Riga Crypto și lapona Enigel

de Ion Barbu
1. Încadrarea în epocă
Ion Barbu (1895-1961) este pseudonimul literar al matematicianului de renume
european Dan Barbilian. Modul lui de a gândi in spiritul abstract al matematicii se va reflecta
și în poeziile sale, conferindu-le nota de originalitate.
Barbu consideră că matematica și poezia sunt egale prin încercarea lor de a explica
realitatea, oferind modele de reprezentare pe baza numerelor sau a cuvintelor "pentru mine,
poezia este o prelungire a geometriei". Originalitatea formulei poetice pe care o propune
Barbu deriva din acest mod specific de a defini poezia. Nu accepta poezia de tip confesiv,
autobiografică, pe care o numește "leneșă, refuzată de idee", ci susține ideea poeziei ca
instrument de cunoaștere, ca o lirică intelectualizată .
În 1918, Barbu debutează în revista Literatorul cu poezia "Ființă", dar se afirmă ca
poet nou, original la cenaclul "Sburătorul" condus de Eugen Lovinescu. În 1921, a fost
publicată poezia “După melci” în revista Viața românească, apoi a fost retipărită într-o
plachetă (culegere de versuri). Din cauza ilustrațiilor nepotrivite și a greșelilor de tipar, a fost
retrasă din librării, iar, în 1930, este publicat singurul său volum antum: "Joc secund".
Lirica lui Barbu cunoaște trei etape, această clasificare fiind propusă de Tudor Vianu
în studiul intitulat "Introducere în poezia lui Ion Barbu" (1935):
1. etapa parnasiană: "Lava", "Munții", "Copacul";
2. etapa baladică și orientală: "Riga Crypto și lapona Enigel" , "Isarlîk", "Nastratin Hogea la
Isarlîk";
3. etapa ermetică: "Ritmuri pentru nuntile necesare" , "Oul dogmatic", "Joc secund".

2. Încadrarea în curentul literar: modernismul (vezi T. Arghezi)

3. Apariție. Încadrare în specia literară

Poemul „Riga Crypto și lapona Enigel” aparține etapei baladice și orientale și a fost
integrat în ciclul „Uvedenrode” din volumul „Joc secund” publicat în 1930. El a fost
subintitulat „Baladă” și îmbină elemente lirice, epice și dramatice, ce îi susțin complexitatea.

4. Tema
Tema poeziei „Riga Crypto și lapona Enigel” este iubirea percepută ca o cale de
cunoaștere și imposibilitatea realizării ei între două ființe, care aparțin unor lumi diferite.

5. Semnificațiile titlului
Titlul desemnează membrii cuplului: Riga Crypto (<gr. cryptos=ascuns), un simbol al
încifrării, al ascunsului și Enigel, nume cu rezonanțe arhaice, care amintește de Enugi, zeitatea
fântânilor, făcând trimitere în același timp la numele tătăresc dat râului Ingul sau la cuvântul
înger din limba suedeză. Riga (regele ciupercilor) întruchipează geniul vegetal, stadiul steril
de increat, iar lapona Enigel ilustrează regnul uman, evoluat, fiind surprinsă în apariția către
soare (către ideal, cunoaștere).
 6. Structură și semnificații
Poezia e alcătuită din 27 de strofe, iar tehnica de compoziție folosită e povestirea în
ramă. Rama se axează pe ideea nunții împlinite, către sfârșitul căreia se spune povestea unei
alte nunți, una ratată, pentru a fi de învățătură cuplurilor tinere.
Rama are rol de prolog și debutează cu o invocație către menestrelul „trist, aburit”,
„mult îndărătnic” (artistul medieval, care cântă și recită versul acompaniindu-se cu un
instrument). Povestea propriu-zisă îi e solicitată menestrelului de un „nuntaș fruntaș” și
respectă un ritual prestabilit al spunerii. Momentul ales e unul simbolic „la spartul nunții, în
cămară”, tonul este „stins, încetinel”, iar zicerea se adresează inițiaților, căci povestea a mai
fost spusă la o altă nuntă „acum o vară”. Repetarea ei la fiecare nuntă împlinită are un rol
moralizator
Povestea propriu-zisă e prezentată alegoric sub forma unei nunți eșuate între vegetal
și uman. Ea debutează cu prezentarea cadrului natural în care trăiește regele Crypto : „în pat
de râu și în humă unsă”, printre bureți, fiind un loc al întunericului și al umidității.
Crypto e caracterizat ca fiind „inimă ascunsă” (simbol pentru închiderea în sine),
„sterp”, „nărăvaș”, care „nu voia să înflorească”. Personajul reprezintă increatul, un motiv
specific lui Barbu. A înflori este echivalent cu a se căsători, dar se pare că „o vrăjitoare
mânătarcă” rostise un fel de blestem al „vecinicului tron”, din cauza căruia el nu se putea
însoți cu cei asemenea lui, deși este rege al ciupercilor (superior în cadrul regnului vegetal).
Poemul continuă cu prezentarea laponei Enigel „mică, liniștită”, dar care trăiește „în
țări de gheață urgisită”. Gheața este un simbol al intelectului, al gândirii pur raționale, fără
implicarea sentimentelor. Pentru ea, începe „noul an”, un timp al schimbării pentru că aspiră
către „sud” (soare), ea fiind o ființă evoluată, capabilă de a-și contura idealul suprem.
Întâlnirea între cei doi reprezentanți ai regnurilor diferite se petrece ca și în
„Luceafărul”, în vis: fata adoarme „torcând verdeață”, iar regele, ființă inferioară, îi adresează
acesteia trei chemări:
1. prima oară, lapona este „îmbiată” cu dulceață și fragi, care simbolizează împărăția
lui Crypto, pe care el vrea să i-o ofere. Ea amână, însă cunoașterea, prin intermediul iubirii:
„Eu mă duc să culeg / Fragii fragezi, mai la vale”.
2. a doua chemare prezintă sacrificiul suprem de care e capabil regele în numele
iubirii: „Dacă pleci să culegi / Începi, rogu-te, cu mine”. Enigel intuiește gestul lui imatur, dar
și faptul că aspirația lui e prea înaltă pentru condiția limitată a regnului său : „Teamă mi-e, te
frângi curând / Lasă. Așteaptă de te coace”.
3. ultima chemare îi cere fetei sacrificiul, adică renunțarea la ideal (drumul către soare)
și integrarea în regnul lui inferior: „Lasă-l, uită-l Enigel / În somn fraged și răcoare”.
Răspunsul laponei e amplu și descrie importanța soarelui pentru omul care trăiește la Polul
Nord: teama de umbră și idolatrizarea astrului căldurii și a luminii. Sufletul omului e în
corelație directă cu „roata albă”, iar visul trăitorilor „la lămpi de gheață, supt zăpezi” este de a
oferi sufletului împlinirea. „Umbra” e cauza morții spiritului uman, ea dezvoltă doar partea
materială, carnea care e doar „somn” (trecere în neființă), „se desumflă”, adică se degradează
în timp. Cultivarea bucuriei sufletului uman este, de fapt, idealul suprem.
 Timpul trece implacabil și soarele îl surprinde pe Crypto, iar oglindirea sa „în pielea-i
cheală” duce la împlinirea blestemului. Aspirația prea înaltă este aspru pedepsită, diferența
dintre cei doi, intuită de Enigel, fiindu-i fatală lui Crypto: Că sufletul nu e fântână/Decât la
om, fiară bătrână (ființă evoluată). Regele „făptură mai firavă” aspiră în van (în zadar), iar
dorința lui e numită metaforic „pahar…cu otravă”. Nebunul „Rigă Crypto”, după această
experiență a iubirii eșuate, devine o ciupercă otrăvitoare, însoțindu-se cu „Laurul Balaurul”,
cu „măsălărița-mireasă”, o ființă neevoluată ca și el.

7. Concluzii
Balada „Riga Crypto și lapona Enigel” a fost comparată cu poemul eminescian și
denumită de Barbu însuși „Luceafăr întors”. În capodopera lui Eminescu, muritorul din
planul terestru-uman (fata de împărat) aspiră către o stea (geniul) din planul cosmic; în
poemul lui Barbu, regele ciupercilor din regnul vegetal, inferior, aspiră către ființa umană,
superioară și evoluată. Ambele aventuri erotice eșuează pentru că diferența dintre planuri
naște o profundă incompatibilitate.