Ion Barbu, modernism interbelic

Genul liric surprinde imaginea eului profund, inefabil, fiind o manifestare a „frumosului în materie sensibilă”,
cum arăta Titu Maiorescu, preluând o definiţie hegeliană.
În perioada interbelică, poezia se reinventează, trăsăturile esenţiale fiind căutarea elementului novator, utilizarea
metaforei, a limbajului abstract. Teoretizând modernismului interbelic, E.Lovinescu observă nevoia unei sincronizări a
literaturii noastre cu „spiritul veacului”, cu literatura europeană a epocii. Criticul de la „Sburătorul” atrage atenţia asupra nevoii
ca poezia să se întoarcă la autenticitate, la consonanţa dintre trăire şi operă, la metaforă, ca element novator fundamental . În
cazul lui Ion Barbu, elementul inedit ţine de asocierea poeziei cu raţiunea, cu ideea pură, ca în geometrie.
Mai mult ca orice alt poet modernist, I.Barbu ilustrează prin cele trei etape de creatie pe care le traversează, că la
început poezia „construieşte” o lume, ideală, după modelul Greciei antice (ciclul parnasian), apoi scoate la iveală cetatea
Isarlâkului, plasată „la mijloc de rău şi bun”, într-o „slavă stătoare” (ciclul baladic-oriental). Ciclul ermetic marchează
tranformarea poeziei în „aventură a limbajului”, un „joc secund, mai pur”. Pentru Ion Barbu poezia este “un fel de matematică
inspirată”.
Mai întâi, ar fi de observat că matematicianul Dan Barbilian vede posibilă întâlnirea dintre poezie şi matematică, într-
un spaţiu geometric privilegiat. Poetul respinge "poezia leneşă", "refuzată de idee". "Riga Crypto şi lapona Enigel"(1930) este
o ilustrare a lirismului obiectiv, marcat de persoana a III-a gramaticală şi de o urzeală epică, de o poveste. Totuşi, personajele
devin simboluri ale eternităţii sau ale efemerului, iar metaforele conferă textului lirismul fundamental.
O primă idee care contribuie la realizarea temei şi a viziunii se regăseşte chiar în titlu: “Riga Crypto şi lapona Enigel”.
Titlul, marcă paratextuală ce sintetizează mesajul poetic, este alcătuit din numele celor 2 personaje-simbol, unite prin
conjuncţia coordonatoare “şi”, într-un efort de armonizare a contrariilor. Balada este povestea incompatibilităţii dintre materie
şi spirit. Tema şi viziunea despre lume ţin de povestea "unui Luceafăr întors", dragostea dintre 2 fiinţe care vin din lumi diferite,
superioritatea fiind aici de partea principiului feminin. Balada barbiană este o povestire în ramă - la o nuntă se spune povestea
altei nunţi. Simbolul central este acela al "nunţii dilematice".
La început, pentru a crea “ancadramentul” poveştii de iubire, este invocat menestrelul, cântăreţ medieval, "mai aburit
ca vinul vechi, ciocnit la nuntă". Comparaţia subliniază starea specială, de incertitudine, prin care se pătrunde în spaţiul
tainelor, "la spartul nunţii, în cămară". Povestea nunţii neîmplinite a mai fost spusă, "cu foc", în vară, urmează să fie spusă
"stins, încetinel". Tonul rostirii dezvăluie alte sensuri. Se remarcă o formă arhaică de superlativ, "mult îndărătnic menestrel", şi
atmosfera de carnaval, contrastând cu povestea tristă a nunţii imposibile (“panglici, beteli cu fundă”). Povestea menestrelului
are darul de a deschide orizonturile unei alte lumi, paradiziace.
Regele "ciupearcă" (“inimă ascunsă”) este mirele poienii, domneşte peste umbră, „în pat de râu”, "la vecinic tron de
rouă parcă" şi nu voia "să înflorească"; el este o metaforă a increatului, fiind legat vrăjitoreşte de "fântâna tinereţii", arhetip
mitic. Accentul cade pe faptul că riga nu este iubit de supuşi pentru că refuză destinul obişnuit şi pentru că rămâne, în mod
misterios, veşnic tânăr.
Imaginea metaforică "ciupearca crudă de pădure" sugerează fragiliatetea materiei mereu ameninţate. Poemul este şi
o laudă a somnului şi a răcorii - (“Somn fraged”). În "Dicţionar de teorie literară”, Irina Petraş arată că modernismul presupune
estetica sincerităţii, ambiguitatea limbajului, metafora generalizată – „somn fraged”, „trei covoare de verdeaţă”, „inimă
ascunsă”. Ambiguitatea sensurilor este o trăsătură importată a limbajului. Fiecare cuvânt este pentru Ion Barbu o luptă cu
hazardul. Versurile au înţelesul care li se atribuie.
Ca şi în “Luceafărul”, întâlnirea are loc în vis, când lapona poposeşte cu renii în luminişul înstăpânit de “regele
ciupearcă”. Şi tot ca în poemul eminescian, urmează 3 invitaţii repetete (structuri de recurenţă) în altă lume, cea creată de
poezie, cum ar zice N.Manolescu. Riga o roagă pe laponă să culeagă “fragii fragezi mai la vale”, dar Enigel refuză, sesizând
aspectul diform-grotesc al acestei fiinţe care iubeşte umbra: “Rigă spân, las’, aşteaptă de te coace…”
Condiţia de străin a fiinţei umane pe pământ este reprezentată de "lapona mică, urgisită". Ea este "căzută" în
materialitate, de vreme ce păstrează încă nostalgia spaţiului celest. Structura duală a laponei, alcătuită din umbră şi lumină.
Numele cristalin are sonotitatea unui râu siberian. Pentru Regele Crypto, soarele este dătător de vise de măcel, este "roşu,
mare", "pete are fel de fel". Dimpotrivă, pentru laponă, soarele este "roata albă", simbol al spiritualităţii; omul este, metaforic,
"fiară bătrână", iar "la făptură mai firavă/ pahar e gândul, cu otravă".
Expresivitatea este dată prin combinarea unor termeni cu grad diferit de concreteţe: „trei covoare de răcoare”,
„fragii fragezi”, „vecinic tron de rouă”. Se remarcă sintaxa poetică marcată de structuri enumerative, cumulative, de tip
explicativ: „Enigel, Enigel”, „rigă spân, rigă spân”, „pungi, panglici, beteli cu fundă”. Poetul mizează pe magia şi
obscuritatea limbajului.
În opinia mea, tema iubirii neîmplinite este pusă în evidenţă şi la final. Pedeapsa celui care îşi depăşeşte lumea este
nebunia - regele Crypto înnebuneşte, soarele se oglindise de 10 ori în "pielea cheală " a Rigăi - număr simbolic, indicând
numărul planetelor din sistemul solar. "Ascunsă, inima plesneşte" şi nu-i rămâne craiului poienii decât să se însoţească cu
"măselariţa mireasă, să-i fie de împărăteasă". Influenţele populare se văd şi în referirea la măselariţă, plantă otrăvitoare. De
altfel, în final, referirile folclorice sunt evidente - "laurul, balaurul, să toarne-n lume aurul". Poemul poate fi privit şi ca o legendă
a ciupercilor otrăvitoare.
Prin urmare, consider că modernismul poetic se manifestă la I.Barbu prin prezenţa elementulului novator. Noutatea e
principiul fundamental al modernismului. Poezia lui Ion Barbu se adresează raţiunii, fiind o poezie a ideilor.