Bunastarea economica si eficienta pietelor libere

Studenti:
Ciobanasu Andrei & Botez Madalin Constantin

Grupa 6304

Introducere
Economistul Adam Smith in lucrarea La Rischesse des Nations (1776) remarca ca
intreprinderea si indivizii activi pe piata se comporta ca si cum ar fi ghidati de o mana
invizibila ce favorizeaza imprastierea rezultatelor favorabile asupra tuturor. Metafora
mana invizibila presupune ideea ca pe piata, urmarirea interesului particular contribuie la
bunastarea tuturor.
Dorinta de bunastare a marcat din totdeauna existenta individului fiind o situatie optimala la
care aspira omul.
Economia bunastarii explica modalitatile si mecanismele de alocare a
resurselor pe baza criteriilor de eficienta sociala, rezultatul fiind o agregare de stari optimale
pentru intreaga populatie .
Bunastarea este rezultat al unui grad cat mai inalt de satisfactie sau utilitate perceput de
consumator. Daca scopul economiei este crearea de utilitati iar utilitatea se materializeaza in
bunastare fiecare natiune se va preocupa de crearea si realizarea unui sistem de producere a
bunastarii deci de o economie a bunastarii.
Surplusul consmatorului
1. Disponibilitatea de plata reprezinta suma maxima pe care un
consumator ar fi dispus sa o plateasca pentru un bun.
2. Surplusul consumatorului: diferenta dintre suma maxima pe care
consumatorul ar fi dispus sa o plateasca pentru o unitate dintr-un bun si
suma pe care el o plateste efectiv.
3. Masurarea surplusului consumatorului
- pentru orice cantitate data, pretul determinat de curba cererii reflecta
disponibilitatea de plata a consumatorului marginal. Deoarece curba
cererii
reflecta disponibilitatea de plata a consumatorilor, se poate utiliza curba
cererii pentru masurarea surplusului consumatorului.
- pentru consumator, castigul in urma schimbului apare sub forma
surplusului consumatorului reprezentat de suprafata dintre curba cererii
si pretul pietei.
4. Pe masura ce pretul scade, surplusul consumatorului creste deoarece:

- surplusul consumatorilor care cumparau deja bunul repectiv va creste

deoarece acestia platesc mai putin comparativ cu situatia initiala.
- reducerea pretului determina intrarea pe piata si a altor consumatori care
vor obtine un surplus al consumatorului pentru unitatile suplimentare
achizitionate.
5. Surplusul consumatorului este masurat in termeni monetari.
Surplusul producatorului
1. Costul si suma minima pe care producatorul ar fi dispus sa o accepte pentru a continua sa
produca un bun.

cost: valoarea lucrurilor la care un producator trebuie sa renunte

pentru a produce un bun sau un serviciu.

surplusul producatorului: diferenta dintre ceea ce un producator

primeste pentru o unitate dintr-un bun si minimul pe care el ar fi

dispus sa il accepte pentru acel bun.
2. Masurarea surplusului producatorului cu ajutorul curbei ofertei

pentru determinarea curbei ofertei unui un bun sau serviciu, se pot

utiliza informatiile cu privire la cost.

pentru orice cantitate data, pretul determinat de curba ofertei reprezinta costul
vanzatorului marginal. Deoarece curba ofertei arata suma minima pe care
producatorul ar fi dispus sa o accepte pentru a continua sa produca acel bun in loc
sa-si utilizeze resursele in alt mod sau in alta parte, aceasta poate fi utilizata pentru a
masura surplusul producatorului.

producatorul obtine un surplus egal cu diferenta dintre ceea ce primeste acum la

pretul pietei si minimum pe care ar fi dispus sa il accepte. Acest surplus al
poducatorului se poate reprezenta grafic prin aria dintre curba ofertei si pretul pietei.

3. Surplusul producatorului creste pe masura ce preturile cresc deoarece:

producatorii deja existenti pe piata vor obtine un surplus suplimentar

deoarece acestia obtin mai mult din vanzarea produsului respectiv comparativ cu situatia
initiala.

pe masura cresterii pretului, pe piata vor intra noi producatori care vor obtine un
surplus al producatorului pentru unitatile suplimentare

vandute.

surplusul producatorului este utilizat pentru a masura bunastarea

economica a producatorilor.
Bunastarea economica a fiecarui individ din societate se poate masura
prin
surplusul total, care reprezinta suma dintre surplusul consumatorului si
surplusul producatorului.

SURPLUSUL
TOTAL =
( VALOAREA
BUNULUI
PENTRU
CONSUMATORI SUMA PLATITA DE CONSUMATORI) + (SUMA OBTINUTA DE
PRODUCATORI COSTUL BUNULUI PENTRU PRODUCATORI)
Deoarece suma platita de consumatori = suma obtinuta de producatori:
SURPLUSUL
TOTAL = VALOAREA
CONSUMATORI COSTUL BUNULUI

BUNULUI

PENTRU

PENTRU PRODUCATORI
Bunastarea totala sau surplusul total mai poate fi calculat si prin insumarea surplusului
consumatorului cu surplusul producatorului
Pentru a se observa mai clar cum se masoara bunastarea vom lua un exemplu practic.
Sa presupunem ca la un moment dat pretul cartofilor pe piata este de 1,5 lei/kg. Un
consumator ar fi dispus sa plateasca pentru un kg de cartofi pana la 2 lei/kg. Pentru
producator/vanzator costul producerii unui kg. de cartofi este de 1,2 lei/kg.
In acest caz ambele parti au de castigat.

Castigul pe care consumatorul il realizeaza din cumpararea unui kg. de cartofi la

pretul pietei va fi de 2 lei -1,5 lei = 0,5 lei/kg

Castigul pe care producatorul il va realiza din vanzarea unui kg de cartofi va fi de

1,5 lei 1,2 lei = 0,3 lei/kg

Atunci cand pe o piata anume nu exista un exces de cerere si de oferta inseamna ca aceasta
piata se afla in echilibru. In acel moment surplusul producatorului si surplusul
consumatorului se afla in echilibru, dupa cum se poate observa si in Fig.1.

Fig. 1 Echilibrul unei piete

Surplusul consumatorului poate fi aproximat de aria de sub curba cererii si de deasupra
pretului de echilibru, iar surplusul producatorului poate fi aproximat de aria de deasupra
curbei ofertei si de sub pretul de echilibru. Surplusul total este aproximat de suma ariilor
surplusului consumatorului si a producatorului.
In momentul in care alocarea resurselor duce la maximizarea bunastarii de pe acea piata se
considera ca alocarea acelor resurse s-a facut in mod eficient.
Maximizarea bunastarii poate fi produsa daca:

Costul marginal al ultimei unitati produse este egal cu utilitatea marginala a ultimei cantitati consumate
Utilitatea totala a unitatilor consumate este mai mare sau cel putin egala cu costul total al unitatilor
produse.

Neindeplinirea acestor doua conditii genereaza ceea ce economistii numesc esecuri

ale pietei, situatii in care pietele libere si nereglementate nu reusesc sa realizeze cea mai buna
alocare a resurselor societatii.
Termenul de esec al pietei este utilizat pentru a desemna o situatie in care
piata, singura, nu poate aloca resursele eficient. Pe o asemenea piata, mana invizibila nu
functioneaza din diverse motive.

Esecul pietei poate fi intalnit sub urmatoarele forme:

Problema
Bunurile colective

Caracteristici
Non-rivalitate
Non-exclusivitate

Externalitati

Pretul
nu
costurile si

reflectaPoluare
fonica,Taxe si subventii
poluarea mediului, etc. pentru a egala costul
social cu beneficiul
social.
beneficiile. Consecintele
agentilor
economici
si
indivizilor ce-i

Asimetria
informationala

Monopolul natural

Exemple
Tip de interventie
Strazi,
cheltuieli,Productia publica
iluminat public, etc.

ale

afecteaza pe altii nu sunt

luate in considerare.
Cei ce participa laSanatate,
piataReglarea
calitatii,
schimb au informatiiasigurarilor, etc.
neutralizarea riscurilor.
diferite
asupra
pretului,cantitatii,
calitatii.
Randament ridicat
Apa, transport aerian,Nationalizare monopol
feroviar, etc.
public.

Bunurile colective
Conform teoriei bunurilor colective, la originea unui esec al pietei se afla doar nonexclusivitatea, deoarece, statul, in acest caz esueaza in producerea bunurilor colective. O
firma ce produce un bun colectiv va inregistra pierderi pentru ca nu poate exclude
consumatorii care nu platesc, acestia fiind incitati sa adopte comportamentul pasagerului
clandestin.
Externalitatile
Externalitatea este definita ca fiind acel efect, pozitiv ai negativ, aparut ca urmare a
interdependentei intre agenti economici distincti, efect ce nu este sanctionat direct prin
mecanisme de piata si prin pret (sunt servicii neremunerate si pagube necompensate).
In 1920, Pigou publica opera sa Economics of Welfare, incercand prin studiul sau sa puna
in lumina notiunea dezeconomiei externe. Aceasta reda costurile sau dezavantajele pe care
activitatea unui agent economic o impune
altuia, in absenta totala a unei compensari financiare, a unui schimb comercial.
Astfel, poluarea atmosferei prin activitati industriale, transporturi sau productia de energie
antreneaza o cascada de consecinte negative asupra sanatatii, materialelor, vegetatiei.

In scopul de a remedia aceste slabiciuni ale pietei (market failures), Pigou preconizeaza
interventia statului sub forma taxelor asupra dezeconomiilor externe. In cel mai bun caz,
taxele ar trebui sa fie egale cu o suma care sa reflecte valoarea monetara a costului extern,
respectiv costul
privat si costul social. Datorita acestei proceduri, efectul extern evaluat in expresie baneasca si
contabilizat, face parte integranta din calculul economic.
Acest demers se bazeaza pe corectarea slabiciunilor pietei cu ajutorul interventiei statului:
piata trebuie sa prezideze asupra alocarii costurilor si a conditiei de a fi, in mod corect,
informata.
O alta definitie a conceptului de externalitate este cea a lui Meade (1973): o economie (sau
dezeconomie) externa este un fenomen ce produce un beneficiu apreciabil (sau induce un
prejudiciu semnificativ) unei sau mai multor persoane care nu sunt parti ce consimt la
procesul de decizie in
urma caruia s-a produs direct sau indirect efectul.
Deoarece definitia nu precizeaza caracterul de interdependenta intre agenti, putem
concluziona ca ea se refera la asa numitele externalitati
pecuniare (Scitosky, 1954). Aceste externalitati afecteaza bunastarea altor agenti economici
dar aceasta influenta se exercita prin pret.
De exemplu, o crestere a cererii de pantofi va duce la o crestere a pretului pielii, adica la o
diminuare a bunastarii altor utilizatori ce folosesc aceasta materie prima, de exemplu
cumparatorul altor produse din piele (posete, genti, etc.)
Asimetria informationala
Discrepantele dintre informatiile detinute de participantii la o tranzactie de piata.
Cumparatorii si vanzatorii nu cunosc in mod egal informatia relevanta de pe piata.
Imperfectiunea (adica inegalitatea) informatiei cumparatorilor si vanzatorilor face imposibila
concurenta perfecta. Concurenta perfecta necesita o simetrie informationala. Asimetria
informationala se intalneste frecvent pe pietele muncii, unde angajatorii si lucratorii nu dispun
in mod egal de informatiile necesare stabilirii salariilor. Informatiile inegale despre
productivitatea salariatilor existenti si despre a celor potentiali reprezinta motivul pentru care
firmele pot prefera salariatii existenti, numiti interni, in defavoarea solicitantilor de locuri de
munca, numiti externi.
Un exemplu din viata cotidiana este situatia dintre vanzator si cumparator, in care
deseori vanzatorul detine mai multe informatii cu privire la calitatea produsului decat
cumparatorul.
Alt exemplu : o persoana care isi ofera masina sa pentru vanzare stie mult mai mult cu
privire la subterfugiile ei decat stie un potential comparator. Similar, cand o banca prezinta un
acord de depozitare spre semnare unei persoane care isi deschide un cont la vedere, banca stie
mult mai mult decat clientul cu privire la consecintele legale ale acordului.

Cand vanzatorii stiu mai mult despre produs decat stiu cumparatorii, sau vice versa, se
spune ca informatia este distribuita asimetric in piata. In unele circumstante, aceste asimetrii
pot fi corectate prin mecanismul schimbului voluntar, de exemplu prin dorinta vanzatorului de
a furniza un certificat de garantie cu privire la calitatea produsului. Dar asimetriile severe pot
distorsiona pietele atat de mult incat prin schimb volutar nu poate fi atins un optim social.
Cand se intampla aceasta, interventia guvernului in piata poate in mod ideal corecta
asimetriile corectionale si induce mai mult un schimb aproape optim. De exemplu,
cumparatorii unei case sunt adesea in dezavantaj vis--vis de proprietarii actuali in
cunoasterea defectelor latente, cum ar fi prezenta termitelor sau fundatia crapata a casei. Ca si
rezultat, piata pentru vanzarea caselor se poate sa nu functioneze eficient; cumparatorii se
poate sa plateasca prea mult pentru case sau ei se pot retine in mod ineficinet de la cumparari
datorita fricii unor defecte latente. Multe state au raspuns prin a cere vanzatorilor sa dezvaluie
cunoaaterea oricaror defecte latente cumparatorilor in perspectiva ai caselor. Daca vanzatorii
nu fac aceasta dezvaluire, atunci ei pot fi responsabili pentru corectarea acelor defecte.
Monopolul natural
O alta sursa a esecului pietei este monopolul in diferitele sale forme: monopol pe piata
de desfacere, intelegeri secrete intre alte firme competitive intelepte sau furnizori de inputuri,
si monopson (numai un cumparator) pe piata de input. Daca industria ar fi competitiva,
beneficiul marginal si costul marginal ar fi egale.
Politicile publice pentru corectarea defectelor monopolului sunt sa inlocuiasca unde
este posibil monopolul cu competitia, sau sa se reglementeze pretul aplicat de catre
monopolist. Prima politica este rationala pentru legile antitrust. Dar uneori nu este posibil, sau
chiar de dorit sa se inlocuiasca un monopol. Monopoluri naturale, cum sunt utilitatile publice,
sunt un exemplu; acestor monopoluri li se permite sa continue sa existe, dar guvernul
reglementeaza preturile lor.