Plumb

de George Bacovia

Poezia ,,Plumb” deschide primul volum al autorului din anul 1916, cu titlul anonim, dar și
viziunea poetului George Bacovia asupra universului, reprezentat metaforic prin cavou și plumb.
Creație de factură simbolistă, această operă lirică este o artă poetică, în care se dezvăluie
principalele concepții ale artistului despre lume și viață, despre menirea lui în univers, într-un
limbaj literar distinct.
Astfel, tema poeziei este condiția creatorului într-o societate care îl desconsideră,
îngrădindu-i aspirațiile, ceea ce generează o stare de angoasă în raport cu două experiențe capitale
ale existenței umane: iubirea și moartea.
Motivele sunt de factură simbolistă: plumbul este laitmotivul discursului și sugerează ideea
unei realități degradate, monotonă, apăsătoare, urâțește toate elementele universului, contribuie la
degradarea acestuia, contaminează atât realitatea exterioară, cât și trăirile eului liric. Somnul devine
o stare de coșmar, este similar morții, și sugerează stagnarea totală, pietrificarea lumii sub semnul
acestui plumb greu. Metafore ale spațiului închis, sicriul și cavoul sunt locuri înfricoșătoare în care
viața este imposibil, reprezintă lumea în care trăiește eul liric și în care se simte captiv.
Poezia este structurată pe două planuri ce evidențiază opoziția dintre cadrul exterior și cel
interior, însă în realitate cele două planuri se află într-o relație de simetrie datorită stării de moarte
pe tot parcursul poeziei, dar și a paralelismului sintactic. De asemenea, între cele două planuri
putem evidenția prezența corespondențelor – atât lumea exterioară, cât și cea interioară stă sub
semnul morții.
Titlul textului este în directă relație cu conținutul acestuia, anticipând aspectul tematic
central, condiția omului de geniu care se simte captiv într-o lume ostilă, incapabilă să îi înțeleagă
aspirațiile. Astfel, simbol curent, repetat de șase ori simetric, cuvântul ,,plumb” conferă muzicalitate
textului, și oferă diferite sugestii senzoriale: tactile, cromatice, auditive.
În prima strofă ne este dezvăluit universul existențial, împietrit, funebru, sugerat de
sintagmele: ,,funerar veștmânt”, ,,flori de plumb” și imaginea auditivă ,,scârțâiau coroanele de
plumb” care amplifică alături de punctele de suspensie atmosfera macabră, sinistră, sugerând de fap
frica de moarte.
În a doua strofă ne este dezvăluită o altă secvență lirică, în care iubirea ca mijloc de salvare
din acest univers macabru este refuzată. Acest fapt este indicat în expresia ,,dormea întors amorul
meu de plumb” care propune o viziune concretă și antropomorfă asupra iubirii, ca un mit ce moare
și își pierde calitatea de absolut.
Poezia ,,Plumb”, prin atmosfera ei, prin muzicalitate, cromatică, simboluri și sugestii aduce
în lirica românească sentimentul tragic al spaimei, al însingurării. Lumea bacoviană este închisă,
monotonă, artificiala, dezolantă și scoate în evidență raportul dintre eu și lumea exterioară.