Riga Crypto si Lapona Enigel

Modernismul = ...

Ion Barbu, pe numele său real, Dan Barbilian, se naște la Câmpulung-Muscel în 1895 și este
cunoscut în literatura română ca un original, care a reușit să-și unifice două mari pasiuni, considerate
până atunci ireconciliabile – poezia și matematica. Criticul Nicolae Manolescu spunea despre Barbu
ca “de la Mallarme încoace, nici un alt poet n-a exprimat un punct de vedere mai radical asupra
poeziei. Dincolo de terminologia, adesea pretențioasă, se află efortul demn de reținut de definire
teoretică a poeziei esențiale”.

Opera Riga Crypto și Lapona Enigel, de Ion Barbu, este publicată în anul 1924 și integrată
ulterior în ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund, lansat în 1930. Este considerată un Luceafăr cu
rolurile inversate, deoarece, spre deosebire de creația lui Mihai Eminescu, în opera lui Barbu ființa
superioară este fata. Totodată, creația lui Barbu este subintitulată ,,balada”, însă răstoarnă conceptul
tradițional, realizându-se în viziune moderna, ca un amplu poem de cunoaștere și poem alegoric.

În primul rând, opera literară prezintă o îmbinare inovativă a elementelor lirice, epice și
dramatice. Epicul este susținut de invocarea speciei literare, balada, prin prezența unui fir narativ și a
personajelor. Astfel, este surprinsă iubirea neîmplinită dintre Crypto și Enigel, ce amintește de
Luceafărul eminescian. Crypto, ființa inferioară, are trei încercări de convingere a fetei să i se alăture:
prin oferirea de fragi fragezi și dulceață, pe el însuși și somn fraged și răcoare, lovindu-se, însă, de
refuzul acesteia de fiecare dată. Acest refuz semnifică diferența dintre lumi, definind firea rațională
a fetei, dar și nepregătirea lui Crypto pentru lumea pe care și-o dorește (Și ești umed și plăpând).
Liricul este ilustrat de limbajul ambiguu dominat de metafore și utilizarea simbolurilor, cum ar fi:
simbolul nunții(o probă a inițierii în tainele lumii) și simbolul soarelui(idealul uman la care poate
aspira doar o ființă superioară). Prezența dialogului conferă textului caracter dramatic.

În al doilea rând, o altă particularitate definitorie a modernismului este abaterea de la

prozodia clasică. Poezia este structurată în 27 de strofe inegale, având între 4 și 9 versuri. Măsura
versurilor este cuprinsă între 5-9 silabe, iar rima este o combinație între monorimă, rimă încrucișată
și rimă îmbrățișată. De asemenea, poezia este organizată în două părți, fiecare făcând referire la o
nuntă. Tehnica de compoziție utilizată este povestirea în povestire. Rama prezintă o nuntă împlinită,
aparținând planului real, dintre Crypto și măselărița mireasă. Povestirea propriu-zisă dezvoltă însă o
nuntă inițiatică, aparținând planului imaginar și eșuată din incompatibilate.

Tema poeziei o reprezintă, la fel ca în Luceafărul eminescian, iubirea neîmplinită între doi
reprezentanți a unor lumi incompatibile. Aceștia sunt Crypto, regele ciupercă, reprezentant al lumii
vegetale și Enigel, lapona mică, liniștită, aparținând universului uman.

O prima imagine semnificativa este reprezentata de distanta dintre cele doua lumi sustinuta
de metafore-simbol. Una dintre lumi este a umbrei, iar cealalta a soarelui. Opozitia dintre metaforele
„soarele intelept” si „sufletul-fantana” si antiteza umbra-soare sustin aceasta distanta dintre lumi. O
alta imagine sugestiva este pedeapsa lui Crypto, individualizandu-l. Soarele il transforma in ciuperca
otravitoare, deoarece isi ignora conditia de increat, incercand sa isi depaseasca limitele tintand
nuntirea pentru care nu era pregatit.

De asemenea, alte tematici ale operei sunt creația, ilustrată în incipitul poeziei, în care apare
ipostaza creatorului care își atinge menirea: de a cânta povestea de iubire dintre Crypto și Enigel, sub
forma menestrelului si cunoașterea, pusă în lumină de traseul inițiatic al laponei Enigel, ființa umană
care aspiră spre desăvârșirea cunoașterii. Două sunt posibilele interpretări ale evoluției sale: pe de o
parte, lapona pare să-și fi atins scopul cunoașterii absolute, deoarece respinge tentația
instictualului, venită din partea rigăi; pe de altă parte, Enigel refuză să treacă prin toate treptele
cunoașterii. Din această ultimă perspectivă, riga a fost pentru ea un prilej de realizare a inițierii, nu
un obstacol, însă, respingânu-l, lapona ratează parcursul inițiatic.

Titlul operei conține numele și statutul celor două voci lirice, făcând referire la tragicele
povești de dragoste, precum Romeo și Julieta sau Tristan și Izolda. Astfel, este anticipat finalul
sfâșietor dintre Crypto și Enigel. În plus, titlul sugerează și opoziția dintre cei doi, atât socială, cât și
morală, vocațională: Crypto este ,,rigă”, adică rege, deci o ființă nobilă la nivelul mediului din care
provine, iar numele său (care face trimitere la adjectivul criptic), sugerează caracterul său introvertit
și aspirațiile sale telurice. Pe de altă parte, Enigel este o simplă locuitoare a ,,țărilor de gheață” ale
Laponiei, însă numele său, care în suedeză înseamnă ,,înger”,indică firea sa deschisă, dar și vocația sa
solară.

În concluzie, ,,Riga Crypto și lapona Enigel” este o baladă care, în cheie alegorică, ilustrează
viziunea modernă a lui Barbu asupra textului poetic. Prin acesta autorul vede o cale de comunicare
cu Universul ce stă sub semnul spiritualității care trebuie să caracterizeze existența umană.
 Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Modernismul reprezinta un curent literar aparut la sfarsitul secolului XIX, continuat pana la
jumatatea secolului XX, fiind considerat opusul traditionalismului interbelic. Este, de asemenea, o
directie literara care propune o sincronizare a literaturii la noile descoperiri in plan stiintific, cat si in
orientarile pe plan filosofic si religios, generand o serie de mutatii estetice.

Lucian Blaga a fost un poet modernist al perioadei interbelice, cat si un filosof. Acesta
dezvolta un sistem filosofic propriu in care pune problema cunoasterii, delimitand doua forme ale
acesteia: cunoasterea luciferica si cunoasterea paradiziaca. In viziunea lui Blaga, cunoasterea
apartine Marelui Anonim care aseaza intre om si cunoasterea absoluta o cenzura transcendenta.

Opera „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” a apărut în volumul „Poemele luminii” din
1919. Prin intermediul acestei creații, Blaga introduce 2 noi concepte în lirica românească: metafora
revelatorie care are rolul de a îmbogăți poezia cu semnificații și metafora plasticizantă, cu scopul de a
înfrumuseța poezia. Volumul este organizat in jurul metaforei luminii ca simbol al cunoasterii.

Opera este o poezie modernista prin viziunea asupra cunoasterii prezentata intr-o maniera
subiectiva, pusa in evidenta de marcile eului liric: verbe la persoana I, „nu strivesc”, „nu ucid”,
pronumele la persoana I, „eu” si adjectivul pronominal, „mea”. Totodata, situarea eului in centrul
universului are ca punct de reper numeroase exprimari pronominale ale subiectivitatii: „eu nu
strivesc”, „eu sporesc”, „eu iubesc”, cat si reluarea acestora, „dar eu/ eu cu lumina mea sporesc a
lumii taina”. Astfel, Blaga defineste in poezie, in mod metaforic 2 modalitati de cunoastere: „lumina
mea” care simbolizeaza cunoasterea poetica, protectoare si „lumina altora” pentru cunoasterea
rationala, distructiva. Opozitia dintre acestea este subliniata prin tematica verbelor: „sporesc”,
„mareste”, „imbogatesc”, respectiv „sugruma”.

Apartenenta la modernism este dezvoltata si prin inovatia prozodica: strofa polimorfa,

versuri albe cu masuri inegale si tehnica ingambamentului care ofera fluiditate ideilor poetice. De
asemenea, constructia simetrica a poeziei este redata prin enumeratia „flori, ochi, buze, morminte”
care apare la inceputul si finalul operei, fiind gradata, in ordinea crescatoare a misterului, cat si a
etapelor vietii omului. Florile reprezinta cunoasterea senzoriala si misterul vietii, ochii si buzele
cunoasterea contemplativa si misterul iubirii si al cuvantului care aminteste de Eros si Logos, iar
mormintele reprezinta misterul mortii si al eternitatii. Polisindetonul aflat in ultimul vers al poeziei
este atribuit structurii „caci eu iubesc”, astfel incat sunt evidentiate iubirea egala a poetului pentru
fiecare forma de manifestare a misterului si iubirea ca forma suprema de contopire cu misterul,
respectiv un instrument al cunoasterii poetice.

Dimensiunea modernistă a textului blagian se evidențiază tocmai prin caracterul său de arta
poetică, discursul liric reflectând conceptul de poezie pragmatică, intelectualizată. In viziunea lui
Blaga, arta este o forma de cunoastere afectiva si subiectiva, un mod de a proteja misterele lumii.
Astfel, artistul este cel care prin creatie amplifica tainele si devine creator de mister. Din punct de
vedere tematic, creatia este dublata de cunoasterea luciferica, poetica. Motivului literar al misterului
pus in evidenta de metafora „intunecata zare” i se adauga cel al luminii care reprezinta cunoasterea
ramificata in cele doua metafore „lumina mea”, „lumina altora”, subliniind constructia poeziei pe
cele doua planuri: al cunoasterii poetice si al cunoasterii celorlalti prin antiteza celor doua forme de
cunoastere: poetica, respectiv rationala. Metafora „eu nu ucid cu mintea” prezinta ideea de refuz al
cunoasterii rationale si de impotrivire asupra efectelor distrugatoare ale acesteia, iar comparatia
aflata intre liniile de pauza cu valoare explicativa amplifica valentele cunoasterii poetice care nu
dezvaluie misterul.
 Titlul poemului este unul inedit, deoarece nu este restrans la o sintagma, ci la un enunt care
anunta atitudinea protectoare fata de misterele lumii. Acesta este analitic, fiind format dintr-un „eu”
emfatic, diferentiator, verbul la forma negativa „nu strivesc” care surprinde atitudinea poetului fata
de tainele lumii, anuntandu-le de la inceput ca le protejeaza si din metafora revelatorie „corola de
minuni a lumii” care este un simbol al frumusetii, al fragilitatii, al perfectiunii si al infinitului mister
universal. Reluarea titlului in primul vers al poeziei are rol de fixare a atitudinii autorului.

În concluzie, opera lui Lucian Blaga, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o arta
poetica si o poezie de cunoastere. Apartine modernismului, apropiindu-se de expresionism prin
situarea eului in centrul lumii si arata aspiratia spiritul lui Blaga spre cunoasterea totala.