Riga Crypto şi lapona Enigel

de Ion Barbu
- comentariu –

Ion Barbu este un poet modernist, aparţinând perioadei interbelice a literaturii. Numele
său este un pseudonim literar pentru Dan Barbilian, un matematician de reputaţie europeană,
care, „cochetează” cu literatura pentru a-i demonstra lui Tudoe Vianu că o minte luminată poate
transpune liric produsele propriei imaginaţii. Ulterior, se afirmă ca „poet nou”, original, la
cenaclul condus de Eugen Lovinescu.
Poetul debutează în 1918, în revista „Literatorul”, iar în 1930 este publicat singurul său
volum antum „Joc secund”, din care face parte şi poemul „Riga Crypto şi lapona Enigel”.
Subintitulată „baladă”, opera se doreşte a fi un cântec bătrânesc de tip modernist, o poveste
alegorică ce ascunde un principiu ordonator privind cunoaşterea umană.
O primă trăsătură care încadrează poemul în modernism este reprezentată de limbajul
specific. Autorul realizează o sinteză provocatoare din diferite registre - registrul arhaic: ( „pre”,
„supt”), registrul neologic: („menestrel”, „lapona”, „cercetează”) şi propune o sumă de metafore
şi de simboluri care fac ca mesajul să fie ocultat. Poezia aparţine modernismului ermetizant, fiind
un text dificil, o sinteză inedită de lirism (muzicalitate), naraţiune (elemente baladeşti, alegorice)
şi dialog dramatic (replici cu reverberaţii identitare ale „Craiului Crypto” şi ale laponei Enigel).
O altă trasătură a operei, în conformitate cu spiritul modernist al deceniilor interbelice,
este o primă temă a „baladei” şi anume, cunoaşterea văzută ca aventură, ca drum iniţiatic, pe axa
Nadir – Zenit, nord – sud. Poetul închipuie această aventură ca o deplasare spre soare, ca tribut
adus idealului raţionalităţii.
Din punct de vedere tematic, opera este foarte complexă. La nivel baladesc, tema ar fi
iubirea neîmpărtăşită, încheiată prin moarte spirituală a lui Crypto, iat la nivel de adâncime, tema
este cunoaşterea ipostaziată în două modele ori tipologii. Acestea sunt reprezentate prin Crypto
„regele ciupearcă” şi Enigel.
Titlul este alcătuit din enumeraţia a două nume proprii, completate de date reprezentative
dintre cele două ipostaze prezentate în text. Denumirea arhaică pentru rege, „riga”, este însoţită
de apelativul Crypto, care sugerează făptura sa criptică, ascunsă, enigel, nume propriu, poate fi
asociat cu „angelus” („înger” în limba latină) ceea ce trimite la o superioritate a laponei
„preacuminte” faţă de regele „sterp şi nărăvaş”. Încă din titlu se remarcă apartenenţa celor două
personaje la două regnuri diferite (vegetal şi uman) ceea ce declanşează ideea dilematică a
incompatibilităţii.
Balada este structurată în două părţi, iar tehnica de compoziţie este povestirea în
povestire. Rama prezintă o nuntă împlinită, aparţinând planului real, ca o etapă firească
concretizării unei iubiri integrate sferei cotidianului. Prin faptul că balada este cântată „la spartul
nunţii, în cămară”, „stins, încetinel”, s-ar putea sugera caracterul intim, tainic al piveştii, la care
doar iniţiaţii au acces. A doua parte a poemului se compune din trei secvenţe (prezentarea celor
doi eroi baladeşti; visul lui Enigel; ieşirea din vis) şi constă în povestirea propriu-zisă ce dezvoltă
o nuntă iniţiatică, aparţinând planului imaginar şi eşuată.

1
 Poetul sugerează ideea incompatibilităţii celor două personaje încă din debutul povestirii.
Se prezintă mediul de viaţă al principiului masculin, mediu dominat de întuneric, apă şi pământ:
„în pat de râu şi humă unsă”. Metafora, sugerează somnul, care serveşte; în operă, ca modalitate
de respingere a cunoaşterii. Crypto este caracterizat prin determinările „sterp”, „nărăvaş” şi prin
metafora „inimă ascunsă”, ceea ce denotă închiderea în sine, conturând simbolul increatului,
recurent în lirica barbiană, o entitate suficientă sieşi. Într-o manieră ludică (ocărât de ghiocei şi
toporaşi) autorul critică alegerea regelui „ciupearcă” de a nu fi cules de pădureţi sau de a nu
înflori, astfel neîndeplinindu-şi scopul existenţial. Acesta nu are rost material, deoarece nu
devine hrană şi nici un rost estetic, pentru că nu înfloreşte. Deşi, împărpţea peste bureţi, „riga
Crypto” este o entitate inferioară prin respingerea cunoaşterii şi lipsa scopului.
În antiteză cu acesta, principiul feminin al poemului, lapona Enigel, aparţine unui alt
regn, superior prin mobilitate, complexitate şi voinţă. Ea aspiră spre lumină şi este în căutarea
unui ideal. Epitetul „mică” este o aluzie posibilă la statutul de mezin (motiv popular al
superiorităţii mezinului), iar epitetul „liniştită” indică echilibrul intelectual, de tip apolinic.ţinutul
nordic, „de gheaţă urgisită”, indică subconştientul, mitul, în timp ce sudul solar sugerează
raţiunea. Cele două puncte cardinale sunt sinonime, în sens simbolic, în opera lui Barbu, cu
Nadisul şi Zenitul.
Incompatibilitatea celor două personaje se conturează nu doar prin apartenenţa la regnuri
diferite (vegetal - uman), ci şi prin mentalitate, dorinţe şi manieră de raportare la cunoaştere. În
timp ce Crypto respinge orice formă de dezvoltare, Enigel porneşte într-o călătorie spre sud,
Zenit, din dorinţa de a evolua.
Cea mai amplă secvenţă baladescă prezintă visul lui Enigel care, dormind „pe trei
covoare de răcoare”, are acces la lumea lui Crypto. Aici, ea este ispitită de trei ori să rămână în
această lume, adică să îşi abandoneze scopul şi să i se alăture rigii în necunoaştere. Tentaţiile pe
care Crypto i le aduce în vis sunt dulceaţa fragilor (bucuriile simţurilor), culegerea (existenţa în
cuplu) şi somnul (ispita indiferenţei). Totuţi, inclusiv în vis fata rămâne fidelă idealului său.
Relevantă fiind metafora „lin adormi, torcând verdeaţă”, - admite somnul ca o abatere de la ţelul
ei, însă nu este privit ca o abandonare, deoarece chiar şi în acel moment de rătăcire, Enigel,
torcând verdează este în relaţie cu păşunile verzi spre care îşi duce renii şi la care aspiră.
Enigel respinge cele trei ispite ale craiului ciupercă. Îşi justifică opţiunea prin dorinţa de a
ajunge la destinaţia călătoriei sale, ţinuturile însorite. Cele cinci catrene din finalul tabloului
oniric sunt expresia unui crez existenţial. Lapona Enigel optează pentru viaţa în spiritul idealului
de cunoaştere, pentru viaţa ca o aventură a înţelegerii. Acest fapt rezultă şi din repetarea versului
„Mă-nchin la soarele-înţelept”. Metafora „sufletul fântână” în asociere cu imaginea soarelui –
ideal susţine ideea corespondenţei între Nadir şi Zenit, între adâncul neexplorat al sufletului şi
înaltul raţiunii. Ideea poetică a secvenţei este relevată atunci când Enigel îşi justifică opţiunea
pentru existenţa „solară” arătând că „la umbră numai carnea creşte/Şi somn e carnea, se
dezumflă,/ Dăr cânt şi umbră iar o umflă...”, ceea ce sugerează că existenţa trupească este o
simplă manifestare fizică, vegetativă şi o ratare în contextul în care omului i-a fost dată
conştiinţa.
Aşadar, opera „Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu este o creaţie lirică ce
aparţine modernismului prin ambiguizarea limbajului utilizând, în primul rând, metafora, crearea
unui lirism subiectiv ca expresie a profunzimilor sufleteşti şi prin temele de factură modernistă.

2
În esenţă, balada prezintă natura duală a fiinţei umane, într-o manieră alegorică, iar măştile lirice
reliefează oscilaţia permanentă între instinctual şi raţional.