Sunteți pe pagina 1din 8

-1-

Piata reprezinta rezultatul interactiunii si actiunii comune a celor 4


factori: cererea, oferta, pretul si concurenta.

Piata este conceptul care indica un sistem de relatii intre participantii ei,
care nu sunt altii decat purtatorii cererii si ofertei, respectiv vanzatorul si
cumparatorul.

Piata a aparut cu multe secole in urma, ca relatie intre productie si


consum, atunci cand functiile acestor 2 parti ale economiei s-au separat in timp si
spatiu. De-a lungul timpului, relatia dintre producatori si consumatori s-a extins
si s-a perfectionat.

Piata este locul unde sunt efectuate tranzactiile dintre cumparator si


vanzator. Asemenea tranzactii au loc la bursa, licitatii, chiar si la targ sau
iarmaroc.

Ca si concept economic, piata are urmatoarele functii:


- intretine relatia permanenta dintre creatorii de produse si consumatorii
acestora,
- asigura alocarea si utilizarea eficienta a resurselor materiale si umane
determinand deciziile producatorilor cu privire la productie, reparatie, schimb si
consum.
- economia oricarei natiuni se autoregleaza prin piata si stabileste echilibrul
necesar propriei productii.
- asigura echilibrul dintre cerere si oferta.

Daca obiectul tranzactiei de vanzare-cumparare este prezent, atunci piata


este numita reala; daca insa acesta lipseste, atunci ea este considerata fictiva.

Piata reala exprima cererea si oferta de bunuri si servicii care pot


satisface imediat o anumita necesitate sociala.

Piata fictiva (bursa) presupune o confruntare dintre cererea si oferta


titlurilor de proprietate asupra unora dintre aceste bunuri, fara ca acestea sa fie
efectiv prezente in momentul tranzactiei de vanzare-cumparare.

Piata este singura care valideaza un produs, care exprima necesitatea lui la
pretul recunoscut.

Una dintre cele mai importante componente ale pietei libere este
concurenta. Prin concurenta se intelege complexul relational dintre
participantii la aceeasi piata, astfel incat fiecare sa isi poata manifesta liber
intentiile si/sau deciziile.

Modalitatile prin care se duce lupta de concurenta sunt extrem de diverse.


Alaturi de mijloace economice (reducerea cheltuielilor de productie, lansarea de
noi produse, imbunatatirea calitatii, reclama si publicitatea, etc), se folosesc si
mijloace extraeconomice (spionajul industrial, sabotajul, privarea concurentilor
de resurse materiale sau de munca etc).
-2-
Trebuie subliniat un fapt important, si anume acela ca obiectul concurentei
nu il constituie doar pretul, asa cum ar putea aparea la prima vedere, ci si
produsul, distributia si promovarea acestuia, care constituie elementele de baza
ale marketing-ului.

In fiecare tara concurenta se desfasoara prin respectarea unor reguli scrise


si nescrise, in cadrul legal, admis si chiar stimulat pentru efectele sale benefice
asupra evolutiei societatii in ansamblu. Aceasta este denumita concurenta
loiala, dar in practica unii agenti economici uzeaza de mijloace nepermise,
necinstite prin care aduc prejudicii premeditate concurentilor, sanctionate in mai
toate tarile prin legi juridice (in Romania, exista Legea nr.11/1990 privind
combaterea concurentei neloiale). Ea poarta denumirea de concurenta
neloiala sau incorecta.

Modalitatile cele mai utilizate in concurenta incorecta sunt:


- denigrarea prin vehicularea unor informatii nereale cu privire la
concurenti;
- concurenta parazitara, prin crearea confuziilor referitoare la concurenti;
- dumping-ul, prin practicarea unor preturi de vanzare mai reduse, in
general cu mult mai mici decat costurile de productie;
- concurenta ilicita sau frauda fiscala, prin care, eludand impozitarea, isi
pot permite sa practice preturi mai reduse decat concurentii, in conditiile
obtinerii de profit.

Fata de agentii economici care practica concurenta neloiala, trebuie


adoptata intotdeauna o atitudine ferma, intransigenta, intrucat ei dezechilibreaza
mecanismul de functionare a economiei libere.

Aspectul cel mai frecvent al relatiilor de concurenta este cel ce se


desfasoara intre intreprinderile care realizeaza acelasi produs si deci satisfac
aceeasi necesitate, determinand astfel concurenta directa, ele disputandu-si
aceeasi clientela. In aceasta situatie, delimitarea se realizeaza prin nivelul calitativ
al produsului, originalitatea, nivelul de servire, garantiile post - vanzare etc,
reprezentand concurenta orizontala. Relatiile de concurenta apar si intre
intreprinderile care realizeaza produse “inlocuitor”, produse substituibile, cum
sunt cele fabricate din materii prime naturale si sintetice, in care un rol esential
revine calitatii produselor, dar si preturilor acestora, politica de promovare a
produselor constituind un mijloc eficace de a invinge in competitie. Acest gen de
concurenta se desfasoara pe verticala si are ca efect extinderea pietii unui
producator pe seama concurentilor.

Tipul de concurenta indirecta apare intre intreprinderile ce ofera


produse total diferite, dar care se adreseaza aceleiasi categorii de cumparatori si
sunt destinate acelorasi utilizatori. De exemplu, pentru furnizorul de cafea, alti
furnizori de cafea sunt concurenti directi, dar furnizorii de ceai sunt concurenti
indirecti. In aceasi categorie intra si intreprinderile care in cadrul pietei, isi
disputa aceleasi venituri ale cumparatorilor. Vor castiga cei care vor reusi sa ii
convinga pe consumatori ca alegand produsul sau serviciul lor isi satisfac cel mai
bine una din numeroasele lor necesitati.

Prin urmare, concurenta reprezinta un puternic factor de stimulare pentru


agentii economici, ea conducand la eliminarea acelora care nu desfasoara o
activitate eficienta.
-3-

Concurenta este o necesitate obiectiva, care actioneaza complex si


contradictoriu, desemnand anumite structuri de piata, in functie de:
● numarul si puterea agentilor economici participanti;
● gradul de diferentiere a produselor;
● fluiditatea pietei (posibilitatea intrarii pe piata);
● transparenta pietei (gradul de cunoastere a elementelor ei);
● mobilitatea factorilor de productie.

O piata caracterizata prin fluiditate, transparenta, atomicitate, mobilitate


si omogenitate ar impune o concurenta perfecta, dar aceasta nu exista in realitate,
intrucat nu se pot intruni simultan toate cele cinci conditii. De fapt, in viata de
toate zilele, nu exista decat piata cu concurenta imperfecta, care cunoaste mai
multe tipuri, in functie de numarul de vanzatori si cumparatori prezenti la un
moment dat pe piata. Schematizat, ea poate fi prezentata astfel:

Oferta\Cerere Numar mare Numar mic Unicitate


Concurenta
Numar mare Oligopol Monopol
monopolistica
Monopol
Numar mic Oligopson Oligopol bilateral
contracarat
Monopson
Unicitate Monopson Duopol
contracarat

Tipurile de concurenta cel mai frecvent intalnite in viata economica reala


actuala sunt oligopolul si oligopsonul. In domeniul bunurilor de larg consum
curent piata monopolistica este cea care domina, ceea ce da posibilitatea tuturor
cumparatorilor, indiferent de venituri, sa-si satisfaca necesitatile de subzistenta,
deoarece pe aceasta piata bunurile se vand la un pret ce oscileaza in jurul pretului
de echilibru, pret ce il avantajeaza si pe consumator (fiind cel mai mic pret la care
si-ar putea cumpara bunul respectiv), cat si pe producator (pentru ca ii asigura un
profit relativ sigur si stabil pe o perioada indelungata). Din acest motiv in tarile
dezvoltate se pune atat de mare accent pe stimularea si sustinerea
intreprinderilor mici si mijlocii, pentru ca astfel se asigura existenta unui numar
mare de vanzatori si cumparatori.

Pentru intelegerea mai buna a denumirilor, trebuie specificata originea


termenilor. Astfel, toti termenii au origine greaca, avand urmatoarele
semnificatii:
oligos = putini, cativa
polein = vanzare
pson = cumparare.

Piata monopolistica este aproape piata perfecta. Aici sunt foarte


multi cumparatori, ca si vanzatori, de aceea, fiecare dintre parti are o influenta
infima pe piata. Ea pastreaza dintre caracteristicile pietei cu concurenta pura si
perfecta pe cea privind atomicitatea, iar omogenitatea este inlocuita cu
diferentierea produsului. Intr-o asemenea situatie, cumparatorii au posbilitatea
sa aleaga produsul pe care si-l doresc (dintr-o anumita categorie), iar vanzatorii
-4-
pot sa-si impuna pretul si chiar cantitatea prin politica noilor sortimente de
produse, deosebite de cele vechi.
Caracteristicile pietei monopolistice sunt date de:
 Multitudinea de agenti economici: Subiectii economici nu sunt omogeni,
nu au aceeasi marime, nici aceeasi stare de fluiditate. Vanzatorii de
dimensiuni mari sunt alaturi de vanzatorii de dimensiuni mai mici. Nu
exista interdependenta directa intre deciziile acestora, efectele asupra lor
se manifesta indirect ca si in cazul concurentei pure. Fiecare firma
actioneaza independent, decizia sa nu are o influenta sensibila asupra
celorlalte, dar suporta consecintele deciziilor celorlalti vanzatori si a
tuturor cumparatorilor.
 Diferentierea bunurilor: Bunurile nu sunt omogene dar se adreseaza
acelorasi nevoi de satisfacut. Bunurile sunt similare dar nu sunt intru totul
comparabile, nu sunt identice.
- diferentierea reala legata de utilitatea bunurilor care se poate manifesta
prin nivelul calitativ dat dar si prin design, ambalare deosebita, facilitati la
cumparare, asigurare de service, etc. Promovarea vanzarii se face prin
reclama informativa.
- diferentierea imaginara pentru bunuri identice, realizata prin reclama
concurentiala ce are ca obiectiv convingera consumatorilor ca bunurile
oferite de o anumita firma sunt superioare celorlalte firme.
Diferentierea produselor face ca fiecare producator sa aiba o anumita
clientela statornica datorita unor conditii specifice si, la preturi egale,
cumparatorii se adreseaza de regula vanzatorului cunoscut, care se bucura
astfel de o situatie de monopol. Curba cererii nu este infinit elastica in
raport cu pretul. Datorita faptului ca volumul productiei firmelor nu este
neglijabil in raport cu piata totala, cresterea cantitatii vandute de o firma
actioneaza asupra pretului: o cantitate mai mare produsa nu va gasi
cumparator decat la preturi mai joase. Deci cererea este o functie
descrescatoare de pret pentru venituri medii si marginale.

Oligopsonul este un termen care desemneaza o forma a pietei cu


concurenta imperfecta, in cadrul careia un numar mic de firme mari cumpara cea
mai mare parte a unei anumite marfi, marfa care este furnizata de mai multi
producatori sau ofertanti.

Numarul de solicitanti este suficient de mic, iar puterea lor economica este
suficient de mare, pentru ca actiunea intreprinsa de fiecare firma cumparatoare,
luata separat, sa aiba un impact semnificativ asupra conditiilor generale de
cumparare-vanzare de pe piata marfii respective.

In concluzie, oligopsonul este piata pe care un numar redus de


cumparatori controleaza puterea de cumparare si, in consecinta, dicteaza
productia si pretul de piata al unui anumit produs sau serviciu. Intr-un oligopson
preturile tind sa fie mai mici decat intr-o piata liber concurentiala, asa cum
preturile intr-un oligopol tind sa fie mai mari. Practic, un oligopson este inversul
unui oligopol.

Oligopolul este o forma a concurentei imperfecte.


Se caracterizeaza prin:
-5-
• numarul redus de producatori prezenti pe piata, dar care au o forta
economica mare. Se considera oligopol daca pe piata exista cel putin trei
producatori;
• exista bariere la intrarea pe piata in calitate de producator;
• este o forma mai mult caracteristica tarilor dezvoltate;
• este foarte clar evidentiata diferentierea marfurilor;
• producatorii detin un oarecare grad de control al preturilor.

Marile firme sau gigantii industriali care actioneaza in economiile de piata


si intra in concurenta in cadrul aceluiasi produs omogen (otel, aluminiu etc), sau
in cadrul produselor strans substituibile (automobile, televizoare etc) formeaza
oligopoluri. In multe ramuri, ele joaca un rol dominant in ceea ce priveste
volumul productiei. Un numar mic de firme detine majoritatea sau intreaga
productie (servicii) oferita pe piata. Oligopolurile constituie formele tipice de
concentrare a productiei si a capitalurilor in firme mari.

Cu toata tendinta generala existenta in lume de concentrare a productiei,


de regula insa, oligopolurile reprezinta forme stabile de organizare a pietei, in
sensul ca ele nu se transforma in monopol.

Oligopolurile isi bazeaza existenta atat pe realizarea unor costuri joase, cat
si pe puterea lor de piata. Cu cat firmele oligopoliste devin mai mari si mai
puternice, iar firmele mici concurente devin mai slabe, cu atat oligopolurile
capata o putere mai mare de a influenta pretul de vanzare.

Oligopolurile sunt caracterizate printr-o mare eterogenitate si o clasificare


a lor devine absolut necesara. Clasificarea lor se poate face pe baza a doua criterii
importante:

A. Dupa obiectul de activitate sau caracteristicile principale ale productiei si


serviciilor in care actioneaza, oligopolurile sunt de doua tipuri:
 Primul tip cuprinde acele firme mari care domina piata in cadrul unor
produse omogene sau aproape omogene cum sunt otelul, aluminiul, unele
produse chimice de baza. Fiecare dintre cele cateva firme oligopoliste pot
influenta piata (pretul sau volumul productiei ) prin deciziile pe care le
iau.
 Al doilea tip de oligopol cuprinde acele firme mari (putine la numar) care
stapanesc piata unui produs eterogen. Fiecare dintre aceste firme produce
si vinde tipuri diferentiate din punct de vedere al calitatii, formei, noutatii
conceptuale s.a.

B. Dupa gradul de coordonare la care convin oligopolurile, conform


diferitelor politici si in acord cu permisiunea legislatiilor in vigoare. Gradul de
coordonare in care sunt implicate oligopolurile sa afla in raport invers cu gradul
de concurenta. Din punct de vedere al gradului de coordonare sau de concurenta,
oligopolurile se clasifica astfel:
 Oligopoluri fara coordonare (nici formala, nici tacita), la care apar trei
tipuri de relatii concurentiale intre oligopoluri:
a) Relatii de concurenta agresive in domeniul stabilirii preturilor (razboiul
preturilor);
b) Relatii hiperconcurentiale cu accent pe calitate, noutatea produsului si
reclama;
-6-
c) Relatii concurentiale legate (inlantuite) in cadrul industriilor cu multe
firme, in care un vanzator A este oligopol in raport cu B si C, C este oligopol
in raport cu D si E etc.

 Oligopoluri cu coordonare partiala (fara vreun acord formal) la care apar


doua tipuri de relatii concurentiale:
a) Relatii de concurenta in cadrul carora apare o firma lider a carei influenta
este dominanta, aceasta dominare datorandu-se mai multor cauze cum
sunt: dimensiunea firmei si ponderea in ramura in raport cu toate celelalte
firme oligopoliste, increderea pe care o inspira etc;
b) Cooperarea voluntara (fara organizatie, acord sau firma lider) formata
intre firmele oligopoliste realizata pe baza unor interese comune, pe etica
afacerilor si toleranta reciproca.

 Oligopoluri complet coordonate prin intelegeri scrise sau secrete


intre firmele oligopoliste la nivel national sau international cu sau fara
acordul guvernelor (sau chiar sub coordonari interguvernamentale).
Asemenea intelegeri, fie ca sunt oficiale sau secrete, iau forma unor
carteluri si sindicate, prin care se convine asupra unor cote de productie si
de vanzare, asupra impartirii unor piete de desfacere, asupra nivelului
minim al pretului de desfacere in functie de care se regleaza volumul
desfacerilor si cotele de productie. Firmele participante isi pastreaza
individualitatea.

CARTELUL – Intelegere formala de cooperare intre mai multe companii,


pe o piata oligopolista, prin care se convin procedurile in privinta unor
variabile cum ar fi pretul sau cantitatea produsa. Consecinta incheierii de
carteluri este o micsorare a concurentei si o intensificare a cooperarii
pentru indeplinirea anumitor obiective, cum ar fi, maximizarea profitului
sau impiedicarea intrarii pe piata a unor noi firme. Analiza economica a
cartelurilor s-a concentrat asupra conditiilor care pot induce instabilitatea
acestor organizatii. O atentie considerabila a fost acordata problemei
incalcarii acordurilor incheiate intre membrii cartelului.

TRUSTUL - spre deosebire de cartel, reprezinta o concentrare de capitaluri


grupate sub aceeasi conducere. La sfarsitul secolului al XIX-lea, forma de
trust a fost utilizata in SUA ca mijloc de stabilire a monopolului in anumite
industrii, astfel incat termenul de trust a capatat, atat in SUA cat si in alte
parti, o semnificatie de ceva daunator, fiind asociat cu practicile
monopoliste.

Monopolul reprezinta capacitatea unei entitati de a hotari unic, in mod


majoritar asupra altei entitati, posibil contrar tendintelor normale.
• Monopolul presupune referirea la o zona geografica. Puterea de piata a
monopolului poate fi maxima, fiindca firma de monopol stabileste pretul
produsului, iar acesta este un pret mare cu siguranta.
• Caracterizat prin oferta pentru un produs, monopolul este facut de o
singura firma, care se numeste monopolist sau firma de monopol.
• Produsul se numeste produs de monopol.
• Monopolul este opus concurentei (nu exista concurenta fiindca nu exista
concurenti, nu exista concurenti fiindca exista monopol). Exista totusi
anumite forme de concurenta care fac ca firmele de monopol sa practice o
-7-
politica moderata de pret si sa nu exploateze la maxim situatia de
monopol.
In economiile de piata, monopolurile imbraca diferite forme, printre care
trebuie mentionate:
a. Intelegerile secrete intre marile firme. Concentrarea
productiei si capitalului prin acumulari si prin cumparari si fuziuni de
intreprinderi si firme pe linie orizontala si pe linie verticala are ca rezultat
reducerea numarului de firme concurente. Intre acestea se realizeaza cu
mai multa usurinta intelegeri secrete pentru impartirea pietelor, stabilirea
cotelor de productie si a marimii pretului de vanzare a produselor pe piata.
b. Monopolul natural. Economia de scara realizata in anumite
domenii contribuie la scaderea costurilor de productie intr-o masura atat
de mare incat alte firme cu un volum mai redus de activitate nu ar putea
ajunge la o atare performanta. In acelasi timp, in anumite domenii nici
tehnologic si nici economic nu ar fi posibila existenta mai multor
intreprinderi concurente deoarece ar insemna cheltuile prea mari de
investitii. Sunt exemplele clasice privind retelele de distributie a
electricitatii, gazelor si apei, retelele de termoficare, sistemele de irigatii,
reteaua de cai ferate. Dublarea sau triplarea acestor retele numai din
dorinta de a exista intreprinderi concurente ar fi irational din punct de
vedere economic, intrucat pe de o parte, ar necesita o dublare sau triplare a
volumului de investitii, iar pe de alta parte, intre aceste intreprinderi s-ar
putea realiza intelegeri secrete, pentru fixarea preturilor si, in fond,
problema restaurarii concurentei tot nu s-ar rezolva.
c. Monopolul legal. Exista anumite produse sau sectoare de interes
strategic (apararea nationala) si de interes public care trebuie sa intre sub
incidenta controlului public. In aceasta privinta pot fi mentionate cele
apartinand sectorului sanatatii sau celor care trebuie supuse controlului
public, cum sunt, de exemplu, fabricarea si distributia unor medicamente
sau substante farmaceutice (morfina) productia si comercializarea
tutunului si alcoolui, precum si productia si utilizarea uranului, a
izotopilor radioactivi, productia banilor, timbrelor etc.
d. Monopolul tehnologic. Generat in special de proprietatea
asupra patentului de inventie si a dreptului de autor, ceea ce confera
inventatorului sau autorului controlul exclusiv asupra noului produs sau
asupra noii tehnologii intreaga perioada prevazuta de lege (15-17 ani
pentru patente) De altfel orice producator de produs nou vandut pe piata
dispune, o perioada, de pozitia de monopol, perioada care va dura pana
cand alte firme vor veni pe piata cu produse similare sau substitubile. In
conditiile contemporane, monopolul tehnologic este foarte raspandit
datorita, pe de o parte, sistemului in care se desfasoara cercetarile si
inovarile, iar pe de alta parte, preocuparilor de a stimula si extinde
activitatea de cercetare-dezvoltare, generatorul principal al procesului de
inovare.
e. Monopolul asupra marcii comerciale. Cuprinde astazi un
mare numar de produse ale industriei moderne. Imaginea produsului
creata de originalitatea modelelor reinnoite la anumite intervale de timp, si
garantia calitatii produselor sunt legate de marca comerciala care este
unica, irepetanbila si recunoscuta prin investitia facuta in reclama
insistenta, prin seriozitatea si promptitudinea cu care sunt serviti clientii.
f. Monopolul exercitat prin controlul asupra unor inputuri.
Cum sunt energia, unele minerale ca bauxita, cuprul, staniul etc. datorita
-8-
in special raritatii acestora si proprietatii asupra unor zacaminte
importane.

Monopson este un termen care desemneaza o forma a pietei cu


concurenta imperfecta, in cadrul careia o firma sau intreprindere unica cumpara
cea mai mare parte a unei anumite marfi sau a unui anumit bun, marfa care este
furnizata de mai multi producatori sau ofertanti. Un monopson este forma
extrema a unui oligopson.

Pentru a putea fi categorisita ca monopson, respectiva societate comerciala


trebuie sa nu fie concurata de alti cumparatori autohtoni sau straini, produsul
trebuie sa fie omogen si sa nu poata fi substituit, cel putin pentru o perioada de
timp.

Duopol este un caz special al oligopolului; este ramura de activitate care


are in componenta doar doi vanzatori.
In cazurile de concurenta, acest termen este, de asemenea, utilizat
frecvent pentru situatiile in care doi vanzatori principali domina structura
concurentiala, iar restul de mici vanzatori se adapteaza comportamentului
acestora. Cei doi vanzatori mari se numesc, in acest caz, duopolisti
(„duopoleurs”).

Bibliografie

Dictionar Macmillan de Economie Moderna, Editura Codecs, 1999


Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus – Economie, editia a XV-a , Editura
Teora, 2000
Aurel Iancu – Tratat de economie vol.3 Piata, Concurenta, Monopol, Editura
Expert, Bucuresti, 1992
Ilie Babaita, Alexandru Duta – Piete si preturi
J.K. Galbraith – Stiinta economica si interesul public
Internet – diverse site-uri