Eseurile structurate pentru examenul de Bacalaureat

Zevedeanu Dan

Poezii :
-,,Plumb’’ de George Bacovia
-,,Floare albasra’’ de Mihai Eminescu
-,,Testament’’ de Tudor Arghezi
-,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’ de Lucian Blaga
-,,Riga Crypto si lapona Enigel’’ de Ion Barbu
-,,Leoaica tanara iubirea’’ de Nichita Stanescu
-,,Aci sosi pe vremuri’’ de Ion Pillat

Proza :
-,,Ion’’ de Liviu Rebreanu
-,,Enigma Otiliei’’ de G.Calinescu
-,,Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi’’ de Camil Petrescu
-,,Povestea lui Harap-Alb’’ de Ion Creanga
-,,Moara cu noroc’’ de Ioan Slavici
-,,Baltagul’’ de Mihail Sadoveanu
-,,O scrisoare pierduta’’ de Ioan Luca Caragiale
-,,Morometii’’ de Marin Preda
-,,Iona’’ de Marin Sorescu
 Plumb

de George Bacovia
l.Incadrarea in curentul literar-simbolism
Simbolismul este un curent literar-artistic apărut in ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, in
Franta. Simbolismul se constituie ca reactie impotriva parnasianismului si a romantismului retoric.
Poezia simbolistă este poezia sensibilității pure; ce cultivã stări sufletesti vagi, nelămurire, introduce
teme si motive poetice noi, precum si tehnici poetice inedite: tehnica simbolului, a sugestiei, a
corespondentelor.a sinesteziilor, a muzicalitatii.
Manifeständu-se aproape sincron cu cel european, simbolismul românesc atinge apogeul in creația
lirica a lui George Bacovia, socotit cel mai reprezentativ simbolist român.Bacovia este reprezentant
al simbolismului tragic.
Poezia „Plumb "deschide volumul de debut cu acelasi titlu, din 1916, si ilustrează estetica simbolista
asupra lumii si viziunea tragica asupra existentei, specifică operei bacoviene.Textul poetic se inscrie
in lirica simbolistă prin utilizarea simbolurilor, a sugestici, analogiilor,a corespondentelor, prin
muzicalitatea versurilor realizată cu ajutorul tehnicil repetitiilor, prin cromatica si dramatismul
trairilor eului liric.
ll. Prezentarea a doua imagini /idei poetice - relevante pentru tema si viziunea despre lume.
Temele principale ale discursului liric sunt esecul existential si moartea.Motivele lirice cu valoare de
simbol apartin câmpului semantic al mortii:plumbul,cimitirul, sicriele,cavoul, sommul, vantul, frigul
si conturează decorul funerar. Ele se asociază cu stári sufletesti sau existentiale nelămurire, confuze
care constituie obiectul poeziei simboliste: Singurătatea, izolarea, spaima de moarle, angoasa,
spleenul, tragicul existantial, disperarea. Laitmotivul ,,stam singur” subliniază senzația de pustiire
sufleteascã.
Viziunea despre lume este sumbră, fără speranta de salvare si de un tragism asumat cu luciditate.
Poezia bacoviană este a unui solitar inspaimântat de sine, de neant si de lumea in care traieste.
Imaginarul poctic din „Plum’’,înfățișează lumea ca pe un imens cimitir, tot ce e viu „flori”„amor"
fiind impietrit sub efectul metalului toxic. Eul fantomatic rataceste fără sens intr-o lume-inchisoare
aflată in disolutie.
llI.Elemente de compozitie si limbaj
1.Tipul de lirism.
Lirismul este subiectiv redat prin mârcile eului liric: persona I singular a verbelor: ,,stam”, ,,am
început", „sä strig" si adjectivul posesiv de persona I „ (amorul) meu".
2.Titlul
Titlul textului poetic, „Plumb" repetat de șase ori devine laitmotiv si simbol recurent, ceea ce conferă
muzicalitate textului, si exprimă corespondenta dintre un element al naturii (planul exterior) si starile
sufletesti exprimate liric, (planul interior) accentuând starea deprimantà a eului.
La nivel obviu (denotativ), primul palier de receptare a ideilor intr-o operă, ,,plumbul" este un element
chimic, un metal greu, toxic, de culoare gri-cenusie.
La nivel obtuz (conotativ) sugerează prin cromaticã si prin sonoritatea sa (vocala închisă ,,u”, aflată
intre două consoane dure) monotonia, apăsarea,dezorientarea,angoasa, golul existential.
3.Incipit
Versul incipit „ Dormeau adane sicriele de plumb" cuprinde două simboluri obsedante ale liricii
bacoviene:„sicrie"si „plumb". Personificarea „dormeau….sicriele.."si epitetul verbului „dormeau
adânc"sugerează ideea mortii ca somn profund, iar metafora „sicriele de plumb"exprimă
imposibilitatea comunicării.Motivul somnului, redat de verbul la imperfect „dormeau", cu valoare
durativă, prin repetare exprimă impietrirea, moartea sufletească.
4.Simetria compozitionala
Din punctul de vedere al constructiei,se remarca doua secvente poetice,catrene,structurate pe doua
planuri :macrocosmic,adica realitatea exterioara,obiectiva,simbolizata de cimitir si de cavou si
microcosmic,adica realitatea interioara,simbolizata de sentimentul iubirii,a carei invocare se face cu
disperare.
5.Imaginarul poetic
Strofa I surprinde elementele cadrului spatial inchis, apăsător, sufocant, in care eul poetic se simie
claustrat: un cavou si in care mediul înconjurator a căpătat greutatea apăsătoare a plumbului.
Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de plumb",,vestmantul funerar"„flori de plumb”,
„coroanele de plumb".
Repetarea epitetului „de plumb" are multiple sugestii prin cromatică si greutate, insistând asupra
existentei mohorâte, anoste, lipsită de posibilitatea înălțării. Mediul capătă astfel greutatea apăsătoare
a plumbului,iar eul liric se retrage in spatiul inchis al cavoului, simbol al izolării de lumea
exterioară.Luma obiectuală,in manifestările ei de gingășie si frumusețe - florile, este marcată de
impietrire, sugerată de oximoronul ,,flori de plumb". Vântul este singurul element care sugerează
miscarea, însă produce efecte reci, ale morti,sugerate auditiv: „Si scarpiau coroanele de
plumb".Cadrul temporal nu este precizat, dar admosfera macabră poartă sugestia nocturnului.
Strofa a Il-a debutează sub semnul tragicului existential generat de disparitia afectivitatii: „Dormea
întors amorul meu de plumb”.Sentimentul singurătăți este atât de coplesitor, incât fiinta isi exprima
spaima de neat prin strigăt, un strigăt însă zadarnic, intr-o lume in care iubirea însăși a murit. Verbul
la persona I singular (,,să-l strig")accentuează intoarcerea spre planul subiectiv: ,,Si-am inceput sa-l
strig". Ambiguitatea, o caracteristicä a limbajului poetic modern este produsă prin multiplele
semnificatii pe care le poate primi,sintagme precum epitetul „dormea intors" sau metafora „, aripile
de plumb".Versul:,,Stam singur lângă mort" semnifica înstrăinarea de sine, alienarea,ca reactie la
absurdul existentei.
6.Muzicalitatea limbajului; elemente de prozodie
La nivel stilistic, epitetul metaforic „de plumb", repetat de 6 ori invadează toate registrele
poetice.Exprimarea unor senzații se realizează prin simetria melodica a versurilor, obtiunta cu
ajutorul paralelismului sintactic, prin utilizarea lexemului „plumb", care dă tonul de cântec de moarte,
prin folosirea verbelor la imperfect, care proiectează deziluzia in vesnicie. Elementele de prozodie
clasică produc muzicalitatea prin rima îmbrățișată, măsura fixa de 10 silabe si alternarea iambului cu
amfibrahul.
IV.Concluzii.Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondentelor,
prin prezentarea stărilor de angoasă, de singurătate, de vid sufletesc, poezia „Plumb" se încadrează in
estetica simbolistă, dar realizează si trecerea la modernitate.
 Floare albastra

de Mihai Eminescu
l.Încadrarea in curentul literar - romantism
Romantismul este unul dintre cele mai complexe curente literare care s-a afirmat la sfârșitul secolului
al XVIII-lea in Anglia, Germania si Franta cuprinzând întreaga Europă.
Poezia „Floare albastră" a fost publicată in revista „,Convorbiri literare" (1873) si este ca specie
literară o idila, dar si o meditație pe tema existentei umane. Tabloul de natură aflat in concordanță cu
trairile interioare ale protagonistilor, conferă poeziei si caracter de pastel.
Poezia se circumscrie romantismului prin: manifestarea plenară a sentimentelor si fantezia creatoare,
preluarea motivului romantic al „florii albastre", prezentarea cadrului natural cu elemente specifice,
reliefarea problematicii omului de geniu,folosirea antitezei.
Il.Prezentarea a doua imagini /idei poetice - relevante pentru tema si viziunea despre lume.
Tema abordată este iubirea si natura, iar viziunea despre lume implică conditia omului de
geniu.Cadrul natural feeric si protector pentru cuplul de îndrăgostiți se realizează prin motive
romantice frecvente in lirica erotică eminesciana: codrul, izvoarele, prăpastia, valea, luna.
In viziune romantic, se confruntă două moduri de existentä sau ipostaze ale cunoasterii absolute,
infinite, a geniului, simbolizată de culoarea „, albastră" si lumea iubirii concrete,cunoașterea
terestră,simbolizata de „floare’’
lll. Elemente de compozitie si limbaj
1.Titlul
La nivel obviu (denotativ), primul palier de receptare a ideilor dintr-o operă, sintagma „floare
albastra" este un motiv literar romantic de circulatie universală, care apare la poetul german, Novalis
si la poetul italian, Leopardi, fiind identificat cu frumusețea si puritatea iubirii. La Eminescu,
„floarea"reprezintă viața,gingășia, puritatea, iar epitetul cromatic „albastru" sugerează spariul infinit,
cerul,marea.
La nivel obtuz (conotativ), al doilea palier de receptare a ideilor, semnifica incompatibilitatea
teluricului, a iubirii terestre cu astralul, infinitul, geniul si infruntarea dintre lumea reală si lumea rece
a absolutului, a ideilor.
2.Incipitul
Incipitul este neasteptat pentru un text liric care este realizat pe baza unei replici: „Iar te-ai cufundat
in stele /Si in nori si-n ceruri nalte?".Acest dialog liric are rolul de a capta atentia lectorului.
3.Imaginarul liric
Ideen centrală a poeziei este accea că iubirea ca mijloc de atingere a fericirii n-o pot simți decât cei
care au ales să se bucure de clipă.Poezia se structurează in jurul unei serii de opozitii:
eternitate/moarte, masculin/feminin, vis/realitate.
Structural, poezia este alcătuită din patru secvențe lirice: secvența I, strofele 1-3, cuprinde reprosul
formulat de iubită, secvența a ll-a, strofa a lV-a, cugetarea eului liric, secvența a llI-a, strofele 5-12,
chemarea la iubire inițiata de prezența feminină, iar ultima secvența, strofele 13-14, meditatia finală
a eului.
Prima secvență schițează planul superior al omului de geniu, prin câteva sintagme
metaforice:,,câmpiile asire”, ,,intunecata mare", „piramidele-nvechite".Gândirea abstractă a geniului
rămâne o taina pentru omul comun si, de accea, iubita se teme de uitare, rugându-l să-și găsească
fericirea in lumea contingentă, alaturi de ea: „Nu căta in depărtare/Fericirea ta, iubite’’.
A doua secvență, cuprinde meditația bărbatului. Acesta exprimă o atitudine detașată. Apelativul
diminutival „mititica", denotă apropierea sufletească dintre îndragostiți. Exprimarea interjectionala
„ah!" completată de constatarea „ea spuse adevărul", accentuează diferenta dintre etern si perisabil,
dintre abstract si concret, dintre planul superior al geniului si cel comn al iubitei. De altfel, nota
șăgălnicia a raspunsalui sau semnifică tocmai incapacitatea lui de a fi fericit in plan terestru:,, Eu am
ras, n-am zis ,,nimica”.
Următoarea secventa lirică, enuntă monologul prezentei feminine, construit ca o chemare la iubire,sub
forma visului plasat in cadrul mirific al naturi unice. Peisajul este romantic, grandios, marcat de
elemente tipice liricii eminesciene:codrul,izvoarele,lacul,soarele,luna.
Cea de a patra secvența lirică,enunță un monolog al geniului,el considerând ca iubita e doar o himeră,o
plăsmuirea a propriei imaginații.Versul:,,Ca un stâlp eu stam in lună” exprima izolarea
acestuia.Exclamația retorică:,,Ce frumoasa,ce nebuna/E albastra-mi dulce floare!” denotă exuberanța
iubirii,cât și proiectarea lui din planul oniric in cel al realității crude.
Ultimul vers al poeziei,,Totuși…este trist in lume!”conține esența meditatei geniului:miracolul
fericirii prin iubire devine o iluzie care nu-și poate afla corespondentul in planul realității.
In ceea ce privește stilul eminescian,se remarca perfecțiunea formei,care susține structura identică a
poeziei.Diferența dintre cele doua planuri este redata de alternanța timpurilor verbale:trecut,prezent
și viitor.
Muzicalitatea aparte a poeziei este conferita de elemente se prozodie:mașina de 7-8 silabe,rima
îmbrățișată,ritmul trohaic.
 Testament

de Tudor Arghezi
l.Încadrare in curentul literar
Modernismul este curentul literar, manifestat, cu predilecție, in perioada interbelica, ale cărui trăsături
sunt teoretizate de Eugen Lovinescu si promovate prin indermediul revistei si cenaclului
,,Sburatorul". Orientarea artistică promovează o innoire a literaturii, prin desprinderea de trecut si
prin crearea unei modalități inovatoare de exprimare.
Tudor Arghezi este un poet modernist, ca si L.Blaga si I. Barbu, aparținând perioadei interbelice.
Arghezi introduce in literatura română o tehnica specific modernistă - estetica urâtului, concept pe
care il preia de la scriitorul francez Charles Baudelaire. Asemenea lui, Arhgezi consideră că orice
aspect al realității indiferent că este frumos sau urât, sublim sau grotesc, poate constitui material
poetic.
Poezia „Testament" deschide volumul de debut „,Cuvinte potrivite" (1927) si este o artă poetică,
deoarece autorul isi exprimă propriile convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii,
despre rolui artistului in socetate.Mai mult, este o artă poetică modernă, pentru că regăsim
problematica specifică liricii moderne:transfigurarea socialului in estetic, estetica uratului.
ll.Prezentarea a două imagini/idei poetice
Tema poeziei o reprezintă creatia literară lăsată ca moștenire unui fiu spiritual, adică posterități.
Textui poetic este conceput ca un monolog adresat de tată unui fu spiritual căruia ii lasă drept
mostenire„cartea”,care desemnează opera literară. Cele două ipostaze lirice sunt desenate de
pronumele„eu"tatal spiritual, poetul si „tu",,,fiul", cititorul, urmașul. Lirismul subiectiv se justifică
prin mărcile eului liric : pronume si verbe de persona I singular „eu am ivit", „am preschimbat",
adjective posesive :„cartea mea”
Arta poetică „Testament" ilustreaza viziunea lui Arghezi asupra lumii, atitudinea sa de poet
responsabil in fața urmașilor cititori. Este un poet angajat social, care își transfigurează in artă
suferințele.Creatorul se proiectează in ipostaza poetului meșteșugar.Poezia sa este o „carte", adica un
bun spiritual prin care scriitori contribuie la emanciparea neamuiui sau.
llI.Elemente de compoziție și limbaj.
1. Titlul
La nivel obviu, (nivel denotativ) primul palier de receptare a ideilor dintr-o operă, titlui desemnează
un act juridic prin care o persoană iși exprimă ultimele dorinte ce urmează a-i fi indeplinite după
moarte.
La nivel obtuz, (nivel conotativ) al doilea palier de receptare a ideilor, in acceptiune religioasa
cuvântul face trimitere la cele două părți ale Bibliei, Vechiul si Noul Testament, in care sunt
concentrate învățăturile adresate oamenilor. Astfel, creația argheziană devine o moștenire spirituală
adresată urmașilor.
2.Incipitul
Incipitul este conceput ca o adresare directa a eului liric către fiul spiritual „Nu-ți voi lasă drept bunuri
după moarte/Decât un nume adunat pe-o carte" si evidențiază sensul titlului( moștenirea spirituală).
3.Relații de opoziție și simetrie
Poezia este construită pe baza relațiilor de opoziție: „bube,mucegaiuri si noroi", „prețuri noi" venin-
miere, zdrente- muguri si coronae, „slova de foc"-. „slova făurită", sapa- condei, ,,brazdă” -
,,calimară”
4.Imaginarul liric
Organizarea ideilor poetice se face in jurul motivului central, merafora „carte", cu sensul de bun
spiritual care asigură legatura dintre generații si oferă urmașilor o identitate, fiind „hrisovul cel
dintai". Ca element de recurență, cuvântul „carte" are o bogată serie sinonimică: „, testament"
„hrisov" , ,,cuvinte potrivite", „slova de foc si slova făurită".
Textul poetic este structurat in trei secvențe poetice: prima secvența strofele I, Il, secventa a doua
strofele III, IV, iar a treia secvență ultima strofa.
In prima strofă, secvența „râpi și gropi adânci/Suite de bătrânii mei pe brânci" sugerează drumul
dificil al cunoașterii si al acumulărilor străbătut de înaintași.
In strofa a Il-a, „cartea", creația elaborată cu truda de poet, este numită metaforic „hrisovul vostru cel
dintai", cartea de căpătâi a urmasilor.
Strofa alIl-a dezvoltă idea luptei artistului cu materialul limbii. Cartea este un produs al spiritului,
migălos, născuta din ,,sudoarea" generațiilor anterioare. Convertirea uneltelor agricole (sapă,brazda)
in instrumentele scrisului (condei, câlimara) este consecința unor mutații de ordin social, istoric si
estetic.In viziunea lui, prin artă, cuvintele se metamorfozează,păstrându-si însă forta expresivă, idee
exprimata prin oximoronul din versurile: „Veninul strans l-am preschimbat in miere, /Lăsând întreaga
dulcea lui putere".
In strofa alV-a apare idea transfigurării socialului in estetic. Poetul angajat filtrează prin sufletul său
suferintele poporului „,durerea noastra* si le transpune artistic in poezia de revoltă socială. T.Arhgezi
inaugurează la noi estetica urâtului , concept preluat de la poetul francez Charles Baudelaire: „Făcui
din zdrențe, muguri si icoane", însemnând transformarea urâtului in frumos, adica in poezie.In ultima
strofa, poetul isi sintetizează conceptiile.Alcătuită din „,slova de foc", metafora pentru talent, har
poetic si „slova făurită", metaforă pentru meșteșug, trudă, cartea este darul pe care „rubul"(autorul) il
oferà „Dommului" (cititorul/urmasul).
5.Versificatia
Versificația se situează intre traditie si modernitate: strofe inegale ca număr de versuri, cu metrica și
ritmul variabile, in funcție de intensitatea sentimentelor si de ideile exprimate. Rima ține de vechile
convenții, fiind imperecheată.
 Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga
l.Încadrarea in curentul literar
Modernismul este curentul literar, manifestat, cu predilecție, in perioada interbelică, ale cărui trăsături
sunt teoretizate de Eugen Lovinescu si promovate prin indermediul cenaclului si al revistei
,,Sburătorul".Orientarea artistică promovează o innoire a literaturii, prin desprinderea de trecut si prin
crearea unei modalități inovatoare de exprimare.
Poezia „Eu nu strivesc...” ce deschide volumul de debut a lui L. Blaga „Poemele luminii" (1919) este
o artă poetică modernă, in care este precizată relatia poetului cu luma si cu opera sa. Poezia aparține
modernismului prin: influențele expresioniste,intelectualizarea emoției, noutatea metaforei, innoirea
prozodiei.
Poezia aparține lirici moderne de influență expresionistă care promovează: exacerbarea eului creator,
sentimentul absolutului, interiorizarea și spiritualizarea peisajului, tensiunea lirică.
lI. Prezentarea a două imagini /idei poetice
Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetica in fața marilor taine ale Universului: cunoasterea lumii
in planul creației poetice este posibilă numai prin iubire.
Viziunea despre lume se circumscrie orizontului misterului,un concept central la Blaga, atât in opera
filosofica, cât si in ca poetică. Blaga transpune in lirica sa două concepte filosofice originale
cunoașterea luciferică si cunoașterea paradiziacă: cunoașterea luciferică sau minus cunoașterea, care
potențează misterul și ca paradiziatică sau plus cunoasterea, care descifrează misterul.
lll.Elemente de compoziție și limbaj
1. Tipul de lirism
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv,se realizează prin mărcile subiectivității:
pronumele personal de persoana I singular, adjectivul posesiv de persoana I, verbele de pers.I
singular, pauza afectiva.
2. Titlul
Titlul acestei creații lirico-filosofică poate fi receptat doar la nivel obtuz. (conotativ), al Il-lea palier
de receptare a ideilor,el reliefează, intr-un enunț propozițional, raportul eu poetic - univers. Titlul
dezvăluie atitudinea protectoare a eului rostitor față de misterele universului: „eu nu strivesc".
Metafora revelatorie„corola de minuni a lumii", imagine a perfecțiunii, a absolutului, prin ideea de
intreg,semnifică misterele universale, iar rolul poetului este adâncirea tainei.Subliniat prin recurentă
(versul incipit al poeziei), titlul devine profesiune de credință.
3.Incipitul
Incipitul reia titlul, accentuându-se , astfel, ideea poetică blagiană de contemplare si de adâncire a
tainei, a misterului. Poezia reprezintă, in conceptia lui Blaga, o formă de cunoastere si de trăire a
misterului.
4.Relatii de opoziție
Discursul liric se construiește in jurul relației de opoziție dintre cele două tipuri de cunoaștere, care
se realizează prin antiteza eu/ alți, „lumina mea" / „lumina altora", prin alternanta motivului luminii
si al intunericului, evidentiate prin conjunctia „ dar".
5.Imaginarul poetic
In discursul liric monologic de tip confesiv identificăm 4 secvențe lirice ce au in centru metafora
luminii, simbol al cunoașterii.
Prima secvența exprimă concentrat refuzul cunoasterii logice, raționale,paradiziace, prin verbe la
forma negativa: ,,nu strivesc”, ,,nu ucid”(cu mintea).
Secvența a doua surprinde un alt mod de cunoaștere, aceea rațională, paradiziacă, figurată metaforic
prin sintagma,,lumina altora".
Secvența a treia este delimitată cu ajutorul conjuncției adversative „dar”. Reluarea pronumelui
personal,,eu"verbul la persona I singular, formă afirmativă, „sporesc" afirmă opțiunea poetică pentru
cunoașterea luciferică.
Ultima secvența are valoare conclusivă, subliniată prin conjuncția „ căci”, reluând ideea că iubirea
motivează gestul de protejare a misterelor lumii si devine un instrument de sondare a infinitului: „
căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze si morminte"
6.Prozodia
Prozodia este modernă fiind alcătuită din 20 de versuri libere in care măsura variază intre versul de
două silabe si cel amplu, iar ingambamentul dă fluiditate ideilor poetice.
 Riga Crypto si lapona Enigel
de Ion Barbu
l.Încadrare in curentul literar
Modernismul este curentul literar, manifestat, cu predilectie, in perioada interbelică, ale cărui trăsături
sunt teoretizate de Eugen Lovinescu si promovate prin indermediul cenaclului si al revistei
„Sburătorul". Orientarea artistică promovează o innoire a literaturii, prin desprinderea de trecut si prin
crearea unei modalități inovatoare de exprimare.
Ion Barbu este un poet modernist, ca si T.Arghezi si L. Blaga, apartinând perioadei interbelice a
literaturii române. I. Barbu, pe numele său adevărat Dan Barbilian, consideră ca poezia si geometria
sunt domenii invecinate; „..pentru mine, poezia este o prelungire a geometriei". Din perspectiva sa,
poetul elaborează universuri posibile, subordonate propriei imaginatii.
Poemul „Riga Crypto si lapona Enigel"inclusa in ciclul „Uvedenrode",- din volumul,,Joc
Secund"(1930), apartine celei de a doua etape a creatiei barbiene-baladică si orientală. Este
subintitulat„balada" prin prezenta firului narativ si a personajelor.
Poemul se încadrează modernismului interbelic prin: intelectualizarea emotiei, imaginar poetic inedit,
ambiguitate, metafore surprinzătoare si cuvinte cu sonoritati neobisnuite, innoiri prozodice.
lI.Prezentarea a două imagini /idei poetice
Tema poemului este iubirea, prezentată ca o cale de cunoastere, esuata, caci cel doi protagoniști
apartin unor planuri diferite.
Viziunea despre lume a poetului-matematician se reflectă in universul poetic original care exprima.
intr-un limbaj incifrat, o lume de esente contemplate de spirit. Ion Barbu ilustrează conceptul modern
de poezie pură, o lirică esențializată, a ideilor, pentru care este nevoie de un cititor inițiat,pentru a o
înțelege
IlI. Elemente de compoziție si limbaj
1.Titlul
Acest titlu nominal al poemului poate fi receptat si validat la un dublu nivel.
La nivel obviu(denotativ), primul palier de receptare a ideilor dintr-o operă, titlul este alcâtuit din
enumerarea a două nume proprii, aflate intr-un raport de coordonare (si), semn al narativitàpii, întărit
prin subtitlul,,balada".Apelativul „riga"(rege, stăpânitor) sugerează o dimensiune arhaica, iar „lapona
" (locuitor al ținuturilor nordice) trimite la un spatiu boreal.
La nivel obtuz (conotativ), al Il-lea palier de receptare, titlul orientează lectorul spre dimensiunea
simbolica a textului. Crypto vine din grecescul „kryptos" si sugerează făptura sa criptică, adica
încifrată,ascunsă, dar in egală măsura, si apartenența sa la familia ciupercilor, denumite stiintific
„criptogame".Lapona sugerează originea, locuitoare a țării gheturilor, iar Enigel, nume cu rezonantă
nordică trimite la semnificatia cuvântului din limba suedeză ,,inger".De asemenea, prin titlu se
sugerează marile povesti de dragoste din literatura universală, cum ar fì Romeo si Julieta sau Tristan
si Isolda.
La Ion Barbu însă membrii cuplului sunt antitetici: el întruchipează geniul vegetal, increatul,
intelectul pur, iar ea apartine umanului, caracterizat prin aspirație către absolutul reprezentat de soare.
2.Structura
Balada este structurată in două părți, iar fiecare parte face referire la o nuntă; tehnica de compozitie
este povestirea in povestire. Rama prezintă o nuntă, apartinând planului real, iar povestirea propriu-
zisa contine patru sevente lirice si dezvoltă o nuntă initiatica, apartinând planului imaginar si eșuată
din cauza incompatibilității.
3.Incipitul
Incipitul constituit la nivelul primelor patru strofe are rolul unui prolog ce fixează cadrul in care este
spusă povestea: un spatiu medieval, legendar, cu trubaduri care cântă, răsplătiti ,,cu pungi, panglici,
beteli cu fundă".

4.Imaginarul poetic
Imaginarul poetic este reprezentat de spațiul definitoriu al existentei celor două personaje.Craiui
Crypto își desfășoară existenta intr-un spatiu umed, ferit de lumină, dominând „peste bureti" , ,,la
vegnic tron de rouà". Condiția neobișnuita a acestui riga este incapacitatea de a inflori, care-i conservă
existenta,aparține increatului, nenăscutului, eternului.Enigel, lapona „mică, linistita" trăiește intr-o
lume a frigului permanent. Aspirația ei spre lumină,spre soare,o supune unei migrari periodice. Pentru
ea viața este o continua cautare, Incercare de redobandire a statutului inițial. Intainirea celor doi se
realizează in spatiul oniric,care face posibilă comunicarea. ca si in„Luceafărul" eminescian.
Reprezentantul planului inferior, al regnului vegetal, lansează trei chemări la nuntire, urmate de tot
atâtea refuzuri motivate ale fetei. Aceasta este „imbiată" cu „dulceața si fragi", elemente ale
vegetalului,simbolizând dorința lui de a-i oferi impărăita sa. Ea amână cunoasterea prin iubire,
continându-si aspirația catre sud: „Eu ma duc să culeg/ Fragi fragezi mai la sud".
A doua chemare evocă sacrificiul suprem de care e capabil riga in numele iubirit: „Dacă pleci sa
culegi/ Incepi, rogu-te, cu mine". Enigel are capacitatea de a intui faptul ca aspiratia lui este prea
înaltă, raportată la regnul inferior căruia îi apartine: „Teamă mi-e,te frangi curand, /Lasă. Asteapta de
te coace".
Ultima chemare ii pretinde fetei sacrificiul suprem: renuntarea la ideal, la drumul către soare si
integrarea in regnul inferior prin nuntire: „Lasă-l, uită-l, Enigel/ In somn fraged si răcoare". Explicatia
laponei este mai degrabă pentru sine: visul celor care trăiesc in tinuturile reci este implinirea prin
cunoasterea benefică a soarelui asupra sufletului.
Soarele il surprinde pe Crypto, lipsit de apărare, departe de umbra si râcoarea in care viețuiește. In
plan simbolic, poemul este „,un Luceafar intors", după cum l-a numit insusi poetul. Drama dezlănțuie
ca si in poemul eminescian când „eroii" vor sa-si depăsească propria condiție. Spre deosebire de
Eminescu,la Barbu,bărbatul este cel care apartine existentei inferioare aspirând sa se împlinească
spiritual prin unirea cu o ființa superioară.

5.Relații de simetrie si opoziție

Relațiile de simetrie sunt reprezentete de cele trei chemări-descântec ale rigăi si de cele trei refuzuri
ale fetei. Relațiile de opoziție sunt evidențiate prin caracteristicile lor. Opozitia ,,copt"- „necopt",
reluată in al treilea refuz, prin antiteza „soare "- „umbră", pune in evidentă incompatibilitatea celor
doi. Soarele este simbolul existentei spirituale, al impliniri umane, in antiteză cu „umbra", simbol al
existentei sterile,vegetative. Riga Crypto si lapona Enigel nu se pot „nunti", fiindcă aspirațiile nu
coincid.
6.Realizarea artistica
Limbajul artistic abundă in elemente de oralitate, exprimări preluate din folclor sau popular-arhaice.
Figura de stil predominantà este metafora, prezentă si sub forma simbolului si insoțită de epitete,
inversiuni,repetitii, comparatii.
 Leoaica tanara,iubirea

de Nichita Stanescu
l.Încadrarea in curentul literar - neomodernism
Neomodernismul este o miscare literară a anilor 1960-1980, caracterizată printr-o revigorare a poeziei
după ce, in perioada de după al Doilea Rázboi Mondial, literatura devenise un instrument de
propagandă. Această generatie a scriitorilor neomodernisti cultiva marile teme filosofice, valorifică
si reinterpretează miturile, preferând limbajul ambiguu, metaforic, ironia, spiritul ludic si parodia. In
generația anilor '60 Nichita Stănescu e considerat cel mai valoros poet.
Poezia „Leoaică tânăra, iubirea" a apărut in volumul „O viziune a sentimentelor" (1964). Textul se
încadrează in neomodernism prin ineditul abordării temei, fiind caracterizată de ambiguitatea
limbajului,insolitul imaginilor artistice, noutatea metaforelor si innoirile prozodice (vers liber si
ingambament).
ll.Prezentarea a două imagini/idei poetice
Tema este iubirea ca forță care metamorfozează individul si lumea. Apariția bruscă, surprinzătoare a
iubirii, intruziunea ei violență, agresivă in existența umană transformă definitiv percepția bărbatului
îndrăgostit asupra lumii si asupra sa. lubirea este o stare de vibrate continuă si o modalitate de
integrare in armoniile universale.
Motivul central al textului, care prin repetare devine laitmotiv, este acela al leoaicei, simbol pentru
iubire ca pasiune și fascinație copleșitoare.
Viziunea asupra lumii se transpune intr-o viziune inedită asupra sentimentului concretizat in imaginea
leoaicei. Eul trăiește plenar iubirea si se afirmă ca sursă de energie afectiva.
llI.Elemente de compoziție si limbaj
1.Titlul
Titlul la nivel obviu (denotativ), primul nivel de receptare a ideilor dintr-o operă, cuprinde o metaforă
explicată prin apoziție. Asocierea dintre sentiment si imaginea leoaicei sugerează
frumusețe,forță,eleganță, dar si agresivitate. Adjectivul „tânără" sugerează lipsa experienței acestui
sentiment.
La nivel obtuz (conotativ), al Il-lea palier de receptare a ideilor, titlul dezvăluie adevarata știintă a
metamorfozării stanesciene. Imaginea leoaicei simbolizând iubirea e atipica si șocanta pentru cititorul
obișnuit cu poezia clasică; ea devine însă laitmotivul poeziei.
2. Tipul de lirism
Lirismul este subiectiv, un lirism al eului rostitor realizat prin mărcile subiectivității: pronume
personale de pers. I sg:,,mi, mă” adjectiv pronominal posesiv de pers.I:,,meu”, verbe la pers.I: ,,mi-
am dus”
3.Structura
Structural, textul poetic prezintă trei secvențe lirice,care corespund celor trei strofe: nașterea
sentimentului de iubire,transformarea lumii in urma îndrăgostirii si constientizarea transformărilor
produse asupra propriei fiinte ca urmare a întâlnirii cu „leoaica tânără".
4.Imaginarul poetic
Prima secvență, prima strofă, surprinde momentul îndrăgostirii, al întâlnirii miraculoase si violente
cu iubirea „,Leoaică tânara, iubirea/mi-a sărit in față” , „Mușcătura iubirii" nu doare, dar determină
metamorfoze cu efecte devastatoare asupra eului poetic: „Colții albi mi i-a infipt in față, / m-a mușcat
leocica, azi, de față". Sintagma recurentă ,,in față", „de față" accentuează ideea agresivității cu care
se confrunta tânărul
A doua secvența, strofa a doua, reprezintă o cosmogonie si se organizează simbolic in jurul metaforei
cercului cu ajutorul căreia se dezvoltă ideea că, prin iubire, eul se integrează in circularitatea cosmică,
cercul fiind simbolul perfecțiunii, dar si al armoniei cosmice. Această lume dinamică, ce pulsează de
viața, se organizează in jurul celui care trăiește cu intensitate momentul: „Si deodată-n jurul me natura
/se făcu un cerc de-a dura / când mai larg, când mai aproape...", îndrăgostitul fiind un fel de inimă a
universului.Luma este percepută senzorial, iar imaginile, predominant vizuale,dar si auditive,
exprimăsentimentul înălțării, exuberanța, desprinderea de teluric.
A treia secvență ilustrează faptul că ființa umană nu se mai recunoaște după întâlnirea cu iubirea.
Transformările sufletești se reflectă in plan fizic: „Mi-am dus mâna la sprânceană, la tâmplă si la
bărbie, /dar mâna nu le mai știe". Cele patru elemente fizice sunt metafore ale cunoașterii poetice:
,,sprânceana", ,,tâmpla", „bărbie", iar „mâna", metaforă a creației sau a cunoașterii concrete,
palpabile.
Finalul poeziei evidențiază ideea că iubirea proiectează omul in eternitate, accentuată de epitetul
metaforic „leoaică arămie" si de repetiția „încă-o vreme/ si-ncă-o vreme...".Astfel timpul este abolit
in starea de grație a iubirii.
5.Relații de simetrie
Simetria se realizează prin cele două imagini ale iubirii-leoaică, plasate la începutul si sfârșitul
textului poetic. Metaforele „leoaica tânără" si ,,leoaica arămie" se corelează cu percepțiile diferite ale
eului asupra lumii, ce sugerează faptul că transformarea produsă de iubire este ireversibilă.
6.Prozodia
La nivel prozodic, se evidențiază trăsătura neomodernismului prin folosirea versului liber si tehnicii
ingambamentului, care dă fluență ideilor poetice. Creatia lirică este alcătuită din trei strofe , cu versuri
inegale, cu rimă, ritm si măsura variabile.
 Aci sosi pe vremuri
de Ion Pillat

l.Încadrarea in mișcarea literară

Tradițioinalismul este o mișcare literară, manifestată in perioada interbelică, a cărei ideologie se
cristalizează in jurul revistei „Gândirea", apărută la Cluj, in anul 1921. Principalele trăsături ale
acestei orientări literare sunt: valorificarea specificului national (istoria si folclorul) si ortodoxismul.
Tradiționalismul valorifică miturile autohtone, credințele străvechi, teluricul. Poezia „Aci sosi
pe vremuri" este o poezie de factură tradiționalistă, inclusă in volumul „, Pe Argeș in sus" (1923).
Este un pastel psihologic, adică un pretext pentru meditație asupra destinului uman.
Poezia aparține tradiționalismului prin tema timpului trecător, prin respectarea prozodiei clasice, prin
orientarea spre trecut, prin descrierea cadrului natural, rural si a trecutului legendar.
Viziunea despre lume, poate fi redusă, după mărturisirea poetului, „la viziunea pamantului care
rămâne aceeași, la presimțirea timpului care fuge mereu"
lI.Prezentarea a două imagini /idei poetice
Tema iubirii, a timpului, a mediului rural caracterizează această creație a lui I. Pillat care iși
construiește poemul pe două planuri temporal: trecutul, recuperat prin amintire, si prezentul, trăit de
eul liric.
Cadrul rural este particularizat prin utilizarea unor motive literare specifice: „casa cu pridvor",
,,lanurile de secara", „poarta", „clopotul din turnul vechi"., Povestea de dragoste se desfășoară sub
semnul ocrotitor al nopții si al lunii, motive romantice revalorizate in cheie tradiționlistă. Tema
timpului este subordonată motivului romantic al „plopilor", simboluri ale melancoliei si ale așteptarii.
lll.Elemente de compoziție si limbaj
1. Tipul de lirism
Comunicarea poetică se realizează in două registre: lirismul obiectiv, in evocarea iubirii de odinioară
a bunicilor, cu elemente de narativitate si meditație cu caracter general-uman si lirismul subiectiv,in
comunicarea directă a sentimentelor eului liric.
2. Titlul
Titlul epic realizat sub forma unui enunț intern,poate fi receptat doar la nivel obtuz. (conotativ),al
doilea palier de receptare. El fixează cadrul spatio-temporal al iubirii, prin indici de spatiu, adverbul
„, aici" in formă populară si de timp, locuțiunea adverbială „pe vremuri". Verbul la perfect simplu
marchează legătura dintre trecut si prezent.
3.Relații de simetrie
Poezia este alcătuită pe principiul simetriei. Cele două planuri temporale, trecutul si prezentul, sunt
dispuse succesiv, ceea ce accentuează ideea de repetabilitate a vieții si a iubirii.
4.Imaginarul poetic
Compozițional, poezia are cinci secvențe poetice simetrice, grupate si un vers final liber,având rol de
laitmotiv care sugerează îndepărtarea de modelul clasic.
In prolog, timpul rostirii poetice este prezentul, de pe coordonatele căruia eul liric, pillatian trăiește o
eternă reîntoarcere in spațiul copilăriei. Cadrul evocat este un topos mitic, in centrul căruia se afla
„casa amintiri", casa copilăriei, devenită acum un spatiu inchis, la poarta căruia paianjenii si-au tesut
pânza lor fina, simbolizând scurgerea timpului.
A doua secvența lirică cu elemente de narativitate,se concentrează pe evocarea iubirii de demult.
Ceremonialul întâlnirii dintre bunic si bunică tineri poartă toate însemnele epocii romantice:
așteptarea emoționantă, sosirea berlinei, crinolina, peisajul nocturn, lumina selenara: „Aci sosi pe
premuri bunica-mi Calyopi. ". Plimbându-se sub clarul lunii, logodnicul i-a recitat poemul „Le Lac"
de francezul Lamartine si versuri din , Zburatorul". Sugestia efemerității, se infiltrează odată cu
imaginea clopotului, motiv ce marcheaza o dubla prevestire: nupțială si funebra: ,... un clopol a sunat,/
De nuntă sau de moarte”.
În a treia secvență poetică, meditația eului liric, tonul elegiac, evidențiază ideea că eternitatea ființei
umane este posibilă doar prin iubire: ,, Dar ei, in clipa asta simjeau ca-o să rămână...". Eternitatea
iubirii, clipa de fericire este însă anulată in versul următor prin revenirea brutală la realitatea timpului
care trece reversibil:,,Demut e mort bunicul, bunica e bâtrână”.
In secvența a patra, prin intermediul unei comparații se realizează o paralela trecut-prezent si se
produce trecerea la planul prezent: „Ca ieri sosi bunica". Ca intr-un ritual al nepoții repeta gesturile
bunicilor peste timp. Așa cum odinioară sosise nerăbdătoare bunica Calyopi, se apropie,,in trăsura"
de locuința patriarhală si viitoarea soție a poetului. Fără să știe, ca va parcurge același drum. Va
contempla lanurile de secară, va cobori la scara pridvorului ca si tânara de altădată. Aici va fi
întâmpinată de poetul însuși, cel care-i recită versuri din creația lui Horia Furtună, si din lirica
simbolistă a lui Francisc Jammes. Împreuna ei vor reface chiar si tradiționala plimbare pe câmpul
luminat de razele selenare, reluând, aidoma, gesturile predecesorilor. Dacă bunica îl ascultase pe
logodnicul sau, contemplând natura cu ,,ochi de peruzea", eroina actuală il privește îngândurată pe
iubitul ei cu ,,ochii de ametist"
În epilog/final (ultima secvența) distihul refren si monoverbul „, De nuntă sau de moarte, in turnul
vechi din sat", reiterează ideea de curgere eternă a timpului si a fragilității sentimentelor umane,
supuse efemerității.
Poezia are prozodie tradiționalistă: distihuri cu rima imperecheată, ritmul iambic si măsura versurilor
de 13-14 silabe.
 Ion
de Liviu Rebreanu
-Tema si viziunea despre lume-

I.Evidentierea a două trăsături care fac posibilă incadrarca in specia literară

,,Ion" de L.Rebreanu, publicat in 1920, este un roman realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o
capodoperă a literaturii române interbelice. Considerat de E. Lovinescu „cea mai puternică creație
obiectivă a literaturi romane", infățisează universul rural in mod realist, fară idealizarea din proza
sămanătoristă.
Opera literară „Ion" este un roman, prin amploarea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri, cu un
conflict complex, personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vieți.
Viziunea realist-obiectivă se realizează prin: tematica socială, obiectivitatea perspective narative,
construirea personajelor in relatie cu mediul in care acestea trăiesc, alegerea unor personaje tipice
pentru o categorie social, tehnica detaliului semnificativ, veridicitatea, still sobru, impersonal.
ll.Ilustrarea temei prin două episode/ citate/ secvențe comentate
Tema romanului este problematica pământului, analizată in conditiile socio-economice ale satului
ardelenesc de la inceputul sec. al XX-lea. Ea este dublată de tema iubirii si de tema destinului.In plan
simbolic, destinul protagonistului se plasează pe două coordonate: Eros si Thanatos.
Relația protagonistului cu pâmântul este evidențiata de două scene simbolice si cu semnificații
contrare in roman. Cea dintâi apare in volumul I, capitolul „,Zvarcolirea" și il prezintă pe lon
contemplând, in zorii zilei, fostele pamânturi ale familiei.Pamântul apare ca un stăpân, ca o divinitate
mitologică. In fața „uriașului” se simte „mic si slab, cat un vierme".
A doua scenă apare in capitolul "'Sărutarea" din volumul al-Il-lea. Ion, posesorul pamânturilor mult
râvnite, este acum un uriaș,iar pamântul umilit, cucerit ca o iubită credincioasă. Venit la câmp in
straie de sărbătoare, îngenunchează si săruta pământul.
Ill.Prezentarea a patru elemente de structurã si compozitie
1.Perspectiva narativă - este obiectiva, iar naratorul detasat, omniscient si omniprezent relatează
întâmplările la persona a Ill-a.
2. Titlul
Titlul este dat de numele personajului principal, care devine exponent al țărânimii prin dragostea lui
pâtimașă pentru pământ, individualizat nu prin modul in care il obține, ci prin comportament: o seduce
pe Ana, o face de rușinea satului inainte de nuntă, este autorul moral al sinuciderii acesteia, iar apoi
vrea să se întoarcă la Florica devenită sotia lui George.
3.Incipitul si finalul
Conceptia autorului despre roman, inteles ca un corp geometric perfect, „corp sferoid", se reflectă
artistic in structura circulară a romanului. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea
drumului care intră in si iese din satul Pripas. „,Drumul apare ca un personaj, cel dintai din roman,
tânăr,sprinten, nerăbdător să ajungă la destinatie" (N.Manolescu).In contradicție cu drumul viu este
prezentat satul inert, ,,parcă mort", cuprins de zăpușeală, ce anticipează destinul tragic al
protagonistului, imagine întărită si de crucea strâmbă pe care e râstignit Hristos.
Finalul este inchis, previzibil, dramatic. Chiar dacă unii au murit, timpul nepăsător iși urmează cursul
ca si cum nimic nu s-ar fi intâmplat. Un nou ciclu incepe sub semnul sacrului reinstaurat de
sărbătoarea sfințirii noii biserici ,,satul parcă a intinerit si s-a primenit". Romanul se incheie ciclic, cu
imagine drumului ce ,,se pierde in soseaua cea mare fără început”
4. Compoziția
Titlurile celor două părți ale romanului evidențiază simetria compozitiei si, totodată, denumesc cele
două patimi ale protagonistului: „Glasul pământului" și ,,Glasul iubirii". Titlurile celor 13 capitole,
număr simbolic, nefast sunt semnificative, discursul narativ având un „ început" si un „sfârșit".
Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața țărănimii si a intelectualității sătesti, iar prin
tehmica contrapunctului sunt înfățișate in cele două planuri: nunta țărănească a Anei cu lon, iar in
planul intelectualității a Laurei cu George Pintea; conflictul dintre Ion si Vasile Baciu corespunde
conflictului dintre învățător si preot.
5.Acțiunea
Acțiunea romanului incepe intr-o zi de duminică, in care locuitorii satului Pripas se află la horă, in
curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. În expozițiune sunt prezentate principalele personaje,
timpul si spatiul, ceea ce conferă veridicitate romanului realist. Sătenii se grupează și discută dupa
rangul si greutatea dată de avere. Hotărârea lui Ion de a o lua la joc pe Ana, marchează inceputul
conflictului. Venirea lui Vasile Baciu si confruntarea verbală cu lon, pe care-l numeste ,,hoț " si ,,
tâlhar" pentru că umblă să-i ia fata promisă lui George, țăran bogat, constituie intriga.Desfășurarea
acțiunii prezintă dezumanizarea protagonistului in goana sa după avere. Ion o seduce pe Ana, după
care o ignoră voit. Conflictul exterior, social, intre lon si Vasile Baciu este mediat de preotul Belciug.
Bătută de tatăl său și de Ion, Ana este o victimă tragică. Sinuciderea Anei și moartea
copilului,Petrișor, nu-i trezesc lui lon regrete, pentru că cei doi reprezintă doar garanția proprietații
asupra pământului. Punctul culminant al romanului este reprezentat de scena sărutări pământului,
o anticipare a finalului tragic. lon se intoarce la Florica, pasiunea inițială, ignorând faptul că femeia
devenise soția lui George. Deznodământul este previzibil: Ion este ucis cu sapa de George care nu
este decât un instrument al destinului. George este arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui lon
revine bisericii.
In celalalt plan este urmărită rivalitatea dintre învățătorul Herdelea si preotul Belciug.Învățătorul are
familie: sotie, un baiat, poetul visător, Titu si două fete de măritat, dar fără zestre. In plus casa lui este
construită pe pământul bisericii, cu invoirea preotului. Cum relațiile dintre ei se degradează,
invatatorul se simte amenintat cu izgonirea din casă. Herdelea a intra in conflict si cu autoritățile
austro-ungare. Preotul, un caracter tare, iși va implini visul de a construi o nouă biserică in sat.
Arta construcției personajelor este marcată de tehnici specifice realismului obiectiv. In centrul
romanului stă figura lui Ion, personaj realist, tipologic, o natură complexă, dilematică,care se
consumă intre iubire si patima pentru pământ.Cele două femei, construite antitetic si complementar,
Ana si Florica, reprezintă cele două obsesii ale personajului: averea si iubirea.
Liviu Rebreanu este un scriitor anticalotil, care a respins podoabele stilistice. Stilul este așadar sobru,
cenusiu caracteristic relatârii omnisciente si detașate.
 Caracterizarea lui Ion

l.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea in specia literară

(Vezi ,,Ion”-tema și viziunea despre lume)
Il.Ilustrarea a patru elemente de structura si compoziție
1. Perspectiva narativă; 2.Titlul; 3.Incipitul si finalul; 4.Compoziția.
IlI.Prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajului
Ion este personajul principal, eponim si ,,rotund”. Din punctul de vedere al statutului social, el este
tipul țăranului sărac, a cărui patimă pentru pământ izvorăște din convingerea că averea il asigură
demnitatea si respectul comunității. Din punct de vedere moral, lon este tipul arivistului fără
scrupule,care foloseste femeia ca mijloc de parvenire. Psihologic, este ambițiosul dezumanizat de
lăcomie.
IV.Ilustrarea trăsăturilor prim două episode/ citate/secvențe comentate
Procedeele de caracterizare de factură balzaciană, realizate din perspectiva naratorului ommiscient
(portret fizic, fapte, comportament, limbaj, gânduri, descrierea vestimentației, a mediului , a relațiilor
cu celelalte personaje), sunt întregite de procedee moderne ca introspecția, monologul
interior,relativizarea perspectivelor asupra personalului.
Prin tehnica basoreliefului, Ion domină celelalte personaje implicate in conflict: Ana, Vasile,Florica,
George.Patima lui Ion pentru pământ este înnăscută. Deși fusese un elev inteligent și silitor, parăsește
școala,pentru că ,,de mic pământul i-a fost mai drag ca o mamă." Ion știe că toate calitatile lui nu
valorează nimic fără pământ.
„Glasul pamântului" pătrunde năvalnic in sufletul flăcăului, ca o chemare, copleșindu-l.În contact cu
pământul, Ion nu mai simte oboseala, ci o energie stranie.Insultat de Vasile Baciu, la horă, in fața
satului, se simte rușinat si dornic de spiritul revoltei.Îi reproșează că este sărac și il numeste: sărantoc,
hoț, tâlhar. După bătaia cu George, preotul il dojenește in biserică, iar lon revoltat, se hotărăște ,,să
fie cu adevarat netrebnic".Calculat si rece,o seduce pe Ana, cu tenacitate, după un plan bine stabilit.
Apoi trece pe uliță „semeț si cu nasul in vânt", sfidător și satisfacut de reușita planului său.
In capitolul „Nunta", autorul il surprinde pe lon intre cele două glasuri, devenite voci interioare care-
l ademenesc succesiv.În momentul cununiei, il străfulgeră gândul: „Adică ce-ar fi dacă aș lua pe
Florica si am fugi amândoi in lume, să scap de urâțenia asta?", pentru ca in clipa imediat următoare
să-I vina in minte pamânturile si să adauge:,,Și să rămân tot calic.…pentru o muiere!"Odată stăpân
al pamântului ei, Ana nici nu mai există. Nepăsător o lasă pradă calvarului ce o va duce spre
sinucidere. Ion trece peste tot ce este omenesc, orbit de patima pamântului. Pamântul este perceput
de protagonist pe trepte distincte de manifestare.
În volumul I, capitolul„Zvârcolirea",Ion contempla, in zori zilei, fostele pamânturi ale
familiei,.Pământul apare ca un stăpân, ca o divinitate mitologică. În fața „uriașului" se simte „, mic
si slab,cât un vierme".Când glasul pâmântului tace, revine glasul iubirii, Ion se întoarce la Florica,
pasiunea inițială „ Să știu bine că fac moarte de om și tot a mea ai să fii", ignorând faptul că femeia
devenise soția lui George. Surprins noaptea la Florica,Ion este ucis cu sapa de George care nu este
decât un instrument al destinului, Pământul-stihie strivește in final omul, care se contopeste prin
moarte cu el.
 Relatia dintre personaje
Ion&Ana
I.Evidentierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea in specia literară
(Vezi-,,Ion” tema și viziunea despre lume)
Il.lustrarea a patru elemente de structură si compoziție
1. Perspectivă narativă; 2.Titlul; 3.Incipitul si finalul; 4.Compoziția.
(Vezi-,,Ion” tema și viziunea despre lume)
Ill.Prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajelor
Din multitudinea de personae ale romanului se disting lon și Ana.
Din punctul de vedere al statutului social, Ion este tipul țăranului sărac, a carui patimă pentru pamant
izvorăște din convingerea că averea ii asigură demnitatea si respectul comunității. Din punct de vedere
moral, lon este tipul arivistului fără scrupule, care foloseste femeia ca mijloc de parvenire.Psihologic,
este ambițiosul dezumanizat de lăcomie.
Ana, fata lui Vasile Baciu, este orfană de mamă, iar tatăl vede in ea, un dusman, care i-ar știrbi
proprietatea prin căsătorie. Nesocotind barierele sociale, Ana fata bogată, nutrește o dragoste
profunda pentru lon ,,sărăntocul din Pripas",, despre care crede că-i va oferi tot ce-și dorea: salvarea
prin iubire.
IV.Ilustrarea trăsăturilor prim două episode/ citate/ secvențe comentate
Procedeele de caracterizare de factură balzaciană, realizate din perspectiva naratorului omniscient,
sunt intregite de procedee moderne ca introspecția, monologul interior,relativizarea perspectivelor
asupra personajelor.
Patima lui Ion pentru pământ este innăscută. Deși fusese un elev inteligent si silitor, părăsește
școala,pentru ca „, de mic pamantul i-a fost mai drag ca o mamă." Ion stie că toate calitățile lui nu
valorează nimic fără pământ . „,Glasul pamantului" pătrunde năvalnic in sufletul flacăului, ca o
chemare, copleșindu-l. În contact cu pământul, Ion nu mai simte oboseala, ci o energie stranie. Insultat
de Vasile Baciu, la horă, in fața satului, se simte rușinat si dornic de spiritul revoltei, ii reproșează că
este sarac si il numeste: sărăntoc, hoț, tâlhar. După bătaia cu George, preotul il dojeneste in biserica,
iar lon revoltat, se hotărăște ,,să fie cu adevaral netrebnic".Calculat si rece,o seduce pe Ana, cu
tenacitate, după un plan bine stabilit. Apoi trece pe uliță „semeț si cu nasul in vânt", sfidător și
satisfacut de reusita planului său. Lui lon „nu-i fusese dragă Ana.….dar avea locuri si case si vite
multe" și, privind-o,o vedea „urâțică" si ,,slăbuță". Ana devine victima tragică a violențelor tatalui și
sotului. Ea va dovedi o voința si o putere de a răbda uluitoare. Chiar si atunci când ajunge de râsul
satului si e crunt bătută de tatăl ei, nu-i reproșează nimic lui „ Ionică". Ceea ce o distruge însă este
toată lipsa de afecțiune a lui lon, pentru care sacrificase totul.
În capitolul „Nunta", autorul il surprinde pe lon intre cele două glasuri, devenite voci interioare care-
| ademenesc succesiv. În momentul cununiei, il străfulgeră gândul: „Adică ce-ar fi dacă as lua pe
Florica și am fugi amandoi in lume, să scap de urâțenia asta", pentru ca in clipa imediat următoare
sa-i vină in minte pământurile si să adauge: „Si să rămân tot calic….pentru o muiere". Când Ana
surprinde privirea înfocată pe care Ion o aruncă Floricai, simte că nădejdea de fericire i se risipește și
parcă iși rostește propriul bocet: „,Norocul meu, norocu meu...”
Odată stăpân al pământului ei, Ana nici nu mai există. Nepăsător o lasă pradă calvarului ce o va duce
spre sinucidere. Ion trece peste tot ce este omenesc, orbit de patima pământului. Când glasul
pământului tace, revine glasul iubirii, Ion se intoarce la Florica, pasiunca inițială,„ Să stiu bine că fac
moarte de om și tot a mea ai să fii", ignorând faptul că femeia devenise soția lui George. Surprins
noaptea la Florica, Ion este ucis cu sapa de George care nu este decât un instrument al destinului.
 Enigma Otiliei
-tema si viziunea despre lume-

de G.Calinescu
I.Evidențierea a două trasături care fac posibilă incadrarea in specia literară
În 1938, când apare „Enigma Otiliei", romanul românesc se afla intr-o perioada de ascensiune si de
sincronizare cu valorile europene. G. Calinescu creează un roman pentru care alege deliberat formula
balzaciană. Elementele realiste, clasice, romantice îmbinate cu cele moderne fac din romanul
„Enigma Otiliei" o seriere originală.
Opera literară „Enigma Otiliei" este un roman,deoarece are o acțiune amplă, desfășurată pe mai multe
planuri, cu un conflict complex, la care participa numeroase personaje.Este un roman realist de tip
balzacian. Astfel, realismul se concretizează prin: temă, structură închisă, specificul secvențelor
narative, portretizarea personajelor. Balzeacianismul este evidențiat, mai ales, la nivel tematic (istoria
unei mosteniri), este utilizată tchnica detaliului (descrierea amănunțită a străzii Antim, a locuinței lui
Costache Giurgiuveanu), iar personajele sunt tipice pentru o anumită categorie socială (Stănică Rațiu,
arivistul, Felix, intelectualul ambițios, Pascalopol, aristocratul rafinat).
Cu toate acestea, romanul depășește modelul realismului clasic, prin spiritul critic si polemic, prin
elemente ce țin de modernitate. Astlel, mos Costache nu este un avar dezumanizat, pentru că are o
iubire paterna sinceră față de Otilia. Portretul Otiliei este realizat prin tehnici moderne:
comportimentismul si reflectarea poliedrică.Până in capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentată mai
ales prin comportamentism, adică fapte , gesturi, replici. Se agaugă reflectarea personalității Otiliei
in conștiința celorlalte personaje. Este „fe-fetița" cuminte si iubitoare pentru moș Costache,,fata
exuberantă, ,admirabilă,superioară" pentru Felix, ,,femeia capricioasă, „cu temperament de artistă"
pentru Pascalopol, „o dezmățată,o stricată" pentru Aglae, „o fată deșteaptă", cu spirit practic, pentru
Stănică, ,,o rivală in căsătorie” pentru Aurica.
De modernism ține si interesul scriitorului pentru procescle psihice. Titi, fiul retardat este o copie a
tatălui, senilul, Simion Tula. Aurica, fata bătrâna, invidioasă și rea este o copie degradantă a mamei.
ll.Iustrarea temei prin două episoade/ citate /secvențe comentate
Tema fundamentală balzaciană este existenta socetății burgheze bucureștene de la inceputul secolului
XX. Accasta dezvoltă tema moștenirii, a, relațiilor de familie și a iubiril.
O secvență semnificativă pentru tema romanului este aceea a sosirii lui Felix Sima in casa unchiului
său, Costache Giurgiuveanu.Pătruns in locuința, Felix asistă la o scenă de familie: jocul de table.
Observația Aglaei, sora lui mos Costache, potrivit căreia bătrânul face „azil de orfani" ii vizează in
mod direct pe Otilia si pe Felix, accasta percepându-i pe tineri ca pe niște rivali la mostenirea fratelui
sau.
Un alt episod prin care este ilustrată tema balzaciană a moștenirii este acela in care mos Costache
face un atac de apoplexie si întreaga familie Tula ii ocupă casa militărește, temându-se ca Felix si
Otilia si-ar puta însuși banii bătrânului.
Ill.Prezentarea a patru elemente de structură si compoziție
1.Titlu
Inițial titlul romanului fusese „Parintii Otiliei", mai apropiat de motivul balzacian al paternității,
pentru că fiecare dintre personaje determină soarta orfanei Otilia, ca niște părinti. La sugestia
editorului, G. Calinescu va schimba titlul romanului in „, Enigma Otiliei". Noul titlu deplasează
accentul de la un aspect tradițional la tehnica modernă a oglinzilor paralele, prin care este realizat
personajul titular,reliefând caracterul misterios si imprevizibil al eroinei.
2.Perspectiva narativa
Întâmplările din roman sunt relatate la persona a IlI-a, din perspectiva unui narator omniscient si
omniprezent. Naratorul se ascunde in spatele diverselor măști, de exemplu, personajul-reflector Felix
Sima, prin intermediul căruia sunt prezentate alte personaje.
3.Incipitul si finalul
Incipitul romanului realist individualizează caracterul balzacian al romanului si fixează cadrul
temporal „intr-o seară de la inceputul lui iulie 1909" si spatial, strada Antim din Bucuresti, casa lui
mos Costache.Prezintă principalele personaje, sugerează conflictul si trasează principalele planuri
epice. Finalul este inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog. Simetria incipitului
cu finalul se realizează prin descrierea străzii și a casei lui Costache,din perspectiva lui Felix in
adolescență și aproximativ zece ani mai târziu.În casa acum părăsită, răsuna in mintea lui Felix ecoul
vorbelor lui mos Costache „Aici nu sta nimeni.….", care preziceau un adevar tragic.
4. Compoziție, structură si conflicte
Compoziția romanului este clasică: toate cele 20 de capitole, fără titlu, se succed cronologic, iar
tehnica folosită este inlințuirea.
Structura romanului se dezvoltă pe două planuri narative: primul prezintă istoria unei mosteniri, iar
al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la Bucuresti pentru a
studia Medicina, locuieste in casa tutorelui său, avarul Costache si trăiește iubirea adolescentina
pentru Otilia.
Istoria moștenirii include un dublu conflict: este vorba pe de o parte, de ostilitatea manifestata de
Aglae impotriva orfanei Otilia, si pe de altă parte, de interesul lui Stănică pentru averea bătrânului.
Conflictul erotic priveste rivalitatea dintre Felix si Pascalopol pentru iubirea Otiliei.
5.Actunea
Expozitiunea este realizată după metoda realist-balzaciană: situarea exactă a actiunii in timp si
spatiu, detalii topografice, descrierea străzii, a caselor, notarea detaliilor semificative. Odată intrat in
casa,Felix îl cunoaște pe unchiul său, un omuleț straniu care se teme de străini si pe verișoara Otilia,
apoi asistă la scena de familie: jocul de table. Reuniunea familială din salonul casei Giurgiuveanu
prilejuiesc prezentarea personajelor, surprinderea relațiilor dintre el, fixarea conflictului.
Intriga se dezvoltă pe două planuri: unul prezintă istoria mostenirii lui Costache, iar celălalt formarea
tânărului Felix Sima,ceea ce conferă cărții caracterul de Bildungsroman.
Desfagurarea acțiunii are in centru lupta pentru moștenirea averii bătrânului avar. Clanul Tulea
urmărește să intre in posesia averii acestuia, dar iși văd planul periclitat ipotetic de adopția Otiliei.
Deși are o afectiune sinceră pentru accasta, amână adoptia, de dragul banilor si pentru că se teme de
Aglae. Bătrânul este lovit de o criză de apoplexie. Familia Tula ii ocupă casa militărește, in așteptarea
morții acestuia, dar Costache se insănătoșește.
Punctul culminant, moartea bătrânului, este provocată, in cele din urmă, de Stanica Ratiu, ginerele
Aglaei, care ii fură bani de sub saltea.
In deznodământ, Olimpia este părăsită de Stanica, Aurica nu-și poate face o situație, iar Felix o
pierde pe Otilia.Planul formării tânărului Felix urmărește experientele traite de acesta in casa
unchiului său,în special iubirea adolescentină pentru Otilia. Aceasta il iubeste pe Felix, dar după
moartea lui moș Costache il părăsește, considerând că reprezintă o piedica in calea realizării lui
profesionale. Ea se căsătorește cu Pascalopol care ii poate oferi protecție.
 Caracterizarea Otiliei

I. Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea in specia literară

În 1938, când apare „Enigma Otiliei", romanul românesc se află intr-o perioadă de ascensiune și de
sincronizare cu valorile europene. G.Călinescu creează un roman pentru care alege deliberat formula
balzaciană. Elementele realiste, clasice. romantice imbinate cu cele moderne fac din romanul
„Enigma Otiliei ” o scriere originală
ll.llustrarea a patru elemente de structură și compoziție (Vezi-Tema si viziunea despre lume)
1.Temă; 2.Titlul; 3.Perspectivă narativă; 4.Incipit si final; 5.Compozitie, structură,conflicte.
Ill.Precizarea statutului social, psihologic, moral al personajului.
Biografia eroinei este singulară și enigmatică. Rămasă orfană, fata il are drept tutore pe Costache
Giurgiuveanu, care dorește să o înfieze, dar amâna implinirea acestei decizii. Deși iubită de moș
Costache, de Pascalopol si de Felix, Otilia are un statut social precar. Ea trăiește drama singurătății și
incertitudinii viitorului. Studentă la Conservator, înzestrată cu un temperament de artistă, Otilia
reprezintă tipul cochetei fermecătoare.
Portretul Otiliei este realizat prin tehnici moderne: comportamentismul și reflectarea poliedrică. Până
in capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentată mai ales prin comportamentism,adică fapte , gesturi,
replici. Se agaugă reflectarea personalității Otiliei in conștiința celorlalte personaje.Este „fe-fetița"
cuminte si iubitoare pentru mos Costache, ,,fata exuberantă”, „admirabilă, superioară" pentru Felix,
,,femeia capricioasă”, „cu temperament de artistà" pentru Pascalopol, „o dezmățată, o stricată" pentru
Aglae.
IV. Ilustrarea trăsăturilor prin doua episoade/ citate.
Portret fizic al Otiliei este realizat din perspectiva lui Felix, pe care ea il primește cu caldura in casa
lui mos Costache: „Felix.…. văzu... un cap prelung si tanar de fată, incarcat cu bucle,căzând până la
umeri”.Verișoara Otilia il surprinde in mod plăcut, mai ales că frumusețea se contractează cu portretul
fetei bătrâne, Aurica.
În scena jocului de table, Aglae îl așează pe Felix si Otilia in acecasi categorie, prin caracterizare
directă:,,N-am știut că faci azil de orfani”.Portretul Otiliei se conturează mai ales prin mijloace
indirecte.Otilia este expansivă, capricioasă,se comportă ca un om liber, nu ține cont de nicio regula
exterioară. Se apucă de curățenie,dar lasă totul ca să meargă desculță prin iarbă.
Lipsa unei familii și a unui sprijin moral au maturizat-o. Judecă oameni cu subtilitate,comportându-
se adecvat fiecărei situații: este copilăroasă și nebunatică alaturi de Pascalopol, tandra si protectoare
cu Felix, veselă, grijulie, generoasă cu moș Costache, dar ironică și distantă față de clanul Tulea.
Otilia manifestă dezinteres față de averca lui mos Costache: ,,La bani lui papa nici nu mă gandesc,nici
nu-mi trece prin cap că are să moară vreodată!".Felix e derutat de atitudinea ei, căci momentele de
certitudine ale iubirii alternează cu momente de îndoială.Pe Felix il iubește si il admiră pentru
hotărârea de a se realiza pe plan profesional. Ea se simte mai matură, mai realistă decât el și chiar are
unele gesturi materne față de acesta. Otilia nu vrea să impiedice realizarea idealului profesional al lui
Felix.
 În spirit realist, legătura dintre individ și mediu este relevată in scena in care este descrisă camera
Otiliei care prefigurează comportamentul unei fete: neastâmpărul, sensibilitatea, rapidă trecere de la
o stare sufletească la alta; rochii aruncate, amestecate.
 Relatia dintre personaje
Otilia&Felix

I.Evidentierea a două trăsături care fac posibilă incadrarea in specia literară

(Vezi-Tema si viziunea despre lume)
ll.lustrarea a patru elemente de structură și compoziție. (Vezi-Tema si viziunea despre lume)
1.Tema; 2.Titlul; 3.Perspectiva narativă; 4.Incipit si final; 5.Compoziție, structură,conflicte.
lll.Precizarea statutului social, psihologic, moral al personajelor
Încă din incipit, este precizat statutul social al celor două personaje: Otilia, studentă la Conservator,iar
Felix un absolvent care va urma Facultatea de Medicină.Felix , intelectualul in formare si Otilia,
femeia enigmatică, alcătuiesc un cuplu de personaje care ilustrează tema iubirii adolescentine.
Cocheta și ambițiosul din tipologia clasică, fata exuberantă și tânărul rațional, personaje construite
prin antiteză romantică, au in comun condiția socială: ambii sunt orfani și au încă nevoie de protectori.
Rămasă orfană, Otilia il are drept tutore pe Costache Giurgiuveanu, care dorește să o înfieze,dar
amână împlinirea acestei decizii. Deși iubită de mos Costache, de Pascalopol și de Felix, Otilia are
un statut social precar. Ea trăiește drama singurătății și a incertitudinii viitorului.
Felix vine la Bucuresti pentru a studia Medicina, locuiește la unchiul si tutorele lui, bătrânul avar
Costache Giurgiuveanu și trăiește iubirea adolescentină pentru Otilia, o tânăra cu temperament de
artistă,studentă la Conservator.
IV.Ilustrarea trăsăturilor prin două episoade/ citate/ secvențe comentate
Atât Felix,cât si Otilia sunt personaje realiste, protagoniste, dinamice.
Modalitatea de introducere in acțiune a personajelor este portretul fizic expozitiv.
Prima scenă a intâlnirii celor doi îl tulbură pe tânăr care iși descrie verișoara Otilia foarte emotionat,
mai ales prin detalii fizice: „Felix...văzu...un cap prelung si tânăr de fată,încărcat cu bucle,până la
umeri". Otilia îl surprinde in mod placut, mai ales că frumusețea ei contractează cu portretul fetei
bătrâne,Aurica, iar delicatetea, cu răutatea Aglaei.
Felix Sima este caracterizat in mod direct de narator încă de la inceputul romanului, când vine in
casa lui mos Costache: un tânăr de optsprezece-nouăsprezece ani, in uniformă de licean „ cu fața
juvenilă și prelingă,aproape feminină din pricina șuvițelor mari de păr". Figura tânărului dezvăluie
caracterul hotărât și ambiția acestuia.
Cunoscând-o pe Otilia intelege curând că o iubește. Aflată încă la vârsta adolescentei, ea parcurge
stări sufletesti dintre cele mai diverse. Tandretea si cochetăria feminină alternează cu momente
solemne,in care fata decide și are inițiativa. Otilia este expansivă, capricioasă,se comportă ca un om
liber, nu tine cont de nicio regulă exterioară. Se apucă de curățenie, dar lasă totul ca să meargă
desculță prin iarbă, după ce și-a scos ciorapii in fata lui Felix.
Lipsa unei familii și a unui sprijin moral au maturizat-o. Judecă oamenii cu subtilitate,comportându-
se adecvat fiecărei situații: este copilăroasă și nebunatică alături de Pascalopol, tandră și protectoare
cu Felix,veselă, grijulie, generoasă cu moș Costache, dar ironică și distantă față de clanul Tulea.
Otilia manifestă dezinteres față de averea lui moș Costache: „La bani lui papa nici nu mă gândesc,
nici nu-mi trece prin cap că are să moară vreodată!"
Felix e derutat de atitudinea ei, căci momentele de certitudine ale iubirii alternează cu momente de
îndoială. Confidentele pe care i le face, micile ei atenți sunt semne incontestabile de afecțiune. Pe de
altă parte, Otilia arată același interes si față de Pascalopol. Otilia ii va purta de grijă lui Felix, încă din
seara sosirii in casa unchiului.
Semnificativă este scena in care acesta neavând o cameră pregătită, Otilia ii oferă cu generozitate
odaia ei, prilej pentru Felix de a descoperi in amestecul de dantele, partituri, romane frantuzesti, cutii
de pudră și parfumuri,o parte din personalitatea exuberantă a Otiliei.
Ultima întâlnire dintre Felix si Otilia, înaintea plecării ei din țară cu Pascalopol, este esențială pentru
înțelegerea personalității tinerilor si a atitudinii lor față de iubire. Dacă Felix este intelectualul
ambitios,care nu suportă ideea de a nu realiza nimic in viața, Otilia crede că „rostul femeii este să
placă, in afară de asta neputând exista fericire". Dându-și seama de aceasta diferența, ar putea
reprezenta o piedică in calea realizării profesionale a lui Felix, il părăsește pe tânăr si alege siguranța
căsătoriei cu Pascalopol.
Rezumat in epilog, destinul Otiliei lasă din nou loc ambiguității. Peste ani Felix il întâlnește pe
Pascalopol care ii arată o fotografie. Tulburat, Felix nu recunoaște imediat trăsăturile ,,fetei
nebunatice" de altădată. Aflăm că Otilia l-a părăsit pe Pascalopol, măritându-se cu un conte.
 Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi
-tema si viziunea despre lume-

de Camil Petrescu

l.Încadrarea romanului intr-o tipologie,intr-un curent cultural/ literar, într-o orientare tematică
Perioada interbelică este una de referință in evoluția romanului românesc, atât prin lărgirea ariei
tematice, cât si prin diversificarea formulelor narative.
"Momentul Camil Petrescu" reprezintă sincronizarea cu tendințele de modernizare europeană.Ideile
despre roman, C. Petrescu și le exprimă in eseul „ Noua structură si opera lui Marcel Proust". El
propune înlocuirea obiectivității cu subiectivitatea, realizarea scriturii la persoana I : „Să nu descriu
decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simpurile mele, ceea ce gândesc eu... Eu nu pot
vorbi onest decat la persoana I”
Romanul ,,Ultima noapte.…..”, apărut in 1930 a constituit o noutate absolută in epocă. Din punct de
vedere tipologic, este un roman psihologic prin temă, conflictul interior si prin utilizarea unor tehnici
ale analizei psihologice. Din perspectiva artei narative și a modalitatilor de expresie este un roman
modern de tip proustian care impune un nou tip de personaj, intelectualul, inadaptatutul superior.
Scris la persoana I, romanul este, deci, o naratiume actorială, o lungă confesiune a eroului principal.
ll.llustrarea temei prin două episoade/citate/ secvențe comentate
Tema romanului este drama intelectualului lucid, dornic de cunoaștere, de experiențe absolute, dar si
iubirea si razboiul ca experiențe fundamentale trăite de Stefan Gheorghidiu, eroul cărții.
În primul capitol al romanului, Gheorghidiu asistă la o discutie de la cantina ofiterilor despre dragoste
si adulter, care sfârgesc prin a-i trezi lui Gheorghidiu vechi indoieli și suferințe din dragoste.Reacția
lui este violentă: „cei ce se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt".
O altă scena semnificativă pentru ilustrarea temei este excursia la Odobesti.În timpul acesteia se pare
că Ela ii acordă o atentie exagerată unui anume domn G., care, după opinia personajului-narator, îi
va deveni mai târziu amant.Stefan observă mimica si gesturile femeii care gustă cu familiaritate din
farfuria lui G. și care are o expresie deznădăjduită atunci când acesta stă de vorbă cu altă femeie.
Ill. Prezentarea a patru clemente de structură si de compoziție
1. Titlul
Titlul surprinde cele două experiențe ale eroului. Simbolul nopții figurează incertitudinea care il
devorează lăuntric. Cele două adjective așezate intro ordine semnificativă „ultima", „întâia"
sugerează disponibilitatea eroului de a depăși drama iubirii înșelate și de a intra in alte orizonturi ale
cunoașterii.
2.Perspectiva narativă
Romanul este scris la persona I, sub forma unei confesiuni a personajului principal. Stefan
Gheorghidiu. Relatarea la persona I conferă autenticitate si caracter subiectiv textului.
3.Incipitul si finalul
Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu precizie realist coordonatele
spatio-temporale, care creează iluzia autenticității: „in primăvara anului 1916,intre Bușteni și
Predeal".Finalul deschis lasă loc interpretărilor multiple.Destinul de combatant al eroului nu este
incheiat, el se află la Bucuresti intr-o permisie, dar obosit să mai caute certitudini, se simte detașat de
tot ceea ce il legase de Ela și hotărăște să o părăsească,și să-i lase „tot trecutul".
4. Conflictele
Spre deosebire de romanele tradiționale, in care conflictul este exterior, in romanul ,,Ultima noapte..”
apare conflictul interior, din conștiința personajului narator, care trăiește stări și sentimente
contradictorii față de soția sa. Principalul motiv al rupturii dintre Ștefan si Ela este implicarea acesteia
in lumea mondenă, pe care eroul o dispretuiește.
Conflictul interior este dublat de un conflict exterior generat de relația protagonistului cu societatea,
acesta fiind plasat in categoria inadaptaților.
5.Structura
Textul narativ este structurat in două părți precizate in titlu si 13 capitole cu titluri sugestive. Dacă
prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eșuate dintre Ștefan Gheorghidiu si Ela,
partea a-Il-a, construită sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmărește experiența
de pe front,din timpul Primului Război Mondial. Prima parte este in intregime ficțională, in timp ce
a doua parte valorifica jurnalul de campanie al autorului, articole și documente din epocă, ceea ce-i
conferă autenticitate.
Cele două părți ale romanului sunt unificate de aceeași perspectivă, unică, a conștiinței
personajului - narator, Stefan Gheorghidiu.
6.Acțiunea
Concentrat pe Valea Prahovei, Gheorghidiu face eforturi disperate pentru obtinerca unei permisii de
două zile. Soția sa cu care se împăcase de curând il chema la Câmpulung.
Intrarea in nararea primei experiente de cunoaștere, iubirea, se face in al doilea capitol „Diagonalele
unui testament" cu o frază ce semnalează drumul zbuciumat al căutării adevărului, al clarificării
interioare:„Eram insurat de doi ani si jumătate cu o colegă de la Universitate si bănuiam că ma înșală".
Tânărul, pe atunci student la filosofie, se căsătoreste din dragoste cu Ela,studentă la Litere,orfană
crescută de o mătușa.lubirea bărbatului se naște din duioșie, dar mai ales din orgoliu,după mărturisirea
naratorului la o autoanaliză lucidă, fiindca Ela era una din cele mai frumoase studente. După
căsătorie,cei doi trăiesc modest, dar fericiți. Echilibrul familiei este tulburat de o moștenire pe care
Gheorghidiu o primește la moartea unchiului său, Tache. Ela se implică in discuțiile despre bani,
lucru care lui Gheorghidiu ii displace. Cuplul evoluează spre o inevitabilă criză matrimonială, al cărui
moment culminant are loc cu ocazia unei excursii la Odobesti. După acest eveniment, relația lor
devine o succesiune de separări și impăcări. Din cauza izbucnirii războiului, Stefan nu mai are ocazia
să verifice dacă soția il înșală sau nu.
A, doua experiență in planul cunoașterii o reprezintă războiul. Drama sufletească a eroului se
estompează in fața conflagrației mondiale. El descoperă adevarata față a războiului: haosul,măsurile
absurde, dezordinea. Imaginea războiului este demitizată. Capitolul „Ne-a acoperit pământul lui
Dumnezeu" ilustrează absurdul: viața ține de hazard, iar eroismul este inlocuit de spaima de moarte.
Rănit și spitalizat, Gheorghidiu se simte detașat de tot ce-l legase de Ela și hotărăște să o părăscască.
Spre deosebire de romanul traditional, personajul nu mai este reprezentativ pentru o categorie socială,
nu mai contează atât mediul social,cât individul si interioritatea. Personajul evoluează intr-un mod
imprevizibil, iar destinul nu mai domină ființa umană .Gheorghidiu este un personaj atipic, căci ca si
finalul narațiunii, personajul rămâne neelucidat, fiind imprevizibil, prin comparație cu romanul
obiectiv, unde personajul este infătișat cu o trăsătura dominantă și cu un sfârșit previzibil, elucidat.
Relatarea si povestirea sunt înlocuite in proza modernă cu analiza si introspectia, de unde impresia
de epic evenimential sărac. Stilul se caracterizează prin claritate, sobrietate și anticalofilism care
sustin autenticitatea.
 Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu

l.Încadrarea romanului într-o tipologie,într-un curent cultural/ literar, intr-o orientare tematică
(Vezi-Tema și viziune)
ll.Ilustrarea a patru elemente de structură și compoziție
1.Temă; 2. Titlul; 3.Incipitul si finalul; 4.Conflictele; 5.Structura ( Textul narativ este structurat in
două parti precizate in titlu si 13 capitole).
(Vezi-Tema și viziune)
IlI.Precizarca statutului social, psihologic, moral al personajului
Stefan Gheorghidiu este absolvent al Facultății de Filosofie și participă, ca ofiter al armatei române,
la Primul Război Mondial. Este o conștiință critică, lucidă si dramatică, un tânăr care trăiește
experiența iubiri si a mortii raportându-le la propria conștiință si interioritate.Acesta reprezintă tipul
intelectualului lucid, aflat in căutarea absolutului.
IV.Ilustrarea trăsăturilor prin două episoade/ citate/ secvențe comentate.
În primul capitol al romanului, Gheorghidiu asistă la o discuție de la cantina ofițerilor despre dragoste
si adulter, care sfârșesc prin a-i trezi lui Gheorghidiu vechi îndoieli si suferinte din dragoste.
Introspectia dezvăluie un intelectual complicat sufleteste, care pune permanent sub semnul întrebării
datele pe care le are despre lume si despre persona iubită, raportându-se la parametrii ce țin de absolut.
Concepția despre iubire, expusă la cantina ofiterilor, este specifică intelectualului vanitos: „O iubire
mare e mai curand un proces de autosugestie…cei care se iubesc au drept de viață si de moarte unul
asupra celuilali". Discuția dintre ofiteri îi readuce in memorie întreaga istorie de iubire, începuta in
timpul facultății, căsătoria si suspiciunea permanentă legată de infidelitatea Elei.
Intrarea in nararea prime experiențe de cunoaștere, iubirea, se face in al Il-lea capitol „Diagonalele
unui testament" cu o frază ce semnalează drumul zbuciumat al căutării adevărului:„Eram insurat de
doi ani si jumătate cu o colegă de la Universitate si bănuiam că mă înșală".
Această primă parte a romanului se clădește pe memoria afectiva a eroului. Cei doi trăiesc modest,
dar fericiți, dar acest echilibru al familiei este tulburat de moștenirea pe care Gheorghidiu o primește
la moartea unchiului său. Ela se implică in discuțiile despre bani si este atrasă de viața mondenă,
aspecte care lui Gheorghidiu îi displac. Cuplul evoluează spre o inevitabilă criză matrimonială, al
cărui moment culminant are loc cu ocazia unei excursi la Odobesti. Gelozia pune stăpânire pe sufletul
eroului, care observă apropierile dintre soția sa si un anume domn G., care, in opinia sa, ii va deveni
mai târziu amant.Stefan observă mimica si gesturile femeii care gustă cu familiaritate din farfuria lui
G. si care are o expresie deznădăjduită atunci când acesta stă de vorbă cu altă femeie.
Rememorând relația cu Ela, Stefan isi analizează reacțiile sufletești până in cele mai mici nuanțe,iși
interpretează orice gest, orice gând: „Si totuși imi trece prin minte, ca un nour de intrebare.…. Dar
dacă nu e adevarat că mă înșală?”.
Peste drama sentimentală se grefează drama intelectuală a lucidității, a nevoii de verificare interioară.
Mai gravă decât neincrederea soției, îi apare împrejurarea de a se fi inselat el insuși în convingerile
si năzuințele sale.
Dorind să participe activ la orice experiență fundamentală, care l-ar putea defini ca personalitate,
acesta se înrolează voluntar, in mod orgolios, înlocuind drama personală cu cea colectivă a
confruntării permanente cu moartea. Bărbatul care odinioară se credea capabil de crimă din gelozie
devine indiferent si detasat de iubirea din trecut, hotărând să se despartă.
Dintre modalitățile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales
prin caracterizare indirectă, care se desprinde din fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini si din
relațiile cu celelalte personaje. Caracterizarea directă este realizată de alte personaje. Spre exemplu,
Ela ii reproșează lui Stefan in timpul excursiei la Odobesti: ,,Esti de o sensibilitate imposibila".
Personajul se autocaracterizează ca fiind un însetat de absolut: „Nu m-as fi putut realiza decât intr-o
dragoste absolută".
Pentru observarea propriilor trăiri se utilizează procedee specifice romanului psihologie precum:
introspecția: „Toată noaptea m-am frământat mistuitor", autoanaliza lucidă.
 Relatia dintre personaje
Stefan&Ela

l.Încadrarea romanului intr-o tipologie, intr-un curent cultural/ literar, intr-o orientare tematică
(Vezi-tema și viziune)
Il. lustrarea a patru elemente de structură si de compoziție
1.Tema; 2. Titlul; 3.Incipitul si finalul; 4.Conflictele; 5.Structura ( Textul narativ este structurat in
două părți precizate in titlu si 13 capitole).
IlI.Precizarea statutului social, psihologic, moral al personajelor
Stefan Gheorghidiu este absolvent al Facultății de Filosofie si participă, ca ofiter al armatei române,
la Primul Război Mondial. Este o constiință critică, lucidă si dramatică, un tânăr care trăiește
experiența iubiril si a morții raportându-le la propria conștiința si interioritate. Acesta reprezintă tipul
intelectualului lucid, aflat in căutarea absolutului, care se autoanalizează in raport cu realitatea
obiectivă a războiului si cea interioară, a propriilor amintiri despre povestea de dragoste trăită alături
de Ela.
O consecință a relatării la persona I este faptul că, pe parcursul intregului roman, Ela rămâne un mister
pentru cititor, fiind prezentată numai prin intermediul impresiilor lui Stefan. De aceea, cititorul nu se
poate pronunța asupra fidelității ei și nici nu poate opina dacă e mai degeabă superficială decât
spirituală.
IV.llustrarea trăsăturilor prin două episoade/ citate/ secvențe comentate
Relația dintre cei doi soți se bazează pe orgoliu. Gheorghidiu se căsătorește din dragoste cu
Ela,studentă la Litere, orfană crescută de o mătușă. lubirea bărbatului se naște din duiosie, dar mai
ales din orgoliu, după propria mărturisire, iar gelozia apare din acelasi motiv. Ela il iubește atâta timp
cât e mândră de valoarea lui intelectuală in luma lor de studenți săraci si se îndepărtează de el când,
in noul ei cerc monden, soțul nu-i mai trezește admiratia.
Până la primirea moștenirii de la unchiul Tache, Stefan Gheorghidiu trăiește oarecum izolat de
realitatea înconjurătoare. Cuplul pe care tânărul filosof il formează cu Ela constituie pentru cei din
jur un model de iubire si fidelitate conjugal. Echilibrul familiei este tulburat de primirea mostenirii
de la unchiul Tache. Ela se implică in discutiile despre bani si este atrasă de viața mondenă, aspecte
care lui Gheorghidiu ii displac.
Cuplul evoluează spre o inevitabilă criză al cărui moment culminant are loc cu ocazia unei excursii
la Odobesti. Gelozia pune stâpânire pe sufletul eroului, care observă apropierile dintre soția sa si un
anume domn G., care, in opinia sa, ii va deveni mai târziu amant. Stefan observă mimica si gesturile
femeii care gustă cu familiaritate din farfuria lui G. si care are o expresie deznădăjduită atunci când
acesta stă de vorbă cu altă femei.
Rememorând relatia cu Ela, Stefan isi analizează reacțiile sufletești până in cele mai mici nuanțe, isi
interpretează orice gest, orice gând: „.Si totuși imi trece prin minte, ca un nour de întrebare.…Dar
dacă nu e adevarat că mă înșală?”
Peste drama sentimentală se grefează drama intelectuală a lucidității,a nevoii de verificare interioară.
Mai gravă decât neincrederea sotiei,este de a se fi înșelat de convingerile si năzuințele sale.
Ela apare ca o femeie infidelă, dar trădarea ei nu este evidentă, ci se constituie din împrejurări pe care
Stefan le interpretează in manieră proprie. Ea consideră că nu s-a comportat altfel decât celelalte
femei:,,toate femeile fac la fe!", este răspunsul pe care i-I dă soțului când acesta o acuză ca i-a acordat
prea multă atenție domnului G., reprosându-i că este ,, de o sensibilitate imposibilă". După acest
eveniment, relația lor devine o succesiune de separări si impăcări.
Concentrat pe valea Prahovei, unde așteptă intrarea României in război, Gheorghidiu primește o
scrisoare de la Ela prin care aceasta il chemă urgent la Câmpulung, unde se mutase pentru a fi mai
aproape de el. Femeia vrea să-l convingă să treacă o sumă de bani pe numele ei pentru a fi asigurată
financiar in cazul mortii lui pe front. Aflând ce-și dorește, Gheorghidiu e convins că ea plănuiește
divorțul pentru a rămâne cu domnul G.., pe care in intâlnește in oraș. Protagonistul crede că domnul
G. nu se află întâmplator la Câmpulung.
Din cauza izbucnirii războiului, Gheorghidiu nu mai are ocazia să verifice dacă soția il instală sau
nu. Rănit si spitalizat se simte detașat de tot ce-I legase de Ela. Bărbatul care odinioară se credea
capabil de crimă din gelozie devine indiferent si detașat de iubirea din trecut, hotărând să se despartă.
 Povestea lui Harap-Alb
-tema si viziunea despre lume-

de Ion Creanga

l.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului in specia literară
Ion Creangă apartine perioadei marilor clasici,alături de Eminescu, Caragiale si Slavici, fiind
considerat unul dintre cei mai valoroși povestitori români. Basmul cult românesc capătă strălucire in
opera lui Creanga. Acesta este o specie a genului epic in proză cu personaje ridicate la rang de simbol,
in care se prezintă confruntarea dintre bine si rău, soluționată, de regulă, printr-un final fericit.
,,Povestea lui Harap-Alb” de I.Creangă este un basm cult, publicat in revista „Convorbiri literare"
(1877). Originalitatea lui se imprimă asupra stilului, asupra narațiunii, construcției personajului si
prin viziunea care umanizează fantasticul.
ll. llustrarea temei prin două episoade/citate/secvențe comentate
Tema triumfului binelui asupra răului, prezentă in epica populară, este dublată de tema inițierii si
maturizării treptate a eroului, fapt care determină interpretarea acestei creații ca un Bildungsroman.
Tema basmului este susținută de titlu care enunța atât specia literară, cât si numele eroului, devenind
personaj eponim. Numele său conține un oximoron, Harap-Alb, desemnând un rob de origine nobilă,
dar si condiția de învățăcel supus transformării. Cele trei nume ale sale corespund in plan
compozițional, celor trei etape ale drumului initiatic: la inceput, fiul craiului, mezinul, naivul, pe
parcursul drumului, Harap-Alb,invățăcelul, neinitiatul, iar la sfârșit, Împăratul, inițiatul.
Două episoade care înfățișează tema sunt supunerea prin viclesug si demascarea răufăcătorului,
motive care evidențiază începutul si sfârșitul inițierii feciorului de crai.
In episodul coborârii in fântâna,naivitatea tanarului face posibilă supunerea prim viclesug.
Antagonistul il închide pe tânăr intr-o fântâna si ii cere, pentru a-l lasa in viața, să facă schimb de
identitate, să devină robul său si să jure „pe ascuțitul paloșului" să-i dea ascultare până când va muri
si iar va învia, condiționare care arată si modul de eliberare. Spânul ii da fiului de crai numele de
Harap-Alb.
La întoarcerea la curtea lui Verde-împărat, fata lui Ros-împărat il demască pe Spân, care crede că
Harp-Alb a divulgat secretul si ii taie capul. De fapt, răutatea Spânului il dezleagă pe erou de jurământ,
semn ca inițierea a luat sfârșit. Eroul este înviat cu ajutorul obiectelor magice si devine împărat.
lll.Prezentarea a patru elemente de structură si compoziție
1.Perspectiva narativa
Intamplarile sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient, dar nu si obiectiv, deoarece
intervine prin comentarii subiective si reflecții : „Ce-mi pasa mie?"
2.Incipitul si finalul
Incipitul „Amu, cică era -odată" apelează la formula consacrată,dar o personalizează prin
regionalismul fonetic („amu ") si prin suprimarea clișeului „ca niciodată, pe cand..." Incipitul se face
ex abrupto,printr-o frază care conține succint si intriga:craiul este rugat de fratele sau mai mare să-i
trimită pe unul dintre feciorii săi pentru a-i urma la tron. Ca in orice basm, si acesta are un final inchis.
Formula de incheiere este particularizată prin coborârea in real, conținând puternice accente sociale:
„Iar pe la noi, cine are bani mănâncă si bea, iar cine nu, se uită si răbda”.
3. Timpul si spațiul
Precizate in incipit, reperele temporale si spatiale sunt vagi, nedeterminate: „era odată". Acțiunea
incepe la „o margine a pamantului" si continuă la cealaltă margine.
Acțiunea basmului se desfășoară linear, cronologic, prin înlănțuirea secvențelor narative si respectă
modelul structural al basmului.
Situația inițială (expozitiunea) prezintă o stare de echilibru: un crai avea trei feciori, iar in alt capăt
de lume, fratele sau mai mare, Verde-Împărat, avea doar fete.
Tulburarea echilibrului (intriga) are dept cauză o lipsă relevată de scrisoarea lui Verde-împărat:
absenta mostenitorului,Craiul este rugat să-i trimită „pe cel mai vrednic dintre nepoți", ca să-i urmeze
la tron. Vrednicia trebuie dovedită prin trecerea mai multor probe.
Acțiunea de recuperare a echilibrului (desfășurarea acțiunii) cuprinde mai mute episoade.
Conform structurii basmului, fiul ce mic reușește să treacă proba de curaj la care ii supune Împăratul-
tată(motivul superiorității mezinului), după o etapă pregătitoare, in care este ajutat de Sfânta
Duminică, drept rasplata pentru că ,, a miluit-o" cu un ban. Depășind proba de la pod, simbol al
trecerii spre o altă etapă,tatăl il sfătuiește ca in drumul sau sa se ferească ,de omul spân.
Pe drum pentru ca se rataceste in pădurea-labirint,fiul de crai isi ia drept sluga un spân.Coborârea in
fântână echivalează cu o nouă naștere a eroului, sub un alt nume, Harap-Alb, si cu o altă misiune,
sluga răufăcatorului.
Ajunși la curtea împăratului Verde , Spânul il supune la trei probe: aducerea,,salăților" din Gradina
Ursului, aducerea nestematelor, care decorau pielea unui cerb fermecat si a fetei lui Roș împărat.
Ajutat de Sf.Duminică si învățat ce sa facă, el este doar un executant pasiv.
A treia probă cuprinde mai multe serii de probe.Este o altă etapă a inițierii, mai complicată si necesită
mai multe ajutoare. Drumul spre împărat începe tot cu trecerea podului, adică cu trecerea intr-o altă
etapă a maturizării. H-A are acum inițiativa faptelor sale: salvează furnicile, face adăpost albinelor,iar
mila devine prima calitate dobândită. Devine conștient de propria inferioritate fizică si fără a mai fi
sfătuit de cineva, isi ia tovarăși in ajutor, chiar dacă acestia sunt caraghioși si par nepricepuți.
Lichidarea inselatoriei si acțiunea reparatorie, corespunde punctului culminant si se petrece la curtea
lui Verde-împărat, iar fata dezvăluie adevarata identitate a Spânului.Încercarea raufacatorului de a-l
ucide pe Harap-Alb este ratată.
Deznodământul constă in refacerea echilibrului si rasplata eroului: reintră in posesia paloșului,
primește pe fata lui Ros-Împart si împărăția, ceea ce confirmă maturizarea.
Astfel, conflictul, lupta dintre bine si rău, se încheie cu victoria forțelor binelui.
 Caracterizarea lui Harap-Alb

I.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului in specia literară
(Vezi-tema și viziunea)
ll.lustrarea a patru elemente de structură și compoziție
1.Tema; 2.Perspectiva narativă; 3.Incipit si final; 4. Timp si spațiu;
5.Acțiunea basmului se desfășoară linear, cronologic, prin înlănțuirea secvențelor narative si respectă
modelul structural al basmului.
Conflictul dintre bine si rau se încheie prin victoria forțelor binelui ca in orice basm popular.
Ill.Precizarea statutului social, psihologic, moral al personajului
Protagonistul basmului, fiul de crai, devenit Harap-Alb,se remarcă prin calitățile sale, pe care are
ocazia de a le proba de-a lungul întregii scrieri. În jurul personalități sale in formare se încheagă
tesatura epică a basmului cult.Numele personajului conține un oximoron, Harap-Alb, desemnând un
rob de origine nobilă, dar si conditia de învățăcel supus transformării. Cele trei nume ale sale
corespund in plan compozițional, celor trei etape ale drumului inițiatic: la inceput, fiul craiului,
mezinul, naivul, pe parcursul drumului, Harap-Alb,învățăcelul, neinitiatul, iar la sfârșit, Împăratul,
inițiatul.
Harap-Alb evoluează de la boboc in felul sau, deci naiv, la împăratul iubit de toti. Făt-Frumos,
personajul principal al basmului popular, este static, trăsăturile sale de caracter rămânând
neschimbate pe tot parcursul desfășurării acțiunii.
În comparație cu eroul din basmul popular,personajul creat de Creangă este construit in mod realist,
ca o ființa complexă, care învață din greșeli. De accea acest personaj este unul „rotund" (Forster).
IV.Ilustrarea trăsăturilor prim două episoade/ citate/ secvențe comentate
Protagonistul este construit prin procedee de caracterizare directă (de câtre narator de alte personaje
si prin autocaracterizare) si de caracterizare indirectă, prin fapte, limbaj, gânduri, relații cu alte
personaje.
El apare la inceput ca un tânăr fără ambiții. Se hotărăște să-si incerce norocul,nu pentru ca vrea sã
devina împărat,ci pentru ca frății mai mari l-au dezamăgit pe tatăl lor ,deci din dorința de a spăla
rușinea acestora. Depășind proba de la pod, simbol al trecerii spre o altă etapă a vieții, tatal il sfătuiește
ca in drumul sau sa se ferească ,de omul span.
Pe drum pentru ca se rataceste in pădurea-labirint si crede ca se află ,,in para spânilor". Fiul de crai
isi ia drept slugă un spân.
În episodul coborârii in fântâna,naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin vicleșug.
Antagonistul il închide pe tânăr intr-o fântâna si ii cere, pentru a-I lăsa in viața, sa facă schimb de
identitate, sa devină robul sau si sa jure ,pe asculiul paloșului" să-i dea ascultare „pană cand va muri
si va invia", condiționare care arată si modul de eliberare. Acesta ii da fiului de crai numele de Harap-
Alb. Spânul ii cere sa aducă ,salățiile din Grădina Ursului, pielea cu pietre prețioase din Padurea
Cerbului si pe fata lui Ros-împărat. Harap-Alb își demonstrează curajul si destoinica in trecerea
primelor două probe cu ajutorul obiectelor magice de la Sfânta Duminica.
Drumul spre Ros-Împărat începe tot cu trecerea podului, adică cu trecerea intr-o alta, etapa a
maturizari. H-A are acum inițiativa etapelor sale: salveaza furnicile, face adăpost albinelor, lar mila
devine prima calitate dobândită. Personajul are vocația prieteniei: isi ia tovarăși in ajutor pe cei cinci
năzdrăvani, chiar dacă acestia sunt caraghioși si ii par nepricepuți.
O altă trăsătură a lui Harap-Alb este onoarea. După ce Spânul ii fură identitatea si il transforma in
sluga sa , eroul îndură umilințele la care este supus, dar isi respectă cuvântul dat fără sa-si divulge
identitatea.
Un alt episod semnificativ este ajungerea la Curtea lui Verde-Împărat când fata dezvaluie adevarata
identitate a Spânului. Acesta ii tai capul lui Harap-Alb si il dezleagă astfel pe erou de jurământul
supunerii,semn ca initierea s-a încheiat, iar calul il ucide pe răufăcator. Eroul este înviat de fată cu
ajutorul obiectelor magice.
Învierea este o trecere la o altă identitate.Pentru faptele sale, primește rasplata cuvenită: nunta si
împăratia.
 Relatia dintre personaje
Harap-Alb&Span

l.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului în specia literară
(Vezi-tema și viziunea)
Il.Ilustrarea a patru elemente de structură si compoziție
1.Tema; 2.Perspectiva narativă; 3.Incipit si final; 4. Timp si spațiu;
5.Acțiunea basmului se desfășoară linear, cronologic, prin inlăntuirea secvențelor narative si respectă
modelul structural al basmului.Conflictul dintre bine si rău se încheie prin victoria forțelor binelui ca
in orice basm popular.
Cea mai pregnantă relație dintre personaje din basm este aceea dintre eroul central,protagonistul,
Harap-Alb si Spân, antagonistul. Acesta din urmă are rolul de formator pentru tânărul neinițiat.
Harap-Alb este protagonistul basmului, întruchipare a binelui, dar este un erou ativic de
basm,deoarece este lipsit de însușiri supranaturale, fiind construit realist, ca
ființă care învață din greșeli si progresează.
Nici antagonistul, Spânul nu este unul tipic, întrucât nici el nu are atribute miraculoase, nefiind un
zmeu sau un animal fabulos. Dimpotrivă, construcția realista a personajului reflectă concepția
populară despre omul rău care este ,,insemnat", ceea ce poate motiva supunerea prin viclesug a eroului
imatur.
Spânul are un rol decisiv in realizarea spirituală a protagonistului, alături de el parcurge o adevărată
ucenicie. Penrtu ca Harap-Alb sa devină om, Spânul trebuie sa fie ,,rău".
Numele personajului conține un oximoron, Harap-Alb, desemnand un rob de origine nobilă, dar si
condiția de învățăcel supus transformării. Cele trei nume ale sale corespund in plan compozițional,
celor trei etape ale drumului inițiatic: la inceput, fiul craiului, mezinul, naivul, pe parcursul drumului,
Harap-Alb,învățăcelul, neinițiatul, iar la sfârșit, Împăratul, inițiatul.Harap-Alb evoluează de la boboc
in felul sau, deci naiv, la împăratul iubit de toți.
IV.Evidențierea, prim două episoade/secvențe/ citate comentate, a evoluției relației dintre
personaje
El apare la inceput ca un tânăr fără ambiții. Se hotăräste să-si incerce norocul,nu pentru a devenii
împărat,ci pentru că frății mai mari l-au dezamăgit pe tatăl lor ,deci din dorința de a spăla rușinea
acestora. Depășind proba de la pod, simbol al trecerii spre o altă etapă a vieții, tatal il sfătuiește ca in
drumul sau sa se ferească ,de omul spân.
Pe drum pentru ca se rătăcește in pădurea-labirint si crede ca se află ,,in para spânilor", fiul de crai își
a drept slugă un spân.
În episodul coborârii in fântâna, naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin viclesug.
Antagonistul il închide pe tânăr intr-o fântâna si ii cere, pentru a-l lasă in viața, sa facă schimb de
identitate, sa devină robul sau si sa jure „pe ascuțitul paloșului" sa-i dea ascultare „pâna cand va muri
si iar va invia", condiționare care arata si modul de eliberare. Acesta ii dă fiului de crai numele de
Harap-Alb.
Prin urmare, protagonistul si antagonistul se construiesc pe baza unei serii de opoziții intre bine si
rău:om de onoare-ticalos, om de origine nobilă- slugă, cinstit-necinstit.
Spânul îi cere sa aducă , ,,salatile" din Grădina Ursului, pielea cu pietre prețioase din Padurea Cerbului
si pe fata lui Ros-împărat. Harap-Alb iși demonstrează curajul si destoinica in trecerea primelor două
probe cu ajutorul obiectelor magice de la Sfânta Duminică.
Pentru erou, aducerea fetei împăratului Ros la Spân este ca mai dificila incercare, pentru că pe drum
se îndrăgostește de ea, dar onest isi respectă jurământul facut si nu-i mărturisește adevarata identitate.
Un alt episod semificativ este ajungerea la curtea lui Verde-Împărat când fata dezvaluie adevarata
identitate a Spânului. Acesta ii taie capul lui Harap-Alb si il dezleagă astfel pe erou de jurământul
supunerii.
Robul este inviat de fată cu ajutorul obiectelor magice. Alianța dintre cei doi i-a sfârșit odată cu
moartea Spânului, semn ca inițierea s-a incheiat, iar binele triumfă, conform schemei epice a
basmului.
 Moara cu noroc
-tema si viziunea despre lume-

de Ioan Slavici

l.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea in specia literară

loan Slavici aparține Perioadei Marilor Clasici, alături de I. Creangă,Eminescu, Caragiale fiind
adeptul realismului clasic. Nuvela „Moara cu moroc" este publicată in 1881 in volumul de
detut,,Nouvele din popor” si devine una din scrierile reprezentative pentru viziunea lui I.Slavici
asupra lumii si a vieții satului transilvănean.
„Moara cu noroc" este o nuvelă realistă de factură psihoiogică,specie a genului epic in proza,cu un
singur fir narativ, care are un conflict puternic, redat in manieră obiectivă, intre personaje bine
individualizate. Fiind o nuvelă psihologică conflictul interior este mai puternic decât cel exterior.
Modalitățile de investigate sunt specifice prozei psihologice: monolagul interior și introspecția. Este
o nuvelă realistă prin: tema familiei și a dorinței de înavuțire, prin obiectivitatea perspectivei narative,
prin personaje tipice pentru o categorie socială.
ll. Ilustrarea temei prin două episoade/citate/secvențe comentate
Tema nuvelei o constituie consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței, de înavuțire, de unde
caracterul moralizator al nuvelei.
Din perspectiva socială, nuvela prezintă incercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social. Cizmarul
Ghiță arendează hanul , ,,Moara cu noroc", pentru ca strângând bani, să-și poată deschide la oraș un
atelier, cu speranța că va asigura un trai mai bun familiei sale.La inceput se dovedește un om cu
inițiativa,harnic si priceput. Curajul ii vine din cultul pentru familie, din iubirea pentru ai lui, iar
primele semne ale bunăstării și ale armoniei nu întârzie să apară.
Din perspectivă moralizatoare, nuvela prezintă consecințele nefaste ale dorinței de înavuțire pe căi
necinstite. Un episod de mare tensiune este cel in care Ghiță depune mărturie falsă la procesul in care
Lică și tovarășii săi sunt bănuiți că au tâlhărit un arendaș si au participat la uciderea unei femei, și a
copilului ei.Din acel moment, el devine complice la crimă și un irecuperabil in plan moral.
lll.Prezentarea a patru elemente de structură și compoziție
1. Titlul
Titlul nuvelei este mai degeabă ironic. Toposui ales,cârciuma numită „Mora cu noroc"se dovedește a
fi fără noroc.
2. Perspectiva narativă
Perspectiva narativă este cea a naratorului obiectiv,omniscient și omniprezent care prezintă faptele la
persona a Ill-a, vizibil detașat de personaje și acțiunile lor.
3.Incipitul și finalul
Raportul de simetrie dintre incipit și final se construiește pe replicile bătrânei, soacra lui Ghiță:,,Omul
trebuie să se bucure de ceea ce are și să prețuiască liniștea colibei". Ghiță nesocotind acest sfat,
destinul se răzbuna.
4.Relațiile temporale si spațiile
Relatiile temporale și spațiale sporesc veridicitatea subiectului.Acțiunea este plasată in Ardeal, in sec.
al XIX-lea. Ea se desfășoară pe parcorsui unui an, fiind simbolic plasată între două repere creștine:
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe si Paștele.
5. Compoziția si subiectul
Compozitia nuvelei este clasică, cele 17 capitole (fără titlu) urmând șirul întâmplărilor in succesiune
cronologică.
Expozițiunea este o descriere detaliată a drumului către han. Ghiță arendează hanul de la Moara cu
noroc, iar câștigul noului cârciumar este mulțumitor.
Intriga nuvelei este momentul in care la han iși face apariția Lică Sămadăul, șeful porcarilor din
împrejurimi, un personaj straniu, care exercită o influență negativă asupra celor din jur. Destul de
repede cârciumarul înțelege că șederea lui la han depinde de Lică.
Desfășurarea acțiunii surprinde atitudinea dominatoare a Sămădăului. Deși Ghiță iși dă seama că
acesta reprezintă o amenințare pentru el si familia sa, se hotăräste să rămână la han. Pe fondul
profundei îngrijorări care ii macină cugetul, manifestările exterioare incep să se schimbe: dintr-un om
deschis,vesel,optimist,devine irascibil, trecând repede de la o stare la alta. În scurt timp iși dă seama
că Lică este stăpânul absolut al locurilor in fața căruia el este lipsit de apărare. Stăpânit de setea de
bani,Ghiță se va înstrăina de familie si va deveni complicele lui Lică. Procesul la care Ghiță depune
mărturie falsă, marchează definitiva ruptură in conștiința eroului. De acum, prăbușirea este
inevitabilă.
Punctul culminant il constituie momentul in care Ghità o aruncă pe Ana in brațele lui Lică, in timp
ce ei pleacă să-I denunțe lui Pintea. In culmea deznădejdii, Ghiță iși ucide soția, din dorința de a o
elibera de păcat și este, la rândul său,ucis din ordinul lui Lică.Sămădăul alege sinuciderea, izbindu-
se cu capul de un stejar.
Deznodământul nuvelei prezintă mistuirea hanului de un foc purificator, iar singurele personae care
supraviețuiesc sunt cele inocente, bătrâna și cei doi copii.
6.Conflictele
Conflictele sunt puternice ceea ce conferă un caracter psihologic acestei opere.
Unul dintre conflictele operei are la bază diferența de valori dintre cele două generați si este surprins
încă din incipit: opoziția dintre mentalitatea conservatoare a bătrânei și nevoia de schimbare a
tinerilor, gata să se aventureze pe țărâmuri necunoscute.
Acest conflict declanșează conflictul exterior, dintre Ghiță, omul moral, de la inceput si Lică,
reprezentantul unei lumi care ignoră legea.
Conflictul exterior va fi sursa conflictului interior declanșat in sufletul personjului,intre a fi moral
si a-și proteja familia si dorința de îmbogățire. Ghiță oscilează, precum personajul unei tragedii antice,
intre pasiune și datorie.
Treptat se naște un nou conflict de interese in conștiința lui Ghiță,dorinta de a părea un om cinstit,
respectabil si impulsul de a profita de colaborarea cu Lică.
7.Arta narativă
Stilul este sobru, concis, fără podoabe.
 Caracterizarea lui Ghita

l.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea in specia literară

(Vezi-tema si viziunea despre lume)
ll.lustrarea a patru elemente de structură și compoziție
1.Tema; 2.Perspectiva narativă;3.Incipit si final;4.Relațiile temporale si spațiale;
5.Compoziția: Compoziția nuvelei este clasică, cele 17 capitole (fără titlu) urmând sirul întâmplărilor
in succesiune cronologica.
lll.Precizarea statutului social, psihologic, moral al personajului
Ghiță este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, un personaj „rotund" și dinamic
evoluând pe parcursul operei si al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de
înavuțire.El poartă numele desacralizat al Sf.Gheorghe, fiind astfel, un antierou, cu o dinamică psihică
descenmdantă,generată de criza morală pe care o trăiește.
Statutul initial al personajului este reliefat in dialogul din incipitul nuvelei, dintre soacră și Ghiță, in
care se confruntă două concepții despre viață: bătrâna este adepta valorilor tradiționale, in timp ce
Ghiță,capul familiei, dorește bunăstarea materială.De-a lungul firului epic, personalitatea sa cunoaște
schimbări profunde, transformându-se treptat dintr-un cizmar cinstit,intr-un cârciumar obsedat de
înavuțire.
IV.Ilustrarea trăsăturilor prin două episoade/ citate/ secvențe comentate
În ceea ce privesc modalitățile de caracterizare, predomină caracterizarea indirectă, bazată pe trăsături
ce reies din faptele, vorbele,și atitudinea personajului, cum ar fi teama, suspiciunea, nelinistea
permanentă. Naratorul omniscient il caracterizează in mod direct, la inceputul nuvelei, ca fiind „om
harnic si sârguitor”,pentru ca pe parcurs să devină,,ursuz”.
Procesul devenirii lui Ghiță este surprins prin mijloacele moderne ale analizei psihologice, prin
monologul interior, dialogul polemic, prin faptele și gândurile protagonistului, prin însumarea
opiniilor celorlalte personaje. Devenirea sa tragică se adâncește prin evoluția de la omul moral spre
cel imoral.
Ghiță este un personaj rotund, pentru că isi schimbă pe parcursul narațiunii insușirile.
Prima ipostază este cea de om moral care respectă codul etic al comunitații si ține la respectul
oamenilor. Hărnicia, priceperea, spiritul lui practic, transformă hanul din ruina intr-un loc căutat de
drumeții. Primele semne ale bunăstării ru întârzie să apară. Dar fericirea este de scurtă durată,pentru
ca la han iși face apariția Lică Samadaul. Ghiță încearcă să i se împotrivească ferm si demn, dar
înțelege că șederea lui la Moara cu noroc este condiționată de Lică.
Cea de-a doua ipostază aduce in prim-plan omul dilematic, care pendulează intre dorința de a rămâne
om cinstit si ispita câștigului necinstit. Tentativa eșuată de a se impotrivi lui Lică e urmată de
alunecarea treptată sub influența sămădăului, de acceptarea compromisului moral.Abil, Lică înțelege
că Ghiță simte o atracție deosebită pentru bani si, uzând de slăbiciunea hangiului,il transforma intr-o
unealtă a sa.Ingrozit, Ghiță vede in Lică forța interioară, o intrupare a voinței care lui in lipsește. Ghiță
isi va recunoaște si va accepta conviețuirea cu păcatul, mărturisire pe care o simte ca o usurare.
Pe fondul profundei îngrijorări care ii macină cugetul, manifestările exterioare încep sa se schimbe:
dintr-un om deschis, vesel, optimist, devine irascibil, trecând repede de la o stare la alta.În scurt timp
isi da seama ca Lică este stăpânul absolut al locurilor in fata căruia el este lipsit de apărare.
Sămădăul distruge imaginea celorlalți despre Ghiță, când pune la cale inscenarea prin care
cârciumarul urma sà apară drept vinovat pentru jefuirea arendașului si uciderea femeii in apropierea
morii.
Desi nu săvârșise încă niciun rau,Ghiță este acuzat si eliberat pe cautiune. Ca urmare, individualitatea
acestuia se pradusește,iar personajul se dedubleaza, se ìnstrainează de sine.
O altă scenă de mare tensiune este cea in care Ghiță depune mărturie falsă la procesul in care Lică si
tovarașii săi sunt acuzați de tâlhărie si crimă. Din acel moment, el devine complice la crimă si un
irecuperabil in plan moral.
In raport cu familia, înțelegerea este înlocuită de certuri, de reproșuri amare, el ajungând să-si
dorească ,,sa n-aibă nevastă si copii". In raport cu lumea, Ghiță alege duplicitatea, ,,sa pară un om
cinstit,dar sa fie prieten cu Lică".
 Relatia dintre personaje
Ghita&Lica

I.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea în specia literară

(Vezi-tema si viziunea despre lume)
Il.Ilustrarea a patru elemente de structură și compoziție
1.Tema;Perspectiva narativă; 3.Incipit și final;4. Relații temporale si spațiale;5.
Compoziția;Conflictele.
Ill.Precizarea statutului social, psihologic, moral al personajelor
Ghiță este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici,un personaj „rotund" și dinamic
evoluând pe parcursul operei si al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de înavuțire.
Statutul inițial al personajului este reliefat in dialogul din incipitul nuvelei, dintre soacră și Ghiță, in
care se confruntă două concepții despre viață: batrâna este adepta valorilor tradiționale, in timp ce
Ghiță,capul familiei, dorește bunăstarea materială.Apariția lui Lică Sămădăul ,,un om rău și
primejdios", tulbură liniștea familiei și echilibrul interior al lui Ghiță.Sosirea lui la han devine
începutul sfârșitului pentru Ghiță. Lică, personaj tipic, este la fel de complex ca și Ghiță. El este
,,samădăul", adică „porcar si el, dar om cu stare, aspru și neîndurător".
Detaliile fizice au rol semnificativ:inalt, uscativ, supt la față cu ochi mici si verzi, sugerează voința,
vicienia, răutatea, temperamentul energic al acestuia.
IV.Ilustrarea trăsăturilor prin două episode/ citate/ secvențe comentate
De mare forță sugestivă sunt scenele din capitolele V si XII in care raportul de forțe e echilibrat in
confruntarea directă dintre cei doi. Lică își vede complicele ca pe un simplu instrument de a cărui
constiință nu ține cont. Atitudinea este de autoritate: „ori imi vei face pe plac, ori imi fac rand de alt
om la Moara cu noroc". Ghiță nu se vrea sluga, ci prieten: „Îți sunt tovarăs grăi Ghiță hotarat si rece”
- ,,Nu te primesc!” Răspunde Lică tot atât de hotărât și rece.
Toate încercările hangiului de a-l ține pe acesta departe se dovedesc ineficiente. Diabolicul Lică știe
să se impună și o face magistral de la prima apariție. De sus de pe cal, el își dictează, fără drept de
replică,deciziile și cere tuturor respectarea lor strictă. Abil, înțelege că Ghiță simte o atracție deosebită
pentru bani si, uzând de slăbiciunea hangiului, il transformă intr-o unealtă a sa.
Îngrozit, uimit, Ghiță vede in Lică forța interioară, o întrupare a voinței care lui ii lipsește.Ghiță își
va recunoaște și va accepta conviețuirea cu păcatul, mărturisire pe care o simte ca o ușurare: „ Ei! ce
să-mi fac!? Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e in mine ceva mai tare decât voința mea!?"
Pe fondul profundei îngrijorări care-i macină cugetul, manifestările exterioare încep să se schimbe:
dintr-un om deschis, vesel, optimist, devine irascibil, trecând repede de la o stare la alta.În scurt timp
își dă seama că Lică este stăpânul absolut al locurilor in fața căruia el este lipsit de apărare. Momente
de mare tensiune sunt cele in care este jefuit arendașul si este ucisă femeia și copilul ei.
Procesul la care Ghiță depune mărturie falsă, marchează definitiva ruptură in conștiința eroului. De
acum, prăbușirea este inevitabilă. Tensiunea dramatică se amplifică permanent.
În ceea ce-l privește pe Lică, acesta marchează nefast destinul tuturor celor din preajma lui. Astfel
Lica îl aduce pe Ghiță in situația de a-și ucide soția. Din ordinul lui Lică, Ghiță este împușcat, iar
cârciuma incendiată. Pentru a nu cădea viu in mâinile lui Pintea, Lică îsi zdrobește capul intr-un
copac. Trufaș nu accepta eșecul, preferând să-și ia viața. Gestul său de sinucidere nu este unul al
renunțării,ci al victoriei.
 Baltagul
-tema si viziunea despre lume-

de Mihail Sadoveanu

I.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea in specia literară

În perioada interbelică, romanul românesc s-a sincronizat spectaculos cu proza modern europeană.
Alături de romanul modern, romanul tradițional atinge apogeul cu „Baltagul" de M.Sadoneanu, apărut
in 1930. Acesta este un roman,deoarece are o acțiune amplă, desfășurată pe mai multe planuri, cu un
conflict complex, la care participă numeroase personje.
„Baltagul" prezintă trăsăturile unei opere tradiționale având un discurs epic linear,perspectivă
narativă omniscienta, relatarea evenimentelor in mod verosimil.
Aspectele sale mitice concentrează pe similitudinile cu balada populară „Miorița", fapt sugerat de
scriitor prin mottoul ,,Stăpâne,stăpâne,/ Mai cheamă ;ș-un câne...”
lI.Ilustrarea temei prin două episoade/citate/secvențe comentate
Tema romanului o constituie călătoria pentru descoperirea adevărului, ce se constituie intr-un
veritabil drum inițiatic. Aceasta se completează cu alte teme specifice lumii sadoveniene: viata
pastorală,natura, miturile, iubirea, înțelepciunea.
Orice proces initiatic presupune o moarte simbolică, adică o coborâre in întuneric, acolo unde neofitul
va fi supus unor încercări limită.
O scena semnificativă este cea a coborârii in râpă unde se confruntă cu priveliștea ingrozitoare a
rămășițelor părintelui său, plânge, iar noaptea, singur, nu are curajul să le vegheze. Este proba clasică
a coborârii in infern pe care încă nu o poate depăși. Vitoria il mustra „Vai, băiete, cum nu intelegi tu
o datorie ca asta" Baiatul își învinge frica, si, dintr-o dată, se simte cu adevărat bărbat. Este momentul
cel mai semnificativ al maturizării sale.
Scena coborârii lui Gheorghiță in prăpastie validează faptul că ,,Baltagul" este un bildungsroman.
Confruntarea dintre Vitoria si Calistrat Bogza demonstrează inteligența si energia protagonistei, dar
si încheierea procesului de maturizare a lui Gheorhgită. Scena este dramatică. La parastas, Vitoria il
încolțește treptat pe ucigași, care reacționează violent, repezindu-se la Gheorghiță să-i ia baltagul si
să se apere de câine. Baiatul însă:,,il lovi scurt cu muchea baltagului in frunte" Calistrat Bogza simțind
că se stinge iși mărturisește fapta.
Ill.Prezentarca a patru elemente de structură și compoziție
1. Titlul
Titlul este simbolic, pentru că baltagul are o dublă semnificație: este atât unealta cu care Nechifor
Lipan este omorât, cât si instrumentul cu care se înfăptuiește actul justițiar.
2.Perspectiva narativă
Narațiunea se face la persona a IlI-a, iar naratorul omniprezent si omniscient reconstituie in mod
obiectiv, prin tehnica detaliului si a observației, luma satului de munteni si acțiunile Vitoriei.
3.Incipitul si finalul
Incipitul romanului cuprinde o legendă despre ocupațiile si modul de viața al păstorilor si al altor
neamuri, pe care o spunea Nechifor la „cumetrii si la nunți".Legenda este rememorată de Vitoria in
absența soțului ei si anticipează destinul acestuia, având rol de prolog. Finalul (epilogul) cuprinde
planurile de viitor ale Vitoriei in legătura cu familia ei, rostite după încheierea deznodământului.
4.Spațiul si timpul
Acțiunea se desfășoară in spații reale, obiective, de la Măgura Tarcăului, până in tinutul Dornelor.
5.Compoziția si subiectul
Romanul este structurat in șaisprezece capitole cu acțiune desfășurată cronologic, urmărind
momentele subiectului, dar nu si linear,Vitoria evocând, pe parcurs, anumite momente trăite alături
de soțul ei.
Expozitiunea fixează locul in care incepe să se desfășoare acțiunea, satul Măgura Tarcăului. Vitoria
îngrijorată de absența soțului ei, care nu dăduse niciun semn de viață de două luni, rememorează
momente din viața lor, prilej cu care sunt introduse si alte personaje: Gheorghiță, Minodora, Nechifor.
Sunt prezentate aspecte ale vieții muntenilor: acestia sunt fie tăietori de lemne, fie oieri.
Hotărârea Vitoriei de a pleca,însoțită de fiul ei, in căutarea lui Nechifor, constituie intriga.
Desfășurarea acțiunii cuprinde reconstituirea traseului parcurs de Nechifor, un adevărat labirint al
căutării. Vitoria si Gheorghiță află că ultima localitate in care cei trei au fost văzuți împreună a fost
Sabasa, iar in Suha n-au ajuns decât doi.Femeia isi dă seama că Nechifor a fost ucis intre aceste
localități.
Cu ajutorul câinelui, Lupu, ce l-a slujit cu credință pe Nechifor, Vitoria descoperă intr-o prăpastie
rămășițele soțului. Momentul constituie punctul culminant al acțiunii.
Deznodământul prezintă demascarea si pedepsirea ucigașilor. Vitoria reconstituie crima in cele mai
mici amănunte, uimindu-i atât de tare pe cei implicați, încât ii face să cedeze: Ilie Cutui este arestat,
iar Calistrat Bogza recunoaște adevarul înainte de a muri. După ce împlinește datinele creștinești in
memoria soțului, ea se reîntoarce acasă pentru a vedea de mersul lucrurilor. Personajele acestui roman
tradițional sunt construite pe o trăsătura dominantă de caracter.
Evoluția lor epică este previzibilă, bine motivată prin logica interioară a romanului.
Stilul este elaborat, calofil, specific prozei traditionale.
 Caracterizarea Vitoriei

I.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea in specia literară

(Vezi-tema și viziune)
Il.Ilustrarea a patru elemente de structură si compozitie
1.Titlul; 2.Perspectiva narativă; 3.Incipitul si finalul; 4.Spatiul si timpul; 5.Compozitia.
(vezi-tema și viziunea)
Ill.Prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajulur
Personajul principal este Vitoria Lipan, femeia voluntara, munteancă, soție de oier si mama autoritară.
Vitoria este o femeie puternică, hotărâtă să-si găsească soțul: „,N-am să am odihnă până ce l-oi găsi
pe Nechifor Lipan". Deși neștiutoare de carte, e inzestrată cu o inteligentă nativă deosebită.Pricepută
si harnică, conduce gospodăria ,mai ales că Nechifor era adesea plecat.
IV.Ilustrarea trăsăturilor prin două episoade/ citate/ secvențe comentate
De remarcat este diversitatea procedeelor de caracterizare: direct, prin descriere, prin părerea
celorlalte personaje sau indirect, prin fapte, prin atitudine, prin relația cu celelalte personaje sau prin
felul de a vorbi.
La inceputul romanului, in manieră tipic realistă, Vitoriei i se realizează o schiță de portret fizic
,,femeia nu mai era tânără, dar avea o frumusețe neobișnuita in privire". Dinspre elementele de portret
fizic se dezvoltă caracterizarea comportamentistă: „in singurătatea ei, femeia încerca să pătrundă până
la el".În complexitatea sa, personajul este privit din numeroase unghiuri, care oferă tot atâtea
perspective,eroina dobândind profunzime.
Ca soție, Vitoria este un model de iubire si devotament, de statornicie si sensibilitate. Nechifor Lipan
este centrul universului ei: „, Asa-i fusese drag in tinerețe Lipan, așa i era drag si acum, cand aveau
copii mari, cat dânșii". Absența prelungită a bărbatului este cauza interiorizării eroinei. Rostul vieții
ei devine găsirea bărbatului.
Ca mamă,veghează cu grija si dragoste asupra celor doi copii, Minodora si Gheorghiță. Pe Minodora
o creste in spiritul respectului față de datinile străbune.Cu Gheorghiță se arată mai tolerantă,pentru că
il vede sfios si nesigur. De accea se hotărăște să meargă împreună cu el la drum, pentru a-l deprinde
să se descurce in situații inedite, in locuri străine, in împrejurări chiar periculoase, maturizându-l.
O neclintită voința a ordinii si o liniste deplină conduc toate actiunile Vitoriei. Când porneste la
drum,orice slăbiciune umană dispare. Este aprigă, voluntară,descifrând psihologia oamenilor. Cu
inteligentă,dârzenie reface drumul lui Lipan, făcând popasuri, cerând informații, interpretând
răspunsurile primite.
Descoperind cadavrul, este copleșită de imaginea cutremurătoare, dar ușurată sufletește:,,era mort dar
nu infidel si nici un om mediocru”.
O secvență narativă relevantă este cea in care Vitoria apelează la autoritățile de la Piatra pentru a-si
găsi soțul dispărut. Convinsă de faptul că soțului i s-a intâmplat ceva rău, nu mai așteaptă răspunsul
si decide să afle singură adevărul, plecând in căutarea lui Nechifor.
O altă scena semnificativă este cea parastasului, in care Vitoria ii determină pe asasini să-și
recunoască vina, dezvăluind personajul in toată măreția sa. Pretextând că mortul i-a comunicat totul,
ea povesteste cu lux de amănunte întâmplările, ca si când ar fi fost de față. Pe ucigaș, Calistrat Bogza,
il încolțește punându-i întrebări, care-l fac să izbucnească,reacționând violent. Femeia este pe rând,
martor, judecător, acuzator si tot ea rostește sentinta:,,Gheorghiță, mi se pare că pe baltag scrie sânge
si că acesta-i omul care l-a lovit pe tatăl tău”.
 Relatia dintre personaje
Vitoria si Gheorghita

I.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea in specia literară

Il.llustrarea a patru elemente de structură și compoziție
1.Titlul; 2.Perspectiva narativa; 3.Incipitul si finalul; 4.Spațiul si timpul; 5.Compoziția.
lll. Prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajelor
Personajul principal este Vitoria Lipan, femeia voluntară, munteancă,soție de oier și mamă autoritară.
Vitoria este o femeie puternică, hotărâtă să-si găsească soțul: „N-am să am odihnă până-ce l-oi găsi
pe Nechifor Lipan". Deși neștiutoare de carte, e înzestrată cu o inteligență nativă deosebită.Pricepută
și harnică, conduce gospodăria, mai ales că Nechifor era adesea plecat.Gheorghiță, fiul Vitoriei și al
lui Nechifor Lipan, personaj secundar, reprezintă generația tânără.
Băiatul de optsprezece ani pornește pentru prima dată intr-o călătorie mai lungă și decisivă pentru
viața lui.La sfârșitul cărții el intră intr-un alt fel de existență, cu alte responsabilități.
IV.Ilustrarea trăsăturilor prin două episoade/ citate/ secvențe comentate
Cea mai pregnantă relație intre personajele, din text, este cea dintre Vitoria și fiul ei, Gheorghiță.
Această relație se cimentează pe parcursul călătoriei, Vitoria fiind un mentor și un model în inițierea
fiului. În complexitatea sa, eroina este privită din numeroase unghiuri, care oferă tot atâtea
perspective,(eroina dobândind profunzime).Ca soție, Vitoria este un model de iubire și devotament,
de statornicie și sensibilitate. Nechifor Lipan este centrul universului ei. Absența prelungită a
bărbatului este cauza interiorizării eroinei. Rostul vieții ei devine găsirea bărbatului.Ca mamă,
veghează cu grija și dragoste asupra celor doi copii, Minodora și Gheorghiță. Pe Minodora o crește
în spiritul respectului față de datinile străbune.Cu Gheorghiță se arată mai tolerantă, pentru că îl vede
sfios și nesigur.O neclintită voința a ordinii și o liniște deplină conduc toate acțiunile Vitoriei.
Apropiindu-se sărbătorile de iarnă, femeia este tot mai convinsă că doar moartea l-ar fi putut opri pe
Nechifor Lipan să ajungă acasă.
O scenă semnificativa este cea a pregătirii pentru un drum lung, ca să-și găsească bărbatul și să-l
înmormânteze, să-i demaște pe ucigași și să-l călăuzească pe Gheorghiță pe drumul spre maturizare.
Când pornește la drum orice slăbiciune umană dispare. Este aprigă, voluntară,descifrând psihologia
oamenilor. Cu inteligență, dârzenie și tact reface drumul lui Lipan, făcând popasuri, cerând informații,
interpretând răspunsurile primite.Descoperind cadavrul, este copleșită de imaginea cutremurătoare,
dar ușurată sufletește: era mort , dar nu infidel și nici un om mediocru. La început, Vitoria a crezut că
îl poate trimite singur pe flăcău în căutarea tatălui său. Din întrebările lui nedumerite iși dă seama că
n-ar fi știut cum să procedeze și ar fi suferit un esec. Va găsi mijloacele necesare „ca mintea ei să
ajute si brațul lui să lucreze". Gheorghiță este intrigat, inițial, de hotărârea mamei de a face anchetă
pe cont propriu, neintelegând decât mai târziu aluziile din replicile mamei: „Nu le uita urat,
Gheorghiță, că pentru tine de-acu inainte începe a răsări soarele". Treptele inițierii se aseamănă cu
cele din basm. Eroul are aceeași vârstă și este supus unor probe pe care le trece cu succes. Orice
proces inițiatic presupune o moarte simbolică, adică o coborâre în întuneric, acolo unde neofitul va fi
supus unor încercări limită.
O scenă semnificativă este cea a coborârii in râpă unde se confruntă cu priveliștea îngrozitoare a
rămășițelor părintelui său, plânge, iar noaptea, singur, nu are curajul să le vegheze. Este proba clasică
a coborârii în infern pe care încă nu o poate depăși. Vitoria il mustră:,,Vai, băiete, cum nu întelegi tu
o datorie ca asta!" Băiatul iși învinge frica, și dintr-o dată, se simte cu adevărat bărbat. Este momentul
cel mai semnificativ al maturizării sale. Cum, Gheorghiță este pregătit să mânuiască baltagul. În scena
înfruntării directe cu ucigașii părintelui său, el va lovi fără șovâială. Ipostaza finală este cea a unui
erou justificat, plin de curaj și bărbăție. Abia acum înțelege că pentru el ,,jucăriile au stat".
Intră in aventură „flăcăiandru” și iese din labirintul inițiatic un om format, capabil să preia conducerea
familiei.
 O scrisoare pierduta
-tema si viziunea despre lume-

de Ion Luca Caragiale

l.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea piesei într-o tipologie, intr-un curent
cultural literar,intr-o orientare tematică
I.L.Caragiale aparține perioadei marilor clasici, alături de Eminescu, Creangă si Slavici,fiind
considerat cel mai mare dramaturg român. Caragiale oferă prin comediile sale o imagine de ansamblu
a societății românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Opera literară „O scrisoare pierdută” (1884) este ca specie literară o comedie de moravuri, care
provoacă râsul prin prezentarea și satirizarea unor defecte umane, având un final fericit si intenție
moralizatoare. Ea înfățișează tabloul vieții politice intr-un orășel de provincie aflat in plină campanie
electorală.
Fiind o operă dramatică, textul lui Caragiale este destinat reprezentării scenice. El este precedat de o
listă cu personajele care vor apărea si este însoțit de didascaii ( indicații scenice), singurele interventii
ale autorului. Opera este structurată in patru acte alcătuite din scene. Modul de expunere dominant
este dialogul, cu rol in evoluția acțiunii, dar si monologul.Acțiunea se dezvoltă in jurul unui conflict
dramatic , iar textul impune regula celor trei unități: de timp, de loc si de acțiune.
Comedia aparține realismului clasic. Tin de realism: satirizarea vieți sociale, spiritul acut de
observație, veridicitatea rezultată din acumularea detaliilor, individualizarea „caracterelor" prin
limbaj. De clasicism țin: echilibrul compozitional, generalizarea situațiilor si a caracterelor.
lI.llustrarea temei prin două scene/citate/secvențe comentate
Tema este reprezentată de satirizarea moravurilor sociale, manifestate pe fondul luptei politice,
vederea desemnării unui candidat si este reliefată si prin scenele finale din actul al Ill-lea si al IV-
lea,construite prin simetrie inversă„in oglindă". Astfel, întrunirea politică pentru desemnarea oficială
a candidatului sfârșește cu o încăierare generală, metaforă scenică a unei lumi haotice si absurde,
incapabilă de a deosebi adevărul de fals, esența de aparență. Ultimul act se inchcie si el cu o scenă
„de masă", scena reconcilierii, opus in aparentă, celei a incaierării de la primărie.În realitate, însă,
este doar cealaltă mască, in care este sărbătorită alegerea „in unanimitate" a celui „mai prost decât
Farfuridi si mai canalie decat Catavencu", Agamiță Dandanache.
Ill.Prezentarea a patru elemente de structură si de compoziție
1.Titlul
Titlul piesei este un element anticipator, care desemnează instrumentul șantajului politic, ,,scrisoarea
pierdută”, aparent neînsemnată, dar care ajunge să producă mari răsturnări de situație.
2. Relații temporale si spațiile
Acțiunea comediei este plasată „,in capitala unui județ de munte, in zilele noastre". Reperul spatial
vag are efect de generalizare, adică evenimentele se pot petrece oriunde in țară; timpul precizat este
sfârșitul secolului al XIX -lea, in perioada campaniei electorale, in intervalul de trei zile, ca in teatrul
clasic.
3.Conflictul
Conflictul dramatic principal il constitue lupta pentru putere dintre cele două grupări politice:
reprezentanții partidului aflat la putere:prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache,presedintele
grupării locale a partidului si Zoe, Sofia acestuia si gruparea independentă construită in jurul lui Nae
Catavencu, avocat si proprietar al ziarului ,,Răcnetul Carpatilor", Conflictul secundar este reprezentat
de grupul Farfuridi - Brânzovenescu, care se teme de tradarea prefectului.
4.Acțiunea
Expozitiunea constă in schimbul de replici dintre Stefan Tipătescu, prefectul judetului, si Ghiță
Pristanda, polițaiul orașului. Tipătescu se arată revoltat de știrile citite in ziarul local „,Răcnetul
Carpatilor",al cărui proprietar este rivalul său politic, Nae Cațavencu. Respectivul articol acuză
guvernul de faptul că lasă conducerea judetului ,,in ghearele unui vampir".
Intriga este introdusă sub forma unei relatări de către Pristanda, care il informează pe prefect in
legătura cu un document despre care adversarul lor politic, Nae Catavencu,afirmase că ii va asigura
postul de deputat. Aflăm că este vorba despre o scrisoare de amor trimisă de Tipătescu Zoei, soția lui
Trahanache, pe care aceasta o pierde.
În desfasurarea acțiunii, scrisoarea este găsită de Cetățeanul Turmentat si subtilizată de la acesta de
către Catavencu, care speră sã fie ales deputat, amenințându-I pe Tipătescu cu publicarea scrisorii in
ziarul său. După ce încearcă zadarnic, prin amenințări si promisiuni, să recapete documentul
compromițător, Tipătescu se lasă convins de Zoe să propună candidatura lui Nae Catavencu.
La adunarea electorală care are loc in actul al lll-lea, este propus însă Agamemnon Dandanache
(punctul culminant), candidat trimis de la centru. În încăierarea care se produce intre reprezentații
celor două grupări politice in urma acestei știri, Cațavencu isi pierde pălăria in căptușeala căreia se
găsea scrisoarea. Găsită de Cetățeanul Turmentat, aceasta este restituită Zoei. Pe de alta
parte.Trahanache descoperă o polița falsificată de Cațavencu.
În deznodământ, Cațavencu acceptă situația umilitoare de a conduce manifestația organizată in
cinstea alesului opozitiei, Agamemnon Dandanache.
Astfel, personajele, aflate inițial in conflict, se împacă in final.
5.Personajele
Personajele in comedie sunt exponente tipice ale unei anumite categorii sociale reduse la câteva
trăsături îngroșate până la caricatura. Ele acționează stereotip, simplist ca niște marionete, fără a
evolua pe parcursul acțiunii, fără a suferi transformări psihologice. Sunt deci personaje ,,plate" si ca
in orice comedie ele se încadrează in diferite tipuri.
 Caracterizarea lui Nae Catavencu

I.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea piesei intr-o tipologie, intr-un curent
cultural /literar, intr-o orientare tematică.
(Vezi-tema și viziunea despre lume)
lI.Prezentarea a patru elemente de structură si de compoziție
1.Tema;2. Titlul; 3.Relații temporale si spațiale;4.Conflictul dramatic; 5.Personajele.
(Vezi-tema și viziunea despre lume)
IlI.Precizarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului
Nae Catavencu este tipul demagogului ambițios. Autorul il prezintă ca avocat, dornic de putere,care
tulbura prin ambiția sa linistea orașului de provincie.Director-proprietar al ziarului „Răcnetul
Carpaților", prezident fondator al Societății Enciclopedice Cooperative „Aurora Economică
Romană".Această prezentare fastuoasă dezvăluie pe demagogul, pe ambițiosul dornic de parvenire.
Cațavencu este liderul opozitiei locale, aspirând la titlul de deputat, fiind in stare de orice pentru a-și
atinge scopul.
IV.Ilustrarea unei trăsături a personajului ales, prin două scene/ citate/ secvențe
Modalitățile de caracterizare sunt specifice genului dramatic: mijloace directe, de câtre autor,
cuprinse in didascalii, de către celelalte personaje, autocaracterizare, dar mai ales mijloace indirecte,
adică prin acțiuni, fapte, prin limbaj si nume.
Chiar dacă nu este prezent pe scenă in primul act, despre el se vorbeste încă de la inceputul piesei.
Personajul este perceput diferit de celelalte personaje, fiind caracterizat direct de acestea: pentru Zoe
e „un mișel", apoi ,,om cuminte", „om practic", pentru Trahanache ,,un mizerzbil”, pentru Farfuridi
un ,,nifilist", iar Pristanda gândeste despre el ușor admirativ: „Mare pisicher, strasnic prefect ar fi și
ăsta!”.
Trăsăturile personajului sunt reliefate si prin mijloace indirecte.
Acțiunile sale evidențiază scopul unic al lui Catavencu de a ajunge deputat si pentru accasta apelează
la un intreg arsenal de mijloace si nu se da in laturi de la santaj. Perfid, acest tel il justifică prin
principiul: „Scopul scuză mijloacele". Lipsit de orice notiune de morală „interceptează o scrisoare de
amor" adresată de Tipătescu Zoei, pe care aceasta o pierduse și amenință cu publicarea ei in ziarul
„Răcnetul Carpaților", dacă nu va fi ales deputat.
O secvența semnificativă este negocierea scrisorii , in care prefectul ii propune lui Catavencu, schimb,
diverse posturi importante, precum si mosia Zăvoiu.Convins că e superior celorlalți, refuză tote
propunerile pentru stingerea conflictului, declarând: „... vreau ceea ce merit in orașul acesta de
gogomani unde sunt cel dintail.… intre fruntașii politici. Vreau mandatul de deputat". Esecul
negocierii evidențiază ipocrizia celor doi, rivalitatea, dorinta de putere. Cât timp posedă scrisoarea
este plin de sine, agresiv, inflexibil.În urma încăierării de la întrunirea electorală, isi pierde pălăria in
căptuseala căreia avea scrisoarea.Rămas fără obiectul de santaj devine umil, neputincios, retras, isi
pierde demnitatea.
Astfel este semnificativă scena in care cere îndurare Zoei: e aplecat de spate, ingenuncheat si
plângăreț, acceptând să conducă manifestația in cinstea alesului de la centru (a lui Dandanache).
Cațavencu este pus intr-una din cele mai comice ipostaze, si anume, păcălitorul păcălit.Disperat,
umilit, constrâns de situatie, repetă mecanic cuvintele : „O conduc... Prezidez.…. Chefuiesc". Esecul
nu-l afectează in mod deosebit, căci pentru un om cu vocația lui Catavencu, faptul nu înseamnă o
capitulare definitivă, ci doar o amânare.
Ca și politician demagog, Catavencu se caracterizează mai ales prim limbaj. Prețios in aparență,
limbajul său este in realitate hilar.
În acest sens este semnificativă scena in care vrând să facă impresia unui patriot inflăcărat, reușește
chiar să plângă in momentul in care vorbește de tara: ,,...mă gândesc...la țărișoara mea,la Romania,la
fericirea ei”.Gândirea lui Cațavencu este lipsită de logica: „Industria romană este admirabilă, e
sublimă,putem zice, dar lipseste cu desăvârșire”, „capitalist", locuitor al capitalei, conturând profilul
ridicol al personajului.
Demagogia personajului este sugerată si de nume. Numele personajului vine de la „cață", adical
persoană care tot timpul are ceva de spus, dar totul este lipsit de continut, de idei. Dacă asociem
numele personajului cu derivatul substantival „cataveică", haină cu două fete, numele ne sugerează
ipocrizia.
 Relatia dintre personaje
Catavencu&Tipatescu

l.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea piesei intr-o tipologie, intr-un curent
cultural /literar, intr-o orientare tematică (Vezi-tema si viziunea despre lume)
Il.Prezentarea a patru elemente de structură si de compoziție
1.Tema; 2.Titlul; 3.Relații temporale si spațiale; 4.Conflictul dramatic; 5. Personajele.
Ill. Precizarea statutului social, psihologic, moral al personajelor
Stefan Tipătescu este prefectul județului, încadrându-se in tipul donjuanului / al primului amorez. El
deține astfel un rol esențial in exercitarea puterii, fiind un tip inteligent si abil om politic, cu o
slăbiciune sentimentală pentru Zoe. Nae Cațavencu este tipul demagogului ambițios. Autorul il
prezintă ca avocat, dornic de putere, care tulbură prin ambiția sa liniștea orașului de provincie,
director-proprietar al ziarului ,,Răcnetul Carpaților", prezident fondator al Societății Enciclopedice
Cooperative „Aurora Economică Română". Această prezentare fastuoasă dezvăluie pe demagogul,
pe ambițiosul dornic de parvenire. Cațavencu este liderul opoziției locale, aspirând la titlul de deputat,
fiind in stare de orice pentru a-și atinge scopul.
IV.Evidențierea, prin două episoade/ citate/ secvențe comentate, a evoluției relației dintre
personaje.
Chiar dacă nu este prezent pe scena in primul act, despre el se vorbește încă de la începutul piesei.
Personajul este perceput diferit de celelalte personaje, fiind caracterizat direct de acestea: pentru Zoe
e „un mișel, apoi „om cuminte", „om practic", pentru Trahanache „un mizerabil", pentru Farfuridi
„nifilist". Trăsăturile personajului sunt reliefate si prin mijloace indirecte. Acțiunile sale evidențiază
scopul unic al lui Cațavencu de a ajunge deputat si pentru aceasta apelează la un intreg arsenal de
mijloace si nu se dă in lături de la șantaj. Perfid, acest țel il justifică prin principiul: „Scopul scuză
mijloacele". Lipsit de orice noțiune de morală, ,interceptează o scrisoare de adresată de Tipătescu
Zoei, pe care aceasta o pierduse si amenință cu publicarea ei in ziarul „Răcnetul Carpaților", dacă nu
va fi ales deputat. Ștefan Tipătescu administrează județul ca pe propria lui mosie.Tipâtescu este
impulsiv, nestăpânit, cum il caracterizează direct Trahanache: „E iute!...Amintiri bun băiat, destept,
cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect". Panica si alerta personajului, unul dintre cele mai agitate
din piesă, vin din teama de a-și compromite, prin scandal, o situație politicà, accea de prefect si una
afectivă, slăbiciunea pentru Zoe. Pentru a se salva face uz de puterea sa.
O secvența semnificativă pentru relația dintre cei doi este negocierea scrisorii , in care prefectul ii
propune lui Catavencu, in schimb, diverse posturi importante, precum si mosia Zăvoiu. Convins că
este superior celorlalți, refuză tote propunerile pentru stingerea conflictului, declarând: ,,.. vreau ceea
ce merit in orașul acesta de gogomani unde sunt cel dintâi…intre fruntașii politici. Vreau mandatul
de deputat".Eșecul negocierii evidențiază ipocrizia celor doi, rivalitatea, dorinta de putere. Ca rice
politician demagog, Tipătescu și Cațavencu se caracterizează mai ales prin limbaj. Dacă primul scapă
de caricatura prostiei, cel de al doilea folosește un limbaj hilar.
În acest sens este semnificativă scena in care vrând să facă impresia unui patriot înflăcărat,reușește
chiar să plângă in momentul in care vorbește de țară: „...mă gândesc... la țărișoara mea...la
România.…. la fericirea ei!.." Gândirea lui Cațavencu este lipsită de logică: „Industria romană este
admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseste cu desăvarșire"„După lupte seculare care au durat 30
de ani" false etimologii „capitalist",locuitor al capitalei, conturând profilul ridicol al personajului.
 Morometii
-tema si viziunea despre lume-

de Marin Preda

I.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea in specia literară

Romanul„Moromeții" de Marin Preda, structurat in două volume, primul apare in 1955, iar al Il-lea
in 1967, reprezintă o carte fundamentală, de referință.M. Preda continuă tradiția romanului românesc
de inspirație rurală, dar se distanțează de acestia, descoperind complicațiile necunoscute ale sufletului
țărănesc,firea contemplativă, bucuriile si libertatea spiritului rural.
Ca formulă estetica, proza lui M.Preda se încadrează in realismul postbelic (neorealism) si marchează
sfârșitul romanului tradițional. „Moromeții" este un roman realist, întrucât, prezintă viața in toată
complexitatea ei, personajele sunt reprezentative pentru o clasă socială -țărănimea, autorul folosește
tehnica detaliului semnificativ pentru a crea impresia de verosimilitate.
ll. Ilustrarea temei prin două episoade/citate/secvențe comentate
Romanul abordează o temă fundamentală a scriiturii lui M. Preda: destrămarea civilizației tradiționale
țărănești. Alte teme secundare sunt: tema familiei si ca a paternității, tema timpului si cea a
confruntării individului cu istoria, tema vieții, a iubirii, a mortii, tema cunoașterii, libertatea și
constrângerea.
Există in primul volum câteva secvențe narative simbolice pentru tema destrămării familiei.
Scena cinei pare a surprinde un moment din existența familiei tradiționale, condusă de un tată
autoritar, dar„semnele" din text dezvăluie conflictele mocnite. Moromete domină o familie
numeroasă,formată din copii proveniți din două căsătorii,învrăjbiți din cauza averii.
În funcție de felul in care se așează in jurul mesei, se pot stabili relațiile dintre membrii familiei.Asezat
pe pragul cel mai inalt al odăii, tatăl domină cu privirea familia reunită in jurul unei măsuțe joase din
lemn. Băieții din prima căsătorie: Achim, Nilă si Paraschiv, instrăinați de noua familie și revoltați
impotriva autorității paterne, stau către poartă, gata oricând să plece. De cealaltă parte a mesei, lângă
vatră, stă Catrina,iar pe lângă ea, Niculae, Ilinca si Tita, copii făcuți cu Moromete, de ura cărora caută
parcă sa-i protejeze.
O altă secvența epică având valoare simbolică este ca a tăierii salcâmului. Moromete este nevoit să
taie salcâmul pentru a achita o parte din datorii, fără a vinde pământ sau oi. Tăierea salcâmului,
duminică in zori, in sunet de clopot, când femeile isi plâng morții in cimitir, prefigurează destrămarea
familiei si a satului tradițional.
Aceste scene la care se adaugă altele, scena secerisului, convorbirea sătenilor din poiana fierăriei lui
locan, impun o viziune realistă despre existență.
Ill.Prezentarea a patru elemente de structură si de compoziție
1.Perspectiva narativă
Perspectiva narativă este obiectivă, care relatează întâmplările la persoana a Ill-a, dar se completează
cu aceea a reflectorilor: Ilie Moromete, in primul volum si Niculae, in volumul al Il-lea, ca și cu accea
a informatorilor, personaje - martor la evenimente, de exemplu, al lui Parizianu care vorbește despre
vizita lui Moromete la băieți, la Bucuresti. Efectul este limitarea omniscientei.
2. Titlul
Titlul este o constructie nominală si subliniază intenția autorului de a urmări destinul unei familii.
3.Relații temporale si spațiale
Acțiunea primului volum se petrece in vara anului 1937, in preajma celui de al Doilea Război
Mondial, iar al Il-lea volum prezintă două evenimente devastatoare pentru viața satului: Reforma
Agrară din 1945 si transformarea , socialistă a agriculturii, după 1949, până la finalul anilor cincizeci.
Astfel, M. Preda inaugurează seria romanelor care dezbat problematica ,,obsedantului deceniu".
Acțiunea se desfășoară intr-un sat din Câmpia Dunării, Silistea-Gumesti.
4.Incipitul si finalul
Simetria compoziționala este dată de cele două referiri la tema timpului, din incipitul si finalul
primului volum. La inceput, pare îngăduitor, „Se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită
răbdare;viața se scurgea aici fără conflicte mari", pentru ca enunțul din fiinal,„timpul nu mai avea
răbdare", sã modifice această perspectivă, timpul devenind necruțător. Imaginea timpului răbdător
reprezintă doar o iluzie a lui Moromete, contrazisă de evenimentele petrecute pe parcursul romanului.
5.Conflictele
Familia Moromete este sfârșită de trei conflicte: mai întâi dezacordul dintre tată si fii din prima
căsătorie, izvorât din modul diferit de trăi.Al Il-lea conflict izbucnește intre llie si Catrina./legat de
vinderea unei părți din pământul acesteia si al Ill-lea,mai surd, intre Moromete si sora sa,Maria, care
ii incită pe fi împotriva familiei.
Un conflict secundar este acela intre Ilie Moromete si Niculae, deoarece copilul vrea să meargă la
școală, iar tatăl il ironizează, considerând că ,,invațătura nu-i aduce niciun beneficiu".
În al Il-lea volum, planul devenirii interioare e focalizat asupra lui Niculae, care traversează o criza
de identitate si de valori, fiind prezent un conflict interior, moral, psihologic si un conflict de idei.
6.Desfășurarea epică
Compoziția primului volum utilizează tehnica decupajului. Volumul este structurat in trei părți. Prima
parte, prezintă întâmplări petrecute de sâmbătă seara până duminică noaptea.
Partea a Il-a se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile la
Bucuresti.
Partea a Ill-a, de la seceriș până la sfârșitul verii, se încheie cu fuga celor doi fii ai lui Moromete la
Bucuresti.
 Caracterizarea lui Ilie Moromete

I. Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea in specia literară

(Vezi-tema si viziunea despre lume)
Il. Ilustrarea a patru elemente de structură și compoziție
1.Tema; 2.Relații temporale si spațiale; 3.Incipitul si finalul; 4.Conflictele.
llI.Precizarea statutului social, psihologic, moral,al personajului
Ilie Moromete este personajul total, nepereche in proza de inspirație rurală, avându-l drept model
chiar pe tatăl scriitorului ,,Ilie Moromete a existat in realitate, a fost tatal meu".
Personaj realist, el este tipul țăranului filosof cu o inteligentă ascuțită, cu o plăcere imensă de a
contempla și înțelege lumea in care trăiește. Țăran de mijloc, Moromete încearcă să păstreze intreg,
cu prețul unui trai modest, pământul familiei sale, pentru a-l lăsa apoi băieților.
Criza satului arhaic se reflectă in conștiința acestui personaj confruntat tragic, cu legile implacabile
ale istoriei, cu timpul nerăbdător.
IV.Ilustrarea unor trăsături ale personajului ales, prin două episoade/ citate/ secvențe comentate
Complexitatea personajului este revelată prin metoda comportamentistă.Procedeele de caracterizare
sunt directe de către narator, de celelalte personaje, autocaracterizare și indirecte prin gesturi, fapte,
felul de a vorbi, gânduri, relații cu alte personaje. Naratorul il caracterizează in inceputul capitolului
al X-lea: „Era cu 10 ani mai mare decat Catrina și acum avea acea vârsta intre tinerețe si bătrânețe(e
când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva". Niculae il definește intr-o
reflecție sintetica: „credea că el e centrul universului si cum le aranjează el așa e bine".
Autocaracterizarea din finalul volumului al Il-lea scoate in evidență libertatea individului, in ciuda
constrângerilor istoriei:,,-Domnule(...)eu totdeauna am dus o viață independentă"
Eroul e portretizat in mișcare și se conturează prin detaliile acumulate pe parcurs. Obiectele și oamenii
nu-l lasă indiferent. Pentru protagonist bucuriile vieții nu sunt de ordin material, ci spiritual.
Este un personaj dialogic aflat mereu in dialog fertil cu sine si cu lumea.
Scena care-l definește profund se petrece in poiana fierăriei lui locan, unde țăranii, gătiți ca de
sărbătoare, se adună să discute, cu un interminabil umor, politică. Simpatia spontană cu care e
întâmpinat Moromete, faptul că discuțiile nu incep fără el, greutatea cuvântului său dovedesc că
personajul are un prestigiu real și recunoscut.
Disimularea este trăsătura lui esențială. Semnificativă este comedia pe care o joacă in fața agenților
fiscali, care-i stricaseră plăcuta discuție de duminică. Intrând in curte, trece pe lângă cei doi agenti
fiscali,ca si cum acestia ar fi invizibili, strigă la Catrina, despre care știe că e la biserică și la un
Paraschiv inexistent.Le spune că nu are bani, le cere o țigară și numai după ce agenții sunt gata să-i
ridice lucrurile din casă,Moromete se hotăräste să plătească o parte din bani.
Pentru lie Moromete., pământul înseamnă demnitate sociala si umana, bucuria de a fi independent.
Eroul lui M. Preda este un contemplativ si drama lui este drama contemplativității. Deși este o natură
lucidă, cu un acut simt al realității și un spirit de observație remarcabil, eroul se autoiluzionează
crezând că familia, cel puțin, il intelege și că iși va ține fii si fiicele alături dacă luptă din răsputeri să-
și păstreze pâmântul primit la împroprietărire. Băieții mai mari il judecă pentru absența simțului
pragmatic, Comparându-l cu Tudor Bălosu. Când află despre intenția lui Nilă și a lui Paraschiv de a
fugi la Bucuresti, unde Achim plecase deja cu oile, bătrânul țăran încearcă cu deznădejde să le
schimbe intențiile.Nu reușește să-și țină familia unită nici cu vorba blândă, nici cu măsura drastică a
bătăii cu parul.
Simțindu-se rănit, înșelat, trădat, Ilie iși modifică radical comportamentul. Liniștea il părăsește.
Momentul culminant al acestei crize se desfășoară la hotarul lotului de pământ. Dacă Ion al lui
Rebreanu săvârșește un gest mitic, îngenunchează și săruta pământul, Moromete simte nevoia unei
limpeziri. Stând de vorbă cu sine, înțelege că lumea pe care o crezuse plină de daruri a fost o iluzie,
o proiecție a minții sale.Privește retrospectiv, iși analizează faptele, încearcă să înțeleagă dacă a greșit.
Iși dă seama că luma nevăzută i-a sălbăticit copii și l-a silit pe el să iasă din cercul de bucurie in care
trăise.După aceste evenimente, personajul se închide in muțenie. Plăcerea vieții „ca miracol
contemplat" a fost pierdută, lupta pentru apărarea vechilor bucurii s-a sfârșit.
În volumul al Il-lea, personajul intră intr-o zonă de umbră,isi pierde prestigiul de altădată,autoritatea
lui in sat se diminuează,familla nu-l mai ascultă, vechii prieteni au murit sau l-au părăsit,iar cei noi i
se par mediocri.În ciuda transformărilor sociale la care asistă, Moromete nu acceptă ca rostul lui in
lume sa fi fost greșit si că țăranul trebuie ,,să dispară". Pe patul de moarte, Ilie Moromete, iși
concentrează întreaga filosofie de viața in cele câteva cuvinte adresate doctorului: „,Domnule (...), eu
totdeauna am dus o viața independentă".Moartea lui Ilie Moromete din finalul romanului
simbolizează stingerea unei lumi.
 Relatia dintre personaje
Moromete&Niculae

l.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea in specia literară

(Vezi-tema si viziunea despre lume)
ll.Ilustrarea a patru elemente de structură și compoziție
1.Tema; 2.Incipitul si finalul; 3.Structura; 4.Conflictele.
Ill.Precizarea statutului social, psihologic, moral al personajelor
În raport cu proza anterioară cu tematică rurală, scriitorul impune noi tipologii in romanul său
postbelic: țăranul reflexiv și intelectualul cu origine țărănească.
Ilie Moromete este personajul total, nepereche in proza de inspirație rurală, avându-I drept model
chiar pe tatăl scriitorului „llie Moromete a existat in realitate, a fost tatal meu” Personaj realist, el este
tipul țăranului filosof cu o inteligență ascuțită, cu o plăcere imensă de a contempla și înțelege lumea
in care trăiește. Țăran de mijloc, Moromete încearcă să păstreze întreg, cu prețul unui trai modest,
pământul familiei sale, pentru a-l lăsa apoi băieților. Criza satului arhaic se reflectă în conștiința
acestui personaj confruntat tragic, cu legile implacabile ale istoriei, cu timpul nerăbdător.
Niculae este fiul cel mai mic, din a doua căsătorie a lui Moromete, prezent in cele două volume la
vârste diferite: copilul și tânărul in formare. În primul volum, Niculae este un copil dornic să învețe
carte și impresionează prin fermitatea unei timpurii opțiuni: renunța la pământ in favoarea surorilor,
Tita si Ilinca,pentru carte. Dacă la sfârșitul primului volum, Moromete ii plătește taxele pentru școală,
in volumul al Il-lea, il retrage sub pretextul că invățătura nu aduce niciun „beneficiu". Niculae începe
să-și caute sensul existenței și devine „adeptul unei noi religii a binelui si a răului", cum crede că este
noua dogmă socialistă.Discuțiile dintre tată si fiu din volumul al Il-lea au semnificația unei confruntări
intre două concepții de viață, intre două civilizatii si intre generatii.
IV.Ilustrarea trăsăturilor personajelor ales prin două episoade/ citate/ secvențe comentate
Relația dintre tată si fiu ilustrează evoluția conflictului secundar,dintre dorința copilului de a merge
la școala și lipsa de înțelegere din partea tatălui, cu mentalitate de țăran.
O secvență semnificativa, din primul volum, pentru ilustrarea relațiilor dintre tată și fiu este aceea a
serbării școlare la care Niculae a luat premiul întâi. Neinteresat de preocupările și de situația fiului
mai mic, el se aștepta ca Niculae, care era trimis zilnic cu oile, să rămână repetent. Spre surprinderea
lui, copilul a luat premiul întâi. Stinghereala acestuia când primește premiul pe scenă și criza de friguri
care il cuprinde in timp ce încerca să spună o poezie,îi produc lui Moromete o emoție puternică.
Simțindu-se rănit, înșelat, trădat, după fuga celor trei fii la București,Ilie iși modifică radical
comportamentul. Liniștea il părăsește. Momentul culminant al acestei crize se desfășoară la hotarul
lotului de pământ. Stând de vorbă cu sine, înțelege că lumea pe care o crezuse plină de daruri a fost
o iluzie, o proiecție a minții sale. După aceste evenimente, personajul se inchide in muțenie. Plăcerea
vieții, ,,ca miracol de contemplat" a fost pierdută, lupta pentru apărarea vechilor bucurii s-a sfârșit.În
volumul al Il-lea, personajul intră intr-o zonă de umbră,iși pierde prestigiul de altădată, autoritatea lui
in sat se diminuează, familia se destramă.Înscrierea lui Niculae in Partidul Comunist reprezintă un
prilej de noi dispute cu tatal său.Devine activist și este trimis in satul natal să supravegheze strângerea
cotelor și predarea lor către stat.În urma unei altercații, este sancționat pe line de partid. Se retrage
din viața politică , iși continuă studiile și devine inginer horticol. Moromete conștientizează greșeala
de a-I fi retras pe Niculae de la școală, dar regretele lui sunt tardive: „Ar fi trebuit să-l fi ținut pe
Niculae mai departe la școală” Ilie Moromete se stinge încet, trăindu-și ultimii ani de viață in
singurătate și tăcere, neacceptând ideea că rostul lui in lume a fost greșit și că țăranul trebuie ,,să
dispară". Căzut la pat, el iși exprimă crezul de viață când ii spune medicului: „-Domnule,...eu
totdeauna am dus o viață independentă!”.În finalul romanului, tatăl și fiul se împacă in visul băiatului
 Iona
-tema si viziunea despre lume-

de Marin Sorescu

I.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea piesei intr-o tipologie, intr-un curent
cultural /literar, intr-o orientare tematică
Dramaturgia românească postbelică a completat fericit poezia si proza. Teatrul îsi descoperă noi
forme: anularea diferențelor dintre speciile dramatic tradițional, asocierea categoriilor estetice
(comic,tragic, ironie/absurd etc.), preferința pentru teatrul parabolă si teatrul absurdului, inserția
liricului in text,reinterpretarea unor mituri, prezenta personajului-idee, dispariția conflictului si a
intrigii, preponderenta monologului, timpul si spațiul cu valoare simbolică, aspecte prin care se
încadrează in curentul neomodernism.
În acest sens este elocvența piesa „Iona" (1968) de M. Sorescu care face parte din trilogia „ Serea
muntelui de sare", alături de „Paracliserul" si „ Matca". Titlul trilogiei este o metafora care sugerează
setea de absolut de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul si automatismul vieții.
Ca specie literară, piesa „Iona" este o parabolă dramatică, o meditatie despre condiția omului modern,
dar si un monolog, care cultivă alegoria si metafora. Sensul ei alegoric se regăsește in mărturisirea
scriitorului:,, lona sunt eu. Iona este omul in condiția lui umană, in fața vieții si a morții".
ll. Ilustrarea temei prin două scene / citate / secvențe comentate
Principala temă a piesei este singurătatea ființei umane, potrivit mărturisirilor scriitorului: ,,... am vrut
să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur".Problematica se diversifică prin revolta
omului in fața destinului, raportul dintre libertate si necesitate si lipsa comunicării.
Secvențele ilustrative pentru tema solitudinii sunt, pe de o parte, aceea in care Iona isi pierde ecoul,
la inceputul tabloului I, fapt care pare a-i anula existența: „Gata si cu ecoul meu... Nu mai e, s-a
isprăvit”,iar pe de altă parte, scena din tabloul III, in care protagonistul încearcă să comunice cu lumea
pentru a se salva si scrie un bilet cu propriul sânge, punându-l intr-o bășică de pește.Faptul că tot el
găsește biletul si nu-și recunoaste propriul mesaj accentuează sentimentul acut al singurătății.
lll.Prezentarea a patru elemente de structura si de compoziție
1.Titlul
Primește pentru ignorarea poruncii divine. Iertat, după trei zile si trei nopți este eliberat din pântecul
monstrului marin. Însă teatrul modern reinterpretează miturile. Spre deosebire de prorocul al cărui
nume il poartă, pescarul Iona se află de la inceput prizonier in gura unui peste, fără a fi săvârșit vreun
păcat si fără șansa de a fi salvat de divinitate. Dacă credinciosul Iona comunică cu divinitatea,
monologul lui Iona pescarul reflectă mentalitatea modernă, o lume demitizată, din care Dumnezeu s-
a retras.
2. Structura
Asemenea majorității dramaturgilor moderni, M. Sorescu modifică regulile de compoziție ale
teatrului clasic. Scriitorul renunța la dialog si construiește piesa sub forma unui monolog dialogat.
Există un singur personaj activ si alți doi pescari „figuranți" tăcuți. Dispare conflictul si intriga, iar
acțiunea este plasată in planul parabolei.
Piesa este alcătuită din patru tablouri, care se grupează I cu IV,când Iona este afară si II cu III,când
Iona este in interiorul chitului.
3. Timpul si spațiul
Timpul si spațiul au valoare simbolică in teatrul modern. Spațiul cu valoare metaforică aparține
aproape exclusiv imaginarului: avariul, plaja, burpile pestilor, moara de vânt. Timpul istoric dispare,
acțiunea fiind situată in atemporal. Timpul psihologic potențează stările interioare ale personajului.
4. Conflictul si subiectul
Conflictul specific teatrului clasic, confruntarea dintre personaje lipsește. Iona, imagine a omului
modern, trăiește plenar un conflict interior de esența tragică cu propriul sine.
Subiectul nu trebuie interpretat in plan real, piesa fiind o parabolă a căutării spiritual individului.
Gesturile eroului, indicațiile de regie, decorul au valoare simbolică. In tabloul I, in expozitiune, Iona,
un pescar ghinionist, aflat in așteptarea pestelui visat, încarcă prin joc să păcălească soarta potrivnică
cu ajutorul unui acvariu adus de acasă, din care prinde peștișorii deja captivi. Iona sta,,nepăsător",
,,intors cu spatele" în gura deschisă a unui monstru marin. Acesta il înghite la sfârșitul tabloului I,
fapt ce constituie intriga.
Des figurarea acțiunii, tablourile Il si III relevă încercările de salvare ale personajului, captiv in burțile
unor pești care se înghit unul pe altul, simbolizând constrângerile existentei.
Astfel, cadrul tabloului II este interiorul Peștelui I, un spațiu-capcană, in care eroul meditează asupra
morții si a timpului.Încearcă sa se adapteze la noua situație, sa arunce năvodul,dar găsește cuțitul si,
dupà o reflectie la sinucidere, descoperă calea de salvare: sa taie o ,,fereastră" in burta chitului.
In tabloul lll, Iona este in burta celui de al doilea peste, care il înghițise pe cel dintâi. Întalnirea cu doi
pescari ce poartă câte o bârnă in spate, care rămân muți la întrebările lui Iona simbolizând absenta
comunicării. Ei isi poartă crucea, isi duc povara existentei resemnati. Iona taie, cu ajutorul unghiilor,
o fereastră prin care evadează din burta pestelui, dar constată ca e înghițit de alt peste si mai mare,
Pestele IlI.
Se gândește sa-i scrie mamei sale un bilet prin care sa o rage sa-l mai nască o dată. În actul IV, Iona
este afară având o barba „lunga si ascuțită".
Imaginea este un indice de timp, semn ca omul a petrecut o viața de când încearcă zadarnic, asemenea
lui Sisif, sa găsească soluția salvatoare. Descoperă însă orizontul ca pe ,,un sir nesfârșit de burți?",
care constiuie punctul culminant.
Deznodământul gestul sinuciderii, ca modalitate de a evada din limitele existentei, trebuie interpretat
in manieră simbolică: personajul găsește calea mântuirii, a iluminării.
5.Personajul
Iona este un personaj-idee, care întruchipează, in mod alegoric, singurătatea si căutările omului
modern. Statutul social de pescar are in piesă un rol simbolic: el reprezintă figura speranței eterne.
Actul de a pescui semnifică nevoia de cunoaștere si autocunoaștere.