“Iona”

De Marin Sorescu

I.Statutul social,psihologic și moral al personajului.

Statutul social al protagonistului este dezvăluit înca din
incipitul textului: Iona este pescarul ghinionist care consider că își va
putea influența norocul, iluzionându-se că va putea prinde peștele cel
mare. Această iluzionare atrag după sine răzbunarea destinului. Înghițit
de balenă, Iona devine conștient de propria solitudine, descoperindu-se
pe sine ca fiind captive într-un labirint în care ființa nu este altceva
decât o jucărie în mâna destinului. Iona este prins într-un univers al
limitelor , în care orice încercare de ieșire se dovedește zadornică.
Drumul parcurs de protagonist reprezintă o aventură a cunoașterii, un
traseu inițiatic. Cu fiecare balenă spintecată, Iona se naște din nou,
accede la un alt nivel de cunoaștere, însă, spre deosebire de
personajele din teatrul clasic, el nu se inițiază în viață, ci în moarte.
Voința puternică manifestată în lupta cu destinul se constituie
într-o constantă psihologică a protagonistului. Întregul său
comportament îi relevă dorința de autodepășire, de impunere a
propriei voințe în fața mediului ostil în care este obligat să trăiască. Deși
solitar, personajul “dialoghează” construindu-și astfel interlocutori
imaginari, cu care încearcă să dea de capăt situației. Interogațiile lui nu
rămân fără răspunsuri, iar acestea împing personajul înainte, alugându-i
fixarea definitivă în limitele pre-destinării.
Din punct de vedere moral, adevărata măreție a lui Iona
constă în faptul că el nu s-o dat bătut în fața unui destin potrivnic.
Soluția găsită și considerată ca fiind cea mai potrivită este aceea a
spintecării propriei burți.
Gestul său nu trebuie interpretat, de aceea, ca o sinucidere, ci ca o
evadare din propriul trup, ca eliberarea dintr-un destin potrivnic. El a
conștientizat, astfel, că adevărata cale spre libertate și spre cunoaștere
nu trebuie căutată în exterior, ci în interiorul ființei. De acum, Iona
poate fi orcând ucis, dar niciodată înfrânt.
II.Principala trăsatură a personajului.
Conștiința limitei este principala trăsătură de caracter a
personajului. Primul tablou îl surprinde pe Iona captiv în gura peștelui,
o ipoteză a ființei damnate, încă de la naștere, la o existență limitată,
care îi restricționează posibilitatea de a accede pe calea libertății. De
aceea, pescarul ghinionist își încearcă norocul, așteptând să prindă “
peștele ăl mare”, simbol al libertății, al cunoașterii absolute al
divinității. Pentru a nu se demoraliza din cauza neputinței sale impuse
de destin, Iona simulează jocul divin în propriul acvariu, unde
pescuiește peștii care “au mai fost prinși odată”. Această situație
nefericită îl face pe Iona să se simta un ratat. Strigându-se, el încearcă
să se regăsească pe sine, să se identifice, iar prin dialogul cu el cugetă
asupra relației între viața care se scurge foarte repede și moartea
veșnică : --“Ce mare bogată avem! [...] -Ce moarte lungă avem! ”.
Aceeași conștiință a limitei este evidentă și în cel de-al doilea
tablou, unde Iona se află captiv în burta Peștelui II. Personajul îi va scrie
cu propriul sânge o scrisoare mamei sale, prin care îi povestește că i s-a
întâmplat o mare nenorocire. Cu toate acestea, îi cere să îl nască din
nou, pe motiv că “ne scapă mereu ceva în viață”, totdeauna esențialul.
Se observă în cerința lui Iona ipostaza omului modern care devine
conștient de limitarea propriului eu, de imposibilitatea accederii la
cunoașterea absolute.
III. Elementele de structură
Trăsăturile de caracter ale personajului sunt puse în evidență
atat prin modalități directe de caracterizare, cat și prin cele indirecte.
Astfel, caracterizarea directă este realizată cu ajutorul didascaliilor, Iona
fiind prezentat ca “un om foarte singur care se dedublează și se strânge
după cerințele vieții sale interioare”. Totodată, comportamentul și
replicile personajului se constituie, în plan discursive, în adevărate
mijloace indirecte de caracterizare. În acest sens, ambiția și
perseverența personajului sunt trăsături ce reies tocmai din faptul ca
Iona își petrece întreaga viață într-o luptă zadornică, dar continuă, cu
destinul. Ca om, personajul conștientizează că superioritatea lui în fața
destinului este odată de capacitatea de a gândi și de a-și decide
sfârșitul. Firea meditativă, modul în care vorbește cu sine pentru a nu
înebuni, dar și nevoia continua de comunicare, îl fac pe Iona să
înțeleagă faptul că, în viață, conteaza cu adevărat doar cunoașterea de
sine.
În aceeași ordine de idei, în conformitate cu structura de
parabola a textului, cronotopul este nedeterminat, ceea ce sugerează
faptul că drama lui Iona este drama individului, de oricând și de
oriunde. Spațiul desfășurării acțiunii caracterizează artificialitatea unei
lumi în care Iona este nevoit să trăiască. Acesta e surprins în indicațiile
scenice din primul tablou. Apa este reprezentată de niște cercuri făcute
cu cretă, iar acvariul constituie o imagine la scară redusă a universului
personajului. Pe parcursul discursului dramatic, spațiul, reprezentat de
burțile peștilor, reflect ideea de limitare a ființei.
În concluzie, particularitățiile de construcție a personajului Iona
rămân representative pentru viziunea despre lume a unui autor care a
recurs la principile estetice ale neomodernismului pentru a evidenția
condiția tragică a omului modern, dublată de condiția individului din
România comunistă.