CAPITOLUL I

CONCURENȚA-NOȚIUNI GENERALE

1.1 Conceptul de concurenţă

Conform dicţionarului explicativ al limbii române, concurenţa reprezintă: “o rivalitate

comercială, lupta dusă cu mijloace economice între industriaşi, comercianţi, monopoluri, ţări etc.
Pentru acapararea pieţei, desfacerea unor produse, clientelă şi pentru obţinerea unor câştiguri cât
mai mari”. Concurenţa reprezintă un comportament specific interesat al unor subiecţi de
proprietate, care, pentru a-şi atinge obiectivele, intră în raporturi de cooperare şi confruntare cu
ceilalţi, fiind expresia liberei iniţiative.
Concurenţa reprezintă atât o confruntare, cât şi o cooperare între agenţi economici, în
vederea obţinerii unor condiţii mai bune de producţie, de vânzare, de achiziţie a bunurilor de
consum, de efectuare a operaţiunilor băneşti, valutare, financiare. Este o întrecere pentru a obţine
avantaje (sau măcar pentru a diminua probabilitatea producerii riscurilor). În concurenţă, fiecare
acţionează din interes. De exemplu, cumpărătorul „aleargă” pentru a găsi vânzătorii cu preţul cel
mai mic, calitatea cea mai bună, condiţiile cele mai favorabile de livrare a bunurilor de consum şi
factorilor de producţie etc.
Rivalitatea, dintre agenţii economici este benefică, competitia fiind un mijloc eficient de
a elimina profiturile excedentare realizate de către unii agenţi economici, de a aloca resursele
pentru anumite utilizări necesare societăţii, de a determina firmele să producă bunuri de calitate
la costuri reduse şi în cantităţile dorite de consumatori, de a stimula introducerea inovaţiilor
tehnologice. De aceea, competiţia trebuie văzută ca un proces dinamic cu efecte benefice asupra
economiei în ansamblul său.
În economia de piaţă concurenţa este liberă, fiecare agent economic îşi manifestă libera
iniţiativă, acţionând pentru realizarea propriilor interese, iar locul de manifestare îl reprezintă
piaţa. De aceea, concurenţa este legată de cerere şi ofertă, de procesul schimbului, de tranzacţiile
de piaţă existente. Ea are loc atunci când agenţii economici pot pătrunde liber pe o piaţă locală,
regională, naţională sau chiar mondială, nefiind îngrădiţi de existenţa unor bariere de intrare.
 1.2 Tipuri de concurenţă

Pornind de la formele tradiţionale existente în literatura clasică, o primă

clasificare ne indică două tipuri principale: concurenţa perfectă şi concurenţa imperfectă. Cea din
urmă prezintă o serie de forme caracteristice: monopolul, oligopolul, concurenţa monopolistică,
oligopsonul şi monopsonul. Din punct de vedere al marketingului sunt surprinse alte două forme
importante:concurenţa directă şi cea indirectă.
Concurenţa directă apare între întreprinderile ce oferă bunuri identice sau
similare adresate aceleiaşi categorii de nevoi ale consumatorului
Concurenţa indirectă se referă la întreprinderile care realizează produse diferite
destinate să satisfacă aceeaşi nevoie sau nevoi diferite. De exemplu, nevoia de petrecere a
timpului liber poate fi satisfăcută fie prin vizionarea unui spectacol de teatru,
fie prin vizionarea unui film. În acest caz cei doi prestatori de servicii intră în relaţii de
concurenţă indirectă. În cazul în care avem în vedere întreprinderi ce oferă produse diferite
pentru satisfacerea unor nevoi diferite, atunci exemplul porneşte de la opţiunea cumpărătorilor în
funcţie de venitul disponibil. Astfel, o firmă de turism se află în concurenţă indirectă cu una ce
oferă bunuri de folosinţă îndelungată, deoarece consumatorii, în limita venitului disponibil, vor
opta, fie pentru a cumpăra o excursie, fie pentru a achiziţiona o bibliotecă.
Concurenţa de marcă se referă la întreprinderile care oferă produse sau servicii
similare, la preţuri similare, aceleaşi categorii de consumatori. De fapt, este vorba despre o
concurenţă directă din punct de vedere al producătorului. Ca exemplu, concurenţa dintre
producătorii de maşini automate de spălat, Bosch şi Whirpool.
Concurenţa la nivel de industrie apare între întreprinderile care oferă aceleaşi
produse sau clasă de produse, aceasta fiind tot o formă a concurenţei directe privită din punct de
vedere al producătorului (exemplu: toate firmele din industria produselor cosmetice).
Concurenţa formală apare între întreprinderile care oferă produse destinate să
satisfacă aceeaşi nevoie. De exemplu, nevoia de deplasare prin intermediul unui mijloc de
transport poate fi satisfăcută fie prin achiziţionarea unui autoturism, fie a unei motociclete.
Aceasta reprezintă o formă a concurenţei indirecte, dacă privim din punct de vedere al pieţei.
Concurenţa generică apare între întreprinderile care îşi dispută aceleaşi venituri ale
consumatorilor, aceasta fiind de fapt, o concurenţă indirectă (exemplu: o întreprindere ce oferă
mobilier de birou şi un magazin de bijuterii).Din punct de vedere al dreptului comercial,
concurenţa prezintă două forme:
• concurenţa loială, considerată licită, deoarece se desfăşoară în cadru legal, având ca
bază perfecţionarea propriei activităţi a agenţilor economici;
• concurenţa neloială, considerată ilicită, deoarece nu sunt respectate reglementările din
domeniul concurenţei, din dorinţa de a câştiga prin orice mijloc piaţa şi prejudiciind activitatea
competitorilor.
Concurenţa perfectă - apare atunci când sunt îndeplinite simultan următoarele două
condiţii:
• transparenţa perfectă a pieţei, care presupune ca deciziile agenţilor economici să fie
luate în condiţii de informare perfectă, informaţiile fiind referitoare la calitatea şi natura
produselor şi asupra preţului
• mobilitatea perfectă a factorilor de producţie- această condiţie presupune ca factorii de
producţie (munca şi capitalul) să fie “distribuiţi” acolo unde vor fi folosiţi cel mai bine.
Piaţa cu concurenţă pură şi perfectă are o existenţă doar teoretică, deoarece în
practică este aproape imposibil să fie reunite concomitent toate condiţiile enumerate mai sus.
Concurenţa imperfectă. Concurenţa imperfectă reflectă cel mai bine realitatea
economică, fiind varianta întâlnită în practică şi care, la rândul ei, prezintă următoarele forme:
concurenţa monopolistică, oligopolul, monopolul, oligopsonul, monopsonul.
Monopolul se caracterizează prin existenţa unui singur producător al unui bun omogen care se
confruntă cu o infinitate de cumpărători existenţi pe piaţă. Întreprinderea care deţine monopolul
fixează preţul pe piaţă, dar nu poate impune cantităţile ce vor fi cumpărate la acest preţ, ele
depinzând de cererea cumpărătorilor.
Concurenţa monopolistică este una dintre cele mai răspândite forme ale concurenţei
imperfecte. Piaţa cu concurenţă monopolistică se caracterizează prin diferenţierea produselor şi
existenţa unui număr mare de vânzători de dimensiuni relativ reduse. De asemenea, o
caracteristică esenţială este şi intrarea şi ieşirea liberă pe/de pe piaţă. Astfel, în condiţii de
concurenţă monopolistică preţul se formează la nivelul fiecărui agent economic în parte, în
funcţie de raportul dintre cerearea pentru produsele sale şi oferta firmei.
Oligopolul se caracterizează prin existenţa unui număr mic de întreprinderi ce produc bunuri
similare sau diferenţiate, între ele putându-se stabili înţelegeri în privinţa fixării preţurilor.

1.2.1. Identificarea concurenţei

Identificarea concurenţilor constă în alcătuirea unei liste cu concurenţi pentru ai

putea determina pe cei mai puternici. Informaţiile nu sunt greu de obţinut ele pot proveni din
observare directă.
Identificarea concurenţilor este dificil de realizat pentru că în fbmulte cazuri
firmele nu au numai o afacere, ci desfăşoară simultan mai multe afaceri. O firmă se confruntă
cu urmatoarele tipuri de clienţi:
• Concurenţii direcţi sunt firme care oferă produse identice sau asemănătoare, fiind cei
mai importanţi concurenţi pentru că se adresează aceloraşi consumatori.
• Concurenţii indirecţi sunt firme care oferă produse substituente, acestea vizând aceeaşi
cumpărători.

1.2.2. Stabilirea obiectivelor concurenţilor

Dupa ce şi-a identificat principalii concurenţi, firma trebuie să inverseze rolurile ,

respectiv să se pună în situaţia concurenţilor pentru a-şi da seama de ce obiective urmăresc
aceştia.
O ipoteză pertinentă este aceea că toţi concurenţii urmăresc să-şi maximizeze
profiturile, dar nu toţi acordă aceeaşi importanţă profiturilor pe termen scurt sau mediu, faţă de
cele pe termen lung. De exemplu firmele din SUA urmează un model de maximizare a
profitului pe termen scurt, în mare parte fiindcă performanţa lor curentă face obiectul atenţiei
acţionarilor care dacă işi pierd increderea s-ar putea sa-şi vândă acţiuniile. Firmele japoneze
acţionează în cea mai mare parte pe baza unui model de maximizare a cotei5 de piaţă.
O ipoteză alternativă ar putea fi aceea că fiecare concurent urmăreste o combinaţie de
obiective: profitabilitatea curentă, creşterea cotei de piaţă , flxux de numerar pozitiv ,
supremaţie în materie de servicii. O companie trebuie să ţină sub observaţie planurile de
expansiune ale concurenţilor săi.

1.2.3.Determinarea strategiilor concurenţilor

Cu cât strategiile a două firme seamană între ele cu atât concurenţa dintre ele este mai
acerbă.
Spre exemplu în industria aparaturilor electrocasnice , Electrolux , Wirlpool, şi Zanussi
aparţin aceluiaşi grup strategic, fiecare comercializează aceleaşi produse , aproximativ la
aceleaşi preţuri şi de cam aceeaşi calitate.
Concluzia este că dacă o firmă intră într-un astfel de grup strategic , va avea şanse de
reuşită doar dacă dispune de avantaje strategice în lupta cu ceilalţi concurenţi.

1.3. Identificarea punctelor tari şi a punctelor slabe

Evaluarea generală a atuurilor, slăbiciunilor, ocaziilor(oportunităţilor) şi ameninţărilor la

adresa firmei poartă denumirea de analiză SWOT.
Primii paşi in realizarea analizei SWOT constau în definirea obiectivelor
După ce au fost stabilite obiectivele se realizează analiza SWOT.
• puncte tari –sunt atribute interne ale firmei care ajută la realizarea obiectivelor
• puncte slabe- sunt atribute interne care impiedică realizarea obiectivelor
• oportunitaţi- sunt factori externi care ajută la realiarea obiectivelor
• ameninţari- sunt factori externi care impiedică realizarea obiectivelor
Exemple:
• puncte tari : firma are resurse financiare, infrastructura, calitate, preţuri practicate
• puncte slabe: firma dispune de facilitate invechite, slabă imagine pe piaţă, linia de
producţie este limitată,
• oportunitaţi: extinderea liniei de productie, politici guvernamentale favorabile
 • amenintari: apariţia de noi concurenti, creşterea lentă a pietei, recesiune economică
Identificarea punctelor tari şi a punctelor slabe este rezultatul analizei mediului intern al
companiei industriale – repartizarea resurselor companiei industriale pe diverse domenii de
activitate, pe diverse funcţiuni, eforturile întreprinse şi rezultatele obţinute.
Pentru a determina punctele tari şi punctele slabe se analizează atât mediul extern cât şi
mediul intern .

1.3.1 Evaluarea ofertei de produse şi servicii a concurenţilor

Este util, în acest sens, să stabilim o fişă de identitate a firmei concurente. Fişa de
identitate este un document care permite sintetizarea unui număr mare de informaţii referitoare la
o firmă.Ea poate constitui un mijloc important de analiză şi comparaţie a propriei firme cu firme
concurente.Fişa de identitate poate fi proiectata în fincţie de necesităţile fiecăruia. Fişa de
identitate ar trebui să cuprindă următoarele elemente:
9. Elemente de identitate:
• Localizarea geografică
• Suprafaţa deţinută
• Statutul juridic
• Istoric
• Modalităţi de funcţionare
2. Poziţia deţinută pe piaţă:
• Cota de piaţă deţinută şi evoluţia ei
• Cota de piaţă relativă ( care măsoară distanţa faţă de principalul concurent )
• Imaginea firmei pe piaţă
• Fidelitatea clienţilor faţă de firmă
3. Strategia adoptată:
• Obiectivele de scurtă şi lungă durată
• Piaţe ţintă
• Segmente de piaţă cărora li se adresează
• Poziţionare pe piaţă
4. Elemente specifice:
• Diversitate sortimentală
• Preţuri ridicate
• Calitatea produselor / serviciilor
• Servicii oferite
• Acţiuni promoţionale iniţiate
5.Potenţialul deţinut:
• Resurse financiare
• Resurse tehnologic
• Resurse umane
• Resurse logistice
• Resurse materiale