Riga Crypto și lapona Enigel

de Ion Barbu
Modernismul este un curent literar manifestat în perioada interbelică și teoretizat de criticul
Eugen Lovinescu prin intermediul cenaclului și al revistei Sburătorul. La nivelul poeziei,
complexitatea modernismului depășește cu mult sfera unei singure tipologii artistice. Aceasta
deoarece în spațiul autohton există trei viziuni poetice despre lume fundamental diferite care au
rămas în istoria literaturii ca ipostaze ale modernismului românesc: de la realistul Arghezi cu a sa
estetică a urâtului și poezia existențialistă (Psalmi), până la poezia expresionist-mitologică a lui
Blaga și culminând cu ermetismul lui Barbu, concepțiile despre artă ale moderniștilor sunt foarte
diferite. Dar, mai mult decât recunoașterea acestor trei variante canonice, există chiar interpretări
ce includ printre manifestările moderniste o anumită direcție a tradiționalismului (prin autori ca
Ion Pillat), creația antisimbolistă a lui Bacovia sau chiar unele curente avangardiste. Poezia lirică
modernistă se caracterizează printr-o mare diversitate tematică, de expresie artistică și prozodică.
Publicată iniţial în 1924, integrată apoi în ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund
(1930), Riga Crypto şi lapona Enigel anunţă, prin problematică şi mijloace artistice, dezvoltarea
ulterioară a poeziei lui Barbu.
Textul Riga Crypto și lapona Enigel se încadrează în modernism datorită ambiguității și a
echivocului textului care valorifică alegoria și personajele simbolice: Crypto este simbol al ființei
inferioare care își duce existența instinctiv și nu depășește nivelul cunoașterii senzoriale; Enigel-
simbol al ființei superioare, care se raportează la existență în mod rațional, care are un ideal și își
dorește autodepășirea. Cele două regnuri diferite din care fac parte personajele lirice
simbolizează, de fapt, diferențele majore, ireconciliabile, dintre personaje- mod de viață,
preocupări și aspirații complet diferite.
La nivelul limbajului, se remarcă trăsături ale modernismului- metaforismul inedit
(”soarele, aprins inel”), valorificarea tuturor straturilor lexicale: cuvinte populare “puiacă”,”
adăsta” , “ghioci”; arhaisme “rigă”; neologisme “Crypto”,”firavă”,”otravă”; regionalisme
“zvârlit”; forme populare (superlativ absolut) “prea cuminte Enigel”, “mult îndărătnic
menestrel”, forme verbale populare inversate “zice-l-aș”, “teamă mi-e”.
Povestea iubirii incompatibile, se reflectă la nivelul intelectualizării discursului liric prin
tema aspirațiilor nejustificate ale unei făpturi inferioare de depășire a limitelor impuse de destin,
astfel încât, la nivelul de profunzime al textului, tema depășește iubirea incompatibilă dintre 2
ființe aparținând unor lumi diferite, aceasta constituind alegoria textului ca și în cazul poemului
filozofic Luceafărul de Mihai Eminescu. Riga Crypto și lapona Enigel este subintitulată
“baladă”, însă răstoarnă conceptul tradițional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu
poem de cunoaștere și poem alegoric.
Prozodia la început este una tradițională, catrene cu rimă încrucișată și măsura 8-9 silabe;
pe parcursul textului e schimbată cu prozodia modernă (măsura variază între 5-9 silabe, strofe
de 4-7 versuri, mai multe tipuri de rimă: încrucișată, îmbrățișată, monorimă); observăm rima rară
bazată pe cuvinte cu sonorități deosebite, de exemplu- Crypto/ fript-o; inel/el; fruntaș/ zice-l-aș.
 Elemente de structură și conținut, semnificative ptr. tema textului și ptr. viziunea
poetului asupra acesteia, sunt titlul deoarece e format din numele celor doi protagoniști
simbolici și relațiile de opoziție și simetrie contextuală care evidențiază diferențele majore
dintre cele două personaje și dintre lumile din care provin.
Titlul baladei trimite cu gândul la marile povești de dragoste din literatura universală:
Romeo și Julieta, Tristán și Isolda, însă la Ion Barbu membrii cuplului sunt antagonici (fac parte
din regnuri diferite), personaje romantice cu calități excepționale, dar negative, în raport cu
norma comună (Crypto e “sterp” și “nărăvaș,/ Că nu voia să înflorească.”, iar Enigel e “prea-cu-
minte”).
Relațiile de simetrie reprezintă cele trei chemări descântec ale Rigăi și cele trei refuzuri
ale fetei. În prima chemare- descântec, cu rezonanțe de incantație magică, Crypto îi oferă laponei
fragi, elemente ale existenței sale vegetale, dar care aici capătă conotații erotice. Darul lui Crypto
este refuzat categoric de Enigel: ”Eu mă duc să culeg /Fragii fragezi mai la vale”. Opțiunea lui
Crypto este fermă, mergând până la sacrificiul de sine: ”Enigel, Enigel, /Scade noaptea, ies
lumine, /Dacă pleci să culegi, /Începi, rogu-te, cu mine”, însă acesta este din nou refuzat de
Enigel (”Teamă mi-e, te frângi curând/Lasă, așteaptă de te coace”). În a treia chemare
descântec, Crypto o ispitește pe Enigel cu confortul unei existențe vegetative: ”Lasă-l, uită-l,
Enigel, în somn fraged și răcoare”, însă e refuzat categoric de Enigel.
Relațiile de opoziție sunt evidențiate în primul rând prin incompatibilitatea celor doi
protagoniști: Crypto-regele ciupearcă, regnul vegetal și lapona Enigel-ființă umană. Soarele e
simbolul existenței spirituale, al împlinirii umane în antiteză cu umbra, simbol al existenței
instinctuale, vegetative.
Riga Crypto și lapona Enigel nu se pot cunoaște, nu pot “nunti”, ființele lor sunt
ireconciliabile, aspirațiile lor nu coincid.
D.p.d.v. stilistic, identificăm virtuozitatea artistică a autorului al cărui limbaj pare a fi
popular datorită inovațiilor sintactice: “mult îndărătnic”, “zice-l-aș”, ”rogu-te”. Identificăm
repetiția numelor proprii în chemările repetate ale Rigăi: “Enigel, Enigel”, comparații- “ca o
lamă de blestem vorba-n inim-ai înfipt-o”. Identificăm simbolul soarelui și definiția metaforică a
acestuia “greu taler scump cu margini verzi de aur visu-i cercetează”, “mă-nchin la soarele-
nţelept”, simbolul soarelui devenind element de recurență, prin insistenţă şi repetabilitate.
{ La nivel formal, poezia este alcătuită din două părți, fiecare dintre ele prezentând câte o
nuntă: una consumată, împlinită, cadru al celeilalte nunți, povestită, inițiatică, modificată în final
prin căsătoria lui Crypto cu măselarița. Formula compozițională este aceea a povestirii în ramă, a
poveștii în poveste (nuntă în nuntă).
Prologul conturează în puține imagini atmosfera de la “spartul” nunții trăite. Primele patru strofe
constituie rama viitoarei povești și reprezintă dialogul menestrelului cu “nuntașul fruntaș”.
Menestrelul (un trubadur medieval, un bard, caracteristic spațiului romantic apusean) e îmbiat să
cânte despre nunta ratată dintre cei doi parteneri inegali, reprezentanți a două regnuri distincte
“Enigel și riga Crypto”. Nuntașul îl roagă să zică “încetinel” “un cântec larg” pe care l-a zis cu
foc acum o vară. Repetarea sugerează un ritual al zicerii unei povești exemplare, dar cu
modificarea tonalității. Portretul menestrelului-poet este fixat prin trei epitete: “trist” “mai aburit
ca vinul vechi”, “mult îndărătnic”, iar invocația este repetată de trei ori, ceea ce determină
ruperea lui de lumea cotidiană, intrarea în starea de grație necesară zicerii acelui “cântec larg”.
Partea a doua, nunta povestită este realizată din mai multe tablouri poetice: portretul și
împărăția rigăi Crypto (strofele 5-7), portretul, locuri natale și oprirea din drum a laponei Enigel
(strofele 8,9), întâlnirea dintre cei doi (strofa 10), cele trei chemări ale Rigăi și două refuzuri ale
laponei (strofele 11-15), răspunsul laponei și refuzul categoric cu relevarea relației dintre
simbolul solar și propria condiție (strofele 16-20), încheierea întâlnirii (strofele 21,22),
pedepsirea rigăi în finalul baladei (strofele 23-27).}

Riga Crypto și lapona Enigel este subintitulată “baladă”, însă răstoarnă conceptul
tradițional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu poem de cunoaștere și poem
alegoric.
Poemul pare un cântec bătrânesc de nuntă, dar este o poveste de iubire din lumea vegetală
(asemenea altui poem al etapei: După melci), o baladă fantastică în care întâlnirea celor doi
protagonişti are loc în plan oniric (ca în Luceafărul). Structura narativă implică interferența
genurilor. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic și de lirismul obiectiv al măștilor,
personajele având semnificație simbolică. “Luceafăr întors”, poemul prezintă condiția omului
superior și incompatibilitatea dintre două lumi/regnuri.
O secvenţă reprezentativă ptr. tema textului o identificăm în debutul părții a doua
(expozițiunea) în care sunt realizate prin antiteză portretele membrilor cuplului, deosebirea
dintre ei fiind elementul care va genera intriga. Numele Crypto, cel tăinuit, “inima ascunsă”,
sugerează apartenența la familia ciupercilor (criptogame) și postură de rege (rigă) al făpturilor
inferioare, din regnul vegetal. Numele Enigel are sonoritate nordică și susține originea ei, de la
pol trimiţând, probabil, la semnificația din limba suedeză “înger” (din latinescul “angelus”);
lapona își conduce turmele de reni spre sud, stăpână a regnului animal, ea reprezintă ipostaza
umană cea mai evoluată a regnului (omul-“fiară bătrână”). Riga Crypto, “inima ascunsă”, este
craiul bureților, căruia dragostea pentru Enigel, “lapona mică, liniștită”, îi este fatală. Singura lor
asemănare este statutul superior în interiorul propriei lumi.
Crypto este bârfit și ocărât de supuși pentru că e “sterp”, “nărăvaș” și “nu voia să
înflorească”, în timp ce ea își recunoaște statutul de ființă solară. Membrii cuplului nu-și pot
neutraliza diferențele în planul real; comunicarea se realizează în plan oniric (ideea poetică
centrală). Riga este cel care rostește descântecul de trei ori, dorind să-și depășească condiția prin
nuntirea cu o ființă superioară. Povestea propriu-zisă se dovedește a fi fantastică, ea
desfășurându-se în visul fetei, ca în Luceafărul, dar rolurile sunt inversate.
 În portretizarea celor două personaje ale baladei este utilizat epitetul: Crypto este “sterp și
nărăvaș”, lapona este “mică, liniștită și prea cuminte”. Dialogul dintre Crypto și lapona se
desfășoară în regim liric și este constituit pe baza unor asonanțe interioare și repetiții. Limbajul
dialogului dintre cei doi este constituit pe bază antitezelor, prin intermediul cărora se conturează
drama rigăi Crypto care este neînțeles și izolat în interiorul propriei lumi.
O altă secvenţă reprezentativă ptr. tema textului e ilustrată de chemările la lumea
vegetală ale lui Crypto, adresate lui Enigel.
În prima chemare-descântec, cu rezonanțe de incantație magică, Crypto își îmbie aleasa cu
“dulceață” și cu “fragi”, elemente ale existenței sale vegetative, dar care aici capătă conotații
erotice. Darul lui este refuzat categoric de Enigel. Refuzul laponei îl pune într-o situație
dilematică, dar opțiunea lui este fermă și merge până la sacrificiul de sine, în a doua chemare:
“Enigel, Enigel,/ Scade noaptea, ies lumine,/ Dacă pleci să culegi,/ Începi, rogu-te, cu mine.”
Depășirea situației dilematice rămâne apanajul laponei, ce refuză nuntirea datorită lui Crypto, “in
somn fraged și răcoare”, opunându-i argumentele modelului ei existențial.
Primul refuz sugerează tentația solară, prin indicele spațial “mai la vale”, adică spre sud.
Al doilea refuz este susținut de enumerarea atributelor lui Crypto: “blând, plăpând, necopt”.
Opoziția copt-necopt reluată în al treilea refuz prin antiteză soare-umbră, pune în evidență relația
individuală a fiecărui univers, incompatibilitatea peste care niciunul dintre ei nu poate să treacă
fără să se piardă pe sine. Imaginii de fragilitate a lui Crypto, lapona îi opune aspirațiile ei spre
absolut (“Ma-nchin la soarele-nțelept”), cu toate că tentația iubirii este copleșitoare: “Rigă
Crypto, rigă Crypto,/ Ca o lamă de blestem/ Vorba-n inimă-ai infit-o!/ Eu de umbră mult mă
tem”. Soarele este simbolul existenței spirituale, raționale, caracteristică ființei superioare, în
schimb, riga Crypto o refuză în favoarea existenței instinctuale, sterile, vegetative (ideea poetică
centrală).

{ Pentru a-și continua drumul către soare și cunoaștere, lapona refuză descântecul rigăi, ce
se-ntoarce în mod brutal asupra celui care l-a rostit și-l distruge. Făptura firavă e distrusă de
propriul vis, cade victima neputinței și a îndrăznelii de a-și depăși limitele, de a încerca să intre
într-o lume care îi e inaccesibilă. Atributele luminii despre care vorbește Enigel au efect
distrugător asupra lui Crypto. Oglindirea ritualică produce degradarea: “De zece ori, fără sfială,/
Se oglindi în pielea-i cheală.” FINALUL este trist: Riga Crypto se transformă într-o ciupearcă
otrăvitoare, obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn deoarece încercarea
ființei de a-și depăși limitele este pedepsită cu nebunia.
Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în opera poetului: al soarelui
(absolutul), al nunții si al oglinzii. Drumul spre sud al laponei are semnificația unui drum
inițiatic, iar popasul în ținutul rigăi este o probă, trecută prin respingerea nunții pe o treaptă
inferioară. }
 Consider că prin baladă Riga Crypto și lapona Enigel autorul I. Barbu neagă o întreagă
tradiție literară care promova ideea că dragostea este un miracol în sine, prezentând o poveste de
iubire incompatibilă care, la fel ca și în poemul Luceafărul, creează în text o alegorie pe tema
aspirațiilor nejustificate de depășire a limitelor impuse de destin.
Pe de o parte, cele două personaje lirice sunt prezentate la începutul textului ca aparținând
unor lumi diferite: rigă-regnul vegetal și lapona-regnul uman. În esență însă, cele două personaje
sunt în antiteză prin ceea ce reprezintă ele. Crypto care trăiește în umbră și umezeală
simbolizează lumea joasă a sentimentelor primare, a instinctualității, pe când aspirația spre soare
a laponei denotă lumea rațiunii, a capacității de reflectare a existenței în conștiință.
Pe de altă parte, întâlnirea celor două personaje nu e posibilă având în vedere că fac
parte din două lumi diferite decât în vis. Crypto dorește să își depășească condiția prin nuntirea
cu Enigel, cu ființa umană. După cele trei ispitiri ale rigăi, lapona își deslușește condiția și
respectul față de propriul destin. Riga Crypto este pedepsit cu nebunia pentru o aspirație prea
mare față de puterea lui limitată.
În concluzie, textul ilustrează o alegorie ce impresionează prin viziunea originală a
autorului asupra lumii care e compusă din esențe contemplate de spirit.