IONA-MARIN SORESCU

DRAMĂ POSTBELICĂ

                  Drama este o specie a genului dramatic care conturează personaje puternic

individualizate, cu sufletul plin de frământări şi stări contradictorii. Acţiunea este dominată de un
conflict dramatic, psihologic ce conduce eroii la schimbări puternice, transformându-le destinul.
Opera “Iona”,de Marin Sorescu a fost publicată în 1968 în revista “Luceafărul” şi face parte,
alături de “Paracliserul” şi “Matca”, dintr-o trilogie dramatică, intitulată sugestiv “Setea
muntelui de sare”.Această sintagmă metaforică conturează imaginea unui erou însetat de
absolut, dornic de a evolua, de a-și înfrunta destinul. 

                  Marin Sorescu se inspiră din parabola pescarului Iona care primeşte în taină
misiunea de a propovădui cuvântul Domnului în cetatea Ninive, căci păcatele omenirii
ajunseseră până la cer. Iona acceptă misiunea, dar după aceea se răzgândeşte şi se ascunde pe o
corabie. Dumnezeu îl pedepseşte pentru nesupunere, trimiţând un vânt ceresc care provoacă o
furtună pe mare. Corăbierii îşi dau seama că Iona este cel care a atras mânia cerească, aşa că îl
aruncă în valuri. Din poruncă divină, Iona este înghiţit de un monstru marin şi, după trei zile şi
trei nopţi petrecute în burta chitului în pocăinţă, ”Domnul a poruncit peştelui şi peştele a vărsat
pe Iona pe uscat”. Dramaturgul reface finalul, întrucât el nu este Dzeu, nu are puterea de a crea
destine, își lasă protagonist singur în fața propriului destin. Personajul lui Sorescu rămâne în
burta peștelui, trebuie să se salveze singur.

O altă sursă de inspirație este Mitul lui SISIF.Asemeni lui Sisif care avea o misiune
imposibilă(să urce o stâncă pe vîrful unui munte) și Iona a lui M.Sorescu contiună să creadă în
visul lui, peștele cel mare.Așadar, Iona este ambițios și perseverant.

A treia sursă de inspirație este Mitul reîncarnării. Ioana conștientizează că are ghinion, că
sanșele de a-l prinde pe baban sunt limitate, însă speră că într-o viață viitoare va avea noroc. El
este convins că va găsi până la final lumina, astfel scrisoarea adresată mamei și gestul sinuciderii
subliniază ideea reîncarnării.

De altfel, drama IONA încifrează un sens ascuns, ce conduce spre condiţia tragică a
omului modern, marcat de nelinişte, de spaimă, urmărit de o vină pe care nu şi-o cunoaşte
şi nu o va afla niciodată. Tema operei este așadar condiția inadaptatului în fața propriului
destin, dornic să și-l schimbe. Protaginistul întruchipează omul revoltat care își înfruntă
destinul, care vrea să iasă din limitele acestuia și care ,abia la final, înțelege că drumul
către lumina,este drumul către sine, autocunoașterea.
                   Titlul denumeşte personajul eponim care apare într-o triplă ipostază: pescar, călător
şi auditoriu.

Piesa este alcătuită din patru tablouri, într-o alternare de afară (I şi IV) şi de înăuntru (II şi
III). În mod cu totul aparte, relaţiile spaţiale se definesc prin imaginar, marea, plaja şi burţile
peştilor fiind metafore ale existenţei umane, precum şi prin spaţiul închis, psihologic al
protagonistului, care îşi pune întrebări şi îşi răspunde. 

                  Tabloul I. Iona este pescar, omul aflat în faţa întinderii imense de apă,
marea, care simbolizează viaţa, libertatea, deschiderea spre un orizont nelimitat. Iona este un
pescar ghinionist, care, deşi îşi doreşte să prindă peştele cel mare, prinde numai “fâţe” şi, pentru
a rezolva neputinţa impusă de destin, îşi ia totdeauna cu el un” acvariu ca să pescuiască peştii
care “au mai fost prinşi o dată”, semnificând faptul că omul lipsit de satisfacţii se refugiază în
micile bucurii cunoscute, pe care le mai trăise şi alte daţi. Din pricina neputinţei, Iona trăieşte
drama unui damnat.Finalul tabloului îl prezintă pe Iona înghiţit de un peşte uriaş, cu care
încearcă să se lupte şi strigă după ajutor – “Eh, de-ar fi măcar ecoul!”, sugerând pornirea
personajului într-o aventură a cunoaşterii.

                  Tabloul al II-lea se petrece în “interiorul Peştelui I”, în întuneric, ceea ce îl

determină pe Iona să constate deprimat că “începe să fie târziu în mine. Iona vorbeşte mult,
logosul fiind soluţia supravieţuirii, el având aici ipostaza de călător, explorator pe drumul
cunoaşterii.

Monologul dialogat continuă cu puternice accente filozofice, exprimând cele mai variate
idei existenţiale, taina morţii -“de ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârşitul vieţii”-, “de ce
oamenii îşi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc după moarte? “.

Iona găseşte un cuţit, semn al libertăţii de acţiune şi comentează lipsa de vigilenţă a

chitului, apoi recomandă că “ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet”,
simbolizând ideea că este necesară o selecţie raţională a lucrurilor importante în viaţă. În finalul
tabloului, Iona devine visător şi se simte ispitit să construiască “o bancă de lemn în mijlocul
mării”. Acest detaliu sugerează timpul necesar nouă înșine, sinceriatatea față de propiul sine.
Noi toți ar trebui să avem timp pentru noi, să ne cunoștem pentru a găsi cele mai bune soluții.

                  Tabloul al III-lea se desfăşoară în “interiorul Peştelui II”, care înghiţise, la rândul
său, Peştele I şi în care se află o “mică moară de vânt”, care poate să se învârtească sau să nu se
învârtească, simbol al zădărnicie. Ideile asupra cărora meditează Iona în acest tablou se referă la
viaţă, la condiţia omului în lume, la ciclicitatea existenţială a vieţii cu moartea: “dacă într-
adevăr sunt mort şi-acum se pune problema să vin iar pe lume?”
 Apar doi figuranţi care “nu scot niciun cuvânt”, Pescarul I şi Pescarul II, fiecare cu câte
o bârnă în spate, pe care o cară fără oprire, surzi şi muţi (mitul Sisif), simbolizând oamenii ce-şi
duc povara dată de destin, dar care nici nu se frământă pentru găsirea unei motivaţii, totul
devenind rutină. Iona vorbeşte cu ei, dorind să le înţeleagă această condiţie umilă asumată .

Iona adresează o scrisoare mamei sale, pentru că “în viaţa lumii” există “o clipă când toţi
oamenii se gândesc la mama lor. Chiar şi morţii. El o roagă să-l nască ori de câte ori va fi
nevoie, până va avea li el noroc. Iona crede în reîncarnare, își dorește să aibă o viață lipsită de
ghinion.

                  Tabloul alV-lea  îl prezintă pe Iona în gura “ultimului peşte spintecat”, respiră acum
alt aer, nu mai vede marea, ci nisipul ca pe “nasturii valurilor”. Dornic de comunicare în
pustietatea imensă, îşi strigă semenii: “Hei, oameni buni!”. Apar cei doi pescari care au în
spinare bârnele, iar Iona se întreabă de ce întâlneşte mereu “aceeaşi oameni”, sugerând
limita omenirii captive în lumea îngustată “până într-atâta?”. Orizontul lui Iona se reduce la
o burtă de peşte, după care se zăreşte “alt orizont” care este “o burtă de peşte uriaş”, apoi “un şir
nesfârşit de burţi. Drama umană este aceea a vieţii apăsătoare, sufocante, din care nimeni nu
poate evada în libertate:

Soluţia de ieşire pe care o găseşte Iona este aceea a spintecării propriei burţi care ar
semnifica evadarea din propria carceră, din propriul destin, din propria captivitate. Drama se
termină cu o replică ce sugerează încrederea pe care i-o dă regăsirea sinelui, cunoaşterea
propriilor capacităţi de acţiune, concluzionând că “e greu să fii singur” şi simbolizând un nou
început; “Răzbim noi cumva la lumină”. Tăierea propriei burţi poate fi un gest reflex sau o
sinucidere, o.părăsire voită a lumii înconjurătoare şi o retragere în sine, aceasta fiind unica
salvare pe care o găseşte.

CONFLICTUL PSIHOLOGIC, IPOSTAZELE LUI IONA

Dezamăgit-speriat-încrezător-confuz-meditativ-fericit-împăcat

Iona este personajul principal si eponim , pentru conturarea caruia Marin Sorescu
foloseste tehnica moderna a monologului dialogat sau solilocviului (monolog rostit in prezenta
sau absenta altui personaj, de care se face abstractie-n.n.). Iona se dedubleaza pe tot parcursul
piesei, dialogand cu sine insusi pentru a pune in valoare idei privind existenta si destinul
uman, prin exprimarea propriilor reflectii, opinii sau conceptii. Insusi dramaturgul
precizeaza, in deschiderea piesei, aceasta modalitate artistica, mentionand: “Ca orice om foarte
singur, Iona vorbeste tare cu sine insusi, isi pune intrebari si raspunde, se comporta ca si
cand in scena ar fi doua personaje.”
 In concluzie, Iona, pescar pasionat, simbolizeaza omul ce aspira spre libertate, speranta si
iluzie, idealuri sugerate de marea care-l fascineaza. El incearca sa-si controleze destinul, sa-l
refaca. Lumea este simbolizată de acest univers piscicol, în care pestii se inghit unii pe altii, Iona
însuși fiind un abdomen de peste. Încercând să se elibereze, el spintecă pereții pântecelor
mistuitori ai sirului nesfârșit de pești, într-o succesiune concentrică, sugerând că eliberarea dintr-
un cerc al existentei este posibilă numai prin inchiderea in altul, ieșirea din limitele vechi
înseamnă intrarea in limite noi (“toate lucrurile sunt pesti”).

Metafora peștelui este viziunea centraăa a piesei: in pântecele chitului, Iona se descoperă
pe sine, ca ins captiv si rătăcit într-un labirint în care omul este vânat si vânător, condamnat la
eterna conditie de prizonier (al vietii, al societatii, al familiei, al propriului caracter, a propriei
mentalitati etc). Iona este constrâns la un exil forțat în spatiul singurătătii absolute și caută mereu
comunicarea cu ceilalti, fiind preocupat de solidaritatea umana, de regăsirea sinelui în setea sa
pentru libertate de exprimare si actiune. Imbătrânit, în sensul intelepciunii, Iona iese la lumina
dupa ce spintecă ultimul pește, pe o plajă pustie, dar orizontul care i se arată îl inspaimantă,
pentru că și acesta este alcătuit dintr-un alt șir nesfârșit de burți de pește, deși crezuse cș e liber.
Ințelege că vinovat este “drumul, el a gresit-o” si gândeste o cale inversă pentru a “iesi la
lumina”. Isi strigă numele și, in loc de a mai tăia burți de peste, in speranța unei libertăți iluzorii,
iși spintecă propriul abdomen, cu sentimentul de a fi găsit, nu în afară, ci in sine, soluția viețuirii
și deplina libertate: “Răzbim noi cumva la lumină”.

Gestul sinuciderii și simbolul luminii din final sunt o încercare de împăcare între omul
singur și omenirea întreaga, o salvare prin cunoaștere de sine, ca forța purificatoare a spiritului,
ca o primenire sufletească.

Recomand cu încredere și multă speranță pe Mălina Ioana Stăncan, întrucât de-a lungul celor opt
ani de când îi sunt profesor am descoperit un elev complet. Mălina este un leader autentic în
clasa sa, dar este și un elev desăvârșit, cu rezultate excepționale. A fost de două ori olimpică
națională la disciplina limba franceză, în clasa a VIII-a și a XI-a, obținând mențiune specială la
prima participare. Are, de asemenea, certificat DELF, nivel B2. Mălina participă cu implicare la
multe activități extrașcolare. În primii ani de liceu, a făcut parte dintr-un grup de voluntariat
UNITAS , alături de care a organizat numeroase evenimente caritabile. A participat la Programul
transfrontalier SCOALA DE VARĂ, alături de elevi din Ucraina, Transnistria și Republica
Moldova. A făcut parte din echipa de implementare a Programului ERASMUS Violence Out,
Tolerance IN, urmând să plece în Turcia în cadrul acestui proiect. Calitățile de leader le-a pus în
valoare prin organizarea Balului Bobocilor, ediția 2022. Zilele acestea a fost implicată în
derularea unui nou proiect transfrontalier ARC PESTE PRUT, un proiect organizat cu
participarea multor parteneri, printre care un liceu din Republica Moldova,