PLUMB

G.Bacovia

Tema și viziunea despre lume

Context
Poezia simbolistă ”Plumb” de George Bacovia deschide volumul cu
același titlu, ”Plumb”, apărut în 1916. Universul poetic bacovian are la bază
câteva motive specifice liricii simboliste: motivul singurătății apăsătoare,
sentimentul inadaptării producând izolarea, înstrăinarea și dorința de evadare.

Trăsături
Textul poetic se înscrie în estetica simbolistă prin corespondențe
cromatice, muzicalitate, utilizarea simbolului ”plumb”, valorificarea unor teme și
motive specifice (moartea, târgul de provincie, anotimpurile reci, natura artificială,
absența vieții).
Secvențe lirice
Tema poeziei este specifică simbolismului și exprimă condiția de damnat
a poetului, într-o societate închistată, sufocantă, superficială,
dezinteresată de valoarea artei adevărate, imagine construită prin
simboluri exterioare care insinuează stări interioare depresive. În raport cu
tema poeziei se află și viziunea despre lume.
Viziunea subiectivă a poetului este sumbră, nemetafizică ( fără speranțe
de salvare) și de un tragism asumat cu luciditate. Poezia bacoviană este a
unui solitar și a unui prizonier, a unei conștiințe înspăimântate de sine, de
neant, de lumea în care trăiește. Poezia ”Plumb” înfățișează lumea ca pe
un imens cimitir, tot ce e viu fiind împietrit.
Imagine poetică relevantă pentru a susține tema și viziunea despre lume
este cea auditivă din primul catren: ”Stam singur în cavou.. și era vânt/ Și
scârțâiau coroanele de plumb.” Vântul este singurul element care
sugerează mișcarea, însă produce efecte reci, ale morții. Scârțâitul
coroanelor de plumb reprezintă singurul zvon al lumii care ajunge până la
poet. Se remarcă, la nivel verbal, schimbarea de perspectivă: poetul trece
de la persoana a-III-a, ”dormeau”, la persoana I, ”stam”, împrumutând
textului dimensiune confesivă.
O altă idee poetică relevantă pentru tema și viziunea despre lume,
concretizată în cel de-al doilea catren, este manifestarea nefericită a
sentimentului de iubire. Primul vers al strofei dezlănțuie o stare emoțională
intensă, verbul ”dormea”, la imperfect sugerând un sentiment de dragoste
încremenit, tern și nefinalizat.
O altă interpretare simbolistă se referă la neputința răsfrângerii ”amorului”
asupra cuiva drag, el fiind ”întors” și ”de plumb” profilând crispare psihică,
deprimare. Eul liric face eforturi să se salveze din ipostaza de prizonier al
lumii ”de plumb”, cu disperare ”strig”, provocată de viețuirea într-o
solitudine morbidă: ”Stam singur lângă mort”, iar iubirea nu este
înălțătoare, ci dimpotrivă, rece, ”era frig”, fără perspective de împlinire,
simbolizând degenerarea psihică.
Elemente de compoziție
De altfel, trăsăturile curentului simbolist sunt ilustrate la nivel
compozițional prin elemente ce sunt integrate în secvențele discursului
liric.
Titlul poeziei este simbolul”plumb”, cuvânt având drept corespondent în
natură metalul ale cărui trăsături specifice simbolizează stări sufletești,
atitudini poetice: greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească;
culoarea cenușie rezonează cu monotonia, angoasa, cenușiul existențial;
maleabilitatea metalului simbolizează labilitatea psihică, dezorientarea;
sonoritatea surdă a cuvântului inspiră închiderea definitivă a spațiului
existențial fără soluții de ieșire. Pe de altă parte, considerând că plumbul
este metalul magic în care se ghicea viitorul omului, atunci poezia
figurează o imagine a destinului poetic. Creatorul este un alchimist care
fixează cuvântul în imagini de plumb. Universul construit scoate astfel la
iveală monștri interiori, strigătul materiei întrupate în plumb, imaginea
poeziei care nu mai poate găsi o cale de comunicare cu lumea. ”Plumbul”
devine laitmotiv, element de recurență ce se regăsește și în incipit.
Incipitul înfățișează lumea ca pe un imens cimitir și este marcat de
imperfectul verbului „dormeau„ care simbolizează absența trăirilor
interioare, încremenirea psihică. Personificarea ”dormeau... sicriele” și
epitetul ”dormeau adânc” ilustrează ideea morții ca un semn profund, iar
metafora simbol ”sicriele de plumb” exprimă imposibilitatea comunicării.
Așezarea termenului ”plumb” la final de vers simbolizează închiderea în
orizontul pecetluit de plumb și imposibilitatea evadării.
Finalul exprimă sugestiv disperarea neputinței de a se revigora spiritual:
”Și-i atârnau aripile de plumb”. Versul final sugerează căderea din sacru în
profan, actul creației mergând pe cale întoarsă. Poeții au fost considerați
în universul creației niște demiurgi, egali Divinității, iar opera era de
inspirație divină. Prin metafora zborului frânt, Bacovia aduce poezia la
concret.
La nivel prozodic, ”Plumb” are o construcție sobră, riguroasă, care
sugerează angoasa și imposibilitatea salvării. Elementele prozodiei
clasice produc muzicalitatea interioară, prin rima îmbrățișată, măsura fixă
de 10 silabe și alternarea iambului cu amfibrahul. Muzicalitatea interioară,
specific simbolistă, se realizează prin sonoritatea dată de consoanele
”grele” ale simbolului ”plumb”, repetat obsesiv în rimă, de tehnica
repetițiilor, de asonanțe și aliterații, care transformă poezia într-un vaier
monoton.
Concluzie Considerat de M.Petroveanu ca fiind ”pictor în cuvinte și
compozitor în vorbe”, G.Bacovia creionează un univers trist, apăsător,
deprimant, sentimente ce sunt asociate cu nihilomelancolia. Arta poetică,
poezia simbolistă ”Plumb”, îl reprezintă pe deplin, constituindu-se ca un
crez existențial original, fiind o sinteză a tuturor operelor sale.