1.

Publicata in 1968, opera Iona

de Marin Sorescu face parte din
trilogia dramatică ,,Setea
Muntelui de Sare" alaturi de
Paracliserul si Matca. Opera se
incadreaza in neomodernism
fiind o drama-parabola prin
caracteristicil3 valorificate:
limbajul ambiguu, metaforic,
inserarea personajului-idee,
revaloridicarea miturilor,
inserarea solilocviului, a
monologului interior, dar si a
dialogului dislocat, prezenta
simbolurilor.
Protagonistul operei, Iona,
este ,,o sinecdocă a destinului
uman, omul singur intre cer si
pamant sau intre pământ si apa"
asa cum afirma criticul literar
Nicolae Manolescu in
studiul ,,Istoria critica a literaturii
romane".
Iona este asemanator prin
semnificatii cu eroii celorlalte
drame ale trilogiei Paracliserul si
Irina ( din Matca) adevarate ,,
metafor compacte ale raportului
dintre om si lume".
Din punct de vedere social, Iona
este un pescar pasionat,
simbolul pescarului din parabola
biblica ,,Iona" surprinsă in
vechiul testament. ( poti vorbi
despre parabola din vechiul
testament)
Din punct de vedere psihologic,
Iona traieste drama aspiratiei
spre libertatea absoluta, acesta
este optimist, visator, reflexiv, dar
si fricos, exuberant si pesimist.
Are o fire cameleonică. Iona
doreste sa evadeze din toate
abdomenele pestilor, simboluri
ale limitarilor exterioare,
spintecandu le succesiv, dar este
dezamagit sa descopere ca
acestea nu se sfarsesc defapt
niciodată, iar singura solutie de
evadare este reîntoarcerea in
sine. Iona traieste un conflict
interior specific omului modern
care se vede nevoit sa viețuiesc
intr o lume din care Dumbezeu s
a retras. El este un personaj-idee
care întruchipează in mod
alegoric
singuratatea fiintei umane si
cautarile omului modern.
2.O trasatura morala definitorie
este reflexivitatea.
O scenă relevantă se regăsește
în tabloul II
care se petrece în interiorul
Peștelui I in întuneric unde Iona
dându-și seama ca este înghițit
se întreabă dacă nu cumva este
mort însă văzând ca se poate
mișcă aduce argumente:"Pot sa
merg,uite pot sa merg încolo.
(Merge într-o direcție pana se
izbește de limita)" situația
dramatică lasă loc unor reflecții
în oglindă trăite de Iona, acesta
amintindu-și"O poveste cu unul
înghițit de un chit" și este curios
"dac-a mai ieșit omul acela din
chit" Iona vorbește continuu fie
de spaima, fie de singurătate
susținând un monolog ironic-
reflexiv :"Dar cuțitul putea sa mi-l
ia. Sau cumva, sunt primul
pescar pescuit de el?! O fi tânăr,
fără experiență. Oriunde se
întâmplă să dai
peste indivizi tineri...", când
devine plat și convențional
"totuși,progresul e
progres ...circula apa în natura?
Circula!" Uneori Iona este
reflexiv-având numeroase
întrebări fără răspunsuri "De ce
își pierd omenii timpul cu lucruri
ce nu le folosesc după moarte?"
Găsind asupra lui cuțitul-semn al
libertății iluzorii- incerca sa il
folosească pt a se elibera din
peste, însă constata în tabloul III
ca ieșirea dintr-un peste nu
înseamnă decât întrarea în altul
"Ma miram eu sa se termine asa
de repede"
O alta scena relevanta pt
conturarea reflexivitatii
personajului se regăsește în
tabloul IV ce îl prezintă pe Iona
"afară" eroul conștientizează ca
este în mijlocul nesfârșit de burți
de peste și ca nicio clipa nu a
ieșit la liman "problema e dacă
mai ieși din ceva, odată ce te-ai
născut ". Trăind ironica relevati
ca este "ca un
Dumnezeu care nu mai poate
învia" ca și evoluția minunilor au
ajuns într-un punct mort "i-au
ieșit toate minunile, și venirea pe
pământ,și viata, pana și moartea,
dar odată ajuns aici în mormânt,
nu mai poate învia... Hei,
oameni buni, învierea se amână
"Ioan face un exerciți
dramatizant ca un joc de rol al
ieșirii din sine se priveste ca și
cum ar fi un spectacol, o poveste
în care protagonostul este un
anonim "(cu glas stins,
impersonal)Un pescar sărac pe
malul marii trăgea și el cu
navodul la pești foarte mici..." pe
aceeași logica a universalitatii
sensului, experientei pe care a
trăit-o, Iona își uitat familia,
realitățile în mij cărora a trăit,
numele, viata "cum se numeau
bătrânii aceea buni, care tot
veneau pe la noi când eram
mic?...cum se numea drăcia
aceea frumoasa și minunata și
nenorocita și caraghioasa
formata din ani, pe care am trăit-
o eu, cum
ma numeam eu?" Descoperirea
propriei identitati are sensul unei
iluminări a unei ultime revelații
aducând cu sine și soluția de a
ieși din labirint, dar nu spre
exterior ci spre interior. In final,
Iona își spinteca propriul
abdomen cu obsesia profetica a
luminii eliberatoare reunind și
acum toate eurile risipite de-a
lungul vieții risipite în celula
atâtor burți de peste "razbim noi
cumva la lumina"
3. Personajul este constituit în
primul rând prin mijloace interne
analitice, fiind tipul personajului
modern, lucid, analitic ce își
interiorizeaza trăirile. Criticul
Nicolae Manolescu afirma ca
Iona este un erou tridimensional,
eponim și proteic deoarece
beneficiază de mai multe euri si
implicit ipostaze care sunt
cristaluzate în trepte, de la
planul exterior (un pescar
ghinionist) la planul
interior(personaj- arhietip al
omului modern, care înțelege
după o lunga
"convorbire" cu sinele ca
transcendenta nu se poate
realiza și ca salvarea nu poate
veni decât din interior: "E invers.
Totul e invers" Ioan parcurge un
traseu labirintul ca o succesiune
de inițieri, evocandu-se ritualuri
vechi în care individul tr sa se
întoarcă într-un stadiu
embrionar" necesar nașterii
ulterioare. Datorita monologului
și caracterului non-actional ce îl
definește, Iona este diferit de
ideea comuna se personaj,
deoarece instrumentele sale de
manifestare sunt exclusiv
cuvintele. Monologul în forma
solilocviului este susținut la nivel
paratextual prin didascaliile care
au dif funcții : delimitează spațiul
scenic, au rol ambiental sau
portrestitic. Un element de
compoziție este Titlul care face
trimitere la mitul biblic al lui Iona
care se întoarce la credință după
3 zile de pocăință și
recruziune(împăcare cu sinele)
în burta unui chit. Dar pescarul
Iona din textul Sorescian nu are
un destin asemănător. Teatrul
modern valorifică și
reinterpreteaza miturile, astfel
personajul Iona se afla încă de la
început în gura peștelui și nici nu
are posibilitatea eliberării în fapt.
Titlul Iona are o valoare
simbolica având conotații ebraice
astfel particula "Io" simbolizeaza
domnul, stăpânul iar structura
"Na" provine de la forma
populara a verbului a lua
sugerând incapacitatea omului
de a se opune voinței divine.
La nivel structural opera cuprinde
4 tablouri în care Iona este
surprins în diferite ipostaze de
pescar,călător și auditoriu,
fiecare reprezentând o etapă din
existenta umană.
În tabloul I Iona este pescarul
care aspira sa prindă "pestele cel
mare" iar pt ca acest vis nu se
concretizează se mulțumește sa
pescuiască peștii din acvariu."De
câte ori
plec la pescuit, iau și acvariul.
Când vad ca e lata rău, ca am
stat o zi întreaga degeaba, scot
undita și o arunc în acvariu."
Iona are astfel sentimentul ratatii
și al incapacității de a-și schimba
destinul, fiind constrâns sa își
accepte eșecul. La sfârșitul
primului tablou se contureaza
intriga piesei, Ioan fiind înghițit
de un chit uriaș. Întrarea
simbolica în burta peștelui este
marcata de pierderea identității și
identificarea cu peștii "Noi,peștii,
înnotam "

Tabloul al II-lea contureaza

desfășurarea acțiunii și
debutează cu motivul captivitate
umane într-un spațiu claustrant.
Teama de necunoscut îl
determina sa invoce obiecte care
aparțin universului sau familiar,
spre exemplu papucii de lângă
pat sau salcamul din fata casei.
Ioan vorbește singur pe tema
existenței umane, logosul
devenind o expresie a
supraviețuirii,
Idealist, Iona își dorește sa
construiască o banca pe care sa
o așeze pe mijlocul marii pe care
a se odihni pescărușii mai lași și
"vântul"
În tabloul al III-lea prezintă drept
cadru al acțiunii interiorul peștelui
II care inghitise pestele I o
metafors care face referire la
existenta umana printr-o sugestie
acvatica: "pestele cel mare
înghite pestele cel mic " Iona
găsește o "mica moara de vânt"
simbol al zadarniciei umane, în
acest context își fac apariția
pescarul I și pescarul II, fiecare
purtând care o bârnă ce
sugerează incapacitatea omului
de a se împotrivi destinului. In
acest tablou Iona devine reflexiv,
se gândește la geneza și ii cere
mamei sale sa îl renască pt a-și
împlini idealurile într-o lume în
care tot este supus limitării.
În tabloul al IV-lea Iona este
surprins în gura ultimului peste
spintecat, autorul ii
contureaza portretul fizic "Barba
lui alba" conturând pe de o parte
trecerea timpului și pe de alta
parte înțelepciunea personajului.
Iona nu este fericit pt ca întreg
universul este de fapt o "burta
de peste" prelungit la infinit cu o
serie de burți "ca niște geamuri
puse unul lângă altul " sugerând
o eternă claustrare
Conflictul interior se amplifica în
finalul operei când Iona constata
ca libertatea este iluzorie "Ce
contează dacă ai sau nu noroc?
E greu sa fii singur(scoate cuțitul)
Gata,Iona?(își spinteca burta)
Razbim noi cumva la lumina"
iluminarea finala, redobândirea
propriului eu "Mi-am adus
aminte, Iona, eu sunt Iona!"
Identifica și corectează eroarea
originara a omului, autorul
sugerând ca adevărată libertate
este in sine. Gestul sinuciderii și
simbolul luminii din final
sugerează încrederea omului ca
își va reconcilia relația cu
umanitatea printr-o înțelegere
mai buna a sinelui. Criticul literar
Nicolae Manolescu interpretează
gestul personajului în studiul
triumful lui Iona "Gestul final al
eroului nu este o sinucidere ci o
salvare, sinucidere ar fi fost
asumarea eșecului...adevărată
măreție a lui Iona este de a fi luat
cunoștință de sine, de forță sa:
de aici înainte el va putea fi ucid,
dar nu infrat."
Modalitățile de constructie sunt
moderne, autorul apelând la
introspecție și monolog interior pt
a surprinde drama omului
modern aflat în aventura căutării
sinelui. Un exemplu semnificativ
este momentul I care Iona devine
pesimist "sunt ca un Dumnezeu
care nu mai poate învia... atâta
vrem, un exemplu de înviere,dar,
omeni buni învierea se amână"
însă autorul apelează și la
notatiile scenice pt a contura
profilul moral al
protagonistului:"explicativ"
"intelept"
"vesel" " curios" Marin Sorescu
reușește reînnoirea teatrului
romnanesc În a a2a jum a sec al
20 lea prin caracterul simbolic al
spațiului scenic, inserarea
personajului idee, reinterpretare
miturilor și estomparea granițelor
dintre genurile literare