Sunteți pe pagina 1din 6

Riga Crypto și lapona Enigel

Ion Barbu

(Baladă/ „Luceafărul” întors/ Poem de factură filosofică)

Ion Barbu este una dintre cele mai inovatoare conștiințe estetice din literatura română a secolului al
XX-lea, fiind un spirit vizionar, mânat de dorința de a realiza contaminări originale între poezie și
matematică. În accepția criticilor literari, Barbu este exponentul cele mai de seamă al „poeziei pure”
din literatura autohtonă, o poezie care va deveni ulterior, pentru poet, sinonimă cu poezia ermetică.
Ion Barbu este prin formare matematician și dorește să-i demonstreze lui Tudor Vianu că este
capabil să scrie poezii. Întreaga sa creație se încadrează în perioada modernismului. El are trei etape
esențiale, pe care le evidențiază în lucrarea INTRODUCERE ÎN POEZIA LUI ION BARBU (1935): -etapa
parnasiană (parnasianismul cultivă o poezie impersonală obiectivă, un joc al formei și al imaginii,
manifestându-se ca reacție fermă împotriva romantismului, care suprasaturase lumea literară prin
exces de sentimentalism)-trăirile poetului și aspirațiile sunt transferate asupra unor simboluri
obiective

-etapa baladică și orientală se caracterizează printr-o poezie epică, BALADICĂ, ce evocă o lume
pitorească, de inspirație balcanică sau autohtonă.

-etapa ermetică este marcată de un limbaj criptic, încifrat, o exprimare abreviată, uneori, în cuvinte
inventate.

Încadrarea poeziei în curentul literar

Balada „Riga Crypto și lapona Enigel” a apărut în anul 1924, iar în anul 1930 a fost integrată în
volumul „Joc secund”. Opera face parte din a doua etapă a lui Barbu-baladic – orientală.

,,Riga Crypto și lapona Enigel’’ aparține modernismului, care este o mișcare culturală apărută ca o
recție împotriva tradiționalismului și se caracterizează prin introducerea unor idei sau concepții
asupra expresiei artistice. Elementele moderniste prezente în acest text sunt: încifrarea mesajului și
cultivarea ambiguității, promovarea poeziei ca act de cunoaștere și prezența unor motive literare
inedite: fântâna, luna, timpul, soarele (prezența unor metafore surprinzătoare). Creația literară
aparține poeziei moderne ermetice sau pure prin eliminarea sentimentului sau încadrarea lui într-o
dimensiune rațională a existenței umane, prin nerespectarea granițelor dintre genurile și speciile
literare, precum și prin limbajul ambiguu, încifrat al discursului liric. Trăsăturile modernismului
acestei creații sunt prezente atât în viziunea poetului asupra lumii, în tema poemului, în structura sa,
cât și în limbajul poetic folosit de autor, acesta promovând poezia ca act de cunoaștere.

,,Riga Crypto și lapona Enigel” este o creație modernistă prin: relevarea unei noi viziuni despre rolul
poetului și al poeziei, o viziune radical diferită față de cea a antecesorilor săi pretradiționaliștii,
sămănătoriștii și poporaniștii. În acest sens, Nicolae Manolescu, în studiul său ,,Metamorfozele
poeziei”, afirma că ,,în modernism, poezia nu mai are nicio funcție socială, iar poetul nu mai este un
fel de slujitor al cetății care înfăptuiește un serviciu public de cântăreț al frumuseților patriei și al
glorioasei noastre istorii (ca în estetica sămănătoristă) sau de ideolog al maselor (ca în estetica
poporanistă)’’. În modernism, poezia se regăsește pe sine ca univers autonom, ca ,,artă pentru artă”.
Fără să fie o artă poetică propriu-zisă, balada lui Barbu relevă faptul că autorul percepe textul poetic
ca pe un univers autonom, pe care poetul este cel care, printr-un titanic efort cognitiv, reușește să-l
aducă la viață. Pentru Barbu poezia este, astfel, o cale de cunoaștere, dar și de autocunoaștere.
De asemenea, intelectualizarea textului poetic este o altă trăsătură modernistă identificabilă în
creația lui Barbu, pentru care poezia nu mai trebuie să genereze doar ,,simțăminte și pasiuni” (așa
cum cerea Titu Maiorescu în urmă cu jumătate de secol), ci, mai ales, idei, adresându-se astfel nu
doar afectului, ci și rațiunii. Doar un aparent,,cântec bătrânesc”, balada relevă, în esență, un sistem
de semnificații puternic intelectualizate, care ilustrează, în manieră alegorică, drama ființei
superioare înzestrate cu ,,paharul cu otravă” al gândirii. Enigel trebuie să își cenzureze pornirile
afective pentru a-și atinge scopul inițial al călătoriei.

Nu în ultimul rând, apartenența la modernism rezultă și din faptul că, renunțând la forma clasică,
tradiționalistă a textului poetic, Barbu recuperează din literatura veche formele arhaice ale baladei
populare, dar și limbajul specific acesteia.

Tema și două secvențe sugestive

Tema o reprezintă condiția nefericită a ființei superioare, capabilă să se împlinească doar prin
cunoaștere. La fel ca în ,,Luceafărul” lui Eminescu, această temă este anvelopată alegoric într-o
stranie și imposibilă poveste de dragoste între două ființe incompatibile: Crypto, ,,regele ciupearcă”,
reprezentant al lumii vegetale și ,,lapona mică, liniștită” Enigel, reprezentantă a regnului uman. Ca în
poemul eminescian, întregul imaginar artistic capătă un pregnant caracter oniric, și, implicit,
fantastic, totul petrecându-se în visul fetei care, în transhumanța sa solară, adoarme pe mușchiul
crud al poienii lui Crypto. Similitudinile dintre cele două creații se opresc, însă, aici, Barbu însuși
atrăgând atenția asupra faptului că balada trebuie citită ca un ,,Luceafăr întors”. Aici, Enigel, ființă
umană- inferioară, la Eminescu- este ființa superioară prin însăși umanitatea sa, care, prin ,,paharul
cu otravă” al gândirii, îi oferă acces la cunoaștere. În opoziție, Crypto este ființa vegetală,
instinctuală, iubitoare de umezeală și de întuneric. Asemeni fetei de împărat, el lansează trei
patetice chemări/invocații către Enigel, urmări ale unei puternice crize dionisiace pe care i-o
stârnește apariția fetei. Dacă, la Eminescu, chemările fetei stârnesc o adevărată furtună în lumea
celestă, generând două metamorfoze ale Luceafărului, aici, deși Enigel se recunoaște ispitită de
vorbele mieroase ale lui Crypto, îl refuză, cenzurându-și pornirile afective în numele atingerii
scopului său inițial, soarele, simbol al cunoașterii absolute.

O primă secvență sugestivă este întâlnirea protagoniștilor la fântână, din care se observă existența a
două tipuri umane diferite: Lapona dorește să-și depășească condiția, iar Crypto vrea să-și continue
viața alături de mediul ciupercilor. De asemenea, ciuperca îi oferă dulceața fragilor, simbol al iubirii
instinctuale, însă tânăra îl refuză, deoarece aspiră către absolut.

Viziunea despre lume se reflectă în universul poetic original care exprimă, într-un limbaj ambiguu, o
lume de esențe contemplate de spirit. Poetul adoptă viziunea despre lume dintr-o perspectivă
polemică modernă asupra baladei ca specie literară, scrierea devenind, de fapt, un poem alegoric,
asemenea ,,Luceafărului eminescian’’,,un Luceafăr întors’’, așa cum preciza însuși poetul. Astfel, el
are o viziune absolut originală asupra lumii și a condiției umane, în general, construind un posibil
model al acestei lumi, bazat pe imposibilitatea depășirii anumitor limite, deoarece protagoniștii
aparțin unor universuri diferite.

Elemente de structură și de compoziție specifice temei și viziunii despre lume

Un prim element de structură îl reprezintă titlul baladei, care anticipează tema iubirii, amintind de
vechile și nefericitele povești de dragoste ale Evului Mediu, precum cea a lui Tristan și a Isoldei sau
cea a lui Romeo și a Julietei. În plus, titlul sugerează și opoziția dintre cei doi, atât socială, cât și
morală, vocațională: Crypto este ,,rigă”, adică rege, deci o ființă nobilă la nivelul mediului din care
provine, iar numele său (care vine din grecescul ,,Cryptos”=ascuns, încifrat), sugerează caracterul său
introvertit și aspirațiile sale telurice; pe de altă parte, Enigel este o simplă locuitoare a ,,țărilor de
gheață” ale Laponiei, însă numele său (ce provine, în mod evident, de la ,,angel” ce
înseamnă ,,înger”) indică firea sa deschisă, dar și vocația sa solară.

Tehnica folosită este aceea a povestirii în ramă.

Relația incipit-final este sugestivă pentru această operă. Incipitul este dat de formula de adresare
folosită de nuntașul care încearcă să convingă menestrelul să cânte povestea tristă a regelui Crypto
și a laponei Enigel. Atmosfera lumească este de „chef”, iar povestea a mai fost spusă o dată.

Finalul este trist, deoarece Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, iar încercarea ființei
inferioare de a-și depăși limitele este pedepsită cu nebunia.

Relațiile de simetrie sunt date de cele trei chemări – descântece ale rigăi și de cele trei refuzuri ale
fetei.

Trei încercări ale craiului:

I-îi oferă lumea peste care domnește, iar refuzul laponei îl pune într-o situație dilematică.

II-sacrificiul: ,,Enigel, Enigel,/ Scade noaptea, ies lumine,/ Dacă pleci să culegi,/Începi, rogu-te, cu
mine.’’

III-prezentarea valorilor supreme ale lumii lui: ,,somnul fraged’’ și ,,uitarea’’.

De asemenea, compozițional, poemul este alcătuit din două părți: nunta consumată, împletită, cadru
al celeilalte nunți, povestită, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălărița.

Povestea propriu-zisă o începe menestrelul prin prezentarea regelui-ciupercă: „Împărăţea peste


bureţi / Crai Crypto, inimă ascunsă”, înfăţişat ca un inadaptat, ca o fire ciudată, închisă, pe care
supuşii îl „bârfeau” cu dispreţ: „Sterp îl făceau şi nărăvaş / Că nu vroia să înflorească”. În antiteză cu
ciuperca-rege, lapona (locuitoare de la pol) este prezentată cu tandreţe, sugerând gingăşie şi
fragilitate: „Lapona mică, liniştită, / Cu piei: pre nume - Enigel”. Tânăra plecase din ţinuturile arctice,
geroase, spre sud, în căutare de soare şi de lumină, poposind, ca să se odihnească şi să-şi adape
renii, la „Crypto, mirele poienii”. Ca şi în „Luceafărul” lui Eminescu, cei doi, regele-ciupercă şi lapona,
se întâlnesc în visul fetei, iar Crypto rosteşte o chemare încărcată de dorinţe, ca aceea a fetei din
poemul eminescian. Fiecare dintre cele două strofe ale tiradei rostite de Crypto începe patetic,
printr-o repetiţie ce sugerează pasiune - „Enigel, Enigel”-, sentimente calde şi emoţionante contrare
firii reci a regelui-ciupercă şi o cheamă pe tânără în lumea lui rece şi întunecoasă, îndemnând-o să
uite soarele, ideal spre care ea aspiră cu toată energia spirituală: „Lasă-l, uită-l, Enigel, / În somn
fraged şi răcoare”. Lapona îl refuză cu delicateţe, a treia oară mărturisindu-i ostilitatea faţă de
umezeală şi față de frig, mediu propice doar regelui-ciupercă, în timp ce „Eu de umbră mult mă
tem, / Că dacă-n iarnă sunt făcută / [...] Mă-nchin la soarele-nţelept”. Se manifestă aici motivul
soare-umbră, sugerând cele două lumi incompatibile cărora le aparţin cele două fiinţe care nu pot
comunica ideatic şi sentimental. Soarele este simbol al vieţii spirituale, al luminii sufleteşti, ce
sugerează capacitatea fiinţei superioare de a aspira către absolut. Umbra, întunericul şi umezeala
simbolizează condiţia omului obişnuit, neputinţa lui de a se înălţa către idealuri. Ca orice fiinţă
inferioară, Crypto nu poate înţelege lumea omului superior, care năzuieşte cu întreaga fiinţă pentru
împlinirea idealului, sugerat aici de lumina solară, pe care nu oricine o poate suporta, sufletul fiind
asemănat sugestiv cu o fântână, simbol al aspiraţiei spre cunoaştere: „Mă-nchin la soarele-nţelept,/
Că sufletu-i fântână-n piept/ Şi roata albă mi-e stăpână / Ce zace-n sufletul-fântână”. Omul obişnuit,
muritorul dezinteresat de lumea abstractă, nu se poate înălţa spre absolutul cunoaşterii, care-i poate
fi fatal: „Că-i greu mult soare să îndure/ Ciupearcă crudă de pădure, / Că sufletul nu e fântână /
Decât la om, fiară bătrână, / Iar la făptură mai firavă / Pahar e gândul, cu otravă”. Regele Crypto este
victima propriei neputinţe şi a cutezanţei de a-şi depăşi limitele, de a încerca să intre într-o lume pe
care n-o înţelege şi cu care nu i se potriveşte: „Şi sucul dulce înăcreşte! / Ascunsa-i inimă plesneşte”.
Riga Crypto devine o ciupercă otrăvitoare, însoţindu-se cu „măsălariţa mireasă”, o fiinţă din lumea
lui, o plantă medicinală toxică potrivită lui, întrucât fac parte din acelaşi regn. Referirea la „Laurul-
Balaurul” sugerează aceeaşi idee a „nuntirii” posibile celor două fiinţe, care aparţin aceleiaşi lumi,
deoarece „laurul” este o plantă veninoasă, cu miros neplăcut, cu fructul ţepos: „Cu Laurul-Balaurul /
Să toarne-n lume aurul, / Să-l toace, gol la drum să iasă, / Cu măsălariţa-mireasă, / Să-i ţie de
împărăteasă”. Condiţia omului obişnuit, comun, este tragică prin neputinţa de a-şi depăşi limitele, de
a aspira către valori spirituale superioare - „Că-i greu mult soare să îndure / Ciupearcă crudă de
pădure” -, precum şi setea de absolut de care este stăpânit omul superior, ce năzuieşte către
cunoaştere, lumină spirituală - „Mă-nchin la soarele-nţelept” - a făcut ca balada Riga Crypto şi lapona
Enigel a lui Ion Barbu să fie numită „un luceafăr întors”. Incompatibilitatea celor două fiinţe ce
aparţin a două lumi diferite din Luceafărul eminescian este şi ideea acestei balade, numai că omul
superior este fata (lapona Enigel), iar fiinţa inferioară este regele-ciupercă (Riga Crypto).

Prozodia, la început, este tradițională și se schimbă cu una modernă: versuri 8-9 silabe, dar și de 5-9
silabe, rima îmbrățișată, monorimă, încrucișată (savantă) și strofe inegale, având între patru și șapte
versuri..

Imaginarul poetic este construit pe baza tehnicii epice a ,,povestirii în povestire” sau a ,,povestirii în
ramă” (ca în ,,1001 de nopți” sau ,,Hanul Ancuței”, de Mihail Sadoveanu). Rama baladei e constituită
de o nuntă-motiv artistic recurent în lirica lui Barbu (,,Ritmuri pentru nunțile necesare”). La o nuntă
în desfășurare, un ,,menestrel trist” este rugat să mai zică o dată cântecul despre ,,lapona Enigel și
Crypto, regele-ciupearcă”. Povestirea din ramă se deschide cu descrierea acestuia din urmă,
insistându-se asupra caracterului său introvertit, dar și asupra statutului său ezoteric de increat (ceea
ce este etern) și de nedesăvârșit : ,,Și răi ghioci și toporași/ Din gropi ieșeau să-l ocărască/ Sterp îl
făceau și nărăvaș/ Că nu voia să înflorească”. Aflată într-o lungă transhumanță solară, mânându-și
turmele de reni spre sud, pe mușchiul crud al poienii lui Crypto poposește ,,laponă mică, liniștită, cu
piei/pre nume Enigel” care, obosită, adoarme. Din acest moment, întregul imaginar poetic se mută,
practic, în visul fetei. Pradă unei puternice crize dionisiace, Crypto-asemeni Cătălinei
din ,,Luceafărul”- lansează trei patetice invocații către tânăra laponă ,,Enigel, Enigel/ Ți-am adus
dulceață, iacă/Uite fragi, ție dragi/ Ia-i și toarnă-i în puiacă”.

Pretextând că merge să culeagă ,,fragii fragezi mai la vale”, Enigel îl refuză, însă acest gest nu îl
descumpănește pe Crypto, ci pare a-l îndârji și mai tare: ,,Enigel, Enigel/ Scade noaptea, ies
lumine/Dacă pleci să culegi/Începi, rogu-te cu mine”. Cumpănită și rațională, jucând simultan și rolul
Demiurgului din poemul eminescian, Enigel știe, însă, că a da curs pateticei rugăminți a lui Crypto
înseamnă, de fapt, a-l omorî, și îl refuză din nou, sub pretextul că regele este încă prea crud: ,,Te-aș
culege, rigă blând/Zorile încep să joace/ Și ești umed și plăpând/ Teamă mi-e te frângi curând/ Lasă,
așteaptă de te coace!”, însă Crypto, ființă instinctuală, se expune din greșeală soarelui care,
oglindindu-se ,,de zece ori în pielea-i cheală” îl transformă într-o ciupercă otrăvitoare. Această
involuție nu pare, însă, a-l deranja, el nuntind alături de alte plante otrăvitoare asemeni lui ,,Cu
Laurul-Balaurul/ Să toarne-n lume aurul/ Cu măselarița-mireasă/ Să-i ție de împărăteasă”. Astfel,
adevărata dramă este, de fapt, cea a lui Enigel, și chiar o dramă dublă: pe de o parte, aflată pe
drumul către cunoaștere (simbolizată de Soare), ea trebuie să-și cenzureze orice pornire afectivă,
oricât de tentantă. Pe de altă parte, ea trăiește și drama involuției lui Crypto, de care acesta, ființă
inferioară, nu este conștient, Enigel știind că ea este, de fapt, motivul acestei involuții.

Din rândul motivelor artistice se desprinde, în primul rând, motivul soarelui, care, la Ion Barbu,
semnifică, în esență, cunoașterea absolută spre care aspiră Enigel. Se poate observa, astfel, că,
asemeni lui Blaga, și pentru Barbu adevărata cale de iluminare a ființei nu poate fi decât una
spirituală, implicând necesitatea cunoașterii și a autocunoașterii. Lipsit de calitatea rațiunii, Crypto
nu poate cunoaște realitatea exterioară, însă nici nu se poate cunoaște pe sine.

Nunta e alt motiv artistic recurent în lirica lui Barbu și valorificat în ,,Riga Crypto și lapona Enigel”,
unde constituie rama întregului imaginar poetic. Autorul conservă semantica veche, populară a
nunții, de eveniment ritualic prin care ființa se întregește, se completează prin găsirea celeilalte
jumătăți împreună cu care formează un tot individual. Tocmai de aceea, o nuntă între Crypto și
Enigel, ființe incompatibile, este imposibilă.

În antiteză cu motivul Soarelui care guvernează întreaga existență a lui Enigel, umbra e semnul
marcant al lumii lui Crypto, simbol al ignoranței și al necunoașterii, al materialității perisabile: ,,La
umbră numai carnea crește”.

Relațiile de opoziție sunt evidențiate la nivelul celor doi protagoniști, reliefându-se caracteristicile
lor: opoziția copt – necopt, soare – roată albă, dar și prin ideile lor care nu corespund, de aceea, nu
poate avea loc nicio nuntă.

Din punct de vedere stilistic, predomină inversiunile: „zice-l-aș”, „rogu-te”, „răi ghioci”; epitetele
metaforice: „menestrelul trist”, „veninul vechi”.

Concluzia

Tema iubirii ca formă de cunoaștere și viziunea modernistă asupra lumii lui Barbu se reflectă într-un
mod original și unic prin prezența unor metafore surprinzătoare care transmit un mesaj încifrat și în
care poetul dorește să promoveze arta sa ca act de cunoaștere, lucru reieșit din prezentarea poveștii
de dragoste dintre doi membri care fac parte din două lumi diferite.

Ion Barbu realizează o creație modernă prin viziunea despre lume, prin prezența unor personaje
bizare, prin universurile înfățișate, prin cultivarea unui limbaj nou, original, caracterizat prin
ambiguitate și echivoc. De asemenea, în planul ideatic, iubirea este văzută ca o formă de cunoaștere,
de împlinire a unui ideal fără a avea în ea nimic spectaculos, miraculos și nici chiar tragic, chiar dacă
nu se împlinește. La rândul ei, viziunea despre lume este pusă în evidență în textul poetic prin tema
abordată și prin modul inedit de tratare a subiectului în care primordială este folosirea simbolurilor
și a unui limbaj nou încifrat. Astfel, elementele de conținut și de formă se îmbină într-o structură
modernă și într-o acțiune plină de neprevăzut.

Opera literară „Riga Crypto și lapona Enigel” este o baladă alegorică barbiană ce reușește să
impresioneze prin ideile transmise și prin viziunea amplă asupra sentimentului de iubire care nu este
de fiecare dată realizabil.

Simboluri

,,menestrel trist’’-cântăreț, care conduce nunțile;


,,în pat de râu și-n humă unsă’’-mediul umed;

,,mânătarcă’’-ciupercă otrăvitoare;

,,Crypto’’-ciupercă (inimă ascunsă, sterp, nărăvaș)

,,vecinic tron’’-veșnic tânăr

,,sterp-nărăvaș’’-mediul umed, propice dezvoltării ciupercilor-refuzul dezvoltării-al morții

,,țări de gheață urgisită’’-epitet, frig, teamă;

,,cu piei’’-avută, bogată;

,,de la iernat la pășunat’’, ...la sud-trecerea timpului și depășirea barierelor spațiale

,,Adormi’’-motivul somnului

,,spân’’-întâlnirea dintre cei doi are loc în vis

,,bătrân....-mbie’’-înțelept

,,dulceața și fragii’’-bunuri materiale, simboluri ale iubirii instinctuale

refuzul fetei-aspirația către absolut, incompatibilitatea

Crypto îi cere fetei să renunțe la visul ei de a descoperi soarele, căldura (absolutul);

Crypto se oferă pe sine, capabil de a se dărui

,,Fântâna’’-simbol, izvorul vieții

,,Roata albă’’-luna

,,dar timpul vezi, nu adăsta’’-trecerea timpului

,,Si sucul dulce înăcrește’’ –înflorește (înflorirea=moartea)

Dezvăluirea alegoriei-2 tipuri de oameni: 1. De geniu-aspiră spre absolut și dorește depășirea


condiției proprii; 2. De rând-continuă viața alături de cei din mediul său.

S-ar putea să vă placă și