UNIVERSITATEA DE VEST ,,VASILE GOLDIȘ’’ DIN ARAD,

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, INFORMATICĂ ȘI

INGINERIE
MARKETING

REFERAT

La disciplina MICROECONOMIE

Legea cererii

Coordonator:

Conf. univ. dr. Andrei Anghelina

Holhos (Ernszt) Iulia Monica

Anul I

Semestrul I
ZALĂU,
2021

1
 CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………3

CAPITOLUL I - Ce este cererea?..................................................…………4-6

CAPITOLUL II –Ce este oferta?…………………………………………..7-9

CAPITOLUL II -Paradoxul cererii si al ofertei……………………………11-12

CONCLUZII privind legea cereri……………………………………………….9

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………9

2
 INTRODUCERE
Economia implică studiul modului în care oamenii folosesc mijloace limitate pentru a
satisface dorințe nelimitate. Legea cererii se concentrează pe acele dorințe nelimitate. Bineînțeles,
oamenii acordă prioritate dorințelor și nevoilor mai urgente față de cele mai puțin urgente în
comportamentul lor economic, iar acest lucru se referă la modul în care oamenii aleg printre
mijloacele limitate disponibile. Pentru orice bun economic, prima unitate a acelui bun pe care un
consumator pune mâna va tinde să fie folosită pentru a satisface cea mai urgentă nevoie pe care
consumatorul o are pe care acel bun o poate satisface.
De exemplu, luați în considerare un naufragiat pe o insulă pustie care obține un pachet de
șase sticle de apă proaspătă spălate pe țărm. Prima sticlă va fi utilizată pentru a satisface nevoia
cea mai urgentă a naufragiului, cel mai probabil apă potabilă pentru a evita moartea de sete. A
doua sticlă ar putea fi utilizată pentru scăldat pentru a preveni boala, o nevoie urgentă, dar mai
puțin imediată. A treia sticlă ar putea fi utilizată pentru o nevoie mai puțin urgentă, cum ar fi
fierberea unor pești pentru a lua o masă caldă și până la ultima sticlă, pe care naufragiul o folosește
pentru o prioritate relativ scăzută, cum ar fi udarea unei plante mici în ghiveci pentru a-l ține
companie insula.
În exemplul nostru, deoarece fiecare sticlă suplimentară de apă este utilizată pentru o
dorință sau o nevoie mai puțin apreciate succesiv de către naufragiul nostru, putem spune că
naufragiul evaluează fiecare sticlă suplimentară mai puțin decât cea de mai înainte. În mod similar,
atunci când consumatorii achiziționează bunuri pe piață, fiecare unitate suplimentară a oricărui bun
sau serviciu dat pe care o cumpără va fi utilizată mai puțin valorizată decât cea de mai înainte, deci
putem spune că apreciază fiecare unitate suplimentară din ce în ce mai puțin. Deoarece apreciază
mai puțin fiecare unitate suplimentară a bunului, sunt dispuși să plătească mai puțin pentru aceasta.
Deci, cu cât cumpără mai multe unități ale unui bun consumator, cu atât sunt mai puțin dispuși să
plătească din punct de vedere al prețului.
Prin adunarea tuturor unităților unui bun pe care consumatorii sunt dispuși să le cumpere la
orice preț dat, putem descrie o curbă a cererii pieței, care este întotdeauna în pantă descendentă, ca
cea prezentată în graficul de mai jos. Fiecare punct de pe curbă (A, B, C) reflectă cantitatea cerută
(Q) la un preț dat (P). La punctul A, de exemplu, cantitatea cerută este scăzută (Q1) și prețul este
ridicat (P1). La prețuri mai mari, consumatorii cer mai puțin din bun, iar la prețuri mai mici, cer
mai mult.

3
 1.

Legea cererii este un principiu fundamental al economiei care afirmă că la un preț mai
mare consumatorii vor cere o cantitate mai mică dintr-un bun.
Cererea este derivată din legea utilității marginale în scădere, faptul că consumatorii
folosesc bunuri economice pentru a-și satisface mai întâi nevoile cele mai urgente.
O curbă a cererii pieței exprimă suma cantității cerute la fiecare preț pentru toți
consumatorii de pe piață.
Modificările prețului se pot reflecta în mișcarea de-a lungul unei curbe a cererii, dar nu
cresc sau scad singure cererea.
Forma și amploarea cererii se schimbă ca răspuns la schimbările în preferințele
consumatorilor, veniturile sau bunurile economice aferente, NU la schimbările de preț.

CE ESTE CEREREA?
Cererea este o categorie economică ce exprimă, în anumite condiţii social-istorice nevoia
socială. Este o formă de concretizare a nevoii sociale fără a se identifica cu aceasta. Cererea este
numai o parte a nevoii sociale, determinată de mărimea mijloacelor băneşti, de puterea de
cumpărare de care dispun membrii societăţii. Ea reprezintă partea solvabilă a nevoii sociale,
respectiv acea parte care poate fi satisfăcută de piaţă. Reiese că între cerere şi nevoia socială
relaţiile sunt de subordonare, ca de la parte la întreg. Explicaţia o găsim în faptul ca trebuinţele
umane sunt întodeauna cu un pas înaintea posibilităţilor pe care le are societatea pentru a le
satisface. În calitatea ei de categorie a economiei de schimb, cererea reprezintă cantitatea totală
dintr-un anumit bun, pe care agenţii economici sunt dispuşi să o cumpere de pe piaţă, într-o
anumită perioadă de timp, pentru anumite niveluri de preţ, celelalte variabile fiind presupuse
stabile.
Paul Heyne sublinia în mod expres faptul că cerea este conceptul ce leagă cantităţile
solicitate în vederea achiziţionării, de sacrificiile ce trebuie făcute de cumpărători pentru a obţine
aceste cantităţi.

4
 Cererea reprezintă nevoile de bunuri si servicii care se satisfac prin intermediul pieței,
adică prin vânzare-cumpărare. Cererea are drept suport puterea de cumpărare a oamenilor; de
aceea, ea exprimă, în același timp, cantitatea de bunuri si servicii cerute, la un moment dat, la
prețurile existente, considerând date veniturile și preferințele cumpărătorilor. Poate fi individuală,
adică din partea unui singur cumpărător la un bun economic sau la altul, sau totală, adică din
partea tuturor cumpărătorilor la bunul sau serviciul respective. Conform legii cererii, pe măsură ce
prețul crește, cantitatea de bunuri consumate scade. Prin urmare, curba cererii este prezentată ca un
grafic descendent.
Cererea este un act individual, ea poate fi privită ca cerere pentru un produs sau un serviciu
anume, pentru o industrie sau cererea pentru o firmă, respectiv pentru producţia ei, însă formarea
preţurilor depinde de confruntarea cererii totale cu oferta totală a bunului sau serviciului respectiv.
În viaţa economică cererea apare sub diferite aspecte, cum ar fi: cererea de mărfuri, de
servicii, de consum, cerere solvabilă, nesolvabilă, complexă, curentă, periodică, rară, efectivă,
potenţială, derivată.
Uneori cererea este confundată cu cantitatea cerută, însă cererea pentru un anumit bun nu
se poate formula doar cantitativ, ea ne apare ca o relaţie între două variabile: preţul şi cantitatea
cerută. Astfel există întotdeauna un şir de preţuri şi un şir de cantităţi pe care agenţii economici ar
dori să le achiziţioneze la fiecare din preţurile respective. Deplasarea de la un rând al specificaţiei
la altul, trebuie înţeleasă ca o modificare a cantităţii cerute la anumite niveluri de preţ şi nu ca o
modificare a cererii. Astfel reducerea preţului unitar determină procesul de extindere a cererii, în
timp ce creşterea preţului unitar generează o contracţie a cererii.
Dimensiunea cererii pentru un anumit bun, precum şi dinamica acesteia sunt determinate
de nivelul şi dinamica preţului bunului respectiv. Deci, între schimbarea preţului unitar al unui bun
şi modificarea cantităţii cerute din bunul respectiv există o relaţie de cauzalitate, care reprezintă de
fapt conţinutul legii generale a cererii.
Conform acestei legi, dacă preţul bunurilor, resurselor şi serviciilor va scădea, în mod
corespunzător va creşte cantitatea de marfă cerută într-o anumită perioadă şi invers, dacă preţurile
cresc, va scădea cantitatea de marfă cerută în perioada de timp respectivă (celelalte condiţii
rămânând neschimbate).
Relaţia dintre preţul unitar al unui bun şi cantitatea de bunuri cerută într-o anumită
perioadă de timp se poate reprezenta grafic, obţinîndu-se curba cererii.
Mărimea cererii poate fi influenţată de următorii factorii:
 nevoile sociale
 nivelul preţurilor
 venitul mediu pe gospodărie
 preţul bunurilor înlocuitoare sau complementare
 factorii demografici
 factorii psihologici

ELASTICITATEA CERERII
Elasticitatea cererii exprimă sensibilitatea cererii la modificarea unuia din factori de
influenţă. Cum cererea este, în primul rînd, dependentă de preţ, elasticitatea ei se raportează, în
principal, faţă de preţ.
Elasticitatea cererii este prezentă, atunci cînd coeficientul de elasticitate este mai mare de cît 1.

5
Cererea este elastică - atunci cînd la un anumit procent de modificare a preţului, procentul de
modificare a cantităţii cerute este mai mare.
Cererea este inelastică – atunci cînd la un anumit procent de modificare a preţului rezultă un
procent mai mic de modificare a cantităţii cerute.
La procentul de modificare a preţului corespunde acelaşi procent de modificare a cantităţii cerute,
se spune că cererea are elasticitate unitară, deoarece coeficientul de elasticitate (C e) este egal cu
1.
Elasticitatea cererii indică, de obicei, măsura în care un produs poate fi înlocuit cu altul.
Manualele de economie oferă adesea exemple de produse cu cerere elastic, cafeaua și ceaiul. Dacă
prețul unor mărfuri crește, consumatorii le pot înlocui cu altele, iar efectul este similar. Produsele
de care o persoană este dependentă, precum combustibilii, sunt considerate inelastice. Prin urmare,
accizele pentru acestea sunt un obiect ușor de impozitat. Deci, elasticitatea cererii faţă de preţ
exprimă raportul dintre mişcarea cererii şi modificarea preţurilor, proporţia modificării
cererii în condiţiile creşterii sau scăderii preţului cu un procent.
Elasticitatea cererii se poate determina nu numai în funcţie de preţ, dar şi de venit. Ea
reflectă proporţia în care cererea pentru diverse produse se schimbă odată cu modificarea
veniturilor băneşti ale consumatorilor, ceilalţi factori rămînînd constanţi. Fenomenul elasticităţii
faţă de venit este o manifestare a legităţilor din sfera consumului, care determină o anumită
ierarhizare a nevoilor fiecărei categorii de populaţie la un anumit nivel al veniturilor.
Elasticitatea cererii, mai precis cunoaşterea ei, prezintă o semnificaţie deosebită în cadrul orientării
agenţilor economici. Interesul lor este să-şi maximizeze profitul, deci în condiţiile de preţ existente
pe piaţă, ei pot să-şi adapteze deciziile cu privire la producţie, corespunzător raportului existent
între venitul total şi elasticitate.
Specialiştii în domenuiu, evidenţiază existenţa a trei factori principali care influenţează
elasticitatea cererii şi anume:

1.Gradul de substituire al produselor. Dacă preţul unui bun oarecare creşte el devine mai scump
faţă de bunurile substituibile lui. Este firesc ca cererea pentru acest bun să scadă şi, în mod
corespunzător, să crească cererea pentru bunurile substituibile. Invers, dacă preţul unui bun scade,
el va deveni mai ieftin decît bunurile substituibile lui. În acest caz, cererea pentru el va creşte şi, în
mod corespunzător, va scădea cererea pentru bunurile substituibile.
Cu cît gradul de substituire în raport cu un bun oarecare este mai mare, cu atît va fi mai mare
elasticitatea cererii pentru bunul respectiv. Invers, cu cît gradul de substituire este mai mic, cu atît
va fi mai mică elasticitatea cererii pentru bunul respectiv.
2.Ponderea venitului cheltuit pentru cumpărarea unui bun în totalul veniturilor. În general,
cererea pentru un bun este mult mai elastică, cu cît este mai mare partea din venit alocată pentru
cumpărarea bunului respectiv (celelalte condiţii rămîn neschimbate). Desigur, există diferenţieri
între bunuri din acest punct de vedere. Sunt bunuri pentru care creşte ponderea cheltuielilor pentru
cumpărarea lor pe măsura ce creşte venitul şi bunuri a căror pondere scade pe măsura ce creşte
venitul. De exemplu, în condiţiile unor venituri băneşti mari, ponderea cheltuielilor pentru
procurarea de bunuri alimentare, sau chiar de bunuri materiale se reduce, în schimb creşte
ponderea cheltuielilor pentru servicii social-culturale, bunuri de lux, ş.a.
3.Perioada de timp de la schimbarea preţului. Cînd preţul unui bun oarecare se modifică este
necesar să treacă un anumit timp pînă ce toţi cumpărătorii vor cunoaşte noua situaţie şi, mai ales,
pînă ce îşi vor adapta comportamentul lor de consumatori ai bunului respectiv. Deci, elasticitatea

6
cererii pentru un bun va fi mai mare într-o perioadă lungă de timp, decît într-o perioadă scurtă,
deoarece cumpărătorii au mai mult timp să se adapteze la schimbarea de preţ.
Există trei excepţii:
 Efectul Giffen – la o creştere generală a preţurilor familiile cu venituri mici sporesc
cererea pentru bunurile de consum curente, în detrimentul altor bunuri mai scumpe.
 Efectul Veblen – consumul ostentativ sau de tip snob, cu cât este mai mare preţul unui
anumit bun de consum cu atât creşte cererea pentru el la o anumită categorie de
consumatori. Tot potrivit acestui efect creşte cererea odata cu preţul pentru un anumit bun
crezându-se că un preţ mai mare înseamnă şi o calitate mai ridicată.
 Efectul speculaţiei – constă în creşterea cererii la bunurile a căror preţ creşte de teama
creşterii în viitor şi mai mult a preţurilor.

OFERTA
Oferta reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii pe care un agent economic este
dispus să o ofere spre vînzare într-o anumită perioadă de timp. Oferta ca şi cererea se referă la
un preţ anume, şi poate fi privită ca oferta a unui bun, a unei industrii, a unei firme şi ca oferta
totală de piaţă. Desigur, în funcţie de nivelul cererii, cantitatea care se vinde efectiv poate să difere
de cantitatea oferită.
Oferta, ca şi cererea, este şi ea funcţie de preţ. Ea pune în evidenţă diversele cantităţi de
bunuri pe care vînzătorii sunt dispuşi să le vîndă la diverse preţuri date. Deci, între evoluţia
preţului unitar al unui bun şi oferta pentru bunul respectiv există o relaţie de cauzalitate. Această
relaţie este exprimată sintetic de legea ofertei, ea arată relaţia care se stabileşte între cantitatea
dintr-un bun pe care un ofertant o oferă spre vînzare într-o anumită perioadă de timp şi
preţul la care bunul respectiv se vinde.
Legea ofertei arată că ofertanţii sunt dispuşi să ofere o cantitate mai mare dintr-un bun
oarecare, la un preţ mai mare, de cît la unul mai mic. Curba ofertei arată că nivelul de preţ este
necesar pentru a-l determina pe ofertant să ofere o anumită cantitate de bun. În concordanţă cu
această lege vor apare următoarele situaţii: o majorare a preţului unitar va determina o extindere a
cantităţii oferite şi invers o scădere a preţului va genera o contracţie a cantităţii oferite.
Oferta, ca şi cererea, este determinată, în dimensiunea ei, de o serie de factori de influenţă. Cei mai
importanţi sunt următorii:
1. preţul resurselor (a factorilor de producţie)
2. preţul altor bunuri

3. tehnologia

4. numărul de ofertanţi

5. perspectivele pieţei

6. costul producţiei

7. taxele şi subsidiile

7
 8. evenimente naturale şi social-politice
Ca şi în cazul cererii, elasticitatea ofertei pune în evidenţă gradul de modificare a ofertei în
condiţiile schimbării preţului, sau a oricăreia din condiţiile ofertei.
Oferta este mai elastică cu cît este mai mare modificarea în cantitatea produsă de ofertanţi. Deci,
cu cît este mai mare elasticitatea ofertei, cu atît va fi mai mare răspunsul în cantitate la modificarea
preţului. Oferta este elastică atunci cînd coeficientul de elasticitate (C eo) este mai mare decît 1.
Oferta este inelastică atunci cînd coeficientul de elasticitate este mai mic decît 1. Elasticitatea este
unitară atunci cînd Ceo= 1.
Cunoaşterea elasticităţii ofertei prezintă interes pentru agenţii economici deoarece, pornind de
la preţurile de piaţă ale bunurilor, ea reflectă posibilitatea adaptării ofertei la cerere. Factorii cei
mai importanţi care determină elasticitatea sînt:

 gradul de substituire

 posibilitatea de stocare a bunurilor

 costul producţiei

 costul stocării

 perioada de timp scursă de ultima modificare a preţului

LEGEA CERERII ȘI A OFERTEI

Confruntarea finală a dimensiunilor, a structurii producţiei şi a consumului, se realizează pe
piaţă sub forma raportului dintre ofertă şi cerere. Dar cererea şi oferta nu sunt numai forme de
manifestare pe piaţă ale consumului potenţial şi a producţiei, ele se găsesc în relaţii de cauzalitate
reciprocă, una reprezentând în raport cu cealaltă, deopotrivă, cauză şi efect. Astfel putem întâlnii
pe piaţă situaţii cum arfi:
 creştere a cererii sau o reducere a ofertei determină sporirea preţului

 o reducere a cererii sau o creştere a ofertei generează diminuarea preţului

Aceste ipoteze reprezintă axiomele legii cererii şi ofertei, potrivit căreia:
1. preţul de pe piaţă este determinat de mişcarea celor două forţe opuse – cererea şi oferta
2. preţul de pe piaţa oricărui bun tinde permanent spre un nivel de echilibru. La acest nivel
cantitatea oferită pe piaţă este egală cu cantitatea cerută.
Prin mişcarea preţurilor relaţia dintre cere şi ofertă exprimă sitaţia pieţei, evidenţiind abundenţa
sau lipsa bunurilor şi a factorilor de producţie. Legea cererii şi a ofertei relevă necesitatea ca
mărimea, structura şi calitatea ofertei să corespundă mărimii, structurii şi calităţii cererii. Cerinţele
acestei legi evidenţiază faptul satisfacerea trebuinţelor sociale, esprimate prin intermediul cererii,
constituie scopul final al dezvoltării pe toate treptele societăţii şi în consecinţă, problema esenţială
a oricărei organizaţii economice, este adaptarea resurselor la nevoile societăţii.
În concordanţă cu aceste cerinţe, într-o piaţă concurenţială, agenţii economici trebuie să
urmăreasca permanent echilibrul dinamic dintre cerere şi ofertă. Apariţia unor dezechilibre
afectează interesele populaţiei, atât în calitate de producător cât şi în calitate de consumator.

8
Dacă oferta este mai mare decât cererea, o parte din bunuri nu-şi vor mai găsi consumatorii, fapt ce
generează imposibilitatea realizării integrale a producţiei, cu implicaţii directe asupra
posibilităţilor de reluare a producţiei şi asupra veniturilor producătorilor respectivi.
Dacă cerea este mai mare decât oferta, o parte a puterii de cumpărare a participanţilor la viaţa
economică, rămâne neacoperită, cu efecte asupra echilibrului structural al economiei şi mai ales
asupra echilibrului bănesc.
Într-o economie modernă, cunoaşterea acţiunii şi implicaţiilor legii cererii şi ofertei, constituie o
problemă esenţială, întrucât piaţa fără rolul adecvat al acestei legi, nu este o piaţă efectivă.
De aceea în analiza acţiunii legii cererii şi ofertei, trebuie ţinut seama, că ea are loc într-un anumit
cadru instituţional şi social şi că se află sub impactul nu numai a factorilor economici dar şi al
celor psihologici, din care cauză nu trebuie neglijate previziunile agenţilor economici ofertanţi şi
solicitanţi de bunuri.
Un rol deosebit în reglarea raportului cerere şi ofertă, îl are marketingul, care prin cercetarea
complexă şi permanentă a pieţei, a comportamentului consumatorilor-utilizatorilor, prin strategiile
şi tacticile furnizate, oferă soluţii viabile şi operante pentru realizarea unui echilibru dinamic al
pieţei.
Principiile legii cererii si ofertei se verifică în cea mai mare parte, numai în ţările democratice, care
au o tradiţie mai îndelungată în funcţionarea economiei capitaliste bazate în principal pe
proprietatea privată şi pe mecanismele unei pieţe cu o concurenţă reală, unde intervenţia statului în
economie se manifestă în general prin pârghii economice şi mai puţin prin măsuri administrative.
Acestea fiind premisele unei economii de piaţă concurenţiale, se poate vorbi despre o
productivitate ridicată, o creştere economică reală, un nivel acceptabil al corupţiei la nivelul
structurilor etatice, deci în concluzie, un nivel de trai acceptabil pentru întreaga populaţie sau cel
puţin pentru majoritatea ei. De asemenea, o condiţie obligatorie pentru garantarea funcţionarii unei
economii pe baze sănătoase, este existenţa unui cadru legislativ şi instituţional foarte bine corelat
şi uşor de aplicat, care să confere tuturor participanţilor la viaţa economică, încrederea şi siguranţa
necesare realizării unor programe de investiţii viabile şi eficiente din punct de vedere economico
social.
În economia Românească, la ora actuală, principiile acestei legi se regăsesc într-o proporţie relativ
redusă, sau chiar şi acolo unde există, ele nu funcţionează în totalitate. De asemenea se poate
observa cu usurinţă, că în economia noastră, se verifică într-o mai mare măsură excepţiile de la
această lege, decât principiile ei. Astfel se poate trage concluzia, potrivit celor arătate mai sus, că
în România, la această dată, încă nu funcţionează o economie bazată pe mecanismele economiei de
piaţă concurenţiale, cu influenţe mai mult sau mai puţin directe, în sau din sfera politicului şi a
unei separaţii reale a puterilor în stat, precum şi influenţarea deciziilor politice, la cel mai înalt
nivel, de interesele de grup ce nu reprezintă legitimitatea interesului general.
Toate acestea au ca rezultat situarea României în coada plutonului, atât din punct de vedere al
criteriilor economice şi sociale, cât şi în ceea ce priveşte integrarea în structurile economico-
militare, europene şi mondiale. În concluzie, lăsând la oparte manifestările demagogice şi falsul
patriotism, putem conchide că România anului 2003, cu excepţia unei dezvoltări culturale
mulţumitoare, se află într-un stadiu de dezvoltare economic şi social, situat mult sub media ţărilor
dezvoltate din lume, iar din punct de vedere politic, se poate pune serios sub semnul întrebării,
existenţa unei democraţii reale, sau putem vorbi fără teama de a greşi prea mult, despre un
neocomunism cu faţă umană, sau o „democraţie socialistă”.
DETERMINAREA PREȚULUI

9
 Legea cererii este utilă pentru ca un comerciant să stabilească prețul unei mărfuri. El știe
cât de mult va scădea cererea pe măsură ce prețul crește la un anumit nivel și cât va crește odată cu
scăderea prețului mărfii. Cererea pieței poate furniza informații despre cererea totală la prețuri
diferite. Acest lucru ajută conducerea să decidă cât de mult crește sau scade prețul produsului.
Pe parcursul timpului, pretul a actionat ca un factor principal al alegerii facute de un
cumparator. Rolul acesta s-a pastrat in cazul tarilor sarace si al persoanelor cu venituri mai mici, ca
si pentru achizitionarea produselor de larg consum. Totusi, in ultima perioada, factorii nefinanciari
au capatat o importanta relativa mai mare pe ansamblul comportamentului de cumparare al
consumatorului. Pretul ramane unul din elementele principale care determina marimea cotei de
piata si a profitabilitatii unei firme. El este singura componenta a mixului de marketing care
produce venituri, celelalte componente (produs, plasare, promovare) necesitand numai cheltuieli.
Pretul este, de asemenea, un element foarte flexibil al mixului, put 434i85e and fi modificat foarte
rapid. In acelasi timp, stabilirea preturilor si concurenta in acest domeniu este problema numarul
unu cu care se confrunta multi manageri de firme mici si mijlocii.
Cu toate acestea, numeroase firme nu reusesc sa adopte o politica adecvata, datorita
greselilor pe care, de regula, cele mai multe dintre ele le comit: orientarea excesiva a preturilor
dupa costuri; nerevizuirea preturilor la intervale care sa permita fructificarea oportunitatilor oferite
de piata; pretul este tratat ca un element distinct al mixului de marketing, fara a fi considerat o
componenta intrinseca a strategiei de pozitionare a firmei pe piata; el nu difera suficient de la un
articol la altul, de la un segment de piata la altul sau de la o ocazie de achizitie la alta.
La stabilirea pretului produselor si serviciilor trebuie luate in considerare urmatoarele
aspecte:
 pretul trebuie stabilit la un asemenea nivel incat produsul (serviciul) sa fie acceptat de
consumatori, adica acestia sa doreasca si sa aiba posibilitatea sa-l cumpere;
 intreprinderile mici si mijlocii trebuie sa-si stabileasca preturile produselor (serviciilor)
oferite asa incat sa-si mentina sau sa-si consolideze pozitia pe piata. Motivul principal este
ca intensificarea concurentei impulsioneaza intreprinderile sa lanseze pe piata produse sau
servicii de calitate mai buna si la un pret mai mic;
 nivelul preturilor trebuie sa asigure acoperirea tuturor cheltuielilor intreprinderii si
obtinerea unui profit;
 evaluarea produselor trebuie sa se bazeze pe obiectivele generale ale intreprinderii (nivelul
vanzarilor, imaginea in randul consumatorilor, profitul etc).
Intreprinderile au la dispozitie o varietate de politici de evaluare a produselor, si anume:
Politica ciclului de viata a produselor, care are in vedere doua alternative in stabilirea
pretului, astfel:
 stabilirea unui pret de cucerire a celui mai bun segment de piata, pret care de obicei
este mare.
 stabilirea unui pret de penetrare care sa fie suficient de mic pentru a obtine o pozitie
cat mai buna pe piata.
Uneori intreprinderile folosesc o abordare combinata pentru un produs nou prin stabilirea
unui pret realist, dar incurajand consumatorii sa cumpere noul produs emitand 'cupoane de
reducere' care fac pretul mult mai atragator.
Politica de a face fata concurentei, adica de a lua in considerare politicile de evaluare
folosite de concurenti si in consecinta a stabili preturi la produsele proprii sub pretul pietei, la

10
nivelul pietei si peste nivelul pietei. Aceasta politica poate duce la pierderi substantiale daca nu se
iau in considerare costurile de productie si volumul vanzarilor.
Politica orientata spre cost care se refera la faptul ca, costurile de productie constituie un
prag sau o limita sub care nu se admite ca preturile sa coboare, mai ales pe perioade lungi de timp.
Aceasta politica are doua variante:
a) “Markup' care se refera la marimea care se adauga la costul produsului sau serviciului
pentru a obtine pretul de vanzare. Aceasta marime este determinata de tipul produsului respectiv,
de serviciul prestat de intreprinderea comerciala cu amanuntul, de marimea profitului planificat.
Presupunand ca celelalte elemente sunt constante, cu cat este mai mare varietatea serviciilor oferite
de intreprinderea care realizeaza desfacerea cu amanuntul si cu cat este mai lenta vanzarea
produsului, cu atat este mai mare marimea 'markup' necesara acoperirii costurilor. Daca aceasta
marime nu este corespunzatoare, ea poate sa nu genereze resurse suficiente pentru a acoperi
costurile de fabricatie, generand pierderi. Daca dimpotriva, aceasta marime este excesiva, atunci
intreprinderea este in pericol sa piarda o parte din consumatorii actuali sau sa nu mai atraga altii
noi.
b) 'Markon' reprezinta o marime care se adauga pretului de vanzare al produselor si care
ulterior daca produsele nu se vand va permite diminuarea (in limita acestei marimi) a
pretului de vanzare, stimuland astfel consumatorii sa cumpere produsele respective.
In procesul de elaborare a politicii sale de pret, o firma trebuie sa tina seama de o serie
de factori. Stabilirea unui pret corespunzator necesita parcurgerea unui ciclu de sase etape, si
anume:
1. Stabilirea obiectivului politicii de pret. Firma trebuie sa hotarasca ce urmeaza sa
realizeze prin fabricarea unui anumit produs. Daca ea si-a ales bine segmentul de piata si si-a
pozitionat bine produsul in cadrul acesteia, mixul de marketing si, implicit politica de pret nu va da
gres. Asadar, strategia de pret este influentata in mare masura de decizia referitoare la pozitionarea
pe piata a produsului.
2. Determinarea marimii cererii. Fiecare pret pe care firma il poate practica determina un
anumit nivel al cererii si, in consecinta, are o influenta deosebita asupra obiectivelor de marketing
ale acesteia. De regula, intre cerere si pret exista un raport invers proportional, ceea ce inseamna
ca, cu cat pretul creste cu atat cererea scade (si invers).
3. Evaluarea costurilor. In functie de cererea de ansamblu, firma poate practica preturi care
sunt situate sub un anumit plafon. La baza acestor preturi stau insa costurile firmei, ea urmarind ca,
prin pretul stabilit, sa-si acopere cheltuielile de fabricatie si comercializare a produsului si sa
obtina un profit corespunzator efortului depus si riscului asumat.
4. Analiza costurilor, a preturilor si a ofertei concurentei. Costurile, preturile si posibilele
reactii ale concurentei la modificarile de pret ce au loc pe piata pot sa usureze sarcina de stabilire a
nivelului exact al pretului pe care firma il va practica pentru noul produs. Compararea nivelului
costului propriu cu cel al concurentei reprezinta o necesitate, numai asa firma putandu-si da seama
daca acel cost pe care ea-l obtine constituie un avantaj sau un dezavantaj competitiv. De asemenea,
firma trebuie sa cunoasca pretul si calitatea ofertei concurentei (prin agenti specializati). In acelasi
scop, firma poate obtine listele de preturi ale acestora si achizitiona produse ale concurentei pe
care sa le analizeze in detaliu. Ea poate chestiona cumparatorii asupra modului in care percep
pretul si calitatea ofertei fiecarui concurent. Din momentul in care firma cunoaste preturile si
ofertele concurentilor sai, ea le poate folosi drept criterii in stabilirea propriilor sale preturi.

11
 5. Alegerea metodei de calcul al pretului. Costurile determina nivelul minim al pretului.
Preturile practicate de concurenta si preturile produselor inlocuitoare reprezinta puncte de orientare
de care firma trebuie sa tina seama atunci cand isi stabileste pretul. Evaluarea pe care cumparatorii
o fac vizavi de caracteristicile unice ale produsului stabileste nivelul maxim al pretului. Firmele
rezolva problema pretului in urma alegerii unei metode de calcul care include una sau mai multe
dintre cele trei consideratii mentionate anterior.
6. Alegerea pretului final.

PARADOXURILE CERERII ȘI OFERTEI

Legea cererii și ofertei a fost elaborată de reprezentanții școlii clasice. Prin intermediul
acestei legi, ei au încercat să explice de ce prețurile sunt așa cum sunt. În acest sens, legea cererii
și ofertei face o treabă excelentă. Dar ea nu explică și alte fenomene.
Printre acestea se află diferența de prețuri între bunurile individuale, inclusiv cele de primă
necesitate și cele de lux. Exemplul clasic compară apa și aurul. Evident, apa este mult mai
necesară pentru supraviețuire, dar are, în general, o valoare de piață semnificativ mai mică decât
prețul aurului.
În economie, acest lucru se numește „paradoxul valorii”. Reprezentanții clasicului și
neoclasicului nu au reușit să îl rezolve, întâmpinând ulterior probleme teoretice semnificative.
Puteți vedea căror factori se datorează acest lucru în articolul despre valoare.
Giffen (după numele primului economist – Sir Robert Giffen – care a descris acest
comportament), conform căruia scăderea preţurilor bunurilor inferioare şi, deci, creşterea venitului
real sunt însoţite de diminuarea cererii la aceste bunuri şi deplasarea ei spre bunuri de consum mai
inferioare.
Pentru majoritatea produselor, elasticitatea prețului cererii este negativă. Cu alte cuvinte,
prețul și oferta sunt orientate în direcții opuse; dacă prețul crește, cantitatea cerută scade și invers,
dacă prețul scade, cantitatea cerută crește.
Paradoxul Giffen este o excepție de la această regulă. Elasticitatea prețului cererii în cazul
acestora este pozitivă.

Când prețul crește, cantitatea cerută crește și invers, când prețul scade, cantitatea cerută
scade.
Un exemplu clasic dat de Marshall este acela al creșterii prețului alimentelor de bază, de
calitate inferioară, a căror cerere este determinată de sărăcie, ceea ce îi determină pe consumatorii
acestor produse să se afle în imposibilitatea de a-și perimite alimente mai
bune calitativ. Atunci când prețul alimentelor de calitate inferioară crește, aceștia nu își mai pot
permite să își cumpere alimente mai bune calitativ și consumă mai multe alimente de calitate
inferioară. Marshall a scris în cartea sa „Principii economice“ din 1895:
”Așa cum domnul Giffen a semnalat, o creștere a prețului pâinii face ca resursele
familiilor clasei muncitorilor să se reducă considerabil și face ca utilitatea marginală a banilor
acestora să crească, astfel încât aceștia sunt forțați să–și reducă consumul de carne și de
produse făinoase mai scumpe, iar pâinea fiind încă cea mai ieftină pe care aceștia și-o pot
permite, ei vor consuma mai multă pâine.”

12
 Anticipare din partea consumatorilor, în sensul că mărirea preţurilor bunurilor şi
serviciilor atrage după sine sporirea cererii atunci când se anticipează noi majorări de preţuri, în
viitor; scăderea preţurilor este însoţită de micşorarea cererii în cazul anticipării unor noi reduceri
de preţuri, consumatorii preferând să cumpere la preţuri şi mai mici, în perioada ce urmează.

CONCLUZIE

Cel mai important lucru de reținut din legea cererii și ofertei este modul în care
relaționează prețurile și cererea, precum și faptul că restricționarea producției sau a altor politici
are un impact direct asupra prețului. Include două legi de bază care ne ajută să înțelegem multe
alte efecte – atât teoretic, cât și în viața reală. Există multe exemple în acest sens – nu numai atunci
când aflăm despre schimbările în activitatea rafinăriilor și a minelor cu privire la prețul aurului.
Dar știm deja la ce să ne așteptăm când auzim că recolta este slabă sau că există o penurie de
produse pe piețe.
În această lucrare am avut în vedere faptul că, rezultatele folosirii resurselor se prezintă ca
oferta, în timp ce nevoile umane se prezintă subforma cererii. Cele două laturi ale pieţei au fost
analizate la început ca variabile dependente de diferiţi factori, îndeosebi de modificarea preţului.
Avînd fiecare în parte determinări specifice, cererea şi ofertase leagă şi se confruntă permanent
între ele după anumite reguli. Pentru cerere şi ofertă fiecare factor exrcită o influenţă mai mare sau
mai mică, unii factori influenţează în sensul creşterii cantităţii de cerere şi ofertă,
iar alţi factori influenţează în sensul scăderii lor.
În general putem spune că cererea şi oferta sunt categorii ale pieţei, iar rapotul dintre ele constituie
o formă de exprimare a relaţiei dintre producţie şiconsum.

Bibliografie:

1. Dobrota N. “Economia Politică” Economică Bucureşti 1997

2. Munteanu V.A. “Economia Politică” Fundaţiei Chemarea Iaşi 1994

3. Creţoiu Gh. “Economie Politică” Bucureşti 1995 Harwick Ph. Langmead J. Khan
B, “Introducere în economia politică modernă” Ed. Polirom Iaşi 2002

4. Patriche, D., “Marketing industrial”, Editura Tehnica, Bucuresti, 1977

5. Adriana Badescu, “Management”, Editura Bucuresti: Nemira, 1998

Site-uri web:

 https://tavex.ro/
 https://www.stiucum.com/

13
14