Ion Barbu

Riga Crypto și lapona Enigel/ Joc secund

1. Menţionarea a patru trăsături ale perioadei sau ale curentului cultural/literar, care
se regăsesc ȋn lirica lui Ion Barbu

Perioada interbelică va sta la confluenţa benefică a tradiţionalismului evidenţiat în

revistele „Viaţa românească" a lui Garabet Ibrăileanu şi „Gândirea" a lui Nichifor Crainic
şi a modernismului promovat de revista „Sburătorul” şi de cenaclul omonim conduse de E.
Lovinescu. Inspirându-se din „Teoria imitaţiei" a lui Gabriel Tarde, acesta va fundamenta
„principiul sincronismului” şi va considera oportună reorientarea literaturii dinspre temele de
extracţie rurală spre cele citadine, cultivarea poeziei şi prozei obiective şi intelectualizarea
acestora. Sub semnul acestor direcţii impuse de E. Lovinescu în studiul „Creaţia obiectivă” şi
„Mutaţia valorilor estetice”, se vor remarca în poezie Ion Barbu, ca reprezentant al
ermetismului, Tudor Arghezi, ca reprezentant al modernismului clasicizant și Lucian
Blaga, fundamentând modernismul filozofic. Ermetismul, termenul fiind derivat de la
numele zeului grec Hermes, considerat de alchimişti patron al ştiinţelor oculte, se constituie
într-o expresie a unor tendinţe de ascundere, de încifrare a sensului poeziei printr-o exprimare
care presupune o pregătire prealabilă a cititorului, solicitând intelectul în procesul descifrării
textului literar şi mai puţin afectivitatea. În opera lui Ion Barbu se disting trei etape de creaţie.
Prima, cea parnasiană, cuprinde poezii ca: „Lava”, „Munţii”, „Banchizele”, „Copacul”, poezii
picturale, reci, ce respiră atmosfera poeziei filozofice, iar perioada baladică şi orientală
cuprinde poezii ca: „Riga Crypto şi lapona Enigel”, „Domnişoara Hus”, poeme epico-lirice ce
depăşesc caracterul abstract al primelor reorientându-se spre viaţa naturii cu simplitate şi umor.
Ultima perioadă, cea ermetică, presupune eludarea din poezie a tot ceea ce lui Barbu i se părea
inutil atât timp cât închipuirea poate să recupereze singură. Rezultatul este o formulare
ermetică, poeziile fiind scrise într-un limbaj alchimic, cu termeni preluaţi din matematică, cu
simboluri încifrate, care ascund idei referitoare la condiţia umană şi condiţia poeziei, multe
poeme având statut de „ars poetica”, redând un lirism esențializat, ca sărbătoare a intelectului.
Două texte poetice reprezentative direcției moderniste reprezentate de Ion Barbu sunt
„Riga Crypto și lapona Enigel”, respectiv „Din ceas, dedus” care se remarcă prin inovații
tematice, stilistice și de viziune, veritabile capodopere ale geniului poetic barbian. Ambele texte
au fost publicate în singurul volum de versuri, din 1930, „Joc secund”, validând două din cele
trei directii ale liricii poetului-matematician: etapa baladic-orientală și cea ermetică.

2. Ilustrarea a două dintre trăsăturile menţionate, valorificând două texte poetice

aparţinând lui Ion Barbu

Poezia „Joc secund” cu care se deschide volumul omonim reprezintă programatic o

modalitate de „creare a lumii” (N. Manolescu), dar o lume nouă, „mai pură”, care depășește
contingența, palpabilul. Pornind chiar de la titlu, discursul liric propune o nouă modalitate de
acces în lumea ideilor pure, prin joc. Jocul, însă, este de ordin secund „mai pur” decât cel prim
care reflectă contingentul. O veritabilă artă poetică, „Din ceas, dedus” este considerată de G.
Călinescu definiția însăși a poeziei: „e un cântec de harfe, răsfrânte în apă”, poetul trăiește la
nadir, simbol al latenței interiorizării. Din nadir își extrage poetul esența inspirației sale. Textul
supus demersului interpretativ se remarcă prin ermetism, prin ambiguitate și simboluri
matematice care demonstrează crezul artistic barbian al congruenței poeziei cu geometria, în
sferele înalte ale cunoașterii. Pe aceeași direcție a încifrării mesajului se axează și „Riga Cypto
și lapona Enigel”, subintitulată baladă, în fond un amplu poem lirico-epic pe tema cunoașterii.
Poetul inovează structura baladescă prin tehnica inserției (a povestirii în ramă), dar mai ales
abstractizează mesajul prin recurența simbolurilor: nunta, oglinda (identificată și în Joc secund),
soarele, fântâna, protagoniștii înșiși, reinterpretări ale liricii măștilor din poemul eminescian
Luceafărul.
3. Evidențierea modului în care se reflectă tema și viziunea despre lume în cele două
texte poetice alese

Ambele texte se evidențiază prin inovații tematice. „Joc secund” este o definiție a artei
cuvântului și a condiției artistului (Hermes inițial, aluzie la intelect, ulterior un mitologic Orfeu-
sugerat de harpă), o expresie a sintezei dintre poezie și geometrie, o imagine a manifestării
sensibile în intelect, prin Idee. „Riga Crypto și lapona Enigel” este un amplu poem pe tema
cunoașterii, o reinterpretare a mitului erotic din „Luceafărul”, prezentând legea nemiloasă a
incompatibilității în iubire. Exponenți ai unor lumi diferite, Crypto, simbol al lumii vegetale, și
Enigel, o făptură profundă cu aspirații superioare, se întâlnesc în vis, singura modalitate de
compensare a imposibilității comunicării. Prin cele trei chemări ale regelui-ciupearcă se
dezvăluie trei perspective axiologice1 diferite ale măștilor lirice care îi apropie pentru o clipă,
ca mai apoi să-i separe definitiv. Implinirea erotică pentru Crypto este pahar cu otravă, sfidare
a condiției sale efemere, iar pentru Enigel înseamnă regres pe scară valorică. Aceasta are un
ideal înalt pe care îl urmează, deși trăise pentru o clipă tentația erotică, asemenea Luceafărului
din poemul omonim: „Eu mă duc să culeg/Fragii fragezi/Mai la vale.” Măștile lirice sunt
simboluri a două moduri de existentă: apolinic, pentru Enigel, (solar, rațional, dominat de ideea
valorii), respectiv dionisiac, instinctiv, pasional, carnal, în cazul lui Crypto. Viziunea despre
lume se înscrie astfel în paradigma modernismului, prin reinterpretarea miturilor în ambele
texte analizate (mitul lui Orfeu în arta poetică și mitul erotic în baladă), prin transgresarea
convențiilor constitutive ale speciei și genurilor literare, precum și prin lirismul obiectiv și al
măștilor.
4. Prezentarea câte unei particularități de limbaj din fiecare text poetic ales

Ca particularități de compoziție și limbaj, semnificative pentru aceste poeme se

evidențiază imaginile și textura stilistică, muzicalitatea, lirismul, prozodia. Tot acest univers
ideatic sau „verse instance” - E.A.Poe, va fi susţinut printr-o serie imagistică deosebită. Tabloul
artei poetice este astfel conturat de imagini vizuale „adâncul acestei calme creste, /Intrată prin
oglindă”, „ascuns cum numai marea/Meduzele când plimbă sub clopotele verzi”. La baza
acestor imagini stă o textură stilistică variată, evidenţiată la toate nivelurile textului poetic, cu
predominanța metaforelor și a simbolurilor care ambiguizează mesajul până la aparența de
nonsens: „harfe răsfirate”, „joc secund”, „nadir latent”/ „sufletul-fântână”, „pahar e gândul cu
otravă”, „la umbră numai carnea crește.” Tonul de baladă este susținut în Riga Crypto... prin
frecvența termenilor populari și arhaici: menestrel, humă, crai, ghioci, puiacă. Limbajul
dialogului păstrează datele oniricului și conturează drama antitezei condiției eroilor: implicarea
afectivă prin repetiții și vocative „Enigel, Enigel”, „Rigă Crypto, rigă Crypto” ce amintește de
patosul romantic al chemării, al invocării Luceafărului.
Astfel, poemele analizate sunt o dovadă a abolirii mărcilor distinctive ale eului liric, a
eliminării confesiunii, după cum afirma Hugo Friedrich ca ideal al modernității: „poetul modern
participă la obiectul imaginației sale nu ca persoană particulară, ci ca inteligență poematică și
ca operator al limbajului.” (Structura liricii moderne).

1
Axiologie- Disciplină filozofică care se ocupă cu studiul sistematic al originii, esenței, clasificării, ierarhizării și
funcției sociale a valorilor; teorie generală a valorilor.