IONA

-caracterizare-
Marin Sorescu

„Iona” este piesa de debut a scriitorului Marin Sorescu ṣi se înscrie în linia teatrului postbelic.
Subintitulată „tragedie în patru tablouri” este publicată în 1968 în revista Luceafărul.

Iona este personajul principal al dramei.

Statutul social al personajului este precizat în indicatiile scenice de la începutul piesei: “Iona, pescar”
si are un rol simbolic în piesă. Actul de a pescui, poate semnifica, în același timp, nevoia de cunoaștere și
autocunoaștere.

Statutul psihologic pune în evidență un caracter extrem de puternic, lucru evidentiat prin voință dar și
prin gestul său final: “Dar nu mă las. Plec din nou.” Cuvintele sale finale, exprimă încrederea acestuia.

Statutul moral prezintă structura sufletească a eroului. Este o fire ce meditează asupra unor probleme
existențiale.

Principala trăsătură a protagonistului este singurătatea: ,,Solititudinea m-a înghițit ca o balenă’’. De

altfel, Marin Sorescu mărturisește despre personajul său ,,am vrut sa scriu ceva despre un om singur,
nemaipomenit de singur’’.

În tabloul I, Iona își pierde ecoul. Dispariția propriului ecou:,,Gata cu ecoul meu.../Nu mai e’’ pare a-i
anula existența.

În tabloul al III-lea, protagonistul scrie un bilet cu propriul sânge, după ce și-a tăiat o bucată de piele
din podul palmei stângi. El încearcă să comunice cu lumea și astfel să găsească salvarea. Într-un gest disperat,
trimite scrisoarea, dar tot el o găsește și nu-și recunoaște propriul mesaj.

În tabloul IV, simbol al omului modern, Iona suferă din cauza absentei semnelor divinității din lume.
În cele din urmă, Iona își amintește trecutul și își redescoperă identitatea:,,cum mă numeam eu?! Iona! Ionaaa!!
Mi-am adus aminte: Iona!”

Ultimul tablou prezintă finalul deschis multiplelor interpretări, replica „Răzbim noi cumva la lumină”
simbolizând speranţa că soluţia salvatoare s-ar putea afla în interiorul său.

Mijloacele de caracterizare, directe și indirecte, sunt specifice personajului dramatic, dar modul de
expunere este exclusiv monologul.

Un mijloc de caracterizare directă îl constituie notațiile autorului. Mișcările sufletești din primul
tablou: ,,explicativ’’, ,,înțelept’’, ,,uimit’’, ,,vesel’’. Precizările de la începutul tabloului IV cuprind portretul
fizic al lui Iona.

Structural, drama este alcătuită din patru tablouri.

Limbajul metaforizat, plin de simboluri, reprezintă o caracteristică importantă a teatrului postbelic

neomodern.

Aparţinând teatrului postbelic neomodern, „Iona” se remarcă că Sorescu renunţă la ideea de

conflict, aṣezând în centrul piesei sale un singur personaj care dialoghează cu el însuṣi.

Tehnica monologului dialogat prin care Iona pune o serie de întrebări la care tot el răspunde surprinde
ideea că Iona este prizonierul unei lumi care l-a condamnat la singurătate.

În concluzie, „Iona” este o piesă care aparţine teatrului postbelic, ea ilustrând drama omului modern
care nu își poate depăṣi barierele. Toate elementele textului, de la titlu până la limbaj ilustrează viziunea
soresciană ṣi pun în lumină tema omului prizonier.