IONA

Drama este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, care infatiseaza viata reala
printr-un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau tipice, cu sufletul plin de
framantari. Actiunea este incarcata de tensiune si scene violente, in care eroii au un destin nefericit.
„Iona”, subintitulata de Marin Sorescu „tragedie in 4 tablouri” a fost publicata in anul 1968 in
revista „Luceafarul” si face parte, alaturi de „Paracliserul” si „Matca” dintr-o trilogie dramatica
numita „Setea muntelui de sare”.
Tema operei este o meditatie asupra destinului existential uman, iar ideea principala este
faptul ca viata este un labirint plin de capcane, in care omul trebuie sa lupte pentru a-si regasi
identitatea pierduta.
Titlul operei are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona. Acesta primeste misiunea de a
propovadui cuvantul Domnului in cetatea Ninive, insa acesta incearca sa se ascunda de aceasta
sarcina pe o corabie. Dumnezeu il pedepseste, provocand o furtuna pe mare, corabierii aruncandu-l
pe acesta in mare. Iona este inghitit de un monstru marin si dupa 3 zile si 3 nopti petrecute in burta
chitului acesta este eliberat. Spre deosebire de mitul biblic al lui Iona, personajul principal din opera
lui Marin Sorescu nu a savarsit nici un pacat, aflandu-se de la inceput in gura pestelui.
Piesa este alcatuita din patru tablouri, intr-o alternare de afara (I si IV) si de inauntru (II si III).
Tabloul I. Iona este pescar, omul aflat in fata intinderii imense de apa, marea, care
simbolizeaza viata, libertatea. Iona este un pescar ghinionist, care, desi isi doreste sa prinda pestele
cel mare, prinde numai „fate” si, pentru a rezolva neputinta impusa de destin, isi ia totdeauna cu el
un acvariu ca sa pescuiasca pestii care „au mai fost prinsi o data”, semnificand faptul ca omul lipsit de
satisfatii se refugiaza in micile bucurii.
Finalul tabloului il prezinta pe Iona inghitit de un peste urias, cu care incearca sa se lupte si
striga dupa ajutor – „Eh, de-ar fi macar ecoul!”, sugerand pornirea personajului intr-o aventura a
cunoasterii.
Tabloul al II-lea se petrece in „interiorul Pestelui I”, in intuneric. Iona incearca sa se
adapteze, sa-si demonstreze ca e liber sa faca ceea ce doreste: „Pot sa merg unde vreau, Fac
ce vreau. Vorbesc. Sa vedem daca pot sa si tac. Sa-mi tin gura.”. Simte nevoia unei stabilitati,
de aceea ar vrea sa construiasca „o banca de lemn in mijlocul marii” pe care sa respire „in
timpul furtunii, pescarusii mai lasi”.
Personaj dramatic, Iona este caracterizat atat in mod direct, cat si indirect. In
construirea acestui personaj se remarca de asemenea tehnici moderne de caracterizare, cum
ar fi introspectia si monologul interior.
Un mijloc de caracterizare directa utilizat in conturarea lui Iona este reprezentat de
notatiile autorului. In primul tablou, replicile personajului sunt riguros descrise, astfel fiind
caracterizat si personajul: „explicativ”, „intelept”, „uimit”, „vesel”, „curios”, „nehotarat”.
Fiecare tablou al operei lui Marin Sorescu il surprinde pe Iona in alta etapa a evolutiei
sale. Astfel, personajul imbatraneste, in tablopul al patrulea fiind realizat un portret fizic al lui
Iona: „La gura grotei rasare barba lui Iona”.
Trasatura definitorie a protagonistului este singuratatea, personajul fiind parca realizat
astfel incat sa ilustreze metafora lui Nietzsche: „Solitudinea m-a inghitit ca o balena”.
In concluzoe. opera „Iona” este o piesa de mare valoare a teatrului modern, situarea in
atemporal si demitixarea fiind aspectele specifice ale acestuia. Este o capodopera
posmodernista care se incadreaza in curentul literar numit postmodernism.