Modelul fluxului circular

Fluxul circular =un model simplificat al economiei care arată fluxurile monetare şi de bunuri
dintre gospodării şi firme.

Gospodăriile şi firmele interacţionează pe pieţele bunurilor şi serviciilor – unde firmele vând şi

gospodăriile cumpără – şi pe pieţe factorilor – unde gospodăriile sunt vânzători şi firmele sunt
cumpărători. Săgeţile dinspre exterior reprezintă fluxul de lei, iar săgeţile dinspre interior
reprezintă fluxul de bunuri şi servicii.

Frontiera posibilităţilor de producţie

Un grafic care arată combinaţiile posibile de bunuri care pot fi produse într-o economie în
condiţii date de înzestrare cu factori de producţie şi tehnologie.

Microeconomie=studiul alegerilor şi acţiunilor agenţilor economici(gospodării, firme, guvern)

Macroeconomie=studiul fenomenelor economice generale, incluzând inflaţia, şomajul şi

creşterea economică.

Avantaj comparativ=abilitatea de a produce un bun sau un serviciu cu un cost de oportunitate

mai mic decât alt individ sau decât o altă ţară.

Principiul avantajului comparativ (exemplu)

SUA Romania
1 tractor = 100 ore de muncă 1 tractor = 500 ore de muncă
1 pereche pantofi = 2 ore de muncă 1 pereche pantofi = 5 ore de muncă

SUA: deplasarea unui lucrător din producţia de pantofi în cea de tractoare pentru a produce cu un
tractor mai mult înseamnă renunţarea la producerea a 50 perechi de pantofi.

România: deplasarea unui lucrător din producţia de pantofi în cea de tractoare pentru a produce
cu un tractor mai mult (500 ore) înseamnă renunţarea la producerea a 100 perechi de pantofi.

Aşadar, România are un avantaj comparativ în producţia de pantofi.

INTERDEPENDENŢĂ ŞI CÂŞTIGURI DIN SCHIMB

Emil şi Mihai lucrează fiecare 40 de ore pe săptămână. Ei îşi pot aloca timpul pentru a cultiva
cartofi, pentru a creşte animale sau, în diferite proporţii, pentru ambele activităţi. Emil şi Mihai
au condiţii diferite şi, firesc, nu au aceeaşi pricepere şi îndemânare (vezi tabelul de mai jos).

Oportunităţile de producţie pentru Emil şi Mihai

Frontierele posibilităţilor de producţie pentru Emil şi Mihai

Frontierele posibilităţilor de producţie arată combinaţiile de carne şi cartofi pe care le pot

produce Emil şi Mihai.

Dacă Emil alocă toate cele 40 de ore pentru cultivarea cartofilor, obţine (săptămânal) 4 kg de
cartofi şi zero kg de carne. Dacă alocă tot timpul pentru creşterea animalelor, obţine 2 kg de
carne şi zero kg de cartofi. Dacă Emil îşi împarte timpul în mod egal între cele două activităţi (20
de ore pentru fiecare), obţine 2 kg de cartofi şi 1 kg de carne (punctul A pe frontiera
posibilităţilor de producţie).

Dacă Mihai alocă toate cele 40 de ore pentru cultivarea cartofilor, obţine (săptămânal) 5 kg de
cartofi şi zero kg de carne. Dacă alocă tot timpul pentru creşterea animalelor, obţine 40 kg de
carne şi zero kg de cartofi. Dacă Mihai îşi împarte timpul în mod egal între cele două activităţi
(20 de ore pentru fiecare), obţine 20 kg de carne şi 2,5 kg de cartofi (punctul B pe frontiera
posibilităţilor de producţie).
Dacă Emil şi Mihai rămân izolaţi unul faţă de celălalt, fiecare va consum aexact ceea ce produce.
Bunăstarea lor poate să crească dacă fiecare se specializează într-o anume activitate şi intră în
relaţii de schimb.

După câţiva ani, în care cei doi consumă combinaţiile din punctele A şi B, Mihai face o
propunere:

Mihai: Emil, îţi propun o afacere! Tu ar trebui să nu mai creşti animale şi să îţi aloci tot timpul
cultivării cartofilor. În acest fel, dacă aloci 40 de ore pe săptămână cultivării cartofilor vei
produce (săptămânal) 4 kg de cartofi. Dacă îmi dai mie un kilogram de cartofi îţi dau în schimb 3
kg de carne. Astfel, vei putea consuma săptămânal 3 kg de cartofi şi 3 kg de carne, mai bine
decât situaţia de acum, când consumi 2 kg de cartofi şi 1 kg de carne.

Emil: Pare o afacere bună pentru mine. Dar, nu înţeleg de ce îmi propui aşa ceva. Dacă afacerea
este atât de bună pentru mine nu poate fi bună şi pentru tine…

Mihai: Este o afacere bună şi pentru mine! Dacă aloc 24 de ore pe săptămână pentru creşterea
animalelor şi 16 ore pentru cultivarea cartofilor, obţin (săptămânal) 24 kg de carne şi 2 kg de
cartofi. După ce îţi dau ţie 3 kg de carne în schimbul 1 kg de cartofi voi avea 21 kg de carne şi 3
kg de cartofi. În acest fel, voi avea cantităţi de carne şi cartofi mai mari decât am acum.

Creşterea oportunităţilor de consum datorită schimbului

TEORIA CONSUMATORULUI

Funcţia obiectiv a oricărui individ raţional este satisfacerea maximă posibilă a nevoilor, adică,
maximizarea efectelor utile prin minimizarea eforturilor. În cazul consumatorului aceasta se
traduce prin maximizarea satisfacţiei totale pe care oamenii speră să o obţină prin consumul
diverselor bunuri sau servicii. În economie, satisfacţia scontată a se obţine prin consum este
desemnată prin termenul generic de utilitate.

UTILITATEA reflectă satisfacţia sau plăcerea pe care un consumator anticipează să o obţină

prin consum .

Utilitatea economică. În sens economic utilitatea este legată de relaţia de non-posesie. Această
noţiune are un caracter prin excelenţă subiectiv.

Măsurarea utilităţii. Accepţiunea cardinală în virtutea căreia, fiecărei doze consumate i se poate
ataşa un număr(cardinal) ca măsură a utilităţii.

Accepţiunea ordinală conform căreia utilitatea nu poate fi măsurată cu precizie.

UTILITATEA TOTALĂ arată care este satisfacţia totală sau plăcerea pe care o persoană
anticipează să o obţină prin consumul unei anumite cantităţi (doze) dintrun bun.

UTILITATEA MARGINALĂ reprezintă satisfacţia suplimentară pe care speră să o poată obţine

un consumator prin consumul unei unităţi (doze) suplimentare dint-un bun, ceilalţi factori fiind
presupuşi constanţi (ipoteza caeteris paribus).

Din punct de vedere economic, utilitatea marginală arată care este “pragul” până la care se
justifică consumul unui anumit bun sau serviciu.

SURPLUSUL CONSUMATORULUI

SURPLUSUL CONSUMATORULUI este dat de diferenţa dintre valoarea bunului - cât de mult
suntem dispuşi să plătim pentru a-l procura - şi preţul aferent acelui bun pe piaţă, la un moment
dat.

PREFERINŢELE CONSUMATORILOR

CURBA DE INDIFERENŢĂ (numită şi curba de isoutilitate) reflectă ansamblul combinaţiilor

de bunuri şi servicii de la care consumatorul speră să obţină acelaşi nivel de satisfacţie (utilitatea
totală scontată a se obţine este constantă).

Bunurile perfect substituibile desemnează acea categorie de bunuri care pot fi înlocuite în
consum, fără ca acest fapt să afecteze nivelul utilităţii totale. (unt inlocuit de margarina)

Harta curbelor de indiferenţă în cazul bunurilor perfect substituibile

În concluzie, în cazul bunurilor perfect substituibile, preferinţele se descriu prin linii cu pantă
negativă.

Bunurile perfect complementare desemnează acea categorie de bunuri care se completează în

consum pentru a permite atingerea nivelului de satisfacţie scontată. ‘bunuri pereche’, de tipul :
perechea de încălţăminte, perechea de şosete, perechea de mănuşi etc.

Harta curbelor de indiferenţă în cazul bunurilor complementare

În concluzie, în cazul bunurilor perfect complementare, harta curbelor de indiferenţă este formată
din curbe având forma literei L.

Harta curbelor de indiferenţă convexe la origine

În general, dacă un individ este interesat atât de dobândirea bunului X, cât şi de cea a bunului Y,
atunci aceste preferinţe se ilustrează grafic apelând la un set de curbe de indiferenţă convexe la
origine.

Principalele proprietăţi care se pot pune în evidenţă pe acest model general sunt:

a. Între curbele de indiferență se poate însă stabili o anumită ierarhie în raport cu utilitatea totală.

A ∼ B dacă U(A)=U(B)=U1

C > A dacă U(C )>U(A), adică dacă U2 > U1.

b. Curbele de indiferenţă nu se pot intersecta

c. Panta curbei de indiferenţă se numeşte rata marginală de substituţie a bunurilor

Rata marginală de substituţie este raportul invers al utilităţilor marginale ale celor două bunuri,
conform relaţiei:

UMX şi, respectiv, UMY reprezintă utilităţile marginale ale bunurilor X, respectiv, Y.

CONSTRÂNGEREA BUGETARA. LINIA BUGETULUI

Constrângerea bugetară arată care este ansamblul combinaţiilor bunurilor pe care un consumator
poate să-şi permită să le consume, în limita venitului de care dispune (V) şi în raport cu preţurile
practicate, la un moment dat, pe piaţă (de exemplu, Px şi, respectiv, Py – preţurile bunurilor X şi
Y). Ansamblul combinaţiilor care îndeplineşte condiţia:

Px + Py ≤ V

constituie setul combinaţiilor posibile (aria din figura 4.8). Atunci când consumatorul foloseşte
întreg venitul disponibil pentru procurarea bunurilor, descriem linia bugetului. Ecuaţia liniei
bugetului este de tipul:

V = X Px + Y Py

pas 1. Determinarea punctelor de intersecţie ale celor două axe. Vom avea astfel:

X* = V/Px

Y* = V/Py

unde :

• X* reprezintă cantitatea maximă care poate fi procurată din bunul X în limita venitului

disponibil (V) şi în raport cu preţul bunului X ;

• Y* reprezintă cantitatea maximă care poate fi procurată din bunul Y în limita venitului
disponibil (V) şi în raport cu preţul bunului Y.
pas 2. Se stabileşte panta liniei bugetului. Ecuaţia constrângerii bugetare poate fi rescrisă,

astfel încât să ajungem la o ecuaţie de tipul: Y=f(x)

Y=V/Py – X Px/Py

Panta liniei bugetului este derivata de ordinul întâi, adică este: - Px/Py.

Panta liniei bugetului este dată de raportul preţurilor celor două bunuri.

Dinamica linei bugetului în condiţiile modificării venitului disponibil şi, respectiv, preţului unuia
dintre cele două bunuri, ceteris paribus
1. Modificarea venitului disponibil al consumatorului, ceteris paribus

1.1.Creşterea venitului disponibil al consumatorului, ceteris paribus

În concluzie, în condiţiile creşterii venitului disponibil, ceteris paribus, noua linie a bugetului se
va deplasa spre dreapta paralel cu prima. (caz 1)

În concluzie, în condiţiile scăderii venitului, noua linie a bugetului se va deplasa spre stânga
perfect paralel cu prima. (caz 2)
2. Modificarea preţului unuia dintre cele două bunuri, ceteris paribus

2.1.Creşterea preţului bunului X, caeteris paribus

Ca atare vom asista la o deplasare a liniei bugetului la stânga, ca în figura 4.10:

2.2.Scăderea preţului bunului X, caeteris paribus

Ca atare vom asista la o deplasare a liniei bugetului la stânga, ca în figura 4.10.

ALEGERILE CONSUMATORULUI. ECHILIBRUL CONSUMATORULUI.

ABORDARE STATICĂ ŞI DINAMICĂ

Sintetizăm în tabelul următor ceea ce am acumulat până în prezent în analiza comportamentului

consumatorului:

Punctul în care preferinţele – descrise prin harta curbelor de indiferenţă – vor "întâlni"
posibilităţile, ilustrate de linia bugetului este denumit punct de echilibru al consumatorului
(figura 4.11).
În cazul bunurilor complementare, soluţia grafică este de tipul celei ilustrate în figura 4.12.
Cazul 1. Analiza comportamentului consumatorului în condiţiile modificării venitului disponibil.

Creşterea venitului disponibil

vom asista la o deplasare a liniei bugetului la dreapta paralel cu linia originală a bugetului şi,
implicit, la atingerea unui alt punct de echilibru E1 (X1,Y1) (figura 4.13.).

Scăderea venitului disponibil

vom asista la o deplasare a liniei bugetului la stânga paralel cu linia originală a bugetului şi,
implicit, la atingerea unui alt punct de echilibru E2 (X2,Y2) (figura 4.13.)

Cazul 2. Analiza comportamentului consumatorului în condiţiile modificării preţului unuia

dintre bunuri, ceteris paribus

Creşterea preţului bunului X, ceteris paribus

vom avea o deplasare a liniei bugetului la stânga care va face ca noul punct de echilibru să se
atingă în E1 (X1,Y1) (figura 4.14 palierul a).

Scăderea preţului bunului X , ceteris paribus

vom asista la o deplasare a liniei bugetului la dreapta care va face ca noul punct de echilibru al
consumatorului să fie E2 (X2,Y2) (figura 4.14 palierul a).

Pentru a evidenţia reactivitatea consumatorului la modificarea preţului unuia dintre bunuri se

utilizează aşa-numita curbă preţ–consum care stă la baza deducerii curbei cererii.

Curba preţ–consum se obţine prin reunirea punctelor de echilibru de tipul E0, E1, E2. Ea arată
cum reacţionează consumatorul modificându-şi alegerile de consum ca urmare a modificării
preţului unuia dintre bunuri.
Deducerea curbei cererii pornind de la curba preţ–consum
Curba cererii este cea care analizează corelaţia dintre cantitatea cerută dintr-un anumit bun şi
preţul acelui bun. Ca atare, curba cererii are în vedere o funcţie a cererii de tipul: C(X) = f(Px).
Curba pe care o putem descrie unind punctele pe care le-am obţinut în graficul din palierul b este
curba cererii (figura 4.14).
OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTELOR DE OFERTĂ ŞI CERERE

Elasticitate=măsura în care răspunde cantitatea cerută sau oferită dintr-un bun, la modificarea
preţului acelui bun sau la modificarea altor condiţii economice.

Elasticitatea cererii faţă de preţ=raportul modificării procentuale a cantităţii cerute dintr-un

bun, ca urmare a modificării procentuale a preţului său, alte condiţii rămânând neschimbate.

Venit =produsul dintre preţ şi cantitatea vândută.

Cerere elastică=o situaţie în care cantitatea cerută se modifică cu un procent mai mare decât
preţul şi, prin urmare, dacă preţul scade, venitul total creşte. (Figura 4.1 a)

Cerere inelastică = o situaţie în care cantitatea cerută se modifică cu un procent mai mic decât
preţul şi, prin urmare, dacă preţul scade, venitul total scade. (Figura 4.1 b)

Cerere cu elasticitate unitară= o situaţie în care preţul şi cantitatea cerută se modifică cu

acelaşi procent şi, prin urmare, dacă preţul scade, venitul total nu se schimbă. (Figura 4.1 c)
Venitul total atinge o valoare maximă în punctul de elasticitate unitară.

Figura 4.1 Cerere elastică, cerere inelastică şi cerere cu elasticitate unitară

(a) Cum preţul scade de la 50.000 lei la 30.000 lei, venitul creşte de la 15 milioane lei la 18
milioane lei. Aşadar, cererea pentru acel bun este elastică. (b) Cum preţul scade de la 50.000 lei
la 30.000 lei, venitul scade de la 15 milioane lei la 12 milioane lei. Aşadar, cererea pentru acel
bun este inelastică. (c) Cum preţul scade şi venitul nu se modifică, cererea are elasticitate unitară.

Cerere perfect inelastică = o situaţie în care curba cererii este o linie verticală.

Cerere perfect elastică = o situaţie în care curba cererii este o linie orizontală.

Graficul (a) reprezintă o curbă a cererii care este o dreaptă verticală. Indiferent de valoarea
preţului, cantitatea cerută este 600 bucăţi. Aceasta este o cerere perfect inelastică. Graficul (b)
reprezintă o curbă a cererii perfect elastică sub forma unei drepte orizontale. Peste preţul de
50.000 lei nu se poate vinde nici o unitate dintr-un bun. La acest preţ ofertanţii pot vinde oricât
de mult dintr-un bun, fără să reducă din preţ.
Această curbă a cererii are elasticitate unitară în orice punct este măsurată. În mod obişnuit,
curbele cererii cu elasticitate constantă sunt folosite pentru a estima elasticitatea cererii.

Elasticitatea cererii faţă de venit = raportul modificării procentuale a cantităţii cerute dintr-un
bun, ca urmare a modificării venitului consumatorilor, celelalte condiţii rămânând neschimbate.

Elasticitatea cererii faţă de venit este legată de conceptele de bunuri normale şi bunuri inferioare.

În cazul unui bun normal, o creştere a venitului determină o creştere a cererii pentru bunul
respectiv. Deoarece venitul şi cererea se schimbă în acelaşi sens, elasticitatea cererii faţă de
venit, în cazul unui bun normal, are o valoare pozitivă.

În cazul unui bun inferior, o creştere a venitului determină o scădere a cererii pentru bunul
respectiv. Deoarece venitul şi cererea se schimbă în sensuri diferite, elasticitatea cererii faţă de
venit, în cazul unui bun inferior, are o valoare negativă.

Elasticitatea încrucişată a cererii = raportul modificării procentuale a cantităţii cerute dintr-un

bun, ca urmare a modificării procentuale a preţului pentru alte bunuri, celelalte condiţii
rămânând neschimbate.

Elasticitatea încrucişată a cererii este legată de conceptele de bunuri substituibile şi bunuri

complementare.

Cum salata verde şi varza sunt bunuri substituibile, o creştere a preţului salatei verzi determină o
creştere a cantităţii cerute de varză. Elasticitatea cererii în acest caz este pozitivă.

Cum uleiul de motor şi benzina sunt bunuri complementare, o creştere a preţului benzinei
determină o scădere a cantităţii cerute de ulei de motor. Elasticitatea cererii, în acest caz, este
negativă.

Elasticitatea ofertei faţă de preţ = Raportul modificării procentuale a cantităţii oferite dintr-un
bun, ca urmare a modificării procentuale a preţului, celelalte condiţii rămânând neschimbate.

COSTUL ŞI PRODUCŢIA

Costuri explicite şi costuri implicite

Costuri explicite Costuri de oportunitate care îmbracă forma plăţilor către furnizorii externi,
lucrători şi alţi agenţi care nu deţin părţi din firmă în calitate de proprietari.
Costuri implicite Costuri de oportunitate ale utilizării resurselor deţinute de firmă sau
reprezentând contribuţia proprietarilor ei.

Costuri şi profituri

Profit economic pur Suma care rămâne după ce, din venitul total, se

scad costurile explicie şi costurile implicite.

Profit contabil Venitul total minus costurile explicite. Profit economic pur = Profit
contabil – Costuri implicite

Profit normal Termen folosit uneori pentru a descrie costul de oportunitate al capitalul

PRODUCȚIA ŞI COSTURILE PE TERMEN SCURT

Termen scurt şi termen lung

Inputuri fixe Inputuri care nu pot fi uşor mărite sau reduse într-un timp scurt.

Inputuri variabile Inputuri care pot fi mărite sau reduse cu uşurinţă într-un timp scurt, cu
scopul de a creşte sau diminua producţia.

Termen scurt Un orizont de timp în care producţia poate fi ajustată doar prin modificarea
volumului de inputuri variabile utilizate, în timp ce inputurile fixe rămân neschimbate.

Termen lung Un orizont de timp suficient de mare astfel încât să fie posibilă modificarea
producţiei atât pe seama schimbării inputurilor fixe, cât şi a inputurilor variabile.

Producția cu un singur input variabil

Produs fizic total Producţia totală a unei firme, măsurată în unităţi fizice.
Produs fizic marginal Creşterea producţiei exprimată în unităţi fizice, care se
realizează prin adăugarea unei unităţi de input variabil, în condiţiile în care ceilalţi factori rămân
neschimbaţi.

Legea randamentelor descrescânde Principiu conform căruia dacă un input variabil creşte, iar
celelalte inputuri nu se modifică, se atinge un punct dincolo de care produsul fizic marginal al
inputului variabil începe să scadă.

Produs marginal şi cost marginal

Cost marginal Creşterea costului determinată de mărirea cu o unitate a producţiei unui bun sau
a unui serviciu.
 Abrevieri folosite:
Q = cantitatea de producţie CM= cost marginal
CT = cost total CVM= cost variabil mediu
CF = cost fix total CFM= cost fix mediu
CV= cost variabil total CTM= cost total mediu

Formule folositoare:

CT = CF + CV
ModificareaCT
CM = = ModificareaCV
ModificareaQ ModificareaQ
CT
CVM = CFM = CF CTM = CT
Q Q Q

COSTURI PE TERMEN LUNG ŞI ECONOMII DE SCARĂ

Economii de scară O situaţie în care costul mediu pe termen lung scade, pe măsură ce
producţia creşte.

Diseconomii de scară O situaţie în care costul mediu pe termen lung creşte, pe măsură ce
producţia creşte.

Randamente constante de scară O situaţie în care nu există nici economii de scară şi nici
diseconomii de scară.

Scară minimă de eficiență Nivelul producţiei la care încetează economiile de scară.

OFERTA

Curba ofertei O reprezentare grafică a relaţiei dintre preţul unui bun şi cantitatea oferită din
acel bun.

Figura 3.4 O curbă a ofertei de carne de pui

(a)
Preţul cărnii de pui Cantitatea oferită de carne de pui
(lei/kg) (milioane kg/an)
80.000 4
60.000 A 3
40.000 B 2
20.000 1
(b)
100

80
Preţul cărnii de pui (mii

Curba ofertei
A
60
lei/kg)

B
40

20

0 1 2 3 4 5 6
Cantitatea de carne de pui
(mil. kg/an)
Tabelul şi graficul arată cantitatea de carne de pui oferită la diferite preţuri. Pe măsură ce preţul
creşte, cantitatea oferită de carne de pui creşte, dacă ceilalţi factori ai pieţei nu se schimbă.
Creşterea preţului este un stimulent pentru crescătorii de pui să mărească efectivul de pui, dar,
totodată, creşterea costului de oportunitate al creşterii puilor limitează producţia de pui.

Deplasarea de-a lungul curbei ofertei

Figura 3.5 Costul de oportunitate şi oferta de carne de pui

(a) (b)
5 5 Costul de

Kg roşii/kg carne de pui)

oportunitate creşte
Roşii (tone/lună)

4 4 o dată cu creşterea
A producţiei de carne
3 3

2 B 2
Costul de c
oportunitate
1 = înclinaţia C 1 b
frontierei a
0 1 2 3 4 5 6 0 1 2 3 4 5 6

Deplasarea curbei ofertei

Modificarea cantității O schimbare în cantitatea unui bun pe care

oferite producătorii sunt dispuşi şi pot să o vândă,
rezultată din modificarea preţului acelui bun,
celelalte condiţii rămânând neschimbate; o
deplasare de-a lungul curbei ofertei.

Modificarea ofertei O schimbare în cantitatea unui bun pe care

producătorii sunt dispuşi şi pot să o vândă,
rezultată din modificarea unui factor de
influenţă a ofertei, altul decât preţul bunului;
o deplasare a curbei ofertei.
 Figura 3.6 Schimbarea ofertei de carne de pui

100
O3
O1 O2
D
80
C A
60
Preţ (mii lei/kg)

40

20

0 1 2 3 4 5 6
Carne de pui (mil. kg/an)

Anumite modificări
INTERACȚIUNEA DINTRE ale OFERTĂ
condiţiilor ŞIpieţei
CERERE (schimbări tehnologice,
schimbarea preţurilor inputurilor, schimbarea preţurilor altor bunuri sau
Echilibru O condiţie în care
schimbarea anticipaţiilor) pot planurile
determinacumpărătorilor
creşterea sau sescăderea
suprapunofertei
pe piaţă
de cu planurile
carne de pui. De exemplu, o nouă metodă de producţie, care permite
vânzătorilor, astfel încât, la un preţ dat, cantitatea cerută dintr-un bun este egală cu cantitatea
reducerea costurilor, deplasează curba ofertei din poziţia O1 în poziţia O2. O
oferită.
creştere a preţurilor inputurilor, celelalte condiţii rămânând neschimbate,
deplasează curba ofertei din poziţia O1 în poziţia O3.
Penuria (exces de cantitate cerută)

Penurie O condiţie în care cantitatea cerută dintr-un

bun, la un preţ dat, depăşeşte cantitatea
oferită.

Stocuri Stocuri de bunuri finite, în aşteptarea vânzării

sau utilizării.

Surplusul (excedent de cantitate oferită)

Surplus O condiţie în care cantitatea oferită dintr-un

bun, la un preţ dat, depăşeşte cantitatea cerută.

Modificarea condițiilor pieței

Pe un grafic, echilibrul pare o condiţie care se atinge cu uşurinţă. În lumea

reală însă, echilibrul este o ţintă mişcătoare.
OFERTA ÎN CONDIŢII DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ

Structura pieței Trăsături ale pieţei, care includ: numărul şi

mărimea firmelor, gradul de similitudine sau
de diferenţiere a produselor diferitelor firme şi
uşurinţa intrării (pe) şi ieşirii de pe piaţă a
firmelor.
Varietăți de structuri de piață
Concurența perfectă O structură a pieţei caracterizată de existenţa
unui număr mare de firme mici, de
omogenitatea produselor şi de intrarea liberă
(pe) şi ieşirea liberă de pe piaţă a firmelor.
Monopol O structură a pieţei în care există o singură
firmă care vinde un singur produs şi care este
protejată de intrarea rivalilor pe piaţă.
Oligopol O structură a pieţei în care există un număr
mic de firme, dintre care cel puţin câteva sunt
mari în raport cu mărimea pieţei.

Figura 8.1 Structuri de piață

Caracteristică Numărul Condițiile

Natura
şi mărimea de intrare
produsului
Structură firmelor şi ieşire

Concurența
Multe firme mici Produse omogene Nu există bariere
perfectă
Concurența Multe firme, Produse
Nu există bariere
monopolistică toate mici diferenţiate
Puţine firme, Produse
Pot exista bariere
Oligopol dintre care câteva diferenţiate sau
la intrarea pe piaţă
sunt mari omogene
Protecţie totală
Monopol O singură firmă Un singur produs faţă de intrarea
rivalilor pe piaţă

CONCURENȚA PERFECTĂ ŞI OFERTA PE TERMEN SCURT

Firma individuală ca primitor de preț

Primitor de preț O firmă care îşi vinde produsele la preţuri
determinate de forţe pe care nu le poate controla.
 Figura 8.2 Cererea pieței şi cererea pentru o firmă perfect concurențială

(a) Piața (b) Firma

individuală
100 100

Preț (mii lei/kg)

Preț (mii lei/kg)

80 80
Cererea Oferta Curba cererii pentru
pieței pieței o firmă individuală
60 60

40 40

20 20

0 1 2 3 4 5 6 0 1 2 3 4 5 6
Carne de pui Carne de pui
(mil. tone/an) (mii kg/an)

Pe o piaţă cu structură de concurenţă perfectă, firma este primitor de preţ (price-taker). Firma
este atât de mică relativ la mărimea pieţei, încât deciziile ei nu afectează semnificativ preţul
pieţei. În acest exemplu, piaţa este în echilibru la preţul de 60.000 lei/kg de carne de pui. Cum
firma individuală este primitor de preţ, curba cererii care îi corespunde este perfect elastică.
Acest lucru înseamnă că, pentru o firmă perfect concurenţială, venitul marginal este egal cu
preţul.

Venit marginal Sporul de venit generat de creşterea cu o unitate a cantităţii de produse vândute.
Această figură arată nivelul producţiei care maximizează profitul pentru o firmă perfect
concurenţială, preţul pieţei fiind de 4 milioane lei/unitate de produs. Producţia care maximizează
profitul se poate determina comparând costul total cu venitul total (grafic b). De asemenea,
producţia care maximizează profitul se poate determina comparând venitul marginal şi costul
marginal. Deoarece firma este primitor de preţ, venitul marginal este egal cu costul marginal.
Profitul creşte până în punctul în care costul marginal începe să depăşească venitul marginal.
După acel punct, profitul scade.

Dacă preţul de piaţă al produsului este prea mic pentru a permite obţinerea de profit, firma
trebuie să-şi minimizeze pierderile. Pentru firma din acest exemplu, dat fiind preţul de 2,4
milioane lei/unitatea de produs, punctul pierderii minime este la 14 unităţi de produs/zi. La acest
nivel al producţiei, curba costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct
situat deasupra costului variabil mediu, dar sub costul total mediu. Fiecare unitate de produs
vândută generează un venit care acoperă partea sa din costurile variabile, dar nu suficient pentru
a acoperi partea sa din costurile totale atunci când se include şi costul fix corespunzător ei.

Curba ofertei pe termen scurt pentru o firmă

Acest grafic arată cum poate fi determinată, pentru o firmă, curba ofertei pe termen scurt din
curbele costurilor. Când preţul unei unităţi de produs este 4 milioane lei, firma produce în
punctul E1. Dacă preţul scade, firma se deplasează pe termen scurt în jos de-a lungul curbei
costului marginal, spre poziţii precum E2 şi E3. Firma continuă să producă la punctul unde
costul marginal este egal cu preţul, până când costul marginal scade sub costul variabil mediu
(punctul E4). Astfel, E4 este cel mai de jos punct al curbei ofertei pentru firma din acest
exemplu. Sub acest preţ firma se închide.
Echilibrul pe termen lung pentru o firmă care operează într-o industrie perfect concurenţială
necesită îndeplinirea următoarelor trei condiţii: (1) să nu aibă nici un interes în a-şi modifica
producţia pe termen scurt; (2) să nu aibă nici un interes în a-şi modifica dimensiunea
capacităţilor de producţie pe termen lung şi (3) să nu aibă nici un interes de a intra în/ieşi din
industrie.

Pret = Cost marginal = Cost total mediu pe termen scurt = Cost total mediu pe termen lung

TEORIA MONOPOLULUI

MAXIMIZAREA PROFITULUI PENTRU MONOPOLUL PUR

Maximizarea profitului

Un monopol maximizează profitul producând o cantitate de bunuri la care venitul marginal este
egal cu costul marginal. Preţul pe care îl percepe este determinat de înălţimea curbei cererii
corespunzătoare cantităţii de producţie care maximizează profitul. Atenţie: maximizarea
profitului nu este acelaşi lucru cu maximizarea venitului total! Peste 13 unităţi de producţie –
cantitate la care, în acest exemplu, profitul este maxim – venitul total continuă să crească un
timp, dar profitul scade, întrucât costurile totale cresc mai repede.
MONOPOLUL ŞI EŞECUL PIEȚEI

Prețuri şi costuri de oportunitate

Pentru un monopol preţul care maximizează profitul este întotdeauna mai mare decât costul
marginal.

Deoarece preţul perceput de monopol este mai mare decât costul de oportunitate al producerii
unei unităţi dintr-un bun sau serviciu, cumpărătorii primesc un semnal fals vizavi de raritatea
bunului sau serviciului respectiv.

Surplusul consumatorului şi surplusul producătorului în condiții de monopol

Comparând cazul pieţei concurenţiale cu cazul monopolului se observă trei diferenţe:

1. Surplusul consumatorului este mai mic în cazul monopolului decât în cazul pieţei
concurenţiale;

2. Surplusul producătorului este mai mare în cazul monopolului decât în cazul pieţei
concurenţiale;

3. Totalul surplusului consumatorului şi surplusului producătorului este mai mic în cazul

monopolului, decât acelaşi total în cazul pieţei concurenţiale.

Pierdere socială O pierdere de surplus al consumatorului sau al producătorului, care nu este

compensată de un câştig al altcuiva.

REGULARIZAREA MONOPOLULUI NATURAL

Monopol natural O industrie în care costurile totale medii sunt menţinute la un nivel minim,
având un singur producător care deserveşte întreaga piaţă.
Acest grafic arată curbele costului şi cererii pentru un monopol natural (de exemplu, o firmă
producătoare de energie termică). În lipsa regularizării, monopolul ar putea să obţină profit
maxim percepând preţul P2 şi vânzând cantitatea Q2. Dacă autoritatea de reglementare impune
un preţ maxim P1, firma va considera că merită să producă o cantitate Q1.

OLIGOPOLUL ŞI CONCURENŢA MONOPOLISTICĂ

Concentrarea pieței Gradul în care o piaţă este dominată de câteva firme mari.

Măsurarea concentrării pieței

Indice de concentrare Procent din totalul vânzărilor deţinut de primele patru sau opt firme
mari pe o piaţă.

Printre cele mai concentrate pieţe sunt: piaţa autovehiculelor, piaţa ţigaretelor, piaţa
echipamentului foto, piaţa anvelopelor, piaţa aparatelor de zbor, piaţa de săpun şi detergenţi.

Printre cele mai puţin concentrate pieţe sunt: piaţa ziarelor cotidiene, piaţa băuturilor
răcoritoare ambalate, piaţa tipăriturilor cu caracter comercial.

Cauzele concentrării pieței

Economiile de scară

Bariere la intrarea pe piață Orice factor care împiedică intrarea unei noi firme pe o piaţă,
oprind-o să concureze pe picior de egalitate cu firmele deja existente pe piaţa respectivă.
 Uneori, barierele la intrarea pe o piaţă cu structură de oligopol sunt create în mod deliberat de
autorităţi. De exemplu, Comisia Naţională pentru Audio-Vizual controlează numărul posturilor
de radio şi de televiziune care există pe piaţă;

 Un al doilea tip de bariere la intrarea pe piaţă îl constituie dreptul de proprietate asupra

resurselor nereproductibile. De exemplu, intrarea în industria cinematografică este dificilă dacă
toţi actorii de vârf se află deja sub contract cu alte firme;

 Un al treilea tip de bariere la intrarea pe piaţă este reprezentat de patente şi de drepturi de

autor.

TEORIA OLIGOPOLULUI: INTERDEPENDENȚĂ ŞI ÎNȚELEGERE

Interdependență oligopolistică (Pe o piaţă cu structură de oligopol) nevoia de a urmări atent

acţiunile firmelor rivale atunci când se adoptă decizii privind preţurile sau producţia.

Cartel Un grup de producători se asociază pentru a maximiza profiturile prin fixarea preţurilor şi
limitarea producţiei.

Lider de preţ (Pe o piaţă cu structură de oligopol) – o situaţie în care creşterea sau scăderea
preţului de către o firmă dominantă – lider de preţ – este urmată de toate firmele de pe piaţă – sau
de cele mai multe dintre ele.

Piaţă contestabilă Piaţă pe care barierele de intrare şi ieşire sunt mici.

Performanţă bună a pieţei înseamnă o performanţă asemănătoare pieţei cu concurenţă perfectă,

unde preţul este egal sau apropiat de costul marginal, astfel încât suma surplusului
consumatorului şi a producătorului este maximizată.

Performanţă slabă a pieţei înseamnă o performanţă asemănătăare pieţei cu structură de

monopol, unde preţul este mai mare decât costul marginal, astfel încât câştigurile potenţiale din
schimb nu se realizează integral.

TEORIA CONCURENŢEI MONOPOLISTICE

Piaţa cu structură de concurenţă monopolistică se referă la restaurante, ateliere de reparaţii,

brutării, staţii de benzină etc.

Maximizarea profitului în condiţiile concurenţei monopolistice (Edward H. Chamberlin and Joan

Robinson, 1930)

În condiţii de concurenţă monopolistică (figura 10.2), fiecare firmă are o curbă a cererii înclinată
negativ, dar nu există bariere la intrarea pe piaţă a unor noi firme. Pe termen scurt (graficul a), o
firmă care produce la punctul la care venitul marginal este egal cu costul marginal poate obţine
profit economic pur. Totodată, pe termen lung (grafic b), noi firme sunt atrase de această piaţă.
Intrarea noilor firme determină modificarea cererii pentru firmele deja existente pe piaţă,
coborând curba cererii pentru fiecare dintre ele. De asemenea, firmele pot lupta pentru a-şi
menţine cota de piaţă, utilizând mijloace care măresc volumul costurilor. Intrarea pe piaţă a unor
noi firme va continua până când se atinge un nou punct de echilibru pe termen lung, punct în
care profiturile sunt eliminate.

Performanţele pieţei cu structură monopolistică

Pe baza modelelor de analiză elaborate de Chamberlin şi Robinson, s-a considerat că trăsătura

esenţială a concurenţei monopolistice este existenţa unui număr prea mare de ofertanţi (prea
multe staţii de benzină, prea multe supermarket-uri şi restaurante etc.), fiecare dintre aceştia
operând la o fracţiune din capacitate şi fiecare practicând preţuri ineficient de mari. Cu toate că
preţurile practicate sunt mari, fiecare ofertant obţine doar un profit minim, care îi permite să
rămână în afacere. Concluzia acestui raţionament ar fi următoarea: poziţia de echilibru pe termen
lung arată o slabă performanţă a pieţei cu structură de concurenţă monopolistică.

Ca şi în cazul monopolului, în cazul pieţei cu structură de concurenţă monopolistică, fiecare

firmă se opreşte la un nivel de producţie mai mic decât cel care ar permite maximizarea sumei
dintre surplusul consumatorului şi surplusul producătorului. Diferenţa dintre preţ şi costul
marginal indică producţia suplimentară potenţială de pe urma căreia ar beneficia atât firmele, cât
şi clienţii lor.