Riga Crypto şi Lapona Enigel

De Ion Barbu

Modernismul nu poate fi definit ca o mişcare literară, pentru că, de fapt, cuprinde toate
mişcările artistice care exprimă, în mod categoric, desprinderea de tradiţie, contestând epoca
sau curentul ce le-a precededat. Adepţii modernismului sunt anticlasici şi antiacademici;
neagă tradiţia; acordă o libertate deplină formelor; inventează alte relaţii cu universul, viaţa,
moartea.
Modernismul barbian constă într-un cod simbolic ce trebuie descifrat sau interpretat
pe baza unor analogii, fiind vorba despre ermetismul creaţiei sale. N. Manolescu observă că
ermetismul lui Barbu nu e în fond decât cultivarea unei poezii de cunoaştere, fascinat de
esenţe, de ordinea neaparent a lumii.
Însuşi Barbu se întreabă dacă va mai distruge vreodată legenda că am fost sau nu
modernist, mărturisind că se stima ca poet şi numai atât cât poezia aminteşte de geometrie.
Idealul său de poezie este aceea inventivă, ce nu are nimic în comun cu tradiţia; e subliniat
revelatorie, poezia este semn al nunţii şi lirică a dezordinii rezolvată în linişte.
Integrată de Barbu într-o a treia etapă a creației sale (ciclul Uvedenrode, din volumul
Joc secund) , definită ca o incursiune în sfânta rază a Alexxandriei, unde sensul feminin al
Luceafărului își are locul alături de tema transcendentă din Jazzband pentru nunțile
necesare, balada imposibilei nunți dintre Riga Crypto și lapona Enigel își revelează un sens
inițiatic, de un elinism de decență, nu ermetic, ci hermetic în adevăratul sens al termenului.
Prin baladele lui I. Barbu, individualului (psihologic) şi tipicului (social şi de caracter) se
opune arhetipalul, iar poeziei leneşe i se opune istorisirea exemplară, mitul poetic. Acesta
propune, asemenea geometriei, un posibil model al lumii, liber de constrângerile realului.
Aceste trăsături ale creaţiei barbiene sunt evidente şi în Riga Crypto şi Lapona Enigel, baladă
cu elemente de artă poetică şi de legendă etiologică.
Similitudinile sugerate de Ion Barbu, în sensul feminin al Luceafărului, cu poemul
eminescian există atât pe plan tematic, în meditația asupra ticluirii și aventurii Ființei, cât și
în plan compozițional, unde eposul se îmbină cu lirismul.
Tema baladei ilustrează iubirea imposibilă prin ființe care alcătuiesc cuplul erotic ce
fac parte din lumi diferite, incompatibile, Enigel aparținând regnului animal, iar ciuperca-rege
Crypto, regnului vegetal. Totodată, iubirea reprezintă cadea de cunoaștere.
Autorul valorifică ca motive literare, fântâna, trecerea timpului, somnul, dar și miturile
fundamentale de origine greacă, a soarelui- simbol al absolutlui-, al nunții și oglinzii.
Titlul desemnează membrii cuplului neîmplinit: Crypto, un simbol al încifrării, al
cripticului; iar Enigel, nume cu rezonanță arhaică, care amintește de Enugi, zeitatea fântânilor,
dar și de îngeri, simbol al perfecțiunii, al lumii ideale; personaj aflat în corelație cu ideea de
lumină. Riga, regele, întruchipează regnul vegetal, ființa legată de pământ, de umbră, stadiul
steril de increat, intelectual pur; Lapona aparține regnului animal, evoluat, fiind surpinsă în
aspirația către soare- către ideal, către absolut.
 Cadrul medial, indicat de prezența menestrelului, deschide calea unui epos- baladă și
epopee. Povestea nunții imposibile este zisă în cadrul unei nunți reale, amintind de tehnica
poveștii în ramă din Decameronul lui Giovanni Bocaccio sau O mie și una de nopți din
Orient.. Starea de spirit ce însoțește interpretarea baladei la spartul nunții, în cămară este
tristețea, caracteristică nunților barbiene. Nunta, clipă a zămislirii, care presupune însă
sacrificiu, este însoțită de plănsul fecioarei îngropate, Core- Persefone din Marile Eleusinii.
Increatul pur, simbolizat de fecioara- sământă îngropată de Eleusis, trebuie să moară (să
coboare în Hades) pentru a da naștere formelor unei nunți reale, rostirea poveștii imposibilei
nunți dintre lapona Enigel și Riga Crypto întregește atmosfera de mister, de ritual inițiatic și
de grea tristețe cosmică, apăsând asupra unui astfel de moment crucial din existența marii
Ființe. Termenul concret cu care e comparat menestrerul trimite la timpuri ale vechimii, când
poezia se asocia cu cântecul în riturile dionisiatice (Dumnezeu).Creaţia este joc secund, este
cântec larg, oglindire înaltă, purificată de perfecţiunea înaltului.
Subiectul baladei, care conţine şi elemente de legendă etiologică, este configurat ca o
alegorie după modelul baladelor germane. Eroii au valoare arhetipală, ilustrând două modele
existenţiale distincte. Prin Riga Crypto se exprimă conceptul de carpe diem al omului care
vegetează, fără a putea accede la valorile spiritule. Prin lapona Enigel, se propune o
reprezentare conştiinţei umane în aspiraţia ei spre cosmic şi universal, spre lumină şi spre
cunoaşterea apolinică. Cel de-al treilea arhetip- Soarele- reprezintă conştiinţa universală,
spiritul pur unul divin, al cunoaşterii absolute.
Poezia îşi structurează astfel viziunea pe trei planuri: planul inferior, al unei lumi
vegetative, biogice, este reprezentată prin Crypto, mirele poienii, structurat pe principiul
pamânt, definit prin cunoaşterea dionisiacă prin Eros ( prima treaptă a -cunoaşterii pusă de
Barbu sub semnul lui Venus); planul meridian, al unei lumi ordonate prin puterea raţiunii şi
a conştiinţei, figurată prin ţinutul boreal, mitica Hiperboreea. La lămpi de gheaţă, sub zăpezi/
Tot polul meu un vis visează. Lumea din care Enigel îţi începe călătoria sub Soare este
definită prin cunoşterea raţională (Barbu pune această cunoaştere sub semnul lui Mercur)
structurată pe pricipiul apă (că sufetu-i fântână-n piept); planul superios – Mântuit azur este
desemnat prin semnul Soarelui, simbol al cosmicului, al cunoaşterii absolute şi al
principiuliu foc. Arceastă geometrizarea imaginarului poetic barbiene presupune şi o
coresondenţă între cele trei planuri. Relaţia dintre planuri se stabileşte prin călătoria iniţiatică
a lui Enigel şi prin prezenţa celui de-al patrulea element, element primordial- aerul (prin aer
ud, tot mai la sud/ în noul an să-şi adune renii).
Povestea fabuloasă dintre cei doi eroi, aparţinând unor lumi antinomice, a fost numită
un Luceafăr întors, cu roluri inversate. Expoziţia baladei îî prezintă pe actanţi în două
secvenţe descriptive de tip portret. Personajul masculin Riga Crypto aparţine unei lumi
inferioare, iremediabil mediocre, lumea văii (simbol al golului spiritual, al absenţei eului
conştiinţă) şi a umbrei inimă ascunsă- circumscrierea într-un univers închis, solitar,
enigmatic (Din greaca veche Crypto- ascuns, tainic, încifrat, secret) eroul se singularizează
(precum Cătălina) prin rang (Crai, rigă). Refuzul înfloririi, al nunţirii cu perechea destinată lui
în lume de jos (vrăjitoare mânătarcă), semnifică refuzul implinirii destinului într-o lume
ontologic inferioară. El va trăi iubirea ca pe un hypris pedepsit ca în orice tragedie, prin
nebunia sau moartea protagonistului- Ion Pop.
 Personajul arhetipal Enigel, mica laponă care întruchipează umanitatea superioară, este
capabilă să reflecte prin roata albă a spiritului, adevărurile relevate prin cunoaştere. Numele
sugerează această structură prin simetria cu care alternează vocalele şi consoanele, prin
armonia sonoră. El poate avea ca etimon substantivul angel – înger, reflectând aspiraţie spre
celest sau poate fi combinat din rădăcina enig a cuvântului enigma şi subsantivul gel-
substanţă organică amorfă, sugerând principiul feminin. Tudor Vianu consideră numele
eroinei derivat din toponimicul Ingul- denumind un afluent al Bucului, râu din partea nordica
a Europei (unde ar desemna în acest caz, principiul apă- ţări de gheaţă). Epitetele mică,
neliniştită, prea cuminte- natura este echilibrată, raţională, apolinică. Enigel străbate drumul
transhumanţei ca pe un drum al iniţerii, ca pe o aventură a cunoaşterii: De la iernat la
păşunat/ În noul an să-şi aducă renii/ Prin aer ud, tot mai la sud/ Ea poposii pe muşchiul
crud/ La Crypto, mirele poienii.”
Întâlnirea eroilor, care aparţin unor lumi diferite, e posibilă- ca şi în Luceafărul- doar
în spaţiul visului şi în durata nocturnă, când vocile subconştientului şi ale inconştientului nu
mai sunt cenzurate de raţiune. Simptomatic discursul poetic se modifică, vocea naratorului
fiind substituită de vocile personajelor, iar nararea prin relatare, înlocuită de modalitatea
narării prin reprezentare. Asocierea simboolului acvatic cu motivul vieţii spirituale în
metafora sufletului- fântână, generează o tulburătoare definire a omului superior, în opoziţie
cu făptura mai firavă a omului comun, pentru care gândul este paharul cu otravă. Opţiunea
eroinei este cea a clasicismului, semnificând tiumful apolinicului asupra dionisiacului.
Numită de autor însuşi Luceafăr întors, datorită inversării sistemului de valori, balada
poate fi citită, întocmai ca poemul eminescian, şi ca lirică a măştilor Crypto e poetul,
creatorul şi el plăteşte, cu nebunia, încercarea de-aşi modifica condiţia de a trăi. Fiind
blestemat să nu se exprime în felul oamenilor, să nu trăiască, el păcătuieşte prin iubire.
Crypto e pedepsit cu pierderii minţii-N. Manolescu, această re-lectură critică a structurilor
poematice atestă, încă o dată, faptul că o creaţie autentică este un cânteg larg, cu resurse de
interpretare nicicând epuizate, aşa cum este balada lui Ion Barbu, care vorbeşte lumii despre
condiţia umană, despre modele ontologice şi cognitive, despre căderea celui care nu-şi
cunoaşte limitele şi despre înălţarea fiinţei însetate de cunoaştere sau chiar despre povestea
poetului care încearcă zânatic şi fără sorţi de izbândă, să închidă absolutul ideii şi al trăirii în
lumea lui de cuvinte şi de cântec.
Stilul acestei creații este specific etapei Uvedenrode, cultivând o muzicalitate
interioară a poeziei, ca expresie a ritmurilor universale, a euritmiei cosmice, opusă acelei
sonorități superficilale ce caracterizează poezia leneșă a pașoptismului folcloric. Astfel,
apariția laponei Enigel este subliniată de rima în el, a cărei sonoritate cristalină sugerează
lumea ghețurilor din care pornește eroina: Pe-același timp trăia cu el/ Lapona mică,
liniștită/Cu piei, pe nume Enigel. Dimpotrivă, sonoritatea închisă a vocalei u evocă locul
tainic, misterios al umbrei unde își are sălașul Regele Crypto: Prin aer ud, tot mai la sud, /Ea
poposi pe mușchiul crud.
În cocluzie, Creația lirică a lui Barbu apare, așa cum Al. Rosetti afirmă, ca o plantă cu
rădăcini adânc înfipte în solul nostru.