Particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text dramatic (IONA)

Drama de idei neomodernistă, Iona a lui Marin Sorescu, publicată în anul 1968 și inclusă
în trilogia Setea muntelui de sare devine reprezentativă pentru ceea ce înseamnă
modernizarea teatrului românesc din perioada postbelică. Autorul își construiește piesa în
jurul unui singur personaj, renunțând la dialog, la intrigă și la conturarea unui conflict
exterior, trăsături care marchează îndepărtarea de regulile teatrului clasic.
Textul sorescian abordează o temă de factură filosofică, reprezentată de condiția tragică a
individului, damnat la o existență solitară. Așa cum se prefigurează încă din titlu, opera lui
Marin Sorescu amintește de personajul biblic, Iona. Cu toate acestea, dramaturgul nu
păstrează aproape nimic din povestea biblică, personajul sorescian fiind un personaj-idee, prin
intermediul căruia autorul surprinde drama omului modern, dublată de criza pe care o
traversează individul din România comunistă. Personajul Iona este Omul însuși în condiția lui
umană, în fața vieții și a morții. Condiția sa de ființă limitată de un destin prestabilit este
marcată fizic prin claustrarea în burta chitului și prin succesiunea de burți ce-i închid
orizontul.
Subiectul dramatic este structurat sub forma unui solilocviu, în care Iona dialoghează cu
sine. Acestă formă de reprezentare reflectă viziunea despre lume a omului modern care își
este singur partener de dialog în universul în care îi este dat să trăiască. De aici, și conflictul
interior pe care îl dezvoltă textul, și anume o luptă a sinelui cu sinele.
În conformitate cu structura de parabolă a textului, cronotopul este nedeterminat, ceea ce
sugerează faptul că drama lui Iona este drama individului de oricând și de oriunde. Spațiul
desfășurării acțiunii caracterizează artificialitatea unei lumi în care Iona este nevoit să
trăiască.
Acesta este surprins în indicațiile scenice din primul tablou. Apa e reprezentată de niște
crecuri făcute cu creta, iar acvariul constituie o imagine la scară redusă a unuiversului
personajului. Pe parcursul discursului dramatic, spațiul, reprezentat de burțile peștilor, reflectă
ideea de încorsetare a ființei.
Trăsăturile de caracter ale personajului sunt puse în evidență atât prin modalitățile directe
de caracterizare, cât și prin cele indirecte. Caracterizarea directă este realizată cu ajutorul
didascaliilor, Iona fiind prezentat ca „un om foarte singur”. Comportamentul și replicile
personajului se constituie în adevărate mijloace indirecte de caracterizare. Ambiția și
perseverența actantului sunt trăsături ce reies tocmai din faptul că Iona își petrece întreaga
viață într-o luptă zadarnică cu destinul. Ca om, personajul sorescian conștientizează că
superioritatea lui în fața destinului este dată de capacitatea de a gândi și de a-și decide
sfârșitul. Firea meditativă, modul în care vorbește cu sine pentru a nu înnebuni, dar și nevoia
continuă de comunicare, îl fac pe Iona să înțeleagă faptul că, în viață, contează cu adevărat
doar cunoașterea de sine.
Statutul social al protagonistului este dezvăluit încă din incipitul textului: Iona este
pescarul ghinionist care consideră că își va putea influența norocul. Această iluzionare atrage
însă după sine răzbunarea destinului. Înghițit de balenă, Iona devine conștient de propria
solitudine, descoperindu-se pe sine ca ins captiv într-un labirint în care ființa nu este altceva
decât o jucărie în mâna destinului. Iona este prins într-un univers al limitelor, în care orice
încercare de ieșire se dovedește zadarnică. Drumul parcurs de protagonist reprezintă, o
aventură a cunoașterii, un traseu inițiatic. Cu fiecare balenă spintecată, Iona se naște din nou,

1
accede la un alt nivel de cunoaștere. Spre deosebire de personajele din teatrul clasic, eroul
sorescian nu se inițiază în viață, ci în moarte.
Voința puternică manifestată în lupta cu fatalitatea destinului se constituie într-o constantă
psihologică a protagonistului. Întregul său comportament îi relevă dorința de autodepășire, de
impunere a propriei voințe în fața mediului ostil în care este obligat să trăiască. Deși solitar,
personajul „dialoghează”, construindu-și astfel interlocutori imaginari, cu care, prin întrebări
esențiale și răspunsuri logice, încearcă să dea de capăt situației. Interogațiile lui nu rămân fără
răspunsuri, iar acestea împing personajul înainte.
Viziunea despre lume a dramaturgului se reflectă la nivelul statutului moral al
personajului. Adevărata măreție a lui Iona constă în faptul că el nu s-a dat bătut în fața unui
destin potrivnic. Soluția găsită și considerată ca fiind cea mai potrivnică este aceea a
spintecării propriei burți. Gestul său nu trebuie interpretat ca o sinucidere, ci ca o evadare din
propriul trup, ca eliberare dintr-un destin potrivnic. El a conștientizat că adevărata cale spre
libertate și spre cunoaștere nu trebuie căutată în exterior, ci în interiorul ființei. De acum, Iona
poate fi oricând ucis, dar niciodată înfrânt.
Conștiința limitei este principala trăsătură de caracter a personajului sorescian. Primul
tablou îl surprinde pe Iona captiv în gura peștelui, o ipostază a ființei damnate, încă de la
naștere, la o existență limitată, care îi încorsetează posibilitatea de a accede pe calea libertății.
De aceea, pescarul ghinionist își încearcă norocul, așteptând să prindă „peștele ăl mare”,
simbol al libertății, al cunoașterii absolute, al divinității. Pentru a nu se demoraliza din cauza
neputinței sale impuse prin destin, Iona simulează jocul divin în propriul acvariu, unde
pescuiește peștii care „au mai fost prinși o dată”. Această situație nefericită îl face pe Iona să
se simtă un ratat. El încearcă să se regăsească pe sine, să se identifice, iar prin dialogul cu el
cugetă asupra relației între viața care se scurge foarte repede și moartea veșnică.
Aceeași conștiință a limitei este evidentă și în cel de-al treilea tablou, unde Iona se află
captiv în burta Peștelui II. Personajul îi va scrie cu propriul sânge o scrisoare mamei sale, prin
care îi povestește că i s-a întâmplat o mare nenorocire. Cu toate acestea, îi cere să îl nască din
nou. Se observă în cerința lui Iona ipostaza omului modern care devine conștient de limitarea
propriului eu, de imposibilitatea accederii la cunoașterea absolută.
În concluzie, particularitățile de construcție a personajului Iona rămân reprezentative
pentru viziunea despre lume a unui autor care a recurs la principiile estetice ale
neomodernismului pentru a evidenția condiția tragică a omului modern, dublată de condiția
individului din România comunistă.