CURENTE LITERARE

ROMANTISM
Definiție
Romantismul este o mișcare artistică și literară apărută la sfârșitul secolului XVIII în Anglia și la începutul secolului XIX în
Franța, ca o reacție împotriva clasicismului și regulilor lui formale, care a preluat tradițiile naționale și populare
promovând cultul naturii, lirismul, fantezia și libertatea de expresie.

Manifest
Victor Hugo, Prefața la drama Cromwell (1827) “Nu există reguli, nici modele. [..] Conceptul artei de frumos include și
urâtul și grotescul”

Trăsături
-imaginația
-subiectivitatea
-respingerea regulilor (fuziunea genurilor și a speciilor)
-fantezia
-folosirea antitezei
-

Reprezentanți
Costache Negruzzi – Alexandru Lăpușneanu
Mihai Eminescu – Luceafărul

Romantism în opera „Luceafărul”

„Luceafărul” este un poem filozofic eminescian, publicat în anul 1883 în „România jună” din Viena și „Convorbirii
literare” din București (revista grupării Junimea).
Opera se încadrează în curentul romantic prin următoarele trăsături:
» procedeul antitezei (geniu-om comun, etern-efemer)
» inspirația din folclorul autohton (basmul popular „Fata din grădina de aur”, mitul Zburătorului)
» valorificarea limbajului popular („împle”, „sară”)
» infinitul spațio-temporal („Și căi de mii de ani treceau / În tot atâtea clipe”)
» amestecul de genuri și specii literare (firul epic ca în basm, structura versificată ca în poezie și dialogul
măștilor lirice ca în teatru)
» teme și motive specifice (iubirea și natura, cosmogonia, visul, geniul, luna, stelele, oglinda, fereastra,
iubirea ca joc, cuplul).
În primul rând, caracterul romantic al textului eminescian se evidențiază la nivelul antitezei, ca procedeu literar
preferat de reprezentanții acestui curent. Astfel, discursul liric dezvoltă antiteza dintre planul celest și planul teluric,
dintre omul de geniu și omul comun, dintre cunoașterea apolinică și cea dionisiacă.
În al doilea rând, se observă la nivelul discursului amestecul de genuri literare, ca trăsătură specifică
romantismului. Epicul este evidențiat prin firul narativ. Lirismul este reliefat atât de elementele de pastel, cât și de
meditația filosofică, în vreme ce caracterul dramatic al textului este susținut de dialogurile dintre fata de împărat și
Luceafăr, dintre Cătălin și Cătălina, dintre Hyperion și Demiurg.
REALISM
Definiție
Realismul este un curent literar care s-a manifestat în secolul al XIX-lea, în Franța. Este o mișcare, curent, atitudine în
creație / teoria literară și artistică având ca principiu de bază reflectarea realității în datele ei esențiale, obiective,
caracteristice.

Manifest
Balzac, Prefața la Comedia umană (1842) “literatura e o oglindă completă a noravurilor sociale”

Trăsături
-obiectivitate, veridicitate
-impersonalitateaa
-analiza psychologică
-lipsa de idealizare
-sobrietate
-lupta între grupuri, clase sociale
-banul, moștenirea, zestrea, parvenirea, familia
-complexitatea umană

Reprezentanți
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
Ion Creangă – Povestea lui Harap Alb (realism romantic)
Mihail Sadoveanu - Baltagul (traditionalism, realism mitic)
-Fântâna dintre plopi (realism romantic)
Liviu Rebreanu – Ion
Ioan Slavici- Mara
-Moara cu noroc
George Călinescu -Enigma Otiliei

Realism în “Enigma Otiliei”

Enigma Otiliei este un roman aparținând realismului. Se încadrează în această categorie prin: temă, motive–
moştenirea, paternitatea, familia burgheză, parvenitismul; specificul perspectivei narative: naraţiunea la persona a III-a,
viziunea “dindărăt”, narator omiscient şi omniprezent; structura-simetrică, închisă; specificul descrierii-minuţioasă, cu
detalii semnificative, conform convingerii că omul este produsul mediului în care trăieşte; personaje- tipice, construite în
jurul în jurul unei trăsături dominante.
O primă trăsătură a realismului balzacian este tipologizarea personajelor. Încă de la început se profilează prin
replici, aluzii , gesturi, ticuri verbale- tipare caracterologice : avarul iubitor de copii ( moş Costache Giurgiuveanu), “baba
absolută, fără cusur în rău” (Aglae Tulea), fata bătrână ( Aurica Tulea), dementul senil ( Simion Tulea), arivistul, un
„demagog al ideii de paternitate”, impostor şi sentimental ( Stănică Raţiu), cocheta ( Otilia), ambiţiosul ( Felix),
aristocratul rafinat- “un pesonaj nou” ( Leonida Pascalopol). Personajele sunt reprezentative pentru o întreagă categorie
socială sau umană.
 Pentru Călinescu, la fel ca pentru Balzac, casa este un document sociologic și moral, prin urmare scriitorul
accentuează descrierea exteriorului ca sursă de caracterizare morală a personajelor, dinspre exterior spre interior, prin
tehnica focalizării, cadrul se răstrânge treptat de la stradă la casă, apoi la cameră iar în final la fizionomia personajului, al
cărui trăsătură reflectă setul său de calități sau defecte morale. De exemplu, casa lui Costache, prin amestecuri de stiluri
arhitectuale, fațada corojită, ferestrele mari dar acoperite cu hârtie translucidă creează impresia de kitsch și reflectă
snobismul personajului.
Simetria incipit-final accentuează viziunea realistă, în sistem închis, a universului romanesc. Naratorul prezintă
aceeaşi stradă, aceleaşi case, aceeaşi curte, în seara lui iulie 1906, când Felix Sima pătrunde în universul familiei
Giurgiuveanu, şi zece ani mai târziu, ca încheiere definitivă a etapei . Tehnica restrângerii cadrului, de la stradă la case, de
la case la interioare şi la figurile personajelor este o modalitate de pătrundere în psihologia personajelor. Pentru Balzac, o
casă e un document sociologic şi moral. Arhitectura, cu amestecul influenţelor incompatibile, executate în materiale
precare, aflate în diferite stări de degradare, sugerează incultura, snobismul, zgârcenia şi delăsarea, declinul unei lumi
care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu şi fondul cultural. Aspectele sunt anticipatoare,
marcă a omniscienţei realiste.

SIMBOLISM
Definiție
Este un curent literar apărut în Franţa ca reacţie împotriva parnasianismului[1], a romantismului retoric şi a
naturalismului, promovând conceptul de poezie modernă.

Manifest
poetul francez Jean Moréas “Le symbolisme” (1886)

Trăsături
-simbol
-sugestie
-sinestezia (modalitate de a reda imagini artistice diferite în aceeași structură)
-teme: iubirea, moartea, izolarea, cimitrul, singurătatea, golul, ploaia, plictisul
-muzicalitate, muzică

Reprezentanți
George Bacovia – Plumb
Alexandru Macedonski- primul roman

Simbolism în opera “Plumb”

Opera “Plumb” de George Bacovia se înscrie în direcția simbolismului prin următoarele trăsături: utilizarea
simbolului și a sugestiei, valorificarea olfactivului, a cromaticii și a muzicalității, reprezentarea realității prin apel la
corespondențe și evidențierea unor stări sufletești și a unor teme și motive specific simboliste: moartea,
singurătatea, claustrarea, cavoul, monotonia.
În text este sugerată tema morții prin valorificarea olfactivului ce redă descompunerea ființei: „Stam singur
lângă mort”. Muzicalitatea este produsă prin reluarea obsesivă în text a simbolului „plumb”. De asemenea, se
observă aici frecvența consoanelor dure „p”, „b”, „g”, „h” care creează o sonoritate sumbră, deprimantă. Prin
cromatica plumbului, griul, este sugerată existența cenușie, monotonă a omului modern.
MODERNISM
Definiție
Modernismul reprezintă o tendință de înnoire în arta și literature secolului XX, caracterizată prin negarea tradiției și prin
impunerea unor noi principii de creație. Modernismul include curente artistice novatoare, precum simbolismul,
expresionalismul, dadaismul sau suprarealismul.

Manifest
În literatura română, modernismul este o doctrină estetică promovată de Eugen Lovinescu prin intermediul revistei
Sburătorul. În esență, teoriile lui Lovinescu pornesc de la ideea că există un spirit al veacului, care determină, în
ansamblu, sincronizarea culturilor europene.

Trăsături
Proză:
-citadinizare (acțiunea se desfășoară la oraș)
-intelectualizare
-analiză psichologică
-autenticitate

Poezie:
-urmărește moelul bacovian prin sugestie, muzicalitate interioară
-puterea metaforei
-intelectualizarea emoției
-lirismul pur
-lirism subiectiv
-vers liber

Dramaturgia:
-conflict interior
-apariția personajelor-idee
-abordează probleme de conștiință

Reprezentanți
Eugen Lovinescu - Sburătorul
Tudor Arghezi- Testament
Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Ion barbu – Riga Crypto și lapona Enigel

Modernism în “Testament”
 Poezia „Testament” se încadrează în modernism prin estetica urâtului, prin valorificarea lirică a unor cuvinte și
expresii pe care poezia tradițională nu le accepta, prin asocieri inedite de imagini și prin structură, fiind alcătuită din
strofe de dimensiuni inegale.
Titlul poeziei are multiple semnificații in sens denotativ (propriu) Testamentul reprezintă un act juridic prin care o
persoană își exprimă dorințele ce urmează sa fie îndeplinite după moarte (de exemplu: „cum sa fie împărțită averea”). De
asemenea titlul trimite la cele două parti ale Bibliei , Vechiul si Noul Testament , care contin invataturi religioase
adresate omenirii (un set de principii si valori crestine) . In sens conotativ (metaforic) titlul trimite la creatia argheziana
lasatà ca mostenire spiritualà urmasilor cititor sau viitorii poeți.
Incipitul poeziei este construit ca o adresare directă a unui tată către un fiu: „nu-ți voi lăsa drept bunuri după
moarte”. Artistul se imaginează în ipostaza tatălui – un mentor pentru generațiile viitoare (de artiști) și un îndrumător
pentru cititori. Moștenirea o reprezintă cartea, un bun spiritual ce depune mărturie în privința istoriei și a existenței
strămoșilor. Apelativul fiule se referă la cititorul operei și/sau viitorul artist. Condiția poetului este sintetizată în versul
„decât un nume adunat pe o carte”.

TRADIȚIONALISM

Definiție
Tradiționalismul este tendinţa de supraevaluare a elementelor de tradiţie ale unui popor, de ilustrare în operele literare
ale miturilor, motivelor, credinţelor, elementelor de limbaj ale poporului. Tradiţionalismul nu este un curent literar care s-
a constituit şi manifestat într-o anumită perioadă istorică, cu direcţii trasate de un iniţiator, ci este mai mult o ilustrare a
spiritului conservator al unui autor

Trăsături
-întoarcerea la originile literaturii
-istoria, folclorul
-satul are valoare supremă
-abordează problematica țăranului
-întoarcerea în trecut
-teme, motive religioase
-efemeritatea vieții umane

Reprezentanți
Ion Pillat- Aci sosi pe vremuri
Mihail Sadoveanu – Baltagul

Tradiționalism în opera “Aci sosi pe vremuri”

Poezia “Aci sosi pe vremuri” încadrează în tradiționalismul interbelic prin următoarele trăsături: idilizarea
trecutului, preferința pentru cadrul rural și tema timpului. Acest volum de poezii este reprezentativ pentru direcția
tradiționalistă deoarece surprinde cu nostalgie casa părintească din sat, natura câmpenească, atmosfera caldă, familiară și
obiceiurile vremii. De altfel, în volumul „Mărturisiri”, Ion Pillat recunoaște că întreaga sa operă se poate reduce la
imaginea pământului și la tema trecerii ireversibile a timpului.
Titlul poeziei se trimite la povestea de iubire a bunicilor, din trecut, la casa părintească din sat: adverbul de loc
„aci”, termen popular, indică spațiul rural ca loc al realizării iubirii, locuțiunea temporală „pe vremuri” reflectă opoziția
planurilor trecut – prezent, iar verbul la perfect simplu „sosi” sugerează debutul poveștii de iubire.
Tema poeziei o reprezintă trecerea timpului și efectele sale asupra ființei „fugit irreparabile tempus” ( timpul fuge
fără să se mai întoarcă), respectiv repetabilitatea destinului și ciclicitatea vieții. De asemenea, în manieră tradiționalistă,
tema timpului se împletește cu iubirea; motivele valorificate aici sunt casa, drumul, plopii, berzele, laitmotiv ( motiv
conducător) fiind clopotul, element cu semnificație duală aici nunta – moartea, iubirea – efemeritatea, trecutul –
prezentul.