Curs 7

Concurenţa şi preţul
1. Concurenţa perfectă
2. Concurenţa imperfectă
3. Preţul
 1. Concurenţa perfectă
Concurenţa reprezintă un comportament specific
interesat al unor subiecţi de proprietate, care, pentru a-
şi atinge obiectivele, intră în raporturi de cooperare şi
confruntare cu ceilalţi, fiind expresia liberei iniţiative.

Concurenţa reprezintă atât o confruntare, cât şi o

cooperare între agenţi economici, în vederea obţinerii
unor condiţii mai bune de producţie, de vânzare, de
achiziţie a bunurilor de consum, de efectuare a
operaţiunilor băneşti, valutare, financiare etc.
Condiţiile concurenţei sunt:
• libertatea formării preţului,
• existenţa proprietăţii private,
• drepturile de proprietate sunt riguros delimitate
şi garantate.

O piaţă este cu atât mai competitivă cu cât este

mai redusă capacitatea fiecărei firme de a o
influenţa prin preţuri, cantitate şi mod de
comercializare.
 Funcţiile concurenţei sunt:
• Stimulează progresul economic: ea incită la
inovaţie şi creativitate, care favorizează creşterea
eficienţei, economisirea resurselor, satisfacerea
mai bună a nevoilor;

• Diferenţiază agenţii economici: îi favorizează pe cei

creativi, abili, întreprinzători; ea îi elimină sau îi
reorientează spre alte domenii pe agenţii imobili,
conservatori; salubrizează viaţa economică;
• Uneori duce la diferenţierea şi diversificarea
ofertei, la reducerea costurilor şi chiar a
preţurilor de vânzare;

• Permite cumpărătorului să găsească furnizorul

cu marfa cea mai bună şi mai ieftină şi îi
stimulează sau constrânge pe producători să
găsească soluţii pentru a lărgi piaţa şi a-şi
ameliora activitatea;
• Concurenţa şi proprietatea privată favorizează
formarea unor comportamente raţionale,
dezvoltarea responsabilităţii pentru deciziile
adoptate, asumarea câştigurilor dar şi a
riscurilor care rezultă pentru agenţii
economici;
• Favorizează ajustarea reciprocă a cererii şi a
ofertei prin decizii autonome ale producătorilor,
vânzătorilor, distribuitorilor şi cumpărătorilor;

• Când este necorespunzător reglementată şi

supravegheată concurenţa se poate transforma
în contrariul său: generează risipă de resurse;
conduce la concentrarea exagerată a forţei
economice; poate deprecia calitatea bunurilor
mărfare; îl defavorizează pe consumator etc.
Ca model teoretic, piaţa cu concurenţă perfectă
se bazează pe o serie de caracteristici care, în
interacţiunea lor, constituie mecanismul ideal
de funcţionare a pieţei.

Acestea sunt:
a) Structura pieţei este atomizată, în care
agenţii cererii şi ofertei sunt de forţă
economică redusă şi în număr mare.

b) Omogenitatea perfectă înseamnă identitatea

intrinsecă şi extrinsecă a tuturor bunurilor
care fac obiectul tranzacţiilor pe respectiva
piaţă.
c) Intrarea-ieşirea liberă de pe piaţă. Intrarea şi
ieşirea se face pe bază de raţionament
economic. Astfel, ofertantul (producătorul)
intră pe o piaţă atunci când obţine un cost
marginal inferior sau cel mult egal cu preţul la
care se comercializează bunul. El iese de pe
piaţa respectivului bun când costul marginal
este mai mare decât venitul.
d) Transparenţa pieţei. Se apreciază că o piaţă
este transparentă atunci când agenţii ei sunt
permanent, complet şi corect informaţi asupra
variabilelor pieţei.

e) Factorii de producţie au mobilitate perfectă,

ceea ce presupune lipsa unor limite tehnice,
economice, juridice în calea orientării libere şi
naturale a acestora spre domenii unde sunt
folosiţi cu cea mai înaltă eficienţă.
Piaţa care satisface condiţiile de atomicitate,
omogenitate şi intrare/ieşire liberă, se
numeşte piaţă cu concurenţă pură.

Când una, mai multe sau toate aceste condiţii nu

sunt satisfăcute piaţa este caracterizată prin
concurenţă imperfectă.
Firma obţine cele mai bune rezultate când
realizează şi vinde un volum de produse
pentru care costul marginal, care include
profitul normal, este egal cu preţul pieţei.

Aceasta îi conferă firmei concurenţiale starea de

echilibru pe termen scurt:
Costul marginal = Preţul pieţei = Încasarea
marginală = Venitul marginal
Rezultatul: profitul total este maxim.
Pe termen lung, toate costurile sunt variabile. În
aceste condiţii, echilibrul firmei, maximizarea
profitului total se realizează la acea producţie
pentru care:
Preţul = Costul marginal = CTM = CVM

Cum egalitatea CTM = costul marginal se

realizează la acea producţie pentru care CTM
este minim, se poate considera că, pe termen
lung, la echilibru, firma în concurenţă perfectă
obţine doar profit normal.
 2. Concurenţa imperfectă

Trăsăturile pieţei cu concurenţă monopolistică sunt:

a) Numărul mare de competitori. Prin această
caracteristică concurenţa monopolistică se
deosebeşte de monopol existând o posibilitate
limitată de fixare şi control a preţurilor şi se
aseamănă cu modelul concurenţei perfecte cu
toate că numărul firmelor producătoare este mai
mic.
b) Libertatea de intrare şi ieşire a firmelor în
cadrul pieţei. Deoarece firmele care
acţionează pe această piaţă sunt de
dimensiuni mici, resursele băneşti nu
constituie o barieră în calea intrării pe o
asemenea piaţă.

c) Bunurile comercializate nu sunt omogene.

Bunurile sunt doar asemănătoare nu identice.
Diferenţierea lor poate fi de două feluri:
• diferenţierea reală - este legată de utilitatea bunurilor
chiar dacă nivelul calitativ al acestor bunuri nu se
modifică;
• diferenţiere imaginară apare atunci când diferenţierea
este dată de punctul de vedere al consumatorului. O
armă a producătorului în acest sens o constituie
reclama concurenţială care îi poate convinge pe
cumpărători că un anumit produs este superior altuia
chiar dacă în realitate acestea sunt identice.
d) Comportament independent – fiecare firmă deţine o
cotă de piaţă nesemnificativă ce nu afectează ceilalţi
concurenţi.
Monopolul reprezintă acea situaţie de piaţă în
care oferta unui bun este concentrată în forţa
unui singur producător (vânzător), persoană
fizică sau firmă, care se confruntă cu o cerere
atomizată, provenind de la numeroşi subiecţi,
fiecare cu forţă economică şi cerere individuală
reduse.

El poate exista doar acolo unde bunul nu are

substituenţi apropiaţi, iar furnizorul este în
măsură să împiedice alte firme să-l producă.
Această definiţie, care vizează monopolul absolut
sau pur, ar fi viabilă dacă nu ar exista
fenomenul de substituibilitate a bunurilor. În
realitate, majoritatea covârşitoare a
trebuinţelor sunt satisfăcute printr-o gamă de
bunuri economice substituibile.

Există mai degrabă situaţii de cvasimonopol, stări

de piaţă în care un agent economic produce şi
vinde un bun care nu poate fi substituit în mare
măsură şi în mod operativ, rapid.
Obiectul fundamental în gestiunea majorităţii
covârşitoare a monopolurilor îl reprezintă
maximizarea profitului, adică:

VT – CT = Profit total → max.

Monopsonul presupune un singur cumpărător şi

mai mulţi vânzători.

Oligopsonul presupune câţiva cumpărători şi mai

mulţi vânzători.
Oligopolul reprezintă structura de piaţă cea mai
răspândită în ţările dezvoltate din punct de
vedere economic.

Pe piaţa de oligopol, oferta este asigurată de un

număr relativ mic de firme (câţiva vânzători),
între care nu există diferenţe semnificative sub
aspectul înzestrării tehnice, forţei economice,
nivelului costului mediu, gradului de
internaţionalizare a activităţii.
Pe această piaţă cererea este atomizată, iar
barierele de intrare pentru noii concurenţi sunt
foarte puternice.
Ele constau în:
• bariere tehnice: deţinerea de licenţe, brevete etc.,
• bariere financiare: privilegii speciale cu marile
instituţii financiare şi de credit care sunt piedici
pentru eventualii nou veniţi,
• bariere organizatorice: contracte de exclusivitate
cu furnizorii de anumite materii prime, cu reţeaua
comercială cu amănuntul, dar mai ales cu cea en-
gros.
 3. Preţul

Preţul reprezintă cantitatea de monedă pe care

cumpărătorul este dispus şi o poate oferi
producătorului (vânzătorului) în schimbul
bunului pe care acesta îl prezintă pe piaţă.

Acesta este preţul absolut.

Există şi preţul relativ sau raportul de schimb,
adică preţurile bunurilor a, b, c etc., exprimate în
funcţie de cel al unui bun considerat etalon sau
element de referinţă.

Se utilizează relaţia:
Pri=PAi/Pe
unde Pri = preţul relativ al bunului „i”
PAi = preţul absolut al bunului „i”
Pe = preţul absolut al bunului etalon
Preţul etalon este cel al unui bun asupra căruia
se convine.

De cele mai multe ori se fixează asupra salariului

nominal sau asupra unor bunuri
reprezentative pentru caracterizarea nivelului
de trai şi a calităţii vieţii oamenilor într-o etapă
istorică dată.
Preţul are un important rol economic şi poate
influenţa deciziile şi acţiunile unităţilor
economice prin funcţiile sale.

Prin prisma acestor funcţii, preţul este şi o

pârghie economico-financiară de influenţare
substanţială a vieţii economice.
Principalele funcţii îndeplinite de preţ într-o
economie concurenţială sunt:

• Funcţia de calcul, de evaluare şi măsurare a

cheltuielilor, rezultatelor, veniturilor, fluxurilor
care se derulează la toate nivelurile şi vizează
pe toţi subiecţii acţiunii economice.
• Preţul informează agenţii economici asupra gradului
de tensiune dintre resurse şi nevoi. Creşterea
preţurilor absolute şi relative semnifică creşterea
tensiunii şi invers.

• Preţurile sunt purtătoare dinamice de informaţii prin

care sunt coordonate deciziile producătorilor şi
cumpărătorilor. Creşterea preţurilor relative
generează tendinţa de reducere a consumului şi de
creştere a producţiei. La mărfurile pentru care ele
scad, consumul este stimulat, iar producţia
descurajată.
• Pentru producător, preţul este principalul
instrument prin care îşi recuperează
cheltuielile, îşi asigură profitul şi creează
premisele pentru continuarea activităţii
economice. Tot pe baza informaţiei furnizate
de preţuri producătorul decide să restrângă
sau să abandoneze anumite activităţi.
• În anumite condiţii, în special când se practică
preţuri administrate, preţul este un factor de
redistribuire a veniturilor şi patrimoniului între
diferite categorii de agenţi, ramuri şi sectoare
de activitate.

• În economia de piaţă, preţul este cel care,

împreună cu venitul nominal, „arbitrează"
accesul persoanelor şi categoriile de persoane
la bunurile economice marfare.