REALISMUL

Apariţie: Curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacţie la

subiectivitatea, exaltarea, excesul de reverie a spiritului romantic, reacţie detreminată de marile
descoperiri ştiinţifice. Principiu fundametal al realismului este redarea în manieră credibilă,
veridică a realităţii, cu obiectivitate şi spirit de observaţie, pe un ton impersonal, neutru.

Trăsături:
 principiul mimesisului şi al verosimilităţii: inspirată din fapte reale, opera realistă
expune nu fapte care s-au petrecut într-adevăr, ci evenimente fictive, dar prezentate ca şi cum s-
ar fi putut produce, în mod credibil, verosimil;
 prezentarea moravurilor unei epoci, atenţia fiind concentrată asupra detaliilor, iar
intenţia – de a surprinde epoca în complexitatea ei.
 preferinţa pentru o tematică sociala; analiza psihologica
 prezentarea individului în relaţiile sale cu mediul social în care trăieşte, al cărui produs
este; de aceea personajul nu mai este excepţional în situaţii excepţionale (ca la romantici), ci are
o condiţie socială mediocră, astfel încât operele realiste sunt mărturia faptului că omul simplu are
o existenţă la fel de dramatică şi de complexă.
 crearea unor personaje tipice în situaţii tipice, personajele realiste fiind complexe şi
având dinamică interioară; interesat de aspecele realităţii imediate, scriitorul realist alege ceea
ce este reprezentativ pentru epoca aleasă. Exemple: parvenitul, arivistul, seducătorul, avarul,
femeia adulterină.
 caracterul de frescă al operelor, monografii ale lumii prezentate
 preferinţa penru un stil sobru şi refuzul celui împodobit, cu scopul prezentării cât mai
fidele a realităţilor
 cultivarea observaţiei în descrierea realităţii sau în portretele personajelor, observaţia
vizând precizia ştiinţifică
 tehnica detaliului, cu scopul de a realiza descrieri sau portrete verosimile
 preferinţa, la nivel naratologic, pentru naraţiunea la persoana a III-a, pentru un
narator obiectiv, impersonal, omniprezent, omniscient, căruia îi corespund o perspectivă
auctorială, o viziune naratologică „din spate” şi focalizarea zero.

Reprezentanţi: curentul impune supremaţia dramei şi a romanului, respectiv modelul

scriitorului laborios (nu putem vorbi de realism în poezie):
 în literatura universală: Balzac, Flaubert, Stendhal, Gogol, Tolstoi, Dostoievski,
Dickens, Lampedusa, Thomas Mann.
 în literatura română: Nicolae Filomon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu Rebreanu, G.
Călinescu, Marin Preda.

Manifest: primele discuţii despre realism se cristalizează în Franţa, în jur de 1850, pornind de la
picturile lui Courbet şi datorită lui Champfleury, care publică în 1857 volumul de eseuri
„Realismul”. Se regăsesc principii ale realismului şi în operele lui Balzac sau Stendhal.