Analiza concurenților de pe piață

Cuprins

Argument

Capitol 1. Concurența-element al pieței .................................................

1.1. Concurența-abordări conceptuale................................................

1.2. Tipologia concurenței............................................................................

1.3. Surse de identificare a concurenților...............................................

Capitol 2. Determinarea punctelor tari și slabe ale ofertei propuse de

F.E. H.V. Caffee” S.R.L comparativ cu firmele concurente

Concluzii...................

Bibliografie..............................

Argument
 Capitol 1. Concurența-element al pieței

1.1.Concurența-abordări conceptuale

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române (DEX) 1, concurența presupune

„întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate” sau „rivalitate comercială, lupta dusă cu
mijloace economice între industriași, comercianți, monopoluri, țări, etc. pentru acapararea
pieței, desfacerea unor produse, pentru clientelă și pentru obținerea unor câștiguri cât mai
mari”.

Observăm că noțiunea este susceptibilă de cel puțin două accepțiuni: una generică, iar
alta economică. Mai mult, odată cu primele reglementări privind concurența, numeroși juriști
și-au îndreptat atenția asupra conceptului de concurență, deoarece acesta nu a dobândit o
definiție legală, fapt pentru care putem vorbi despre o altă accepției, specifică dreptului
concurenței. De altfel, disputele dintre economiști și juriști sunt în continuă desfășurare, în
discuție fiind însăși natura dreptului concurenței.

În accepțiune generală, concurența este „o confruntare între tendințe adverse, care

converg spre același scop”2. În plan social, ea semnifică conflictul interuman în cadrul căruia
fiecare ins tinde la conservarea și dezvoltarea proprie. În planul relațiilor interumane,
concurența implică multiple afinități cu emulația, fără ca între cele două concepte să existe
similitudine3.

În accepție economică, concurența a fost privită, inițial, ca un factor decisiv care

asigură, în mod spontan, divizarea muncii între întreprinderi, precum și condițiile normale ale
producției, ale schimburilor și ale consumului de bucuri.

1
Academia Română, Institutul de lingvistică «Iorgu Iordan», Dicționar explicativ al limbii române, ed. a II-a,
București, 1998, p. 208.
2
Ed. Goblot, La vocabulaire philosophique, Paris, 1901, p.133, citat de O. Căpăţînă, Dreptul concurenţei
comerciale. Partea generală, ed. a II-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 267.
3
„Emulația, ca dispoziție morală, este dorința de a te întrece pe tine, întrecând pe altul” – T. Vianu, Filosofia
culturii, București, 1944, p. 197-198, citat de O. Căpățînă, op. cit., p. 267- 268.
 1.2. Tipologia concurenței

Teoria economică a concurenței a concluzionat că există următoarele tipuri de

concurență între producători (vânzători):

• concurența perfectă

• concurența imperfectă

Concurenta perfectă se caracterizează prin existența unui număr mare atât în rândul
ofertanților, cât si în cel al solicitanților. Dacă există un număr mare de solicitanți si un singur
ofertant , se poate vorbi de monopol, vom spune că există oligopol in cazul în care există un
număr mic de vânzători, dacă avem număr restrâns de cumpărători se va vorbi de oligopson,
în timp dacă există un singur cumpărător, este vorba de monopson.

Monopolul bilateral apare atunci când există unicitate, în același timp, în domeniul
ofertei și al cererii. În sfârșit, monopolul se va numi restrâns în cazul în care, pentru un singur
ofertant va exista un număr mic de solicitanți si vom avea un monopson restrâns în cazul
simetric.

Se poate vorbi de concurență directă și concurență indirectă, atunci când agenții

economici aflați în competiție se adresează aceleiași nevoi, cu produse similare sau identice,
suntem in fața unei concurențe directe.

Concurența indirectă poate apărea atunci când firmele, agenții economici se

adresează prin oferirea de bunuri diferite acelorași nevoi sau unor nevoi diferite.

Din punctul de vedere al dreptului comercial , concurența poate avea următoarele

forme:

• concurența loială(corectă) - admisă prin reglementări

• concurența neloială(incorectă) - reprimată prin reglementări

Formele concurenței sunt foarte variate și diversificate. Unul dintre factorii care
contribuie la diferențierea concurenței este numărul și puterea economică a participanților la
tranzacții. Când participanții la tranzacții sunt în număr mare și de putere aproximativ egală,
pe piață se conturează forma de concurență perfectă. Când sunt foarte puțini sau numai unul,
fie pe latura ofertei, fie pe latura cererii, apar situații de monopol sau monopson, când sunt
avantajați fie numai producătorii, fie numai cumpărătorii.

Alt factor de departajare a concurenței este gradul de diferențiere a bunurilor care

satisfac o anumită nevoie umană. Când bunurile sunt omogene, consumatorilor le este
aproape indiferent de unde se aprovizionează. Diferențierea produsului însă are ca efect
creșterea concurenței între producători, fiecare dintre aceștia dorind să atragă un număr cât
mai mare de clienți.

În al treilea rând, facilitățile acordate sau restricțiile în calea celor care intenționează
să intre într-o ramură, pe o anumită piață, influențează modul de realizare a concurenței. Cu
cât accesul într-o anumită ramură a economiei sau pe o anumită piață a unui agent economic
se realizează mai ușor, cu atât mai mult crește gradul de competitivitate în acea ramură sau pe
acea piață, creându-se condiții pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor la un standard
ridicat.

Un alt factor este gradul de transparență a pieței, care se referă la posibilitățile de

acces la informațiile care rezultă din funcționarea pieței: produsele cerute sau oferite,
prețurile, cantitățile, condițiile de tranzacționare, acces care poate fi liber pentru toți
participanții de pe piață sau poate fi îngrădit de unii dintre aceștia în scopul sporirii propriilor
avantaje.

Luând în considerare factorii prezentați mai sus și ținând cont de variantele de

combinare a lor, teoria economică a concurenței a concluzionat că există următoarele tipuri de
concurență între producători (vânzători): concurența perfectă și respectiv, concurența
imperfectă, cu formele: monopol, oligopol și concurență monopolstică. Manifestarea celor
două tipuri de concurență determină și existența piețelor specifice, respectiv piața cu
concurență perfectă și piața cu concurență imperfectă.

Concurența perfectă sau pură presupune instituirea unor asemenea raporturi de piață
în cadrul cărora, pe de o parte, toți vânzătorii (producătorii) sunt în măsură să-și vândă
integral produsele fabricate la prețul al pieței pe care, individual sau colectiv, nu sunt capabili
să-l influențeze, iar pe de altă parte, cumpărătorii pot achiziționa bunurile și cantitățile de care
au nevoie la același preț al pieței, pe care, de asemenea nu îl pot modifica după voința lor.
 Existența pieței cu concurență perfectă se fundamentează pe următoarele ipoteze:

• atomicitatea participanților la tranzacții, caracterizată prin existența unui mare număr

de agenți economici vânzători și cumpărători, de putere concurențială aproximativ
egală, fără a avea posibilitatea de a influența în vreun fel cantitățile oferite sau cerute
ori nivelul prețurilor;

• omogenitatea bunurilor, asigurată prin producerea acelorași bunuri de către toți

producătorii, cu caracteristici și utilizări absolut identice, astfel încât alegerea
vânzătorului de la care se efectuează aprovizionarea este indiferentă pentru
cumpărători;

• intrarea și ieșirea de pe o anumită piață sunt libere, adică nu există bariere juridice,
instituționale sau de altă natură care să restricționeze fie accesul unor producători, fie
părăsirea pieței de către alții, singurele argumente care fundamentează asemenea
decizii fiind cele specifice economiei de piață, respectiv rentabilitatea activităților
desfășurate;

• transparența perfectă a pieței, ceea ce presupune că toți agenții economici primesc, în

egală măsură, aceleași informații cu privire la natura produselor tranzacționate,
calitatea acestora, nivelul cererii și al ofertei, prețurile practicate etc.;

• perfecta mobilitate a factorilor de producție, aceștia fiind orientați spre destinațiile cele
mai eficiente de utilizare.

Deși piața cu concurență perfectă nu există ca atare în realitatea economică, studierea

acesteia ca model teoretic de analiză a mecanismului concurențial „ideal” este extrem de utilă
tocmai pentru explicarea comportamentului agenților economici în condițiile concrete, reale,
ale piețelor cu concurență imperfectă.

Într-o ramură (industrie) există concurență imperfectă dacă agenții economici –

vânzători și cumpărători – sunt în măsură să influențeze în mod unilateral raportul dintre
cererea și oferta de bunuri, dar mai ales nivelul și dinamica prețurilor, în intenția de a-și
realiza propriile obiective.
 Acest tip de concurență poate să îmbrace în realitatea economică diferite forme;
principalele caracteristici ale acestora, analizate comparativ cu modelul teoretic al concurenței
perfecte se prezintă în tabelul de mai jos.

Piața cu concurență monopolistică conservă caracteristicile pieței perfectă, cu excepția

omogenității bunurilor. Oferta provine de la un număr foarte mare de agenți cu putere
economică redusă, dar aceștia produc bunuri diferențiate, cu elemente de originalitate sau
specificitate în cadrul unei gupe date. Această ofertă se confruntă cu cererea atomizată a unui
mare număr de cumpărători, dispunând la rândul lor de o putere economică redusă, dar
vânzătorii au posibilitatea, în limita diferențierilor oferite, să influențeze prețul, și în anumite
situații, chiar cantitatea de bunuri comercializate.

1.3. Surse de identificare a concurenților

Identificarea concurenților unei firme poate părea o problemă simplă. Dar gama
concurenților efectivi sau potențiali este mult mai largă. Un concurent nou poate constitui o
amenințare mult mai periculoasă, o nouă tehnologie poate fi mai riscantă. Multe firme, au
pierdut teren neacordând destulă atenție Internetului și oportunităților oferite de acesta.

Pe o anumită piața, în principiu, cu cât concurența este mai intensă, speranța de profit
este mai mică iar segmentele de piață ce pot fi cucerite sunt de mai mică dimensiune. Cu toate
acestea, din experiență se poate spune, că acțiunea întru-un mediu concurențial eficientizează
activitatea oricărei firme, îi dinamizează activitatea.
 Pentru toate firmele este, extrem de important să își cunoască concurenții, să îi
identifice. Identificare concurenților constă în alcătuirea unei liste cu concurenți pentru a
putea determina pe cei mai puternici, apți să capteze cel mai mare număr de clienți sau pe cei
cu profiturile cele mai mari.

Sursele de informare pentru identificarea concurenților sunt:

Surse externe:

a. Surse informale: clienți comuni cu concurenții, parteneri publici de la care firma

poate obține informații cu privire la prețuri, activități promoționale, organizarea
unor evenimente, proiectul unei posibile extinderi.
b. Surse formale care pot avea diverse origini:
 Publice: organizații profesionale, Camera de Comerț și Industrie, ministere
etc.
 Profesional: presa locală, presa de specialitate, institute de sondaj,
repertoare profesionale etc.
 Comerciale: cataloage ale concurenților, campanii promoționale, târguri și
expoziții etc.

Surse interne:

Fac apel la informațiile deținute de propriul personal în urma contactului cu clienții,

furnizorii, intermediarii sau de noi angajați (de la firmele concurente) sau de stagiari,
consultanți etc.

Identificarea concurenților presupune parcurgerea mai multor etape:

Colectarea
informațiilor

Feed back Prelucrarea

informațiilor

Difuzarea și
utilizarea
informațiilor
 Colectarea informațiilor. Odată rezolvată problema stabilirii surselor ce pot fi
folosite pentru a obține informații trebuie organizată colectarea acestora. Unele informații pot
fi obținute prin observarea sau în timpul discuțiilor cu clienții în timp ce pentru altele poate fi
necesară organizarea unei cercetări în toată regula. Cele două probleme ce pot apărea în
decursul acestei etape sunt:

a. Costurile, care pot fi destul de ridicate și pot descuraja unele firme.

b. Disponibilitatea informațiilor, mai ales a celor cu caracter confidențial.

Prelucrarea informațiilor presupune alegerea informațiilor utile și examinarea lor cu

atenție mai ales în ceea ce privește:

a. Credibilitatea sursei folosite

b. Actualitatea informației

Tot în această etapă trebuie definite criteriile care sunt folosite pentru a compara firma cu
firmele concurente. Este eficientă și foarte indicată elaborarea unui model de analiză care
reduce mult timpul de lucru.

Difuzarea informațiilor