ION BARBU, RIGA CRYPTO ŞI LAPONA ENIGEL

Introducere

Ion Barbu, poet și matematician (Dan Barbilian este numele său adevărat, pe care îl folosește
atunci când își semnează opera matematică), este unul dintre autorii moderniști cei mai importanți din
lirica românească interbelică. Poezia Riga Crypto și lapona Enigel este inclusă în ciclul Uvedenrode
din volumul Joc secund, publicat în anul 1930, și face parte din etapa baladică și orientală a creației
autorului.

Reper 1 - încadrarea în curent

Textul este o baladă modernă, caracterizată prin inovație prozodică și limbaj poetic marcat de
ambiguitate. Modernismul este mișcarea literară apărută în perioada interbelică odată cu înființarea
cenaclului și a revistei „Sburătorul”, în anul 1919, sub direcția criticului și istoricului literar Eugen
Lovinescu, cel care își propune descoperirea unor noi talente literare și fixarea unor principii de
creație bazate pe autonomia esteticului.
Dintre caracteristicile modernismului românesc în poezie, amintim: esențializarea lirismului,
apariția unor tehnici poetice noi, cum ar fi adoptarea versului liber și încălcarea astfel a canoanelor
prozodiei clasice, o sferă tematică mai largă, cu accent pe marile probleme care vizează condiția
umană, precum creația, cunoașterea, în raport cu timpul sau iubirea.
La nivel formal, aspectul inovator specific modernist identificat în textul baladei Riga Crypto și
lapona Enigel este legat de versificația textului. Poetul depășește modelul prozodic al cântecului
popular și își structurează textul în douăzeci și șapte de strofe inegale, cu rimă amestecată, cu ritmul
și măsura versurilor variabile.
O altă caracteristică modernistă identificată, de această dată la nivelul limbajului poetic, este
ambiguitatea, prin care, așa cum afirmă Hugo Friedrich, în Structura liricii moderne, se realizează o
receptare tensionată a textului. Principalele surse de ambiguitate sunt, aici, metaforele și simbolurile,
care încifrează sensurile. Astfel, craiul Crypto, Enigel, nunta, soarele, lumina, roata, sunt simboluri
prin care autorul realizează alegoria ce are ca temă aspirația omului spre absolut și dorința de
cunoaștere prin iubire. Metaforele „Crai Crypto, inimă ascunsă” și „mirele poienii” descriu condiția lui
Crypto, instanța masculină a cuplului, în timp ce instanța feminină este definită prin construcția
„laponă mică, liniștită/ Cu piei; pre nume - Enigel”. Condiția umană este, de asemenea, exprimată
metaforic prin structurile „sufletu-i fântână-n piept/Și roata albă mi-e stăpână/Ce zace-n sufletul-
fântână” și „om, fiară bătrână”.

Reper 2 – Tema şi ideile poetice

Ideea poetică centrală a textului este dorința de cunoaștere prin iubire, iubirea devenind, din
cauza incompatibilității celor două instanțe care alcătuiesc cuplul, o formă de cunoaștere ratată.
Tema iubirii este anunțată chiar din titlul care oferă ca orizont de așteptare motivul cuplului. La acesta
se adaugă, încă din prima parte a textului, motivul nunții. Povestea rigăi Crypto și a laponei Enigel
este cântată de menestrel „La spartul nunții, în cămară”, ceea ce sugerează ideea unei nunți posibile,
realizate. O altă nuntă, de această dată imposibil de realizat, dar dorită de Craiul Crypto, este cea
care i-ar putea avea ca protagoniști pe „regele ciupearcă” și pe lapona Enigel. Aici, unirea este
imposibilă din cauza aspirațiilor diferite ale celor doi, simbolizate prin regnurile diferite cărora le
aparțin. Crypto, „inimă ascunsă”, este stăpânul unei lumi vegetale, inferioare, dominate de „umbră”,
„somn fraged și răcoare”, lume în care o invită, în trei chemări simbolice, pe Enigel, făptura umană
care se îndreaptă, în drumul ei, spre sud, care aspiră spre soare – simbol al cunoașterii umane. In
poezia Ritmuri pentru nunțile necesare, Ion Barbu ilustrează simbolic trei trepte ale cunoașterii
umane: „Roata Venerii/ Inimii/ Roata capului/ Mercur/ În topire, în azur,/ Roata Soarelui/ Marelui”.
„Roata Venerii” simbolizează cunoașterea prin simțuri, bazată pe instinct, „Roata capului” reprezintă
cunoașterea rațională, iar „Roata Soarelui” este idealul cunoașterii umane și al cunoașterii poetice.
Crypto cel „sterp” și „nărăvaș” aspiră la „Roata Venerii”, ademenind-o pe Enigel în lumea lui („Când
lângă sân, un rigă spân,/ (...) Veni s-o-mbie cu dulceață”), dar lapona, făptura umană rațională, aspiră
la o altă treaptă de cunoaștere, la „Roata Soarelui” („Mă-nchin la soarele-înțelept”) și de aceea nunta
este imposibilă, iar cunoașterea prin eros, ratată. Modificat substanțial de această experiență („Și
sucul dulce înăcrește!/ Ascunsa-i inimă plesnește”), lui Crypto nu-i rămâne decât să se însoțească cu
cineva compatibil cu lumea lui și astfel se realizează, în final, a treia nuntă din text, cea dintre
„nebunul rigă Crypto” și „măsălarița-mireasă” („Ca la nebunul rigă Crypto,/ Ce focul inima i-a fript-o,/
De a rămas să rătăcească/ Cu altă față, mai crăiască:// (...) Cu măsălarița-mireasă,/ Să-i ție de
împărăteasă.”).

Reper 3 – două elemente de compoziţie-structură-prozodie-limbaj

Din punct de vedere structural, textul poemului este alcătuit din rama delimitată în primele
patru strofe și povestea propriu-zisă, dezvoltată în următoarele douăzeci și trei de strofe. Rama
conturează cadrul în care se spune povestea. Este evidențiat aici dialogul în care „nuntașul fruntaș” îi
cere menestrelului de la nuntă să-i cânte povestea celor doi: „Zi-mi de lapona Enigel/ Și Crypto,
regele-ciupearcă!” Cerința are în vedere și o schimbare de registru: deși se află în contextul unei
nunți, cântărețului i se cere un ton „stins, încetinel”, care prefigurează tristețea neîmplirii nunții celor
doi protagoniști.
Povestea propriu-zisă conține o succesiune de secvențe lirice prin care se urmărește descrierea
celor două personaje-simbol, întâlnirea lor, dialogul (chemările rigăi și răspunsul laponei) și
deznodământul.
Această baladă se organizează compozițional pe două planuri: unul al succesiunii de întâmplări
ce alcătuiesc „povestea de iubire” și unul simbolic, în care personajele sunt „măști” prin care autorul
sugerează condiția dramatică a omului care aspiră către un ideal de cunoaștere imposibil de atins. În
descrierea personajelor, prin situarea lor în două regnuri diferite (vegetal vs. uman), poetul ilustrează
două ipostaze umane diferite. Regele Crypto trăiește în lumea umbrei și, deși are o condiție
superioară în lumea lui („Împărățea peste bureți”), nu poate depăși granițele acesteia, fiind despărțit
de lumea solară prin „Visuri sute, de măcel”. Lapona Enigel vine din „țări de gheță” și se îndreaptă,
ființă solară, spre sud, dar în drumul ei poposește pe domeniul lui Crypto („Pe trei covoare de
răcoare/ Lin adormi, torcând verdeață”). Ca și în poemul Luceafărul, cei doi protagoniști se întâlnesc
în vis (în spațiul oniric), ceea ce face posibilă comunicarea dintre ei. Având în vedere seria de
semnificații comune relevate de alegoriile din cele două texte, Nicolae Manolescu, în Metamorfozele
poeziei, numește balada lui Barbu „un Luceafăr cu rolurile inversate”. Ideea incompatibilității în iubire
a două personaje aparținând unor lumi diferite și drama imposibilității cunoașterii absolute prin iubire
sunt elemente comune celor două texte, ca și întâlnirea din vis, chemările sau refuzul fetei. Dacă la
Eminescu alegoria urmărea antiteza romantică dintre omul de geniu și omul comun, aici, specifică
viziunii moderniste a lui Ion Barbu este ideea superiorității omului ca ființă capabilă să aspire la cea
mai înaltă treaptă de cunoaștere („Roata Soarelui”), în timp ce instanța masculină, asociată regnului
vegetal, ilustrează o altă ipostază a omului, aceea de făptură incapabilă de a se desprinde de lumea
umbrei, preferând să rămână „În somn fraged și răcoare”. În trei chemări succesive, Crypto îi oferă lui
Enigel tentația concretă a lumii lui, îmbiind-o cu „dulceață”, „fragi”, cerându-i să îl culeagă chiar pe el.
De fiecare dată, lapona îl respinge, justificându-și teama („Teamă mi-e, te frângi curând”) prin
incompleta maturizare a acestuia („Lasă. – Așteaptă de te coace.”) și prezentându-și propriul ideal la
care aspiră, diferit de cel al lui Crypto („Din umbra deasă desfăcută,/ Mă-nchin la soarele-înțelept”).
Secvența acestui dialog în care Enigel își expune motivele refuzului prin descrierea propriei condiții
conține o simbolistică profundă care se construiește în jurul imaginii soarelui. Acesta este asociat cu
o formă superioară de cunoaștere umană („Mă-nchin la soarele-nțelept”), cu simbolul roții care
exprimă în mod metaforic destinul uman („Și roata albă mi-e stăpână,/ Ce zace-în sufletul-fântână”),
dar și cu simbolul unui ideal al nuntirii (inelul), imposibil de atins („Iar soarele acuma sta/ Svârlit în sus
ca un inel”). Dar încercarea lui Crypto nu este lipsită de consecințe, apropierea de Enigel îi schimbă
condiția, căci soarele către care aceasta tinde se oglindește și în el („Dar soarele, aprins inel,/ Se
oglindi adânc în el...”), transformându-l într-o ciupercă otrăvitoare, ceea ce sugerează drama omului
incapabil să parcurgă treptele cunoașterii („Că-i greu mult soare să îndure/ Ciupearcă crudă de
pădure,/ Că sufletul nu e fântână/ Decât la om, fiară bătrână,/ Iar la făptură mai firavă/ Pahar e
gândul, cu otravă,// - Ca la nebunul rigă Crypto,/ Ce focul inima i-a fript-o...”).
Titlul baladei, alcătuit din numele celor doi protagoniști, este o marcă de identificare a temei
iubirii și deschide perspectiva de lectură prin motivul cuplului. Termenul „rigă” este denumirea arhaică
pentru „rege” și se regăsește în text în structurile „rigă spân”, „rigă blând”, „rigă Crypto”, „nebunul rigă
Crypto”, dar își completează aria semantică prin termenii: „împărățea”, „crai”, „regele-ciupearcă”.
Numele Crypto vine din grecescul kryptos, care înseamnă ascuns, ceea ce sugerează condiția
personajului în text („Crai Crypto, inimă ascunsă”), dar amintește și de încrengătura criptogamelor din
regnul vegetal (plante lipsite de flori și semințe care se reproduc prin spori), marcă a condiției lui
inferioare. Termenul Enigel amintește de latinescul angelus, care înseamnă înger, dar având în
vedere ținutul căruia îi aparține lapona, numele pare mai apropiat de suedezul ängel, care are
aceeași semnificație, căreia i se circumscriu structurile din text: „Laponă mică, liniștită” sau „prea-
cuminte Enigel”. Din semnificația numelor celor doi reiese, prin urmare, ideea incompatibilității lor,
căci criptogama reprezintă lumea vegetală, lipsită de dimensiunea spirituală pe care Enigel o are în
esența ei umană.
Așadar, balada Riga Crypto și lapona Enigel prezintă într-o viziune modernistă, printr-o alegorie ale
cărei simboluri reprezintă destine incompatibile, ideea condiției umane dramatice generate de
imposibilitatea cunoașterii prin iubire.