Trasaturile traditionalismului:

- istoria şi folclorul sunt principalele izvoare de inspiraţie

- preocuparea pentru satul românesc ca vatră a spiritualităţii autohtone
- spaima de civilizaţia citadină, văzută ca sursă a degradării morale
- întoarcerea spre trecut ca unic reper moral salvator
- cultivarea aspectelor tradiţionale (obiceiuri, sărbători, costume, muzică, gastronomie),
în opoziţie cu cele străine
- predilecţia pentru teme precum pământul şi muncile câmpului, legătura cu pământul,
cultul neamului şi al înaintaşilor, continuitatea generaţiilor, întoarcerea înlocurile
natale, casa şi biserica
- insistenţa asupra temei religioase, mai ales în lirică, prinevocarea scenelor biblice
semnificative şi autohtonizarea lor
- tipologia preferată: haiducul, răzeşul, ciobanul, călugărul sau preotul
- limbajul poetic se caracterizează printr-un registru stilistic arhaic şi popular,
vocabular cu regionalisme
- respectarea sintaxei, a topicii şi a punctuaţiei consacrate

 Specii: romanul istoric, povestirea şi nuvela socială, romanul social, drama

istorică
 Specii epice: în versuri (balada istorică, poemul) şi specii lirice (idila, pastelul,
psalmul tradiţional, oda, imnul)

1|Page
 REALISM

Apariţie: Curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacţie la subiectivitatea,
exaltarea, excesul de reverie a spiritului romantic, reacţie detreminaţă de marile desoperiri ştiinţifice.
Principiu fundametal al realismului este redarea în manieră credibilă, veridică a realităţii, cu
obiectivitate şi spirit de observaţie, pe un ton impersonal, neutru.

 pricipiul mimesisului şi al verosimilităţii: inspirată din fapte reale, opera realistă expune nu
fapte care s-au petrecut într-adevăr, ci evenimente fictive, dar prezentate ca şi cum s-ar fi putut
produce, în mod credibil, verosimil;

 prezentarea moravurilor unei epoci, atenţia fiind concentrată asupra detaliilor, iar intenţia – de
a surprinde epoca în complexitatea ei.

 preferinţa pentru o tematică socială

 prezentarea individului în relaţiile sale cu mediul social în care trăieşte, al cărui produs este:
de aceea personajul nu mai este excepţional în situaţii excepţionale (ca la romantici), ci are o
condiţie socială mediocră, astfel încât operele realiste sunt mărturia faptului că omul simplu
are o existenţă la fel de dramatică şi de complexă.

 crearea unor personaje tipice în situaţii tipice, personajele realiste fiind complexe şi având
dinamică interioară; interesat de aspecele realităţii imediate, scriitorul realist alege ceea ce este
reprezentativ pentru epoca aleasă. Exemple: parvenitul, arivistul, seducătorul, avarul femeia
aduterină.

 caracterul de frescă al operelor, monografii ale lumii prezentate

 preferinţa penru un stil sobru şi refuzul celui împodobit, cu scopul prezentării cât mai fidele a
realităţilor

 cultivarea observaţiei în descrierea realităţii sau în portretele personajelor, observaţia vizând

precizia ştiinţifică

 tehnica detaliului, cu scopul de a realiza descrieri sau portrete verosimile

 preferinţa, la nivel naratologic, penru naraţiunea la persoana a III-a, pentru un narator obiectiv,
impersonal, omniprezent, omniscient, căruia îi corespund o perspectivă auctorială, o viziune
naratologică „din spate” şi focalizarea zero.

-Caracterul verosimil, neidealizat al faptelor relatate(proza)

- Geneza - reprezentată de fapte reale
- Tematica socială
- Aspectul monografic
- Caracterul de frescă

2|Page
- Incipitul renunţă la convenţii (de tip manuscrisul găsit sau confesiunea unui personaj) şi constă de
cele mai multe ori în fixarea coordonatelor spaţio-temporale
- Conflictul de esenţă socială, constând în dorinţa de parvenire a protagonistului, în impulsul lui de a
avea un statut social superior
- Relaţia individ-mediu (omul este un produs al mediului, personajul realist funcţionând după logica
determinismului social)
- Cronologia faptelor
- Coerenţa la nivelul construcţiei subiectului epic, prin evitarea răsturnărilor dramatice şi prin crearea
de scene paralele, antitetice, prin gradaţia faptelor
- Simetria şi caracterul circular al romanului
- Personajul tipic în situaţii tipice
- Deznodământul cert
- Finalul închis/deschis
- Tehnica detaliului (mimesis şi verosimilitate)
- Obiectivitatea naratologică
- Naratorul la persoana a III-a, omniprezent, omniscient,impersonal.

3|Page
 MODERNISM

Modernismul-mișcare culturală care cuprinde mai multe curente literare:

simbolismul, avangardismul,expresionismul, futurismul etc.
Se manifestă începând cu sfârșitul sec. XIX, iar în literatura română ia o
amploare deosebităîn perioada interbelică având ca reprezentanți pe Tudor
Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu.

Trăstături:
1.Cultivarea simbolurilor, sugestiilor, sinesteziilor
2.Lirismul subiectiv
– reflexivitate
3.Expresivitatea limbajului
4.Adoptarea versului liber
5.Muzicalitatea versurilor
– tehnica ingambamentului
6.Împletirea liricii cu filozofia, religia, matematica
7.Preferința pentru anumite specii literare: artă poetică, meditație, elegie,
pastel
8.Organizarea discursului liric în secvențe inegale
9.Teme și motive specifice:
-Condiția eului liric creator în univers
-Tema mediului citadin decadent
-Tema vieții și a morții
-Tema cunoașterii, atitudinea eului creator în univers
-Tema iubirii
4|Page
-Tema trecerii ireversibile a timpului
-Tema tristeții metafizice
-Tema desacralizării universului înconjurător

PROZA

Primul obiectiv al modernismului a fost promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unei tendinte
moderniste in evolutia literaturii romane, deziderat implinit prin lansarea unor nume ce vor deveni
de prestigiu pentru literatura romana: Ion Barbu, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, George Calinescu,
Vladimir Streinu s.a. in vederea modernizarii (innoiriI) literaturii romane, Eugen Lovinescu traseaza
cateva directii noi pe care sa se inscrie operele literare:

» evolutia prozei de la liric la epic si a poeziei de la epic la liric;

» tematica operelor literare sa fie inspirata din viata citadina si nu cea rurala;

» crearea romanului obiectiv si a romanului de analiza psihologica;

» intelectualizarea prozei si a poeziei - ilustrarea in operele literare a unor idei filozofice profunde;

» crearea intelectualului, ca personaj al operei literare.

5|Page