Caracterizarea personajului

Introducere

Tema

Piesa trimite la mitul biblic al lui Iona, prorocul din cartea cu acelasi titlu din
Vechiul Testament. In povestea biblica, Iona este trimis de Dumnezeu in cetatea
Ninive pentru a propovadui credinta. Iona refuza si fuge pe o corabie catre Tarsis.
Drept pedeapsa, Dumnezeu trimite o furtuna pe mare, iar ceilalti corabieri il arunca
pe Iona in apa, pentru a potoli urgia. Iona este inghitit de un chit ( o balena). Dupa
trei zile de pocainta petrecute in burta pestelui, Iona este eliberat. Acesta este un
personaj-idee care intruchipeaza, in mod alegoric, singuratatea fiintei umane si
cautarile omului modern. Statutul social de pescar are in piesa un rol simbolic: el
reprezinta speranta eterna. Actul de a pescui semnifica nevoia de cunoastere si
autocunoastere si este punctul esential care contureaza statutul psihologic si moral.
Iona întruchipează omul obişnuit ce năzuieşte în viață spre libertate,
aspirație și iluzie, idealuri simbolizate de marea care-l fascinează pe acesta. El
încearcă să-şi controleze destinul, să-l refacă. Astfel, atunci când nu reușește să-
și realizeze idealul, prinderea miticului peşte, el este înghiţit de un chit uriaș,
intrând astfel într- un spațiu ce pare definitiv închis, care este şi unica rațiune de a
lupta pentru existenţă, unde mereu pestele cel mare îl înghite pe cel mic. Încercând
să se elibereze, el spintecă pereții pântecelor mistuitori ai şirului nesfârşit de peşti,
într-o succesiune concentrică, sugerând că eliberarea dintr-un cerc al existenţei este
posibilă numai prin închiderea în altul. În pântecele chitului, Iona se descoperă pe
sine, ca ins captiv în labirintul vieţii în care omul este vânat şi vânător,
condamnat la eterna condiție de prizonier. Iona este constrâns la un exil forţat în
spațiul singurătăţii absolute şi caută mereu comunicarea cu ceilalți, identificarea
sinelui în setea sa pentru libertatea de exprimare şi de acțiune. Îmbătrânit, adică
plin de înţelepciune, după ce spintecă burta ultimului peşte, Iona este înspăimântat
de orizontul care i se arată, pentru ca şi acesta este alcătuit dintr-un sir infinit de
burți de peşte, deşi crezuse că e liber. Iona iese pe o plajă pustie şi înţelege că
vinovat este,,drumul, el a greşit-o” şi gândeşte o cale inversă pentru „,a ieşi la
lumină”. Îşi strigă numele şi, în loc de a mai tăia burţi de peşte, în speranţa unei
libertăţi iluzorii, îşi spintecă propriul abdomen, cu sentimentul de a fi găsit, nu în
afară, ci în sine, deplina libertate:,,Răzbim noi cumva la lumină". Gestul
sinuciderii din final este o încercare de împăcare între omul singur şi
omenirea întreagă, o salvare prin cunoaşterea de sine, ca forţă purificatoare a
spiritului, ca o primenire sufletească.

Principala trasatura a protagonistului, care se dovedeste mai degraba o stare

de fapt, este singuratatea, personajul fiind costruit parca sa reprezinte, in menirea
alegorica, metafora lui Nietzsche:,,Solitudinea m-a inghitit ca o balenă". De altfel,
Marin Sorescu marturiseste despre personajul sau:,,.. am vrut sa scriu ceva despre
un om singur, nemaipomenit de singur." Două secvențe reprezentative: Iona isi
pierde ecoul, protagonistul scrie un bilet cu propriul sange.

Timpul si spatiul

Conflict

Mijloace de caracterizare, directe si indirecte, sunt specifice personajului

dramatic (limbaj, gesturi, actiuni simbolice, indicatii ale autorului) dar si modul de
expunere este exclusiv monologul. Procedee moderne de caracterizare sunt
introspectia si monologul interior.

Un mijloc de caracterizare directă il constituie notatiile autorului, care

individualizeaza drama existentiala a personajului. Miscarile sufletesti sunt
surprinse cu o mare finete in indicatiile din primul tablou:,,intelept", ,,uimit",
„,vesel", „,curios",,,nehotarat". Precizarile de la inceputul tabloului IV cuprind
portretul fizic al lui Iona: ,,La gura grotei rasare barba lui Iona. Lunga si ascutita -
vezi barba schivnicilor de pe fresce. Barba falfaie afara. Iona inca nu se vede."

Registre stilistice

In opinia mea, ca persoanj alegoric, Iona intruchipeaza umanitatea prin

tenacitate in lupta cu un destin potrivnic, prin iluzia ca poate alunga singuratatea,
prin vointa de a iesi la lumina cu orice pret si prin inocenta visului de a gasi un
punct de stabilitate in mijlocul etern al miscartoarei mari.

Concluzie