CIINARU ANTOANETA

ANUL I, ID, GRUPA CIG. 2.1.01

UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU
DISCIPLINA : MICROECONOMIE

TEMA DE CONTROL NR. 1

1.Enuntati problema fundamentala a economiei si definiti costul de oportunitate.

Multiplicarea si diversificarea nevoilor umane, de-a lungul evolutiei omenirii, a atras

dupa sine si sporirea volumului de resurse atrase si folosite in economie. Daca se analizeaza in
paralel dinamica nevoilor si resurselor economice, se constata un decalaj permanent, in sensul ca
volumul si structura resurselor se modifica mai incet in raport cu volumul si structura nevoilor.
Concluzia ce se desprinde este ca resursele sunt limitate (restrictive, rare), atat absolut, cat si
relativ:
 absolut, in sensul ca sunt insuficiente in raport cu nevoile;
 relativ, deoarece dinamica resurselor este inferioara dinamicii nevoilor.
Pe baza celor mentionate mai sus, stiinta economica a formulat legea raritatii resurselor.
Prin raritate se intelege insuficienta unei resurse in raport cu o nevoie bine delimitata.
Raritatea resurselor economice se manifesta ca o legitate, care consta in aceea ca ritmul de
modificare a resurselor si bunurilor economice, sub aspect cantitativ, calitativ si structural, este
inferior volumului, structurii si intensitatii nevoilor umane (resursele si bunurile economice sunt
relativ limitate in comparatie cu nevoile umane).
Manifestarea legii raritatii obliga oamenii la o activitate creatoare, adica alegerea dintre
multiplele alternative de folosire a resurselor rare, pe cea care permite obtinerea de bunuri si
servicii intr-o cantitate cat mai mare, o structura cat mai diver-sificata si o calitate superioara,
asigurandu-se astfel satisfacerea la cel mai inalt grad a nevoilor umane. Problema raritatii consta
in a da raspuns la o serie de intrebari, ca-re se constituie in probleme economice fundamentale:
 Ce trebuie produs? Este considerata premisa economica fundamentala in conditiile
resurselor limitate (rare), care impune alegerea. Costul alegerii unui bun sau serviciu, in
defavoarea altora, reprezinta costul de oportunitate, care reflecta sacrificarea celorlalte
alternative in favoarea producerii sau consumului bunului sau serviciului ales.
 Cat trebuie produs? Este o alta problema care presupune: determinarea posibilitatilor de
productie si a volumului resurselor economice disponibile; stabilirea raportului dintre
volumul resurselor economice disponibile alocate pentru productia curenta si cel alocat
pentru productia viitoare.
 Cum trebuie produs? Raspunsul la aceasta intrebare presupune a stabili: cine produce,
unde se produce, si cand se va produce, cu ce resurse economice si cu ce costuri de
productie.
 Cine este destinatarul produsului? Este un alt obiectiv ce trebuie stabilit, chiar inainte de
executia produsului. Aceasta presupune: determinarea cantitatilor ce trebuie produse in
 prezent si in viitor; stabilirea mijloacelor de distributie a bunurilor si a pietelor de
comercializare
Cele patru probleme mentionate se cer sa fie solutionate atat la nivel micro-economic, cat si
macroeconomic. Aceasta presupune o activitate de cercetare economica laborioasa, urmarindu-se
anumite scopuri, care pot fi de natura explicativa (teoretica) sau aplicativa.
Datorita raritatii si caracterului limitat al resurselor, agentii economici (producatori si
consumatori) sunt constransi sa aleaga dintre alternativele ce li se ofera, pe cea mai rationala. De
exemplu, atunci cand se opteaza pentru construirea de locuinte, aceasta activitate consuma
resurse ce ar putea fi folosite pentru scoli, spitale sau invers. Deci, folosirea pentru producerea
unui bun, reduce disponibilitatea acestora pentru alte bunuri.
De aici rezulta o alta lege obiectiva a activitatii economice, si anume: folosirea resurselor
presupune intotdeauna un cost (nimic nu se obtine pe gratis). Acest cost are doua forme
principale de exprimare:
 un cost monetar (banesc), prin care se intelege suma de bani necesare pentru obtinerea
unui bun sau serviciu;
 un cost de oportunitate, care se formeaza in procesul alegerii unei variante din mai multe
posibile, de utilizare a resurselor si de satisfacere a trebuintelor.
Costul de oportunitate (alternativ) reprezinta valoarea alternativa la care se renunta sau care
se sacrifica atunci cand se alege o alta varianta de producere (procurare) a unui bun economic.
In teoria alegerii, alternativa sacrificata este considerata cea mai buna alternativa disponibila.
Costul de oportunitate reprezintă valoarea celei mai bune dintre șansele sacrificate, la care se
renunță atunci când se face o alegere oarecare. Cu alte cuvinte, el măsoară cea mai mare pierdere
dintre variantele sacrificate, considerându-se că alegerea facută constituie „câștigul”. Este
valoarea sacrificiilor alegerilor efective, în condițiile resurselor date. Costul de oportunitate al
unui bun este dat de ceea ce se sacrifica pentru a obtine acest bun. Alegerile sau deciziile au un
anumit cost, deoarece atunci când se ia o anumită decizie și se optează în favoarea unei opțiuni,
sunt sacrificate celelalte.Prețul de oportunitate exprimă evaluarea cantității de bunuri care nu vor
putea fi produse, deoarece s-a luat decizia de a produce un alt bun.Luarea în calcul a costului de
oportunitate îi permite întreprinzătorului să se orienteze spre afacerea care îi aduce cel mai mare
profit. Totodată, acest cost permite determinarea limitei pâna la care ar fi rentabilă sporirea
volumului producției, sau modernizarea întreprinderii. Chiar dacă banii cheltuiți în altă afacere ar
putea aduce câștiguri mai mari, întreprinzatorul nu va purcede la modernizarea intreprinderii sau
la extinderea producției pe acea temelie.Orice activitate are un cost de oportunitate. Acest
concept are un continut mai cuprinzator decat cel de cost din exprimarea curenta, obisnuita. El
nu se limiteaza la simpla cheltuiala baneasca, ci desemneaza o estimare subiectiva a
oportunitatilor sacrificate, care pot insemna mai mult decat banii cheltuiti.
Prin urmare, resursele rare (limitate) impun oamenilor alegerea, problema ce poate fi
solutionata prin modelare economica, procedee de analiza economica si metode de cercetare
economica.În aceste condiţii, singurul mod de comportament al oamenilor este de a alege între
alternativele existente, adică: între a investi sau a economisi, între diferitele bunuri care să fie
produse şi oferite pe piaţă, între a folosi o mai mare cantitate de muncă sau o mai mare cantitate
de capital într-un proces de producţie, între creşterea sau reducerea taxelor şi impozitelor,
acheltuielilor publice destinate educaţiei .

2. Explicati si exemplificati utilitatea cunoasterii tipului de elasticitate a cererii.

 În funcţie de valoarea coeficientului elasticităţii cererii ca funcţie de preţ, economiştii
deosebesc următoarele tipuri de cerere:
 elastică;
 inelastică (rigidă);
 cerere cu elasticitate unitară;
 perfect elastică;
 perfect inelastică.
Cererea se consideră elastică dacă o modificare procentuală a preţului duce la o modificare
procentuală mai mare în cantitatea cerută, astfel încât mărimea coeficientului de elasticitate este
mai mare de o unitate:
De exemplu, dacă la o majorare a preţului cu 15% cantitatea cerută scade cu 60%, coeficientul de
elasticitate va avea valoarea (–4):

Prin urmare, consumatorii reacţionează prompt la modificarea preţului şi orice creştere

sau scădere cu un procent al preţului va determina o diminuare sau majorare de 4% a volumului
de bunuri consumate. Drept exemple de bunuri care au o cerere elastică la preţ sunt mobila,
obiectele de lux, automobilele, imobilul, blănurile naturale, articolele giuvaiere, bunurile care au
substituenţi ş.a.
Cererea se consideră inelastică dacă o modificare procentuală a preţului determină o
modificare într-o măsură mai mică a cantităţii cerute din partea consumatorului, astfel încât
mărimea coeficientului de elasticitate este mai mică de o unitate .
De exemplu, la o diminuare a preţului cu 15%, cantitatea cerută creşte cu 5%. În acest caz
coeficientul de elasticitate va constitui (–0,33).

Orice majorare sau diminuare procentuală în preţ va determina o scădere sau creştere de
0,33% în cantitatea cerută din bunul dat. O astfel de situaţie poate fi explicată printr-o indiferenţă
a consumatorului la modificările înregistrate în preţul bunului sau serviciului dat. Exemple de
bunuri care posedă o cerere inelastică în funcţie de preţ pot fi: bunurile de primă necesitate,
medicamentele, bunurile cu grad redus de substituibilitate, cum ar fi sarea, energia electrică,
petrolul ş.a.
Cererea se consideră cu elasticitate unitară când modificarea procentuală a preţului
determină o modificare în aceeaşi măsură în cantitatea cerută, respectiv coeficientul de
elasticitate devine unitar:
De exemplu, creşterea preţului cu 2,5% determină o reducere de 2,5% a volumului cererii:
 Dacă o variaţie nesemnificativă a preţului contribuie la o modificare destul de
semnificativă în mărimea cantităţii cerute, cererea acestui bun este considerată perfect elastică .
Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de preţ tinde la infinit: situaţie în care curba cererii
este o linie orizontală.Cererea la bunurile unei firme de talie mică pe o piaţă perfect
concurenţială, posedând un segment destul de modest în volumul vânzărilor pe piaţă, poate servi
drept exemplu de cerere perfect elastică. Chiar şi o modificare foarte minoră în majorarea
preţului poate contribui la o diminuare destul de mare în volumul bunurilor vândute, şi invers – o
diminuare neesenţială în preţ poate provoca o majorare infinit de mare a volumului de bunuri
vândute.
Cererea este considerată perfect inelastică în funcţie de preţ, dacă mărimea cererii nu
reacţionează la modificările în factorul preţ. În acest caz, coeficientul elasticităţii cererii în
funcţie de preţ este zero: situaţie în care curba cererii este o linie verticală.
Exemple de bunuri ce posedă o cerere perfect inelastică sunt drogurile, precum şi
bunurile vitale care asigură continuitatea vieţii, cum ar fi insulina pentru persoanele diagnosticate
cu diabet zaharat.
Cunoasterea formei de elasticitate a cererii prezinta o importanta deosebita in procesul
decisional deoarece in conditiile practicarii unor preturi mai scazute, maximizarea profitului este
posibila numai in situatia unei cereri elastic.Marimea profitului depinde e evolutia venitului total
incasat si a costului total. In cazul in care cresterea costului total este mai mare decat cresterea
venitului, profitul total se reduce,iar daca procentul de crestere a costului total este mai redus
decat cel de crestere a venituuli total, profitul crestere.
Totodata, marimea profitului depinde si de raportul dintre modificarea cantitatii cerute si
a pretului. Cu cat procentul de crestere a cantitatii cerute este mai mare decat cel al reducerii
pretului, cu atat profitul este mai mare.

3. Definiti bunurile Giffen. Exemplificati.

Bunuri Giffen - este un anumit grup de produse iar creșterea valorii lor nu determina
reducerea consumului lor.Aceste produse sunt de multe ori de mica valoare, și nu se aplică
bunurilor de lux.Din moment ce acestea nu au înlocuitori echivalente, atunci oamenii nu pot
renunța la consumul lor.
Consumul de bunuri nu se reduce chiar și cu o creștere semnificativă a valorii lor.
Oamenii continuă să folosească același număr de produse si cand exista cerere de austeritate pe
alte produse și mărfuri esențiale. O excepție de la legea cererii economistului englez Robert
Giffen: s-a ajuns la concluzia că, în timpul foametei din secolul al XIX-lea in Irlanda consumul
de cartofi, care este un aliment de bază a celor săraci, a crescut semnificativ în preț.Dar cererea
de consum nu a scăzut, oamenii, au facut economii pe alte bunuri necesare, si au continuat să-l
cumpere, pentru a se salva de la foamete. Economiștii cred ca costul cartofilor în bugetul săraci
ocupă o mare parte, ceea ce a impulsionat curba cererii.
Efectul Giffen este de multe ori singura reacție a clienților la situația politică sau
economică actuală, reactie care se extindere la bunurile care sunt în special în cerere. Bunurile
Giffen, au tendința de a ocupa un procent mare din bugetul consumatorilor, având în același timp
o calitate foarte scăzută.Creșterea prețurilor nu afectează consumul lor.Creșterea veniturilor
populației va permite sa cumpere alte produse de substituție, de calitate superioară și de a reduce
aportul de bunuri de slabă calitate, ieftina..Efectul de înlocuire a acestor elemente trebuie să fie
suprimatde un efect de venituricare va domina efectul de substituție a acesteia, cu creșterea
rapidă
Unii economiști au pus la îndoială existența unei Giffen bun ca atare dar, în ciuda acestui
fapt, multe economii occidentale beneficiare descriu acest efect până acum.În țările
industrializate, efectul Giffen se întâmplă foarte rar.

Exemple istorice:

 Unul dintre cele mai populare produse Giffen din Rusia de astăzi este țigara.Pentru
comparație, în Europa, după o creștere accentuată a prețurilor la produsele din tutun, cei
mai mulți oameni s-au lasat de fumat și a început să ducă un stil de viață sănătos.
Asemenea efect pe termen scurt Giffen are benzina, atunci când începe creșterea
prețurilor pentru bunurile petroliere și mass-media publica rapoartele unei situații de criză
a combustibililor iminentă .Oamenii au tendința de a cumpăra benzină pentru viitor. Cu
toate acestea, entuziasmul dispare foarte repede.
 In 2010 in Rusia, din cauza unei hibe în mass-media cu privire la recolta slabă de hrisca
cererea pentru acest produs a crescut dramatic,.Deoarece hrisca a devenit un bun Giffen,
nu a existat o lipsă de cereale în magazine iar prețul este crescut de mai multe ori. Cu
toate acestea, efectul a fost de scurtă durată.
 În China, cele mai populare produse Griffen - orez si paste.
 În Rusia - sare, pâine și tutun.

4. Prezentati pe scurt cele doua sisteme economice prin care se poate manifesta economia
de schimb.

Pornind de la modul concret în care sunt fundamentate si adoptate deciziile în

economiacontemporană, întâlnim două sisteme economice sau modele teoretice de organizare
sifuntionare a economiei de schimb:
 sistemul economiei de piată;
 sistemul economiei de comandă (centralizat).
Economia de piată, de-a lungul evolutiei societătii, a dobandit anumite caracteristici:
• Institutionalizarea juridică si economică a economiei de piată;
• Se intemeiază pe tehnologiile moderne de fabricatie;
• Obtinerea de către agentii economici a unor profituri tot mai ridicate;
• Aparitia si cresterea rolului băncilor, institutiilor financiare si de asigurări în
calitatea lor de agenti economici autonomi.
Trăsăturile economiei de piată:
1. Economia de piată are la bază proprietatea private. Acordarea prin lege adreptului tuturor
persoanelor de a fi proprietar, precum si apărarea si garantareaacestuia de către stat, constituie
principii eseniale în tările cu economie de piată;
2. In economia de piată, întreprinderea privată individuală sau asociativă,constituie entitatea
economică principal;
3. Mobilul principal al activitătii agentilor economici îl constituie profitul;
4. Reglarea activitătii economice, echilibrul dintre productie si nevoile existentese realizează, în
general, prin mecanismele pietei, tinându-se seama de raportuldintre cerere si ofertă, de preturile
care se formează liber si care îndeplinesc unrol esential în orientarea agenilor economici;
5. Pe baza proprietătii private, deciziile agentilor economici sunt autonome,nedictate si
neimpuse, pornind de la interesele si calculele fiecăruia (este oeconomie descentralizată).

Avantaje ale sistemului de piată:

• asigură gradul de satisfactie cel mai înalt posibil pentru cei care vând si cumpară;
• este mobil si dinamic, adaptabil la noile favorabilităti evidentiate de raportul dintre cerere
si ofertă;
• pe fondul unei dinamici specifice a preturilor, el permite stimularea creativittăii
siinitiativei, asigurând cea mai inaltă eficienă economică.
In economia centralizată de comandă alocarea si utilizarea resurselor, stabilirearaportului
dintre resurse si nevoi sunt consecinte ale unor decizii centralizate, impuseagentilor economici
de către aparatul de stat, pe baza acceptării la nivel social a unor principiide ierarhizare a
prioritătilor si intereselor.

Elemente structurale ale modelului teoretic al economiei de comanda:

 orientarea actiunii agentilor economici se face in mod centralizat si obligatoriu,

folosindu-se in acest scop aparatul de stat, care se considera ca actioneaza si sintetizeaza
interesele intregii societati;
 filozofia sistemului este colectivismului
 principalele decizii economice sunt concentrate intr-un centru unic, ca expresie a unei
organizari economice (si politice) de tip centralizat. Sinteza deciziilor economice o
reprezinta planul unic, centralizat;
 prevederile planului sunt o norma de conduita pentru agentii economici, a caror apreciere
se face in functie de modul de realizare a indicatorilor obligatorii pe care-i contine;
 proprietatea publica generalizata;
primordialitatea intereselor generale si colective, de a caror realizare depinde si satisfacerea
intereselor individuale, personale.

TEMA DE CONTROL NR. 2

1. Explicaţi relaţia dintre evoluţia Wmg şi evoluţia producţiei totale, cu ajutorul reprezentării
grafice a funcţiei de producţie pe termen scurt.
2. Reprezentaţi grafic şi explicaţi relaţia dintre randamente şi costuri.
3. Explicaţi diferenţa dintre extinderea/contracţia ofertei şi creşterea/descreşterea
acesteia.Prezentaţi condiţiile ofertei.

1. Explicaţi relaţia dintre evoluţia Wmg şi evoluţia producţiei totale, cu ajutorul

reprezentării grafice a funcţiei de producţie pe termen scurt.
 Pe termen scurt, funcţia de producţie corelează producţia cu intrările din factorii variabili, care sunt
asociate unor cantităţi date din factorii ficşi. În exemplul nostru, al funcţiei de producţie simplificate,
factorul variabil este munca (L), iar factorul fix este capitalul (K). În acest context, modificarea
volumului producţiei (ΔQ = Q2 – Q1) este funcţie de modificare a factorului muncă (ΔL = L 2 – L1),
relaţia fiind: ΔQ = Q2-Q1 = Q(L2K) – Q(L1K)
Pornind de la această relaţie, putem determina variabilele funcţiei de producţie pe termen scurt.
Aceste variabile sunt trei importanţi indicatori ai producţiei unei firme, şi anume: producţia totală
sau produsul total (QT); productivitatea medie sau produsulmediu (WM); productivitate
marginal sau produs marginal (Wmg).

Figura 1 Funcţia de producţie pe termen scurt a unei firme

În graficele din Figura 1 sunt reprezentate curbele celor trei variabile ale funcţiei de producţie în
care factorul variabil este munca. Astfel, curba producţiei totale (QT) porneşte din origine
(pentru L = 0, QT = 0) şi este crescătoare (are panta pozitivă) pentru toate valorile lui L > 0 până
în punctul M; într-o primă fază QT se modifică mai rapid, cu rate crescătoare, apoi curba QT
trece printr-un punct de inflexiune (I) în care productivitatea marginală (Wmg) este maximă,
după care creşterea producţiei devine din ce în ce mai mică până în punctul M, când atinge
nivelul maxim, productivitatea marginal fiind nulă. Dincolo de acest punct, care corespunde lui
LM, producţia totală rămâne pozitivă, dar scade continuu, întrucât pentru valori ale lui L > LM
cantitatea din factorul muncă devine excedentară în raport cu ceilalţi factori care rămân ficşi.
Productivitatea marginală (Wmg) creşte până la un maxim (în care L = LI şi unde curba QT
prezintă punctul de inflexiune) după care rămâne pozitivă, dar descreşte continuu, până când se
anulează (Wmg = 0 pentru L = LM - acest punct corespunde, aşa cum s-a mai observat, nivelului
maxim al producţiei totale ). Productivitatea medie (WM) creşte, de asemenea, până la un maxim
(pentru L = LN), după care curba devine înclinată negativ.

2. Reprezentaţi grafic şi explicaţi relaţia dintre randamente şi costuri.

 Evoluţia costului marginal şi implicit a costului mediu (CVM şi CTM) depinde de
evoluţia randamentelor factoriale. Analiza evoluţiei costurilor şi randamentelor factoriale arată
că la randamente factoriale crescătoare le corespund costuri marginale şi medii descrescătoare, şi
invers, la randamente factoriale descrescătoare le corespund costuri marginale şi medii
crescătoare. Relaţia inversă dintre costuri şi randamente factoriale este ilustrată foarte sugestiv
prin graficele din Figura 7.2, unde cele două categorii de variabile sunt reprezentate ca şi când s-
ar privi în oglindă.
Din analiza relaţiei dintre costuri şi randamentele factoriale, teoria producătorului reţine
îndeosebi ipoteza sau legea creşterii costurilor. Această lege reflectă faptul că pentru o anumită
capacitate de producţie (pentru o cantitate dată din factorii ficşi), mai devreme sau mai târziu
costul marginal şi costul total mediu vor creşte.Ea derivă din legea randamentelor descrescătoare
(sau legea productivităţii marginale descrescânde) şi reflectă comportamentul costului de
producţie pe temen scurt.
Pe termen lung, când firma poate ajusta toate intrările de factori de producţie, tendinţa de
creştere a costurilor poate fi amânată sau să nu se producă.

3. Explicaţi diferenţa dintre extinderea/contracţia ofertei şi creşterea/descreşterea

acesteia.Prezentaţi condiţiile ofertei.
 
OFERTA este cantitatea maxima dintr-un anumit bun pe care un vanzator intentioneaza
sa o vanda intr-o perioada determinata de timp, la un anumit pret. In functie de nivelul cererii,
cantitatea vanduta poate fi diferita de cantitatea oferita.  Daca pe piata unui bun se insumeaza
cantitatile oferite, la acelasi pret, de catre toti vanzatorii, rezulta OFERTA DE PIATA.
Modificarea pretului pe piata a unui bun determina extinderea sau contractia ofertei, in
asa fel incat fiecarui nivel de pret ii corespunde o anumita cantitate oferita.  Daca pretul creste,
oferta se va extinde, adica va creste cantitatea oferita, iar daca pretul se va reduce, oferta se
contracta, adica se reduce cantitatea oferita. In aceasta situatie, raporturile de cauzalitate dintre
schimbarea pretului si cantitatea oferita exista o relatie directa,  pozitiva.

EXEMPLU

Sa consideram functia ofertei satisface conditia: Q = 200 + 4.P.

Se calculeaza cantitatea oferita, functie de pretul de vanzare (tabelul 1).

Tabelul 1

Pret de 300 250 200 150 100 50

vanzare
(UM/buc)
Cantitatea 1.400 1.200 1.000 800 600 400
ofertei
(buc/sapt)

Curba ofertei unui bun este construita in ipoteza ca singurul factor care se modifica este
pretul bunului respectiv. Ca si la cerere, efectele unei schimbari in pretul unui bun, pot fi aratate
ca o miscare de-a lungul curbei ofertei. O schimbare intr-un alt factor al ofertei, altul decat pretul
bunului, conduce la o modificare a tuturor cantitatilor oferite si deci la o schimbare a ofertei.
Trebuie facuta distinctie intre cantitatea oferita si oferta. Oferta inseamna ansamblul punctelor
pret-cantitate oferita situate de-a lungul curbei ofertei. Astfel, fiecarui nivel de pret ii va
corespunde o singura valoare pentru cantitatea oferita.

Daca mai mult dintr-un bun este oferit pentru fiecare nivel de pret, atunci curba ofertei se
deplaseaza spre dreapta inseamnand cresterea ofertei. Daca mai putin dintr-un bun este oferit
pentru fiecare nivel de pret, curba ofertei se deplaseaza spre stanga inseamnand reducerea cererii.

Atunci când pretul se

modifica în sensul cresterii
sau descresterii, oferta se modifica si ea si vorbim de o deplasare de-a lungul curbei ofertei,
miscare ascendenta când oferta creste si miscare descendenta când aceasta scade. În acest caz
vorbim de extinderea, respectiv contractia ofertei.
TEMA DE CONTROL 3

1. Explicaţi diferenţa dintre preţurile libere, preţurile administrate şi preţurile reglementate.

2. Ce se înţelege prin “ eşecul pieţelor” ?
3.Prezentaţi tipurile de oligopol cunoscute.

1. Explicaţi diferenţa dintre preţurile libere, preţurile administrate şi preţurile

reglementate.

Viata economica demonstreaza existenta unei mari diversitati de preturi. 

Dupa puterea agentilor economici de a influenta preturile, acestea pot fi:
 Preturi libere
 Preturi administrate

Diferenta dintre aceste preturi consta in faptul ca  preturile libere se formeaza in conditiile
concurentei perfecte, in care nici unul dintre agentii pietei nu poate influenta unilateral nivelul si
dinamica acestora si se manifesta ca expresie a raportului dintre cerere si oferta si corespund cu
satisfacerea intereselor tuturor participantilor la schimb in timp ce preturile administrate
(reglementate) se formeaza sub influenta actiunilor, fie ale agentilor economici cu pozitie
dominanta pe piata, fie ale statului. Astfel, preturile administrate se manifesta in conditii de
concurenta imperfecta, recunoscandu-se dupa tipul acesteia: preturi de monopol, preturi de
oligopol, preturi de monopson, etc. Daca statul este cel care determina nivelul si dinamica
preturilor unor marfuri, atunci acestea se supun unui proces de reglementare, aparand pretul
limita maxima si pretul limita minima.
Reglementarea pretului se manifesta atunci cand guvernul adopta legi care impun o limita
superioara sau o limita inferioara pentru pretul unui bun sau serviciu destinat vanzarii-
cumpararii. In mod frecvent, limita superioara este denumita plafon de pret sau control de pret,
iar limita inferioara impusa pe o anumita piata este denumita prag de pret sau pret suport .
Statul intervine in domeniul pietei prin impunerea unor limite maxime de pret atunci cand
bunul tranzactionat se afla in cantitate insuficienta. Potrivit legii cererii si ofertei, daca cererea
este superioara ofertei, pretul se majoreaza, rezultat care este influentat legal prin fixarea unui
plafon peste care nivelul pretului nu trebuie sa se ridice, deoarece puterea de cumparare a banilor
nu ar putea suporta depasirea acestui pret de control.

2. Ce se înţelege prin “ eşecul pieţelor” ?

 Esecul pietei desemneaza acele situatii in care conditiile necesare pentru  atingerea
eficientei  economico-financiare dispar sau sunt contracarate de alte forte de natura interna sau
externa.Acest fenomen reprezinta un aspect extrem de important pentru economiile
contemporane deoarece demonstreaza ca pietele nu pot opera in mod eficient exclusiv pe baza
mecanismelor proprii, existand tendinta de a produce fie prea mult, fie prea putin in comparatie
cu nevoile subiectilor economici. Ca urmare, se poate afirma ca esenta esecului pietei consta in
incapacitatea subiectilor economici de a coopera.

Factorii care au condus la incapacitatea pietei de a atinge eficienta, exclusiv prin mecanisme

proprii, sunt :
- concurenta imperfecta,
- existenta bunurilor publice si a  externalitatilor, 
- informatiile incomplete, incertitudinea.
Teoria financiara arata ca principalul factor care sta la baza esecului pietei il reprezinta
costurile de tranzactionare, respectiv costurile decizionale, costurile informationale, costurile de
negociere, costurile juridice, etc Din aceasta perspectiva, guvernul isi asuma rolul interventionist
cu scopul remodelarii distributiei veniturilor si averilor in concordanta cu regulile justitiei si
echitatii stabilite de catre societate.
Interventia guvernului se realizeaza cu ajutorul unor parghii si mijloace specifice si este
indreptata spre corectarea functiei de alocare a pietei, respectiv  compensarea efectelor negative
pe care esecul pietei le induce asupra activitatii economice si asupra relatiilor dintre participantii
la tranzactii. In plus, prin masuri stabilizatoare si reglatoare, autoritatea publica isi propune sa
inlature efectele inflatiei, ale subocuparii, ale stagnarii sau descresterii economice. Esecul pietei
provoaca o serie de efecte, dintre care cele mai cunoscute si studiate sunt externalitatile.
In termeni generali, externalitatile sunt efectele economice ale unei activitati care nu apar
inregistrate in contabilitate, deoarece nu rezulta in urma unor tranzactii individuale. De exemplu,
aglomerarile urbane determina costuri suplimentare pentru infrastructura, ordine publica,
educatie, servicii de sanatate, etc.; poluarea generata de autovehicule sau de cosurile de fum
provoaca o serie de efecte asupra mediului, asupra sanatatii, asupra altor activitati; invatamantul
creeaza efecte pozitive asupra calitatii muncii si nivelul profitului, etc. Altfel spus, o parte a
costurilor de productie sunt externalizate, fiind suportate de catre membrii comunitatii.

3.Prezentaţi tipurile de oligopol cunoscute.

              Oligopolurile sunt caracterizate printr-o mare eterogenitate si o clasificare a lor devine

absolut necesara. Clasificarea lor se poate face pe baza a doua criterii importante:

A.  Dupa obiectul de activitate sau caracteristicile principale ale productiei si serviciilor in care
actioneaza, oligopolurile sunt de doua tipuri:

 Primul tip cuprinde acele firme mari care domina piata in cadrul unor produse omogene
sau aproape omogene cum sunt otelul, aluminiul, unele produse chimice de baza. Fiecare
dintre cele cateva firme oligopoliste pot influenta piata  ( pretul sau volumul productiei )
prin deciziile pe care le iau.
  Al doilea tip de oligopol cuprinde acele firme mari ( putine la numar ) care stapanesc
piata unui produs eterogen. Fiecare dintre aceste firme produce si vinde tipuri diferentiate
din punct de vedere al calitatii, formei, noutatii conceptuale s.a. In domeniul
automobilelor, intr-o tara cu o piata de desfacere foarte mare ( de exemplu Franta sau
Italia ) sunt putine firme producatoare insa nici una din firme nu produce acelasi tip.
Fiecare produce automobile care se deosebesc de celelalte existente pe piata . Acelasi
lucru este posibil in toate domeniile unde actioneaza firme oligopoliste.

B.   Din punct de vedere al gradului de coordonare sau de concurenta, oligopolurile se clasifica
astfel:

 Oligopoluri fara coordonare 

 Oligopoluri cu coordonare partiala 
 Oligopoluri complet coordonate 

CARTELUL – Intelegere formala de cooperare intre mai multe companii, pe o piata

oligopolista, prin care se convin procedurile in privinta unor variabile cum ar fi pretul sau
cantitatea produsa.

TRUSTUL - spre deosebire de cartel, reprezinta o concentrare de capitaluri grupate sub aceeasi
conducere.

Exemple de piete oligopoliste sunt cele din industriile automobilelor, otelului, produselor
chimice, inclusiv farmaceutice si petrochimice, masinilor unelte, bauturilor alcoolice, industria
berii, a cimentului, detergentii, energia electrica, gazele naturale, mass-media, racoritoarele,
dulciurile, bancile, hypermarketurile, telefonia etc.