Condiția omului modern in ,,Iona,, de Marin Sorescu/ caracterizare personaj

Introducere.................
Tema operei, strigătul tragic al omului singur care face eforturi disperate pentru a-și regăsi
identitatea, setea de absolut a omului modern este reliefată pe parcursul drumului spre cunoastere a
personajului principal, Iona. Este o dramă a omului modern, ce constă în neputința de a înainta pe drumul
libertății, neputința atingerii absolutului. Titlul cuprinde numele protagonistului, Iona, care se traduce în
ebraică ca porumbel, având conotația libertății. De asemenea, titlul trimite la mitul biblic al proorocului
Iona, care este pedepsit de Dumnezeu fiind inghițit de un chit, dar eliberat după trei zile. Destinul
personajului din tragedie este diferit, el fiind prizonier fără scăpare. Discursul dramatic este realizat sub
forma unui monolog-dialogat, cu accente lirice, in care Iona se dedubleaza, jucând două roluri, al său și al
sinelui său. La începutul operei, în tabloul I, Iona dorește să atingă absolutul, dar se lasă ispitit în drumul
căutării de tot felul de iluzii. Idealul acestuia este să prindă peștele cel mare, iar câteodată când nu are
noroc încearcă în acvariu, lucru ce sugerează încercarea omului de a se mulțumi cu o copie infidelă a
idealului său,punctând problema resemnării. "Apa…plină de nade…frumos colorate" face aluzie la
tentațiile vieții, la capcanele amăgitoare de care omul trebuie să treacă detașat.
Acest tablou reprezintă prima etapă în drumul cunoașterii pe care Iona îl urmează, cea a
inconștientului. Dupa tabloul al II lea, în care acesta începe să perceapă realitatea clar, Iona își continuă
drumul devenind din ce în ce mai conștient și încercând în continuu să evadeze din burțile peștilor, dar nu
reușește, ceea ce înseamnă că este limitat. În tabloul al III lea, acesta rememorează câteva aspecte din
viața sa, ca orice om aflat în perspectiva morții.Ideea de geneză este evidențiată de prezența mamei, dar și
a soției și copiilor. Dorind să le scrie acestora și neavând instrumentele necesare scrisului, Iona recurge la
un gest unic și își taie cu cuțitul o bucată de piele din podul palmei stângi și scrie apoi cu sânge. Această
scena se petrece în mod firesc pentru Iona, lucru ce arată că s-a depersonalizat și e doar conștiință.
Tabloul al IV-lea reprezintă etapa finală în drumul cunoașterii, anume vizionarismul ( capacitatea de a
prevede evenimente viitoare). Iona începe să-și revadă viața și își reamintește idealurile sale. El dă
definiții principalelor elemente din viața sa, bunicii, părinții, școala, masa, soarele și viața pe care o
descrie ca fiind " drăcia aceea frumoasă și nenorocită și minunată și caraghioasă formată din ani, pe care
am trăit-o eu". În final, Iona apelează la o soluție eroică, înțeleasă eronat ca sinucidere, fiind ultima
variantă rămasă în raport cu actele la care avea acces în acest univers limitat, aceea de spintecare a
propriei burți. Dacă până acum a spintecat burțile peștilor, mergând spre exterior și a eșuat, Iona a decis
să își spintece propria burtă și să se orienteze spre interior, pentru a-și regăsi alter-ego-ul ( al doilea eu).
Acest gest este o încercare de eliberare, de negare a tot ceea ce este material, spunându-și "Răzbim noi
cumva la lumină".
Iona reprezintă individual modern, însingurat, idealist, dornic de a interacționa cu alți oameni,
dependent de comunicare. Aventura sa inițiatică este, de fapt, o perpetuă căutare a sinelui, a identității
pescarului ghinionist, care, deși ăși accept soarta, nu o agreează, dorindu-și să renască într-o manieră
privilegiată.
Prima ipostază a personajului este aceea de pescar ghinionist. Pescuitul în acvariu, o simulare a
vocației, denotă o conștiință personal a ratării, dar care nu afectează dârzenia personajului de a pescui în
continuare, de a căuta o ieșire din impasul existențial în care se află.
Fascinația pe care o exercită marea asupra sa relevă un individ sensibil, cu disponibilitate
sufletească, iubitor de frumos, capabil de agândi metaphoric lumea, asemănată cu undele apei, pe care o
privește, având nostalgia absolutului.
A doua ipostază a personajului este aceea de individ captive, care ăși păstrează însă optimismul,
concretizat în speranța unie eliberări. Aventura inițiatică începe cu instaurarea întunericului, prilej de
luminare interioară, de luare în stăpânire a sinelui, dar și de asociere sugestivă cu viața intrauterină a
individului, aflat în starea de grație a ocrotirii materne absolute.
Personajul este un visător, care dorește să înfăptuiască ceva demn de sine în lumea limitată în
care trăiește și, de aceea, propune construirea unei bărci în mijlocul mării. Devine încrezător în
capacitatea sa de a se elibera, spintecând curajos burțile peștilor cu propria unghie, însă fericirea lui
întârzie să apară, întrucât constată că universul este o imensă burtă de pește.
 Ultima ipostază a eroului este reprezentată de personajul eliberat prin moarte, piesa încheindu-se
cu o replică ce sugerează fericirea regăsirii sinelui și asumării lui dincolo de granițele sorții.
Modalitățile de caracterizare din care reies principalele lui trăsături sunt cea directă și indirectă.
Prin caracterizarea directă se realizează o schiță a portretului fizic, fiind menționată doar "barba lunga și
ascuțită", iar din didascalii se conturează portretul moral, acesta fiind "nepăsător", „curios", "melancolic.,
"meditativ", "nehotărât", "trist", "ironic", "zâmbitor" și în final "iluminat". Caracterizarea indirectă reiese
din vorbele și faptele lui. Iona este rațional, profund în gândire, reflectând asupra progresului, sorții,
vieții, înțelepciunii și nerăbdării în fața destinului.
În concluzie, Iona este un personaj exponențial al omului modern care trăiește o dramă născută
din limitarea impusă de un destin neiertător și de rigorile societății, dar care exemplifică, prin exemplul
personal, capacitatea de a se elibera spiritual de captivitate și singurătate, prin luarea în stăpânire a sinelui.