Economia Si Gestiunea Afacerilor

ECONOMIA si GESTIUNEA INTREPRINDERII
Suport de curs - anul I Lector universitar dr. ing. Ec. Costel CEOCEA
BIBLIOGRAFIE
( minimala pentru cursul Economia si Gestiunea Intreprinderii anul I )
Notiuni de economia si gestiunea intreprinderii, Dan Popescu, Carmen Popescu , Ed. Continent Economia politica, Gh. Lutac, Vasile Nechita, I. Ignat, Ed. Economica Managementul. Concepte si Aplicatii, Panaite Nica, Ed.Sedcom Libris Economia si gestiunea afacerilor, Gh. Filip, Ed. Sedcom Libris Bazele contabilitatii, Rusalim Petris, Ed.Gorun MBA in 10 zile, Steven Silbiger
Universitatea ALMA MATER Sibiu Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Sociale din Bacau Catedra de Stiinte Economice
Program de studii : Economia Comertului, Turismului, Serviciilor si Managementul Calitatii Economia si Gestiunea Intreprinderii Sport de curs, complementar cursului Notiuni de Economia si Gestiunea Intreprinderii, Dan Popescu si Carmen Popescu, pentru anul I
TEORIA CONSUMATORULUI
n conditiile economiei de schimb, bunurile economice trebuie sa se bucure de utilitate. CONSUMUL SI CONSUMATORUL
FUNCTIILE SI CONTINUTUL CONSUMULUI
Utilitatea capata sens economic cand sunt indeplinite trei conditii: existenta unei relatii intre calitatile sau caracteristicile bunurilor si una din nevoile oamenilor sau societatii. Utilitatea este intrinseca fiecarui bun; ea decurge din proprietatile acestuia, dar capata sens economic doar in relatia cu o anumita nevoie sociala. elatiile necesare dintre caracteristicile lucrurilor si nevoile oamenilor trebuie cunoscute si intelese. Oamenii trebuie sa fie convinsi ca prin calitatile lor, bunurile consumate le aduc un serviciu, o satisfactie. Nu are importanta daca aceste convingeri sunt sau nu fundamentate stiintific. comunitatea, in ansamblul ei, trebuie sa fie capabila sa foloseasca caracteristicile bunurilor la satisfacerea nevoilor. Nu este suficient ca un bun sa fie cunoscut ca util, el trebuie ca sa poata fi folosit.
CONSUMUL SI CONSUMATORUL FUNCTIILE SI CONTINUTUL CONSUMULUI

Utilitatea are un caracter subiectiv, ea depinzand de raportul pe care fiecare individ il stabileste intre un anumit bun economic si nevoile sale. Utilitatea sintetizeaza importanta, pretuirea pe care consumatorul o acorda, la un moment dat si in conditii determinate, fiecarei unitati dintr-o multime de bunuri identice. Utilitatea reprezinta capacitatea bunurilor de a crea satisfactie. In gandirea economica se disting doua curente de abordare a utilitatii. Curentul de gandire clasica apreciaza ca bunurile identice au aceeasi utilitate pentru diferite persoane, daca sunt necesare, indiferent de intensitatea nevoilor si a sacrificiului facut pentru achizitionarea lor. Utilitatea economica apare ca unitate a proprietatilor intrinseci ale bunului si a nevoii de satisfacut. Rolul determinant in evaluarea utilitatii economice a unui bun il au proprietatile intrinseci. Curentul de gandire neoclasica are in vedere satisfactia resimtita de un consumator prin consumarea unei cantitati determinate dintr-un bun in conditii specifice de loc si timp. Cantitati identice din bunul consumat sunt apreciate in mod diferit de catre un anumit consumator dat. Consumatori diferiti confera utilitati economice diferite pentru aceeasi cantitate dintr-un bun, intrucat structura si intensitatea trebuintelor lor nu sunt identice.
UTILITATE TOTALA - UTILITATE MARGINALA

Scoala neoclasica face distinctie intre utilitatea unitara si utilitatea totala. Utilitatea unitara este reprezentata de satisfactia ce o resimte un consumator dat prin consumarea unei doze date dintr-un bun in conditii determinate de timp si loc. Utilitatea totala este considerata a fi satisfactia resimtita de un individ in urma consumarii unor cantitati succesive dintr-un bun intr-o perioada data. Utilitatea totala si utilitatea marginala sunt doua notiuni complementare care trebuie riguros diferentiate in cadrul analizei economice. Utilitatea totala exprima satisfactia resimtita prin consumarea unei cantitati date din bunurile X si Y . Modificarea acestor cantitati influenteaza utilitatea totala. In cazul unui bun X, care poate fi consumat in cantitati x , mai mari sau mai mici, utilitatea totala, Ut, poate fi exprimata prin functia: Ut = f (x). Utilitatea marginala a unui bun exprima utilitatea suplimentara aferenta fiecarei unitati aditionale din acesta, pe care cumparatorul accepta sa o procure.
CARACTERISTICILE UTILITATII MARGINALE

Caracteristici mai importante ale utilitatii marginale: legatura intre utilitatea totala si utilitatea marginala a unui bun se exprima sub forma legii utilitatii marginale descrescande: utilitatea fiecarei unitati suplimentare detinute si/sau consumate dintr-un bun (adica utilitatea marginala) se modifica pe masura ce creste cantitatea consumata (detinuta); cel mai adesea ea se reduce cand consumul creste. Aceasta relatie se regaseste in ceea ce este cunoscut a fi prima lege a lui Gossen: intensitatea satisfactiei unui bun scade pe masura ce creste cantitatea consumata din bunul respectiv. utilitatea totala maxima corespunde unei utilitati marginale egale cu zero si indica faptul ca s-a ajuns la un punct de saturatie. daca cantitatea consumata dintr-un bun continua sa creasca, utilitatea marginala devine negativa. Consumatorul incearca sa obtina maximum de utilitate (satisfactie) cu ajutorul bugetului de care dispune, platind bunurile necesare cu venitul sau disponibil, dar neputand achizitiona orice cantitate. Echilibrul consumatorului este o problema de optimizare, el este determinat in functie de totalul resurselor de care dispune si de nivelul dat al preturilor. Combinatiile de bunuri pe care un consumator care dispune de resurse limitate le poate face pentru a-si asigura gradul maxim de satisfacere a nevoilor (maximum de utilitate), sau orice alt nivel dat, conduc la o serie de puncte prin a caror unire se obtine o curba de indiferenta (daca se combina mai multe marfuri).
CURBE DE INDIFERENTA
O curba de indiferenta este locul geometric al punctelor ale caror coordonate desemneaza toate combinatiile de marfuri ale caror utilitati totale sunt egale. Particularitati ale curbelor de indiferenta: sunt descrescatoare : aceasta caracteristica rezultand si din ipoteza nonsaturarii nevoilor ele nu se pot intersecta pun in evidenta convexitatea preferintelor consumatorului; convexitatea preferintelor se justifica prin legea utilitatii marginale descrescande. Prin combinatie optima se intelege acea combinatie de bunuri careia ii corespunde utilitatea maxima in conditiile respectarii restrictiilor bugetare cu privire la venituri. Echilibrul consumatorului presupune luarea in considerare a unui model economic avand ca 1. functie obiectiv: maximizarea satisfacerii nevoilor, 2. restrictii cu caracter economic: nivelul preturilor si venitul disponibil.
TEORIA CERERII
Cererea, reprezinta dorinta de a intra in posesia unui bun material sau serviciu, la care se adauga posibilitatea si dispozitia de a plati pretul cerut pentru acesta.
In sens restrans cererea desemneaza numarul de unitati dintr-un bun pe care cumparatorii sunt gata sa le procure la un anumit pret si la un moment dat. Cererea este influentata de trei factori principali si anume: nevoia sociala: dorinta de a beneficia de utilitatea unui bun este rezultatul nemijlocit al manifestarii unei nevoi de consum. Intre nevoia de consum si cererea de marfuri exista un raport direct proportional. veniturile cumparatorilor pretul marfurilor: cantitatea de bunuri pe care cumparatorii o cer pe piata variaza in raport invers proportional cu nivelul preturilor lor.
In afara factorilor de mai sus exista si altii care influenteaza cererea de marfu si anume: gusturile consumatorilor variabilele demografice conjunctura economica anticiparile
TEORIA OFERTEI
Oferta reprezinta cantitatea totala pe care piata o pune la dispozitia cumparatorilor la un moment dat la fiecare pret in parte. Oferta pietii este expresia intentiilor vanzatorilor, a abilitatii si a dorintei lor de a vinde si nicidecum a starii de fapt a actualelor vanzari. Nivelul ofertei se afla intr-un raport direct proportional cu nivelul preturilor marfurilor care fac obiectul ei, adica oferta dintr-o marfa data se mareste atunci cand pretul sau se afla in crestere si se micsoreaza pe masura ce pretul scade. Factorii ce influenteaza oferta sunt: pretul bunului pretul altor bunuri complementare sau substituibile costul de productie oferta si preturile factorilor de productie prin intermediul carora se obtine bunul respectiv schimbarile in tehnologiile de fabricatie modificarea numarului de ofertanti etc
ELASTICITATEA OFERTEI
Prin confruntarea dintre cerere si oferta se determina pretul de piata care pentru orice bun tinde spre un nivel de echilibru ce reflecta egalizarea cererii cu oferta. Factorii cei mai importanti care determina elasticitatea ofertei sunt: costul productiei: cand se inregistreaza o crestere a costului elasticitatea ofertei scade, iar atunci cand costul scade are loc o crestere a elasticitatii ofertei gradul de substituire: cu cat este mai mare gradul de substituire a factorilor de productie de la productia unui bun la productia altor bunuri, cu atat va fi mai mare elasticitatea ofertei bunului respectiv perioada de timp: cu cat intervalul de timp este mai mare cu atat pot fi orientati mai multi factori productivi de la o activitate la alta posibilitatile de stocare a bunurilor si costurile aferente acesteia
ELASTICITATEA CERERII
Factorii care determina elasticitatea cererii sunt: Tipul de necesitati satsifacute de bun. Daca bunul este de prima necesitate cererea este inelastica, se achizitioneaza oricare ar fi pretul; in schimb daca bunul este de lux cererea va fi elastica, acum ca pretul va creste putin, multi consumatori ar putea sa se lipseasca de el. Existenta bunurilor substitutive. Daca exista bunuri substitutive cererea lor va fi foarte elastica. De exemplu, o mica crestere a pretului uleiului de masline poate provoca ca un mare numar de femei sa se decida sa foloseasca uleiul de floarea soarelui. Importanta bunului in termeni de cost. Daca cheltuiala pentru acel bun presupune un procent foarte mic din venitul indivizilor, cererea lor va fi inelastica. Trecerea timpului. Pentru aproape toate bunurile cat de mare va fi perioada considerata, cu atat mai mare va fi elasticitatea cererii. Pretul. Este posibila ca pentru preturi mari cererea sa fie mai putin elastica ca atunci cand preturile sunt mai reduse sau invers, depinzand de produsul despre care este vorba.
COSTUL DE OPORTUNITATE Prin cost de oportunitate sau cost economic, cum mai este denumit, se intelege costul optiunii pentru o anumita alternativa in defavoarea alteia, exprimandu-se in unitati fizice de bunuri materiale sau servicii la care este necesar sa se renunte pentru a produce sau a achizitiona un alt bun (material sau nematerial). Costul de oportunitate poate fi abordat atat din punct de vedere al productiei cat si din cel al consumului. Costul de oportunitate al productiei exprima cantitatea de bunuri materiale si de servicii care trebuie sa fie consumata (sacrificata) pentru a obtine o anumita cantitate dintr-un alt bun sau serviciu in conditiile in care agentul economic se comporta rational. Un producator se comporta rational atunci cand, tinand seama de resursele pe care le detine, ia decizia de a produce acea marfa care permite cea mai buna valorificare a acestora. Costul de oportunitate al consumului se defineste plecandu-se de la caracterul limitat al veniturilor consumatorilor. Datorita acestui caracter o decizie de achizitionare a unui bun va fi in acelasi timp si o decizie prin care se renunta la altul sau la alte bunuri (care se pot cumpara cu aceleasi venituri).
MISIUNEA,OBIECTIVELE SI STRATEGIILE FIRMEI
MISIUNEA FIRMEI
Misiunea caracterizeaza viziunea managerilor privind ceea ce firma intentioneaza sa faca si sa devina, pe termen lung. O misiune corect formulata trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari: Cine este firma? Ce face ea? Incotro se indreapta? Rolul unui bun manager / strateg este sa vad organizaia nu cum este ea astazi.....ci cum va arata in viitor Scopul misiunii este : Personalizarea si Individualizarea firmei O misiune bine aleasa pregateste compania pentru viitor, timpul fiind dimensiunea principala in management.
MISIUNEA FIRMEI
Comunicarea misiunii este la fel de importanta ca si formularea ei. Pentru a se asigura o cat mai buna comunicare a misiunii aceasta trebuie: sa cristalizeze punctele de vedere ale top managerilor despre directionarea firmei pe termen lung sa specifice ajutorul pe care administratia firmei il va acorda managerilor de nivel mediu pentru ca acestia sa mearga pe drumul cel bun sa comunice scopul organizational si faptul ca salariatii au capacitatea de a provoca o schimbare in munca lor sa arate cum se pregateste organizatia pentru orientarea ei viitoare. Dupa ce misiunea firmei a fost definita managerii trebuie sa actioneze pentru concretizarea lor in obiective si strategii. O declaraie a misiunii organizaiei formulata n mod clar este esenial pentru stabilirea eficienta a obiectivelor. Declaraia misiunii organizaiei denumita i declaratia scopurilor sau a filozofiei organizaiei trebuie s dezvluie ce dorete sa devin compania si pe cine vrea sa deserveasc.
OBIECTIVELE FIRMEI Obiectivele dau o imagine concreta asupra orientarii generale a firmei in functie de scopul urmarit si misiunea firmei. Obiectivele trebuie sa fie concretizate in actiuni specifice, altfel risca sa ramana in stadiul de deziderate si bune intentii. Obiectivele unei firme pot viza: organizatia in totalitatea ei o anume afacere un domeniu functional un compartiment In formularea obiectivelor sunt cerute a fi indeplinite un minim de conditii: sa fie formulate explicit sa fie posibil de grupat in seturi si prioritati sa constituie baza pentru actiunile de management si pentru decizii sa serveasca drept standarde pentru aprecierea rezultatelor individuale si a grupurilor de munca
STRATEGIILE GENERALE ALE FIRMEI
Strategiile reprezinta acele mutatii organizationale si manageriale folosite pentru atingerea obiectivelor prin promovarea misiunii firmei. Scopul stategiei este de a stabili CUM vor fi obtinute rezultatele vizate prin obiective in functie de conditiile interne si de factorii externi. Principalele caracteristici ale unei stategii sunt urmatoarele: puternic caracter antreprenorial in sensul ca managerii au de ales intre directii alternative de initiere si dezvoltare a afacerilor trebuie sa mentina organizatia activa si competitiva in cazul schimbarii conditiilor permite ca atiunile necesare sa fie intreprinse la momentul oportun in conditii de criza, strategiile trebuie radical modificate Orice strategie presupune intreprinderea unor actiuni dintre cele mai diverse. Ea se concretizeaza in elaborarea unui PLAN STRATEGIC.
TIPURI DE STRATEGII
Principalele tipuri de strategii sunt: strategii de crestere: constau in extinderea semnificativa a volumului de activitate ceea ce determina in mod normal cresterea substantiala a vanzarilor. Principalele strategii de crestere sunt: concentrarea, integrarea verticala si diversificarea. startegii ale stabilitatii: este promovata atunci cand firma este satisfacuta de situatia curenta si face putine schimbari in ceea ce priveste piata, produsele sale sau metodele sale de productie startegii de descrestere: vizeaza reducerea in diverse proportii a volumului operatiilor unei firme, in scopul redresarii unei tendinte negative sau pentru rezolvarea unei situatii critice in care se afla firma. strategii combinate: sunt utilizate atunci cand o firma foloseste in mod simultan strategii diferite pentru diferite subunitati ale sale. Managerii au responsabilitatea de a transpune planul stategic in actiuni si de a obtine rezultatele preconizate prin obiective. Punerea in practica a stategiei necesita adesea o serie de modificari structurale si administrative cum ar fi: politici, proceduri, sistem informational si de control. Succesul realizarii strategiei depinde de o buna organizare interna si de existenta unui personal competent, iar un rol esential in succesul unei startegii il are asigurarea suportului motivational al salariatilor.
DECIZIILE CA PROCEDURI DE IMPLEMENTARE A MISIUNII, OBIECTIVELOR SI STRATEGIEI FIRMEI Managementul unei firme se exercita prin decizie. Responsabilitatea adoptarii deciziilor revine in mod exclusiv managerilor. Decizia poate fi definita ca un act rational de alegere a unei linii de actiune prin care se urmareste realizarea obiectivelor, tinandu-se seama de resursele disponibile si conditiile concrete. Eficienta deciziilor depinde de modul in care acestea raspund unor necesitati reale. O decizie, este necesar s se ia, atunci cnd sunt ndeplinite urmtoarele condiii: exist o discrepan ntre rezultatele dorite i situaia actual decidentul este contient de aceast discrepan, este motivat s o elimine i dispune de resursele necesare pentru aceasta. Luarea deciziilor reprezint activitatea central a unui manager. Toate celelalte activiti sunt desfurate pentru a se asigura luarea de decizii corecte sau, dac decizia a fost deja adoptat, pentru implementarea i monitorizarea eficienei sale.
DECIZIILE CA PROCEDURI DE IMPLEMENTARE A MISIUNII, OBIECTIVELOR SI STRATEGIEI FIRMEI

Managerii trebuie s ia decizii n condiii de mediu schimbtoare i complexe care au o influen semnificativ asupra deciziilor prin: cantitatea informaiilor disponibile (condiii de certitudine, risc i incertitudine), obiectivele organizaionale i cele individuale ale decidentului, sistemul de valori al managerului i cultura organizaional precum i o serie de alte condiii de mediu intern sau extern. Managerii trebuie s decid cnd i n ce msur i vor implica subordonaii n luarea deciziilor. Implicarea subordonailor poate conduce la creterea calitii deciziilor i a gradului de implicare n implementarea acestora. Unele decizii trebuie delegate pentru a le permite managerilor s i utilizeze timpul pentru rezolvarea unor probleme mai importante necesare pentru realizarea obiectivelor organizaionale. Este recomandabil utilizarea unui proces raional de luare a deciziilor care cuprinde 5 pai.

Pasul nti: identificarea corecta a problemei. Pasul al 2-lea: generarea de soluii alternative: in aceast faz a procesului decizional este esenial creativitatea. Pasul al 3-lea: selectarea alternativei optime. Selectarea alternativei optime poate prea un proces de identificare a avantajelor i dezavantajelor fiecrei alternative i de alegere a alternativei preferate sau a celei optime. Din nefericire, alegerea este dificil atunci cnd decizia este complex i implic mari grade de nesiguran sau risc. Iat cteva dintre aceste dificulti: Dou sau mai multe variante pot prea la fel de atractive. n aceste condiii este nevoie de o mai atent analiz i evaluare a acestor alternative de ctre decident. Este posibil ca nici o alternativ s nu permit atingerea n ntregime a obiectivului stabilit. n aceste condiii este de dorit implementarea a dou sau chiar trei alternative. n situaia n care nici una dintre alternative nu ar permite atingerea obiectivului stabilit, este nevoie de o revenire la etapa cutrii de alternative. Decidentul poate fi confuz din cauza numrului mare de alternative atractive, fiind nevoie n aceast situaie de o mai atent comparare i evaluare.

Pasul al 4-lea: implementarea soluiei alese. Cheia implementrii eficiente o reprezint buna comunicare i planificarea aciunilor. Indivizii care sunt afectai de decizie trebuie s fie informai i trebuie s li se solicite sprijinul pentru implementarea planului. Resursele trebuie obinute i alocate (mprite ntre departamente i proiecte n aa fel nct s permit atingerea obiectivelor organizaionale). Managerii stabilesc bugetele i planurile operaionale detaliate, permind monitorizarea progreselor. Se atribuie apoi responsabilitatea ndeplinirii sarcinilor anumitor departamente i persoane. Implementarea, dei a fost identificat ca etap distinct a procesului decizional, este legat de toate etapele acestuia i reprezint legtura cu fiecare dintre funciile manageriale. Pasul al 5-lea: urmrire i evaluare. Managerii eficieni vor dori ntotdeauna s compare rezultatele reale cu cele prevzute pentru a vedea dac problemele au fost rezolvate cu adevrat. Evaluarea le permite managerilor s nvee din experien, crescndu-le astfel capacitatea de a lua i implementa decizii eficace.
AVANTAJE I DEZAVANTAJE ALE DECIZIILOR DE GRUP

Avantaje: n procesul decizional de grup sunt generate mai multe informaii i sunt utilizate mai multe cunotine. Sunt generate mai multe alternative decizionale. Implicarea n aplicarea deciziei finale va fi mai mare din partea celor implicai. Se poate ajunge la mbuntirea comunicrii, datorit faptului c managerii implicai i informeaz subalternii n legtur cu motivele lurii deciziei. n selectarea alternativei optime, grupurile pot fi mai dispuse s i asume riscuri mai mari dect decidenii individuali. Creterea creativitii rezultat din existena mai multor abordri i puncte de vedere diferite. Subalternii i mbuntesc capacitatea de a lua decizii. Dezavantaje: Procesul decizional de grup dureaz mai mult i presupune deci costuri mai mari. Datorit faptului c grupurile nu pot rspunde pentru succesul implementrii, aceast abordare poate determina apariia unei situaii n care nimeni nu este rspunztor. Membrii grupului pot fi presai s accepte decizia preferat de majoritate; de asemenea, unul sau mai muli membri pot domina grupul, reducndu-i eficacitatea. Deciziile de grup pot fi, n unele situaii, rezultatul compromisului sau al indeciziei unei pri a grupului
ORGANIZAREA SI STRUCTURILE ORGANIZATORICE DE MANAGEMENT
ORGANIZAREA CA PROCES DE DIVIZIUNE A MUNCII

Procesul de organizare consta in gruparea activitatilor necesare pentru indeplinirea obiectivelor unei firme si atribuirea fiecarei grupe unui manager care are autoritatea necesara pentru: orietarea si coordonarea oamenilor ce realizeaza aceste activitati. A organiza activitatea unei firme inseamna, inainte de toate, a realiza o diviziune a muncii, atat pe verticala cat si pe orizontala. Prin intermediul organizarii sunt prevazute grupurile si atributiile lor in realizarea obiectivului general al firmei. Cu cat autoritatea este mai corect si mai precis definita, de la directorul general pana la managerii inferiori, cu atat va fi mai : clara responsabilitate a luarii deciziilor vor fi mai eficiente mijloacele de comunicare sistemul motivational. Organizarea manageriala reprezinta deci mijlocul prin care se precizeaza locul fiecarui individ in cadrul companiei.
PRINCIPIILE ORGANIZARII MANAGERIALE

Principiile organizarii manageriale vizand autoritatea sunt urmatoarele: Principiul delegarii autoritatii catre managerii care au capacitatea de a realiza obiectivele. Principiul universalitatii responsabilitatii de la managerii din prima linie (managerii inferiori) pana la seful executiv (director general, presedinte, etc). In virtutea acestui principiu, superiorii nu sunt absolviti de responsabilitatea organizarii activitatii subordonatilor. Principiul corespondentei dintre autoritate si responsabilitate. Responsabilitatea pentru actiunile proprii si cele ale subordonatilor nu poate fi mai mare, dar nici mai redusa decat autoritatea delegata. Principiul unicitatii conducerii. Cu cat sunt mai clare raporturile intre superior si subordonat, se reduce riscul unor instructiuni sau actiuni contradictorii, iar sentimentul responsabilitatii individuale fata de rezultate este mai puternic. Principiul nivelului de adoptare a deciziilor. Potrivit acestui principiu deciziile trebuie adoptate la nivelul de autoritate precizat
DEPARTAMENTAREA FIRMEI
Diviziunea orizontala a muncii porneste de la faptul ca munca specializata este mai eficienta, realizandu-se prin departamentarea / separarea activitatilor si gruparea lor in posturi si compartimente. Principiile organizarii vizand departamentarea unei firme sunt: Principiul echilibrului: Pentru a fi eficienta, o structura trebuie sa asigure echilibrul intre diferite obiective, modalitati de a vedea misiunea firmei si responsabilitatea managerilor. Principiul flexibilitatii: Cu cat structura unei firme este mai flexibila, mai adaptabila in functie de impactul unor factori externi cu atat ea poate raspunde mai prompt la acele mutatii. Principiul facilitatilor pe care le ofera relatiile de conducere. Structura organizatorica a unei firme poate fi caracterizata prin : posturi: cea mai simpla subdiviziune organizatorica, ce presupune precizarea tuturor elementelor care conditioneaza existenta lui: volumul sarcinilor, autoritatea, responsabilitatea si legaturile compartimente: reprezinta acele componente organizationale formate dintr-un numar de salariati ai firmei, care sunt subordonati unei autoritati unice si care executa in mod permanent acelasi tip de activitati. niveluri ierarhice sfera de autoritate a managerilor relatii interumane aria de control
STILURI DE MANAGEMENT Stilul de management exprima modalitatile in care managerii isi exercita atributiile ce le revin in planificarea, organizarea, antrenarea si coordonarea activitatii. Stilul de management reflecta modul in care un manager gandeste si actioneaza. Stilul de management este rezultatul actiunii mai multor factori intre care un rol important il au calitatile si caracteristicile managerilor, mediul socioeconomic si politic, motivatia, pozitia ierarhica, autonomia functionala si psihologica, grupurile de manageri si de subordonati si sistemul informational. Stilul de management rezulta din imbinarea a doua atitudini fundamentale: responsabilitatea fata de misiunea si obiectivele firmei, reflectata prin preocuparea pentru implementarea strategiilor si indeplinirea in cele mai bune conditii a atributiilor proprii, prin interesul fata de eficienta si dorinta de a obtine rezultate si performanta cooperarea ce se stabileste intre manager si ceilalti salariati, exprimata prin preocparea pentru rezultatele globale ale firmei, interesul fata de relatiile umane, climatul de munca si problemele cu care este confruntat personalul, precum si tendinta de a asigura colaborarea intre compartimentele structurale.
STILURI DE MANAGEMENT
Stilul optim de management presupune capacitatea de a se adapta la diferite situatii concrete, de a sesiza elementele esentiale, tratand diferentiat probleme aparent similare si folosind pentru fiecare situatie cele mai adecvate metode. n funcie de atitudinea fa de responsabilitate, stilurile de management sunt grupate n trei categorii: repulsiv, dominant i indiferent. Stilul repulsiv corespunde persoanelor: care refuz promovarea n sistemul de management i n mod deosebit, ocuparea posturilor aflate n ealonul superior manifest un respect exagerat fa de independena celorlali prezint complexe de inferioritate. Dac o persoan cu o astfel de atitudine fa de responsabilitate ocup prin fora mprejurrilor un post n sistemul de management, n situaii extreme adopt decizii puin eficiente.
Stilul dominant corespunde persoanelor: dinamice, dar care genereaz un climat caracterizat prin tensiuni i conflicte ntre subordonai care au un grad ridicat de ncredere n sine i convingerea ferm c posturile respective le "revin de drept" numai ei sunt api i datori s duc la ndeplinire atribuiile circumscrise postului Tendina dominant a acestora este de a impune propria opinie n procesul de adoptare a deciziilor. n cazul unor eecuri, caut explicaii exterioare propriei persoane, plasnd ntreaga rspundere sau n bun parte pe seama colaboratorilor. Practicarea unui astfel de stil de managenent are si un aspect pozitiv care se refera la rezultatele mai bune obinute n situaii de incertitudine, datorit perseverenei n dobndirea scopurilor propuse. Stilul indiferent se caracterizeaz prin lipsa de interes a persoanei fa de propria evoluie n ierarhia sistemului de management din unitatea economic. Persoanele cu o asemenea atitudine fa de responsabilitate promovate n posturi din sistemul de management, au toate ansele s desfoare o activitate eficient. n general, activitatea lor se caracterizeaz prin ponderare i struin de a se adapta noilor situaii.
Stilul indiferent corespunde persoanelor caracterizate printr-un grad ridicat de autocunoatere, avnd posibilitatea de a-i evalua corect rezultatele activitii sale si avand preocupri pentru autoperfecionare. Activitatea sa n planul relaiilor interumane este de natur s creeze un climat de munc favorabil, iar n ansamblul su desfoar o activitate eficient. Dup autoritatea exercitat de ctre manager, se regsesc urmtoarele stiluri de management: autoritar, democrat i permisiv. Stilul autoritar cuprinde : managerii care refuz s accepte participarea subordonailor la iniierea de aciuni proprii pentru exercitarea funciilor managementului managerii care stabilesc n mod unilateral obiectivele unitii i mijloacele de realizare a lor managerii care acord ncredere nelimitat msurilor organizatorice pentru realizarea obiectivelor fixate
Sub aspectul consecinelor, acest stil de management va declana: rezistena neexprimat a subordonailor micsorarea iniiativei lor n a gsi ci i mijloace pentru realizarea sarcinilor primite, cu toate implicaiile negative ce decurg din aceast atitudine limitarea posibilitatii de dezvoltare profesional a subordonailor. Prin exagerarea exercitrii funciei de control se va determina reducerea randamentului subordonailor n efectuarea unor lucrri de calitate din teama de a nu grei. Stilul democrat caracterizeaz managerii care asigur participarea colaboratorilor i a subordonailor la activitatea de management. Practicnd un astfel de mod de exercitare a autoritii, managerii i pot forma o imagine clar asupra activitii proprii i o evaluare corect asupra activitii desfurat de fiecare subordonat.
Sub aspectul consecinelor, acest stil de management determin: reducere semnificativ a conflictelor asigur o participare activ a subordonailor la realizarea sarcinilor primite, fr a se constata amplitudini semnificative n randament, n punctualitatea i calitatea lucrrilor executate n lipsa managerului. Reducnd la dimensiuni raionale exercitarea funciei de control, managerii care adopt acest stil au posibilitatea de a folosi propriul buget de timp, n favoarea documentrii i autoperfecionrii. Stilul permisiv se caracterizeaz prin evitarea oricrei intervenii n coordonarea subordonailor. Caracteristica esenial a acestui stil de management este: reducerea la maximum a intervenilor privind ndrumarea subordonailor, aceasta realizndu-se aproape spontan. Sub aspectul consecinelor, acest stil de management determin: un moral mai sczut subordonailor, determinat de faptul c nu sunt sprijinii suficient n realizarea sarcinilor, mai ales a celor cu caracter de noutate.
Dup tipul de motivare, caracteristicile comunicaiei, natura cooperrii, modul de adoptare a deciziilor, sistemul de clasificare a stilurilor manageriale se mparte n patru categorii: foarte autoritar, autoritar binevoitor, participativ consultativ si extrem de participativ. Stilul foarte autoritar se refer la managerii care fixeaz singuri obiectivele unitii, relaiile cu subordonaii se concretizeaz prin ordine i sunt predispui s exagereze timpul afectat controlului. Stilul autoritar binevoitor cuprinde managerii care fixeaz unilateral obiectivele unitii, dar accept discutarea cu subordonaii a aciunilor i dispoziiilor pe care le iniiaz i parial propunerile formulate de subordonai. Consecintele stilului va menine o atmosfer tensionat, o rezisten manifestat din cauza diminurii importanei funciei de antrenare, subordonaii vor aprecia c ndeplinirea sarcinilor de serviciu nu reprezint altceva dect "obligaie de serviciu" care nu reflect dect accidental propriile aspiraii. Stilul participativ consultativ se refer la managerii care au tendina de a discuta cu subordonaii problemele survenite n desfurarea proceselor economice n unitate. n urma consultrilor avute, se formuleaz cile i mijloacele de aciune, asigurnd posibilitatea participrii active a subordonailor n procesul de management.
Stilul extrem de participativ cuprinde managerii care asigur larga antrenare a subordonailor n procesul de management. Practicarea acestui stil de manegement presupune ca stabilirea unipersonal a obiectivelor s se realizeze numai n situaii de urgen, urmnd, ca ulterior, pe baza consultrii lor s se adopte decizii de corecie, dac acestea se impun. Efectele practicarii unui astfel de stil sunt: reducerea substanial a rezistenei neexprimat a subordonailor, n lipsa managerului din unitate, desfasurarea activitatii aproape de parametrii obinuii, increderea subordonailor n manageri, crearea unui sistem de raporturi interumane favorabil.
STILURI DE MANAGEMENT - EFICIENTE

Grupand stilurile de mai sus, dupa preocuparea pentru productie, oameni si eficienta muncii lor, se identifica doua mari grupe: stiluri eficiente si ineficiente de conducere. Principalele stiluri eficiente sunt: Metodicul. Adeptii unui astfel de stil apeleaza la metode moderne de conducere, sunt permanent dispusi sa studieze si sa aplice, daca ajung la concluzia ca sunt eficiente cele mai noi cuceriri stiintifice aparute in domeniul lor de responsabilitate (tehnice, tehnologice, manageriale etc.). Umanistul. Este un adept convins al scolii relatiilor umane, punand pe primul plan problemele colaboratorilor lui, ceea ce duce la desfasurarea unei activitati eficiente, intr-un climat destins si propice conlucrarii dintre toti membrii colectivului. Tehnicistul. Ramane fidel scolii clasice in conducere, acordand, in consecinta, prioritate productiei, organizarii si rationalizarii ei. Eficienta este garantata de recunoasterea de catre oameni, a necesitatii masurilor luate, de rationalitatea lor si de autoritatea reala pe care o are un manager capabil si eficient. Moderatul. Sunt cadre de conducere care prin echilibrul pe care-l asigura intre cele doua preocupari prioritare ale managerilor (productie si oameni), printr-o stransa colaborare cu colaboratorii lor, asigurand o inalta eficienta a muncii si o evolutie pozitiva a organizatiei.
STILURI DE MANAGEMENT - INEFICIENTE

Cele mai cunoscute stiluri ineficiente de conducere sunt: Dezinteresatul. Pe un astfel de conducator nu-l preocupa nici una din cele doua mari probleme. Practicarea unui astfel de stil conduce la o scadere progresiva a interesului si participarii angajatilor la rezolvarea problemelor organizatiei, precum si la o uzura morala a organizarii si rationalizarii productiei. Paternalistul. Un astfel de manager exagereaza, concentrandu-se apropape exclusiv asupra problemelor colaboratorilor, a copiilor sai. Un astfel de stil diminueaza spiritul de responsabilitate al colaboratorilor precum si interesul lor pentru munca de creatie. Abuzivul. Este un tip de manager care, din pacate, se intalneste nepermis de frecvent in intreprinderile romanesti la acest sfarsit de mileniu. Indiferent si distant fata de problemele personalului, este preocupat exclusiv de productie, neglijand tocmai pe aceia care-o realizeaza. Tensiunile si conflictele sunt, de regula, consecinta unei rezistente a subordonatilor fata de pretentiile lor exagerate. Indecisul. Un astfel de manager, intalnit destul de rar, doreste atat de mult sa pastreze un echilibru, intre oameni si productie, incat manifesta o prudenta exagerata in adoptarea deciziilor intr-un domeniu pentru a nu-l nedreptati pe celalalt. De regula sunt cadre de conducere lipsite de fermitate in adoptarea, aplicarea si controlul indeplinirii deciziilor pe care le ia.
CONCUZII GENERALE CU PRIVIRE LA STILURILE DE MANAGEMENT Analizand si comparand stilurile de conducere, se desprind urmatoarele concluzii generale: stilurile de conducere se pot concentra in doua tipuri de baza autoritar si democratic in cadrul fiecaruia existand o multitudine de nuante. stilul de conducere fiind o variabila continua, managerii au la dispozitie o gama intreaga de stiluri, ei trebuind sa-l aleaga pe cel mai potrivit unei situatii date, chiar daca nu este modul lor preferat de a actiona fiecare manager practica un stil propriu.
DIMENSIONAREA RATIONALA A CHELTUIELILOR (VENITURILOR) BUGETARE
RATIONALIZAREA VENITURILOR SI CHETUIELILOR BUGETARE

Raionalizarea cheltuielilor publice desemneaz un proces complex de dimensionare i structurare a acestora, avnd n vedere cererea de utiliti publice i buna funcionare a instituiilor statului. Aceast preocupare decurge, n mod obiectiv, din caracterul limitat al resurselor utilizabile, n general i a celor de care poate dispune statul, n special, fa de nevoile de utiliti sociale (inclusiv publice), practic, nelimitate. Caracterul limitat al resurselor financiare publice impune decidenilor cutarea unor soluii mai raionale de angajare a cheltuielilor. Acest proces ncepe cu selectarea aciunilor i stabilirea de prioriti, n raport cu obiectivele de ndeplinit si continua cu ierarhizarea lor, dup criterii, privind necesitatea, oportunitatea i eficiena fiecreia alegnd in final pe cea mai avantajoasa, pentru a satisface la cel mai nalt grad posibil nevoia de utiliti sociale. Aprecierile asupra caracterului necesar i oportun, inclusiv a gradului de eficien socialeconomic a aciunilor ce urmeaz a se finana reprezint, elemente indispensabile procesului de raionalizare a cheltuielilor publice.
METODE CLASICE DE DIMENSIONARE A CHELTULIELIOR (VENITURILOR ) BUGETARE

Dimensionarea judicioas a cheltuielilor publice bugetare, ca expresie a preocuprilor de raionalizare a acestora, se concretizeaz prin determinarea volumului lor, folosind diferite metode, dintre care unele sunt considerate clasice iar altele moderne. Aplicarea metodelor moderne vizeaz concomitent cuantificarea, att a cheltuielilor, ct i a veniturilor generate de reducerea aceluiai obiectiv. Cele mai cunoscute metode clasice de dimensionarea a cheltuielilor(veniturilor) bugetare sunt : metoda automat, denumit i a penultimei: poate fi considerat o metod de determinare global a prevederilor bugetare, la cheltuieli, ca i la venituri. n aplicarea ei se pornete de la cunoaterea mrimii globale a cheltuielilor (veniturilor) realizate n penultimul an bugetar ( t-1) i se admite c, n principiu, situaia se va prelungi i n anul viitor (t+1). metoda majorrii sau a diminurii se bazeaz, n principiu, pe cunoaterea cifrelor i tendinei (trendului) reprezentnd cheltuielile (veniturile) realizate pe o perioad de mai muli ani bugetari anteriori, de minimum 5 ani, n funcie de care se determin majorarea sau diminuarea de efectuat asupra cuantumului acestora n ultimul an al intervalului, considerat ca baz de calcul. metoda evalurii directe const n esen n determinarea mrimii cheltuielilor (veniturilor) bugetare prin calcule analitice, pe fiecare tip de cheltuial (venit) n funcie de factorii i parametrii specifici determinani.
METODE MODERNE DE DIMENSIONARE A CHELTULIELIOR (VENITURILOR ) BUGETARE

Comparativ cu metodele clasice, axate pe automatisme sau ncercri de evaluare direct cu rezultate aproximative, metodele moderne de dimensionare a cheltuielilor (veniturilor) bugetare se caracterizeaz, n principal, prin prelucrarea unui volum mare de informaii privind obiectivul de realizat. Folosirea acestor metode presupune luarea n considerare a unui numr mare de elemente de calcul, n cadrul unor modele matematice cu sute de necunoscute, concepute pentru analiza i selectarea variantelor mai avantajoase de realizare i finanare a unor aciuni de mai mare amploare sau obiective complexe. Metoda general de fundamentare a deciziilor, sub aspect economicofinanciar o constituie analiza cost-avantaje sau cost-beneficii. In aplicarea metodelor moderne pentru dimensionarea cheltuielilor publice bugetare, se apeleaza la analiza cost avantaje sau cost beneficii, ca metod general de fundamentare a deciziilor sub aspect economicofinanciar.
METODE MODERNE DE DIMENSIONARE A CHELTULIELIOR (VENITURILOR ) BUGETARE

ntre metodele moderne, folosite pentru dimensionarea cheltuielilor (veniturilor) publice bugetare, se disting: planificarea, programarea, bugetarea, cunoscut sub denumirea abreviat PPBS (Planning, Programming, Budgeting System); baza bugetar zero, denumit abreviat ZBB (Zero Base Budgeting); raionalizarea opiunilor bugetare, n varianta abreviat RCB (Rationalisation des Choix Budgetaires). Folosirea metodelor moderne de dimensionare a cheltuielilor (veniturilor) bugetare prezint avantaje importante, ce decurg, mai ales, din fundamentarea deciziilor respective pe criterii economice i luarea n calcul a unui foarte mare volum de informaii i numr de variabile. Totui, avantajele metodelor moderne nu pot fi deplin valorificate, deoarece n dimensionarea i structurarea prevederilor bugetare prevaleaz, adesea, opiunile politice asupra celor economice, iar criteriile de optim economic cedeaz teren compromisurilor politice.
CAPITALURILE PROPRII SI FONDUL DE RULMENT ALE INTREPRINDERII
CAPITALURILE PROPRII ALE INTREPRINDERII

Capitalurile unei intreprinderi pot fi : capitaluri proprii si capitaluri imprumutate Prin insumarea capitalurilor proprii cu datoriile pe termen mediu si lung se obtine capitalul permanent. Capitalurile proprii se formeaza din surse sau contributii interne, dar si externe . Sursele interne provin in special din capitalul de autofinantare al firmei iar contributiile externe includ aportul proprietarilor si eventual unele aporturi ale statului. Orice intreprindere individuala sau sub forma de societate nu poate fi infiintata daca nu dispune de un nivel minim de capital propriu. Proprietarii trebuie sa angajeze un minim de aport care sa constituie capitalul social al firmei. Fiecare asociat in schimbul aportului sau va primi un numar de parti sociale/actiuni care reprezinta dreptul lor asupra capitalului.
ACTIUNEA
Actiunea este titlu de participare care confera posesorului sau calitatea de asociat/actionar dandu-i dreptul la o parte proportionala din beneficiile nete distribuite. Actiunile nu aduc in principiu venituri certe. Actionarul primeste un dividend, dupa ce din beneficiile brute s-au efectuat scazaminte pentru plata impozitelor si constituirea rezervelor legale. In caz de lichidare a societatii, actionarul va primi sumele cu care a contribuit la crearea capitalului, insa numai dupa ce au fost achitate datoriile catre ceilalti creditori. Detinatorul unei actiuni care doreste sa-si recapete fondurile imobilizate nu poate sa ceara intreprinderii contravaloarea lor, dar le poate negocia pe piata de capital. In practica financiara se cunosc doua tipuri de actiuni: comune si preferentiale. Actiunile comune reprezinta o asociere deplina si fara nici o rezerva la castigurile sau pierderile intreprinderii. Dividendele se dimensioneaza corespunzator rezultatului financiar din fiecare an fiscal. Cei care au actiuni comune sunt proprietarii reali ai societatii care controleaza conducerea acesteia, au drept de vot si isi asuma riscul in caz de pierderi sau lichidare. Ei vor beneficia cel mai mult de rezultatele pozitive obtinute. Detinatorilor de actiuni comune nu li se vor garanta dividendele care sunt conditionate de obtinerea de profit.
ACTIUNEA
Actiunile preferentiale confera o serie de privilegii, cum sunt: stabilirea nivelului dividendelor in momentul emiterii actiunilor posibilitatea ulterioara de convertire a acestora in actiuni comune rascumpararea prioritara de catre societate a acestor actiuni dreptul prioritar la rascumpararea capitalului in caz de lichidare a societatii Pe parcursul activitatii societatii se pot emite actiuni noi, in vederea sporirii capitalului social, cu mentiunea ca aceste actiuni le confera posesorilor aceleasi drepturi ca in cazul actiunilor vechi. Vechii actionari au un drept preferential la subscriere, atunci cand se procedeaza la cresterea capitalului social. Capitalul suplimentar va fi egal cu numarul actiunilor deinmultit cu pretul (valoarea) de emisiune. Pretul emisiunii este de obicei inferior actiunilor la bursa pentru a se asigura ca vor exista suficienti subscriitori pentru emisiunea respectiva.
ACTIUNEA
Statul si unele colectivitati publice pot acorda societatii in anumite situatii imprumuturi sub forma de subventii sau prime nerambursabile. Subventiile pot fi : de echipament: se inscriu in bilant constituind fonduri proprii de exploatare: se inscriu in contul 121, reprezentand incasari. Unele institutii sau organizatii specializate pot furniza fonduri proprii cu titlu temporar sau permanent. Poate fi vorba de o participatie de capital care urmareste o rentabilitate ridicata sau poate fi o operatiune care isi propune sprijinirea unor intreprinderi aflate in dificultate. Bancile de afaceri sau de investitii pot aduce fonduri proprii pentru dezvoltarea intreprinderii. Obiectivul lor este ca intreprinderea sa cunoasca o dezvoltare si o rentabilitate care sa-i permita sa tranzactioneze actiuni la bursa, dupa un anumit interval. Astfel banca poate sa-si retraga fondurile imobilizate. Contributiile interne se formeaza din resursele care se degaja din propria activitate pe care o desfasoara firma. Astfel, se inregistreaza un proces de autofinantare cu importanta deosebita asupra structurii financiare si a capitalului de a atrage fonduri pentru firma respectiva.
ACTIUNEA Autofinantarea de mentinere se refera la acele sume puse in asteptare urmand ca din ele sa fie efectuate in viitor cheltuieli prin care se va pastra nivelul atins al patrimoniului net. Intre sursele de constituire a autofinantarii de mentinere, ponderea principala o detin amortizarile normale care corespund pierderii reale de evaluare a imobilizarilor, alaturi de amortizarile cu caracter special si de provizioane, in special cele constituite pentru acoperirea cresterilor de preturi. Autofinantarea neta este constituita ca parte a autofinantarii brute care depaseste necesarul cerut de refacere a capitalurilor imobilizate si uzate integral si care au ca efect o crestere a patrimoniului si o crestere a avutiei actionarilor. Autofinantarea neta se constituie in principal din profitul constituit pentru rezerve, adica din acele beneficii care raman dupa deducerea impozitului, a dividendelor, a stimulentelor salariale. O alta sursa a acestei autofinantari este si partea din fondul de amortizare care depaseste deprecierea reala a capitalurilor imobilizate.
ACTIUNEA
Alaturi de notiunea de autofinantare se mai utilizeaza si notiunea de CASH FLOW care este foarte apropiata de prima, cu diferenta ca autofinantarea bruta nu cuprinde profitul distribuit actionarilor si eventual salariatilor sub forma de participare la profit Astfel CASH-FLOW-ul reprezinta o autofinantare bruta inainte de repartizarea profitului pe destinatiile mentionate. Autofinantarea prezinta pentru firma aflata intr-o economie de piata o serie de avantaje : mijloc sigur de finantare, libera actiune a firmei (independenta acesteia). In evolutia oricarei firme pot aparea momente in care se impune expansiunea economica prin realizarea unor investitii noi sau este necesara acordarea unor garantii suplimentare creditelor pentru finantarea unor activitati de expansiune. In aceste conditii intreprinderea poate solicita de la actionarii sai existenti sau de la alte persoane noi contributii sau aporturi in vederea majorarii capitalului.
SURSE DE MJORARE A CAPITALULUI

Majorarea capitalului poate imbraca mai multe forme : aporturi noi in numerar si natura incorporarea de rezerve convertirea datoriilor intreprinderii fuziunea sau absorbtia Majorarea de capital prin emisiunea de noi actiuni poate fi facuta simultan cu majorarea prin incorporarea rezervelor. Dintre toate aceste forme de majorare a capitalului se considera ca numai cea referitoare la noi aporturi in numerar poate fi considerata ca o operatiune de finantare directa. Majorarea de capital prin noi aporturi in numerar poate fi realizata prin doua solutii de tehnica financiara. Prima vizeaza un aport suplimentar numai de la actionarii vechi care se calculeaza prin raportul existent intre cresterea de capital si numarul de actiuni existente, asistand in acest caz la o crestere a valorii nominale a actiunii. Valoarea nominala noua este egala cu valoarea nominala veche + aportul generat de operatiunea respectiva. Solutia este greu de realizat in practica deoarece nu toti actionarii sunt de acord sa contribuie la noua majorare de capital. A doua solutie vizeaza emiterea de actiuni noi atat catre vechii actionari cat si eventual catre noi investitori. Aceasta situatie este mai intalnita in practica si presupune fixarea unui pret de emisiune,protectia vechilor actionari si plasarea noilor actionari. Emisiunea de noi actiuni are efecte directe si imediate asupra diluarii controlului asupra societatii exercitat de vechii actionari.
FONDUL DE RULMENT
Fondul de rulment reprezinta marja de securitate ce masoara echilibrul financiar si se poate aprecia fie ca diferenta intre capitalurile permanente si activul imobilizat, fie ca diferenta intre activul circulant si datoriile pe termen scurt. Fondul de rulment poate avea valori pozitive sau negative. Pentru realizarea echilibrului financiar la nivelul ntreprinderii, trebuie s se respecte principiul parittii maturittilor potrivit cruia alocrile permanente (imobilizari) trebuiesc finantate pe seama surselor permanente (capitalurile proprii si imprumuturile pe termen lung) datorit rotatiei mai lente a acestora. Alocrile ciclice (activele circulante) se finanteaz pe seama surselor temporare (datorii pe termen scurt). Cu ct sursele permanente sunt mai mari dect necesittile permanente de alocare a fondurilor bnesti, cu att ntreprinderea dispune de o marj de securitate, care o pune la adpost de evenimente neprevzute. Acest surplus de resurse permanente, degajat de ciclul de finantare al investitiilor, poate fi rulat pentru reinnoirea stocurilor si creantelor. Aceast utilizare potential a marcat si denumirea lui si anume aceea de fond de rulment.
FONDUL DE RULMENT
Fondul de rulment este expresia echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la realizarea echilibrului finantrii pe termen scurt. Mrimea negativ a fondului de rulment reflect absorbirea unei prti din resursele temporare pentru finantarea unor necesitti permanente, contrar principiului de gestiune financiar: la necesitti permanente se aloc surse permanente, astfel alocrile pe termen lung sunt finantate prin resurse pe termen scurt. Fondul de rulment negativ are implicatii serioase asupra trezoreriei si a capacittii ei de plat aceasta situatie ar putea fi mai putin nefavorabil dac firma ar duce o politic de investitii orientata spre o dezvoltare accentuat. Cand fondul de rulment este pozitiv, capitalurile permanente finanteaza o parte din activele circulante, dupa finantarea integrala a imobilizarilor nete. Expresia echilibrului financiar pe termen scurt, a echilibrului dintre necesarul si resursele de capitaluri circulante (ale exploatrii) o reprezinta necesarul de fond de rulment.
CAUZELE VARIATIEI FONDULUI DE RULMENT
Fondul de rulment se modifica datorita variatiei posturilor de activ, respectiv de pasiv implicate n determinarea lui. Cresterea FR se poate realiza: fie prin sporirea resurselor stabile fie prin reducerea activelor durabile Sporirea resurselor stabile poate fi rezultatul unor decizii pe linia : cresterii aportului asociatiei ( numerar sau natura ) cresterii rezultatului exercitiului obtinerii de subventii cresterii n situatii justificate a provizioanelor cresterii datoriilor financiare.

Reducerea FR poate fi determinata : fie de scaderea resurselor stabile fie de cresterea activelor imobilizate brute Scaderea resurselor stabile poate fi rezultatul: distribuirii de dividende nregistrarii unor pierderi reintegrarii subventiilor pentru investitii anularii provizioanelor reglementate scaderii amortizarilor rambursarii datoriilor reducerii sau anularii diferentelor de conversie pasiv, etc. Nivelul fondului de rulment trebuie apreciat n functie de doua imperative contradictorii : solvabilitatea si eficacitatea. Imperativul solvabilitatii obliga ntreprinderea sa-si asigure mijloacele financiare necesare achitarii datoriilor scadente. n aceste conditii, ntreprindrea este tentata sa-si asigure un fond de rulment suficient de ridicat, pentru a putea face fata n orice moment platilor scadente.

Satisfacerea imperativului eficacitatii conduce la minimizarea fondului de rulment. n practica economica, ntreprinderile realizeaza de regula un compromis ntre cele doua imperative. Concluzie: Pentru stabilirea raporturilor financiare dintre ntreprinderi si institutii financiare determinarea mrimii fondului de rulment este important din cel putin dou motive: reflect respectarea regulilor de finantare n cadrul companiei care arat c la nevoi permanente ntotdeauna vor fi alocate resurse permanente, orice nerespectare a regulilor de finantare poate conduce la instabilitatea financiar a companiei si poate pune n pericol solvabilitatea sa. un fond de rulment negativ (FR < 0) va indica un deficit de resurse permanente care poate fi acoperit pe seama creditelor bancare pe termen mediu si lung, fiind momentul n care ntreprinderea va putea stabili raporturi financiare cu banca sa dupa o analiza prealabila a surselor proprii de finantare disponibile si a costului surselor mprumutate.
OBIECTUL SI METODA CONTABILITATII
DOCUMENTE JUSTIFICATIVE IN CONTABILITATE

Documentele justificative sunt acte scrise ce consemneaz operaiile economice i financiare n momentul efecturii lor cu scopul de a servi ca dovad a nfptuirii lor si ca instrument de fundamentare a nregistrrii lor n contabilitate. Rolul documentelelor justificative in contabilitate este : acestea ofer posibilitatea verificrii corectitudinii nregistrrilor contabile din punct de vederea al valorilor nscrise, conturilor utilizate sau perioadei de nregistrare sunt o surs informaional referitoare la drepturile i obligaiile ce revin prilor ca urmare a tranzaciilor efectuate lipsa unor documente justificative ilustreaz fie nregistrarea unor tranzacii neautorizate, fie ntreruperi ale circuitului acestor documente ntre prile implicate. Potrivit Legii contabilitii nr. 82/1991 republicat, documentele justificative ce stau la baza nregistrrilor contabile angajeaz rspunderea persoanelor care le-au ntocmit, vizat i aprobat, ori le-au nregistrat n contabilitate, dup caz.

Documentele justificative trebuie sa indeplineasca o serie de de condiii de fond i form, astfel: 1. condiii de form: utilizarea i completarea corect; realitatea datelor nscrise; corectitudinea calculelor efectuate; semntura persoanelor autorizate. 2. condiii de fond: conformitatea datelor nregistrate cu prevederile legale; realitatea fenomenului economic consemnat; eficiena operaiunilor nregistrate. indeplinirea acestor condiii confer documentului for probatorie. Documentele justificative in contabilitatae ndeplinesc urmtarile funcii: Funcia de consemnare a operaiilor economice efectuate n cadrul institutiei publice; Funcia de acte justificative care stau la baza nregisrrii n contabilitate curent a operaiilor economice consemnate n ele; Exercitarea controlului economic i financiar pentru aprarea integritii patrimoniului.

Caracterul lor de acte justificative confer documentelor o funcie juridic, deoarece cu ajutorul lor se stabilesc drepturile i obligaiile bneti ale ntreprinderilor n cazul unor litigii, expertize, lipsuri, fraude. Sunt folosite ca mijloace de prob n justiie, pentru stabilirea adevrului i servesc ca baz n cercetarea organelor judiciare. Coninutul se concretizeaz n anumite elemente obligatorii, care trebuie s asigure reflectarea clar i complet a operaiilor economice pentru care se ntocmesc. Caracterele comune ale documentelor contabile se refer la: denumirea documentului ( atribuirea unui nume ) denumirea institutiei publice emitente adresa sau compartimentul care a ntocmit documentul codul fiscal; indentificarea n timp a operaiei ( num. i data ) identificarea participanilor la operaia economic consemnat n document coninutul operatiei economice reflectat n document i justificarea efecturii ei datele cantitative sau valorice aferente operaiei economice efectuate; semnturile persoanelor participante la efectuare operaiei economice consemnate n document, a celor carea u ntocmit i a persoanelor care rspund pentru executarea, coninutul, legalitatea, oportunitatea, necesitatea i realitatea operaiei economice respective; alte caractere menite s asigure consemnarea complet a operaiilor n documentele justificative.

In raport de modul de intocmire si rolul lor in cadrul sistemului informational documentele contabile pot fi: documente de inregistrare documente de consemnare a operatiunilor care asigura datele de intrare in sistemul informational contabil documente de sinteza si raportare care centralizeaza informatiile Reguli de corectare a greselilor din documentele justificative: nu se admit stersaturi, razuiri, etc corectarea greselilor se face de asa maniera nct sa se poata identifica ca aceasta s-a produs la ntocmirea documentului si nu mai trziu, iar cei care au semnat documentul stiu de corectura facuta; rectificarea greselii se face prin taierea textului sau a sumei gresite cu o linie astfel nct sa se poata identifica textul sau suma initiala si se scrie deasupra textul sau suma corecta, sub semnaturile celor care au semnat initial documentul; n documentele de casa si cele de banca nu se admit corecturi. Daca s-au efectuat greseli n documentele de casa sau de banca (chitante, cecuri, ordine de plata, foi de varsamnt), acestea se anuleaza, fara a se detasa din carnetele respective (a se rupe), iar apoi se ntocmesc altele corect.

Verificarea documentelor este operatia premergatoare nregistrarii n contabilitate si realizeaza sub trei aspecte: formala, aritmetica si de fond. Verificarea formei consta n: folosirea tipului de document adecvat operatiei consemnate completarea tuturor rubricilor cerute de document existenta semnaturilor persoanelor ce raspund de ntocmirea documentelor existenta numerelor de ordine pe fiecare exemplar Verificarea aritmetica consta n controlul prelucrarii corecte n documente a datelor cifrice si daca s-au efectuat corect calculele aritmetice. Verificarea de fond consta n controlul: realitatii: se verifica daca operatia s-a efectuat la data, locul si conditiile specificate n document necesitatii: se verifica daca operatia nscrisa n document este utila activitatii firmei oportunitatii: se verifica daca operatia nscrisa n document este eficienta pentru acea unitate legalitatii operatiunilor consemnate n documente: se verifica daca operatia respectiva nu contravine legislatiei n domeniul care reglementeaza genul respectiv de operatii economice.
INVENTARIEREA PATRIMONIALA Inventarierea privita din punct de vedere al teoriei contabile, este un procedeu de autocontrol, prin care datele contabile sunt aduse periodic la nivelul realitii. Conform normelor legale n vigoare, pe lng obiectivele inventarierii se prevede: cui i revine sarcina de a organiza cum trebuie organizat modul de valorificare a rezultatelor acestuia. Inventarierea ndeplinete mai multe funcii dintre care cele mai semnificative sunt: funcia de control a concordanei dintre informaiile furnizate de contabilitate i realitate funcia de stabilire a situaiei nete i a rezultatelor exerciiului funcia de calcul i eviden a stocurilor, consumurilor vnzrilor Prin funcia de control se determin: diferenele dintre soldurile scriptice i cele reale de natur cantitativ i calitativ cauzele care le-au generat persoanele implicate n producerea lor.
INVENTARIEREA PATRIMONIALA
Diferenele cantitative pot fi: in minus daca soldurile scriptice sunt mai mari dect n realitate, in acest caz acestea se constituie lipsuri n gestiune. La rndul lor, aceste lipsuri pot fi justificate, nejustificate sau n curs de justificare. in plus daca soldurile contabile sunt mai mici dect cele reale. Prin inventariere se mai pot constata: situaii de pierderi de bunuri din cauz de proast organizare a acestora (rebuturi, consumuri exagerate ) confuzii n manipulare, respectiv ntre sortimente, caliti i preuri existena unor bunuri fr micare sau micare lent, a unor bunuri declasate ( conserve cu termen de garanie expirat, bunuri dezasortate ) comenzi n curs anulate datorit renunrii fcute de clieni , sau unele proiecte de investiii i cercetare abandonate, cheltuielile fcute n avans . Conform normelor contabile unitile patrimoniale i pot organiza contabilitatea analitic a stocurilor n funcie de specificul activitii i necesitile proprii dup urmtoarele metode: Metoda cantitativ - valoric Metoda global valoric Metoda operaiei contabile
1. Metoda cantitativ - valoric n cazul utilizrii acestei metode la locul de depozitare se ine evidena cantitativ a stocurilor pe categorii de bunuri, iar la contabilitate se ine evidena cantitativ valoric. Verificarea exactitii i concordanei nregistrrilor din evidena depozitelor cu cele din contabilitate se face prin punctajul perioadei dintre cantitatile nregistrate n fiele din magazie cu cele din fiele fiscale de cont analitic de la contabilitate. 2. Metoda global valoric Aceast metod const n inerea evidenei numai valoric, att la nivelul gestiunii, ct i n contabilitate. Potrivit acestei metode, la evidena operativ a fiecrei gestiuni nu se mai nregistreaz micrile de stocuri n fia de magazie, cantitativ pe fiecare fel sau sortiment de marf. Fiele de magazie sunt nlocuite cu Registrul de gestiune, n care zilnic sunt nregistrate. 3. Metoda operaiei contabile n acest caz la locul de depozitare se ine evidena cantitativ a bunurilor materiale pe categorii, iar la contabilitate se ine evidena valoric pe gestiuni, iar n cadrul gestiunilor pe grupe sau subgrupe de bunuri. Verificarea exactitii i concordanei nregistrrilor din evidena depozitelor cu cele din contabilitate se face lunar prin evaluarea stocurilor cantitative transcrise din fiele de magazie n registrul stocurilor.
Situaii n care inventarierea este obligatorie n conformitate cu Legea Contabilitii, unitile patrimoniale au obligaia s efectueze inventarierea general a patrimoniului: la nceputul activitii cel puin odat pe an, de regul la sfritul anului pe parcursul funcionrii n cazul fuzionrii, divizrii sau ncetrii activitii De asemenea inventarierea este obligatorie n urmtoarele situaii. n cazul modificrii preurilor la cererea organelor de control cu prilejul efecturii controlului sau a altor organe prevzute de lege ori de cte ori sunt indicii c exist lipsuri sau plusuri n gestiune care nu pot fi stabilite cert dect prin inventariere ori de cte ori intervine o predare-primire de gestiune cu prilejul reorganizrii gestiunilor ca urmare a calamitilor naturale sau a unor cazuri de for major alte cazuri prevzute de lege
Efectuarea lucrrilor privind inventarierea revine Comisiei de Inventariere, format din cel puin dou persoane numite prin decizie scris, semnat de persoanele autorizate. Decizia cuprinde n mod obligatoriu : componena comisiei numele responsabilului comisiei modul de efectuare a inventarierii gestiunile supuse inventarierii data de incepere i de terminare a inventarierii Nu pot face parte din comisia de inventariere : gestionarii depozitelor supuse inventarierii contabilii care in evidena gestiunii respective; Cu ocazia inventarierii se pot constitui provizioane pentru deprecierile constatate ct i pentru riscurile i cheltuielile viitoare, acestea fiind nedeductibile fiscal cu excepia celor prevzute n reglementri legale n domeniu.
PREGATIREA INVENTARIERII
Principalele masuri organizatorice care trebuie luate de catre comisia de inventariere sunt urmatoarele: solicitarea unei declaratii scrise gestionarului raspunzator al valorilor materiale din care sa rezulte ca:
gestioneaza valori materiale si in alte locuri de depozitare are in gestiune valori materiale apartinand tertilor, primite cu sau fara documente; are plusuri sau lipsuri in gestiune despre a caror cantitate sau valuare are cunostinta; are valori materiale nereceptionate sau care trebuie expediate (livrate), pentru care s-au intocmit documentele aferente; a primit sau a eliberat valori materiale fara documente legale; detine numerar sau alte hartii de valoare rezultate din vanzarea bunurilor aflate in gestiunea sa; are documente de predare-eliberare care nu au fost operate in evidenta gestiunii sau care nu au fost predate la contabilitate; gestionarul va mai mentiona felul, numarul si data ultimului document de intrare si iesire a bunurilor in/din gestiune.
PREGATIREA INVENTARIERII
sa identifice toate locurile (incaperile) in care exista valori materiale ce urmeaza a fi inventariate sa asigure inchiderea si sigilarea, in prezenta gestionarului, ori de cate ori se intrerup operatiunile de inventariere si se paraseste gestiunea
daca valorile materiale supuse inventarierii, gestionate de catre o singura persoana, sunt depozitate in locuri diferite sau cand gestiunea are mai multe cai de acces, membrii comisiei care efectueaza inventarierea trebuie sa sigileze toate aceste locuri si caile lor de acces, cu exceptia locului in care a inceput inventarierea, care se sigileaza numai in cazul cand inventarierea nu se termina intr-o singura zi.
sa bareze si sa semneze, la ultima operatiune, fisele de magazie, mentionand data la care s-au inventariat valorile materiale, sa vizeze documentele care privesc intrari sau iesiri de valori materiale, existente in gestiune dar neinregistrate, sa dispuna inregistrarea acestora in fisele de magazie si predarea lor in contabilitate, astfel incat situatia scriptica a gestiunii sa reflecte realitatea sa verifice numerarul din casa si sa stabileasca suma incasarilor din ziua curenta, solicitand intocmirea monetarului (la gestiunile cu vanzare cu amanuntul) si depunerea numerarului la caseria unitatii; sa ridice benzile de control de la aparatele de casa si stampila unitatii si sa le pastreze in siguranta
PREGATIREA INVENTARIERII sa controleze daca toate instrumentele si aparatele de masura sau de cantarire au fost verificate si daca sunt in buna stare de functiune sa sisteze operatiile de predare-primire a bunurilor supuse inventarierii, luandu-se din timp masurile corespunzatoare pentru a nu se stanjeni procesul normal de livrare sau de primire a bunurilor sa aranjeze bunurile supuse inventarierii Pe toata durata inventarieri, programul si perioada inventarierii vor fi afisate la loc vizibil. Valoarea de inventar, ca expresie a valorii actuale este estimata in functie de pretul pietei, utilitatea bunului pentru societate, starea si amplasarea bunurilor. Astfel se precizeaza ca valoarea de inventar este egala cu valuarea de intrebuintare. Daca valoarea de inventar este mai mica decat cea din contabilitate, in listele de inventariere se va inscrie valoarea de inventar, diferenta reprezentand deprecierea bunurilor respective.
DESFASURAREA INVENTARIERII Constatarea existentei elementelor inventariate se face prin: observarea directa (prin numarare, cantarire, masurare, cubare si calcule tehnice, dupa caz) pentru bunurile corporale (materiale), pe baza de registre sau documente (extrase de cont confirmate de terti), pentru bunurile necorporate (nemateriale), creante si datorii. In ceea ce priveste evaluarea elementelor patrimoniale inventariate, aceasta se face la nivelul valorii actuale, denumita valoare de inventar. Constatarile efectuate de comisia de inventariere se inscriu in liste de inventariere care se intocmesc separat pe locuri de depozitare, pe gestionari si pe categorii de bunuri. In listele de inventariere se prezinta cantitatea faptica, caracteristicile calitative ale elementelor inventariate si starea lor. Acestea se semneaza fila cu fila de catre comisia de inventariere si de catre gestionari, iar pe ultima fila a listelor de inventariere gestionarul trebuie sa mentioneze: daca toate cantitatile de bunuri au fost stabilite in prezenta sa; daca bunurile respective se afla in pastrarea si raspunerea sa; eventuale obiectii pe care le are de facut; daca are bunuri care au ramas neinventariate.
REZULTATELE INVENTARIERII
Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea: datelor constatate faptic si inscrise in listele de inventariere cu cele din evidenta tehnico-operativa (fisele de magazie) cu datelor din contabilitate care sunt verificate mai intai cu ajutorul balantelor de verificare sintetice si analitice Exactitatea datelor din inventar se verifica, prin confruntarea exemplarului din listele scrise de comisia de inventariere cu exemplarul scris de gestionar, corectandu-se eventualele diferente constatate. Comisia de inventariere va consemna rezultatele inventarierii intr-un proces-verbal dupa ce s-au confruntat aceste date cu soldurile scriptice inscrise in contabilitate. Procesul-verbal privind rezultatele inventarierii trebuie sa cuprinda: data intocmirii numele si prenumele membrilor comisiei de inventariere gestiunea inventariata data inceperii si terminarii operatiunii de inventariere rezultatele inventarierii concluziile si propunerile comisiei cu privire la cauzele plusurilor si ale minusurilor constatate si a persoanelor vinovate volumul stocurilor depreciate propuneri pentru scoaterea din uz a obiectelor de inventar, casarea mijloacelor fixe.
REZULTATELE INVENTARIERII
Diferentele constatate cu prilejul inventarierii generale a patrimoniului sunt regularizate prin urmatoarele modalitati: compensarea plusurilor cu minusuri de inventar inregistrarea plusurilor de inventar si imputarea minusurilor de inventar persoanelor vinovate. Compensarea plusurilor cu minusurile sunt acceptate numai daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: bunurile sunt de acelasi fel, sunt asemanatoare in ceea ce priveste aspectul exterior: culoare, model, dimensiuni, ambalaj etc. plusurile si minusurile trebuie sa fie aferente aceleiasi perioade de gestiune si aceleiasi gestiuni; compensarile de fac pentru diferentele constatate in cadrul aceluiasi exercitiu. Compensarea se face atat cantitativ cat si valoric. n termen de 5 zile de la data terminrii operaiunilor de inventariere, rezultatele acesteia trebuie nregistrate n evidena tehnico-operativ i n contabilitate. Rezultatele inventarierii se trec n registrul inventar care mpreun cu balana de verificare stau la baza ntocmirii bilanului contabil conturile trebuie s corespund cu datele nregistrate n contabilitate, puse de acord cu situaia real a patrimoniului stabilit prin inventariere
CONTURILE ANUALE
Pentru realizarea funciilor contabilitii: de informare, decizie i control, este necesar ca n urma lucrrilor curente de contabilitate s se sintetizeze periodic informaiile generate de conturi i calculele contabile, n documente de sintez expresiv i relevante, accesibile nu numai specialitilor ci i celor interesai de gestiunea unitii patrimoniale n calitate de: investitor, administrator, banc, creditor, fiscalitate i alte organisme economice i sociale. Aceste documente de sintez constituie obiectul de baz al contabilitaii financiare, deoarece redau o imagine fidel asupra situaiei patrimoniale, rezultatelor i situaiei financiare a ntreprinderii. Potrivit Legii 31/1990 privind societile comerciale i a Legii Contabilitii 82/1991, toi agenii economici sunt obligai s ntocmeasc bilan contabil. Bilanul este documentul contabil de sintez, prin care se prezint activul i pasivul unitii patrimoniale la nchiderea exerciiului, precum i n celelalte situaii prevzute de Legea Contabilitii.
CONTURILE ANUALE
Bilanul contabil da o imagine fidel, clar i complet a patrimoniului, a situaiei financiare i asupra rezultatelor obinute de unitatea patrimonial, presupunand: respectarea cu bun credin a regulilor privind evaluarea patrimoniului respectarea principiilor: prudenei, permanenei metodelor, continuitatea activitii bilanului de deschidere cu cel de nchidere, a noncompensrii; posturile nscrise n bilan trebuie s corespund cu datele nregistrate n contabilitate, puse de acord cu inventarul. Procedeu principal al metodei contabilitii i baz informaional fundamental, bilanul propriu-zis este un tablou care cuprinde n form sintetic i n expresie valoric mijloacele economice patrimoniale, sursele de constituire a acestora, precum i rezultatul unui agent economic la un moment dat. Importana bilanului contabil deriv din funciile pe care acesta le ndeplinete: funcia de generalizare a datelor contabilitii funcia de cunoatere a mersului activitii economico-financiare funcia previzional.
INTOCMIREA BILANTULUI CONTABIL ntocmirea bilantului contabil reprezinta o activitate complexa n vederea stabilirii indicatorilor economico-financiari privind situatia patrimoniului si rezultatele obtinute. Aceasta activitate se concretizeaza ntr-o serie de lucrari si operatii care, n functie de scopul lor, se pot delimita n doua grupe si anume: lucrari cu caracter preliminar sau premergatoare si lucrari de redactare sau completare propriu-zisa a bilantului. LUCRRILE PREMERGTOARE se desfasoara ntr-o anumita ordine de succesiune fiind structurate astfel: 1. Inregistrarea n conturi a tuturor documentelor justificative, care reflecta operatiile economice si financiare ale perioadei de gestiune pentru care se ntocmeste bilantul si ntocmirea primei balante de verificare. Caracterul real al bilantului este conditionat de nregistrarea n conturi a tuturor documentelor n care au fost consemnate operatiunile economice si financiare ale unitatii patrimoniale si verificarea exactitatii datelor nregistrate cu ajutorul balantei de verificare. Balanta de verificare se ntocmeste lunar, att pentru verificarea nregistrarilor n conturile analitice pentru fiecare cont sintetic care are conturi analitice. Ea pregateste datele necesare compararii datelor din contabilitate cu realitatea faptica constatata.
LUCRARILE PREMERGATOARE INTOCMIRII BILANTULUI CONTABIL 2. Inventarierea generala a patrimoniului are ca scop principal, stabilirea situatiei reale a patrimoniului fiecarei societati si cuprinde toate elementele patrimoniale, precum si bunurile obtinute cu orice titlu apartinnd altor persoane juridice sau fizice. Inventarierea reprezinta ansamblul operatiunilor prin care se constata existenta faptica a tuturor elementelor de activ si pasiv, cantitativ sau numai valoric, dupa caz si punerea de acord a evidentei cu realitatile constatate n urma inventarierii, precum si evaluarea elementelor patrimoniale la nivelul valorii actuale. Evaluarea stocurilor faptice ale elementelor patrimoniale constatate la inventariere se face utiliznd aceleasi preturi folosite la nregistrarea intrarii lor gestiune, adica la valoarea de nregistrare sau valoarea contabila.
LUCRARILE PREMERGATOARE INTOCMIRII BILANTULUI CONTABIL

Pentru stabilirea valorii de inventar (denumita valoare actuala), n vederea determinarii deprecierilor provizorii, pentru constituirea provizioanelor, evaluarea elementelor ce compun patrimoniul se face conform prevederilor Legii contabilitatii astfel: bunurile de natura imobilizarilor si cele de natura activelor circulante materiale, se evalueaza la valoarea actuala sau de utilitate, denumita si valoare de inventar creantele si datoriile se evalueaza la valoarea nominala bunurile depreciate se evalueaza la valoarea de utilitate, n functie de utilitatea bunului n unitate si de pretul pietei creantele si datoriile n devize se evalueaza la cursul pietei valutare din ultima zi a exercitiului financiar creantele si datoriile incerte se evalueaza la valoarea de utilitate, ca valoare posibila de ncasat sau de plata titlurile imobilizate se evalueaza la valoarea de utilitate pe care o prezinta pentru detinator
LUCRARILE PREMERGATOARE INTOCMIRII BILANTULUI CONTABIL

3. Reflectarea n contabilitate a operatiunilor de regularizare se refera la: operatiuni privind amortizarile si provizioanele operatiuni de regularizare privind provizioanele pentru riscuri si cheltuieli operatiuni de regularizare privind delimitarea n timp a cheltuielilor si veniturilor operatiuni privind regularizarea diferentelor de curs valutar aferente creantelor si datoriilor exprimate n devize operatiuni de regularizare privind taxa pe valoarea adaugata. 4. Determinarea rezultatului exercitiului Dupa efectuarea nregistrarilor de regularizare este necesar sa se nchida conturile de cheltuieli si venituri prin transmiterea soldurilor conturilor respective asupra contului 121 "Profit si pierdere. 5. ntocmirea celei de a doua balanta de verificare a conturilor (balanta generala sintetica definitiva) reprezinta ultima lucrare preliminara ntocmirii bilantului, asigurndu-se centralizarea datelor contabilitatii curente si obtinerea unei situatii generale a patrimoniului unitatii economice.
REDACTAREA CONTURILOR ANUALE

Situatiile financiare sau conturile anuale, cum mai sunt denumite, au ca principal scop satisfacerea necesitatilor informationale ale utilizatorilor, att de diversi, care pot fi reprezentati de mari grupuri multinationale, investitori actuali sau potentiali, furnizori, creditori, clienti, statul si organismele publice, personalul unitatii si chiar publicul. Situatiile financiare anuale cuprind urmatoarele componente: Bilantul Contul de profit si pierdere Situatia fluxurilor de trezorerie Note la conturile anuale. Obiectivul situatiilor financiare este de a furniza informatii despre pozitia financiara, performantele si modificarile pozitiei financiare ale unitatii patrimoniale, n functie de care se adopta deciziile economice. De asemenea, situatiile financiare prezinta rezultatele administrarii unitatii de catre conducatori, inclusiv modul de gestionare a resurselor ncredintate.
ELABORAREA BILANTULUI Elaborarea bilanului cu ntreaga sa formaie de documente de sintez reprezint un proces complex de agregare a datelor n vederea constituirii indicatorilor economico-financiari privind situaia patrimoniului i rezultatele obtinute. Conform Legii Contabilitii, bilanurile contabile sunt supuse verificrii i certificrii de ctre cenzori, contabili autorizai sau experi contabili, dup caz. Pe aceast cale se confirm c acestea asigur o imagine fidel, clar i complet a situaiei patrimoniului i a rezultatului exerciiului. Bilanul contabil poate fi certificat fr rezerve, cu rezerve sau se refuz certificarea acestuia, motivele refuzului certificrii fiind mentionate n raportul comisiei de cenzori pentru certificarea bilanului contabil. Lucrrile preliminare denumite i lucrri de nchidere a exerciiului financiar sunt structurate astfel: ntocmirea balanei nainte de verificare Inventarierea patrimoniului Contabilitatea operaiilor de regularizare Stabilirea balanei conturilor dup inventariere Determinarea rezultatului exerciiului i distribuirea profitului Redactarea bilanului contabil Verificarea i certificarea bilanului
ELABORAREA CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE

Contul de profit i pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sintez care : msoar performanele activitii unei ntreprinderi, n cursul unei perioade date constituie o sintez a contabilitii de flux la nivel microeconomic, deoarece pune n eviden fluxurile de valoare care au contribuit la creterea sau micorarea bogiei unei ntreprinderi, pentru o anumit durat. Globalitatea i insuficiena informaiilor furnizate de bilan i contul de profit i pierdere nu permit obinerea unei imagini fidele asupra patrimoniului, situaiei financiare i a rezultatului ntreprinderii. Existena anexei ca document contabil de sintez este o necesitate informaional, anexa ndeplinind un dublu rol n ansamblul documentelor contabile de sintez,anume: rol explicativ, pentru c permite o mai bun nelegere a bilanului i contului de profit i pierdere rol de instrument complementar bilanului i contului de rezultate.
REGISTRELE CONTABILE
Registrele contabile sunt acele documente utilizate pentru a inregistra diferitele operatiuni economice si pentru a determina situatia si miscarea unui patrimoniu. Principalele registre utilizate in contabilitate sunt : - registrul-jurnal - registrul inventar - registrul Cartea-mare Aceste registre trebuie utilizate astfel incat sa fie in stricta concordanta cu destinatia stabilita, pentru a permite oricand identificarea si controlul operatiunilor patrimoniale efectuate. Registrul jurnal este un document contabil obligatoriu, reprezentativ pentru inregistrarea cronologica. Acesta este realizat de catre agentii economici, persoane fizice si asociatiile familiale. Rolul acestuia este acela de a servi ca document de inregistrare operativa a incasarilor si a platilor pe baza actelor justificative. De asemenea, el este si un document de stabilire a situatiei financiare a agentului economic respectiv. In registrul de incasari si plati se inregistreaza atat operatiunile in numerar, cat si cele efectuate prin contul de decontare de la banca.
REGISTRELE CONTABILE
Registrul inventar face parte din categoria principalelor registre mentionate expres in Legea contabilitatii. Acesta este intocmit atunci cand se efectueaza inventarierea generala a patrimoniului in situatii precum: - inceputul activitatii - fuziunea sau incetarea activitatii - in alte situatii prevazute de lege - se efectueaza cel putin o data pe an Efectuindu-se cel putin o data pe an cu ajutorul lui se asigura stabilirea rezultatelor inventarierii si a marimii unor posturi de bilant. Registrul Cartea-mare este un document contabil obligatoriu in care se inscriu lunar, direct sau prin regrupare pe conturi corespondente, inregistrarile efectuate in registrul jurnal, stabilindu-se situatia fiecarui cont, respectiv, soldul initial, rulajele debitoare, rulajele creditoare si soldurile finale. Registrul poate avea mai multe forme: - Fisa de cont pentru operatii diverse utilizata pentru evidenta analitica a furnizorilor, clientilor, debitorilor, creditorilor, etc. - Fisa de cont pentru conturi corespondente utilizata in unitatile care aplica forma de contabilitate pe jurnale.

Economia Si Gestiunea Afacerilor

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Economia Si Gestiunea Afacerilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ECONOMIA si GESTIUNEA INTREPRINDERII

FUNCTIILE SI CONTINUTUL CONSUMULUI

CONSUMUL SI CONSUMATORUL FUNCTIILE SI CONTINUTUL CONSUMULUI

UTILITATE TOTALA - UTILITATE MARGINALA

CARACTERISTICILE UTILITATII MARGINALE

MISIUNEA,OBIECTIVELE SI STRATEGIILE FIRMEI

STRATEGIILE GENERALE ALE FIRMEI

DECIZIILE CA PROCEDURI DE IMPLEMENTARE A MISIUNII, OBIECTIVELOR SI STRATEGIEI FIRMEI

DECIZIILE CA PROCEDURI DE IMPLEMENTARE A MISIUNII, OBIECTIVELOR SI STRATEGIEI FIRMEI

DECIZIILE CA PROCEDURI DE IMPLEMENTARE A MISIUNII, OBIECTIVELOR SI STRATEGIEI FIRMEI

AVANTAJE I DEZAVANTAJE ALE DECIZIILOR DE GRUP

ORGANIZAREA SI STRUCTURILE ORGANIZATORICE DE MANAGEMENT

ORGANIZAREA CA PROCES DE DIVIZIUNE A MUNCII

PRINCIPIILE ORGANIZARII MANAGERIALE

STILURI DE MANAGEMENT - EFICIENTE

STILURI DE MANAGEMENT - INEFICIENTE

DIMENSIONAREA RATIONALA A CHELTUIELILOR (VENITURILOR) BUGETARE

RATIONALIZAREA VENITURILOR SI CHETUIELILOR BUGETARE

METODE CLASICE DE DIMENSIONARE A CHELTULIELIOR (VENITURILOR ) BUGETARE

METODE MODERNE DE DIMENSIONARE A CHELTULIELIOR (VENITURILOR ) BUGETARE

METODE MODERNE DE DIMENSIONARE A CHELTULIELIOR (VENITURILOR ) BUGETARE

CAPITALURILE PROPRII SI FONDUL DE RULMENT ALE INTREPRINDERII

CAPITALURILE PROPRII ALE INTREPRINDERII

SURSE DE MJORARE A CAPITALULUI

CAUZELE VARIATIEI FONDULUI DE RULMENT

CAUZELE VARIATIEI FONDULUI DE RULMENT

CAUZELE VARIATIEI FONDULUI DE RULMENT

OBIECTUL SI METODA CONTABILITATII

DOCUMENTE JUSTIFICATIVE IN CONTABILITATE

DOCUMENTE JUSTIFICATIVE IN CONTABILITATE

DOCUMENTE JUSTIFICATIVE IN CONTABILITATE

DOCUMENTE JUSTIFICATIVE IN CONTABILITATE

DOCUMENTE JUSTIFICATIVE IN CONTABILITATE

LUCRARILE PREMERGATOARE INTOCMIRII BILANTULUI CONTABIL

LUCRARILE PREMERGATOARE INTOCMIRII BILANTULUI CONTABIL

REDACTAREA CONTURILOR ANUALE

ELABORAREA CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE

S-ar putea să vă placă și