Riga Crypto și lapona Enigel- Ion Barbu

În spațiul poeziei interbelice, Ion Barbu constituie o voce lirică

singulară și se impune printr-un lirism dificil, deseori ermetic și printr-un
limbaj abstractizat și esențializat. În ansamblul ei, poezia barbiană este o
metaforă în care poetul valorifică simboluri consacrate, construind un
imaginar poetic inedit, în care se contopesc termeni matematici, termeni
neologici sau cuvinte rare, sonore, inventate de Barbu. În concepția sa, poezia
este „o prelungire a geometriei”, poetul definind astfel creațiile intelectualizate,
bazate pe esențe și respingând „poezia leneșa”, sentimentala. Creațiile sale
devin astfel un joc în care se combină imagini și simboluri, elemente concrete și
noțiuni abstracte, idei filosofice și elemente folclorice. Temele frecvente în
poezia barbiană sunt cunoașterea, devenirea ființei de la desfacerea din
somn, la trecerea prin viață și până la moarte, percepută ca integrare în cosmos,
raportul dintre creat și increat, miticul și magicul folcloric. Acestor teme li se
subordonează o serie de simboluri figurative, precum melcul, oul, sfera,
roata, nunta, oglinda și jocul.

Balada „Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu a fost publicată inițial
în anul 1924, apoi în ciclul „Uvedenrode” din volumul „Joc secund” (1930).
Poezia, subintitulată baladă, „răstoarnă” conceptul tradițional, realizându-se în
viziune modernă, ca un amplu poem de cunoaștere și poem alegoric.
Modernismul este o mișcare amplă, o tendință de înnoire în arta și
literatura sec. al XX-lea, caracterizată prin negarea tradiției și prin impunerea
unor noi principii de creație. Opera literară modernă, indiferent de genul literar,
este expresia unei crize existențiale, a unei crize de cunoaștere sau a celei
creatoare. Modernismul, în calitate de orientare literară, este
fundamentat spre sfârșitul secolului al XIX-lea, numele curentului fiind
impus de Rubess Dario, în 1890, „il modernismo”.
Spre deosebire de celelalte curente literare, modernismul se dezvoltă în etape,
primul scriitor modern fiind considerat Charles Baudelaire, însă ideologia se
cristalizează în jurul Primului Război Mondial.
Specificul acestei mișcări literare este analizat de Matei Călinescu, în lucrarea
„Cinci fețe ale modernității”, criticul considerând modernismul o mișcare
amplă, care include și avangarda.
Poezia modernă se individualizează nu atât prin tematica, ci mai ales prin
viziunea originală a poeților, care interpretează marile teme ale literaturii.
Poezia interbelică românească s-a manifestat prin mai multe formule estetice,
având un caracter eterogen și ajungând la maturitatea artistica. Direcțiile
 modernismului poetic sunt reprezentate de poezia filosofică și expresionistă a
lui Blaga, de estetica urâtului la Tudor Arghezi și de poezia ermetică, cultivată
de Ion Barbu.
Trăsătura esențială a modernismului, considerată principiu de baza, se regăsește
în afirmația lui William Fleming : „singurul lucru permanent este schimbarea”.
Ca trăsături generale, poezia modernă se definește prin substratul filosofic,
tematica existențialista, prin înnoirea limbajului poetic, prin cultivarea unor
categorii estetice noi (grotesc, urât, diform) și prin libertățile prozodice

„Riga Crypto și lapona Enigel” se încadrează în estetica

modernismului prin: tehnica de construcție(modelul povestirii în povestire care
implică realizarea unor poeme de mari dimensiuni, cu pasaje descriptive),
limbajul poetic modern construit pe baza simbolurilor și a reprezentărilor
alegorice(poem de cunoaștere și poem alegoric), evocarea unei lumi
autohtone/balcanice, muzicalitatea interioară a poeziei, prezența imaginilor
oximoronice, încifrare/ermetism, cultivarea ambiguității, intelectualizarea emoției,
promovarea poeziei ca act de cunoaștere, orientarea spre concret.
În primul rând, este o baladă modernă, pentru că firul narativ urmărește
momentele subiectului, elementele dramatice sunt constituite de secvențele de
dialog dintre cele două personaje și de tensiunea creată de cerere-refuz, iar
elementele lirice sunt prezente în secvențele din cadrul dialogului, în care
personajele se autodefinesc. Poemul este o baladă modernă prin încălcarea
convențiilor constitutive ale genurilor și speciilor literare: balada preia o
formulă specifică epicului în proză, și anume povestirea în ramă.
În al doilea rând, este o baladă modernă prin ambiguitate pentru că, la
un prim nivel de lectură, balada poate fi citită ca o legendă etiologică(prezintă
istoria unei nașteri, este o legendă despre nașterea ciupercilor otrăvitoare), iar la
un al doilea nivel de lectură, opera este o alegorie prin care se evidențiază drama
incompatibilității dintre două lumi care încearcă să comunice și să se împlinească:
lumea omului superior și lumea omului comun. Balada reflectă opoziția dintre
materie și spirit, lupta interioară a oricărei ființe între apolinic și dionisiac. Crypto
este un simbol al materiei fragile, în timp ce Enigel este un simbol al spiritului și
rațiunii.
Tema poeziei este cunoașterea prin iubire, depășirea condiției și
atingerea idealului. Balada surprinde o iubire imposibilă, prezentată în cadrul altei
iubiri implinite. Ființele care alcătuiesc cuplul aparțin unor lumi diferite( Crypto-
omul comun, Enigel-omul superior), de aceea cuplul este incompatibil. Poezia a
fost considerată de Ion Barbu un „Luceafăr întors”.
 Un element relevant în configurarea sensului baladei îl reprezintă motivul
soarelui. Dacă pentru Crypto soarele reprezintă moartea, pentru Enigel el este
astrul vieții. Întâlnirea rigăi cu soarele este distructivă. Așa se explică faptul că, la
întâlnirea cu Soarele, craiul Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare. În
schimb, Enigel, care depășește momentul ezitărilor specifice omului(„Plângi, prea
cuminte Enigel”) intră definitiv sub semnul Soarelui.
Un alt element relevant pentru tema textului este motivul fântânii(element
recurent) prin care se evidențiază diferența dintre cei doi protagoniști. Ca simbol
al materiei, lui Crypto nu-i este permisă eternitatea. Pentru rigă accesul la fântâna
tinereții este condiționat de un pact faustic cu o „vrăjitoare mânătarcă”. În schimb,
omul este centrat pe „sufletul fântână”, în care se oglidește Soarele(cunoașterea)
care îi asigură nemurirea prin intermediul spiritului.
Titlul oferă o direcție de lectură, balada putând fi considerată o poezie de
dragoste. Astfel, titlul este construit pe structura celebrelor povești de iubire din
literatura universală „Tristan și Isolda”, „Romeo și Julieta”. Titlul este analitic,
fiind construit printr-un raport de coordonare între numele celor două personaje,
„Riga Crypto și lapona Enigel”. Personajele au statutul social prezentat, ceea ce
pune în evidență o serie de incompatibilități: arhaismul „rigă” sugerează un spațiu
oriental, exotic, iar „lapona” trimite la un spațiu nordic, boreal. Titlul este o
structură nominală alcătuită din două substantive comune(„riga” și „lapona”) și
două substantive proprii(„Crypto” și „Enigel”) aflate într-un raport de coordonare.
Se face trimitere la motivul cuplului. Crypto, regele ciupercilor, poate proveni de
la termenul criptogamă(grup de plante inferioare, fără flori, care se înmulțesc prin
spori) sau de la adjectivul „criptic” care înseamnă „ascuns”, „încifrat”. Numele
Enigel poate proveni din latinescul „angelus”(engel, enigel, angel). Poezia are și
un subtitlu, baladă.
Poezia se încadrează în lirica măștilor: eul liric ia diverse chipuri pentru a
ilustra concepțiile omului superior și ale omului comun: Crypto-cel care aspiră la
Enigel, este simbolul lumii obișnuite, în timp ce lapona este simbolul lumii
superioare. Lirismul poemului este de tip obiectiv, iar discursul liric este structurat
sub forma unui dialog.
Un element relevant pentru construcția textului îl reprezintă relațiile de
opoziție. O primă relație se stabilește încă din titlu, la nivelul protagoniștilor:
nonuman-uman; masculin-feminin; regal-comun. Se observă răsturnarea unor
clișee, astfel încât axa uman-feminin-comun devine superioară axei nonuman-
masculin-regal. O altă relație de opoziție este cea dintre soare și umbră. Acestea
sunt cele două elemente prin care se identifică raportarea diferită a protagoniștilor
la cunoaștere.
 În ceea ce privește relațiile de simetrie, textul se deschide și se închide
cu evocarea a două nunți: cea umană (care a avut loc) și cea din lumea plantelor
otrăvitoare (neîmplinită), mai exact cea dintre rigă și măselarița mireasă. Între ele
se află istoria nunții ratate, imposibile între Crypto și Enigel. Simetria dezvăluie o
lege universală: nuntirea se poate realiza numai între cei care fac parte din aceeași
lume. Nunta devine, astfel, un element de recurență. Balada a fost numită „un
Luceafăr întors”, cei doi eroi având rolurile inversate. Personajul masculin
aparține unei lumi inferioare, mediocre, simbol al cunoașterii senzoriale. Aceste
trăsături îl apropie de Cătălina. Personajul feminin aparține unei lumi superioare,
este o ființă umană care vine din „țări de gheață” și se închină Soarelui
(Demiurgului). Astfel, lapona se apropie de Luceafăr. Ca și în poezia
„Luceafărul” comunicarea dintre cei doi se realizează în vis.
Din punct de vedere compozițional, poate fi identificată formula narativă
a narațiunii în ramă, element de modernitate. O consecință este faptul că balada
este alcătuită din două părți.
Prima parte cuprinde primele patru strofe, construite pe baza dialogului
dintre menestrel și un „nuntaș fruntaș”. Aici este conturat cadrul nupțial și o
atmosferă de petrecere favorabilă cântecului de lume: la o nuntă reală se spune o
poveste despre altă nuntă imaginară ce nu s-a împlinit. Prima parte constituie un
prolog care conturează atmosfera de la „spartul nunții” care a avut loc. Apare aici
motivul menestrelului. El este un inițiat, o ipostază a poetului, care este rugat de
„nuntașul fruntaș” să spună povestea unei nunți eșuate. Aceasta este rostită într-un
cadru secret, retras („în cămară”), este lipsită de public, este spusă „stins,
încetinel”, după ce mai fusese spusă „cu foc”. Tonul conduce la ideea că se
produce un act inițiatic.
Partea a doua conține nunta povestită (istorisirea propriu-zisă) și are
mai multe tablouri poetice, acțiunea respectă momentele subiectului, iar strofele
24-27 inserează elemente de legendă etiologică.
Strofele 5-8 cuprind expozițiunea (prezentarea celor doi protagoniști în
antiteză). Portretul lui Crypto, exponentul lumii vegetale, prezintă protagonistul în
mediul lui de viață („în pat de râu și-n humă unsă”; „împărățea peste bureți”;
„Crai Crypto, inimă ascunsă”). Lapona vine dintr-un spațiu rece, „din țări de
gheață urgisită” și aspiră spre Soare și lumină, într-o mișcare de transhumanță.
Strofa a 9-a conține intriga, declanșată de momentul în care Enigel, în
călătoria sa către Sud, îl întâlnește pe Crypto.
Strofele 10-22 cuprind desfășurarea acțiunii, întâlnirea din vis a celor
doi, în care Crypto își arată iubirea pentru Enigel. Riga îi face fetei trei oferte cu
caracter simbolic, alternând propunerea cu refuzul. El o îmbie pe fată cu
„dulceață” și „frag”i, se oferă pe sine, iar apoi îi propune acesteia să renunțe la
ideal.
Strofa 23 reprezintă punctul culminant, oglindirea Soarelui în „pielea
cheală” a rigăi, ceea ce are drept consecință transformarea lui într-o ciupercă
otrăvitoare.
Strofele 24-27 cuprind deznodământul și rama finală, care prezintă o altă
nuntă, diferită de cea dintre Crypto și Enigel, și anume nunta dintre măselariță (o
plantă otrăvitoare) și Crypto.
În această poezie sunt valorificate trei mituri: al Soarelui (absolutul), al
nunții și al oglinzii. Drumul Laponei spre Sud are semnificația unui drum inițiatic,
iar popasul în ținutul rigăi este o probă, trecută prin respingerea nunții pe o treaptă
inferioară.
Alcătuirea strofică riguroasă, la început formată din catrene, nu e respectată
până la final. În consecință, măsura versurilor, predominant de 8-9 silabe, nu are
constantă, ci urmărește intervențiile naratorului sau intervențiile prin replici ale
personajelor. Dominantă în text e rima încrucișată, apare rima rară (rimează
cuvinte diferite din punct de vedere morfologic: „fript-o” cu „Crypto”) și rima
interioară care aduce efecte incantatorii specifice cântecelor ritualice (ex. „De la
iernat la pășunat”).
„Riga Crypto și lapona Enigel” este o baladă alegorică ce impresionează
prin fondul de idei și originalitate. Viziunea modernă se realizează prin elemente
de construcție ale imaginarului poetic și prin elemente de recurență. Poemul este o
dramatică poveste de dragoste neîmplinită, o alegorie a eșecurilor, speranțelor sau
viziunii omului modern. Poetul prezintă drama incompatibilității și legea
nemiloasă a iubirii: cel puternic supraviețuiește, cel slab e sacrificat.