IONA

-eseu-

de Marin Sorescu
„Iona” este piesa de debut a scriitorului Marin Sorescu ṣi se înscrie în teatrul postbelic. Ca specie
literară, piesa „Iona” de Marin Sorescu este o parabolă dramatică, o meditație despre condiția omului modern,
singur. Parabola este o povestire alegorică care cuprinde un șir de metafore.

În teatrul modern, eliberarea de formele tradiționale se manifestă prin mai multe aspecte: anularea
diferențelor dintre speciile dramatice (tragedie, comedie, dramă), asocierea categoriilor estetice, preferința
pentru teatrul parabolă, reinterpretarea unor mituri, dispariția conflictului și a intrigii, preponderența
monologului.

Timpul și spațiul sunt precizare în indicațiile scenice la începutul fiecărui tablou: acvariul, plaja,
moara de vânt. Absența timpului istoric este un aspect ale tragicului modern, iar relațiile temporale reliefează, în
principal, perspectiva discontinuă a timpului.

Subintitulată „tragedie în patru tablouri”, publicată în 1968 în revista Luceafărul, „Iona” face parte din
trilogia dramatică „Setea muntelui de sare”. Există în fiecare piesă din trilogie un substrat mitic: Iona trimite la
mitul biblic al lui Iona din Vechiul Testament.

Tema piesei este singurătatea ființei umane, potrivit mărturisirii scriitorului “...am vrut să scriu ceva
despre un om singur, nemaipomenit de singur”. Se pune accent pe singurătatea omului care se află în
imposibilitatea de a evada dintr-o lume greu de înțeles. Destinul tragic al personajului principal este de fapt
destinul întregii umanităţi, scriitorul însuṣi mărturisind: „omenirea întreagă este Iona”.

Titlul operei trimite la o parabolă biblică al cărei protagonist este profetul Iona, trimis de Dumnezeu să
propovăduiască învăţătura sfântă. Nesupunându-se voinţei divine, Iona fuge cu ajutorul unei corăbii, însă este
pedepsit de Dumnezeu pentru îndrăzneala sa ṣi ajunge în valurile învolburate ale mării, pentru ca mai apoi să fie
înghiţit de un chit. Totuṣi, prin căinţă ṣi rugăciune, Iona este iertat de divinitate ṣi eliberat din burta chitului.
Spre deosebire de Iona mitului biblic, cel din piesa lui Sorescu nu se face vinovat de nimic. Opţiunea lui Sorescu
de a prelua idei ṣi personaje dintr-un context biblic este o dovadă clară a modernismului piesei sale.

Secvențe ilustrative sunt pe de o parte, aceea în care Iona își pierde ecoul, la începutul tabloului I, iar
pe de altă parte, scena în care protagonistul scrie un bilet cu propriul sânge, după ce și-a tăiat o bucată de piele
din podul palmei stângi în tabloul III. El încearcă să comunice cu lumea și astfel să găsească salvarea. Într-un
gest disperat, trimite scrisoarea, dar tot el o găsește și nu-și recunoaște propriul mesaj.

Structural, drama este alcătuită din patru tablouri.

Limbajul metaforizat, plin de simboluri, reprezintă o caracteristică importantă a teatrului postbelic neomodern.

Din primul tablou, Iona este în ipostaza omului condamnat eṣecului, secvenţele fiind relevante pentru
evidenţierea temei. Personajul principal apare în gura unui chit (pește) uriaș. Iona nu realizează situația, fiind
interesat de prinderea peştelui mare. Acesta apare însoţit de un acvariu cu peṣti ṣi realizează gestul absurd de a
pescui peṣtii deja prinṣi. Gestul lui Iona semnifică neputinţa omului de a realiza lucruri măreţe ṣi valoroase.

Al doilea tablou îl prezintă pe Iona în burta primului peṣte, pescarul punându-ṣi o serie de întrebări
existenţiale: găsind un cuţit, personajul se adresează ameninţător peştelui: „Dacă mă sinucid?”

În cel de-al treilea tablou este evidențiat eşecul interacţionării cu cei din jur prin apariţia celor doi
pescari cărând fiecare câte o bârnă fără a scoate vreun cuvânt.

Ultimul tablou prezintă finalul deschis multiplelor interpretări, replica „Răzbim noi cumva la lumină”
simbolizând speranţa că soluţia salvatoare s-ar putea afla în interiorul său.

În concluzie, „Iona” este o piesă care aparţine teatrului postbelic, ea ilustrând drama omului modern
care nu își poate depăṣi barierele. Toate elementele textului, de la titlu până la limbaj ilustrează viziunea
soresciană ṣi pun în lumină tema omului prizonier.