“Riga Crypto si Lapona Enigel”

De Ion Barbu

Modernismul este curentul literar, manifestat, cu predilecție, în perioada si prin interbelică,

ale cărui trăsături sunt teoretizate de Futen, Sounescu si promovate, în special, prin intermediul
cenaclului si al reviste, Sburatorul". Orientarea artistică promovează o înnoire a literaturii, prin
desprinderea de trecut crearea unei modalități inovatoare de exprimare. In ceea ce priveste poezia,
sunt formulate următoarele deziderate: crearea unui lirism subiectiv ca expresie a profunzimilor
sufleteşti şi înlăturarea totală a obiectivității, ambiguitatea limbajului, prin utilizarea, în primul rând, a
metaforei, inovația formală, prin renunțarea la prozodia tradițională.
Ion Barbu este un poet modernist, ca si Tudor Arghezi şi Lucian Blaga, aparținând perioadei
interbelice a literaturii. Numele său este un pseudonim literar pentru Dan Barbilian, un matematician
de reputație europeană, care, initial, cochetează cu literatura pentru a-i demonstra lui Tudor Vianu
că o minte luminată poate transpune liric produsele propriei imaginații. Ulterior, se afirmă ca poet
nou", original, la cenaclul condus de Eugen Lovinescu.
Imaginarul poetic barbian porneste de la premisa că poezia este un semn al minţii", ea
interferând cu matematica, după cum însuşi declară: „Oricât ar părea de contradictorii aceşti doi
termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se
întâlneşte cu poezia. Ca şi în geometrie, înţeleg prin poezie o anumită simbolică pentru
reprezentarea formelor posibile de existenţă.". El subliniază, de asemenea, lirismul pur, înţeles ca o
contemplare a lumii, ca o comunicare cu universul, preferând astfel lirica intelectualizată.
Poetul debutează în 1918, în revista „Literatorul", afirmându-se ca poet original la cenaclul
condus de Lovinescu; în 1921, apare placheta ilustrată nepotrivit, intitulată „După melci", pe care
Barbu o retrage din librării, iar în 1930 este publicat singurul său volum antum, Joc secund", din care
face parte şi poemul „Riga Crypto şi lapona Enigel", integrat ciclului „Uvedenrode".
Poemul aparţine etapei baladică şi orientală a creaţiei barbiene, ca şi alte creații precum
După melci", „Isarlâc", „Nastratin Hogea la Isarlac", „Domnişoara Hus". A fost subintitulat baladă,
constituindu-se, de fapt, ca o viziune parabolică asupra existenţei. Tema ei este iubirea, prezentată ca
o cale de cunoaştere, eşuată, căci cei doi protagonişti aparţin unor planuri diferite.
Titlul este alcătuit din enumerația a două nume proprii, completate de date reprezentative
despre cele două ipostaze prezentate în text. Denumirea arhaică pentru rege, „riga", este însoţită de
apelativul Crypto, care sugerează făptura sa criptică, adică încifrată, ascunsă. Enigel, nume propriu,
care, în limba suedeză înseamnă „înger" sau care aminteşte de arhaica zeitate a fântânilor, este
„lapona", vieţuind în ţările nordice. Titlul desemnează deci membrii cuplului neîmplinit: el
întruchipează geniul vegetal, stadiu steril de increat, intelectul pur, iar ea aparţine umanului,
caracterizat prin aspirație către absolutul reprezentat de soare.
Opera literară prezintă o îmbinare inedită a elementelor lirice, epice şi dramatice. Epicul este
susținut prin invocarea speciel literare, balada, prin tehnica narativa, prin prezenţa firului narativ şi a
personajelor, acestea din urmă pot fi interpretate ca voci lirice ale acelelaşi conştiinţe, ca în poemul
eminescian Luceafărul", textul se remarcă prin ambiguitatea limbajului şi prin prezența simbolurilor.
Dialogul conferă textului caracter dramatic.
 Balada este structurată în două părţi, iar fiecare parte face referire la o nuntă: tehnica de
compoziție este povestirea în povestire. Rama prezintă o nuntă împlinită, aparţinând planului real, ca
o etapă firească a concretizării unei iubiri integrate sferei cotidianului; povestirea propriu-zisă o
nuntă iniţiatică, dezvoltă insa aparţinând insa a nunta initiatica apartinand planului imaginar şi eşuată
din incompatibilitate.
Incipitul este o invocație a menestrelului", artistul medieval ambulant, caracterizat prin
epitetele trist şi aburit", „mult îndărătnic", sugerând melancolia zicerilor sale, aşteptate cu nerăbdare
şi cerute cu insistenţă. Acesta este solicitat de un „nuntaş fruntas", un lider al comunității din care
face parte, să reia cântecul larg", povestirea propriu-zisă, cu rol moralizator. Actul spunerii respectă
un ritual prestabilit; momentul ales este unul dilematic, în care auditoriul este pregătit pentru
iniţierea în taina vechiului cântec, rostit acum o vară", la o altă nuntă împlinită. Caracterul său
repetabil îi accentuează importanţa de a deschide porțile cunoaşterii prin intermediul imaginației.
Partea a doua conţine patru secvenţe lirice, prezentate sub aparența epică şi dramatică:
prezentarea cadrului natural specific lui Crypto, drumul laponei dinspre locurile natale către soare,
întâlnirea celor doi la nivel oniric, dialogul dintre ei şi pedeapsa lui Crypto pentru aspirația sa
superioară. Aceasta se constituie ca o aventură ontologică prezentată alegoric sub forma unei nunţi
eşuate între vegetal şi uman.
Ea debutează cu prezentarea mediului de viață al principiului masculin, locuitor al mediului
întunecat dominat de umezeală, în pat de râu şi humă unsă, printre bureţi". Crypto este caracterizat
prin determinările „sterp", „nărăvaş şi prin metafora inimă ascunsă", ceea ce denotă închiderea în
sine, conturând simbolul increatului, recurent în lirica barbiană, o entitate suficientă sieşi, care
înglobează esenţa pură a universului, intelectul pur şi steril. El este regele ciupercilor, superior în
cadrul regnului său, dar care fusese blestemat de o vrăjitoare mânătarcă", „de la fântâna tinereţii", să
nu se poată însoți cu cei asemeni lui, aşa că nuntirea îi este refuzată până la căderea predestinării.
Poemul continuă cu prezentarea laponei Enigel, căreia îi sunt atribuite epitetele mică,
liniştită", semn al superiorității, dar care trăieşte în ţări de gheaţă urgisita", aspirând către lumină şi
căldura soarelui! Gheața este un simbol al gândirii pur raţionale, care exclude total imixtiunea
sentimentelor. Aspiraţia acesteia determină o schimbare a registrului familiar, un nou an", un timp al
devenirii spirituale, tänjind după „sud", după un alt spațiu, al afectului. Ea reprezintă o ipostază
evoluată, superioară regnului său, capabilă de a-şi urma cu orice preț idealul suprem.
Pornind într-o călătorie iniţiatică şi conducându-şi renii, simbol pentru reprezentanţii comuni
ai regnului, care au nevoie de un lider, fata poposeşte pe tărâmul lui Crypto. (Ca şi în „Luceafărul",
comunicarea dintre două planuri distincte nu poate avea loc decât în vis. Lapona, aflată pe muşchiul
crud", „pe trei covoare de răcoare", în mediul familiar ciupercii, adoarme „torcând verdeata", căci
torsul este un mit cu valente demiurgice.
Visul marchează trecerea spre lumea fantastică a întâlnirii dintre cele două principii care
aspiră către împlinire, prin intermediul cunoaşterii. Totuşi, aspirația celor doi fundamentează o
antiteză între dorința fetei de a atinge idealul solar şi aceea de a se împlini prin iubire, a lui Crypto.
Reprezentantul planului inferior, al regnulul vegetal, lansează trei chemări la nuntire,
succedate de trei refuzuri motivate ale fetel. Aceasta este îmbiată cu dulceaţă şi fragi", elemente ale
vegetalului, familiare lui Crypto, simbolizánd dorința lui de a-i oferi Impărăţia sa. Ea însă amână
cunoaşterea prin intermediul iubirii, continuându-şi aspirația către sud, mai la vale": „Eu mă duc să
culeg/ Fragi fragezi mai la vale.
A doua chemare evocă sacrificiul suprem de care e capabil riga în numele lubiri Dacă pleci să
culegi Incepi, rogu-te, cu mine.". Enigel are capacitatea de a intui o profunda imaturitate a ofertei lui
Crypto, dar şi faptul că aspirația lui este prea înaltă, raportată la regnul inferior căruia acesta ii
aparține: Teamă mi-e, te frångi curând, Lasă. Aşteaptă de te coace".
Ultima chemare ii pretinde fetei sacrificiul, prin sugerarea renunțării la ideal, drumul către
soare, şi integrarea în regnul inferior prin nuntire: Lasă-1, uită-1, Enigel/ In somn fraged şi răcoare.".
Răspunsul laponei este amplu şi explicativ, relevând importanța acestui ideal al celor care locuiesc în
ținuturile ei natale, care trăiesc cu teama de umbră şi idolatrizează astrul suprem al zilei. Sufletul
omului se află în corelație directă cu roata albă, iar visul celor care trăiesc la lămpi de gheață, sub
zăpezi este împlinirea prin cunoaşterea influenței benefice a soarelui asupra sufletului: Că sufletu-i
fântână-n piept/ Şi roata albă mi-e stăpână/ Ce zace-n sufletul-fântână. Umbra este principala cauză
a morţii spiritului uman, căci ea sporeşte carnea", care e doar somn", perisabilitate, pe când
cultivarea aspirațiilor profunde către ideal constituie bucuria absolută a spiritului, reprezentând
fărâma de eternitate indispensabilă vieţii.
Trecerea timpului este implacabilă, iar soarele îl surprinde pe Crypto lipsit de apărare,
departe de umbra şi răcoarea în care viețuiește, iar oglindirea în pielea-i cheală duce la împlinirea
blestemului: „Şi sucul dulce înăcreşte!/ Ascunsă inima-i plesneşte.". Revelarea sentimentelor
puternice către o fiinţă superioară constituită ca o aspirație mult prea înaltă faţă de condiția sa
inferioară este aspru pedepsită. Discrepanța dintre planuri, intuită încă de la început de Enigel, îi este
fatală lui Crypto, Că sufletul nu e fântână/ Decât la om, fiară bătrână."; omul este văzut astfel ca o
fiinţă evoluată, aflată în strânsă legătură cu astrul. Regele, „făptura mai firavă, nu este capabil de a-şi
depăşi predestinarea, însăşi aspirația, numită metaforic pahar [...] cu otravă, fiind aspru pedepsită.
După această experiență iniţiatică a iubirii eşuate, „nebunul riga Crypto devine o ciupercă
otrăvitoare, însoțindu-se cu plante inferioare din regnul său, „Laurul-Balaurul" şi măsälariţa mireasă",
făpturi neevoluate, ca şi el.
Simbolul dominant al poemului este nunta, o probă a inițierii în tainele lumii. Nunta umană
este una împlinită, membrii cuplului aparținând aceleiaşi trepte a evoluţiei, pe când nunta povestită
prezintă eșecul nuntirii, din cauza incompatibilităţii între regnuri. Idealul laponei este soarele, ultima
treaptă a inițierii, reprezentånd puritatea absolută, conceptuală, de factură apolinică, pe când riga
aspiră pentru împlinire de factură dionisiacă, instinctuală.
Conflicul apolinic-dionisiac se soldează cu victoria intelectului asupra afectului. Soarele, un alt
simbol al textului, este identificat idealului uman, intelectului pur de factură barbiană, la care poate
aspira doar o ființă superioară. Cel de-al treilea simbol este oglinda, obiect al reflectării, care îl
metamorfozează pe Crypto coborându-l şi mai mult în inferioritate
Personajele reprezintă şi ele simboluri, poemul remarcându-se printr-un lirism obiectiv,
evidentă fiind lirica măştilor. Fiecare dintre ele reprezintă o ipostază a poetului. Balada modernă a
fost comparată cu poemul eminescian, fiind supranumit Luceafăr întors". La Eminescu, muritorul
aparținând planului terestru aspiră către o stea, simbol al geniului dintr-o sferă superioară, din planul
cosmic. In poemul barbian, Crypto, personajul masculin de această dată, aparținând regnului vegetal
inferior. îşi doreşte împlinirea erotică alături de o fiinţă umană, evoluată. Ambele drumuri către
cunoaştere prin iubire se soldează printr-un eşec, căci planurile diferite din care provin protagoniştii
nasc incompatibilitate. Aspirația fetei de împărat sau a lui Crypto echivalează cu hybrisul din tragedia
greacă, iar iniţierea este posibilă până la o limită dincolo de care se prăbuşesc în inferioritate.
Riga Crypto şi lapona Enigel" este un poem modernist prin folosirea simbolurilor, ceea ce
conferă ambiguitate limbajului poetic. Acesta se constituie ca o îmbinare a registrelor popular, arhaic
şi cult. Inovația apare şi la nivel prozodic, prin utilizarea strofelor inegale, cu măsură şi ritm variabile
Limbajul artistic abundă de elemente de oralitate, exprimări preluate din folclor, sau popular-
arhaice: prezenţa dialogului, invocarea „menestrelului", superlativele absolute realizate cu ajutorul
adverbelor de mod „mult" şi „prea", utilizarea cuvintelor a împărăţi", a îmbia", puiacă", „lumine", a
adăsta", „svårlit", „a înăcri". Figura de stil predominantă este metafora, prezentă şi sub forma
simbolului şi însoțită de epitete, inversiuni, repetiţii, comparaţii.
Din punct de vedere prozodic, se remarcă strofele inegale, măsura variabilă a versurilor, care
au între cinci şi nouă silabe, rima variabilă, ca o combinaţie între monorimă, rimă încrucişată şi
îmbrăţişată.
În esenţă, balada prezintă natura duală a fiinţei umane, într-o manieră alegorică, iar măştile
lirice reliefează oscilaţia permanentă între instinctual şi raţional, între dionisiac şi apolinic.