PLUMB

-eseu-

de George Bacovia

Simbolismul este un curent literar apărut în Franța, teoretizat în 1886 de Jean Moreas, în
articolul-manifest “Le symbolisme”. Curentul literar a fost promovat la noi de Alexandru
Macedonski, prin cenaclul simbolist “Literatorul”.
Bacovia rămâne cel mai important poet român simbolist. Emblema creației bacoviene este
“Plumb”, prima poezie din întâiul volum publicat în 1916.
Textul se înscrie în lirica simbolistă prin temă și motive, decor, cromatică, tehnica repetițiilor,
ce conferă poeziei muzicalitate. Dramatismul este sugerat prin corespondență. Textul nu cuprinde
niciun termen explicit al angoasei iar starea poetică este transmisă pe calea sugestiei, prin decor și
simboluri.
1. În primul rând, motivele lirice aparțin câmpului semantic al morții: plumbul, cimitirul,
sicriele, cavoul, frigul, și configurează decorul funerar. Ele se asociază cu stări sufletești
confuze, care constituie poezia simbolista: singurătatea, izolarea, angoasa, spleenul,
disperarea. Laitmotivul “stam singur” subliniază senzația de pustiire sufletească.

În al doilea rând, semnificațiile cuvântului “plumb” se construiesc prin corespondențele

dintre planul subiectiv și planul obiectiv. Simbolul se asociază cu diferite stări tactile (răceală,
greutate), cromatice (galben: “Plumbul ars este galben. Sufletul ars este galben. Galbenul este
culoarea sufletului meu”) și auditive. Poezia este o elegie, deoarece exprimă sentimentul de
tristețe și spaimă de moarte, sub forma monologului liric al unui eu “fantomatic”.

2. Poezia bacoviană este a unui solitar și a unui prizonier in lumea în care trăiește. Imaginarul
poetic înfățișează lumea ca pe un imens cimitir. Lirismul subiectiv este redat prin mărcile
eului liric: persoana I singular (verbele “stam”, “am început”, “să strig”)

În prima strofă, eul apare în ipostaza însinguratului: ”Stam singur în cavou…și era vânt”.
În strofa a II-a, moartea iubirii pune accent pe angoasa. Dacă la romantici iubirea e o cale de
împlinire, la Bacovia sugerează pierderea ultimei speranțe.

3. In titlu, denotativ substantivul comun “plumb” denumeste un metal greu de culoare gri.
Conotativ sugerează angoasa si universul monoton. Prin repetare, cuvântul cheie “plumb”
devine simbol, el sugerează trăirile eului liric. Textul este structurat în două catrene în care
cuvântul “plumb” asigură o legătura fiind repetat de șase ori. Alte surse ale simetriei sunt
paralelismul sintactic și tehnica simbolistă a repetițiilor.

Versul-incipit “Dormeau adânc sicriele de plumb” înfățișează lumea ca pe un imens cimitir,

si cuprinde două simboluri: “sicrie” și “plumb”. Metafora-simbol “sicriele de plumb” exprimă
imposibilitatea comunicării. Așezarea simbolului “plumb” la final de vers exprimă
imposibilitatea evadării. Fiecare strofă constituie o secvență poetică.
Apar corespondențele care sunt legături subtile între planul exterior și cel interior.

În strofa I este descrisă lumea exterioară prin termenii “sicrie”, “cavou”, din câmpul lexico-
semnatic al morții. Repetarea epitetului “de plumb” multiplică sugestiile, confirmând
existența lipsită de posibilitatea salvării.
 Strofa a II-a debutează sub semnul tragicului existențial, generat de moartea iubirii: “Dormea
întors amorul meu de plumb”. În epitetul “(dormea) întors” constă misterul poeziei. Eul liric
își privește sentimentul ca un spectator. Încercarea de salvare este iluzorie: “Și-am început să-
l strig”. Metafora “aripile de plumb” presupune imposibilitatea evadării si moartea
afectivității.

Tabloul static este realizat prin preponderenta imaginilor vizuale, iar impresia de coșmar se
amplifică în prezența imaginilor auditive.
În prima strofă, verbul onomatopeic redă zgomotul înspăimântător al obiectelor din cimitir și
sugerează dezacordul omului cu lumea.
În strofa a II-a vuietul devine un strigăt de disperare.

Ambiguitatea, o caracteristică a limbajului poetic modern, este produsă de multiplele

semnificații pe care le pot primi sintagme precum epitetul “(dormea) întors” sau metafora
“aripile de plumb”.

În ceea ce privește prozodia, “Plumb” are o construcție riguroasă, care sugerează angoasa și
imposibilitatea salvării. Elementele prozodiei clasice produc muzicalitatea exterioară, prin
rima îmbrățișată, măsura fixă de 10 silabe, alternarea iambului cu amfibrahul. Muzicalitatea
interioară se realizează prin sonoritatea dată de consoanele grele ale simbolului “plumb”,
repetat obsesiv dar si de aliterații.

Poezia bacoviană se situează între simbolism și modernitate. Poetul apelează la tehnicile

simboliste pentru a exprima o viziune tragică despre lume.
În concluzie, prin muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondențelor, prin
prezentarea stărilor sufletești de angoasă si de singurătate, poezia “Plumb” se încadrează în estetica
simbolistă. În același timp, poezia bacoviană depășește cadrul simbolismului și realizează trecerea la
modernitate.