de înavuțire cu
orice preț; viața satului/ a orașului dintr-o perioadă istorică reală; drama omului care se
confruntă cu diferența dintre idealurile sale și realitatea imediată;
 Tehnici narative realiste: tehnica detaliului; a observației; analiza psihologică/ introspecția (=
autoanaliza psihologică); stilul indirect liber.
 Perspectiva narativă : obiectivă ( naratorul relatează la persoana a III-a, folosind mai ales
verbe de acțiune); e omniscient și omniprezent, acțiunea e cronologică); subiectivă (narator-
personaj, povestește la persoana I, acțiunea e fragmentată pe scene aduse din memoria
afectivă a naratorului-personaj prin fluxul (curgerea) conștiinței lui; timpul narațiunii este
subiectiv(nu există cronologie; faptele nu se derulează dinspre trecut spre prezent, ci după
cum l-au afectat emoțional pe naratorul-personaj).
 Acțiunea se petrece într-un timp și un spațiu real (adică naratorul precizează când și unde se
petrece acțiunea).
Reprezentanți: epoca marilor clasici: Creangă, Caragiale, Slavici;
perioada interbelică: Rebreanu, Sadoveanu, Călinescu, Camil Petrescu;
3. Tradiționalismul (derivat din realism, dar e centrat pe lumea satului), curent apărut la
sfârșitul sec. al XIX-lea și dezvoltat până în perioada interbelică):
 acțiunea se inspiră din viața țăranului român, de aceea tradiționalismul valorifică mai ales
opere epice: povestirea, schița, nuvela, romanul, poezia epico-lirică.
 Teme tradiționale: satul, țăranul, familia, natura: muncile câmpului, anotimpurile,
comuniunea om-natură, credința creștin-ortodoxă, obiceiuri și tradiții.
 motive tradiționale: țăran, sat, familie, tată, pridvor, cerdac, icoană, cruce, rugăciune, biserică,
elementele naturii rurale (sătești).
Reprezentanți: Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Arghezi; Sadoveanu

4. Simbolismul (primul curent modern; apare la sfârșitul sec. al XIX-lea):

 Este un curent care folosește doar poezia lirică. Cultivă: simbolul, corespondențele și sugestia,
muzicalitatea; laitmotivul, refrenul.
Simbol = cuvânt cu înțeles figurat (metaforă) prin care se sugerează o stare sufletească. Ex:
plumbul simbolizează o stare interioară/sufletească de apăsare, sufocantă, grea.
Corespondență = legătură; folosindu-se de metafora-simbol, poetul simbolist face o legătură
între trăirea lui și realitatea exterioară: de exemplu, Bacovia folosește simbolul plumb pentru a
exprima starea lui de sufocare, de apăsare de convingere că viața nu e altceva decât un lung
drum al omului către moarte.
Sugestia= poetul nu spune direct ce simte, ci sugerează. Cititorul ghicește care a fost
emoția/trăirea poetului când a scris poezia.
Muzicalitatea = poeziile simboliste respectă regulile de scriere a poeziilor, care au ritm, rimă,
măsură clasică (numărul de silabe din versuri este constant).
Laitmotivul = un cuvânt –simbol care se repetă simetric în poezie, ca să sublinieze o anumită
trăire a poetului, în legătură cu tema prezentă în poezie.
De ex.: În Plumb de George Bacovia se reptă de 7 ori cuvântul plumb ( metal rece, greu,
cenușiu) pentru a sublinia starea de sufocare, de teamă de moarte a poetului care percepe
lumea ca pe un cavou din care nu poate ieși.
Refrenul = un vers/ o strofă care se repetă simetric pentru a sublinia o anumită trăire
interioară a poetului.
 Teme simboliste: boala, moartea, singurătatea, plictisul monotonia, nevroza, nebunia, angoasa
( obsesia morții), descompunerea.
 Motive simboliste: (parcul pustiu, orașul pustiu, piața pustie, taverna=cârciuma, becul palid);
cuvintele care sugerează temele menționate; culorile, instrumentele muzicale (clavirul, pianul,
fanfara etc).
Reprezentanți: Șt.O.Iosif, Ștefan Petică, Ion Minulescu, Dimitrie Anghel,
Alexandru Macedonski (rondelurile);

5. Modernismul (apare în perioada interbelică și s-a manifestat și după al Doilea Război

Mondial sub forma neomodernismului, iar în prezent, sub forma postmodernismului).
Modernismul preferă poeziile lirice și proza subiectivă.
a. Caracteristicile poeziilor moderne:
 Anulează forma clasică a textului liric: au vers alb (fără rimă); au vers liber (= măsura
versurilor este foarte variabilă; unele versuri sunt foarte scurte, altele foarte lungi, în
aceeași poezie); au strofe inegale ca număr de versuri sau nu sunt împărțite în strofe; este
prezent ingambamentul (versurile nu încep cu literă mare, ca în poeziile clasice. Poetul
modern scrie versurile ca și cum ar fi proză. De aceea litera mare e folosită doar după
punct. Vezi, în acest sens, poezia lui Blaga).
 Intelectualizează emoția = cele mai multe idei sunt abstracte, simbolice, metaforice,
îndreptate spre lumea interioară a eului liric, spre emoții și sentimente puternice.
 Exprimă o viziune modernă asupra lumii, de aceea apar multe manifestări speciale:
simbolismul: lumea e în descompunere, apăsătoare, fără perspective (Bacovia);
expresionismul: poetul orgolios se exprimă pe sine, exagerându-și importanța în lume;
(Blaga); ermetismul: limbajul poetic este codificat în metafore greu de înțeles pentru un
cititor neavizat (Barbu); modernismul eclectic: îmbină tradiționalismul cu modernismul
(Arghezi).
  Teme moderne: cunoașterea, condiția poetului/a omului/ a intelectualului superior, rolul
și locul poetului în lume, procesul creației
b. Caracteristicile prozei moderne: (Ultima noapte... de Camil Petrescu)
 Naratorul este subiectiv, deoarece e și personaj (nu știm despre acțiune și despre
personaje decât ceea ce vrea să spună naratorul-personaj).
 Narațiunea se face la pers. I; mărcile subiectivității fiind verbe și pronume la pers. I
 Timpul narațiunii este subiectiv, se bazează pe amintiri cărora naratorul le dă foarte mare
importanță ( narator introspectiv: se autoanalizează)
 Acțiunea e alcătuită din episoade distincte în funcție de fluxul conștiinței și de memoria
afectivă, involuntară, ceea ce duce la drame de conștiință.
 Tehnica narativă preferată este introspecția: autoanaliza psihologică,
 Alte două tehnici sunt tehnica oglinzilor paralele (pluriperspectivismul/ tehnica
poliedrică) și comportamentismul ( ex. Otilia din Enigma Otiliei de G. Călinescu).
 Personajul modern este introvertit (interiorizat), neliniștit, ambiguu ( nu poate fi încadrat
într-un tip uman), complex, orgolios, aplecat spre filozofie, instabil emoțional.
 Finalul unei proze subiective nu rezolvă conflictul epic. (final deschis).

Neomodernismul adaugă la modernism eliminarea totală a versificației clasice, poezia având aspect
de proză. Se cultivă paradoxul =contradicția de idei și ironia. (Nichita Stănescu, Marin Sorescu)

Postmodernismul aduce în literatură banalul vieții cotidiene, absurdul și autoironia. (Mircea

Nedelciu, Mircea Cărtărescu).